Capitolul I : Studiul si evolutia poluarii

1.1. O mică istorie a poluării şi a organizaţiilor antipoluare

Este interesant de remarcat că atitudinea oamenilor faţă de mediu nu s-a schimbat

semnificativ de-a lungul existenţei umanităţii. O mulţime de documente atestă exploatarea
iraţională a pădurilor (Grecia, China), degradarea solurilor, distrugerea unor specii (eroii din
Mahabharata ard o pădure întreagă cu animalele din ea cu tot). Diferenţa între noi şi strămoşii
noştri este legată de capacităţile noastre sporite atât de a distruge cât şi de a îngriji mediul. De-a
lungul timpului prin ocuparea extensivă a planetei calitatea aerului şi a apei s-a degradat,
grosimea stratului de ozon a scăzut, punând intr-o stare critică întreaga planetă. Toate acestea au
dus la creşterea îngrijorării legate de deteriorarea mediului.
Primii vizionari care au tras semnalul de alarmă legat de degradarea mediului
înconjurător au fost oamenii de ştiinţă din secolul XIX care, confruntaţi cu urbanizarea şi
industrializarea galopantă au încercat să stopeze acţiunile destructive şi să educe oamenii în
domeniul ştiinţelor naturale şi a protecţiei mediului.
Prima societate de protecţie a naturii atestată a fost fondată în Anglia în 1865 sub numele
Commons, Open Spaces and Footpath Preservation Society iar prima lege antipoluare - Alkali
Law a fost dată de parlamentul britanic în 1863. În 1864 Congresul Statelor Unite hotărăşte ca
Valea Yosemite să devină o zonă recreaţională iar în 1872 se stabileşte primul parc naţional la
Yellowstone. În prima jumătate a secolului XX continuă distrugerile ecologice cauzate de
dezvoltarea extensivă a agriculturii care a dus la degradarea solurilor (SUA). Apare în SUA în
1935 Oficiul de conservare a solului care avea ca rol prevederea eroziunii accelerate.
În lume există numerose organizaţii, dintre care se disting: FEEE (Fundaţia Europeană de
Educaţie pentru Mediu), GREENPEACE, POWERFULL INFORMATION (Marea Britanie),
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură), PNUE (Programul
Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător).
La nivel naţional există de asemenea numeroase organizaţii al căror scop este de a atrage
interesul populaţiei asupra protecţiei mediului: Ministerul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului,
Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii din cadrul Academiei Române, ECOSENS
(Bucureşti), ALBAMONT (Alba Iulia), ECOTUR (Sibiu), MARENOSTRUM (Constanţa),
PRIETENII PĂMÂNTULUI (Galaţi), CENTRUL CARPATO – DANUBIAN DE
GEOECOLOGIE (Bucureşti) : coord. proiect ECO – SCHOOLS , OAMENII ŞI MEDIUL
ÎNCONJURĂTOR (Tg. Mureş), FOCUS ECO CENTER (Ploieşti), ECO – LIFE (Bacău).
Problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua. Ea a aparut o data cu cele
dintai colectivitati omenesti, caci omul cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a
multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei
potrivit nevoilor sale. Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural
privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de
verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice. Pana aici,
echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta
ansamblul.
Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie
tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii,
nave tot mai mari si mai puternice despica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale

~1~
transorma puterea apelor in salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in
crestere vertiginoasa. Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea
omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni. Dar reversul civilizatiei industriale
este contemporan, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural. Sub
impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul,
au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este
confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate
tarile si continentele. Efectele ei sunt resimtite pana si pe intinderile, pana ieri imaculate, ale
Antarcticii. S-a calculat ca timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural
pagube mai mari decat intr-un mileniu.
La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra
naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile. La mijlocul secolului
trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului
ajunge la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu
exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcat
primele in "trenul industrializarii", gratie in primul rand masinii cu abur.
Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei
decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori. Sunt multi sau
putini? Exercita oare numarul lor cu adevarat o "presiune demografica" asupra mediului
inconjurator? Iata intrebari ce-i framanta deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-
listi, ca si pe oamenii politici. Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a
fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-
au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea
mediului ambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a
omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale
existentei umane, incepand cu sanatatea.
Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru
satisfacerea nevoilor si ambitilor sale. La urma urmelor, cel putin pana la inventarea fotosintezei
artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se
extrag totalitatea resurselor necesare vietii. Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii
ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau
socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin
improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului. De cand omul a inceput sa lupte impotriva
naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un
ritm accelerat. Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri
productive sunt "devorate" de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului
inegal dintre frunza verde si asfalt.
De cand primul topor primitiv a doborat intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din
intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori.
Distrugerea padurilor, carora li se datoreaza in cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei
elemente fundamentale ale vietii oamenilor - solul, aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului
cu efecte dezastruoase. Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de
sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.
Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai
in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au impins dezgolirea muntilor si
dealurilor pana la limite vecine cu calamitatea.

~2~
 Capitolul 2 : Poluarea si formele de poluare ale mediului

2.1. Compoziţia normală a aerului

Învelişul gazos al Pământului reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre

factorii esenţiali existenţei vieţii pe planeta noastră. Dintre componenţii aerului, cel mai
important este oxigenul (O2). Acesta este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, oxidarea
reprezentând principalul proces din care rezultă energie în procesele vitale. Bioxidul de carbon
din aer (CO2) intervine în asimilarea „hranei” la plante, iar azotul (N) atmosferic reprezintă una
din verigile circuitului azotului în natură.
Compoziţia chimică normală a aerului (în volum procente atmosferă uscată) este:
- azot 78,09%;
- oxigen 20,95%;
- argon 0,92%;
- bioxid de carbon 0,03%.
Aceste gaze reprezintă în total 99,99% din compoziţia aerului. Restul de 0,01% este
alcătuit din alte gaze, cum ar fi: neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La
toate acestea se adaugă proporţii variabile de vapori de apă (0,2 – 3%).
Din punct de vedere al sănătăţii prezintă o deosebită importanţă oscilaţiile în concentraţie ale
CO2 şi ale O2 din aer, aceste substanţe având un rol deosebit în metabolism, în principal în
schimbul de gaze la nivelul plămânilor.
Oxigenul poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea
presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul
plămânilor, alterarea schimbului de gaze (O2 şi CO2) şi a procesului de oxigenare a sângelui.
Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie, sau anoxie, gravitatea lor fiind dependentă de
gradul de scădere a presiunii parţiale.

2.2. Ce este poluarea ?

Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente străine,
numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă
prin natura lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul
cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, creează disconfort
sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esenţiale
vieţii. (Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972).
Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai
mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poartă omul,
poluarea fiind consecinţa activităţii mai ales social – economice a
acestuia.
Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul,
dar s-a dezvoltat şi s-a diversificat pe măsura evoluţiei societăţii umane, ajungând astăzi una
dintre importantele preocupări ale specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, ale
statelor şi guvernelor, ale întregii populaţii a pământului. Aceasta, pentru că primejdia

~3~
reprezentată de poluare a crescut şi creşte neîncetat, impunând măsuri urgente pe plan naţional şi
internaţional, în spiritul ideilor pentru combaterea poluării.

2.3. Principalele forme de poluare a mediului

Poluarea mediului privită îndeosebi prin prisma efectelor nocive asupra sănătăţii a
îmbrăcat de-a lungul timpului mai multe aspecte concretizate în diferite tipuri de poluare şi
anume:
I. Poluarea biologică, cea mai veche şi mai bine cunoscută dintre formele de poluare, este
produsă prin eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a germenilor microbieni
producători de boli. Astfel, poluarea bacteriană însoţeşte deopotrivă omul, oriunde s-ar găsi şi
indiferent pe ce treaptă de civilizaţie s-ar afla, fie la triburile nomade, fie la societăţile cele mai
evoluate. Pericolul principal reprezentat de poluarea biologică constă în declanşarea de epidemii,
care fac numeroase victime. Totuşi, putem afirma că, datorită măsurilor luate în prezent,
poluarea biologică – bacteriologică, virusologică şi parazitologică, are o frecvenţă foarte redusă.
II. Poluarea chimică constă în eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a diverselor
substanţe chimice. Poluarea chimică devine din ce în ce mai evidentă, atât prin creşterea
nivelului de poluare, cât mai ales prin diversificarea ei. Pericolul principal al poluării chimice îl
reprezintă potenţialul toxic ridicat al acestor substanţe.
III. Poluarea fizică este cea mai recentă şi cuprinde, în primul rând, poluarea radioactivă ca
urmare a extinderii folosiri izotopilor radioactivi în ştiinţă, industrie, agricultură, zootehnie,
medicină etc.. Pericolul deosebit al substanţelor radioactive în mediu şi în potenţialul lor nociv
chiar la concentraţii foarte reduse. Poluării radioactive i se adaugă poluarea sonoră, tot ca o
componentă a poluării fizice. Zgomotul, ca şi vibraţiile şi ultrasunetele sunt frecvent prezente în
mediul de muncă şi de viaţă al omului modern, iar intensităţile poluării sonore sunt în continuă
creştere. Supraaglomerarea şi traficul, doi mari poluanţi fonici, au consecinţe serioase asupra
echilibrului psihomatic al individului. Un număr tot mai mare de persoane din oraşele aglomerate
recurge la specialiştii psihiatri pentru a găsi un remediu pentru starea lor proastă (anxietate,
palpitaţii, amnezii neşteptate, lipsa puterii de concentrare, dureri de cap). În sfârşit nu putem
trece cu vederea poluarea termică, poate cea mai recentă formă de poluare fizică cu influenţe
puternice asupra mediului înconjurător, în special asupra apei şi aerului, şi, indirect, asupra
sănătăţii populaţiei. Marea varietate a poluării fizice, ca şi timpul relativ scurt de la punerea ei în
evidenţă, o face mai puţin bine cunoscută decât pe cea biologică şi chimică, necesitând eforturi
deosebite de investigare şi cercetare pentru a putea fi stăpânită în viitorul nu prea îndepărtat.
Însă, cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului,
poluarea aerului (atmosferică). Aceste elemente de bază vieţii omeneşti se pare că sunt şi cele
mai afectate de acţiunile iresponsabile ale fiinţei omeneşti.

~4~
 Capitolul 3 : Tipuri de poluare

Pentru a trăi în condiţii mai bune, omul a utilizat permanent resurse naturale: animale,
plante, arbori, minereuri, cărbuni, sare, petrol, gaze naturale, apă. Din utilizările acestor resurse
naturale (primare) au rezultat şi produse neutilizabile, cum sunt: gaze, prafuri, produse lichide
sau solide ce au fost permanent evacuate în natură. Unele dintre acestea produse au putut să se
integreze în ciclurile naturale ale unor elemente, altele însă se tot acumulează, producând
perturbaţii ecologice. Un alt fenomen a fost epuizarea unor resurse naturale, dispariţia unor
specii de plante şi animale. Activităţile antropice au provocat şi schimbări topografice şi de
climă, ce au avut puternice repercursiuni asupra mediului, unele pozitive (împăduriri, îndiguiri),
altele însă negative (defrişări, asanări, eroziunea solului).
Fenomenul de apariţie a unor factori perturbatori ai mediului şi de producere a
dezechilibrelor ecologice a fost denumit poluare (de la cuvintele polluo, -ere= a murdări, a
degrada). Cauzele apariţiei poluării pot fi sintetizate astfel:
 utilizarea haotică a rezervelor naturale;
 acumulări în mediu de substanţe neutilizabile;
 apariţia de substanţe noi, la care ritmul de consum şi de reciclare de către
organisme este mult inferior ritmului de apariţie;
 creşterea demografică vertiginoasă, în special în ultimele două secole;
 dezvoltarea intensă a industriei, transporturilor şi a agriculturii;
 apariţia centrelor urbane suprapopulate.

3.1. Poluarea aerului

Poluarea aerului constă din modificarea compoziţiei sale normale (78% N, 21% O2,
0.03 CO2, 0.01% ozonul şi alte gaze, vapori de apă, pulberi) în mod deosebit prin pătrunderea în
atmosferă a unor elemente străine şi cu efecte nocive.

3.1.1. Principalele surse de poluare:

Surse naturale, reprezentate de diversele procese care se petrec în natură sunt:

- solul, care suferă fenomene de eroziune şi măcinare cu eliberare de particule foarte
fine;
- plantele şi animalele, care pot elimina în aer diverse elemente (fulgi, polen, păr);
- erupţiile vulcanice, care aruncă în aer mari cantităţi de gaze, particule solide.

Sursele artificiale, reprezentate de activităţile omului:

- procesele de combustie, de la încălzirea locuinţelor şi până la combustibilul utilizat
pentru producerea de energie în scopuri industriale;
- procesele industriale, constituite din răspândirea în aer a diverşilor poluanţi eliminaţi
de întreprinderile industriale;
- transporturile, constând în transporturi de tip feroviar, naval şi aerian şi în special
rutier.

~5~
 Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scară mondială, cât şi procesele
de producţie industrială. Emisiile sunt substanţe eliberate în atmosferă de către uzine, sau alte
centre. Procedeele de producţie industrială eliberează emisiile, care se redepun în cazul în care
nu există filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substanţele specifice sunt atunci eliberate şi
pot provoca local catastrofe.
-
-
-
-
-
-
Transporturile sunt, după cum bine ştiţi, o altă importantă sursă de poluare. Astfel, în
S.U.A. 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar în unele localităţi ajung
chiar şi până la 90%. Autovehiculele care funcţionează cu motor cu combustie, sunt un factor
poluant care este luat din ce în ce mai mult în seamă. Oraşele mari sau aglomeraţiile urbane
dense sunt afectate în mare măsură de transporturile cu eliberare de noxe.
Los Angeles este o aglomerare urbană-suburbană clădită pe o coastă deluroasă, având în
vecinătate la sud şi la est Oceanul Pacific. Munţii se întind la est şi la nord; de asemenea la nord
se găseşte San Fernando Valley, o parte a oraşului cu aproximativ o treime din populaţia
oraşului. Los-Angeles-ul face legătura între regiunile sale prin intermediul unor mari autostrăzi
de oţel şi beton, construite pentru transportul rapid, la mari viteze, dare care este de obicei
congestionat de trafic. Smogul produs de gazele de eşapament ale maşinilor sau de alte surse este
o problemă continua a poluării.

Erupţiile vulcanice generează produşi gazoşi, lichizi şi solizi care, schimbă local nu
numai micro şi mezorelieful zonei în care se manifestă, dar exercită influenţe negative şi asupra
purităţii atmosferice. Cenuşile vulcanice, împreună cu vaporii de apă, praful vulcanic şi alte
numeroase gaze, sunt suflate în atmosferă, unde formează nori groşi, care pot pluti până la mari
distanţe de locul de emitere. Timpul în care aceste suspensii rămân în atmosferă poate ajunge
chiar la 1-2 ani. Unii cercetători apreciază că, cea mai mare parte a suspensiilor din atmosfera
terestră provine din activitatea vulcanică. Aceste pulberi se presupune că au şi influenţe asupra
bilanţului termic al atmosferei, împiedicând dispersia energiei radiate de Pământ către univers şi
contribuind în acest fel, la accentuarea fenomenului de „efect de seră”, produs de creşterea
concentraţiei de CO2 din atmosferă.

~6~
 Furtunile de praf sunt şi ele un important
factor în poluarea aerului. Terenurile afânate din
regiunile de stepă, în perioadele lipsite de
precipitaţii, pierd partea aeriană a vegetaţiei şi
rămân expuse acţiunii de eroziune a vântului.
Vânturile continue, de durată, ridică de pe sol o
parte din particulele ce formează „scheletul
mineral” şi le transformă în suspensii subaeriene,
care sunt reţinute în atmosferă perioade lungi de
timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a
procesului de sedimentare sau a efectului de spălare
exercitat de ploi, se poate produce la mari distanţe faţă de locul de unde au fost ridicate.

Incendiile naturale, o importantă sursă de fum şi cenuşă, se produc atunci când

umiditatea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de răspândit, mai
ales în zona tropicală, deşi, în general, gradul de umiditate al pădurilor din această zonă nu este
de natură să favorizeze izbucnirea incendiului.

Activităţile „casnice” sunt, fie că vrem, fie că nu, o sursă de poluare. Astăzi, în multe ţări
în curs de dezvoltare, aşa cum este şi ţara noastră, lemnul de foc este la fel de vital ca şi
alimentele, iar ca preţ, în unele locuri, are un ritm de creştere
mai mare decât acestea. Cauza creşterii zi de zi a preţului este
restrângerea suprafeţelor de pădure. Multe ţări care fuseseră
cândva exportatoare de material lemnos, au devenit
importatoare, în măsura în care nu s-au preocupat de regenerarea
fondului forestier. În S.U.A. şi India se ard anul circa 130
milioane de tone de lemn de foc; în S.U.A. această cantitate
asigură doar 3% din consumul de energie, în timp ce în India,
aceiaşi cantitate asigură 25% din consum. Deci, pentru ţările în
curs de dezvoltare, lemnul de foc constituie o necesitate legată
de satisfacerea consumurilor energetice. Dar nu numai pentru
aceste ţări consumul de lemn este o necesitate; ţări ca Suedia,
Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, în politica lor economică,
reducerea consumului de petrol şi, în compensaţie, creşterea contribuţiei energetice a lemnului de
foc. Chiar în S.U.A., acolo unde preţul altor surse de energie a crescut considerabil, s-a produs o
orientare spectaculoasă către folosirea lemnului. Se apreciază, de exemplu, că în această ţară,
după 1973, folosirea energiei obţinute din lemn, în sectorul casnic, a sporit de două ori.

~7~
 3.1.2. Principalele substanţe poluante

Gazul carbonic (CO2) , numit ştiinţific dioxid de carbon, este cel mai important din ciclul
carbonului. Este inofensiv şi aduce clorul pentru fotosinteză. CO2, sub formă de vapori de apă,
lasă să treacă undele scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale
radiaţiilor Pământului, ceea ce provoacă o reâncălzire a aerului, efectul de seră. Pe Venus, într-o
atmosferă foarte bogată în CO2, temperatura atinge 470° C.
Praful, cenuşa şi fumul au o proporţie destul de mare în totalitatea poluanţilor care
există în atmosferă. Praful provine din diviziunea materiei fine în particule aproape coloidale de
10-100 nm. Fumul este un amestec de particule solide şi coloidale cu picături lichide. Sursele
artificiale generatoare de praf, cenuşă şi fum cuprind, în general, toate activităţile omeneşti
bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazoşi. O importantă sursă industrială, în
special de praf, o reprezintă industria materialelor de construcţie, care are la bază prelucrarea
unor roci naturale (silicaţi, argile, calcar, magnezit, ghips etc.).
Monoxidul de carbon (CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce în ce
mai mare printre poluanţii devastatori. Toate materiile primare energetice folosite pentru
combustie conţin carbon sub formă de combinaţii chimice, care se oxidează, transformându-se în
gaz carbonic (CO2) sau în oxid de carbon (CO) dacă combustia este incompletă. Anumite plante
cu flori, precum morcovul, pot fixa CO. Mari cantităţi sunt fixate în sol şi sunt degradate de
microorganisme. Cantităţile reziduale se ridică în straturile mai înalte ale atmosferei.
Dioxidul de sulf (SO2), produs în principal de arderea cărbunelui dar prezent şi în
emisiile motoarelor diesel, se combină cu apa din atmosfera şi provoacă ploile acide care distrug
vegetaţia şi clădirile.
Azotul; compuşii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de azot
(NO2) este unul din cei mai periculoşi poluanţi.
Sursa principală a acestui gaz o reprezintă motoarele cu ardere internă, în special a
automobilelor. NO2 se formează la temperatura ridicata din ţevile de eşapament. Cantităţi
importante de NO2 dau naştere şi la arderea cărbunilor.
Particulele în suspensie (funingine) conţin în principal dioxid de sulf si oxizi de azot
care pot pătrunde iîn profunzimea plămânilor.
Hidrocarburile, numite şi compuşi organici volatili (COV), sunt produşi secundari ai
arderii incomplete a combustibililor fosili, dar pot proveni si din detergenţi industriali. Se
consideră că pot provoca leucemii si alte boli grave

Modul de transport Emisia de CO2

Transport de pasageri: In grame, pe persoana si kilometru
- autoturisme; 133-200
- autobuze; 35-62
- tren; 39-78
- avion. 160-465
Transport de marfa: In grame, pe tona si kilometru
- camion; 207-280
- tren; 39-48
- avion; 1160-2150
- fluvial. 40-66

~8~
 3.1.3. Efecte şi fenomene rezultate în urma poluării atmosferice

Smogul este un amestec de ceata solida sau lichida si particule de fum formate cand
umiditatea este crescuta, iar aerul este atat de calm incat fumul si emanatiile se acumuleaza langa
sursele lor. Smogul reduce vizibilitatea naturala si adesea irita ochii si caile respiratorii, si se stie
ca este cauza a mii de decese anual. In asezarile urbane cu densitate crescuta, rata mortalitatii
poate sa creasca in mod considerabil in timpul perioadelor prelungite de expunere la smog, mai
ales cand procesul de inversie termica realizeaza un plafon de smog deasupra orasului.
Smogul fotochimic este o ceata toxica produsa prin interactia chimica intre emisiile
poluante si radiatiile solare. Cel mai intalnit produs al acestei reactii este ozonul. In timpul orelor
de varf in zonele urbane concentratia atmosferica de oxizi de azot si hidrocarburi creste rapid pe
masura ce aceste substante sunt emise de automobile sau de alte vehicule. Pe măsura ce se
apropie mijlocul zilei, concentraţia de ozon devine maximă, cuplat cu un minimum de oxid de
azot. Aceasta combinaţie produce un nor toxic de culoare gălbuie cunoscut drept smog
fotochimic. Smogul apare adesea în zonele oraşelor de coastă şi este o adevarată problema a
poluării aerului în mari oraşe precum Atena, Los Angeles, Tokyo.
Tokyo este capitala si cel mai mare oras al Japoniei, precum si unul dintre cele mai
populate orase ale lumii, dupa statisticile din anul 1993, Metropola insumand 11.631.901 de
persoane. Orasul este centrul cultural, economic si industrial al Japoniei.
Mexico City este capitala statului Mexic, fiind cel mai mare oras al acestei tari. Este,
totodata, si cel mai mare oras al emisferei vestice si reprezinta centrul cultural, economic si
politic al tarii, avand o populatie de 8.236.960 de locuitori, conform statisticilor facute in anul
1990. In acest oras se produce aproximativ o jumatate din productia economica a Mexicului,
aceasta fiind reprezentata de: industria textila, chimica si farmaceutica, electrica si
electrotehnica, precum si o dezvoltata industrie; la acestea se mai dezvolta si industria usoara,
alimentara si cea textila.

Ploaia acidă este un tip de poluare atmosferică,

formată când oxizii de sulf şi cei de azot se combină cu
vaporii de apă din atmosferă, rezultând acizi sulfurici şi acizi
azotici, care pot fi transportaţi la distanţe mari de locul
originar producerii, şi care pot precipita sub formă de ploaie.
Ploaia acidă este în prezent un important subiect de
controversă datorită acţiunii sale pe areale largi şi posibilităţii
de a se răspândi şi în alte zone decât cele iniţiale formării.
Între interacţiunile sale dăunătoare se numără: erodarea
structurilor, distrugerea culturilor agricole şi a plantaţiilor forestiere, ameninţarea speciilor de

~9~
animale terestre dar şi acvatice, deoarece puţine specii pot rezista unor astfel de condiţii, deci in
general distrugerea ecosistemelor.
În secolul XX, aciditatea aerului şi ploaia acidă au ajuns să fie recunoscute ca o
ameninţare capitală la adresa calităţii mediului. Cea mai mare parte a acestei acidităţi este
produsă în ţările industrializate din emisfera nordică: SUA, Canada, Japonia şi majoritatea ţărilor
din Europa de Est şi de Vest. Efectele ploii acide pot fi devastatoare pentru multe forme de viaţă,
inclusiv pentru oameni. Aceste efecte sunt însă mai vizibile în lacuri, râuri şi pâraie şi la nivelul
vegetaţiei. Aciditatea apei omoară practic orice formă de viaţă. La începutul anilor 90, zeci de
mii de lacuri erau deja distruse de ploaia acidă. Cele mai grave probleme au existat în Norvegia,
Suedia şi Canada .

Efectul de sera: Gazele deja existente in atmosfera trebuie sa retina caldura produsa de
razele soarelui reflectate pe suprafata Pamantului. Fara aceasta Pamantul ar fi atat de rece incat
ar ingheta oceanele iar oamenii ,animalele si plantele ar muri. Insa atunci cand din cauza poluarii
creste proportia gazelor numite gaze de sera ,atunci este retinuta prea multa caldura si intregul
pamant devine mai cald. Din acest motiv in secolul nostru temperatura medie globala a crescut
cu o jumatate de grad. Oamenii de stiinta sunt de parere ca aceasta crestere de temperatura va
continua, si dupa toate asteptarile, pana la mijlocul secolului urmator va ajunge la valoarea de
1,5-4,5 grade C

~ 10 ~
 3.2. Poluarea apei

Poluarea apei reprezintă contaminarea izvoarelor, lacurilor, apelor subterane, a mărilor şi

oceanelor cu substanţe dăunătoare mediului înconjurător. Apa este elementul care întreţine viaţa
pe Pământ. Toate organismele o conţin; unele trăiesc în ea; unele o consumă. Plantele şi
animalele au nevoie de apă pură, şi nu pot supravieţui dacă apa este infectată cu chimicale toxice
care dăunează microorganismelor
Principalii poluanţi sunt materialele chimice, biologice sau fizice care avariază calitatea
apei. Poluanţii pot fi clasificaţi în opt categorii, fiecare având diferite acţiuni:
 produsele petroliere
Petrolul şi chimicalele obţinute pe bază de petrol sunt folosiţi drept combustibili,
lubrifianţi, în industria plasticului şi în multe alte scopuri.
 pesticide şi erbicide
Chimicalele, folosite de fermieri din belşug pentru îndepărtarea dăunătorilor, sunt
preluate de precipitaţii şi astfel apa infestată se scurge în apa pâraielor şi a râurilor.
Mai mult de 14 milioane de americani beau apă contaminată, şi Agenţia de Protecţie a
Mediului estimează că mai bine de 30% din sursele de apă sunt infestate. Azotaţii, poluanţi
derivaţi din insecticide, pot produce o forma foarte gravă de anemie la copii, boală de cele mai
multe ori mortală.
 metalele
Metale precum cuprul, plumbul, mercurul, seleniul ajung în apă din mai multe surse,
inclusiv industria automobilelor, mine şi chiar sol.
. Plumbul poate ajunge şi el în apă fie prin intermediul unor scurgeri din conducte fie
pentru că intră în componenţa unor sisteme de apă mai vechi. La copii, plumbul poate produce
boli mentale.
 deşeurile
Deşeurile cele mai periculoase sunt deşeurile chimice care pot fi toxice (otrăvitoare),
reactive (capabile să producă gaze toxice sau explozive) sau inflamabile.
. Chimicale folosite în industria echipamentelor electrice, pot ajunge în mediu prin
deversări şi pot atinge niveluri toxice foarte ridicate prin intermediul lanţului trofic.
 cantităţile excesive de materie organică
Îngrăşămintele şi alţi nutrienţi folosiţi pentru cultivarea plantelor în ferme şi grădini pot
ajunge foarte uşor în apă. Odată ajunse în apă, aceste produse încurajează creşterea plantelor şi
algelor. Când aceste plante mor se depun pe fundul apei şi microorganismele le descompun. In
timpul procesului de descompunere aceste microorganisme consumă o mare parte din oxigenul
dizolvat în apă, şi astfel nivelul oxigenului din apă scade în aşa măsură încât vietăţile dependente
de oxigenul din apă, cum ar fi peştii, mor.
 sedimentele
Sedimentele sunt particulele de sol deplasate de către curenţii de apă, pot deveni un
pericol dacă sunt prezente în cantităţi mari. Eroziunea solului, produsă fie de apă, vânt sau
precipitaţii, inundaţiile şi căderile de teren pot fi foarte dăunătoare pentru ca introduc în apă
foarte multe nutrimente, apărând astfel poluare prin cantităţi mari de materie organică.
 organismele infecţioase
Un studiu efectuat în 1994 de Centrul de Prevenire şi Control al Bolilor a descoperit că
mai bine de 900000 de oameni se îmbolnăvesc anual din cauza organismelor din apa potabilă, şi
dintre aceştia mai bine de 900 mor.
~ 11 ~
  poluarea termală
Apa este deseori luată din râuri, lacuri, oceane sau mari pentru a fi folosită drept răcitor în
fabrici şi centrale şi apoi este adusă înapoi la sursa mai caldă decât atunci când a fost luată. Însă
chiar şi cele mai mici schimbări de temperatură în apă vor îndepărta speciile care vieţuiau acolo
şi vor atrage specii noi. Poluarea termală poate grăbi procesul biologic la plante şi animale sau
poate reduce cantitatea de oxigen din apă, rezultatul poate fi moarte speciilor care nu sunt
adaptate vieţii în ape calde, sau în cazul râurilor poate duce la dispariţia vegetaţiei din zona
poluată.

3.3. Poluarea solului

Poluarea solului reprezintă contaminarea prin diferite surse a scoarţei terestre cu

substanţe dăunătoare mediului înconjurător.
Solul poate fi poluat:
 direct prin deversări de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrăşăminte şi
pesticide aruncate pe terenurile agricole
 indirect, prin depunerea agenţilor poluanţi evacuaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor
contaminate cu agenţi poluanţi "spălaţi" din atmosferă, transportul agenţilor poluanţi de
către vânt de pe un loc pe altul, înfiltrarea prin sol a apelor contaminate.
În ceea ce priveşte poluarea prin intermediul agenţilor poluanţi din atmosferă, se observă
anumite particularităţi. Spre exemplu, ca regulă generală, solurile cele mai contaminate se vor
afla în preajma surselor de poluare. Pe măsură ce coşurile de evacuare a gazelor contaminate
creşte, contaminarea terenului din imediata apropiere a sursei de poluare va scădea ca nivel de
contaminare dar regiunea contaminată se va extinde în suprafaţă.
Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor, acestea spală în general
atmosfera de agenţii poluanţi şi îi depun pe sol, dar în acelaşi timp spală şi solul, ajutând la
vehicularea agenţilor poluanţi spre emisari. Trebuie totuşi amintit că ploile favorizează şi
contaminarea în adâncime a solului. Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de
vegetaţia care îl acoperă, precum şi de natura însăşi a solului. Lucrul acesta este foarte important
pentru urmărirea persistentei pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole.
Interesul economic şi de protejare a mediului cere ca atât îngrăşămintele cât şi pesticidele să
rămână cât mai bine fixate în sol. În realitate, o parte din ele este luată de vânt, alta este spălată
de ploi, iar restul se descompune în timp, datorită oxidării în aer sau acţiunii enzimelor secretate
de bacteriile din sol.
Metode de reducere:
 evitarea folosirii pesticidelor, erbicidelor, îngrăşămintelor şi insecticidelor;
 depozitarea deşeuri în locuri special amenajate;
 folosirea materialelor biodegradabile şi reciclabile;
 îmbunătăţirea metodelor de purificarea a aerului din jurul fabricilor şi centralelor;
 aruncarea apei folosită în gospodărie la canalizare.

~ 12 ~
 3.4. Poluarea fonica

Poluarea fonică reprezintă expunerea oamenilor sau a animalelor la sunete ale căror
intensităţi sunt stresante sau care afectează sistemul auditiv. Deşi sunetele puternice sau
înspăimântătoare fac parte din natură, în ultimele două secole zonele urbane şi industriale au
devenit extrem de zgomotoase. Intensitatea sunetelor se măsoară în decibeli. Scala decibelilor
este logaritmică: o creştere a sunetului cu trei decibeli echivalează cu dublarea volumului
sunetului. În sălbăticie, nivelul normal al sunetelor ar fi de 35 de decibeli. Intensitatea cu care un
om vorbeşte este de 65 până la 70 de decibeli şi traficul generează sunete de până la 90 de
decibeli. La intensitatea de 140 de decibeli, sunetul devine dureros pentru urechea umană şi
poate chiar afecta sistemul auditiv. Cea mai mare parte din poluarea fonică provine de la
automobile, trenuri şi avioane. Echipamentele de construcţie şi utilajele din fabrici produc sunete
care pot fi asurzitoare. Unele aparate casnice, instrumente muzicale şi jucării pot fi la fel de
zgomotoase ca şi pocnitorile şi armele de foc. Muzica atunci când este ascultată la volum ridicat
în caşti poate afecta urechea internă. Chiar şi mările şi oceanele suferă de pe urma acestui gen de
poluare. Operaţiuni de exploatare a resurselor aflate pe malul mărilor sau oceanelor, motoarele
navelor, în special ale vapoarelor foarte mari şi ale navelor speciale pentru transport de materie
primă, produc sunete puternice care sunt amplificate de apă. De curând, pentru depistarea
submarinelor şi determinarea temperaturilor se foloseşte un sonar care funcţionează pe frecvenţe
joase. Chiar dacă noi nu receptăm aceste sunete animalele marine - balenele şi delfinii, care
folosesc propriul sonar pentru a depista hrana şi pentru a se deplasa - suferă de pe urma acestui
lucru.
Cea mai gravă boală produsă de poluare fonică este pierderea auzului. Expunerea
prelungită la sunete de intensitate de numai 85 de decibeli poate afecta temporar sau chiar
definitiv structura fragilă a urechii interne. Sunetele puternice - cum ar fi sunetul armelor de foc
la un poligon - pot duce la pierderea imediată a auzului. Majoritatea cazurilor de boală s-au
înregistrat la locul de muncă, unde lucrătorii nu pot evita expunerea la sunete de intensităţi
ridicate, şi dacă aceasta expunere este îndelungată pericolul este iminent. Muncitorii din fabrici,
cei din domeniul construcţiilor, personalul militar, poliţiştii, pompierii şi muzicienii sunt cei mai
predispuşi la apariţia acestei boli.
Chiar şi la nivele la care nu există pericolul pierderii auzului, poluarea fonică produce
probleme. Zgomotul face comunicarea între oameni dificilă, reduce capacitatea de concentrare şi
deranjează somnul. Ca sursă de stres, poate duce la ridicarea tensiunii sângelui şi la alte
probleme de ordin cardiovascular, cât şi boli pe fond nervos.

Capitolul 4 : Poluarea şi sănătatea

4.1. Impactul poluării asupra sănătăţii vieţuitoarelor

În cursul unui act respirator, omul în repaus trece prin plămâni o cantitate de 500 cm 3 de
aer, volum care creşte mult în cazul efectuării unui efort fizic, fiind direct proporţional cu acest
efort. În 24 ore, în mediu, omul respiră circa 15-25 m3 de aer. Luând comparativ cu consumul de
alimente şi apă, în timp de 24 ore, omul inhalează în medie 15 kg de aer, în timp ce consumul de

~ 13 ~
apă nu depăşeşte de obicei 2,5 kg, iar cel de alimente 1,5 kg. Rezultă din aceste date importanţa
pentru sănătate a compoziţiei aerului atmosferic, la care se adaugă şi faptul că bariera pulmonară
reţine numai în mică măsură substanţele pătrunse până la nivelul alveolei, odată cu aerul inspirat.
Din punct de vedere al igienei, aerul influenţează sănătatea atât prin compoziţia sa
chimică, cât şi prin proprietăţile sale fizice (temperatură, umiditate, curenţi de aer, radiaţii,
presiune).
Acţiunea mediului poluant asupra organismului uman este foarte variată şi complexă. Ea
poate merge de la simple incomodităţi în activitatea omului, disconfortul, până la perturbări
puternice ale stării de sănătate şi chiar pierderea de vieţi omeneşti. Aceste efecte au fost sesizate
de multă vreme, însă omul a rămas tot iresponsabil faţă de natură.
Efectele acute au fost primele asupra cărora s-au făcut observaţii şi cercetări privind
influenţa poluării mediului asupra sănătăţii populaţiei. Ele se datorează unor concentraţii
deosebit de mari ale poluanţilor din mediu, care au repercusiuni puternice asupra organismului
uman. Efectele cronice reprezintă formele de manifestare cele mai frecvente ale acţiunii poluării
mediului asupra sănătăţii. Acestea se datorează faptului că în mod obişnuit diverşii poluanţi
existenţi în mediu nu ating nivele foarte ridicate pentru a produce efecte acute, dar prezenţa lor,
continuă chiar la concentraţii mai scăzute, nu este lipsită de consecinţe nedorite. Efectele cronice
au însă o deosebită importanţă şi sub aspect economic şi social.
Încărcarea organismului populaţiei expuse cu anumiţi poluanţi cunoscuţi a avea calităţi
de depozitare în anumite organe reprezintă un alt aspect important al influenţei poluării mediului
asupra sănătăţii. Este vorba, în special, de plumb, de cadmiu, de pesticide organo – clorurate, de
unele substanţe radioactive şi alţi poluanţi care intră în această categorie.
Efectele indirecte ale poluării constau însă şi din înfluenţele asupra faunei şi florei, care
uneori sunt mult mai sensibile decât organismul uman la acţiunea diverşilor poluanţi. Se ştie
astfel că animalele, păsările, insectele, unele organisme acvative, ca şi plantele suferă înfluenţa
poluanţilor până la dispariţia sau distrugerea lor.
Cunoaşterea acestor efecte ale poluării mediului asupra sănătăţii a condus la necesitatea
instituirii unor măsuri de protecţie a mediului înconjurător. S-a afirmat că toate efectele asupra
sănătăţii oamenilor arătate mai sus sunt rezultatul ruperii echilibrului dintre organismul uman şi
mediuul înconjurător. În anumite situaţii de poluare s-au înregistrat numeroase cazuri de:
bronhopneumopatii, bronşite, cancer pulmonar (poluarea aerului), febră tifoidă, dizenteria,
holera, poliomelita, hepatita epidemică, amibiaza, lambliazafascioloza, intoxicaţii (poluarea
apei).
În concluzie, se pare că poluarea mediului înconjurător dăunează foarte mult sănătăţii
omului şi de aceea ar trebui să ne îndreptăm cu toţii atenţia asupra acestei consecinţe a poluării.

4.2. Meteorologia şi efectele asupra sănătăţii

Produsele concentrate poluante sunt reduse chimic de amestecurile moleculare din

atmosferă, ce depind de condiţiile atmosferice, ca de exemplu temperatura, viteza vântului şi
mişcările sistemelor depresionare care interacţionează cu topografia locală, modelând munţii si
văile. În mod normal, temperatura descreşte odată cu creşterea altitudinii. Dar când o pătură
atmosferică de aer rece se poziţionează sub o pătură de aer mai cald, producându-se o inversiune
termică, amestecurile chimice atmosferice între componentele atmosferice si poluanţi sunt
încetinite, la fel ca şi procesele reducătoare, iar poluanţii se pot acumula la altitudini joase,

~ 14 ~
aproape de nivelul solului. Aceste inversiuni termice pot surveni sub un front atmosferic
staţionar de presiune ridicată cuplat cu viteze scăzute ale vântului.
Perioade de numai trei zile cu astfel de condiţii pot duce la apariţia unor concentraţii
periculoase de materiale poluante, în arealele în care există un grad ridicat de poluare şi, în
condiţii severe pot rezulta maladii sau chiar moartea.. Severe cazuri de poluare în Londra au luat
între 3500 şi 4000 de vieţi în 1952 si alte 700 în 1962. Degajări de izocianat de metil în aer în
timpul unei inversiune termică a cauzat dezastrul din India, din Decembrie 1984, când s-au
produs peste 3300 de decese şi alte 20.000 de îmbolnăviri.
Cei mai expuşi pericolului unei îmbolnăviri din cauza poluării sunt cei foarte tineri,
bătrânii, fumătorii, cei care muncesc într-un mediu în care sunt expuşi direct la materialele
poluante, şi mai ales persoanele cu afecţiuni cardiace sau pulmonare. Alte efecte negative ale
poluării sunt deteriorarea culturilor agricole şi chiar îmbolnăvirea animalelor.
Primele efecte vizibile ale poluării sunt cele estetice care nu sunt neapărat periculoase şi
care includ scăderea vizibilităţii datorită acumulărilor de particule pe praf aflate în suspensie în
aer, mirosul urât produs de hidrogenul sulforos emanat din fabricile de celuloza si hârtie, etc.
Poluanţii iritanţi realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare şi îndeosebi asupra
aparatului respirator. În această grupă intră pulberile netoxice, precum şi o sumă de gaze şi
vapori ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul şi substanţele oxidante, clorul, amoniacul etc.
Poluarea iritantă constituie cea mai răspândită dintre tipurile de poluare, rezultând în primul rând
din procesele de ardere a combustibilului, dar şi din celelalte surse de poluări.
Poluanţii fibrozanţi produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator. Printre
cei mai răspândiţi sunt bioxidul de siliciu, azbestul, şi oxizii de fier, la care se adaugă compuşii
de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determină îmbolnăviri
specifice care sunt excepţionale în condiţii de poluare a aerului. Totuşi poluarea intensă cu
pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.
Poluanţii toxici asfixianţi sunt cei care împiedică asigurarea cu oxigen a ţesuturilor
organismului. Dintre poluanţii atmosferici cu efect asfixiant cel mai important este oxidul de
carbon, care formează cu hemoglobina un compus relativ stabil (carboxihemoglobina) şi
împiedică astfel oxigenarea sângelui şi transportul de oxigen către ţesuturi. În funcţie de
concentraţia din aer şi timpul de expunere se realizează o anumită proporţie de
carboxihemoglobină ce depăşeşte 60% din hemoglobina totală. Intoxicaţia acută este relativ rară,
apărând practic numai în spaţii închise în prezenţa unor surse importante de CO (în încăperi în
care sistemele de încălzit funcţionează defectuos, garaje, pasajele subterane pentru autovehicule).
Poluanţii alergenici din atmosferă sunt cunoscuţi de multă vreme. Îndeosebi este cazul
poluanţilor naturali (polen, insecte) precum şi a prafului din casă, responsabili de un număr
foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe lângă acestea se adaugă poluanţii proveniţi din
surse artificiale – în special industriale – care pot emite în atmosferă o sumă de alergeni compleţi
sau incompleţi. Pe primul loc din acest punct de vedere, se găseşte industria chimică (industria
maselor plastice, industria farmaceutică, fabricile de insecticide.). Sunt semnalate şi situaţii cu
apariţia unor fenomene alergice in masă, precum cel de la New Orleans din 1958 în care
alergenul a fost identificat în praful provenit de la deşeuri industriale depuse în holde.
Poluanţi cancerigeni - există foarte mari dificultăţi în estimarea rolului poluanţilor
atmosferici ca factori etiologici ai cancerului. Totuşi creşterea frecvenţei cancerului îndeosebi în
mediul urban, a impus luarea în considerare şi a poluanţilor atmosferici ca agenţi cauzali posibili,
cu atât mai mult cu cât în zonele poluate au fost identificate în aer substanţe cert carcinogene.

~ 15 ~
 4.3. Clima in viitor

Tarile industrializate au cazut de acord sa nu sporeasca emisiunea gazelor de sera in

atmosfera. Aceasta va incetini procesul de incalzire. Reducerile drastice ale gazelor de sera sunt
necasare daca se va impune stoparea incalzirii. Oamenii de stiinta estimeaza ca Pamantul s-ar putea
incalzi cu 3 pana la 6° C, in secolul urmator, facand planeta sa devina mai fierbinte decat a fost timp
de 135 000 de ani.
Terra nu se va incalzi in mod egal. Regiunile polare se vor incalzi mai tare caci topirea
zapezii si a ghetii permite Soarelui sa incalzeasca solul, nu sa reflecte caldura. Tiparele vanturilor,
ale furtunilor si ale curentilor oceanici se vor schimba pe masura ce vor aduce mai putina caldura
spre poli, in unele regiuni producandu-se mai multe ploi. Oceanele mai calde vor genera mai multe
furtuni si tornade. Zonele oceanice cu temperaturi peste 80° C, necesare apartiei uraganelor, se vor
extinde, iar orasele de pe tarmuri vor fi amenintate de nivelurile mai mari ale marilor.

4.4. Zilele internaţionale dedicate mediului înconjurător

Întrucât mediul ne oferă condiţiile de trai de care avem necesară nevoie, la nivel
internaţional au fost stabilite unele zile pentru a fi dedicate mediului înconjurător:
 22 martie – Ziua mondială a protecţiei apelor
 27 martie – Ziua internaţională a apei
 1 aprilie – Ziua internaţională a păsărilor
 15 aprilie – Ziua pădurii
 22 aprilie – Ziua Pământului
 5 iunie – Ziua mondială a mediului
 8 iunie – Ziua mondială a oceanelor
 16 septembrie – Ziua internaţională a ozonului
 4 octombrie – Ziua internaţională a protecţiei animalelor
 6 octombrie – Ziua mondială a habitatului

Aceste zile oficiale recunoscute la nivel internaţional, formează “calendarul

ecologistului”, şi fiecare pământean ar trebui să-şi amintească, în aceste momente, importanţa
faptului de a trăi într-un mediu nepoluat, curat, şi totodată să-şi dea seama cât de esenţial este
acest lucru pentru viaţa sa. În aceste zile, numerose organizaţii nonguvernamentale şi organisme
internaţionale, încearcă, pe diferite căi, să atragă atenţia populaţiei asupra efectelor majore pe
care le-ar avea traiul într-un mediu poluat, murdar şi plin de substanţe toxice.

~ 16 ~
 Capitolul 5 : Măsuri de prevenire şi combatere
a poluării atmosferice
Colapsul global al mediului înconjurător este inevitabil. Statele dezvoltate ar trebui să
lucreze alături de statele în curs de dezvoltare pentru a se sigura faptul că economiile acestor tari
nu contribuie la accentuarea problemelor legate de poluare. Politicienii din zilele noastre ar
trebui să se gândească mai degrabă la susţinerea programelor de reducere a poluării decât la o
extindere cât mai mare a industrializării. Strategiile de conservare a mediului ar trebui sa fie
acceptate pe scară mondială, şi oamenii ar trebui să înceapă să se gândească la reducerea
considerabilă a consumului energetic fără a se sacrifica însă confortul.
Cu alte cuvinte, având la dispoziţie tehnologia actuală, distrugerea globala a mediului
înconjurător ar putea fi stopată.
Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice implică metode ce reduc,
colectează, captează sau reţin poluanţi înainte ca ei sa intre în atmosferă. Din punct de vedere
ecologic, reducând emisiile poluante cu o mărire a randamentului energetic şi prin măsuri de
conservare, precum arderea de mai puţin combustibil este strategia preferată. Influenţând
oamenii sa folosească transportul în comun în locul autovehiculelor personale ajută de asemenea
la îmbunătăţirea calităţii aerului urban.
Metode de controlare a poluării atmosferice includ şi îndepărtarea materialelor poluante
direct din produsul brut, înainte ca acesta să fie folosit, sau imediat după ce s-a format, dar şi
alterarea proceselor chimice ce duc l-a obţinerea produsului finit, astfel încât produşii poluanţi să
nu se formeze sau să se formeze la nivele scăzute. Reducerea emisiilor de gaze din arderea
combustibililor folosiţi de către automobile este posibilă şi prin realizarea unei combustii cât mai
complete a carburantului sau prin recircularea gazelor provenite de la rezervor, carburator şi
motor, dar şi prin descompunerea gazelor în elemente puţin poluante cu ajutorul proceselor
catalitice. Poluanţii industriali pot fi la rândul lor captaţi în filtre, precipitatori electrostatici.

5.1. Contributia noastra la combaterea poluarii

Am putea sa contribuim si noi la combaterea poluarii. Am putea stopa criza energetica

folosind energia intr-un mod rational. Cateva din lucrurile pe care le-am putea face pentru a salva
energie sunt:
-Folosirea mai rara a automobilelor: mersul, ciclismul, sau transporturile publice.
-Evitarea cumpararii bunurilor care sunt impachetate excesiv. Este necesara energie
pentru a confectiona ambalajele, dar si de a le recicla.
-Evitarea pierderilor: ceea ce folosesti, refoloseste, in loc sa cumperi altele noi, repara
obiectele stricate in loc sa le arunci, si recicleaza cat mai mult posibil. Afla ce facilitati de
reciclare sunt disponibile in zona ta. Incearca sa nu arunci lucrurile daca acestea ar mai putea
avea o alta folosinta.
-Izoleaza-ti casa: cauta crapaturile din usi, ferestre, si asigura-te ca podul este suficient
izolat pentru a pastra caldura casei.
-Foloseste aparatura electrica casnica care nu consuma multa energie: cand cumperi noi
aparate electrocasnice intreaba care modele consuma mai putina energie. Foloseste becuri cu un
consum scazut de energie si baterii reincarcabile.

~ 17 ~
 -Economiseste apa: este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un
robinet stricat poate consuma aproximativ 30 de litri de apa pe zi.
-Invata cat mai mult posibil despre problemele energetice ale Pamantului si cauzele ce le
determina. Afla daca sunt grupari ecologice in zona ta care te-ar putea informa.
In viziunea UNESCO, consemnata in Utilisation et conservation de la biosphere, se
mentioneaza :”Pe intinse regiuni ale lumii ,aceste limite au fost deja depasite , ceea ce a avut ca
efect deteriorarea unei parti importante a biosferei, antrenarea epuizarii solurilor si resurselor de
apa dulce si disparitia numeroselor specii vegetale si animale. Omul si societatea umana fac parte
integranta din biosfera si depind strans de resursele ei. Protectia biosferei este de o importanta
capitala pentru umanitate”.
Pentru prevenirea unor catastrofe s-au luat unele decizii prompte de protectie ce au
necesitat crearea de organizatii mondiale, regionale, neguvernamentale etc. care supravegheaza
natura . Dar mai mult ca oricand cadrele didactice sunt chemate sa formeze sistematic si gradat
constiinta elevilor care mai tarziu vor lucra in industrie, comert, urbanistica, etc. Pana atunci
oamenii de stiinta au de luptat cu interese legate de profitul imediat ce implica consecinte
negative asupra naturii (ex:deseurile chimice aduse din Germania la Sibiu), au de luptat cu
inconstienta si atitudinea iresponsabila fata de natura .

Salvaţi natura !

~ 18 ~