Locul tău este Acasă e sloganul publicitar al unui post românesc de televiziune dedicat

femeilor. Mesajul este scandalos, dar în absolută concordanţă cu tiparele tradiţionale încă
de mare succes la noi, conform cărora femeile stau acasă şi cresc copiii. în varianta uşor
modernizată, femeile lucrează (dar numai pentru a suplimenta veniturile familiei, cazurile
în care ele chiar sînt interesate de o carieră în afara gospodăriei sînt rare şi suspecte din
diverse puncte de vedere), dar tot acasă se simt cel mai bine, iar după ce gătesc şi spală -
activităţi de rutină pe care însă le practică dedicate, cu sufletul plin de dragostea pentru
familie - îşi află recompensa în faţa televizorului: cu o telenovelă sau cu un talk show,
viaţa devine brusc mai frumoasă, pentru că se hrăneşte din altele. Fie ele oricît de trase de
păr.
Dar să trecem acum la generalităţi de grad mai mic. în telenovele femeile sînt martire
sacrificate pe altarul familiei, care muncesc pînă la epuizare şi nu poartă niciodată
ranchiună (vorbim despre personajele pozitive, cu care femeile-telespectatoare sînt
încurajate să se identifice). Pentru că, la fel ca în basme, se lucrează cu contrarii, unele
dintre ele se trezesc peste noapte (cînd le pică din cer o moştenire neaşteptată) sau după
muncă susţinută şi exasperantă (dacă ideea serialului este că femeia poate depăşi orice
greutăţi) presidenta în cadrul unei firme importante din ţara lor. Evident, se descurcă
admirabil şi le dau peste nas celor care s-au îndoit de ele. Rămîn pînă la sfîrşit persoane
fidele valorilor familiei şi mai degrabă interesate de succes ca încununare a eforturilor
depuse şi ca dar făcut celor dragi decît de aspectul financiar al situaţiei (interesul pentru
bani apare întotdeauna în ipostaza de obsesie şi nu se poate afla decît în sectorul
personajelor negative). Unora le convine să vadă aici urme de feminism - uneori chiar
personajele, în telenovelele mai noi, aduc vorba despre asta. Confuzia între afirmarea
unei femei într-o lume a bărbaţilor şi normalizarea situaţiei femeilor este de bună seamă
convenabilă. Specialiştii în domeniu spun că există diferenţe importante între
diferitele tipuri de telenovele.

Prima telenovelă cu care au intrat în contact românii a fost „Sclava Isaura”. Pofta serialelor
fusese deschisă din anii ’80 de „Dallas”. De peste 10 ani, aceştia se uită la „Tânăr şi neliniştit”.
Pentru mulţi dintre cei care stau cu orele la televizor, nu sunt importante di fe renţele între
aceste pro ducţii TV; important este că au la ce să se uite. Dar diferenţe există, şi asta o ştiu
cel mai bine directorii de programe ai televiziunilor şi publicitarii.

Patru modele

Modelul sud-american. Machiaj din belşug, emoţii ţipate şi valuri de lacrimi, veşnica atracţie
între băr batul bogat şi fata săracă şi un scenariu previzibil, acestea sunt câteva caracteristici
ale telenovelelor sud-americane. „Clona”, „Inimă sălbatică”, „Salome” sunt doar câteva din tre
reu şi te le telenovelei clasice, care şi-au fi - delizat consumatorii cu poveşti în care binele
învinge invariabil răul.

Modelul românesc. Regizorii şi scenariştii români au adaptat formatul sud-american la

realitatea autohtonă. Dis tribuţiile au cuprins tot mai mulţi actori valoroşi, casele de producţie
au investit masiv în decoruri şi costume, iar subiectele au început să prindă prin raportarea la
realităţi sociale presante, cum ar fi convieţuirea dintre români şi romi (vezi „Inimă de ţigan” şi
„Regina”).

Emoţiile puternice, răsturnările de situaţie şi supremaţia binelui alcătuiesc ace laşi aluat de
bază ca în cazul suratelor sud-americane. „În primul rând, avem scenarii originale, puternic
ancorate în realitatea est-europeană. În America Latină, aproape toate telenovelele sunt
refaceri ale unor scenarii vechi, poveştile se repetă la ne sfâr şit. În al doilea rând, actorii
noştri nu folosesc casca, ei învaţă textul, deşi vorbim de mii de pagini, şi interpretarea lor nu
suferă de niciun tip de artificialitate”, spune Ruxandra Ion, Managing Director Promance
International.

Modelul american. La americani există aşa-numitele soapope ra. „Tânăr şi neli niş tit” este
un astfel de „serial fără sfâr şit”. A fost lansat pe piaţa americană în 1973 şi încă se filmează.
Acest tip de serial mizează mai mult pe situaţii dramatice decât pe emoţie, dar legăturile şi
poveştile de familie întinse pe sute, mii de episoade şi-au format un public extrem de fidel.
Practic, te le spectatorii au îmbătrânit alături de eroii lor favoriţi.

Modelul turcesc. Mai nou, au apărut pe piaţa românească a telenovelelor producţiile turceşti,
care surprind prin frumuseţea potolită a femeilor (machiajul nu mai e abundent, acestea nu
mai corespund criteriilor frumuseţii de podium), prin locuri care păstrează aerul intim al unor
case într- adevăr locuite. În plus, intriga câştigă în autenticitate prin simplul fapt că filmările
nu se reduc numai la interioare, ci „respiră” în aer liber.

„Ca diferenţe majore între serialele turceşti şi cele sud-americane, putem identifica tehnicile
de fil mare, o combinaţie între stilul
eu ropean şi cel asiatic, lipsa cli şe elor clasice întâlnite în telenovele, gen fata săracă-băiatul
bogat, întregul set de filmare-decoruri, cadre, costume”, explică Hatice Soysev Kolat, General
Manager Kanal D România.

Sunt bune sau nocive? Telenovela este un produs

mai dinamic decât soap-opera”, spune Vanessa Cernea, director executiv la Acasă TV. „Dacă
dintr-un soap ratezi 15 episoade, n-ai pierdut nimic din acţiune. Într-o telenovelă, în 15
episoade se întâmplă multe lucruri şi este ceva mai mult «corazon » de cât într-un soap, care
mizează pe situaţii dramatice, dar nu întotdeauna în relaţie cu iubirea”, adaugă aceaSunt
nocive pentru aceia care ajung să intre într-un mimetism din care nu se mai pot sustrage.
Telenovela este un zăhărel primejdios, cu ajutorul căruia atenţia unei majorităţi de oameni
poate fi îndepărtată de la problemele reale ale vieţi.Sunt nişte filmuleţe create special
pentru a crea dependenţă. Şi aşa că în general serilele dau o anumită doză de
dependenţă prin însăşi natura lor, darămite o telenovelă în care intrigile,
personajele, emoţiile puternice care transpar îl fac pe telespectator să stea ţintuit
în faţa ecranului zicându-şi interjecţii şi expresii de genul: vai, of, nu îmi vine să
cred, ce bine îmi pare, aşa îi trebuie, nu se poate!
Femeile care se uită la telenovele sunt lipsite de emoţii puternice, de trăiri care să
le împlinească. Ele îşi extrag cumva aceste trăiri din telenovele, pe care le folosesc
ca un fel de surogat la ceea ce ar trebui ele să experimenteze.
Telenovelele dau dependenta si, implicit, provoaca pierdere de vreme, creeaza o
lume paralela, care, uneori, pierde contactul cu realitatea, avand un aer de
poveste pentru oameni mari.

In general, scenariile sunt superficiale, modeste, din punct de vedere intelectual,

si limitate. De aici si ironiile la adresa celor care urmaresc aceste foiletoane, din
partea celor care nu se uita la ele. Ironii emit si cei care se uita, dar nu recunosc!
Telenovela este un soap opera mai mic, mai sexy si mai pasional. Toate sunt la
fel si din primele cinci minute stii cum or sa se termine. Dupa cum bine a spus si
presedintele Telemundo, Patricio Wills: "Avem un cuplu care vor sa se sarute si
scenaristii incearca sa-i impiedice timp de 150 de episoade".
Telenovelele abunda de femei mult mai isterice si barbati mult mai obsedat
decat soap-urile americane. Macar aici oamenii inca pretind ca sunt cat de cat
normali, chiar daca odata la doua mii de episoade are loc un masacru sau cineva
are o cadere nervoasa. In telenovele, femeile respinse se ocupa cu omorul, iar
barbatii respinsi se ocupa cu plansul..
Limba de lemn a telenovelelor este mult mai dezvoltata decat limba de lemn a
soap-urilor. Poate ca asta este un alt motiv pentru apropierea simbolica pe care
o simt intre telenovele si manele. Asa cum in fiecare manea o sa intalnesti
cuvintele: "dusmani, femei si bani", la fel in toate telenovelele trebuie sa apara la
un moment dat: "maldita sea, io no respondo, por queeeeee".