Catedra de Anestezie şi Reanimare Nr.

Tema ,,Fiziologia respiratiei”

Şeful catedrei,profesor, dr. V.I. Cojocaru

Autor: rezidentul anului I;Victor Ţurcanu

1.CAVITATEA NAZALA.

2.FARINGELE

3.LARINGELE

4.TRAHEEA

5.BRONHIILE PRINCIPALE.

6.PLAMANII
segmente → lobuli pulmonari → acini pulmonari
Inspirul şi expirul
Volumul curent (VT) reprezintă volumul de aer
care pătrunde in plamîni,în cursul unei inspiratii
şi unei expiraţii de repaus.
Volumul inspirator de rezervă (VIR),reprezintă
volumul maxim de aer ce poate fi inspirat la
sfîrşitul unei inspiratii de repaus.
Volumul expirator de rezerva (VER) reprezintă
volumul maxim de aer care poate fi expirat la
sfîrşitul unei expiratii de repaus.
Volumul rezidual (VR) reprezintă volumul de
aer care rămîne în plămîn la sfîrşitul unei expiraţii
maximale.
Capacităţiile pulmonare reprezintă valoarea sumei a două ori mai multe
volume pulmonare astfel :
Capacitatea pulmonară totală (CPT)- reprezintă volumul de aer cuprins
in plămîn la sfarsitul unei inspiratii maxime,insumand toate volumele
pulmonare mentionate.
Capacitatea vitală (CV) reprezintă volumul de aer ce poate fi scos din
plămîn printr-o expiraţie forţată efectuată după o inspiraţie maximă.
Ea este egală cu suma a trei volume pulmonare (VIR) + (VER) +(VT)-
vol.curent.
Capacitatea reziduală functională (CRF) reprezintă volumul de aer
care rămîne în plămîn la sfarşitul unei expiraţii de repaus.Valoarea ei,se
poate obţine prin însumarea VER + VR .
Capacitatea inspiratorie (CI) reprezintă volumul de aer ce poate fi
introdus în plămîn printr-o inspiraţie maximă care incepe la sfarşitul unei
expiraţii de repaus.Valoarea ei este echivalentă cu suma dintre VT si VER .
• Complianţa toracică
• Complianţa pulmonară
• Complianţa statică
• Complianţa dinamică
• Complianţa specifică
• Scăderea complianţei in boli restrictive
• Creşterea complianţei in boli obstructive
Trecerea aerului prin caile aeriene întâmpina o
rezistenta de frecare datorita interactiunii
moleculelor de gaz si datorita frecarii aerului de
peretii conductelor.

• căile respiratorii superioare – 80%

– curgere turbulentă
• - căile respiratorii inferioare – 20%
– curgere laminară
 Spaţiul mort
In fiziologia respiratiei, volumul de
aer inspirat, aflat la nivelul gurii,
nasului, faringelui, laringelui,
traheei si arborelui bronsic.

Este numit spatiu mort deoarece

aerul nu ajunge la alveole si nu
participa la schimburile gazoase
respiratorii.

Unul din rolurile acestui spatiu este

de a permite incalzirea aerului rece
inainte de a ajunge in alveolele
pulmonare.
 Circulaţia pulmonară.Şuntul
pulmonar.
Circulatia în plamân este dubla:
1.functionala - data de mica circulatie (VD -
artera pulmonara - capilare - venele pulmonare -
AS)
2.nutritiva - data de arterele bronsice,
apartinând marii circulatii (circulatiei
sistemice).
Între aceste 2 circulatii exista anastomoze
functionale între venele bronsice si capatul
venular al capilarelor pulmonare; datorita
gradientului presional se realizeaza un şunt
dreapta-stânga, având ca rezultat
contaminarea venoasa fiziologica a sângelui
arterializat. În cazul osbtructiei/absentei
circulatiei pulmonare (atrezie de artera
pulmonara sau stenoza pulmonara), circulatia
bronsica este capabila prin angiogeneza sa
stabileasca comunicatii cu capatul arterial al
capilarelor pulmonare astfel încât sa fie pastrat
schimbul gazos sangvin (circulatia bronsica
poate creste pâna la 20% din debitul cardiac).
La sfîrşitul unei respiraţii de repaus, în interiorul
plămînilor se află aproximativ 2500 ml aer din aceştia
doar în jur de 2350 ml participă la schimbul de gaze,
aflîndu-se în interiorul alveolelor (aer alveolar) restul
de aproximativ 150 ml. este condus în căile respiratorii
la nivelul cărora nu au loc schimburi de gaze, fapt
pentru care acest spaţiu a fost numit spaţiu mort
anatomic.
Din cei 500 ml. ce pătrund în plămîni în cursul unei
inspiraţii de repaus, 150ml. se vor afla în aerul din
spaţiul mort anatomic, iar restul de 350 ml. se adaugă
aerului alveolar. Cu alte cuvinte ventilaţia alveolară va
exprima cantitatea de aer care pătrunde în plămîni
după scăderea volumului spaţiului mort anatomic in
timp de un minut.
Alveolele
 Distributia normala a ventilatiei:
Reprezinta raportul dintre volumul de aer ventilat efectiv si volumul de aer
rezidual în plamâni dupa un expir normal.
Presiunea intrapleurala fiind mai accentuata la vârf mentine alveolele deschise si
la sfârsitul expirului, motiv pentru care acestea vor primi un volum de aer
proaspat mai mic. Datorita gravitatiei, presiunea intrapleurala este mai mica la
bazele pulmonare, asigurând o împrospatare mai mare a aerului alveolar. În
concluzie, bazele sunt hiperventilate iar vârfurile hipoventilate.
Raportul ventilatie/perfuzie (V/Q):
Coeficientul respirator reprezinta raportul dintre productia de CO2/minut si
consumul de O2/minut şi este egal cu 200ml/250ml = 0,8.
La vîrful plamînilor, care este hipoperfuzat si hipoventilat, scaderea perfuziei
este mai accentuata decît scaderea ventilatiei, astfel încat V/Q este > 1.
La baza plamînilor, care este hiperventilata si hiperperfuzata, perfuzia
crescuta este mai accentuata decît ventilatia crescuta, astfel încât V/Q < 1.
La mijlocul plamînilor V/Q este 1.
Ventilatia este un act reflex voluntar, care poate fi controlat
ca amplitudine, frecventa si debit în mod voluntar.
Reglarea se face prin 2 mecanisme:
A. nervos: se face prin centrii bulbopontini din
formatiunea reticulara a trunchiului cerebral
•Centri bulbari.
•Centri pontini.
•Centri superiori.
•Receptorii.
B. umoral:
•Chemoreceptori periferici.
•Chemoreceptori centrali.
Se face prin centrii bulbopontini din formatiunea reticulara a trunchiului cerebral
Centri bulbari:
Grupul respirator dorsal- este cel mai important, are rol în stabilirea ritmului
inspirator de baza; este situat în zona nucleului tractului solitar din bulb (zona de
proiectie a fibrelor nervilor IX si X care transmit aferente de la chemo si baroR carotici si
aortici).
Grup respirator ventral contine atât neuroni inspiratori cât si expiratori; intervine
în expirul fortat.
Centri pontini:
• Centrul pneumotaxic - situat la nivelul nucleului parabrahial, are rol în limitarea
duratei inspirului.
• Centrul apneustic - rol în întreruperea inspirului, insuficient clarificat. Se considera
ca centrul apneustic inhiba grupul respirator dorsal.
Centri superiori:
• Trunchiul cerebral: fibre de la centrii motori ai comportamentului alimentar
(deglutitie, masticatie, salivatie, voma) vin în raport cu centrii respiratori bulbari.
• Hipotalamusul: hipertermia determina hiperventilatie iar hipotermina
hipoventilatie.
• Sistemul limbic: intervine în modularea frecventei si amplitudinii respiratorii în
starile emotionale.
• Cortex: motoneuronii corticali care inerveaza direct musculatura respiratorie sunt
responsabili de componenta voluntara a respiratiei.
 Chemoreceptori periferici: sunt situati la nivelul
glomusului carotic si aortic si sunt stimulati de
scaderea p O2, cresterea p CO2, scaderea pHului sau
scaderea TA.
Chemoreceptori centrali: sunt situati pe partea
ventrolaterala a bulbului si sunt puternic influentati de
concentratia H+ de la acest nivel. Deoarece H+ nu pot
strabate bariera hematoencefalica, reglarea se face
indirect prin difuzia CO2 care este hidratat => H2CO3
care ulterior formeaza H+. Actiunea CO2 ca mesager
secund a stat la baza denumirii acestuia de "hormon
respirator". Creseterea H+, care reflecta cresterea CO2
reprezinta un stimul pentru declansarea
hiperventilatiei.
Tipuri de respiratie
1. Reflexul de destindere pulmonara – apare
datorita excitatilor produse asupra terminatilor
nervoase din alveola pulmonara prin distensia
alveolei
2. Reflexul de iritatie pulmonara – apare datorita
receptorilor care raspund la substante toxice
iritante
3. Reflexul de tuse – apare in urma unei stimulari a
anumitor zone din caile respiratori superioare.
Tusea este un expir fortat cu glota inchisa..
Se realizeaza in 3 etape :
 

1Etapa pulmonara:consta in trecerea gazelor respiratorii prin

membrana alveolo-capilara pe baza diferentelor presiunii partiale a acestora
 
Aer alveolar Sange capilar
O2
100 mm Hg 40 mm Hg
CO2
40 mm Hg 47 mm Hg
 
2. Etapa sangvina: consta in transportul gazelor
respiratorii
 
Transportul sangvin al oxigenului :
- 1,5 % sub forma dizolvata in plasma
- 98,5 % sub forma de oxihemoglobina
Transportul sangvin al dioxidului de carbon:
- 10 % dizolvat in plasma
- 60 % sub forma de bicarbonati
- 30 % sub forma de carbhemoglobina
3.Etapa tisulara : consta in schimbul de gaze intre sange si celule
procesul are loc prin difuziune , in sensul gradientului de presiune partiala.
 
Sange capilar Lichid interstitial
O2
97,5 mm Hg 40 mm Hg
 
CO2
40 mm Hg 47 mm Hg
 
- oxigenul este utilizat in mitocondriile celulelor → procese de oxido-
reducere
 
Enzime specifice
Substante organice + O2 CO2 + H2O + ENERGIE
I. Transportul O2
- 1,5 % sub forma dizolvata in plasma
- 98,5 % sub forma de oxihemoglobina

1.Coeficientul de solubilitate a O2 =0,023

2.Puterea de oxigenare a Hb. = 1,39 mlO2
la fumatori – 1,20 – 1,25 mlO2 ( datorita CO)
3.Capacitatea de oxigenare a Hb. = 20,85
4.Saturatia in O2 a Hb – 95-97% in sangele atrial si 75% in sangele venos
- la saturatie de 97% - 19,8 ml din care 19,5ml legat de Hb si 0,3 ml dizolvat
- la saturatie de 75% - 15,3 ml din care 15,2 ml legat de Hb si 0,1 ml liber
- diferenta arterio-venoasa – 4,5 mlO2
5.Coeficientul de utilizare a O2 = 4,5 = 0,22 – 0,25 (consum tisular) 19,5
6.Afinitatea Hb. pentru O2
1. pH-ul eritrocitar
2. temperatura
3. concentratia de CO2
4. acidul 2,3-difosfogliceric
 II.Transportul CO2
1.- 10 % dizolvat in plasma
2.- 60 % sub forma de bicarbonate
3.- 30 % sub forma de carbhemoglobina

– la 46 mmHg – 2,75 ml
- la 40 mmHg – 2,5 ml
Coeficient de solubilitate = 0,48
.- sinteza de carbamati si bicarbonati in functie de desaturarea
Hb
- scaderea capacitatii Hb de a transporta CO2 – dispar
carbamatii oxilabili
Formele de carbamati :
- independente de CO2
- dependente de efectul Haldnne
- dependente direct de pH ( cresterea pH-ului – creste
legarea CO2 de Hb. in carbamati)
Tipuri de respiratie
1. Acalovschi, P. Nicolcescu JURNALUL ROMAN DE
ANESTEZIE TERAPIE INTENSIVA
2. Bacalbasa N., Cristea D., Factori psihologici înnǎscuti
si dobânditi ca mechanism al erorii în anestezie, Info-
Medica 2002, 5, 55-56
3. Ghid de anestezie - terapie intensiva Ion Cristea, Marin
Ciobanu