Introducere: ce este ADHD?

Părinţi şi copii cu ADHD

Metode de ajutorare

Antrenarea părinţilor şi intervenţiile comportamentale în familie

Sistem codificat pentru enunţuri, discursuri părinteşti

Concluzie

impulsivitate şi inatenţie măsurate dimensional. două sau trei din aceste comportamente. 3 1 2 3 . renunţă adesea şi se retrage astfel încât nu mai simte presiunea de a decide ce să facă.2 Părinţii şi copiii cu ADHD Pentru a putea lua decizii bune în ceea ce priveşte managementul comportamentului copilului cu ADHD. părinţii trebuie să dispună de energia necesară pentru acest gen de sarcină. a tulburărilor de învăţare. Pentru aceasta au nevoie de sprijinul celor din jur. mama este cea care este considerată responsabilă de creşterea copiilor. Această tulburare poate afecta starea de bine pe plan fizic. În mod normal. care sunt de multe ori îndepărtaţi datorită faptului că familia este prea preocupată de a controla comportamentul copilului. Această reacţie de retragere poate afecta şi celelalte relaţii. manifestată prin hiperactivitate. există o prevalenţă mai mare a tulburărilor afective şi anxioase. social şi emoţional. depăşit de situaţie. Copiii sau adolescenţii cu această tulburare pot avea una. El se poate coaliza cu fratele copilului cu ADHD sau se poate izola. Influenţele familiare. ei trebuie să înceteze să se centreze pe comportamentele care simt că le scapă de sub control şi să găsească strategii mai structurate de intervenţie. în timp ce tatăl. ceea ce duce la sentimentul de neajutorare. De asemenea. Probe considerabile atestă influenţa puternică a factorilor genetici asupra nivelelor de hiperactivitate. studiile sugerează că la membrii de familie ai indivizilor cu tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie. distractibilitate şi / sau impulsivitate. a tulburărilor în legătură cu o substanţă şi a tulburării de personalitate antisocială.ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este o tulburare neurologică. În acest scop.1 S-a constatat că tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie este mai frecventă la rudele biologice de gradul I ale copiilor cu această tulburare decât în populaţia generală. care însă poate fi preferat senzaţiei de epuizare pe care o are în momentul în care se implică activ în relaţia cu copilul. şcolare şi din partea egalilor sunt însă cruciale în determinarea întinderii deteriorării şi comorbidităţii.

Părinţii copiilor hiperactivi sunt într-o situaţie aparte. suspectându-l de hiperactivitate. Un studiu britanic arată însă că fiecare al 100-lea copil. familie. însă educatoarele. se bătea cu ceilalţi copii. rupea toate florile pe care le găsea. colegi din cauză că „toată lumea vrea să scape” de ei. persoanele cu ADHD pot fi ajutate prin mii de mijloace. astfel nu se învinovăţesc de creşterea neadecvată a copiilor. Situaţia se complică şi mai tare dacă mai sunt alţi copii în familie. Ieşirile afară întotdeauna se terminau cu fuga acasă. la scăderea nivelului maxim de tensiune în familie sau şcoală sau cercul de prieteni. au sfătuit-o pe mama să-l ducă la doctor. mai exact fiecare al 200-lea suferă concret de acest diagnostic. dacă ne gândim şi la faptul că „ a fi părinte” implică foarte multe lucruri. care chiar dacă nu rezolvă definitiv „problema”. mama credea că lucrurile se vor schimba. în ciuda eforturilor depuse. se împingea. Problemă mare constituie şi găsirea unui baby sitter. toţi bebeluşii sugeau. cuminţi. Ei se simt marginalizaţi de prieteni. mai târziu. când umbla cu el la consilierea mămicilor. La biserică nici nu intrau. se mişca continu. Sarcinile se împart în jurul copiilor. Norocoşi sunt cei care au copii mai mari. Deşi este un termen cunoscut. foarte des este greşit folosit.„Băieţelul meu este hiperactiv!” – această expresie este tot mai des folosită şi auzită în parcuri. grădiniţe. De foarte multe ori părinţii sunt „etichetaţi” după comportamentul copiilor lor. Susie spunea despre fiul ei Ben: încă din perioada postnatală. incapabili de a stabili o ordine zilnică normală în programul copiilor lor. Ei sunt de obicei obosiţi. Cercetările arată că aproximativ 30% din părinţi declară copii lor a fi hiperactivi. că deja trebuia să iasă. frustraţi. şcoli. 4 . cu nervi şi ruşine. dormeau liniştiţi.4 Pe lângă tratamentele cu medicamente şi diferite technici de psihoterapie. Când Ben a intrat la grădiniţă. În parc. ajută la ameliorarea ei. Deseori părinţii copiilor cu ADHD sunt retraşi. numai Ben al ei urla. Cum îi putem ajuta pe aceşti copii? Creşterea unui copil cu ADHD este o sarcină foarte grea pentru un părinte.

care a studiat-o mult încă din 1970. Acesta din urmă este o substanţă chimică naturală. deşi mulţi ţin să o folosească. Astfel s-a constatat că foarte puţini au fost copiii diagnostigaţi cu ADHD. banană. sau a unor activităţi fizice unde nu se observă „problema” copilului. Au dispărut şi simptomele adverse cum ar fi: durerile de stomac. mulţi părinţi chestionaţi au experimentat o ameliorare în comportamentul copiilor lor cu un regim adecvat şi au afirmat că i-au ajutat în creşterea lor. eczema. adică prin schimbarea zilnică a diferitelor produse de carne. la care au şi observat schimbări de comportament. în urma cărora s-a constatat că pe baza dietei prin rotaţie. 6 În 1983 au efectuat nişte studii în spitalul pediatric Great Ormond Street. Explicaţia lui era: salicilatul împiedică producerea prostaglandinei. prune şi căpşuni. conservanţi şi salicilat. cum ar fi: stabilirea unui program strict acasă. Mai există şi multe alte metode cu care îi putem ajuta. cel mai cunoscut regim alimentar este „dieta Feingold”. astma şi tulburările de comportament. Funcţionează ca un hormon şi participă în diferite activităţi. denumită după doctorul Feingold. care controlează multe procese fizice a corpului uman. Rezultatele obţinute au avut un efect atât de mare asupra cercetătorilor. Dieta constă în eliminarea alimentelor care conţin culori artificiale. nici părintele să nu ştie de compoziţia alimentelor din dietă. Controlează dilatarea venelor.Este extrem de important ca părinţii să reuşească să-i integreze pe aceşti copii în societate. 93 % din 88 de copii nu s-au mai plâns de migrene. 5 Regimul alimentar Deşi studiile nu confirmă o legătură strânsă între mâncare şi comportament. în struguri. care se găseşte în numeroase fructe. În tratamentul copiilor hiperactivi. pe aceeaşi bază. stimulează nervii care controlează durerea şi are rol important în apariţia sau nimicirea cheagurilor de sânge. ca de exemplu: în măr. Cel mai indicat ar fi găsirea unor părinţi care se confruntă cu aceeaşi probleme. Regimul alimentar consta în: carne de 5 6 . un regim alimentar corespunzător şi stilul de viaţă. că au decis să studieze. Feingold susţinea că hiperactivitatea este o anormalitate biologică în care toate aceste substanţe constituie otravă. fructe şi băuturi. Cercetătorii sunt de părere că este bine ca la început nici doctorul psihiatru. şi 76 de copii hiperactivi. Aşadar dieta Feingold nu este eficace.

pentru a-l lua. orez. Este important însă să nu exagerăm cu includerea dietelor în regimul copilului. să se joace cât mai mult înainte de somnic. În cazul copilului mai mare. 7 Alte probleme asociate cu hiperactivitate Somnul / Odihna Copiii hiperactivi dorm foarte puţin. carne de pasăre. O plimbare în parc îi ajută să se liniştească. părinţii sunt sfătuiţi să urmeze un training. „ciudat”. apă. cartofi.2 ore. Sfaturi de urmat: 1. Este recomandat ca şi restul membrilor familiei să consume aceste preparate. pere. După un timp l-a găsit pe fiul ei la etaj. S-a constatat o ameliorare la 62 de copii. citricele. Atunci a constatat cu stupoare că Thomas era dispărut undeva. 2. Această metodă nu este indicată înainte de 6-9 luni. Astfel copilul este ajutat să nu se simtă marginalizat sau exclus din familia lui. Odată ea a ajuns mai devreme la casa prietenilor. el trebuie lăsat înainte de culcare să aibă timp de joacă şi de multă mişcare. să se petreacă cât mai mult timp în natură. descoperind în continuu lucruri noi. iar la restul au observat un comportament normal. mere. 3. În cazul acestor probleme. El trebuie să se zbată în voie. Exemplu: Thomas ori de câte ori mergea la colegii lui la un chef. „altfel”. să nu se lase copilul să doarmă mai mult de 1 ½ . Era ascuns cu „pacheţelul” lui. pentru ca să se simte normal. pentru că bebeluşul este prea mic pentru a învăţa orice. decât ceea ce este prescris în ea. fără a se simţi jenat. ajutându-l astfel să se integreze şi el în societate. cât şi diferite preparate bogate în vitamine. roşiile. Trebuie să-l lăsăm să guste şi altceva. care au o persoană hiperactivă între ei. de lucruri noi. Deci este foarte important ca familiile. Mama în acel moment a hotărât că îl va lăsa „în pace” în astfel de momente. Părinţii lui ţineau la excluderea câtorva alimente din regimul lui (ciocolata. Copiii hiperactivi sunt „însetaţi” de schimbări. să acorde mare atenţie regimului alimentar: cât mai multe mâncăruri proaspete pe masă. se zbat şi se vaită. în fiecare seară băiţa copilului să se facă la aceeaşi oră. 7 . Era momentul când toţi au gustat din mâncărurile pregătite. varză. între prieteni. noaptea se trezesc de mai multe ori. Cola şi alte sucuri).miel. de preferinţă cele care nu au fost contaminate cu insecticide. avea la el „pacheţelul special” pregătit de mama lui.

Copilul trebuie să simtă că este iubit. poze interesante. fără întreruperi şi liniştit. În noaptea următoare numărul a scăzut la 13. va obţine ceea ce vrea. nu trebuie ezitat. însă trebuie să şi ştie. Mama s-a dus la pătuţul lui să vadă ce se-ntâmplă. În cazul în care copilul are probleme cu adormitul şi după mai multe încercări se observă că metodele anterioare nu funcţionează. În caz contrar copilul îşi va da seama că dacă urlă şi plânge destul de mult. coardă. Claire a observat că şi ziua era mai liniştit ca înainte şi nu era exagerat de agitat. Exemplu: Claire a încercat aceste sfaturi cu Dennis şi a obţinut rezultate pozitive: Fiul ei apărea foarte des în dormitorul lor. după care urmează să li se ţină atenţia trează cu cărţi de poveşti. În a 3-a noapte n-a apărut deloc. acest program trebuie să fie scurt şi foarte precis. Acest lucru este valabil în general la toţi copiii. dar până la urmă Dennis a înţeles că trebuie să doarme în pătuţul lui şi a renunţat.4. să cunoască aşteptările părinţilor.dacă copilul urlă. l-a luat şi l-a pus înapoi în patul lui. înseamnă că aceste technici pot fi aplicate şi în viitor. diferite modele de leagăne sau în principiu jucării care îl ţin în mişcare continuă. dar el n-a venit. el nu trebuie întrerupt nicicum. Dacă este incapabil de a se concentra mai mult timp. Dacă doarme suficient de mult. 8 Oboseala 8 . să simtă că este supravegheat. mai exact de 149 de ori. În prima noapte de aplicare a acestor technici. Dacă se începe acest training. sărea pe pat sau pur şi simplu se juca. să fie lăsat singur. ba chiar este recomandat cererea ajutorului specialiştilor. nu este abandonat. Părinţii îl aşteptau a 14-a oară. Dennis dormea cu un îngeraş. În cazul copiilor mai mari este indicat achiziţionarea unor jucării ca: trambulină. mama lui fără să-i vorbească. să nu fie dus niciodată în patul părinţilor şi să nu se joace cu el noaptea. 5. însă în nici un caz să nu fie luat în braţe sau pus lângă părinţi în pat. Astfel a trecut acea noapte. etc. Dacă nu se observă nici o schimbare. După joacă se recomandă o baie. plânge înainte de culcare. mulţi sunt cei care astfel scapă de energia acumulată în timpul zilei. din 10 în 10 minute trebuie mers lângă el. Copilul trebuie să realizeze că noaptea este pentru dormit şi nu pentru joacă.

În zilele noastre tot mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu ADHD. John Pierce. Circa 48 % din ei suferă de această boală. Este foarte greu însă pe termen lung să obţinem rezultate bune. neascultători. de la Nothingam University susţinea că fiecare copil are nevoie de un timp anume pentru a dormi. 9 . „Care sunt regulile?”. mofturoşi. în cartea sa. Este bine să introducem în viaţa lor de zi cu zi activităţi şi jocuri care necesită multă mişcare dar şi atenţie. nu se duc în excursii sau nu dorm la prieteni. Se poate cere copilului să-şi schimbe el lenjeria de pat. Cu aplicarea oricărei pedepse am agrava situaţia. lipsa somnului este foarte importantă. Cel mai indicat este cumpărarea unui sistem de alarmă. O altă technică ar fi conştientizarea copilului mai mare de problema lui.Profesor. Stabilirea ordinului şi a limitei În viaţa copiilor este bine de stabilit un ordin strict. Astfel se va simţi jenat şi va încerca să se controleze. Astfel ei sunt impulsivi. În nici un caz nu este recomandată pedeapsa. Steve Biddulph. atât pentru copii cât şi pentru părinţi. pentru a se odihni. 9 Enurezis Enurezis-ul este des întâlnit la cei cu ADHD. deloc de neglijată. Oricum aceşti copii sunt frustraţi. astfel ne putem pune întrebarea: oare aceste două fenomene nu sunt legate? Deci şi dacă joacă un rol important şi dacă nu în hiperactivitate. „Chiar trebuie să le respectăm?” Acestea sunt necesare în creşterea copiilor de sex masculin. însă de două ori mai importante în creşterea copiilor cu ADHD. Şi foarte important: să nu-i obligăm pe cei mai mari să poarte scutece. doctor psiholog. Studiile arată însă că în zilele noastre copiii dorm mult mai puţin decât este indicat. Acest lucru poate afecta lumea lor sufletească pe întraga viaţă. „Creşterea băieţilor”. Rata este mai mare la băieţi decât la fete. să ştie ce are voie să facă şi ce nu. descrie trei teme principale care se învârt în jurul întrebărilor: „Cine este şeful?”. Cercetătorii arată că 90 % dintre cazuri au avut rezultate în urma folosirii acestuia. care îl ajută pe copil să se trezească înainte de a urina în pat.

îi ţinem într-un loc. alerga. respectarea regulilor impuse de la început10 Stabilirea ordinii / regulii în casă Fiecare familie poate să-şi stabilească o ordine. să fie spus clar.Mesajul acestei cărţi este: 1. un teren de joacă etc. acordarea atenţiei sporite copiilor 2. linişte pentru el. care deranjează toţi membrii familiei. recompensarea oricărui act 3. îi „imobilizăm”. discret. când creşte trebuie învăţat să meargă el singur. unde se poate mişca. o regulă în casă. Prima regulă trebuie să aibe la bază soluţionarea celei mai grave probleme. Dacă este necesar trebuie repetat mesajul sau chiar trebuie rugat copilul să repete ceea ce a auzit. fără ca ei să observe. să nu primim oaspeţi.11 Comunicarea Copiii cu ADHD sunt incapabili de a se concentra la mai multe lucruri simultan. să nu-l deranjăm. unde să poate lucra. unde copilul poate merge zilnic: un parc. Trebuie găsit şi un loc potrivit. un colţişor cu lucrurile lui. şi să se asigure că au înţeles mesajul. Dacă se doreşte atenţia lor. bunici. În casă. Astfel. este important ca discuţia să se desfăşoare despre o singură temă. juca în voie. întotdeauna după o faptă bună. în camera lui trebuie aranjat un loc . Va fi un prilej de relaxare. să ascundem orice obiect care-i poate distrage atenţia. eventual jucăriile preferate. Însă nu trebuie uitat recompensa. Se poate încerca şi prinderea mâinilor lor sau a umărului în timpul comunicării şi ţinerea contactului vizual permanent. Orice li se spune. Este de preferat ca în timp ce învaţă. Când este mic trebuie dus de către părinţi. 12 Protecţie în casă 10 11 12 .

portretele. 4 ani „Boala” lui Chris a fost descoperită doar la 8 ½ ani. Dacă se întâmplă ca în parc sau pe stradă copilul să lovească un altul. De foarte multe ori fraţii / surorile lor sunt invidioşi: de ce părinţii acordă mai multă atenţie. Este indicată comunicarea. să urmeze aceleaşi reguli cu toţi copiii lor. Agresivitate Copiii cu ADHD sunt agresivi. spunându-i că „Nu-i voie”. de ce au regim alimentar special. Christopher. Se pot impune pedepse: „pentru că l-ai lovit pe X. CallyJane. de ce ei întotdeauna obţin ce vor? Părinţii care se confruntă cu această problemă. iar când se linişteşte să i se explice de ce comportamentul lui a fost neadecvat. Daniel îndură mult din cauză că împart aceeaşi cameră. La miezul nopţii Chris încă nu doarme. trebuie să ne asigurăm de siguranţa obiectelor şi mai ales a copilului.Copiii hiperactivi sunt capabili să „distrugă” casa. închise. Bronny. sunt sfătuiţi ca. Trebuie explicat de multe ori de ce nu are voie să facă ceva şi cum ar fi trebuit să facă ceea ce a făcut. Dacă adulţii îl consideră „cu probleme” copiii îi văd ca pe un „răsfăţat”. De aceea substanţele chimice. 9 ani. 13 ani. Copilul imită părintele. Exemplu: Kim are patru copii: Daniel. Astfel nu se ivesc certuri între fraţi. obiectele de decor. Ceea ce poate reprezenta pericol trebuie pus într-un loc inaccesibil lor. Totodată. 13 . Chris o bate pe Cally-Jane. otrăvitoare trebuie ţinute în locuri ascunse. impulsivi. Mama lui susţine că dacă ştia ce înseamnă ADHD. 11 ani cu ADHD. ţipă. Ei acţionează deseori impulsiv şi nu se gândesc la pericole sau la consecinţe. cei cu ADHD să fie mai „răsfăţaţi”. toată lumea se ocupă cu ei. pedeapsa fizică. Niciodată nu este sfătuită agresivitatea. nu o lasă o secundă în pace. Această metodă nu ajută în nici un caz. îi fură jucăriile. în limita posibilităţilor. nu ai voie să te uiţi la TV” sau „nu ai voie să mănânci din prăjitură azi”. urlă. de ce toată ziua. este suficient să se ia copilul de acolo. de aceea nimeni nu doreşte ca un copil să înveţe de la un adult manifestările agresive.13 Fraţi sau surori Se întâmplă ca în familiile cu mai multţi copii. Ca şi în cazul copiilor mici. nu se mai gândea să nască alţi copii. oglinzile etc. trebuie să aibă un loc special în casă.

şi nu-l lasă nici pe el să doarme. îl consideră nebun. nu sunt „neputincioşi”. de ce umbli acolo etc?”. însă cu comportamentul lor le arată un model.aleargă. Stima de sine pare a fi afectată dacă nu aude altceva decât: „N-ai făcut bine. calmi. ba chiar foarte plictisitoare. au probleme la matematică. oriunde s-ar duce. Ar fi foarte bine. n-ar mai fi Chris. rău. Consolidarea stimei de sine Copiii cu ADHD se confruntă adesea cu subapreciere de sine. mofturos. Altfel. n-ai voie acolo. de ce nu eşti atent. el va simţi că nimeni nu observă ce face. însă toţi şi-au exprimat sentimentele lor faţă de el: „Şi ce dacă e nebun? Noi îl iubim aşa cum este. Este foarte importantă reacţia copiilor: toţi sunt supăraţi pe Chris. în principiu şcoala reprezintă pentru ei „o povară”. morala acestei povestiri este una simplă: părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor să fie înţelegători. vizita la piscină. care nu va fi greu de urmat. trebuie lăudat. răbdători. copilului trebuie explicat de ce s-a creat această stare. dar încet-încet pot fi lăsaţi singuri. La început este bine ca ei să fie supravegheaţi de un adult. Cei întrebaţi au spus că deseori şi sarcinile de zi cu zi li se par complicate. la şcoală. dacă aceşti copii ar primi şi laude din partea celor din jur: astfel ei ar realiza că pot face ceva bun. nu-i adevărat?” Concluzia. ambiţionat. Dacă n-ar fi aşa. Fraţii lui Chris au fost interogaţi în legătură cu relaţia lor. dur. greu de rezolvate. Plimbările zilnice în parc. la literatură. un răsfăţat. Ei sunt certaţi tot timpul acasă. Chiar dacă stă 2 minute lângă o carte sau pe scăunelul lui. creează întotdeauna probleme. la grădiniţă. 14 Prieteni Copiii hiperactivi trebuie socializaţi. Cu trecerea timpului sarcinile par tot mai grele. continue pot face miracole. la engleză. Încurajarea şi explicaţiile date. la ore de sport sunt şanse unice pentru ei în găsirea prietenilor. În cazul în care se întâmplă ca cei doi să se certe sau să se lovească pe parcurs. sunt capabili de ceva. iar dacă prietenia se rupe. trebuie ajutat în continuare să găsească alţi amici. nimeni nu e atent la 14 15 15 . nesimţit. Este greu pentru că şi ei la urma urmei sunt copii. Dimineaţa este foarte greu să se trezească şi să pornească la şcoală din această cauză.

În orice activitate. Părinţii au speranţa că deşi acasă sunt neliniştiţi. peste puţin timp se ridică şi pleacă. se simt bine. Astfel ei învaţă să se comporte. neascultători. să fie atenţi cu ceilalţi. Sfaturi pentru pregătirea copiilor înainte de perioada intrării în grădiniţă: • • • • • Verificaţi dacă copilul este atent în timp ce vorbiţi către ei Folosiţi cuvinte simple în comunicare Vorbiţi lent şi articulat Instrucţiunile să fie simple şi uşoare Folosiţi cărţi. mofturoşi. sau stau în pat. când mănâncă aruncă alimentele peste tot. nu se împrietenesc uşor. Dacă îi punem în scăunel. deseori se observă. se mişcă. Timpul petrecut cu aceşti copii este de neînlocuit. Se liniştesc. picturi. urlă şi scutură tot ce apucă. ei nu se pot stăpâni: când desenează. Este foarte important ca toţi din viaţa aceştor copii să se implice. Dar din păcate. râd. vor să sară afară. încep să urle. Sunt momente pe care nimeni şi nimic în lume nu le poate înlocui. distrug totul din jurul lor. să participe în activităţi comune. să meargă cu bicicleta. Aceste momente sunt de neuitat pentru copil şi face minuni. acel moment îi va schimba cumva.acţiunile lui. sunt incapabili să-şi aştepte rândul. Şi atunci de ce să mai continue? Cea mai recomandată faptă în aceste cazuri este recompensa de orice fel. Rezultatul nu va întârzia să apară. desene interesante pentru a-i ajuta la recepţionarea mesajelor 16 . muşcă. să aştepte rândul lor. dacă se încearcă împiedicarea lor. peste 1 minut aruncă creioanele. când citesc o carte. Aceşti copii nu tolerează nici o restricţie fizică: ies din pătuţul lor sau din premergător. somnul lor nu ţine mult. între alţi copii. ţipă sau dacă adorm. se bucură. se zbat. observă cu stupoare că nu-i chiar aşa. Aceşti copii „storc” energia părinţilor. poze. făcând ceea ce vor: să joace jocul preferat. să citească. Iar pentru ei înseamnă „lumea întreagă”!16 Intrarea în creşă / grădiniţă Când copilul intră la grădiniţă sau creşă. că este „altfel”. orice. Părinţii trebuie să-i acorde zilnic timp suficient şi să fie cu ei. când îi punem la dormit. să-i ducă în colectiv.

Acestea însă au efect 3 sau 4 ore. deci el nu va avea performanţele aşteptate dacă nu este lăsat la joacă în timpul pauzelor. Indicat este şi discuţia cu directorul şcolii. O greşeală generală a cadrelor didactice este repetarea continuă a greşelilor pe care le-au comis copiii hiperactivi. În cazul în care a rămas în urmă cu exerciţiile. Îi poate aminti copilului momentul în care el trebuie să-şi ia dozele. pentru a putea verifica ce se schimbă în comportamentul lui în viitor Repetaţi cuvintele cheie şi informaţiile adresate lor17 Copii şcolari Momentul intrării în şcoală este unul foarte decisiv. performanţelor pe care le observă din când în când. iar un astfel de gest din partea profesorului poate ajuta desfăşurarea optimă a activităţilor şcolare. Aceşti copii sunt însetaţi de laude. acţiune a copilului. Folosirea prenumelui. cu sarcinile date. o atingere a mâinilor. cu învăţătoarea şi cu toate persoanele care participă în creşterea copilului. Ar trebui sfătuiţi să schimbe repetarea greşelilor cu repetarea succeselor. Poate pot şi ei acorda sfaturi utile pentru viitor. 17 . să se informeze amănunţit. Mulţi sunt care uită. Acest copil are nevoie de mişcare. În orele în care se citesc poveşti. să viziteze cât mai multe şcoli. dar dacă profesorul ştie de problemă.• • Notaţi fiecare mişcare importantă. deci nu strică dacă profesorul din când în când adresează cuvinte dulci sau îl evidenţiază în faţa clasei. pentru a putea alege locul cel mai potrivit copilului: şcolile care au activităţi extracurriculare sunt mult mai indicate sau cele care conţin activităţi care permit deplasările copiilor în sala de clasă. Pregătirea cadrelor didactice din timp reprezintă o bună colaborare dintre ei şi copii. înainte de înscriere. „Problema” familiei se extinde. hiperactivii nu pot sta mult timp într-un loc. a umărului pot face deasemenea miracole. Astfel nu se va observa atât de uşor diferenţa dintre copii. Ar fi bine ca părinţii înainte de înscriere. ci alţii trebuie să-l urmeze. Astfel se sparge gheaţa şi nu mai este el cel care trebuie să urmeze un alt copil. el poate fi de mare folos. Dacă profesorul este rugat şi înştiinţat de importanţa acestuia. pot deranja buna desfăşurare a orei. va aborda technici speciale încât să-i stimuleze şi pe aceştia. Sunt cazuri în care copiii hiperactivi iau medicamente (Ritalin). fără să se simtă marginalizaţi sau ridicularizaţi de colegi. în nici un caz să nu-l ţină în pauză sau după ore.

Comunicarea strânsă între şcoală şi părinţi trebuie materializată prin creşterea numărului de contacte şi stabilirea unei relaţii bune cu părinţii. Uneori e nevoie de o perioadă mare de timp în care părinţii să audă comentarii similare de la profesori diferiţi pentru a fi convinşi că copilul lor necesită un tratament. etc. Recompensarea reuşitelor în organizarea activităţii sau efectuarea temelor. De multe ori părinţii nu observă sau nu recunosc faptul că propriul copil are probleme pe care profesorul le-a observat la şcoală. sunt recomandate: • • • • • • Asigurarea unui loc de studiu liniştit. mai ales când acestea indică antecedente de atenţie. Asigurarea materialelor necesare rezolvării temelor şi a unei luminozităţi adecvate. Cu timpul ei se mai liniştesc. Acest lucru îi poate afecta în viaţa famililă. Verificarea temelor efectuate de copil. însă au probleme serioase cu concentrarea. Asistenţă pentru pregătirea materialelor (cărţi.19 Adolescenţii 70 % din copii sunt hiperactivi şi la vârsta adolescenţei. şi circa 10 % şi la vârsta de adult. ghiozdan). la locul de muncă. Formarea unei rutini zilnice: servirea mesei. Sunt nerecomandate expresii de genul ”Sunt sigură că copilul dumneavoastră suferă de ADHD”. joacă. la şcoală. creioane. În acest sens. Ele trebuie înlocuite cu observaţii specifice şi obiective: „Ionuţ este foarte distrat în timpul orelor mele”. departe de televizor sau computer. Este recomandabil să se aducă la cunoştinţa părinţilor înregistrările efectuate de cadrul didactic asupra comportamentului copilului. 18 Foarte pe scurt: Părinţii trebuie să-şi însuşească o serie de cerinţe necesare formării la copil a strategiilor de învăţare şi organizare. hiperactivitate. impulsivitate. necesare pentru ziua următoare. 18 19 . rezolvarea temelor. caiete. distractibilitate.

implicând multe lucruri: viaţa de familie. etc. indiferent cât de mari sau mici ar fi. „Înscrie-te cu el la activităţi extra-curriculare.” 6. se va simţi şi mai bine echipat în faţa ei. adresat lor. dar în special asupra copiilor. Examinatorul trebuie să informeze părinţii copilului. deci orice cuvânt.” 4. De accea este foarte important cererea ajutorului din partea specialiştilor. „Ajută-l să identifice zonele de slăbiciune dar şi modalităţile de soluţionare. a tuturor asupra oricărei persoane cu ADHD. Motto-ul lor dar şi a participanţilor a fost: „CINEVA A CREZUT ÎN EI” (Someone believed in them. „Ajută-ţi copilul să-şi găsească o „nişă”. De noi toţi depinde calitatea vieţii lor.” 9. viaţa socială.” 10. reuşind să implice cu succes în viaţa atât a copiilor cât şi a adulţilor cu un program special. „Fii cel mai mare fan al copilului tău. poate crea dezastre. 20 Aşadar. „Joacă-te cu el„ 7. cu şcoala este foarte importantă. Relaţia strânsă şi bazată pe încredere poate rezolva problemele. cât şi transferul copilului. orice gest mai neadecvat. „Fii cel mai puternic avocat / critic al copilului tău” 5. într -o clasă specială sau schimbarea 20 21 22 .) Iată 10 modalităţi descrise pentru ajutorarea copiilor cu ADHD: 1. evoluţia clinică. Când omul va înţelege natura acestei provocări. iar controlul şi verificarea periodică a activităţilor lor este de neegalat. „Încurajează-ţi copilul dacă are interese speciale în orice domeniu” 8. „Ajută-ţi copilul să identifice zonele sale de putere. în special simptomele.” 3. Consultarea examinatorului cu părinţii. „Crează-i oportunităţi pentru a avea succes. Cercetătorii Weiss şi Hechtman (1993) au studiat mult despre ADHD. prognosticul şi tratamentul. dacă e necesar. educatorul despre tulburările hiperchinetice. ei aflându-se în creştere.” 2. primul pas în tratamentul acestor copii trebuie să fie învăţarea a ce anume înseamnă AD / HD şi ce anume trebuie făcut în legătură cu el.”21 Aşadar adesea.Adolescenţii sunt foarte sensibili. este extrem de importantă atenţia noastră. lumea sufletească.22 Baza tratamentului în cazul confruntării cu ADHD trebuie să fie educaţia şi consilierea. profesorul. etiologia. formare. Altfel riscăm mult. „Învaţă-l aptitudini de auto-promovare.

să nu dea prea multe comenzi ân acelaşi timp). ignoră cu desăvârşire diferitele reguli din familie). dulciuri). Antrenarea părinţilor şi intervenţiile comportamentale în familie: 1. Învăţarea părinţilor: metode eficiente de comunicare a comenzilor şi de a impune reguli (ex: să se uite direct în ochii copilului. să folosească consecinţele negative ca exemplu neadecvat). spre exemplu mai mult timp liber petrecut împreună cu părinţii. Părinţii să interzică copiilor cartofii prăjiţi sau băile în piscină. Dacă interacţiunile copil-părinte sunt mai frecvent neplăcute decât pozitive şi armonioase. Pentru copiii de vârsta şcolară folosiţi proceduri de autoevaluare legate de anumite situaţii (ex: părăsirea locului în timpul mesei). Analizare împreună cu părinţii a consecinţelor pozitive sau negative şi eventualităţile unui comportament adecvat sau nu 3. 23 39 de băieţi din Northern California au fost testaţi pentru observarea comportamentului lor. Împreună cu părinţii. 6. ferită. bine definite şi consecvent aplicate (rutina previzibilă ajută la instructurarea timpului). atunci se recomandă şedinţe de joc supravegheate. găsirea consecinţelor negative pentru problemele de comportament. mai degrabă decât un lucru material (ex: bomboane. dacă nu se conformează regulilor de comportament. Dacă este posibil. sau orice activitate care le face placere. 19 dintre băieţi au fost diagnosticaţi într-o clinică (de tulburări şi 23 . Folosirea sistemului faptă-răsplată pentru a reduce numărul unor probleme mai frecvente (ex: îşi părăseşte tot timpul locul în timpul meselor sau în timp ce-şi face lecţiile. Regulile din familie şi gospodărie să fie clare. Terapeutul ajută părinţii şi profesorii. Copiii cu vârsta suficient de mare trebuie educaţi să se autoobserve şi să se autoevalueze. liniştită. 4. să încurajeze complianta copilului. 5. Folosirea situaţiilor “problemă” specifice (ex: timpul mesei) pentru a antrena aceste aptitudini. se face din copil un membru activ în tratament. ar trebui folosite ca recompensă pentru un comportament cuminte. aria de studiu trebuie să fie organizată. Activităţile care le fac plăcere copiilor. să găsească tehnici comportamentale pentru acele situaţii (să încurajeze comportamentul adecvat şi compliant .şcolii. Aceste mici intervenţii trebuie explicate foarte bine părinţilor şi trebuie să fie bine monitorizate pentru a nu deveni prea punitive. să identifice situaţiile specifice. Identificarea situaţiilor problemă specifice (monitorizarea continuă a programului copilului) 2.

.. Comenzi explicite 2. timp în care ei au primit diferite sarcini: jocuri diverse (construirea unui puzzle. dar. care poate fi de folos oricui.!” negativă relaţionate cu sarcini „Acum vine partea mai Afirmaţie care descrie sarcina „Cea roşie!” „Cea cu numărul a cărui rezultat poate fi observat imediat 3: 1. Ceilalţi copii nu aveau nici o problemă psihică... sărace şi bogate....tu?” „Vrei tu să. imperative Afirmaţii implicite... Băieţii aveau vârste cuprinse între 6 şi 8 ani. Evaluarea pozitivă a copilului 6... Întrebări directe Părinţii direcţionează/conduc comportamentul copilului cu întrebări Afirmaţie motivaţională 4. de diferite etnii: albi 77 %. cuprinzând un sistem codificat pentru enunţuri. afro-americani 5 %. Lego). care au orice fel de legătură cu copii cu ADHD. fiind necesară observarea comportamentului lor cu persoana cea mai apropiată din familie.. folosirea pronumelui „tu” 3. Evaluarea negativă a copilului Afirmaţii legate de sarcini 7. 2. 3 –se numără!” „Acesta este albastru!” „Uit- ..?” „Dar dacă ai... Şi iată un tabel cuprinzător. şedinţa având 60 de minute.. majoritate de 7 ani şi 2 luni. nu-i 5.. discuţii. latini 13 % şi asieni 5 %....deficit de atenţie) cu ADHD. Afirmaţii perceptuale a sarcinilor Afirmaţie pozitivă despre copil sau despre performanţa lui Afirmaţie negativă despre copil sau despre performanţa lui aşa?” „Este o prostie!” „Foarte bine!” „Aşa!” „Ai dreptate!” „Ai reuşit!” „Eşti cel mai bun!” „Nu!” „N-ai făcut bine!” „Nu aşa ar fi trebuit!” „Nu eşti aşa de bun la.tu?” „N-ar trebui să... Evaluarea sarcinilor Evaluare pozitivă sau Exemple „Uite!” „Pune asta!” „Ia aia!” „Lasă-mă pe mine!” „Pune tu asta aici!” „Ia tu pe cea galbenă!” „Tu trebuie să fii atent!” „De ce nu.. Fiecare băiat a participat la această testare alături de mama sau tatăl lui.tu?” „Este un joc interesant!” grea!” „Asta a fost uşor.. discursuri părinteşti: Categoria Afirmaţie directă 1. din diferite familii.. Comenzi implicite Definiţie Comenzi cu verbe explicite. Rezultatul propus în urma acestei testări a fost alcătuirea unui model de comportament în rândul părinţilor şi profesorilor... Cuplul mamă-copil / tatăcopil a fost monitorizat tot timpul. conversaţii lungi sau scurte despre diferite teme.

. Afirmaţii conceptuale a sarcinilor Sarcini care necesită reprezentaţii/închipuiri mentale sau comparaţii o!” „Uite-o pe cea galbenă!” „Din cele galbene sunt mai puţine decât din...” „Tu ai pus-o deja acolo!” „Aia face eu acum!” „Şi noi avem 5 bucăţi!” „ Eu nu ştiu!” „Eu cred că....” „O facem noi?” „Hai să facem.. tu.. Întrebări conceptuale 14.. sau afirmaţii hipotetice 10.” „Noi vrem / trebuie să.” 9. Afirmaţii despre oameni Afirmaţie descriptivă cu un pronume( eu.....” „Nu toate sunt roşii!” „Acesta e cel mai mare!” „Deci înseamnă că nu este verde!” „Uite cum trebuie:. Explicaţii şi reguli Explicaţii generale despre jocuri... Întrebări perceptive O întrebare adresată copilului care are un răspuns imediat sau are un răspuns dat cu o altă întrebare Întrebare care necesită din partea copilului gândire/capacitate de explicare pentru a fi capabil să răspundă „Ce culoare are?” „Câţi sunt acolo?” „Unde este cea albastră?” „Asta e albastră nu?” „Cea lungă?” „Nu-i adevărat?” „Nu-i aşa?” „Care este mai mare?” „Cum sunt astea toate la fel?” „Ăştia urmează hăhh?” „Ce crezi despre asta?” „De ce asta?” „Asta unde se potriveşte?” „Unde vei pune tu aia?” „Şi tu vezi aia?” „Vezi? Hmmm?” „Ce spui tu?” „Tu aşa crezi?” 13.” „Eu voi..” „Dacă pui asta aici..” „Aşa trebuie făcut pentru că... Întrebări personale Întrebare adresată copilului care include „tu” sau „noi” ..... la început!” „Noi ar trebui să. reguli. Planuri Eu sau noi facem planuri pentru viitor Întrebări 12.” „Acesta merge la sfârşit..8... noi..) despre o întâmplare trecută sau prezentă 11..

15. comportamentul direcţionat spre un scop şi abilităţile de organizare. Altele Afirmaţii irelevante. să reducă gândurile negative şi să îmbunătăţească capacitatea de rezolvare a problemelor. Cercetările demonstrează clar că medicaţia poate îmbunătăţi atenţia. 24 . inperceptibile. Copilul are mai multe eşecuri decât succese şi este criticat de familie şi profesori care nu recunosc faptul că are o problemă. să moduleze comportamentul social şi să fie mai productiv. jocuri de cuvinte. educaţia părinţilor şi modificarea programului educaţional al copilului. Psihoterapia poate ajuta copilul să îşi controleze agresivitatea. concentrarea. Psihoterapia poate ajuta de asemenea copilul să îşi construiască stima de sine. antrenamentul abilităţilor sociale. exclamaţii. Tratamentul trebuie să includă psihoterapia. „Cum ţi-e stomacul?” „Cum te simţi?” „Ruff ruff?” „Mhh!” „Ok!” „Ooops!” 24 Concluzie Fără tratament adecvat copilul poate rămâne în urmă la şcoală şi poate să îşi piardă prietenii.