Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Textele sacre (mai ales cele creştine) nu sînt o sursă pentru problematica
drepturilor omului şi pentru salvgardarea democraţiei (!?), colonialismul a fost o
crimă de coloratură misionară, singurul instrument onorabil pentru menţinerea
statului de drept şi, în general, pentru activitatea politică, este raţiunea. Această
rapidă colecţie de platitudini, simplificări şi falsuri nu şade bine unui bătrîn atît de
distins, de cultivat şi de inteligent, cum este Helmut Schmidt. Mi-ar fi jenă să-l
dăscălesc, amintindu-i lucruri elementare. Să-i spun, de pildă, invocînd Vechiul şi
Noul Testament, că nu există o mai intensă glorificare a demnităţii omului, decît
doctrina creaţiei sale "după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu".
Mai departe: nu se poate admite clasificarea lui Confucius, a lui Socrate şi a lui
Aristotel la rubrica "ateism luminat". Iar a socoti referinţele lor religioase drept
Lippendienst, adică drept vorbe goale, rostite din considerente de oportunitate, e a
atribui lumii vechi psihologia "iluminismului" francez. Nici cu colonialismul
lucrurile nu stau chiar atît de geometric. Există, astăzi, destule analize care,
inventariind mai nuanţat abuzurile, dar şi efectele civilizatoare al expansiunii
coloniale, observă, între altele, că mişcările de independenţă n-au prea adus, pentru
cei eliberaţi, beneficiile scontate. Să mai vorbesc despre degringolada drepturilor
omului în dictaturile atee ale estului european? Sau despre revoluţia franceză, al
cărei rol fondator în definirea modernă a drepturilor omului e dublat de un apogeu
al arbitrarului şi al terorii? Am putea ajunge şi la detalii oarecum banale, dar
semnificative. Amnesty International, una din cele mai importante şi mai eficiente
organizaţii pentru protejarea celor ale căror drepturi sînt grav încălcate, s-a născut
din iniţiativa unui avocat catolic, Peter Beneson, devenit, în anii optzeci, şi
preşedintele ACAT (Asociaţia Creştină pentru Abolirea Torturii). Nu pot decît să
regret că, dintr-odată, politicianul Schmidt îşi ia revanşa asupra intelectualului,
punînd între paranteze atîta informaţie istorică.
A trata un om din unghiul istoriei naturale, a-i expune scheletul alături de dinozauri
şi cimpanzei e a-i leza demnitatea şi drepturile. Nu mi-am putut reţine un zîmbet
rău. Aştept, nerăbdător, condamnarea darwinismului ca fiind politic incorect. Cum
să pui omul la rînd cu maimuţele? Cum să lezezi demnitatea aproapelui alăturîndu-
l urangutanului şi cum să lezezi demnitatea urangutanului, tratîndu-l drept expresia
primitivă a unei fiinţe superioare?