Ganduri fericite

Daca mi s-a intamplat vreodata sa simt ca stiu destule, dar ca totusi ceva lipseste si ca,
probabil, nu il voi capata? Daca am continuat sa ma plang ca sunt jos si sa nu incerc a ma
ridica? Daca am intalnit situatii de nebanuit care m-au facut sa imi dau seama ca tot ceea ce
inseamna cultura este nimic? Daca am intalnit persoane care au reusit sa imi trezeasca
simturile inghetate de neputinta si de prea multa bunastare, facandu-ma sa imi dau seama ca
eu am lucruri care altora par universuri paralele, sentimente care par iluzii? Daca am ajuns sa
simt nevoia de a incepe de la zero si a ma recladi? Daca am ajuns la concluzia ca tot ceea ce
am fost era piramida cladita pe nisipuri miscatoare si ca acum trebuie reconstruita? Da. Da, mi
s-a intamplat.

*
Presupun ca nimeni nu intelege ce inseamna sa ajungi a discuta cu cineva si in timpul
acela sa iti dai seama ca ai fost privilegiat sa ai parte de lucruri necesare fiecaruia dintre noi,
in timp ce, pentru interlocutorul tau, zorii unei noi zile inseamna inca o zi de lupta si de
nelinisti…. Ca ai vrea ca, prêt de cateva clipe, sa ii poti da parte din binele tau interior
destabilizat de simplul fapt ca nu esti multumit cu ceea ce ai si s ail vezi fericit. Sa iti dai
seama ca tu nu ai trecut prin aceleasi lucruri ca acea persoana si ca tie iti lipsesc multe idei,
multe experiente, in timp ce tu visezi la cum va fi primul sarut, cum va fi prima data, cum vei
fi urmatorul Bill Gates si multe altele, in timp ce prietenul tau isi doreste decat sa poata fi
linistit o zi. Poate ca nu e correct ca abuzez de aceste sentimente, dar… este o povara prea
grea pentru a fi pastrata de o singura persoana. Pur si simplu, e inechitabil. Ia stai!!!
Inechitate! Un cuvant ce spune multe. In fond, lumea e plina de neregularitati si toti suntem
imperfecti insa nu vedem si inechitatea. Aceasta utopie pe care aproape toti o vor abolita,
extirpata din sufletul omului si al lumii; cu ce gresesc unele persoane incat sa fie aspru
pedepsite? Sau doar fiindca s-au nascut sa fie in sine o cauza? Sau o pedeapsa? Care e sensul?
Se intareste carcterul si acesta este scopul? Sa te chinui o viata intreaga stiind ca va trebui sa
iti retraiesti cosmarul in fiecare zi… ca im fiecare dimineata, cand cosmarurile iau sfarsit,
incepe adevaratul calvar si ca ai nevoie sa treci peste ziua asta? De unde dispui de atata
vointa, de atata forta, de atata fermitate? Astea sunt modelele noastre, acestia sunt oamenii ce
trebuie admirati pentru curajul de a privi fiecare zi ca pe un dar, care pot gasi bucuria chiar si
in cele mai mici lucruri.

Stii, ‘overwhelming’ e faptul ca suntem doi prosti, tu si eu. suntem slabi, suntem chiori,
suntem orbi, suntem damnati la viata de prostie crasa, idiotie vesnica, la sala oglinzilor, traind
cu impresia ca suntem frumosi in tot ceea ce facem si ca tot ceea ce facem noi e matur.
Suntem doar prosti until the end of time si vom ramane asa pentru totdeauna, pentu ca nu
luptam, pentru ca nu stim ce vrem, pentru ca nu vrem ce stim. Pur si simplu, pentru ca ni se
pare o bancnota de 5 lei viata asta, acum avuta si in momentul urmator cheltuit pe paine, pe
iluzia hranii de zi cu zi.
 *

Stii, putem in sfarsit sa mergem mai departe. Sa invatam mai multe, sa intelegm mai multe
si sa ne pese mai mult de acei cineva pretiosi din viata noastra. Putem chiar sa ne sprijinim
singuri pe vointa noastra, sa avem vointa necesara sa mergem mai departe. Vei arde, draga…
doc.-ule…. Nu vei mai exista…. Sau vei ramane… nu stiu, insa fie ce o fi…. Mergem mai
departe