Adresa acestui articol este http://roaim.net.tc/?

a=articles&p=422

Trasee secrete şi drumuri pe sub munţi, folosite încă de pe vremea dacilor? O simplă
legendă sau...

În fiecare zi, indiferent că e vară, toamnă, pramavară sau iarnă, sute de persoane vin să
traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur şi simplu pentru munte, alţii vin atraşi de
legendele ce cuprind întreg ţinutul Bucegilor. Iar alţii vin în căutarea comorilor rămase
prin peşteri, din cele mai vechi timpuri, aşa cum spun legendele locale.

Pentru că în zona Bucegilor trece un lanţ de drumuri subterane, cunoscute doar de câteva
persoane, la ora actuală.

În vremuri de restrişte, încă din vremea dacilor, obştile trimiteau femeile şi copiii aici,
trimiteau comorile ce le aveau, şi porneau la luptă împotriva invadatorilor. Pe sub munte
se poate ajunge dintr-o parte în alta a munţilor.

În anul 105 armatele romane conduse chiar de împarăt, pătrundeau în teritoriul dacilor,
ocupând cetate după cetate. Era al doilea război, şi Traian era decis ca de data asta să
supună definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grăbea, preferînd să construiască,
de fiecare dată pe unde trecea, cetăţi şi castre care să asigure spatele armatei sale.

La un moment dat, între romani şi Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea,
în munţi, pe loc deschis, la întâlnirea a doua pîrîuri, s-a dat o luptă pe viaţă şi pe moarte
între cele doua oşti. Era sfârşitul toamnei. Dacii erau conduşi personal de Decebal, iar
romanii de unul dintre generalii lui Traian, cel care, după cucerirea Daciei, urma să
devină primul guvernator al noii provincii romane.

Lupta a fost îngrozitoare şi a durat toată ziua. Spre seară, balanţa începuse să încline spre
romani, din cauza numărului mare de luptători de profesie pe care îi aveau.

La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost văzut cazînd în luptă. Atunci dacii au
 început să şovăie, vazînd în asta un semn din partea
marelui lor zeu, Zamolxis. Ca sa nu piardă de tot lupta,
Decebal a dat ordin de retragere şi... armatele dacilor au
dispărut în câteva minute ca înghiţite de pământ. Degeba
au trimis romanii trupe în urmărirea fugarilor. Acestea se
întorceau toate cu acelaşi răspuns: în faţa lor nu exista nici
un fel de duşman...

A urmat o pauză de câteva zile, pauză care a fost cât pe ce

să salveze soarta regatului dac. Pentru că, profitînd de ea,
Decebal a realizat o lovitură care a rămas în analele
războaielor: a încercat să mute centrul operaţiunilor la sud de Dunăre, pe teritoriu roman.

La vremea respectivă nimeni nu a putut înţelege cum, în condiţiile unei ierni cumplite,
cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, într-un interval de timp extrem de scurt – mai
puţin de 2 zile – să străbată munţii Daciei, ajungînd la locul de întâlnire cu aliaţii săi şi
trecînd Dunărea ca să atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din
păcate, în urma unor trădări din rîndul nobililor daci, Traian a aflat secretul mişcărilor
rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau munţii dintr-o
parte în cealaltă.

După bătălia de la Adamclisi cînd fiecare dintre aliaţii înfrânţi ai dacilor se retrăgeau spre
locurile lor de baştina, dacii conduşi de Decebal au căzut în câteva ambuscade organizate
de romanii care îi aşteptau în tunelurile de trecere. Neaşteptîndu-se la aşa ceva, mare
parte din trupele repliate au fost nimicite, puţini fiind dacii care au ajuns din nou la
Sarmizegetusa.

După acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate
astea, multe au rămas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai tîrziu de
domnitorii români. Aşa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor.

Cei mai populari munţi ai României sunt străbătuţi de la un capăt la altul de treceri
subterane, puţini fiind cei care cunosc existenţa acestora.

Despre existenţa tunelurilor aveau cunoştinţă numai sacerdoţii daci şi unii nobili, aceştia
din urmă cunoscând doar anumite treceri strategige şi nu pe toate. Ducşnd mai departe
moştenirea spirituală a înaintaşilor lor, preoţii daci au transmis novicilor secretele
trecerilor de sub pământ, secrete preluate de preoţii creştini, paznici ai comorilor
spirituale (şi nu numai) ale acestui popor, şi retransmise mai departe doar călugărilor
virtuoşi.

Pentru că aici, în interiorul Bucegilor, există o parte din secretul existenţial al nostru, al
românilor, ca popor.

Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor şi a celor de după ei, platoul Bucegilor
era interzis oamenilor de rând. Acolo se antrenau oştile de elită ale domnitorului. Oare de
ce, din toate locurile posibile din ţara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament
tocmai platoul Bucegilor?

De ce nu un loc la cîmpie, unde antrenamentul călare se putea desfăşura în condiţii mai

bune? Simplu. Pentru că, în vremuri de restriŞte, tezaurul romÂn era adăpostit în tunelele
din zonă, iar "roşii" aveau ca sarcină prioritară paza comorilor.

Mai mult, legendele locale vorbesc şi despre existenţa unui tezaur deosebit. Un tezaur
acumulat şi păstrat în zonă de-a lungul a zeci de generaţii de conducători. Se spune că
fiecare din aceştia trebuia să sporească tezaurul pe durata domniei lui şi nu avea voie să
foloseasca niciodată odoarele de preţ din tezaurul sfânt.

Cei care nu au ţinut cont de asta au fost loviţi de un blestem cumplit, ei şi familiile lor
fiind risipite în vînt. Se spune că acest blestem a lovit cele doua ramuri conducătoare din
familia Basarabilor, respectiv ramura Drăculeştilor şi cea a Dăneştilor, mulţi domnitori
din aceste familii murind asasinaţi, ei şi familiile lor, pentru încercarea de a folosi
tezaurul ţării în scop personal.

În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efectuat măsurări energetice care au constatat
existenţa unor cîmpuri de forţă extraordinară şi a unor treceri subterane care traversează
munţii dintr-o parte în cealaltă. Mai mult, aceleaşi măsurători au arătat existenţa a două
treceri subterane care merg din zona Bucegilor pînă în apropiere de Peştera Urşilor din
Carpaţii Occidentali, acestea fiind întretăiate din când în când de diverse tunele mai mici
sau mai lungi.

Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu străbat munţii
haotic ci sub forma unor linii care configurează imaginea unui lup imens, având gura
deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii. Capul lupului este în Munţii Apuseni, iar
coada coboară pînă în apropiere de Pietroşiţa, judetul Dâmboviţa.
Întrebarea logică este dacă aceste treceri subterane au fost făcute de mîna omului sau
dacă au fost doar descoperite şi folosite de oameni? Este o întrebare la care, deocamdata
nu are cine să răspundă. Poate doar misticii, care au avut curajul să afirme că totul a fost
construit de Zamolxis atunci cand Marele Zeu a decis să apere acest pământ sfânt şi pe
cei ce-l locuiesc.

Sursa http://www.2012en.ro/?p=2838

Adresa acestui articol este http://roaim.net.tc/?a=articles&p=422