1 Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile Filistenilor,

timp de patruzeci de ani.

Am făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului. Cu privire la cronologia acestei apostazii şi a asupririi

filistene, vezi p. 35, 36.

Filistenilor. Ei au fost amintiţi pe scurt mai înainte de către autorul Judecătorilor de mai multe ori
(cap. 3,31; 10,7-11). Ei, întocmai ca evreii, erau invadatori şi colonişti în Palestina. Filistenii se
găseau în ţară în număr limitat încă de pe vremea lui Avraam (Geneza 21,32). Dar valul cel mare
de migrare în Palestina probabil că a avut loc la începutul sec. al 12-lea î.Hr. o dată cu aceea a
altor seminţii ne-semitice din Asia Mică şi Insulele Egee (v. p. 27). În conformitate cu rapoartele
arheologice, popoarele acestea ale Mării, aşa cum au fost numite de egipteni, au fost întoarse
înapoi de la porţile Egiptului de către Ramses III cam pe la 1194 î.Hr. În cinstea succesului,
respingându-i pe invadatori, Ramses III a clădit un templu mare la Teba (numit acum Mednet-
Habu) şi i-a acoperit zidurile cu scene de luptă, printre ele fiind reprezentări realistice ale
războinicilor filisteni. După înfrângerea Popoarelor Mării de către egipteni, parte din această
migrare s-a aşezat în câmpia maritimă a Canaanului, unde au adoptat pe scară întinsă religia,
obiceiurile şi limba canaaniţilor.

Evreii i-au numit pe filisteni Peliştim, iar teritoriul lor Peleşet, cuvânt care, prin evoluţia limbii a
devenit „Palestina”. Filistenii s-au aşezat mai cu seamă în cele cinci cetăţi vechi ale câmpiei,
Ecron, Gaza, Ascalon, Aşdod şi Eglon, care au devenit centre ale confederaţiei filistene. De acolo,
filistenii s-au răspândit în Şepela, şi în cele din urmă, pe vremea lui Saul, au controlat toată
Palestina de apus, înspre nord până la câmpia Esdraelonului şi Marea Galileii. De pe timpul lui
Samson ei au fost provocatorii principali ai israeliţilor până ce au fost subjugaţi de David.

Pentru alte informaţii despre filisteni, originea şi istoria lor, vezi cele despre Geneza 10,14; 21,32;
şi vol. 2, p. 27, 33, 34, 47.

Patruzeci de ani. S-a pus întrebarea dacă această perioadă a fost înainte de vremea lui Samson
sau a inclus-o şi pe ea şi poate s-a întins până dincolo de bătălia de la Ebenezer din vremea lui
Samuel (1 Samuel 7,13). Samson s-a născut în primii ani ai asupririi filistene (PP, p. 560). După
unele autorităţi în materie, asuprirea aceasta a fost contemporană cu asuprirea amonită şi
conducerea ca judecător a lui Iefta (v. p. 128).

2 Era un om în Ţorea, din familia Daniţilor, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă, şi nu
năştea.

Ţorea. Numele înseamnă „cetatea viespilor”. Aceasta este moderna Şar’a, aşezată în Şefela, la
15 mile vest de Ierusalim. În Iosua 19,41, ca şi aici, ea este numită ca cetate a teritoriului lui Dan,
dar în Iosua 15,33 ea este numită o cetate a lui Iuda. Probabil că cetatea a fost mai întâi a lui Iuda
şi mai târziu atribuită lui Dan (vezi despre Iosua 19,41). În general, cetatea este amintită în
legătură cu Eştaol (Judecători 13,25; 18,2.8.11 etc.); concluzia este că seminţia lui Dan a fost
restrânsă în mare măsură la împrejurimile acestor două cetăţi. Ţorea a fost o veche cetate
canaanită, fiind amintită în Scrisorile Amarna. Apropierea ei de Filistia i-a expus pe locuitori la
influenţa filisteană.

Manoah. Numele, care înseamnă „odihnă”, poate să exprime dorinţa israeliţilor din acele zile
tulburi. El nu se mai află în altă parte a Bibliei.

Stearpă. Sterilitatea pentru o femeie ebraică era cea mai care nenorocire. Sara, Rebeca şi
Rahela au fost de asemenea sterile. Aşa a fost şi Ana, mama lui Samuel şi Elisabeta, mama lui
Ioan Botezătorul.
 3 Îngerul Domnului S-a arătat femeii, şi i-a zis: Iată că tu eşti stearpă, şi n-ai copii; dar vei rămâne
însărcinată, şi vei naşte un fiu.

Îngerul Domnului. Acesta a fost îngerul care se arătase lui Moise, Iosua şi altora, şi nu era altul
decât Hristos (v. EGW, material suplimentar asupra vers. 2-23).

Vei rămânea însărcinată. Unii dintre cei mai mari bărbaţi ai naţiunii ebraice s-au născut din femei
mai înainte sterpe. Astfel de copii au fost, într-un sens special, darul lui Dumnezeu, şi au fost daţi
pentru că părinţii erau întru totul devotaţi Domnului şi aveau să-i crească în aşa fel încât să-i facă
în stare pe aceşti copii să fie unelte speciale ale Domnului spre binele poporului Său.

4 Acum ia bine seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare, şi să nu mănânci nimic necurat.

Să nu bei nici vin. Mama trebuia să aibă o grijă deosebită să nu folosească nici un fel de vin sau
altă băutură îmbătătoare făcută din struguri. Sănătatea şi caracterul acestui copil, dăruit prin
providenţa directă a lui Dumnezeu, trebuiau să fie ocrotite prin obiceiurile cumpătate ale mamei
din timpul sarcinii ei.

Băutură tare. V. cele despre Geneza 9,21; Numeri 6,3; 28,7; Deuteronom 14,26.

Nimic necurat. Probabil că mulţi israeliţi erau nepăsători cu privire la păzirea legilor levitice despre
hrana curată şi necurată; altfel n-ar fi fost necesară nici o amintire specială despre aceasta.

5 Căci vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că
acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe
Israel din mâna Filistenilor.

Briciul nu va trece. O persoană sub juruinţa nazireică nu trebuie să-şi taie părul pe timpul
juruinţei. Când juruinţa expira, el trebuia să-ţi taie tot părul şi să-l prezinte la cortul întâlnirii
(Numeri 6,18). Părul netuns al nazireului era semnul vizibil al consacrării lui, amintindu-i atât lui
însuşi, cât şi poporului despre sacrele juruinţe pe care şi le-a asumat. Părul cel lung era astfel
semnul nazireului după cum îmbrăcămintea de in era a levitului.

Închinat (în engl. „a Nazarite”). Cuvântul înseamnă „deosebit” sau „consacrat”. Probabil că
aceasta este o formă prescurtată a întregului titlu „consacrat lui Dumnezeu”. Juruinţa nazireică era

o juruinţă voluntară şi vremelnică, împlinită numai pentru o perioadă specificată (Numeri 6,2).
Semnificaţia ei constă în consacrarea vieţii lui Dumnezeu. Manifestarea exterioară a juruinţei
consta din trei lucruri: 1. Abţinerea de la orice produse ale viţei, inclusiv vinul sau fructul, proaspăt
sau uscat (Numeri 6,3,4). 2. Lăsarea părului capului să crească, neatins de brici sau instrument de
tăiat (Numeri 6,5). 3. Abţinerea de a se apropia de un trup mort în orice împrejurări ca să nu se
pângărească (Numeri 6,6).

Juruinţa nazireică era mult preţuită de evrei (Amos 2,11; Plângeri 4,7). Samuel a fost un nazireu
(1 Samuel 1,11), după cum a fost şi Ioan Botezătorul (Luca 1,15). Unii cred că poate Iosif a fost un
Nazireu (vezi Geneza 49,26, unde cuvântul tradus „separat” este acelaşi cuvânt folosit despre
Samson în acest verset şi despre toţi Nazireii).

Va începe să izbăvească. Deşi juruinţa de Nazireu era de obicei voluntară şi temporară, în cazul
lui Samson consacrarea a fost impusă din afară asupra lui prin poruncă divină şi a început de la
naşterea sa. Dumnezeu avea un plan pentru viaţa lui Samson, un plan prin care, sub conducerea
lui Samson, Israel să fie eliberat de jugul filistean. Atât juruinţa, cât şi educaţia credincioasă a
părinţilor trebuia să-l influenţeze pe copil să recunoască acest plan al lui Dumnezeu pentru viaţa
lui şi să-l facă să se consacre pe sine spre a-l aduce la îndeplinire. În Samson, cel consacrat lui
Dumnezeu, Domnul a intenţionat să pună o pildă despre puterea pe care ei puteau să o atingă
spre a-i învinge pe vrăjmaşii lor prin supunere şi servire pentru Dumnezeul lor. Din nefericire, când
Samson a ajuns la maturitate, el a refuzat să aducă viaţa lui în armonie cu planul pe care îl
avusese Dumnezeu pentru el. El a devenit încăpăţânat şi uşuratic din punct de vedere moral.
Slăbiciunea caracterului lui Samson l-a făcut nepotrivit pentru eliberarea completă de sub jugul
filistean. Sarcina aceasta trebuia să fie lăsată pentru alţii în vremurile de mai târziu. Totuşi, prin
isprăvile puterii lui, căderea definitivă era începută. Dumnezeu are un plan pentru fiecare viaţă.
Totuşi un astfel de plan nu exclude libera alegere. Oamenii trebuie să aleagă dacă vor să meargă
pe urmele divine sau nu. Experienţa lui Samson este o ilustrare a felului cum poate un om să
zădărnicească complet înaltul destin plănuit pentru el.

6 Femeia s-a dus şi a spus bărbatului ei: Un om al lui Dumnezeu a venit la mine, şi avea
înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată. Nu l-am întrebat de unde este, şi
nici nu mi-a spus care-i este numele.

Un om al lui Dumnezeu. Acesta era de obicei un termen ilustrat despre profeţi. (Deuteronom 33,1;
1 Samuel 2,27; 9,6-8; 1 Regi 12,22). Soţia lui Manoah probabil că nu şi-a închipuit că Vizitatorul ei
a fost altcineva decât un profet, cu toate că ea a fost consternată de maiestatea înfăţişării Lui în
aşa măsură încât nu a cutezat sa-I vorbească nici măcar pentru a-L întreba cum Îl cheamă şi de
unde a venit. Compară cu vers. 10, unde ea din nou vorbeşte despre El ca „omul”, şi cu vers. 16,
care afirmă că Manoah n-a ştiut că El era un vizitator ceresc. Un obicei oriental este acela, că
atunci când se întâlneşte un străin, prima întrebare care i se pune este cu privire la nume.

7 Dar mi-a zis: Tu vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu; şi acum să nu bei nici vin nici
băutură tare, şi să nu mănânci nimic necurat, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din
pântecele maicii lui, până în ziua morţii lui.

Ziua morţii lui. Spunând soţului ei despre solia cu privire la copil, ea a adăugat aceste cuvinte
care erau subînţelese din solia îngerului către ea (vezi vers. 5).

8 Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: Doamne, Te rog, să mai vină odată la noi
omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis, şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!

A făcut... rugăciune. Manoah s-a temut că el şi soţia lui puteau face vreo greşeala la îndeplinirea
instrucţiunii, aşa că el a căutat călăuzire şi informaţii în plus. El a pus problema sa înaintea lui
Dumnezeu în rugăciune, cerând Domnului ca Omul lui Dumnezeu să vină înapoi şi să-i mai înveţe
cu privire la creşterea acestui copil făgăduit. Cineva nu poate decât să admire credinţa lui
Manoah, care a acceptat pe deplin şi a crezut cuvântul îngerului. El a admis că, în timpul dat,
acest copil făgăduit le va fi dat. Credinţa lui este în contrast izbitor cu aceea a preotului Zaharia,
tatăl lui Ioan Botezătorul, care a cerut un semn când i s-a arătat îngerul Domnului şi i-a făgăduit un
copil (Luca 1,18). Ferice de acei care nu au văzut, şi totuşi, ca şi Manoah, au crezut.

9 Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah, şi Îngerul lui Dumnezeu a venit iarăşi la femeie.
Ea şedea într-un ogor, şi Manoah, bărbatul ei, nu era cu ea.

Dumnezeu a ascultat. Dumnezeu a onorat rugăciunea acestui danit credincios, după cum El
onorează totdeauna rugăciunilor inimilor credincioase.
 10 Ea a alergat repede să dea de veste bărbatului ei, şi i-a zis: Iată că omul care venise în
cealaltă zi la mine, mi s-a arătat iarăşi.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Manoah s-a sculat, a mers după nevasta sa, s-a dus la omul acela, şi i-a zis: Tu ai vorbit
femeii acesteia? El a răspuns: Eu.

Verset ce nu a fost comentat.

12 Manoah a zis: Acum, dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil,
şi ce va fi de făcut?

Cuvântul Tău. Manoah a dorit să arate încrederea sa în solia Străinului, exprimând în felul acesta
nu numai dorinţa lui, ci şi credinţa lui că făgăduinţa va fi împlinită.

Ce va trebui să păzim? În mod literal, „Care va trebui să fie regula (de viaţă) pentru copil?”
Rugăciunea aceasta ar trebui să fie în inima tuturor părinţilor. Copiii lor sunt, într-un sens special,
daruri de la Domnul. Răspunderea de a-i educa pe aceşti micuţi rămâne asupra taţilor şi mamelor,
în aşa fel încât ei să poată îndeplini destinul plănuit în mod divin pentru ei. Creşterea copiilor în
mustrarea şi învăţătura Domnului (Efeseni 6,4) este una dintre cele mai importante şi dificile
sarcini ale vieţii. Lucrarea nu poate fi îndeplinită cu succes fără ajutor divin. Părinţii ar trebui să-L
caute pe Domnul pentru călăuzire, pentru ca ei să poată şti cum să-şi dirijeze copiii.

Întrebând cum să-l conducă pe copil, Manoah a vorbit la plural. Solul dăduse la început
instrucţiuni pentru soţia sa, dar Manoah, în mod just, s-a privit pe sine ca fiind în legătură
principală cu înţeleapta călăuzire a copilului făgăduit. Străduinţa unită a părinţilor este esenţială
pentru educaţia potrivită a copiilor.

Ce va fi de făcut? În mod literal, „care va fi lucrarea lui?” Întrebările lui Manoah erau îndreptate
spre confirmarea a ceea ce îngerul îi spusese soţiei lui la prima întâlnire, şi anume că acest copil
urma să fie un Nazireu, cu totul consacrat slujirii lui Dumnezeu, şi că lucrarea lui avea să fie aceea
de a-l elibera pe Israel.

13 Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: Femeia să se ferească de tot ce i-am spus.

Verset ce nu a fost comentat.

14 Să nu guste nici un rod din viţă, să nu bea nici vin, nici băutură tare, şi să nu mănânce nimic
necurat; să păzească tot ce i-am poruncit.

Tot ce i-am poruncit. Solul n-a răspuns la întrebarea lui Manoah mai mult decât instrucţiunile pe
care le dăduse femeii la prima vizită. Domnul l-a trimes pe înger înapoi, nu pentru a da instrucţiuni
în plus, ci pentru a întări credinţa lui Manoah şi să ajute să împiedice creşterea seminţelor îndoielii
în inima lui. Părinţii au fost îndemnaţi să asculte cu grijă directivele pe care le-au primit, pentru ca
fiul lor să poată fi pe deplin consacrat lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care el o avea de făcut.

15 Manoah a zis Îngerului Domnului: Îngăduie-mi să Te opresc, şi să-Ţi pregătesc un ied.

Pregătesc un ied. Un ied era privit, în general, ca o delicatesă specială. Manoah oferise cea mai
bună ospitalitate pentru Solul cel necunoscut, în efortul lui de a-l convinge pe Vizitatorul său să
mai rămână câtva timp oaspetele lor, astfel ca ei să poată afla mai multe despre El, şi poate să
obţină mai multe informaţii de la el.
 16 Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: Chiar dacă M-ai opri, n-aş mânca din bucatele tale;
dar dacă vrei să aduci o ardere de tot, s-o aduci Domnului. Manoah nu ştia că este Îngerul
Domnului.

Dacă vrei să aduci o ardere e tot. Îngerul a refuzat oferta de mâncare, dar i-a sugerat lui Manoah
că putea să-I ofere iedul Domnului ca ardere de tot. Este improbabil ca Manoah să fi avut de gând
să aducă o jertfă Solului, pentru că raportul declară că el nu a ştiut că acesta era un înger al
Domnului. Cu toate acestea, îngerii care i-au vizitat pe Avraam şi pe Lot s-au împărtăşit de hrana
pământească (Geneza 18,8;19,3).
17 Şi Manoah a zis Îngerului Domnului: Care-Ţi este numele, ca să-Ţi aducem slavă, când se va
împlini cuvântul Tău?

Care-Ţi este numele? Manoah devenise tot mai nesigur cu privire la natura sau identitatea Solului
misterios care le făcuse făgăduinţa cea importantă. Refuzul său de a mânca şi sugestia ca ei să
aducă o jertfă l-au uimit pe Manoah încât el i-a pus direct întrebarea, sperând să-I afle identitatea.

Ca să-Ţi aducem slavă. Dacă cuvântul solului avea să se adeverească, Manoah şi soţia lui ar fi
dorit să-i onoreze în mod deosebit, poate prin aceea de a-i da copilului numele Lui ori prin
aducerea la cunoştinţă publică a puterii lui profetice sau printr-un dar. Aşa cum stăteau lucrurile, ei
nici nu ştiau măcar cine era El şi în felul acesta nu puteau să nădăjduiască să-L onoreze mai
târziu.

18 Îngerul Domnului i-a răspuns: Pentru ce Îmi ceri Numele? El este minunat.

Pentru ce? Iacob, după ce şi-a dat seama că acela cu care se luptase era un vizitator ceresc, îl
întrebase pe Înger cum îl cheamă şi nu a primit nici un răspuns (Geneza 32,29). Din nou acest
Înger (v. despre vers. 3) a refuzat să se identifice de data aceasta lui Manoah. Dimpotrivă,
înaintea lui Zaharia, Gabriel şi-a descoperit identitatea (Luca 1,19).

Minunat (în engl. „secret”). Ebraicul peli'y este un adjectiv, care înseamnă „minunat”. Forma
substantivală a aceluiaşi cuvânt este tradusă „minunat” în Isaia 9,6 (v. în Exod 15,11; Isaia 25,1;
29,14 etc.). Cuvântul înseamnă ceva extraordinar, inefabil, dincolo de înţelegerea omenească.
Cea mai bună ilustrare a înţelesului acestui cuvânt este felul în care este folosit în Psalm 139:6:
„O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca să o pot prinde”.
Verbul este folosit în sensul de „înţelegere mai presus de mine” (v. Iov 42,3, Psalm 131,1;
Proverbe 30,18). Probabil că, din cauza acestui sens al cuvântului, traducătorii KJV l-au redat aici
ca „secret”. Ceea ce vrea să spună nu este că numele îngerului era „Secret” sau „minunat”, ci că
numele Lui era peste puterea de înţelegere a lui Manoah .

19 Manoah a luat iedul şi darul de mâncare, şi a adus jertfă Domnului pe stâncă. S-a făcut o
minune, în timp ce Manoah şi nevasta sa priveau.

Îngerul (în engl.). Cuvântul acesta este adăugat, după cum este indicat prin italice, ceea ce
înseamnă că nu are formă corespunzătoare în ebraică. Este posibilă o structură diferită a
propoziţiei

(v. mai jos).

S-a făcut o minune. În ebraică, aceasta are aceeaşi rădăcină ca a cuvântului folosit pentru a
descrie numele Îngerului. Având în vedere că cuvântul este la forma participală, el poate fi mai
bine aplicat la „Domnul”, făcând ca textul să se citească „a adus lui Iehova jertfă pe stâncă,
singurul care face minuni” (v. Exod 15,11). Referirea pare să fie atât la minunea pe care
Dumnezeu avea de gând să o facă în lucrarea naşterii copilului făgăduit cât şi la dispariţia
miraculoasă a Îngerului în foc (vers. 20).

20 Pe când flacăra se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-a suit în flacăra altarului.
Văzând lucrul acesta, Manoah şi nevasta sa au căzut cu faţa la pământ.

Flacăra se suia. Poate că nu un foc miraculos ca acela din cap. 6,21. Îngerul a refuzat hrana, dar
a sugerat o jertfă ca ardere de tot. Probabil că atunci când Manoah a adus „ jertfa”, el a procurat şi
focul.

S-a suit în flacără. Minunea aceasta a fost cumpănită spre a mări credinţa celor doi în făgăduinţa
naşterii copilului. Ei au trebuit să recunoască faptul că, în zilele lor, Dumnezeu mai făcea minuni.
21 Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah şi nevestei lui. Atunci Manoah a înţeles că este
Îngerul Domnului,

Manoah a înţeles. El se îndoise mai înainte că Vizitatorul său era un sol de la Dumnezeu. Acum
el a avut o dovadă indiscutabilă.

22 şi a zis nevestei sale: Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.

Vom muri. Vezi cele despre cap. 6,22.

23 Nevasta sa i-a răspuns: Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre
arderea de tot şi darul de mâncare, nu ne-ar fi arătat toate acestea, şi nu ne-ar fi făcut să auzim
acum asemenea lucruri.

Ar fi vrut să ne omoare. Raţionamentul ei era logic. Manoah era cuprins de atâta groază, încât el
a crezut că soarta lor va fi moartea, pentru că au privit un Înger. Soţia lui, cu perspicacitatea ei
rapidă şi pătrunzătoare a înţeles repede că Domnul nu le-ar fi făgăduit un copil care să-l elibereze
pe Israel, iar apoi să îi nimicească pentru că au privit la Solul prin care El trimisese solia. Deducţia
ei era corectă. Dumnezeu nu lucrează pe o cale capricioasă cu poporul Său. Gândurile pe care El
le are faţă de noi sunt gânduri de pace şi nu de nenorocire (Ieremia 29,11).

24 Femeia a născut un fiu, şi i-a pus numele Samson. Copilul a crescut, şi Domnul l-a
binecuvântat.

Samson. Ebraicul Şimşon. Înţelesul cuvântului este disputat. Unii cred că este derivat din Şemeş,
„soare”. Lângă Be-Şemeş era un centru al închinării la soare. Totuşi, cu greu s-ar părea probabil
că soţia lui Manoah avea să-i dea fiului ei făgăduit un nume al unei zeităţi păgâne. Rădăcina
cuvântului mai are şi înţelesul de „a sluji” în dialectul arameic îndeaproape înrudit. Pe de altă
parte, Şimşon ar putea să fie pur şi simplu descrierea bucuriei părinţilor la naşterea lui, sau a
dispoziţiei „luminoase” a lui Samson ca şi copil.

Domnul l-a binecuvântat. Binecuvântările lui Dumnezeu sunt de multe feluri. Acelea la care se
face aluzie aici au cuprins daruri de sănătate, tărie şi curaj.

25 Şi Duhul Domnului a început să-l mişte la Mahane-Dan, între Ţorea şi Eştaol.

Duhul Domnului. Vezi cele despre cap. 11,29. Samson a ştiut că era consacrat lui Dumnezeu
pentru o însărcinare specială. Părul lui lung şi obiceiurile de abstinenţă care îl deosebeau de restul
oamenilor erau un continuu aducător aminte în privinţa aceasta. Dar eforturile şi avantajele
omeneşti nu sunt suficiente prin ele însele spre a aduce la îndeplinire lucrarea lui Dumnezeu (AA,
p. 53).

A început să-l mişte. Verbul ebraic înseamnă „a deranja”, „a nelinişti”, „a agita”. Îndemnuri de la
Domnul au început să-l aţâţe, să agite mintea lui să plănuiască acţiune împotriva filistenilor.
Samson s-a simţit îndemnat să exercite puterea lui neobişnuită în fapte de vitejie.

Uneori. (în engl.) Unii au crezut că Samson a folosit uneori puterea lui neobişnuită în această
perioadă pentru a face fapte de vitejie pe care autorul nu le descrie, şi astfel faptele lui de vitejie
de la început le descrie pe scurt.

Mahane-Dan (engl. „camp of Dan”). Aceasta este un nume propriu. Uneori, el nu este tradus, ci
dat ca Mahane-Dan, ca în cap. 18,12. Numele îşi are originea în migrarea seminţiei greu apăsate,
care este descrisă în cap. 18 şi 19. Câmpia lui Dan, sau Mahane-Dan, era aproape de Chiriat-
Iarim (cap. 18,12), la 8 mile nord de Ţorea (v. cap 18,2).

Eştaol. Aşezarea exactă a aceste cetăţi nu este cunoscută. Ea este amintită întotdeauna în
legătură cu Ţorea, care a dus la presupunerea că ele erau cetăţi gemene (v. despre vers. 2). Se
crede că ea estre modernul Eşwa, la aproximativ 1,5 mile nord-est de Ţorea (v. despre vers. 2).
1 Samson s-a pogorât la Timna, şi a văzut acolo o femeie din fetele Filistenilor.

S-a pregătit. Altitudinea Ţoreii este de 1170 de picioare, în timp ce aceea a Timnei este de numai
800 de picioare. Opusul „s-a suit” este folosit pentru călătoria de întoarcere.

Timna. Probabil Tell el- Baţâshi, la aproximativ 4 1/2 mile (7,2 Km) sud vest de Ţorea (Zorah).
Cetatea a fost dată seminţiei lui Dan (Iosua 19,43). Ea era atunci sub stăpânirea filistenilor
necredincioşi.

O femeie. Cuvântul la care ne-am putea aştepta aici este „fată” sau „fecioară” (Geneza.
24,14.16), în loc de femeie. Ultimul termen poate să indice că noua cunoştinţă a lui Samson a
putut să fie o văduvă sau o divorţată, totuşi tânără, căci altfel expresia este folosită spre a arăta
dispreţ faţă de ea (Judecători 16,4). Multe dintre incidentele din viaţa lui Samson au fost centrate
în jurul relaţiilor lui cu femei. Deşi puternic fizic, el a fost slab din punct de vedere moral şi din cel
al autocontrolului. Contactul de timpuriu cu idolatrii dărâmase citadela sufletului său.

Filistenilor. Evreilor le fusese interzis să aibă căsătorii mixte cu locuitorii băştinaşi ai ţării (Exod
34,16; Deuteronom 7,3.4).

2 Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său şi mamei sale, şi a zis: Am văzut la Timna
o femeie din fetele Filistenilor; luaţi-mi-o acum de nevastă.

A spus... tatălui său. După cum se şi cuvenea, Samson i-a consultat pe părinţii lui cu privire la
dorinţa lui de a se căsători. Totuşi la aceasta l-a putut îndemna mai mult faptul că era obiceiul ca
părinţii să aranjeze amănuntele căsătoriei decât respectul lui faţă de dorinţele lor.

3 Tatăl său şi mama sa i-au zis: Nu este nici o femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul
nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la Filisteni, care sunt netăiaţi împrejur? Şi Samson a zis
tatălui său: Ia-mi-o, căci îmi place.

Nu este? Sau simplu: „nu există?” Părinţii lui Samson au obiectat faţă de propunerea lui şi l-au
îndemnat să ia o soţie dintre evreice, mai degrabă decât de la filistenii păgâni. O astfel de
căsătorie trebuie să fi fost deosebit de detestabilă pentru Manoah şi soţia lui, pentru că ei ştiau că
Samson fusese chemat să facă o lucrare specială pentru Dumnezeu. Este datoria părinţilor
temători de Dumnezeu de a-i împiedica pe copiii lor să încheie căsătorie cu cei de altă credinţă.
Lor le revine răspunderea de a statornici principii religioase în timpul când copiii lor sunt încă
tineri, care îi va conduce să facă mai uşor alegerea cea bună.

Ia-mi-o. În ebraică, cuvântul „pe ea” este neaccentuat. Samson înlătură obiecţiile părinţilor săi. El
nu admite nici o piedică pentru înclinaţiile sale. El a refuzat atât sfatul divin, cât şi pe cel părintesc.

Este o nenorocire faptul că atât de mulţi tineri nu se simt obligaţi să cântărească cu grijă sfaturile
părinţilor săi atunci când plănuiesc să se căsătorească. Pe de altă parte, părinţii pot fi în pericolul
de a fi prea categorici în refuzul lor. Dumnezeu pledează pe lângă oameni să urmeze calea cea
dreaptă, dar nu împiedică alegerea contrară. Tot aşa este pusă o limită drepturile părinţilor de a
controla voinţa copiilor lor după ce copiii au ajuns la vârsta răspunderilor.

Căci îmi place. În mod literal, „ea este dreaptă în ochii mei”. Patima lui l-a orbit faţă de
nepotrivirea ei de a-i deveni tovarăşă de viaţă lui, care urma să devină un conducător în Israel. O
persoană înţeleaptă şi temătoare de Dumnezeu va recunoaşte că există alte criterii importante de
luat în seamă, ca atitudini de bază, convingeri religioase, idealuri.

4 Tatăl său şi mama sa nu ştiau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta un prilej
de ceartă din partea Filistenilor. În vremea aceea Filistenii stăpâneau peste Israel.

De la Domnul. Chiar în această căsătorie nefericită Dumnezeu conducea cursul evenimentelor

pentru înaintarea planurilor Lui. El face ca slăbiciunea şi judecata sărăcăcioasă a oamenilor să
contribuie la lauda Lui.

Căuta. (În engl. fără „Samson”). Subiectul propoziţiei probabil că este „Dumnezeu”, deşi unii cred
că „el” se referă la Samson.

Un prilej. În mod literal, „o întâlnire”, adică, o ocazie de a provoca ostilităţi. Se poate că Samson
neglijase să ia asupra sa sarcina vieţii sale când a venit timpul potrivit, şi era necesar vreun
eveniment spre a-l aţâţa la activitate. Dumnezeu a folosit incidentele în legătură cu căsătoria ca
„un prilej”.

Stăpâneau. Vezi cap. 10,7; 13,1.

5 Samson s-a pogorât împreună cu tatăl său şi cu mama sa la Timna. Când au ajuns la viile din
Timna, iată că i-a ieşit înainte un leu tânăr mugind.

Tatăl său. Este vădit că părinţii lui Samson se supuseseră voinţei insistente a fiului lor, şi deşi şi-
au dat seama cu durere de consecinţele fatale ale unei astfel de căsătorii, ei l-au însoţit la Timna
să facă aranjamentele căsătoriei cuvenite.

Un leu tânăr. Ebraicul chefir indică un leu în floarea tinereţii. Există un cuvânt, gur, care se referă
la un pui de leu, necrescut încă suficient. Pe vremuri, leii erau obişnuiţi în deşertul de la sud de
Iudeea şi în valea Iordanului, dar au dispărut de pe vremea Cruciadelor.

6 Duhul Domnului a venit peste Samson; şi, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâşiat pe leu
cum se sfâşie un ied. N-a spus tatălui său şi mamei sale ce făcuse.

Duhul Domnului. Duhul împarte diferite daruri şi îndemnări (Exod 31,2-5; 1 Cronici 12). Darul
special al lui Samson s-a descoperit în puterea lui supraomenească.
 L-a sfâşiat. Prin puterea lui supranaturală, Samson a nimicit animalul fără nimic în mână, poate
izbindu-l pe pământ sau sfâşiindu-i picioarele dinapoi, cum zugrăvesc vechile picturi babiloniene
ca făcând Enkidu, eroul lor mitologic. David (1 Samuel 17,34-37) şi Benaia (2 Samuel 23,20) au
realizat aceleaşi isprăvi de vitejie.

Se sfâşie un ied. Adică, tot aşa de uşor cum poate un om obişnuit să sfâşie un ied. Este vorba
despre uşurinţa cu care Samson a făcut isprava, nu despre felul în care a făcut-o.

Fără să aibă ceva în mână. Samson nu se afla la vânătoare, şi deci era neînarmat. În afară de
aceasta, filistenii duceau politica de a-i obliga pe evrei să umble neînarmaţi, oprindu-i pe evrei să
lucreze ca fierari (1 Samuel 13,19-22).

N-a spus tatălui său. Această reţinere poate să arate că, cel puţin la data aceasta, era liber de
orice lăudăroşenie.

7 S-a pogorât şi a vorbit cu femeia aceea, şi ea i-a plăcut.

S-a pogorât. Nu este făcută nici o menţiune despre participarea părinţilor lui la aranjamente. Unii
au crezut că, deşi ei plecaseră cu Samson, probabil că au refuzat să meargă până la capăt cu
partea lor de lucru.

8 După câtva timp, s-a dus iarăşi la Timna ca s-o ia, şi s-a abătut să vadă hoitul leului. Şi iată că
în trupul leului era un roi de albine şi miere.

După câtva timp. Nu este nimic raportat cât timp a trecut între vizita din versetul de mai sus şi
această călătorie spre a încheia căsătoria. O logodnă putea să dureze un an.

În trupul. În mod natural, albinele evită orice descompunere şi putrefacţie. Evident că şacalii şi
vulturii au despuiat carnea de pe oase şi căldura le-a uscat. A mai rămas doar scheletul. În golul
format de coaste, un roi de albine îşi clădiseră cuibul. Herodot spune cum craniul unui vrăjmaş, pe
care poporul din Amathus îl fixase deasupra porţii cetăţii lor, a servit ca stup pentru albine.

9 A luat mierea în mână, şi a mâncat-o pe drum; şi când a ajuns la tatăl său şi la mama sa, le-a
dat, şi au mâncat şi ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului.

În mână. Ceea ce Samson ducea în mână erau faguri de miere, pe care îi mânca în timp ce
mergea (1 Samuel 14,29). Fără îndoială că aceasta a fost călcarea juruinţei de nazireu a lui
Samson, pentru faptul că mierea luată din schelet o făcea necurată, iar hrana necurată era
interzisă. (cap. 13,17). La tatăl său. În mod evident, părinţii au consimţit să meargă la nuntă, deşi
prezenţa lor nu este amintită acolo. Samson s-a abătut din cale să vadă leul.

10 Tatăl lui Samson s-a pogorât la femeia aceea. Şi acolo Samson a făcut un ospăţ, căci aşa
făceau tinerii.

Un ospăţ. În mod literal, „o băutură” sau „ocazie de băut”. Termenul era folosit pentru ospeţe,
pentru că băutura era una dintre atracţiile principale. Acest ospăţ de băutură avea să ţină timp de
şapte zile (v. 12). Ca Nazireu, Samson nu avea voie să bea băuturi tari. Totuşi el făcuse primul
pas unindu-se cu lumea, şi, ca de obicei, a fost mai uşor pentru el să facă încă unul. Se pare că,
în toate privinţele, în afară de părul lui netuns, el a privit în mod uşuratic juruinţele lui.
11 Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăşi, care au stat împreună cu el.

Cum l-au văzut. Motivul pentru care a fost adăugată această clauză este oarecum obscur. Poate
că aceasta înseamnă „când ei au văzut ce persoană puternică era el.” Unele dintre traducerile
greceşti redau „pentru că s-au temut de el”. Cele două redări ar fi foarte asemănătoare în ebraică.

Treizeci de tovarăşi. Fără îndoială că aceşti tovarăşi aveau să fie asistenţă la nuntă, dar, probabil,
că în realitate ei se aflau acolo pentru apărare, pentru că filistenii cunoşteau ostilitatea ebraică faţă
de asuprire. De obicei, mirele îşi procura nuntaşii, dar în acest caz Samson era într-o cetate
străină, căsătorindu-se spre dezamăgirea poporului său; astfel că filistenii i-au făcut rost de
nuntaşi. Prezenţi erau destui, au crezut ei, astfel că, dacă puternicul mire Evreu avea să încerce
să facă tulburare, ei puteau să-l supună. Pe de altă parte, cei 30 de tovarăşi poate că au fost
aduşi ca

o gardă personală pentru serbarea de nuntă.

12 Samson le-a zis: Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi-o veţi ghici în cele şapte zile ale
ospăţului, şi dacă o veţi dezlega, vă voi da treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb.

O ghicitoare. Folosirea ghicitorilor la serbări este un vechi şi favorit amuzament. Adesea erau
oferite sume mari pentru soluţia lor. Aceasta întotdeauna se adăuga la veselia şi interesul ocaziei.
Treizeci. Fără îndoială, pentru că erau prezente 30 de persoane (v. 11).

Cămăşi. Mai bine „îmbrăcăminte de in”. Se crede că erau mari bucăţi dreptunghiulare de in fin,
care puteau fi purtate ca îmbrăcăminte exterioară în timpul zilei sau ca învelitoare pentru dormit în
timpul nopţii. La această îmbrăcăminte se face referire în Proverbe 31,24 şi Isaia 3,23. Alţii le
socotesc a fi îmbrăcăminte pentru dedesupt.

Haine de schimb. Acestea erau haine de sărbătoare sau rufărie (v. Geneza 45,22).

13 Dar dacă n-o veţi ghici, să-mi daţi voi treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb. Ei i-au
zis: Spune-ne ghicitoarea ta s-o auzim.

Să-mi daţi. Oferta lui Samson era destul de frumoasă. Dacă avea să piardă, el trebuia să facă
rost de treizeci de seturi de haine. Dacă aveau să piardă ei, trebuiau să-i facă rost numai de unul
pentru fiecare.

14 Şi el le-a zis: Din cel ce mănâncă a ieşit ce se mănâncă, Şi din cel tare a ieşit dulceaţă.

Ce se mănâncă. Ebraicul ma'acal, „hrană”. „Mâncare” în engleza veche înseamnă pur şi simplu
„hrană”. Ghicitoarea era pusă în formă poetică ebraică. Aşa a fost şi replica dată de Samson.

(v. 18).

15 Trei zile, n-au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a şaptea, au zis nevestei lui Samson:
Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine şi casa tatălui tău.
Ne-aţi adunat aici ca să ne jefuiţi, nu-i aşa?

În ziua a şaptea. Septuaginta spune: „în ziua a patra”. Aceasta corespunde cu ultima parte din
vers. 14 (în engl.), care declară că „trei zile n-au putut dezlega ghicitoarea”.
 Să ne dezlege. Ei au vrut ca Samson să o dezlege prin soţia lui, care trebuia să obţină informaţia
şi apoi să le-o spună lor.

Altfel te vom arde. Filistenii erau brutali şi perfizi chiar faţă de propriul neam. Decât să piardă un
rămăşag, mai degrabă au obligat-o pe femeie prin ameninţare să-i ajute. Aceasta nu a fost o
ameninţare fără rost, pentru că mai târziu ei chiar au ars-o pe ea şi pe tatăl ei (cap. 15,6).

16 Nevasta lui Samson plângea lângă el şi zicea: Tu n-ai decât ură pentru mine, şi nu mă iubeşti;
ai spus o ghicitoare copiilor poporului meu, şi nu mi-ai dezlegat-o! Şi el i-a răspuns: N-am
dezlegat-o nici tatălui meu, nici mamei mele: să ţi-o dezleg ţie?

Plângea lângă el. Ghicitoarea lui Samson avusese efectul de a face din sărbătoarea de nuntă nu
o ocazie de bucurie, ci de tristeţe. Mireasa care plângea şi se agita şi oaspeţii posomorâţi aveau
să-i slujească drept avertizare lui Samson că aceste căsătorii ale filistenilor aduceau durere şi
întristare în urma lor.

Să ţi-o dezleg ţie? Samson îi spune că nu le-o dezlegase nici măcar părinţilor lui şi că lipsa lui de
bunăvoinţă faţă de ea, pe care o cunoscuse doar de puţin timp, nu era o dovadă de lipsă de iubire.

17 Ea a plâns lângă el tot timpul celor şapte zile cât a ţinut ospăţul; şi în ziua a şaptea, i-a
dezlegat-o, căci îl necăjea. Şi ea a dat copiilor poporului ei dezlegarea ghicitorii.

Şapte zile. Poate că aici ar trebui să primim redarea marginală, „restul din cele şapte zile”, pentru
că după vers. 14 nu se făcuse presiune asupra ei decât după trei zile. Această redare marginală
se întemeiază pe faptul că, în ebraică, parte dintr-o perioadă poate reprezenta întregul. Pe de altă
parte, manuscrisele şi traducerile sunt de acord cu redarea „şapte” şi afirmaţia poate fi destinată
să fie generală, arătând starea emoţională a soţiei lui pe toată durata serbării. Probabil că ea
însăşi pledase de la început să-i fie îngăduit să pătrundă în taină. De fapt, nuntaşii poate că au
recurs imediat la strategia de a obţine informaţia prin ea, şi când aceasta nu a apărut în câteva
zile au recurs la ameninţarea raportată în vers. 15.

Îl necăjea. În mod literal, „ea l-a îndemnat în mod insistent”. El a învins leul, dar această femeie
filisteancă era prea mult pentru el.

18 Oamenii din cetate au zis lui Samson în ziua a şaptea, înainte de apusul soarelui: Ce este mai
dulce decât mierea, şi ce este mai tare decât leul? Şi el le-a zis: Dacă n-aţi fi arat cu juncana mea,
Nu mi-aţi fi dezlegat ghicitoarea.

Înainte de. Pentru a mări triumful lor, filistenii au aşteptat până în ultimul moment înainte ca ei să
descopere taina pe care ei o storseseră de la el prin soţia lui. Răspunsul lor, ca şi ghicitoarea, este
în formă poetică.

Arat. Samson şi-a dat seama imediat de trădarea soţiei lui, şi dovedeşte aceasta citând proverbul
poetic al aratului cu juncana altei persoane. Ei nu folosiseră propria iscusinţă spre a afla răspunsul
la ghicitoare, ci aflaseră taina de la cineva apropiat lui şi care îi aparţinea lui. Afirmaţia este o
aserţiune că, dacă ei ar fi acţionat în mod corect, el ar fi câştigat prinsoarea.

19 Duhul Domnului a venit peste el, şi s-a pogorât la Ascalon. Acolo a ucis treizeci de oameni, le-
a luat hainele şi a dat hainele de schimb celor ce dezlegaseră ghicitoarea. Era aprins de mânie, şi
s-a suit la casa tatălui său.
 Duhul Domnului. Domnul căuta să-l stârnească pe Samson, aşa încât el avea să se apuce de
lucrarea la care fusese chemat de la naşterea sa.

Ascalon. Cetatea aceasta era la o depărtare de 24 mile, un drum de 7 sau 8 ore pe jos.

A ucis treizeci de oameni. Poate că el i-a surprins la un fel de sărbătoare din timpul nopţii, şi astfel
a putut să procure de pe cadavrele lor hainele de sărbătoare necesare spre a-şi plăti rămăşagul.

Eram aprins de mânie. El era mânios atât pe filisteni, cât şi pe soţia lui, care se dovedise
trădătoare faţă de el în timpul serbării de nuntă. Din cauza aceasta, el nu avea să stea la ea, ci s-a
întors la casa tatălui său.

20 Nevasta sa a fost dată unuia din tovarăşii lui, cu care era prieten el.

Unuia dintre tovarăşii lui. Probabil ca acesta a fost cel mai de seamă dintre cei 30 prezenţi, cel
care a stat cel mai aproape de el, cel numit „prietenul mirelui” în Ioan 3,29. La trădarea ei, femeia
a mai adăugat infidelitatea. Se poate ca ea să nu fi avut nici o iubire pentru Samson.

Astfel au fost rezultatele unei căi în directă călcare a poruncilor exprese ale lui Dumnezeu. Dacă
Samson ar fi profitat de experienţa sa şi ar fi îngăduit ca goliciunea şi dezamăgirea păcatului să-l
facă să caute o cale mai bună, Dumnezeu l-ar mai fi putut încă accepta şi îngădui să-l conducă pe
Israel la triumf deplin împotriva filistenilor. Totuşi Dumnezeu a continuat să lucreze prin Samson în
măsura în care el însuşi a îngăduit să fie folosit.

Experienţa lui Samson arată că Dumnezeu nu leapădă de îndată pe slujitorii săi când ei cad în
păcat. El poate să mai continue să binecuvânteze eforturile lor, chiar dacă ei trăiesc în dispreţ
conştient faţă de unele cerinţe specifice ale lui Dumnezeu. Având în vedere că nici unul nu este
fără greşeală, Dumnezeu nu ar putea folosi unelte omeneşti în lucrarea Lui, dacă El ar putea
binecuvânta numai eforturile celor fără de păcat. Deoarece aceasta este adevărat, nimeni să nu
interpreteze binecuvântările cerului ca o dovadă că Dumnezeu aprobă toate faptele lui.

1 După câtva timp, pe vremea seceratului grâului, Samson s-a dus să-şi vadă nevasta, şi i-a dus
un ied. El a zis: Vreau să intru la nevasta mea în odaia ei.

Seceratul grâului. În acea regiune, seceratul grâului era de la jumătatea lunii mai la jumătatea lui
iunie. Vremea este amintită din cauza incidentului relatat în vers. 4, 5 cu privire la arderea grânelor
coapte.

Un ied. Un ied putea să fie un cadou obişnuit la astfel de ocazii (Geneza 38,17).

Odaia. Adică sectorul femeilor. Deşi era acum soţia altui bărbat, femeia aceasta mai era încă în
casa tatălui ei.

2 Dar tatăl nevestei nu i-a îngăduit să intre. Am crezut că o urăşti, a zis el, şi am dat-o tovarăşului
tău. Nu este sora sa cea tânără mai frumoasă ca ea? Ia-o dar în locul ei.

O urăşti. Tatăl a insistat, spunându-i că el gândea că Samson nu voia să mai aibă de-a face cu
femeia aceasta după ce l-a trădat, aşa că el a dat-o unui alt bărbat. Tatăl a tras concluzia
rezonabilă că, întrucât Samson plecase mânios şi nu se mai întorsese, a părăsit-o.

Sora cea tânără. Pentru că tatăl luase zestrea, i-a oferit acum lui Samson o fiică mai tânără. El
cunoştea prea bine puterea lui Samson şi, cu îngrijorare şi teamă, a căutat să iasă din această
situaţie grea. El se temea de ceea ce avea să facă Samson în schimb pentru nedreptatea ce i s-a
făcut.

3 Samson le-a zis: De data aceasta nu voi fi vinovat faţă de Filisteni, dacă le voi face rău.

Le-a zis. În mod literal „lor”. Deşi Samson vorbea cu tatăl, este posibil ca şi alţii să fi fost în odaie,
poate chiar femeile puteau să audă glasul lor în apartamentele lor şi puteau să discute aprins
situaţia.

Nu voi fi vinovat. Propoziţia aceasta poate fi tradusă: „De data aceasta voi fi nevinovat faţă de
filisteni”. Acesta a fost un moment important în viaţa lui. În mod obişnuit, el ar fi putut aplica o
pedeapsă fricosului tată sau soţiei trădătoare. Dar probabil că Samson a crezut că ei au făcut faţă
de el aşa cum au făcut din cauza presiunii filistenilor, care la rândul lor îl urau pentru că era
israelit. În acesta caz, el s-a hotărât să pătrundă la rădăcina necazului lovind în tirania filisteană în
general. Filistenii provocaseră tulburarea. În această situaţia, Samson s-a socotit nevinovat,
angajându-se de acum de-a binelea în luptă.

4 Samson a plecat. A prins trei sute de vulpi, şi a luat nişte făclii: apoi a legat vulpile coadă de
coadă, şi a pus câte o făclie între cele două cozi, la mijloc.

Vulpi. Ebraicul Şu'alim. Folosit tot pentru şacali, deoarece vulpile nu se hrănesc cu trupuri moarte,
se crede că în Psalm 63,7 este vorba despre şacali. Probabil că au fost şacali ceea ce a prins
Samson, pentru că ei trăiesc în haite şi sunt mai uşor de prins decât vulpile.

Pe acea vreme a anului, în mod expres declarată a fi vreme a secerişului (vers. 1), care vine la
sfârşitul unui lung anotimp, câmpurile avea să fie uscate ca iasca. Probabil că Samson şi-a adus
la îndeplinire planul său în timpul nopţii când lucrarea sa avea să treacă neobservată şi când
nimeni nu avea să fie la îndemână să stingă flăcările.

5 A aprins făcliile, a dat drumul vulpilor în grânele Filistenilor, şi a aprins astfel atât stogurile de
snopi, cât şi grâul care era în picioare, ba încă şi grădinile de măslini.

Grădinile de măslini (în engl. „vineyards and olives”). Viţa de vie joasă şi trunchiurile uscate ale
măslinilor aveau să ardă uşor. Probabil că Samson nu şi-a dat seama pe deplin de extinderea pe
care o va lua aprinderea căruia îi dăduse drumul. După ce focul a trecut, mile de câmp înnegrit a
fost tot ceea ce a mai rămas unde cu o zi mai înainte erau recolte bogate.

6 Filistenii au zis: Cine a făcut lucrul acesta? Li s-a răspuns: Samson, ginerele Timneanului,
pentru că acesta i-a luat nevasta şi a dat-o tovarăşului lui. Şi Filistenii s-au suit, şi au ars-o pe ea
şi pe tatăl ei.

Li s-a răspuns. Probabil de către timniţi sau, din cele ce urmează, se poate să fi fost chiar evreii
înşişi care le-au dat informaţia că Samson pusese focul. El nu a trebuit să lupte numai cu filistenii
de unul singur, ci a trebuit să facă faţă şi letargiei şi opoziţiei pe faţă a propriului neam care era
gata să conlucreze mai degrabă cu filistenii decât să se unească cu el în luptă pentru a scutura
jugul străin.

Au ars-o pe ea. Deşi filistenii şi-au vărsat mânia asupra femeii şi familiei ei a cărei purtare
adusese toate necazurile acestea prin această faptă, ei au mai intenţionat să-l insulte şi pe
Samson. Ei au nimicit-o prin represalii sălbatice pe femeia la care odată el se gândise atât de mult
şi la care sperase să se mai întoarcă.
7 Samson le-a zis: Aşa faceţi? Nu voi înceta decât după ce-mi voi răzbuna pe voi.

Aşa faceţi? De fapt, Samson a zis: „Dacă aveţi de gând să faceţi aşa (răzbunându-vă în mod laş
pe o femeie fără apărare), şi eu mă voi răzbuna pe voi.

8 I-a bătut aspru, pe spate şi pe pântece; apoi s-a pogorât şi a locuit în crăpătura stâncii Etam.

Pe spate şi pe pântece. Originea acestei figuri de stil (de vorbire) este obscură. Ea era o expresie
proverbială pentru „în mod complet”, sau „peste tot”. Nu ni se spune ce fel de grup de filisteni a
bătut Samson, dar, după toată probabilitatea, a fost al celor care i-au ars pe soţia lui şi pe tatăl ei.

Crăpătura (în engl. top). În mod literal „crăpătură” sau „fisură” (Isaia 2,21; 57,5). Probabil că locul
era o peşteră inaccesibilă intr-o stâncă mare. O astfel de aşezare lămureşte expresia „s-a
pogorât” din acest verset şi pe aceea din vers 13 „l-au scos”.

Etam. Locul acestei peşteri este necunoscut. În Biblie sunt amintite cu acelaşi nume două locuri:
1. Chirbet el Col, sud-vest de Betleem, nu departe de Tekoa (2 Cronici 11,6), de asemenea lângă
'Ain 'Atan 2. un loc neidentificat în partea de sud a lui Iuda, în distribuirea tribală a lui Simeon (1
Cronici 4,32). Totuşi peştera menţionată nu a identificat fiecare dintre aceste locuri.

9 Atunci Filistenii au pornit, au tăbărât în Iuda, şi s-au întins până la Lehi.

Au tăbărât în Iuda. Samson era din seminţia lui Dan, dar această seminţie îşi primise moştenirea
ei în interiorul seminţiei lui Iuda. Filistenii s-au suit în ordin de bătaie împotriva evreilor să se
răzbune pentru teribila pagubă pe care le-o pricinuise Samson.

Lehi. În mod literal „falcă”. Probabil că locul nu a purtat acest nume, decât după evenimentele pe
care autorul stă să le istorisească. Aşezarea lui Lehi este necunoscută. Aceia care aşază Etamul
aproape de Betleem preferă o aşezare aproape de acolo, dar aceia care pun Etamul aproape de
Ţorea favorizează o aşezare în Wadi es-Sarar în apropiere de Ţorea şi Timna.

10 Bărbaţii din Iuda au zis: Pentru ce v-aţi suit împotriva noastră? Ei au răspuns: Ne-am suit să
legăm pe Samson, ca să-i facem aşa cum ne-a făcut el nouă.

Pentru ce v-aţi suit? Seminţia lui Iuda evident că trăia în servitute mulţumită. Din cauza aceasta
pare că şi-a exprimat mirarea că sunt invadaţi de filisteni. La urma urmei, Samson nu era din
seminţia lor şi ei nu dăduseră pe faţă nici un resentiment împotriva filistenilor.

Să-l legăm pe Samson. După câte se pare filistenii nu plănuiseră un război împotriva tuturor
evreilor. Ei îl căutau numai pe Samson. Dar evident că ei aduseseră destui oameni cu ei ca să se
apere faţă de orice atac prin surprindere.

11 Atunci trei mii de bărbaţi din Iuda s-au pogorât la crăpătura stâncii Etam, şi au zis lui Samson:
Nu ştii că Filistenii stăpânesc peste noi? Ce ne-ai făcut deci? El le-a răspuns: Le-am făcut aşa
cum mi-au făcut şi ei mie.

Trei mii. Bărbaţii lui Iuda cunoşteau puterea lui Samson şi poate că din cauza aceasta au venit cu
astfel de forţe să-l înconjoare spre a împiedica evadarea lui. Tocmai de aceea ei nu ar fi îndrăznit
să se apropie de el dacă nu s-ar fi simţit siguri că el nu avea să le facă rău concetăţenilor lui.
 Nu ştii? Bărbaţii lui Iuda i-au reproşat lui Samson pentru că s-a răzvrătit împotriva stăpânirii
filistene şi pentru că i-a expus la pericol ascunzându-se înăuntrul hotarelor lor.

Reproşul acesta şi faptul că erau gata să-l predea filistenilor constituie dovada tristului declin la
care ajunsese Iuda. Altădată atât de puternici în luptă, ei se aflau acum fără putere în decădere
morală. Pierderea religiei lor era însoţită de o pierdere a patriotismului lui. Ce nu ar fi putut face
aceşti trei mii alături de Samson, dacă ei ar fi fost ca cei trei sute ai lui Ghedeon?

12 Ei i-au zis: Noi ne-am pogorât să te legăm, ca să te dăm în mâinile Filistenilor. Samson le-a
zis: Juraţi-mi că nu mă veţi omorî.

Juraţi-mi. Samson nu se temea de filisteni, el a crezut că Dumnezeu avea să îl ajute împotriva lor
când va veni vremea. El era însă bănuitor faţă de propriile rude şi a cerut un jurământ să nu-i facă
rău, ca să nu fie constrâns să-i nimicească el pe ei.

13 Ei i-au răspuns: Nu; vrem numai să te legăm şi să te dăm în mâinile lor, dar nu te vom omorî.
Şi l-au legat cu două funii noi, şi l-au scos din stâncă.

Două funii noi. Cap 16,11. Ei aveau nevoie de funiile cele mai tari posibile, pentru că ei cunoşteau
imensa lui putere.

14 Când a ajuns la Lehi, Filistenii au început să strige de bucurie înaintea lui. Atunci Duhul
Domnului a venit peste el. Funiile pe care le avea la braţe s-au făcut ca nişte fire de in ars în foc,
şi legăturile i-au căzut de pe mâini.

Să strige de bucurie înaintea lui. În mod literal, „au strigat de bucurie (în timp ce au ieşit) să-l
întâmpine”. Când ştirea a ajuns în tabăra filisteană că vrăjmaşul lor era legat şi chiar acum era
târât de către rudele lui laşe în tabăra lui, ei au mers cu bucurie sălbatica înaintea lui, atât de
nerăbdători erau să se răzbune.
15 El a găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mâna şi a luat-o şi a ucis cu ea o mie de
oameni.

Falcă de măgar neuscată. Aceasta a fost mai degrabă o falcă „jilavă”, sau „proaspătă” de la un
animal care murise de curând. Deci nu era nici prea fragilă spre a se rupe uşor. Când Samson a
rupt funiile care îl legau, probabil că el s-a uitat grăbit într-o parte şi alta după vreo armă. Înainte
ca vrăjmaşii lui să fi încetat cu strigătele lor de exaltare, el se afla printre ei dând lovituri mortale.
Filistenii au fugit în panică, dar înainte ca ei să fi putut câştiga siguranţă în câmp deschis, 1000
dintre ei căzuseră în faţa puterii irezistibile a lui Samson.

16 Şi Samson a zis: Cu o falcă de măgar, o grămadă, două grămezi; Cu o falcă de măgar, am

ucis o mie de oameni.

Şi Samson a zis. Măcelul a fost atât de neobişnuit, încât Samson a celebrat-o cu o poezie a

victoriei. În formă de vers, poezia ar apare după cum urmează:

„Cu o falcă de măgar,

Grămezi peste grămezi,

Cu o falcă de măgar

Ucis-am o mie de oameni.

Poezia mai prezintă şi un interesant joc de cuvinte în ebraică, ce par de netradus în engleză.

Sunetele pentru „măgar” şi „grămadă” sunt identice. Cuplul este transliterat astfel ca să poată fi

ilustrat efectul:

Bilchi hachchamn

Chamor chamoratayim

Bilchi hachchamor

Hikkiti ‘eleph ‘ish

17 După ce a isprăvit de vorbit, a aruncat falca din mână. Şi locul acela s-a numit Ramat-Lehi
(Aruncarea fălcii).

Ramat-Lehi. Ceea ce înseamnă „dealul fălcii”.

18 Fiindu-i foarte sete, a strigat către Domnul, şi a zis: Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău,
această mare izbăvire; şi acum să mor de sete, şi să cad în mâinile celor netăiaţi împrejur?

Foarte sete. În această regiune, căldura ajunge intensă, mai ales în timpul secerişului, iar apa
este puţină. Evident că eforturile lui Samson l-au extenuat aproape complet. Probabil că el s-a
temut că filistenii se vor regrupa sau vor primi întăriri şi după puţin timp îl vor ataca. Dacă ei aveau
să-l găsească în situaţia de acum, el nu avea să fie în stare să le reziste. În aceste împrejurări,
Dumnezeu încerca să-l înveţe pe Samson că, despărţit de ajutorul divin, el nu-l putea elibera pe
Israel. Această mare victorie se datora ajutorului lui Dumnezeu. Samson nu putea nici măcar să
plece de pe câmpul de bătaie prin propria putere, şi ar fi pierit dacă Dumnezeu nu i-ar fi venit în
ajutor. A strigat către Domnul. Când a fost în mare dificultate, Samson a recurs la rugăciune.
Numai aici în această vreme de criză şi într-o situaţie similară pe vremea morţii lui (cap. 16:28),
este raportat că Samson s-a rugat lui Dumnezeu. De fiecare dată, Domnul a răspuns la
rugăciunea lui. Ce tragedie că viaţa lui de rugăciune a lăsat atât de mult de dorit! El ar fi putut să
fie un puternic conducător spiritual, dacă ar fi avut mai multă înclinaţie spirituală. Dar numai când
sa temut de moarte era gata – atât cât ne este raportat – să-L cheme pe Dumnezeu, iar rezultatul
a fost că el a rămas un pigmeu spiritual. Este un lucru bun să-L chemi pe Dumnezeu în timp de
necaz, dar este regretabil că atât de mulţi Îl nesocotesc în restul zilelor lor.

19 Dumnezeu a despicat crăpătura stâncii din Lehi, şi a ieşit apă din ea. Samson a băut, duhul i
s-a întremat, şi s-a înviorat. De aceea s-a numit izvorul acela En-Hacore (Izvorul celui ce strigă); el
este şi astăzi la Lehi.

A despicat crăpătura. Ebraicul macteş, „mojar". Aceasta poate că era o depresiune circulară în
pământ, care se asemăna cu forma mojarului. În ebraică, cuvântul are articolul hotărât; de aceea
trebuie să-l traducem „locul crăpăturii”.

Din Lehi (engl. „in the jaw"). Ebraicul balechi. În mod literal, fie „în falcă", fie „în Lehi". La prima
citire a textului din KJV, cineva ar putea să creadă că locul crăpăturii pe care a făcut-o Dumnezeu
a fost în falca pe care o folosise Samson ca armă. Mulţi au interpretat în acest fel acest text. Este
vădit că traducătorii KJV l-au interpretat în acest fel. Totuşi la încheierea versetului este făcută
afirmaţia că „locul crăpăturii" este „la Lehi (Galleechi)". Deoarece această expresie ebraică este
identică cu aceea care este tradusă mai înainte în verset „în falcă" (în rom. „din Lehi"), alegerea
traducerii trebuie să fie hotărâtă de context. Se pare mult mai rezonabil a adopta interpretarea
care foloseşte numele propriu. Atunci propoziţia tradusă ar fi: „Dumnezeu a despicat crăpătura
locului (sau mojarului) care era în Lehi".

Pentru cazuri similare de aprovizionare miraculoasă cu apă în caz de mare lipsă vezi Geneza
21,18.19; Exod 17,6; Isaia 41,17.18.

A ieşit apă din ea. Dumnezeu a făcut o minune făcând o fisură în crăpătura întăriturii care era
acolo, în aşa fel încât din ea a ţâşnit un izvor. Apa din acest izvor l-a reînviorat pe Samson, astfel
că a fost în stare să se întoarcă de îndată acasă.

En-Hacore. În mod literal, „izvorul celui ce cheamă". Samson a dat izvorului acest nume pentru că
el a ţâşnit când, în marea lui nevoie, el L-a chemat pe Domnul pentru apă.

20 Samson a fost două zeci de ani judecător în Israel, pe vremea Filistenilor.

A fost... judecător în Israel. Samson n-a stăpânit peste toate cele 12 seminţii, ci, după cum se
pare numai peste evreii din această regiune. Probabil că poporul i-a acordat acele de vagi
prerogative pe care erau dispuşi să le dea unui erou militar.

Pe vremea. Aceasta pare să însemne perioada de 40 de ani de asuprire filisteană (vezi p. 128).

Douăzeci de ani. Evident că această perioadă de 20 de ani ai conducerii lui Samson asupra
evreilor sudici a fost aproape de sfârşitul celor 40 de ani de asuprire filisteană, pentru că Samson
sa născut în primii ani ai asupririi (PP, p. 560). Faptul că evreii nu s-au unit cu Samson în revolta
împotriva filistenilor, ci au rămas supuşi faţă de ei, sugerează că stăpânirea lui poate să fi fost
limitată strict la mica lui localitate (vezi cap. 16,31).

1 Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea.

Gaza. Aceasta era cea mai sudică dintre cetăţile filistene şi cea mai mare dintre ele. Ea era un
centru important pentru că drumurile de caravane din deşert se uneau aici cu şoseaua principală
de la Egipt. Ea era aşezată cam la 30 mile de regiunea celorlalte aventuri ale lui Samson. Samson
sa încrezut în puterea lui cea mare, care a inspirat filistenilor atâta teamă, şi s-a aventurat chiar în
inima teritoriului vrăjmaş.

O curvă. Se pare că Samson ajunsese complet lipsit de principii morale. În mod continuu el a
îngăduit dorinţelor lui impulsive să triumfe asupra lui. Un pas greşit duce la următorul pas. Samson
făcuse prima lui greşeală în alegerea legăturilor lui rele din tinereţea lui. Rezultatul a fost tragica
lui căsătorie cu femeia filisteancă. Acum el a căzut şi mai jos pe scara morală.

2 S-a spus oamenilor din Gaza: Samson a venit aici. Şi l-au înconjurat, şi au pândit toată noaptea
la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea, şi au zis: Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî.

S-a spus. Cuvintele acestea au fost adăugate de traducători, dar evident că e corect aşa. Le
conţin toate versiunile vechi.
 Samson a venit aici. Îndrăzneala lui Samson l-a putut face să-şi dea puţină osteneală să-şi
ascundă identitatea sau prezenţa sa. Filistenii erau nerăbdători să se răzbune şi n-au mai pierdut
timp să facă planuri pentru a-l prinde pe acela care conducea opoziţia faţă de ei printre evrei.

L-au înconjurat. Poate că ei n-au ştiut în care casă se află. În orice caz, porţile acelei cetăţi
puternic întărite erau închise, şi filistenii s-au socotit siguri de prada lor.

3 Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat, şi a apucat porţile
cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri, şi le-a dus pe vârful
muntelui din faţa Hebronului.

Pe la miezul nopţii s-a sculat. Mustrat de conştiinţă (PP, p. 565) Samson s-a sculat la miezul
nopţii. Probabil că el a bănuit că fusese recunoscut şi a dorit să plece în timp ce străzile erau
goale. El a găsit porţile încuiate. Zidurile cetăţii erau prea înalte pentru a le escalada. Oare va
interveni Dumnezeu să-l scape, în ciuda marelui păcat pe care-l comisese?

A apucat porţile. Dumnezeu nu-l lepădase încă pe Samson. Dacă paznicii dormeau sau se
îndepărtaseră pentru un moment, ori dacă au opus chiar şi o oarecare rezistenţă, nu se spune.
Samson a apucat bara care era zăvorâtă de stâlpii porţii şi, exercitându-şi minunata lui putere, a
dezrădăcinat stâlpii.

Le-a scos. Textul ebraic spune în realitate „le-a tras în sus".

Le-a dus. Samson a dus totul într-o singură bucată, uşile şi cadrul întreg.

În faţa Hebronului. Hebronul este cam la 38 de mile de Gaza. Totuşi, nu se spune că Samson a
mers cu porţile şi zăvoarele pe umeri tot drumul până la Hebron. El doar le-a pus pe un deal de pe
drumul către Hebron.

4 După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.

Valea Lorec. Valea în care era aşezată Ţorea, căminul lui Samson. Se crede că valea este
modernul Wadi eş-Şarâr, în care se află ruine numite Surik, despre care se crede că este anticul
Sorec. Cetatea Sorec era cam la 2 mile de Ţorea.

Dalila. În general se crede că a fost o femeie filisteancă, dar nu se spune aşa. Judecând după
mita ce i-a fost oferită ei, unii cred că ea n-a fost o filisteancă, pentru că, dacă ar fi fost de
naţionalitatea aceasta, probabil că ei ar fi folosit împotriva ei ameninţările în loc de corupţie, ca şi
în cazul soţiei lui Samson (cap. 14,15).

5 Domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi i-au zis: Înduplecă-l, şi află de unde-i vine puterea lui
cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare câte o mie
o sută de sicli de argint.

Domnitorii Filistenilor. Probabil că toţi cei cinci conducători filisteni de seamă (vezi cele despre
cap. 3,3) uniţi în acest efort de a face prin corupţie ceea ce nu reuşiseră prin forţa armelor.

De unde-i vine puterea lui cea mare! Chiar dacă Samson trebuie să fi fost mare la fizic, filistenii
au recunoscut că puterea lui era mult mai mare decât se putea aştepta numai de la mărimea
fizică. Probabil că ei şi-au închipuit că el poseda vreun farmec magic care constituia taina puterii
lui. Poate că uneori Samson s-a mai lăudat că există o sursă secretă a puterii lui.
 Să-l legăm. Filistenii îl urau prea mult pe Samson pentru a-l omorî. Nenorocirea lui şi bucuria lor
ar fi fost de prea scurtă durată. Ei doreau să-l ţină în lanţuri, să-l ia în râs şi să-şi bată joc de el.

O mie o sută. După obiceiul vremii, piesele acestea ar fi argint nebătut, fiecare cântărind un siclu.
Un siclu de argint ar avea valoarea de cel puţin 21 de cenţi, poate chiar până la 42 de cenţi dacă a
fost folosit siclul cel greu. Pe temeiul a 21 de cenţi fiecare domnitor trebuia să-i plătească Dalilei o
sumă egală cu cel puţin 231 de dolari. La valoarea din acea epocă a banilor, aceasta era o mită
enorm de mare, astfel arătând cât de arzătoare era dorinţa filistenilor de a-l prinde pe Samson.
Cei 5.500 de sicli plătiţi Dalilei ar fi echivalentul preţului a 275 de sclavi, la preţul plătit pentru Iosif
(Geneza 37,28).

6 Dalila a zis lui Samson: Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare, şi cu ce ar trebui
să fii legat ca să fii biruit.

Cu ce ar trebui să fii legat. Probabil că Samson a avut unele bănuieli asupra motivelor Dalilei; de
aceea el a încercat s-o înşele prin declararea falsă a tainei puterii lui.

7 Samson i-a zis: Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca
orice alt om.

Şapte. Unii credeau că numărul acesta are o putere deosebită. Se poate observa că părul lui
Samson, ultima dovadă a consacrării lui pentru Dumnezeu, a fost împărţit în şapte şuviţe (v. 13).
Poate că el îşi trădase deja în mod inconştient o parte a tainei lui.

Noi (în engl „green"). Ebraicul lach, „umed", „proaspăt", „verde", înţelesul depinzând de obiectul la
care este aplicat. Funii. Exacta însemnătate a acestui cuvânt ebraic este nesigură. El este folosit
pentru corzi de arc şi corzi de cort. Probabil că el se referă la corzi făcute din intestine sau vine de
animale. Ca orice alt om. Adică, neavând putere mai mare decât media omului de aceeaşi
dimensiune.

8 Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă. Şi ea l-a legat cu funiile
acestea.

Ea l-a legat. Fără îndoială că Dalila susţinea între timp că e vorba de o glumă, acţionând ca şi
când n-ar avea nici o semnificaţie răufăcătoare.

9 Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: Filistenii sunt asupra ta
Samson! Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de
unde-i venea puterea.

Oameni stăteau la pândă. Textul ebraic foloseşte aici singularul, dar probabil în sens colectiv ca
în Judecători 20,37; Iosua 8,14. Unii se îndoiesc că Dalila ar fi putut să ascundă mai mult decât un
spion, fără ca Samson să-şi dea seama, dar aceasta este îndoielnic.

Filistenii sunt asupra ta, Samson. Nu este spus că oamenii au ieşit din ascunzătoare când a avut
loc acest strigăt, dar cel puţin împrejurările erau de aşa natură încât Samson avea cea mai clară
dovadă că filistenii erau în legătură cu Dalila (vezi PP, p. 566).

Câlţi. Partea slabă şi frântă a fuiorului, care de obicei se aruncă din cauza slăbiciunii lor.
10 Dalila a zis lui Samson: Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-
mi cu ce trebuie să fii legat.

Dalila a zis. Nu trebuie să concludem în mod necesar că Dalila a făcut a doua ei încercare
imediat. Probabil că ea a aşteptat câteva zile până aveau să se liniştească bănuielile lui Samson.
Cu toate acestea la ceea ce s-a gândit ea a fost următorul moment oportun, ea plângându-se de
lipsa lui de amabilitate în refuzul de a-i spune taina lui.

11 El i-a zis: Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi
ca orice alt om.

Funii noi. Acestea fuseseră încercate deja de alţii, dar nu reuşiseră (cap. 15,13.14). Din nou, prin
specificarea de funii care nu fuseseră niciodată folosite sau destinate unui alt scop, Samson din
nou a putut face legătura cu taina lui, consacrarea lui pentru Dumnezeu ca Nazireu.

Dalila a crezut că, prin această nouă descoperire, Samson nu o mai înşelase. Ea l-a legat în mod
viclean din nou, dar Samson a rupt funiile ca şi cum ar fi fost doar nişte fire de aţă. Prin decepţiile
acestea, poate că Samson a sperat să o descurajeze pe Dalila de a-l mai chestiona. Dar având
mereu în mintea ei mita cea imensă, ea nu avea să cedeze aşa uşor. Şi Samson, a cărui putere
colosală l-a făcut prea confident, se distra tot mai mult în braţele fermecătoarei femei.

12 Dalila a luat nişte funii noi, şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: Filistenii sunt asupra ta, Samson! Iar
nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Dalila a zis lui Samson: Până acum ţi-ai bătut joc de mine, şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu
ce trebuie să fii legat. El i-a zis: N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în
urzeala ţesăturii.

În urzeala ţesăturii. Cu o lipsă de seriozitate şi nerozie de necrezut, Samson merge până în

pragul adevăratei taine şi suferă ca părul lui să fie ţesut în războiul de ţesut al Dalilei. Fără
îndoială că ea l-a linguşit lăudându-i puterea bărbătească, şi, dând pe faţă curiozitatea unei
amorezate, întreba în mod insidios mereu şi mereu de taina puterii lui. Samson a indus-o în eroare
sugerându-i că, dacă ea ar ţese părul lui în urzeala ţesăturii, poate folosindu-l ca bătătură, el n-ar
mai avea puterea să se libereze.

14 Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis: Filistenii sunt asupra ta, Samson!
Şi el s-a trezit din somn, şi a smuls cuiul de lemn din pământ cu urzeală cu tot.

Le-a pironit cu un cui de lemn. În mod literal „ea l-a bătut cu ţăruşul". Aceasta pare să fi fost
expresia tehnică pentru operaţiunea de ţesătură care bate bătătura strâns în urzeală. Faptul că
acest ţăruş a fost suveica ţesătoarei se deduce în mod evident din expresia „cuiul de lemn" care
urmează.

A smuls (în engl. „went away"). Verbul ebraic folosit aici la bază înseamnă „a smulge", ca în
versetul 3. Cuvântul era folosit de obicei pentru smulgerea ţăruşilor de cort, de la folosirea căruia
acesta a luat sensul de „a pleca". În context se potrivesc aici ambele sensuri. În orice caz, în
eforturile lui Samson de a se elibera pe sine de războiul în care era prins bine părul lui, el a rupt în
bucăţi războiul şi probabil că a ieşit mânios cu ţesătura sau pânza neterminată încă în părul lui şi
cu suveica şi părţi din război agăţate de el.
 15 Ea i-a zis: Cum poţi spune: Te iubesc! când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai
bătut joc de mine, şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.

Ea i-a zis. Din nou se poate să fi trecut câtva timp. Dacă incidentul de mai înainte pricinuise

o înstrăinare trecătoare, acum Samson era gata să se întoarcă la Dalila. Fără îndoială că ea a mai
continuat gluma ei că nu avea nici un motiv ascuns în aflarea secretului lui, ci a folosit eşecul ei în
descoperirea acelui secret ca mijloc de a-i reproşa lipsa lui de iubire faţă de ea. „În loc să mă
iubeşti cum mărturiseşti că faci”, a stăruit ea, „tu îţi baţi joc de mine". Şi astfel ea a continuat să
diminueze rezistenţa lui în a-i descoperi adevărul cu privire la marea lui putere.

16 Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o
nelinişte de moarte,

Verset ce nu a fost comentat.

17 şi-a deschis toată inima faţă de ea, şi i-a zis: Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt
închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi, şi aş fi
ca orice alt om.

Şi i-a zis. Naraţiunea lasă impresia unei stupidităţi din partea lui Samson aproape de necrezut. El
putea oricând să pună capăt chestionării din partea Dalilei, părăsind-o şi întorcându-se acasă la
el. Dar greşeala cea mare a lui Samson n-a fost atât de mult stupiditatea cât patima senzuală.
Învăţătura morală principală a întâmplării constă în ruina şi ruşinea adusă asupra lui de
slăbiciunea senzuală, şi felul în care, pas cu pas, aceasta l-a făcut să-şi piardă minunatul dar al
puterii supranaturale. De trei ori, el îşi dovedise puterea cea mare. Acum, pentru a patra oară, el
îşi dovedeşte enorma lui nebunie. Dumnezeu plănuise pentru el un destin nobil, dar slăbiciunea
de a pune satisfacţia sexuală la loc de frunte în cugetarea lui a stricat planul lui Dumnezeu privind
viaţa lui şi până la urmă l-a dus la un sfârşit fără glorie.

18 Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii
Filistenilor, şi a pus să le spună: Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui. Şi
domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi au adus argintul în mâini.

Dalila văzând. Samson nu mersese atât de departe ca să fie în stare să descopere marea taină
fără vreun simţământ de teamă şi ruşine. Dalila imediat a ghicit că în cele din urmă şi-a descoperit
secretul astfel că imediat a trimis după domnitorii filistenilor, ştiind că acum va putea să-l predea
pe Samson şi să-şi primească mult dorita răsplată.

19 Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui
Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea.

Să-l slăbească (engl. „afflict him”). Adică, necăjindu-l şi pricinuindu-i durere.

20 Atunci ea a zis: Filistenii sunt asupra ta, Samson! Şi el s-a trezit din somn, şi a zis: Voi face ca
şi mai înainte, şi mă voi scutura. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.

Mă voi scutura. Expresia pare să sugereze „mă voi libera”. Din cauza acestei expresii, mulţi cred
că Dalila, pe lângă faptul că i-a tăiat părul l-a mai şi legat pe Samson. Totuşi textul nu este clar în
privinţa aceasta. Filistenii ar fi dorit să aibă vreo dovadă că într-adevăr puterea lui a pierit, mai
înainte de a se aventura să-l înfrunte, dar reacţia lui la necăjelile Dalilei (v. 19) a furnizat această
probă.
 Domnul se depărtase. Samson călcase de multe ori juruinţa lui de nazireu prin folosirea vinului
(PP, p. 565) şi pângărindu-se în alte feluri, dar, în general, prin păstrarea părului lung, el a arătat
cel puţin un oarecare interes în ceea ce priveşte păstrarea consacrării lui în slujba lui Dumnezeu.
În părul însuşi nu exista nici o virtute, dar, deoarece acesta era semnul credincioşiei lui faţă de
Dumnezeu, sacrificarea lui pentru capriciile unei femei nelegitime a făcut ca Dumnezeu să retragă
darul puterii supranaturale. Dumnezeu suferise îndelung nebunia lui Samson, dar acum prin faptul
că el a călcat juruinţa în toate privinţele, Domnul şi-a retras binecuvântarea şi ocrotirea.

21 Filistenii l-au apucat, şi i-au scos ochii; l-au pogorât la Gaza, şi l-au legat cu nişte lanţuri de
aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă.

I-au scos ochii. O pedeapsă potrivită. Dorinţa nesfântă a lui Samson de a privi asupra frumuseţii
femeilor nesfinte îl ademenise de la o experienţă nesfinţită la alta, şi în cele din urmă a devenit
cauza imediată a prinderii lui de către filisteni.

Filistenii au ales să-i cruţe viaţa lui Samson, evident pentru a întreţine vanitatea lor, în marea lor
realizare. Totuşi ei s-au temut că vreodată enorma putere a lui Samson s-ar putea întoarce.
Pentru a fi siguri în astfel de eventualitate, ei i-au scos ochii, probabil arzându-i cu un fier cald sau
înţepându-i cu un instrument ascuţit. În antichitate erau folosite ambele metode.

Râşniţă. Ei l-au pus să învârtească la o râşniţă grea, probabil ca cea la care învârtea de obicei un
bou sau un măgar.
22 Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras.

Iarăşi să crească. Samson a recunoscut nebunia lui descoperindu-şi taina şi îngăduind să-i fie
tăiat părul. El şi-a reînnoit consacrarea sa faţă de Dumnezeu. Din cauza acestei hotărâri,
Dumnezeu a început să-i redea puterea.

23 Şi domnitorii Filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să
se înveselească. Ei ziceau: Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul
nostru.

O mare jertfă. De obicei, aceasta era însoţită de o mare sărbătoare sau celebrare.

Dagon. Nu se cunosc multe despre această zeitate. Au fost date diferite explicaţii cu privire la
înţelesul acestui nume. Unii l-au derivat din cuvântul ebraic şi canaanit dagon, care înseamnă
„grâne”. Dacă este aşa, Dagon ar fi unul dintre multele zeităţi agricole din Palestina. Dar numele
mai poate fi o derivare a cuvântului dag, „peşte”. Ambele explicaţii sunt vechi. Faptul că au fost
dezgropate monede în cetatea filisteană Ascalon cu chipul unei zeităţi reprezentată ca jumătate
om şi jumătate peşte ne face să acceptăm ultima explicaţie (vezi PP, p. 567). În 1 Samuel 5,4 sunt
făcute referiri la capul şi mâinile lui Dagon.

Dumnezeul nostru ne-a dat. Cele mai vechi neamuri au atribuit victoriile lor celor mai puternice
zeităţi naţionale ale lor.

24 Şi când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: Dumnezeul nostru a dat în
mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustiia ţara, şi ne înmulţea morţii.

Când l-a văzut poporul. Este posibil ca Samson să fi fost pus la vedere la moară, unde măcina
grâne. Probabil că aveau loc excursii prin închisoare ca toţi să-l poată vedea de aproape pe
vrăjmaşul atât de urât de ei.
 Zicând. Cuvintele care urmează sunt în formă de aliteraţie de patru linii, fiecare terminânduse în
ebraică cu rimă.

25 În bucuria inimii lor, au zis: Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze! Au scos pe Samson din
temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi.

Chemaţi pe Samson. Adică, aduceţi-l din închisoarea lui în sala de adunare care făcea parte din
templu, unde întreaga adunare putea să-l vadă deodată.

Ca să ne desfăteze. Aceasta nu înseamnă în mod necesar că el avea să acţioneze ca un bufon,

ci că apariţia puternicului lor vrăjmaş, acum orb şi în lanţuri, avea să dea naştere la râs şi veselie.

26 Şi Samson a zis tânărului care-l ţinea de mână: Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stâlpii pe
care se reazemă casa, şi să mă reazem de ei.

Stâlpii. Casa la care se referă, probabil că a fost un portal cu acoperişul orizontal sau o sală
susţinută de coloane care făcea parte componentă a templului.

27 Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii Filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau
aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson, cum juca.

Domnitorii filistenilor. Aceştia erau conducătorii celor cinci districte filistene care o mituiseră pe
Dalila să-l trădeze pe Samson (vezi cele despre v. 5).

Pe acoperiş. Probabil că aceste 3 000 de persoane au căutat un loc avantajos pe acoperiş, în aşa
fel încât să poată observa mai bine manifestaţia când Samson era înghiontit şi chinuit înaintea
mulţimii. Această greutate mare cu siguranţă că avea să pricinuiască prăbuşirea dacă erau
îndepărtate mai multe coloane.

În ebraică, cuvintele „bărbaţi şi femei” din prima propoziţie se deosebesc de cele din a doua.
Deosebirea poate să constea în clase, cei de la etajul principal reprezentând nobilimea care
stătea cu „domnitorii”, iar cei de pe acoperiş forma poporul de rând.

28 Atunci Samson a strigat către Domnul, şi a zis: Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine,
Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să-mi răzbun pe
Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!

Doamne, Dumnezeule... Dumnezeule. Samson a folosit succesiv trei nume diferite pentru
Dumnezeu: „Adonai, Yahweh şi Elohim” (vezi vol. I, p. 35, 170). Aceasta este a doua oară când
autorul aminteşte rugăciunea lui Samson. Nu trebuie să tragem concluzia că acestea au fost
singurele ocazii în care el s-a rugat, dar, dacă rugăciunea ar fi fost mai mult un obicei al vieţii lui, el
ar fi putut să fie cruţat de această ruşine şi umilire, şi viaţa lui ar fi putut îndeplini marele destin
plănuit de Dumnezeu pentru el.

De data aceasta... să-mi răzbun. Unii traduc acest pasaj astfel încât să redea ideea, „ca să pot fi
răzbunat pentru cei doi ochi ai mei”. Ei ajung apoi la concluzia că Samson a murit cu o expresie
de satisfacţie necruţătoare pe buzele lui, continuând astfel cu predispoziţia lui zeflemitoare de mai
înainte. Conform cu această traducere, chiar dacă el a anticipat marea catastrofă pricinuind
prăbuşirea acoperişului, aceasta n-ar fi ispăşit pierderea vederii lui, ci ar fi fost suficient pentru un
ochi.
 Cu toate că această traducere este posibilă, cea care este redată în text, sau cea mai literală
redată în LXX, în Vulgata şi în Siriacă, „Vreau să cer o recompensă” merge tot atât de bine şi pare
să se potrivească mai bine cu contextul. Având în vedere că experienţele amare ale umilinţei l-au
condus pe Samson la pocăinţă, se pare mult mai probabil că el a murit într-o dispoziţie serioasă –
căutând să răscumpere, în ultimele momente ale vieţii lui, ocaziile pierdute de el. Batjocurile care
îi atribuiau victoria filistenilor zeităţii păgâne Dagon poate că au trezit sufletul lui să răzbune
Numele Dumnezeului lui Israel asupra căruia el însuşi adusese astfel de dezonoare.

29 Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat
de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stânga.

Verset ce nu a fost comentat.

30 Samson a zis: Să mor împreună cu Filistenii! S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut
peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost
mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.

Să mor. Textul ebraic înseamnă „să moară sufletul meu” (vezi n. Marginală). Adesea „suflet” este
folosit în sensul de persoană (Geneza 12,13; 27,25; 1 Samuel 18,1; Psalm 25,20 etc.). Samson
spunea: „Să mor eu (însumi)”. Cel care moare este individul însuşi, nu numai corpul lui. Indicarea
„suflet” atrage atenţia la om ca la o „persoană” sau „individ” unic.

S-a plecat. Se pare că Samson a îmbrăţişat cei doi stâlpi din mijloc şi i-a tras împreună
năpustindu-se asupra lor cu toată greutatea lui în adaos la tragerea braţelor lui. În felul acesta, el
a putut fie să-i disloce de la sprijinul lor de sus sau de jos, fie să-i frângă de la mijloc. Lipsit de cei
doi stâlpi centrali, acoperişul avea să se arcuiască deteriorând ceilalţi stâlpi, forţându-i pe
perpendiculară să cedeze, strivind mulţimea adunată dedesubt şi rănindu-i de moarte pe cei de pe
acoperiş.

Cei pe care i-a prăpădit. Acesta a fost punctul culminant al luptei lui Samson împotriva filistenilor.
La moartea lui, el a ucis mai mulţi filisteni şi mai mari (pentru că printre ei au fost conducătorii)
decât ucisese în viaţa lui.
31 Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au pogorât, şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat
între Ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de
ani.

El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.

Fraţii lui. Aceasta este singura indicaţie că Samson avea fraţi. Aceasta se poate referi la rudele lui
cele mai apropiate, cu toate că, la fel ca Ana, Manoah şi soţia lui se poate să mai fi avut copii
după naşterea lui Samson. Ei, şi poate că restul rudelor lui Samson din partea tatălui lui, au venit
la Gaza, când au auzit de moartea lui, şi i-au luat trupul înapoi în cetatea lui în care locuise, unde
l-au înmormântat în locul de îngropăciune al tatălui său. Manoah şi soţia lui se poate să fi decedat
deja, pentru că, în total, activitatea lui de opoziţie faţă de filisteni a durat 20 de ani (vezi cap.
15,20). Pentru că nu se uniseră cu el în conflictele lui cu filistenii, rudelor lui li s-a îngăduit să ia
trupul pentru înmormântare.

Pune în contrast atitudinea filisteană în legătură cu trupul lui Saul (1 Samuel 31,10-13).