Regimul navigaţiei pe Dunăre

Dunărea este al doilea fluviu din Europa (după Volga, cu o lungime de 2850
km navigabili). Prin unirea cu Rinul, s-a asigurat comunicarea Mării Negre cu Marea
Nordului. Este o cale comercială din ce în ce mai importantă, care leagă statele
europene cu alte state ale lumii.
Dunărea a avut o mare importanţă şi din punct de vedere militar de-a lungul
secolelor, permiţând controlul a numeroase puncte strategice importante.
Actualul regim al navigaţiei pe Dunăre a fost stabilit la Conferinţa de la
Belgrad din 18 august 1948, la care au luat parte fosta URSS, Ucraina, România,
Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, SUA, Anglia, Franţa şi cu vot
consultativ, Austria, şi care a intrat în vigoare la 11 mai 1949. SUA, Anglia şi Franţa
au refuzat să o semneze.
În Convenţie sa-au stabilit următoarele reguli generale:
1) Libertatea de navigaţie pentru toţi cetăţenii, navele comerciale şi
mărfurile tuturor statelor, pe bază de egalitate, în privinţa taxelor portuare şi de
navigaţie, precum şi a condiţiilor generale ale navigaţiei comerciale. Aceasta nu se
refera şi la cabotaj;
2) Regimul stabilit se referă doar la porţiunea navigabilă a Dunării (de la
Ulm la Marea Neagră), cu ieşire la mare pe braţul Sulina;
3) Navigaţia navelor militare pentru statele neriverane este interzisă;
4) Vasele militare ale ţărilor riverane navighează numai pe sectoarele lor;
5) Dreptul de supraveghere vamală, sanitară, fluvială revine fiecărui stat pe
teritoriul său.
S-a creat o Comisie a Dunării formată din reprezentanţi ai statelor riverane cu
atribuţii de realizare a colaborării statelor riverane, mai ales în sensul adoptării de
recomandări privind regulile de navigaţie, de supraveghere fluvială, vamală şi
sanitară, de realizare a colaborării pentru efectuarea de lucrări şi de sprijinire a
statelor riverane. Nu are putere legislativă sau jurisdicţională. Pentru diferende
referitoare la aplicarea Convenţiei, se prevede recurgerea la o Comisie
conciliere.
Sediul a fost stabilit la Galaţi până în 1957, iar după aceea la Budapesta.
Utilizarea apelor Dunării în alte scopuri decât navigaţia este reglementată
prin acorduri încheiate între statele riverane (cum sunt, spre exemplu, cele două
acorduri încheiate între România şi şi Iugoslavia privind sistemele hidroenergetice şi
de navigaţie „Porţile de fier” I şi II).