Te invit la dans.

Pe muzica mea, a ta, a

calătoriilor noastre. Să ne legănăm si să zumzăim
fiecare pe versurile celuilalt in ritm cu toate
simturile, cu limba, cu ratiunea, dragostea, cu
zbârnâitul sinelui. Să ne ascultăm inimile, ficaţii,
rinichii. Să ne încleştăm nervii. Să ne aruncăm în
regretul minciunii, în indiferenţa argumentelor. Să
râdem cu duioşie, cu invidie, în aplauze ori regret.
Să visăm în viforul pasiunii.
Desigur, va trebui să variem melodia uneori şi
poate din lipsă de imaginaţie, incapabili să ne
schimbăm, vom căuta pe altcineva.

Deţii un lucru unic, nemaiaflat de mine. Mă tot

gandesc ce este, incerc sa mi-l descriu, sa-l identific,
mă chinui să-l visez. Uneori stau treaz, nu vreau să-l
scap - poate îmi va ieşi pe gură sau pe nas, poate e
într-un gând răzleţ. Călătoresc, sper să-l găsesc în
mugurii de brad, la asfiinţit, într-o scoică, în foşnetul
universului. Mă stradui să-l cuprind prin figuri de
stil. Dar s-ar părea că îşi este propria metaforă.. S-ar
hiperboliza singur doar amintindu-se. Când se
dublează îşi află contrariul. N-am să mă dau învins,
dar mai vorbeşte-mi sau scrie-mi, mai arată-te o
dată. Dă-mi încă o şansă să-l surprind. E al tău, ştiu,
dar lasă-i şi pe alţii sa-l mai admire chiar şi un gram,
un fir de aţă, o secundă, o literă…

Să mi te arăţi precum Zeus Semelei, în toată

splendoarea, iată de ce mă tem un pic. Mă
mulţumesc cu ceea ce am vazut , căci fiinţa mea
muritoare se teme să nu se mistuiască în flăcările
tale.

Scriu doar pentru inconştientul tău. Citeşte şi lasă

cuvintele să-l imbogăţească. Poate astfel şi viaţa ta
se va schimba.

Mi-am făcut propria psihanaliză. Nu e puţin lucru

pentru cineva care nu crede nici în psihic nici în
analiză.

Să concurezi într-o cursă de 100 m cu un tigru,

să-ţi măsori forţa braţului cu o gorilă, să fuţi o iapă.
Relativitatea.

La fiecare exact 3 luni o iau de la capăt, îmi creez

o noua viaţă, mor şi înviu. Trebuie să fiu foarte
riguros şi să nu depăşesc termenul resurecţiei.
Intotdeauna poate apărea tentaţia de a prelungi unul
din aceste episoade şi dacă nu te opreşti la data
stabilită rişti să amâni despărţirea zi dupa zi, la
nesfârşit.

M-am cufundat în apă. Toţi peştii dansau deşi eu

nu auzeam nici o muzică. Nu voi niciodată peşte, mi-
am spus.

Să stăm în echilibru pe unul din inelele lui Saturn

şi să te imortalizez cu Calea Lactee în fundal.

Un clovn mut urlând convins că lumea îl aude.

Un chirurg fără mâini muşcând dintr-un ficat. Un
scriitor afazic ce creează în limba cimpanzeilor. Un
trubadur fără limbă. Un îndrăgostit lipsit de organul
iubirii, oricare ar fi acesta. Un porc copt.

Suntem în aceaşi barcă. Şi se scufundă, nene.

Când ajungi să rămâi doar cu morala morfinei.

Se spune uneori : Să scrii cu sânge. Parafrazând:

Să scrii cu căcat, cu diaree de scroafă.

Să ai libertatea deplină, dar să nu ai între ce să

alegi. Să fii la fel de liber precum un mort fără
cadavru.

Cafeaua şi ţigara din dimineaţa Big Bang-ului.

Îşi ţinea iubita decedată într-un bloc de gheaţă

perfect transparent. O privea, îi vorbea…

Să te sinucizi din zgârcenie, pentru a evita

viitoarele cheltuieli.

Veni un om si spuse: Am nevoie de o faţă. Ştiu să

dansez, să cânt, să vorbesc, eram un mare seducător,
dar îmi trebuie un chip. Într-adevăr, nu avea nici
ochi, nici gură, nici nas. Doar un soi de orificiu prin
care vorbea, respira, mânca, gâfâia, horcăia, asculta.

Să existe un gând pe care dacă îl ai ţi se

scurtcircuitează creierul.
 La Luvru, într-o toaletă, să expui şi tu un tablou.

Menţinerea entropiei: Un om urinând, altul

defecând.

Operat pe viu. Sună dureros. Dar ce aţi spune de

Operat pe mort?

Conştiinţa de care acum fug este singura speranţa

ca aş putea găsi într-o zi soluţia.

Să pariezi la cazino pe poziţia unui electron. Pe

unul din cele mai de jos niveluri ale norocului.

Nu-ţi scriu ţie, ci cărnii tale.

Dacă există ceva înainte de a fi perceput, gândit,

rostit sau visat.

Să exclami ceva pe un versant scriind cu schiurile

în zăpadă.

Să fii orfan, să nu cunoşti originea părinţilor tăi,

să nu ştii din ce popoare te tragi. Dar dacă nu ştii nici
de ce specie aparţii?

Godot, aşteptând.

Momentele când, doar pentru că sunt un copil,

oamenii cred în inocenţa mea. Dacă eu sunt
nevinovat, la fel este şi viitorul.
 Refuz nihilismul. Nimic nu merită negat.

Să fi ars toate cărţile omenirii iar ţie să-ţi revină

sarcina de a rescrie câteva din cele pe care le-ai citit

Sunt multe stângăcii în scrisul meu. E normal, de

vreme ce scriu cu stânga.

Am cerut un act de proprietate pe materia din care

sunt construit.

Căderea în paradis.

Dumnezeu, marele cavaler al zădărniciei

Să încerci să-ţi aminteşti zorii timpului, doar

pentru ca mai apoi să te chinui să îi uiţi.

Gândurile unui om dialoghează şi ele. E adevărat,

altfel decât într-o conversaţie obişnuită.

Posibilul, prea vast pentru a mai încerca sa fii

coerent.

Un Oedip cu zeci de taţi, de mame, de perechi de

ochi.

Moartea, ca o menstruaţie a vieţii. Simt uneori

nevoia ca şi creierul meu să aibă ciclu.

- Adun adeziuni pentru o nouă lege nescrisă

 Această scrisoare îşi va găsi ea singură
destinatarul.

În plictiseala asta ar fi o treabă să-ţi poţi vinde

sufletul diavolului.

Când însuşi Dumnezeu îşi vinde sufletul.

Toată viaţa a simţit o durere surdă în tot corpul.

Apoi, într-o zi durerea dispăru. Nici el n-o mai duse
mult.

Nu, nu m-am schimbat, doar că una din personali-

tăţile mele, pe care n-ai mai avut ocazia s-o cunoşti,
a ieşit azi la suprafaţă.

Managerul perfect: Cel care are puterea să se dea

singur afară pentru rentabilizarea afacerii.

Un lider înnăscut este un om care nu se poate

realiza prin el însuşi.

Dacă toată lumea va fi de acord cu teoria mea, voi

fi primul care o va respinge ca falsă.

- Citeşti poezie?
- Da.
- Atunci de ce n-ai şi trăi-o?

Viitorul ca o dereglare a prezentului.

 Atunci când apropo de o religie, idee, sistem nu
mai rămân decât criticii.

Când voi muri, să mă daţi la corbi, sau la tigri, să

nu mă băgaţi în pământ. Prefer mamiferele sau
păsările viermilor.

Să te laşi condus de oameni platiţi din banii tăi,

să-i laşi să-ţi dea amenzi, să-ţi facă legi, să-ţi ceară
socoteală.

Inchiziţia ar fi trebuit să se folosească de dentişti.

Am văzut un film ce plagia viaţa mea. Am pornit

pe urmele regizorului care de altfel scrisese şi
scenariul. Cu fiecare pas devenea din ce în ce mai
clar că mă urmăream pe mine însumi.

Sunt gata să joc la cazino, dar numai direct cu

patronul şi numai cu pachetul meu de cărţi.

Când am nevoie de o pagină întreagă sau chiar si

câteva fraze pentru a exprima un gând ce-mi trece
prin minte într-o clipită îmi spun că fiecare are
dreptul să ticluiască cuvinte.

Pe mine, un individualist, judecăţile generale

despre popoare mă irită.

În tramvai în Budapesta vin doua controloare de

bilete superbe. Dar vai, am bilet, nu mă vor aresta.
 Zilnic mă dezic de toate gândurile şi faptele
anterioare. Le reneg sau le ignor. Ar trebui să opresc
asta.

- De unde eşti?
- Nu ştiu, încă mă mai caut.

Şi-a pus piciorul în ghips doar pentru că mergea

la o nuntă şi nu mai dansase niciodată în cârje.

Dacă timpul s-ar termina acum, am fi salvaţi de la

moarte?

Un parlament votând principii de morală.

De ce n-ar exista într-o limbă un cuvânt care să

nu insemne nimic? Să nu fie verb, substantiv,
adjectiv sau orice altceva. Doar să fie.

Să ne iubim prin cuvinte grele, jigniri obscene.

Estetica înjurăturii.

Nemulţumit de ceea ce sunt, m-am hotărât să o

iau de la capăt, să redevin copil – un băieţel de 5 ani.
O fiinţă ce încă poate deveni oricine.

Să scrii fără să sodomizezi cititorul.

Cine e Dumnezeu să judece?

Un vagabond ignorant nihilistului: Eu nu ştiu

nimic. Am dreptul totuşi să neg?
 E inutil să construieşti. Dacă realizezi doar
planul, e cam acelaşi lucru.

Despre cât de sexy e Hristos reprezentat pe cruce.

Să se demonstreze în final că boala şi

ameninţarea morţii au doar rolul de a-mi trezi
conştiinţa. Că de fapt sunt primul nemuritor.

Liberalismul şi toleranţa mea nu cunosc limite.

Accept orice, accept şi răul.

- Simt că îmi pregăteşti ceva chiar dacă nu o

spui, chiar dacă nu o ştii

Dupa ce epuizezi nihilismul şi gratuitatea.

Sfârşitul arbitrarului.

Un grai în care simbolul dragostei nu este inima.

Când iubesc mă înţeapă ficatul, splina, pancreasul
ori ouşoarele. Mă ia şi de la stomac iar muşchii dau
în frenezie.

Crapă motorul. Ai lua-o pe jos dar pe asfalt poţi

fierbe cafeaua iar umbră nu mai e pentru că au tăiat
copacii să lărgească autostrada. În plus ai renunţat de
mult la picioare, cine ar fi crezut că îţi vor mai
folosi?
 Şi dacă El este un simplu inadaptat din vreo lume
extraterestră ce a creat genele, proteinele pentru o
diploma şcolară? Un fel de ochelarist stupid.

O credinţă politeistă: Fiecare poate fi un mic

Dumnezeu. Sau un mic automat.

Completând un aforism a lui Nietzche: Un da, un

nu, o linie dreaptă direct spre mormânt.

- Mă prefac am proprietăţi când de fapt îmi

lipseşte certitudinea propriului ego; când mă
indoiesc de mine însumi.

- Nu găsesc nici una din actualele soluţie

acceptabilă: religie, ştiinţă, om….

Să fii tot tu, acelaşi pe care-l ştiai, dar să nu te

mai recunoască nimeni altcineva.

Esenţialul a fost surprins de atâtea ori… Mai greu

e să treci dincolo de el.

Teama de a te sfârşi inainte de a epuiza posibilul.

Imposibilitatea de a eluda aceasta tragedie.

- Trebuia să-mi fi spus că vei îmbătrâni, că nici

măcar tinereţea sufletească nu-ţi va rezista.

- Pot trăi doar înotând împotriva curentului.

Drama mea e să nu găsesc curentul sau mai rău, nici
râul.
 Un anarhist recunoscător ordinii că are împotriva
a ce lupta. Un nihilist mulţumind sistemului ca îl
poate nega.

Fobie de viaţă.

Să scrii continuările la Naşterea filosofiei şi

Naşterea tragediei. Moartea celor două.

Se spune că înţelegerea deplină a posibilităţii, a

certitudinii morţii, a bolii, ameninţarea lor sunt
singurele care nasc conştiinţa adevărată, creaţia
veritabilă. De aici să înţelegem că D-zeu, etern, nu e
cu adevărat conştient, nu e veritabil în născocirile
sale?

- Iubesc toţi oamenii, mai puţin pe tine. Pentru

tine simt altfel.

Oferindu-i-se şansa să i se îndeplinească orice

dorinţa, bătrânul ceru să întinerească în loc să
imbătrânească. După un timp ajunse la vârsta de o zi
şi apoi dispăru în naştere.

Momentele de cel mai înspăimântător ridicol din

viaţa mea. Când privesc înapoi la ele nu le regret ci
mă bucur de ele.

Nu încerc să mă descopăr ci să mă inventez.

Creează-te pe tine însuţi în loc de Descoperă-te.
 Imaginaţi-vă o melodie interpretată de un artist de
clasă. Deşi publicul nu cunoaşte limba, toţi sunt
înduioşaţi. Femeile plâng, bărbaţii le îmbrăţişază.
Varsă lacrimi la rândul lor. Apoi, la sfârşitul piesei,
luptându-se cu aplauzele interminabile, cântăreţul
întreabă dacă spectatorilor le-ar face plăcere un bis,
dar în limba lor maternă de astă dată. Şi cântă, cu
acelaşi glas minunat, pe acelaşi ton tandru uneori,
sfâşietor câteodată – un amalgam de înjurături, vorbe
abjecte, obscenităţi, o cloacă.

Un psiholog constatând că oamenii nu mai se

comportă ca în manualele sale, că reacţionează altfel,
că se face de râs continuând să se bazeze pe vechea
lui experienţa.

Un făt refuzând să se nască din instinct de

conservare. Un spermatozoid fricos căruia îi e teamă
sa devină om.

- V-am părăsit doar ca să vă salvez de mine.

- Nu prea ştiu cum să explic.

- Încearcă cu cuvintele tale.
- Presmarin a anarat ix anafalc.
- Ce-i asta?
- Cuvintele mele.

Încercând să înoate în sus, către suprafaţa

mlaştinii. Cine ar bănui că şi acolo îi aşteaptă doar
băşini de cal.
 Crăpa de sexualitate.

Un zeu ce lipseşte impardonabil din mitologie:

Zeul bunului plac, al arbitrarului, ar purtării aleatorii.
- De fapt nimeni nu are nimic de spus. Dar ce
aţi vrea să facă? Pălăvrăgesc, e de înţeles.

Îşi poartă sexul stânjenită, deşi e îmbibată de el.

Văd doar aparenţele. Ce altceva ar fi de văzut? E

tot ce am.

Scriu doar titlurile, n-am răbdare şi pentru cărţi.

Singurele lucruri pe care le putea vinde îi erau

defectele.

Apolitic corect, politic incorect.

Dacă aş pierde cuvintele: Incapabil să le mai

rostesc, scriu, gândesc ori imagina.

Să gândeşti în figuri de stil. Să percepi în metafo-

re. Să le metaforizezi pe acestea din urmă şi să
ajungi uneori astfel la realitatea descrisă de ceilalţi.

Am fugit de acasă înainte să mă prăpădesc căci

rudele erau hotărâte să mă îngroape de îndată ce
aveam să-mi dau duhul.

- Caut încă o beneficiară a artei mele.

 Fiecare cu infinitul său.

Extaz, dar nu al meu ci al restului universului.

- Plictiseala este un fel de eternitate.

Un animal cu dublă personalitate.

Ascultându-ţi organele cum funţionează, absolvit

de orice răspundere.

Totul e o iluzie. Doar că trebuie să ţi-o creezi.

Nu creez personaje, ci bucăţele. Nu imaginez

dialoguri, ci fragmente. Nu am idei ci frânturi. Nu
scriu despre timp ci despre clipe. Elogiul
discontinuităţii.

Firimituri dintr-un roman prea lung. Caricaturi.

Cât despre titlu, e ascuns undeva în text, doar n-am
să-l pun pe copertă ca toată lumea.

Să îngropi un cadavru. Să-i iei titularului ultimul

său drept, de a se descompune sub ochii noştri.

Fii străin în propria ţară sau viaţa, propriul oraş şi

trup. Străin de firea ta, de educaţia primită.

- Prefer să urinez pe stradă decât la toaletă.

Astfel gestul meu capătă o anume simbolistică.
 Omul, atât de bine antrenat încât şi in rebeliuni e
dependent la dresajul la care a fost supus.

- Vreau să fac un studiu, dar nu mă interesează

nimic cu adevărat.

Pentru ca avea obsesia hiperbolei, punea câteva

zerouri după fiecare frază, cuvânt, silabă, după
fiecare neuron, în finalul oricărei acţiuni.

- Profită la maxim de durere, căci e tot ce ţi

mai rămas de trăit.

A pus afişe în tot oraşul pentru a populariza un

spectacol în care avea să anunţe secretul ultim al
vieţii. Cu toate astea, sala a fost goală.

Voinţa şi memoria ca element de îngrădire a

libertăţii.

Liberul arbitru dintr-un vis.

Libertatea unui copil ce acţionează haotic.

Ridurile de la încheieturile degetelor.

Natura încercând zadarnic să se explice singură,

prin om.

Născut înainte de naşterea timpului.

Un contract la fel de sigur precum cel cu moartea.

 Vise erotice cu fecioara Maria. Dacă o ai pe ea,
înseamnă că eşti D-zeu?

Isus plictisindu-se pe cruce.

Nu vreau să schimb lumea. Nici măcar nu cred în

ea.
Asadar, sa incerc….

Cred ca de oriunde aş porni tot acolo voi ajunge, sau

mai degrabă aşa sper.

Penal . Nepal. My name is Bond, vagaBond. Şi

timpul poate putrezi. Îmi masturbez cuvintele. Cu
ele, pentru ele. Le folosesc si doar uneori mă simt
vinovat. Le siluiesc. Istoria artei, Isteria istoriei -
alege titlul. Pseudoscorpie. Parazitoză, parascovenie,
paranimfă, paranoia, parapitec, paramnezie,
parafum, parfum, cerebromalacie. Oligosperm.
Guvizi gravizi,
însărcinaţi cu moartea. Poate voi avea şi eu un prunc
reuşit, şi poate găsesc şi o moaşa decentă.
Monument închinat jertfei scriitorilor alcoolici.
Chiar putem dispărea dacă nu suntem atenţi la noi?
Un muribund plecând să-şi trăiască ultimele luni din
viată, dar după câteva săptămâni îşi dă seama că se
plictiseşte. Plictiseala este un fel de eternitate. În
lâncezeala asta ar fi o treabă să-ţi poţi vinde sufletul
diavolului. Isus neavând nimic mai bun de făcut pe
cruce decât să fluiere a pustiu. Din coşurile caselor
din Amsterdam se înalţă fum de marihuana. Lirica
cuantică. Femeia care nu râdea niciodată ca să nu
facă riduri. Vine controlorul în tramvai. N-aveam
nici bilet, nici bani aşa ca îi ofer o carte ponosită
asigurându-l că citind-o va ieşi mai câştigat decât cu
amenda ori şpaga.

Mă simt ca un condamnat a cărui execuţie a fost

amânată pentru că a făcut o criză de rinichi.
Ea îmi spune: - Cineva joacă fotbal în uterul meu.
Trage cu mingea la pereţi şi asta pentru că încă nu
poate urla la ei. Nu are toate organele in acelasi timp
– daca are gura nu are corzi vocale. Sau pe de-a-
ndoaselea E fătul nefecundat ce uneori încearcă să-şi
croiască loc în căutarea unei guri de aer proapăt.
Câteodată reuşesc să dau noroc cu el. E ca şi cineva
mă penetrează dinăuntru către afară. Micuţul, deşi
nenăscut, nu mi se pare deloc inocent. Cel mai rău e
când îşi şterge crampoanele pe ovarele mele. Nu ştiu
de ce face asta. De parcă ar avea cu ce să le
murdărească acolo, în raiul său matern.

Cum ziceam, nu ştiu de unde să încep. Şi am să tot

încep dacă mă vei mai asculta. Marele gol: L-am
întrezărit. În sfârşit e prezent şi încerc să-l umplu.
Eludarea nimicului general. Secretul ce va răsări
într-un final.

Să continui?