Arbitrajul Comercial Internațional

1.1. Concept. Definiție.

Conceptul de arbitraj comercial internațional este susceptibil de mai multe

accepțiuni, și anume:
Într-o primă accepțiune, acest concept desemnează mijlocul corespunzător de a
reglementa rapid și echitabil litigiile internaționale care pot să rezulte din tranzacțiile
comerciale în domeniul schimburilor de bunuri și de servicii și din contractele de
cooperare industrială.
Într-o altă accepțiune, conceptul la care ne referim poate fi definit ca metodă de
soluționare a litigiilor născute din relațiile comerciale internaționale.
Arbitrajul este o instituție juridică ce cuprinde totalitatea normelor juridice care
reglementează situațiile și condițiile în care pot fi soluționate litigiile de drept al
comerțului internațional fără să se facă apel la organele jurisdicționale eratice.
Facem precizarea că arbitrajul comercial nu terbuie confundat cu procedura
prealabilă de conciliere1, stipulată de art. 720¹-720¹º C.pr.civ., deoarece această procedură
trebuie urmată numai atunci când partea interesată înțleege să se adreseze instanței de
judecată competente2 pentru soluționarea unui anumit litigiu comercial.

1
Teodor Bodoașcă, Teodora Drăghici, Dreptul comerțului internațional, Editura „Dimitrie Cantemir”,
Târgu Mureș, 2007, p. 91.
2
Potrivit art. 2 alin. 1 pct. a C.pr.civ., tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie
comercială al căror obiect are o valoare mai mare de peste 100.000 lei (RON), precum și procesele și
cererile din această materie al căror obiect este neevaluabil în bani. Pe cale de consecință, în temeiul art. 1
pct. 1 C.pr.civ., judecătoria este competentă să judece numai litigiiile din acestă materie al căror obiect au o
valoare de până la 100.000 lei (RON) inclusive. Facem precizarea să sumele prevăzute în art. 2 alin. 1 pct.
a șo b C.pr.civ. au fost convertite în monedă nouă, conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 348//2004 privind
denominarea monedei naționale.

1
1.2. Clasificări ale arbitrajului comercial internațional
Arbitrajul comercial se prezintă în forme variate. Doctrima juridică, utilizând diverse
criterii de ordonare a acestor forme a făcut următoarele clasificări3:
a) În funcție de competența materială a arbitrajului se disting:
- arbitraje având competență generală în materie de comerț nternațional; din
această categorie fac parte arbitrajele cu sferă generală de activitate
jurisdicțională în ce privește litigiile izvorâte din raporturile de comerț
internațional și cooperare economică internațională, ca de exemplu: Curtea de
Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațional de la Paris, Curtea de
Arbitraj de la Londra, Institutul Olandez de Arbitraj, Asociația Americană de
Arbitraj, Curtea permanentă de arbitraj de pe lângă Comisia germană pentru
probleme de arbitraj și
- arbitraje având competență specială în domeniul comerțului internațional; fac
parte din această categorie arbitrajele specializate pe soluționarea anumitelr
litigii, de regulă cele izvorâte din comerțul cu anumite mărfuri ( sau produse),
precum: Camera arbitrală de bumbac din Le Hâvre sau tribunalul de arbitraj al
bursei de bumbac din Bremen ( care sunt profilate pentru soluționarea litigiilor
din domeniul comerțului internațional de textile), London Corn Trade
Association ( specializat pe litigii de comerț internațional cu produse alimentare)
etc.
b) În funcție de competența teritorială a instanței de arbitraj se disting:
- arbitraje de tip bilateral care sunt create prin convenții internaționale bilaterale și
au competența să soluționeze numai litigiile izvorâte din raporturile de comerț
internațional dintre subiecții de drept aparținând ordinii publice naționale a
statelor părți la acele convenții; așa bunăoară: Camera arbitrală franco-germană
pentru produsele solului și Comisia americano-canadiană de arbitraj comercial
etc.;
- arbitraje de tip regional, constituie printr-o convenție multilaterală perfectă între
statele dintr-o anumită zonă geografică și care sunt competente să soluționeze
litigii de comerț internațional ivite între subiecții de drept aparținând ordinii
3
C. Bîrsan, D.A. Sitaru, Dreptului comerțului internațional,vol. 1, Universitatea din București, 1988, p.
185 și urm.

2
 juridice nașionale din statele semnatare ale acelei convenții; fac parte din aceată
categorie de pildă, Comisia scandinavă de arbitraj pentru piei, Comisia
interamericană de arbitraj comercial a cărei competență include pe partenerii
comercial a cărei competență include pe partenerii comerciali din cadrul
Organizației Statelor Americane (O.S.A.) etc;
- arbitraje având vocație universală, a căror competență terirorială se extinde la
scară planetară, ele fiind abilitate să soluționeze litigii dintre participanțiil a
raporturi de comerț internațional din toate țările lumii ) indiferent de zona
geografică în care acestea sunt situate); menționăm în acest sens, Curtea de
arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațional de la Paris.
c) În funcție de structura organizatiorică se disting între:
- arbitrajul ad hoc (sau ocazional), care are o durată efemeră și este organizat în
conformitate cu inițiativa părților; asemenea instanțe funcșionează numai ăn
vederea soluționării unui litigiu bine deerminat cu care au fost investite, existența
lor încetând o dată cu pronunțarea hotărârii sau cu expirarea termenului în care
trebuiau să decidă și
- arbitrajul instituționalizat având caracter permanent, a cărui existență nu este
dependentă de durata unui anumit litigiu concret determinat; el iși exercită
atribuțiile jurisdicționale neîntrerupt și cu caracter de continuitate ori este sesizat,
fiind organizat sub forma unor centre permanente de arbitraj ce funcționează în
cadrul unor organizații profesionale, sau pe lângă o cameră de comerț națională
ori internațională.
c) În funcție de atribușiile conferite arbitrilor există:
- arbitraj de drept stict (sau de iure), care se distimge prin aceea că arbitrii
statuează potrivit normelor de drept incidente în cazul dat în care ei sunt obligați
să le respecte; axest arbitraj constiuie regula, fiind arbitrajul de drept comun în
materia raporturilor de comerț internațional; ori de câte ori părțile nu fac nici o
mențiune specială privind arbitrajul acesta va fi un arbitraj ad-hoc, iar uterile
acordate arbitrilor sunt acelea ale unui arbitraj de drept stricit, și
- arbitraj de echitate ( sau ex aequo et bono) de specificul căruia este faptul că se
realizează după principiile de echitate și nu potrivit normelor de drept; este deci

3
 un arbitraj de facto, arbitrii neavând obligația să aplice normele legale de drept
material și nici pe acelea de procedură.
d) În funcție de aderențele ( naționale sau internaționale) pe care le are obiectul
litigiului se disting;
- arbitraj național (sau intern), ce are ca obiect soluționarea unui litigiu izvorât
dintr-un contract lipsit de aderențe internaționale întrucât toate elementele
susceptibilie de a-i conferi asemenea aderențe ( precum: locul încheierii lui, cel al
executării obligațiilor asumate de părți, domiciliul, reședința, cetățenia persoanei
fizice, ori sediul, naționalitatea persoanei juridice etc.) se află într-un singur stat,
au legătură cu un singur stat; în cazul în care vreunul dintre elementele raportului
juridic are legătură cu o sltă țară ( cu sitemul de drept al unei țări), acel raport
juridic încetează să aibă acracter intern (sau național), dobândind caracter
internațional. și ca urmare un eventual litigiu între părți va primi și el caracter
internațional;
- arbitraj străin ( sau internațional), ce are ca obiect ca litigii izvorâte din
contractele de aderențe internaționale, adică legături cu cel puțin două sisteme
naționale de drept.

1.3. Formele arbitrajului

1.3.1. Arbitrajul ad-hoc sau ocazional
În temeiul art. 1 pct. 2 din Convenția europeană de arbitraj comercial, încheiată la
geneva la data de 21 aprilie 1961, prin arbitraj ad hoc se înțelege acea formă a

4
arbitrajului în cazul căreia soluționarea litigiilor este realizată de către arbitri numiți
pentru cazuri determinate (s.n.)4
De regulă, arbitraju ad-hoc este definit ca o formă de jurisdicție nestatală, cu
caracter particular, constituită prin voința părților litigante în vederea soluționării unui
anumit litigiu apărut între ele dintr-un raport juridic comercial concret.
Arbitrajul ocazional sau neinstituțional constituie regula în materie de arbitraj
comercial intenațional și prezintă următoarele particularități:
- funcționeză numai pentru soluționarea unui anumit sau unor anumite litigii
determinante;
- competența tribunalului arbitral și regurile de procedură sunt stabilite de părțile
litigante prin convenția lor sau sunt lăsate la aprecierea arbitrilor, fiind, astfel,
variabile de la un litigiu la altul;
- are caracter facultativ și este esențialmente voluntar;
- în cazul acestui tip de arbitraj nu există elemente legale prestabilite, fapt ce
determină o precaritate accentuală a acestuia ca formă de juridicție.

4
Dragoș-Alexandru Sitaru, Dreptul comerțului internațional, Editura Lumina Lex, București, 2004. p. 221
și urm.