Sunteți pe pagina 1din 4

TAT

Planşa 01

Băieţelul din imagine exersa la vioară, iar apoi una dintre corzile vioarei s-a rupt. În
prezent, băiatul este trist că nu mai poate cânta şi se gândeşte cum să facă rost de o
coardă nouă. Copilul se va duce la părinţi şi le va spune ce s-a întamplat, iar aceştia îi vor
cumpăra coarda de care are nevoie. Băiatul va putea să-şi continue studiul la vioară
fericit.

Planşa 02

Femeia din imagine tocmai se întoarce de la bibliotecă şi se îndreaptă spre casă. Deodată
şi-a adus aminte că a uitat să ia o carte de care avea mare nevoie. Este puţin tristă
deoarece s-ar putea să se închidă la bibliotecă pană se intoarce ea, dar totuşi va încerca să
ajungă la timp.

Planşa 03BM

Femeia din imagine se află într-o clinică şi în urmă cu câteva minute a aflat că soţul ei
este grav bolnav. În prezent este foarte tristă şi plânge deoarece soţul ei este unicul sprijin
pe care îl are. În viitor ea va face tot posibilul pentru ca soţul ei să se însănătoşească.

Planşa 04

Cei doi oameni din imagine sunt căsătoriţi. Bărbatul a aflat că soţia lui îl inşeală. În
prezent cei doi se ceartă, iar bărbatul este foarte nervos şi dezamagit şi vrea să plece.
Femeia încearcă cu disperare să îl oprească, dar el îşi vede de drum. În viitor ei se vor
despărţi şi fiecare îşi va vedea de drumul lui.

Planşa 05

În urmă cu cateva minute din încăpere s-a auzit un zgomot puternic. Doamna din
imagine, speriată, a venit să verifice ce s-a întamplat. Când intră în cameră este uimită de
ceea ce vede şi anume că fiul ei a spart vaza la care tinea foarte mult. În viitor ea îşi va
certa fiul şi va fi mai atentă unde va pune lucrurile valoroase.

Planşa 06BM

Cu o seară înainte, tanărul din imagine a fost vazut distrandu-se cu o altă femeie decât
soţia lui. În prezent, mama lui a aflat ce a facut el cu o seară în urmă, şi suparată fiind, îi
spune ca este foarte dezamagită de el. Tanărul se simte frustrat şi ruşinat totodată. În
viitor bărbatul îi va spune soţiei despre greşeala lui şi îi va cere iertare.
Planşa 07BM

Bătrânul din imagine aflase cu o zi înainte o informaţie secretă. În prezent el s-a întalnit
cu un prieten într-un magazin şi îi împărtăşeşte acestuia informaţia aflată. Acesta din
urmă ascultă cu atenţie şi pare dezgustat de ceea ce află. În viitor cei doi vor hotarî să
facă public ceea ce ştiu şi vor caştiga mulţi bani de pe urma informaţiei.

Planşa 08BM

Cu puţin timp în urmă tânărul din imagine a împuşcat un bărbat care încerca să-l prădeze.
În prezent, tânărul nu este afectat de cele întamplate, iar cei doi oameni din spatele lui îi
taie cămaşa rănitului pentru a scoate glonţul. În viitor cel rănit va muri, iar tânărul care l-a
împuşcat va fi considerat nevinovat deoarce a fost în legitimă apărare.

Planşa 09BM

Cei patru bărbaţi munceau la ridicarea unei case. Au luat o pauză de masă şi fiind foarte
obosiţi, au hotărât să se odihnească puţin. În viitor ei îşi vor continua munca.

Planşa 10

Soţul femeii din imagine tocmai a murit. Aceasta se simte singură şi tristă, iar bărbatul
din imagine este fratele ei care încearcă să o consoleze. Pe viitor, fratele va încerca să îi
ofere tot sprijinul de care are nevoie pentru a depăşi momentul nefericit.

Planşa 11

Drum care face legătura între două sate, dar pe care nu circulă nimeni deoarece acolo a
avut loc o crimă. Dumul este necirculat de multă vreme şi pare părăsit, deoarece oamenii
cred că acolo bântuie o fantomă. Ei sunt îngroziţi şi înfricoşaţi cand aud de acest loc uitat
de lume. Pe viitor drumul va rămane necirculat.

Planşa 12M

În urmă cu cateva zile, cei doi şi-au pregătit undiţele pentru a merge la pescuit. În
prezent, bătrânul încearcă să-l trezeasca pe fiul lui pentru a-l anunţa ca afară s-a starnit o
furtună şi că vor merge la pescuit în altă zi. Pe viitor, cei doi îşi vor petrece ziua în mod
obişnuit, dar vor planifica o altă zi pentru a merge să se relaxeze.

Planşa 13MF

În seara respectivă, bărbatul a fost să se distreze în oraş cu prietenii, iar soţia lui a rămas
acasă pentru că nu se simţea prea bine. În prezent, bărbatul ajunge acasă şi o vede pe
soţia lui zăcând în pat fără viaţă şi izbucneste în plans. Se simte vinovat că nu a rămas cu
ea acasă să o îngrijească. În viitor bărbatul îşi va anunţa rudele despre tragedia petrecută
şi îşi va înmormânta soţia cum se cuvine.

Planşa 14

Bărbatul venise din tura de noapte de la serviciu, şi obosit fiind, s-a pus în pat pentru a se
odihni. Din cauza unor probleme pe care le avea la serviciu, el este foarte agitat si nu
poate adormi. Aşa că hotărăşte să ia o gură de aer cu speranţa că îl va ajuta să adoarmă.
Pe viitor, va reuşi într-un final să adoarmă, dar presat fiind de probleme, va hotărî să
demisioneze şi îşi va căuta alt loc de muncă.

Planşa 15

În dimineaţa precedentă bărbatul tocmai îşi inmormântase soţia. Simţindu-se singur, el a


decis să vină la mormântul ei pentru a-i povesti ce a mai facut, aşa cum obişnuia să îi
povestească când aceasta era în viaţă. Acest lucru îl face să se simtă mai aproape de ea. În
viitor, bărbatul va încerca să se resemneze cu moartea soţiei şi deasemenea să-şi refacă
viaţa.

Planşa 16

În trecut planşa a fost o bucaţică de copac. Apoi a fost prelucrată în fabrică şi distribuită
magazinelor împreună cu alte foi şi planse. În prezent este albă, nescrisă. În viitor ea va
rămâne nescrisă, deoarece rostul ei este altul, şi nu acela de a fi mâzgâlită.

Planşa 17 BM

Bărbatul a avut o dispută cu soţia sa, şi nervos fiind, hotărăste să meargă la sala de sport.
Pentru a-şi elibera mintea şi pentru a reduce starea de nervozitate, acesta îşi descarcă
energia negativă urcând şi coborând o sfoară. După ce se va mai calma, bărbatul va
merge acasă şi va incerca să ajungă la un comun acord cu soţia lui.

Planşa 18 BM

Bărbatul a fost la o petrecere împreună cu prietenii lui pentru a se distra. În timp ce se


îndrepta spre casă, acesta a fost atacat de doi indivizi. Speriat fiind, el încearcă să scape şi
îşi intoarce faţa pentru a-i vedea pe atacatori. Bărbatul va reuşi să scape din mana
atacatorilor, şi bucuros că a scapat cu viaţă va merge la politie să declare incidentul.

Planşa 19

Totul frumos şi înverzit. Soarele încălzea pămantul şi era o atmosferă liniştită şi paşnică
între oamenii satului. Dintr-odată norii s-au înnegrit şi a început sa viscolească violent.
Ninge abundent şi oamenii se închid în case speriaţi. Totul e acoperit de zăpadă şi
atmosfera e rece şi sumbră. Vremea se va înrăutaţi şi va ţine aşa mult timp. Oamenii vor
rămâne închişi în casele lor unde este cald şi bine.

Planşa 20

Bărbatul este detectiv. El investiga o crimă. A primit un telefon anonim, iar persoana de
la celălalt capăt al firului i-a promis că dacă se vor întâlni, îi va oferi o informaţie
importantă care îl va ajuta la înaintarea anchetei. Curios, detectivul ajunge la locul stabilt
mai devreme şi aşteaptă nerăbdător apariţia persoanei care l-a sunat. În viitor, datorită
informaţiei primite, detectivul va descoperi cine este criminalul şi îi vor fi apreciate
eforturile depuse în rezolvarea cazului.

S-ar putea să vă placă și

  • Germania
    Germania
    Document1 pagină
    Germania
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări
  • Lectii de Chimie Pentru Clasa A-X-A.
    Lectii de Chimie Pentru Clasa A-X-A.
    Document5 pagini
    Lectii de Chimie Pentru Clasa A-X-A.
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări
  • Italia
    Italia
    Document1 pagină
    Italia
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări
  • New Microsoft Office Word Document
    New Microsoft Office Word Document
    Document1 pagină
    New Microsoft Office Word Document
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări
  • Bibliogarfie
    Bibliogarfie
    Document2 pagini
    Bibliogarfie
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări
  • Lectii de Chimie Pentru Clasa A-X-A.
    Lectii de Chimie Pentru Clasa A-X-A.
    Document5 pagini
    Lectii de Chimie Pentru Clasa A-X-A.
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări
  • PSH
    PSH
    Document1 pagină
    PSH
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări
  • PSH
    PSH
    Document1 pagină
    PSH
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări
  • Family Paradigms
    Family Paradigms
    Document3 pagini
    Family Paradigms
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări
  • De Exemplu
    De Exemplu
    Document2 pagini
    De Exemplu
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări
  • ALCOOLISMUL
    ALCOOLISMUL
    Document14 pagini
    ALCOOLISMUL
    Georgiana Georgia
    Încă nu există evaluări