Sunteți pe pagina 1din 2

Duminica, 13 Martie 2011

Romania scapa din navod 200 de milioane de euro


pentru pescuit
Autor: Mona Scarisoreanu

Timp de patru ani, autoritațile de la București nu au reușit sa obțina acreditarea pentru instituția care sa gestioneze
Fondul European pentru Pescuit. In consecința, putem pierde banii.

Suntem in al patrulea an in care Autoritatea de Management a Programului Operațional pentru Pescuit (AM POP) nu a primit
acreditare de la Bruxelles. "Bugetul este construit pana in 2013 și, pana nu se primește aceasta acreditare, Comisia
Europeana nu da drumul banilor“, susține Ovidiu Ispir, reprezentant al Romaniei la Curtea Europeana de Conturi.

Directorul general al AM POP, Gheorghe Vacaru, ne-a confirmat faptul ca abia peste o saptamana sau doua partea romana va
transmite Comisiei Europene documentele, urmand ca Bruxelles-ul sa dea un raspuns in maximum trei luni. Urmeaza apoi o
misiune de audit a Comisiei la București, in urma careia se ia hotararea acreditarii acestei instituții. "Pana in prezent am
facut plați din prefinanțarea de 14%, pe care am primit-o de la bugetul UE. Restul banilor va fi deblocat dupa acreditarea
instituției“, a precizat Vacaru.

"Romania a atras doar o foarte mica parte din fondurile europene. De aceea nu prezinta interes pentru auditorii de la
Luxemburg, care se focalizeaza, in perioada de recesiune economica, in special asupra zonelor de risc, unde sunt cheltuite
sume importante din alocațiile financiare de la bugetul comunitar“, susține Ovidiu Ispir. El mai spune ca Uniunea
Europeana traverseaza cu greu aceasta perioada de criza, iar statele membre fac eforturi susținute pentru a cheltui cat mai
eficient banii. "De aceea, se inasprește modul in care sunt verificate proiectele cu finanțare europeana“, susține
reprezentantul Curții Europene de Conturi.

Cum se desfașoara auditul?

Marilena Demian, auditor in cadrul Curții Europene de Conturi, spune ca verificarile se fac la beneficiarul final, in curtea
fermierului, iar auditorii care raspund de Politica Agricola Comuna se duc incalțați cu cizme de cauciuc și fac masuratori
pe teren. Anterior, fiecare camera a instituției de la Luxemburg care se ocupa de o anume politica comunitara identifica in faza
inițiala zonele de risc. Se face un studiu preliminar, apoi urmeaza planificarea misiunii de audit in statele membre.

"Abordarea Curții nu este pe țari, ci pe politici bugetare. Practic, Comisia Europeana este auditata. Insa 80% din bugetul UE
este cheltuit in gestiune partajata, adica instituțiile naționale aproba proiectele, și nu Comisia. In caz de nereguli, acestea
trebuie, alaturi de Comisie, sa dea explicații asupra modului in care s-au cheltuit banii“, detaliaza Ispir. Daca auditorii
constata ca este vorba de o frauda, este sesizat Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF).

In Romania, din zece proiecte verificate in cadrul Politicii Agricole Comune, unul singur a prezentat neregularitați. Mai precis,
la fața locului nu a fost gasita o porțiune de cateva sute de metri dintr-un dig, care ar fi trebuit sa aiba 2,8 km. "Proiectul
respectiv a intrat in eșantionul Curții dupa ce a ajuns la Bruxelles o factura de un milion de euro pentru a fi achitata“,
explica Marilena Demian. S-a constatat ca factura a fost umflata cu cateva zeci de mii de euro.

Nereguli in accesarea fondurilor

Insa, cele mai frecvente neregularitați constatate de auditori sunt neincadrarea cererilor de finanțare in criteriile de
eligibilitate, incalcari ale normelor de achiziție publica, unele contracte fiind atribuite direct, sau pur și simplu lipsa
documentelor justificative pentru cheltuielile facute in cadrul proiectului.

Ce se intampla insa atunci cand beneficiarul nu a respectat regulile naționale, ci pe cele comunitare? "Este o problema
complexa, cu care reprezentanții Curții Europene de Conturi se intalnesc frecvent. Ar trebui ca regulile naționale sa
coincida cu cele comunitare. In practica insa, lucrurile stau altfel. Teoretic, normele europene prevaleaza fața de cele la nivel
național“, susține Ovidiu Ispir.

Erori de eligibilitate, proceÂ-duri de licitaÈ›ie defectuoase È™i lipsa documentelor justifiÂ-cative sunt greÈ™elile frecvente ale
beneficiarilor fondurilor UE.
Marilena Demian, auditor, Curtea Europeana de Conturi

Criza inasprește modul in care sunt verificate proiectele cu finanțare europeana. Ovidiu Ispir, membru al Curții
Europene de Conturi

180 de proiecte din toate statele membre sunt selectate pentru verificari de catre Curtea Europeana de Conturi, in cadrul unei
misiuni de audit

S-ar putea să vă placă și