Introducere: ce este ADHD?

Părinţi şi copii cu ADHD

Metode de ajutorare

Antrenarea părinţilor şi intervenţiile comportamentale în familie

Sistem codificat pentru enunţuri, discursuri părinteşti

Concluzie

Această tulburare poate afecta starea de bine pe plan fizic. există o prevalenţă mai mare a tulburărilor afective şi anxioase. impulsivitate şi inatenţie măsurate dimensional. renunţă adesea şi se retrage astfel încât nu mai simte presiunea de a decide ce să facă. El se poate coaliza cu fratele copilului cu ADHD sau se poate izola. Această reacţie de retragere poate afecta şi celelalte relaţii. Copiii sau adolescenţii cu această tulburare pot avea una. Pentru aceasta au nevoie de sprijinul celor din jur. care sunt de multe ori îndepărtaţi datorită faptului că familia este prea preocupată de a controla comportamentul copilului. manifestată prin hiperactivitate. 3 1 2 3 . În mod normal. În acest scop. studiile sugerează că la membrii de familie ai indivizilor cu tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie. De asemenea. a tulburărilor în legătură cu o substanţă şi a tulburării de personalitate antisocială. social şi emoţional. depăşit de situaţie. care însă poate fi preferat senzaţiei de epuizare pe care o are în momentul în care se implică activ în relaţia cu copilul. două sau trei din aceste comportamente. ceea ce duce la sentimentul de neajutorare.2 Părinţii şi copiii cu ADHD Pentru a putea lua decizii bune în ceea ce priveşte managementul comportamentului copilului cu ADHD.1 S-a constatat că tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie este mai frecventă la rudele biologice de gradul I ale copiilor cu această tulburare decât în populaţia generală. Probe considerabile atestă influenţa puternică a factorilor genetici asupra nivelelor de hiperactivitate. mama este cea care este considerată responsabilă de creşterea copiilor.ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este o tulburare neurologică. şcolare şi din partea egalilor sunt însă cruciale în determinarea întinderii deteriorării şi comorbidităţii. distractibilitate şi / sau impulsivitate. în timp ce tatăl. a tulburărilor de învăţare. ei trebuie să înceteze să se centreze pe comportamentele care simt că le scapă de sub control şi să găsească strategii mai structurate de intervenţie. părinţii trebuie să dispună de energia necesară pentru acest gen de sarcină. Influenţele familiare.

4 . mai târziu. toţi bebeluşii sugeau. cu nervi şi ruşine. Ieşirile afară întotdeauna se terminau cu fuga acasă. rupea toate florile pe care le găsea. Deşi este un termen cunoscut. incapabili de a stabili o ordine zilnică normală în programul copiilor lor. Părinţii copiilor hiperactivi sunt într-o situaţie aparte. cuminţi. care chiar dacă nu rezolvă definitiv „problema”. suspectându-l de hiperactivitate. frustraţi.4 Pe lângă tratamentele cu medicamente şi diferite technici de psihoterapie. astfel nu se învinovăţesc de creşterea neadecvată a copiilor. La biserică nici nu intrau. Un studiu britanic arată însă că fiecare al 100-lea copil. când umbla cu el la consilierea mămicilor. ajută la ameliorarea ei. Situaţia se complică şi mai tare dacă mai sunt alţi copii în familie. la scăderea nivelului maxim de tensiune în familie sau şcoală sau cercul de prieteni. au sfătuit-o pe mama să-l ducă la doctor. dormeau liniştiţi. Problemă mare constituie şi găsirea unui baby sitter. Cum îi putem ajuta pe aceşti copii? Creşterea unui copil cu ADHD este o sarcină foarte grea pentru un părinte. Deseori părinţii copiilor cu ADHD sunt retraşi. În parc. Când Ben a intrat la grădiniţă. foarte des este greşit folosit. se mişca continu. se împingea.„Băieţelul meu este hiperactiv!” – această expresie este tot mai des folosită şi auzită în parcuri. mama credea că lucrurile se vor schimba. Sarcinile se împart în jurul copiilor. colegi din cauză că „toată lumea vrea să scape” de ei. în ciuda eforturilor depuse. familie. se bătea cu ceilalţi copii. Cercetările arată că aproximativ 30% din părinţi declară copii lor a fi hiperactivi. că deja trebuia să iasă. De foarte multe ori părinţii sunt „etichetaţi” după comportamentul copiilor lor. numai Ben al ei urla. Susie spunea despre fiul ei Ben: încă din perioada postnatală. persoanele cu ADHD pot fi ajutate prin mii de mijloace. şcoli. mai exact fiecare al 200-lea suferă concret de acest diagnostic. Norocoşi sunt cei care au copii mai mari. Ei se simt marginalizaţi de prieteni. însă educatoarele. Ei sunt de obicei obosiţi. grădiniţe. dacă ne gândim şi la faptul că „ a fi părinte” implică foarte multe lucruri.

Este extrem de important ca părinţii să reuşească să-i integreze pe aceşti copii în societate. Astfel s-a constatat că foarte puţini au fost copiii diagnostigaţi cu ADHD. la care au şi observat schimbări de comportament. banană. că au decis să studieze. Controlează dilatarea venelor. conservanţi şi salicilat. eczema. În tratamentul copiilor hiperactivi. prune şi căpşuni. cum ar fi: stabilirea unui program strict acasă. mulţi părinţi chestionaţi au experimentat o ameliorare în comportamentul copiilor lor cu un regim adecvat şi au afirmat că i-au ajutat în creşterea lor. Regimul alimentar consta în: carne de 5 6 . adică prin schimbarea zilnică a diferitelor produse de carne. care controlează multe procese fizice a corpului uman. Feingold susţinea că hiperactivitatea este o anormalitate biologică în care toate aceste substanţe constituie otravă. Aşadar dieta Feingold nu este eficace. Au dispărut şi simptomele adverse cum ar fi: durerile de stomac. sau a unor activităţi fizice unde nu se observă „problema” copilului. în struguri. în urma cărora s-a constatat că pe baza dietei prin rotaţie. care a studiat-o mult încă din 1970. 93 % din 88 de copii nu s-au mai plâns de migrene. stimulează nervii care controlează durerea şi are rol important în apariţia sau nimicirea cheagurilor de sânge. Cercetătorii sunt de părere că este bine ca la început nici doctorul psihiatru. deşi mulţi ţin să o folosească. cel mai cunoscut regim alimentar este „dieta Feingold”. Explicaţia lui era: salicilatul împiedică producerea prostaglandinei. denumită după doctorul Feingold. fructe şi băuturi. Mai există şi multe alte metode cu care îi putem ajuta. şi 76 de copii hiperactivi. Dieta constă în eliminarea alimentelor care conţin culori artificiale. astma şi tulburările de comportament. 6 În 1983 au efectuat nişte studii în spitalul pediatric Great Ormond Street. Cel mai indicat ar fi găsirea unor părinţi care se confruntă cu aceeaşi probleme. pe aceeaşi bază. nici părintele să nu ştie de compoziţia alimentelor din dietă. care se găseşte în numeroase fructe. Rezultatele obţinute au avut un efect atât de mare asupra cercetătorilor. un regim alimentar corespunzător şi stilul de viaţă. Acesta din urmă este o substanţă chimică naturală. 5 Regimul alimentar Deşi studiile nu confirmă o legătură strânsă între mâncare şi comportament. Funcţionează ca un hormon şi participă în diferite activităţi. ca de exemplu: în măr.

Este recomandat ca şi restul membrilor familiei să consume aceste preparate. Trebuie să-l lăsăm să guste şi altceva. orez. să se joace cât mai mult înainte de somnic. ajutându-l astfel să se integreze şi el în societate.miel. să se petreacă cât mai mult timp în natură. între prieteni. El trebuie să se zbată în voie. decât ceea ce este prescris în ea. În cazul copilului mai mare. „altfel”. el trebuie lăsat înainte de culcare să aibă timp de joacă şi de multă mişcare. cartofi. iar la restul au observat un comportament normal. părinţii sunt sfătuiţi să urmeze un training. Exemplu: Thomas ori de câte ori mergea la colegii lui la un chef. Astfel copilul este ajutat să nu se simtă marginalizat sau exclus din familia lui. Părinţii lui ţineau la excluderea câtorva alimente din regimul lui (ciocolata. apă. 7 Alte probleme asociate cu hiperactivitate Somnul / Odihna Copiii hiperactivi dorm foarte puţin. roşiile. cât şi diferite preparate bogate în vitamine. pere. de preferinţă cele care nu au fost contaminate cu insecticide. varză. În cazul acestor probleme. Era momentul când toţi au gustat din mâncărurile pregătite.2 ore. Deci este foarte important ca familiile. în fiecare seară băiţa copilului să se facă la aceeaşi oră. carne de pasăre. 7 . Copiii hiperactivi sunt „însetaţi” de schimbări. noaptea se trezesc de mai multe ori. Această metodă nu este indicată înainte de 6-9 luni. să acorde mare atenţie regimului alimentar: cât mai multe mâncăruri proaspete pe masă. fără a se simţi jenat. se zbat şi se vaită. Mama în acel moment a hotărât că îl va lăsa „în pace” în astfel de momente. mere. După un timp l-a găsit pe fiul ei la etaj. Cola şi alte sucuri). descoperind în continuu lucruri noi. pentru ca să se simte normal. Odată ea a ajuns mai devreme la casa prietenilor. Atunci a constatat cu stupoare că Thomas era dispărut undeva. O plimbare în parc îi ajută să se liniştească. avea la el „pacheţelul special” pregătit de mama lui. care au o persoană hiperactivă între ei. de lucruri noi. Este important însă să nu exagerăm cu includerea dietelor în regimul copilului. pentru că bebeluşul este prea mic pentru a învăţa orice. „ciudat”. Era ascuns cu „pacheţelul” lui. 3. citricele. S-a constatat o ameliorare la 62 de copii. 2. Sfaturi de urmat: 1. pentru a-l lua. să nu se lase copilul să doarmă mai mult de 1 ½ .

mulţi sunt cei care astfel scapă de energia acumulată în timpul zilei. din 10 în 10 minute trebuie mers lângă el.dacă copilul urlă. Părinţii îl aşteptau a 14-a oară. 5. etc. În caz contrar copilul îşi va da seama că dacă urlă şi plânge destul de mult. nu este abandonat. mai exact de 149 de ori. însă în nici un caz să nu fie luat în braţe sau pus lângă părinţi în pat. dar el n-a venit. În noaptea următoare numărul a scăzut la 13. mama lui fără să-i vorbească. diferite modele de leagăne sau în principiu jucării care îl ţin în mişcare continuă. ba chiar este recomandat cererea ajutorului specialiştilor. dar până la urmă Dennis a înţeles că trebuie să doarme în pătuţul lui şi a renunţat. 8 Oboseala 8 . coardă. Dennis dormea cu un îngeraş. Astfel a trecut acea noapte. acest program trebuie să fie scurt şi foarte precis. după care urmează să li se ţină atenţia trează cu cărţi de poveşti. În cazul în care copilul are probleme cu adormitul şi după mai multe încercări se observă că metodele anterioare nu funcţionează. În cazul copiilor mai mari este indicat achiziţionarea unor jucării ca: trambulină. Copilul trebuie să realizeze că noaptea este pentru dormit şi nu pentru joacă. Dacă este incapabil de a se concentra mai mult timp. va obţine ceea ce vrea.4. l-a luat şi l-a pus înapoi în patul lui. În a 3-a noapte n-a apărut deloc. să simtă că este supravegheat. În prima noapte de aplicare a acestor technici. însă trebuie să şi ştie. el nu trebuie întrerupt nicicum. Claire a observat că şi ziua era mai liniştit ca înainte şi nu era exagerat de agitat. să fie lăsat singur. înseamnă că aceste technici pot fi aplicate şi în viitor. Exemplu: Claire a încercat aceste sfaturi cu Dennis şi a obţinut rezultate pozitive: Fiul ei apărea foarte des în dormitorul lor. să cunoască aşteptările părinţilor. Dacă doarme suficient de mult. Acest lucru este valabil în general la toţi copiii. După joacă se recomandă o baie. Dacă se începe acest training. plânge înainte de culcare. Mama s-a dus la pătuţul lui să vadă ce se-ntâmplă. sărea pe pat sau pur şi simplu se juca. Dacă nu se observă nici o schimbare. nu trebuie ezitat. fără întreruperi şi liniştit. Copilul trebuie să simtă că este iubit. poze interesante. să nu fie dus niciodată în patul părinţilor şi să nu se joace cu el noaptea.

însă de două ori mai importante în creşterea copiilor cu ADHD. să ştie ce are voie să facă şi ce nu. de la Nothingam University susţinea că fiecare copil are nevoie de un timp anume pentru a dormi. în cartea sa. atât pentru copii cât şi pentru părinţi. Steve Biddulph. Şi foarte important: să nu-i obligăm pe cei mai mari să poarte scutece. În zilele noastre tot mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu ADHD. Astfel ei sunt impulsivi. Studiile arată însă că în zilele noastre copiii dorm mult mai puţin decât este indicat. Se poate cere copilului să-şi schimbe el lenjeria de pat. pentru a se odihni. O altă technică ar fi conştientizarea copilului mai mare de problema lui. Este foarte greu însă pe termen lung să obţinem rezultate bune.Profesor. 9 Enurezis Enurezis-ul este des întâlnit la cei cu ADHD. Oricum aceşti copii sunt frustraţi. În nici un caz nu este recomandată pedeapsa. Rata este mai mare la băieţi decât la fete. nu se duc în excursii sau nu dorm la prieteni. Cu aplicarea oricărei pedepse am agrava situaţia. lipsa somnului este foarte importantă. John Pierce. Circa 48 % din ei suferă de această boală. Stabilirea ordinului şi a limitei În viaţa copiilor este bine de stabilit un ordin strict. care îl ajută pe copil să se trezească înainte de a urina în pat. Este bine să introducem în viaţa lor de zi cu zi activităţi şi jocuri care necesită multă mişcare dar şi atenţie. „Care sunt regulile?”. 9 . deloc de neglijată. doctor psiholog. mofturoşi. neascultători. Cercetătorii arată că 90 % dintre cazuri au avut rezultate în urma folosirii acestuia. descrie trei teme principale care se învârt în jurul întrebărilor: „Cine este şeful?”. „Chiar trebuie să le respectăm?” Acestea sunt necesare în creşterea copiilor de sex masculin. Astfel se va simţi jenat şi va încerca să se controleze. astfel ne putem pune întrebarea: oare aceste două fenomene nu sunt legate? Deci şi dacă joacă un rol important şi dacă nu în hiperactivitate. Cel mai indicat este cumpărarea unui sistem de alarmă. „Creşterea băieţilor”. Acest lucru poate afecta lumea lor sufletească pe întraga viaţă.

fără ca ei să observe. eventual jucăriile preferate. îi ţinem într-un loc.11 Comunicarea Copiii cu ADHD sunt incapabili de a se concentra la mai multe lucruri simultan.Mesajul acestei cărţi este: 1. şi să se asigure că au înţeles mesajul. întotdeauna după o faptă bună. recompensarea oricărui act 3. bunici. în camera lui trebuie aranjat un loc . Va fi un prilej de relaxare. unde se poate mişca. Se poate încerca şi prinderea mâinilor lor sau a umărului în timpul comunicării şi ţinerea contactului vizual permanent. Este de preferat ca în timp ce învaţă. 12 Protecţie în casă 10 11 12 . Astfel. Orice li se spune. să nu-l deranjăm. un teren de joacă etc. o regulă în casă. să fie spus clar. să ascundem orice obiect care-i poate distrage atenţia. este important ca discuţia să se desfăşoare despre o singură temă. linişte pentru el. Trebuie găsit şi un loc potrivit. Dacă este necesar trebuie repetat mesajul sau chiar trebuie rugat copilul să repete ceea ce a auzit. îi „imobilizăm”. Prima regulă trebuie să aibe la bază soluţionarea celei mai grave probleme. În casă. unde copilul poate merge zilnic: un parc. juca în voie. când creşte trebuie învăţat să meargă el singur. alerga. să nu primim oaspeţi. unde să poate lucra. Dacă se doreşte atenţia lor. discret. Când este mic trebuie dus de către părinţi. care deranjează toţi membrii familiei. acordarea atenţiei sporite copiilor 2. un colţişor cu lucrurile lui. Însă nu trebuie uitat recompensa. respectarea regulilor impuse de la început10 Stabilirea ordinii / regulii în casă Fiecare familie poate să-şi stabilească o ordine.

îi fură jucăriile. Dacă adulţii îl consideră „cu probleme” copiii îi văd ca pe un „răsfăţat”. trebuie să aibă un loc special în casă. La miezul nopţii Chris încă nu doarme. trebuie să ne asigurăm de siguranţa obiectelor şi mai ales a copilului. CallyJane.13 Fraţi sau surori Se întâmplă ca în familiile cu mai multţi copii. Totodată. Bronny. nu se mai gândea să nască alţi copii. Ca şi în cazul copiilor mici. 11 ani cu ADHD. Această metodă nu ajută în nici un caz. impulsivi.Copiii hiperactivi sunt capabili să „distrugă” casa. Ceea ce poate reprezenta pericol trebuie pus într-un loc inaccesibil lor. Dacă se întâmplă ca în parc sau pe stradă copilul să lovească un altul. Se pot impune pedepse: „pentru că l-ai lovit pe X. închise. nu ai voie să te uiţi la TV” sau „nu ai voie să mănânci din prăjitură azi”. 4 ani „Boala” lui Chris a fost descoperită doar la 8 ½ ani. De foarte multe ori fraţii / surorile lor sunt invidioşi: de ce părinţii acordă mai multă atenţie. Trebuie explicat de multe ori de ce nu are voie să facă ceva şi cum ar fi trebuit să facă ceea ce a făcut. să urmeze aceleaşi reguli cu toţi copiii lor. toată lumea se ocupă cu ei. 9 ani. în limita posibilităţilor. pedeapsa fizică. Agresivitate Copiii cu ADHD sunt agresivi. otrăvitoare trebuie ţinute în locuri ascunse. Christopher. Ei acţionează deseori impulsiv şi nu se gândesc la pericole sau la consecinţe. sunt sfătuiţi ca. oglinzile etc. este suficient să se ia copilul de acolo. Copilul imită părintele. portretele. 13 . obiectele de decor. Daniel îndură mult din cauză că împart aceeaşi cameră. de ce ei întotdeauna obţin ce vor? Părinţii care se confruntă cu această problemă. Niciodată nu este sfătuită agresivitatea. ţipă. de aceea nimeni nu doreşte ca un copil să înveţe de la un adult manifestările agresive. nu o lasă o secundă în pace. de ce au regim alimentar special. Exemplu: Kim are patru copii: Daniel. 13 ani. spunându-i că „Nu-i voie”. urlă. Chris o bate pe Cally-Jane. Astfel nu se ivesc certuri între fraţi. de ce toată ziua. iar când se linişteşte să i se explice de ce comportamentul lui a fost neadecvat. cei cu ADHD să fie mai „răsfăţaţi”. Mama lui susţine că dacă ştia ce înseamnă ADHD. Este indicată comunicarea. De aceea substanţele chimice.

nimeni nu e atent la 14 15 15 . mofturos. trebuie ajutat în continuare să găsească alţi amici. creează întotdeauna probleme. şi nu-l lasă nici pe el să doarme. la engleză. La început este bine ca ei să fie supravegheaţi de un adult. rău. însă cu comportamentul lor le arată un model. copilului trebuie explicat de ce s-a creat această stare. la ore de sport sunt şanse unice pentru ei în găsirea prietenilor. dur. Altfel. Stima de sine pare a fi afectată dacă nu aude altceva decât: „N-ai făcut bine. ba chiar foarte plictisitoare. Consolidarea stimei de sine Copiii cu ADHD se confruntă adesea cu subapreciere de sine. Cu trecerea timpului sarcinile par tot mai grele. greu de rezolvate. nu sunt „neputincioşi”. Încurajarea şi explicaţiile date. Chiar dacă stă 2 minute lângă o carte sau pe scăunelul lui.aleargă. dacă aceşti copii ar primi şi laude din partea celor din jur: astfel ei ar realiza că pot face ceva bun. de ce umbli acolo etc?”. au probleme la matematică. Ar fi foarte bine. n-ar mai fi Chris. sunt capabili de ceva. la grădiniţă. nesimţit. trebuie lăudat. dar încet-încet pot fi lăsaţi singuri. Cei întrebaţi au spus că deseori şi sarcinile de zi cu zi li se par complicate. Este foarte importantă reacţia copiilor: toţi sunt supăraţi pe Chris. Plimbările zilnice în parc. Este greu pentru că şi ei la urma urmei sunt copii. Dimineaţa este foarte greu să se trezească şi să pornească la şcoală din această cauză. n-ai voie acolo. însă toţi şi-au exprimat sentimentele lor faţă de el: „Şi ce dacă e nebun? Noi îl iubim aşa cum este. continue pot face miracole. îl consideră nebun. un răsfăţat. la şcoală. oriunde s-ar duce. 14 Prieteni Copiii hiperactivi trebuie socializaţi. care nu va fi greu de urmat. iar dacă prietenia se rupe. ambiţionat. el va simţi că nimeni nu observă ce face. Dacă n-ar fi aşa. de ce nu eşti atent. răbdători. în principiu şcoala reprezintă pentru ei „o povară”. la literatură. morala acestei povestiri este una simplă: părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor să fie înţelegători. Fraţii lui Chris au fost interogaţi în legătură cu relaţia lor. În cazul în care se întâmplă ca cei doi să se certe sau să se lovească pe parcurs. nu-i adevărat?” Concluzia. calmi. Ei sunt certaţi tot timpul acasă. vizita la piscină.

Şi atunci de ce să mai continue? Cea mai recomandată faptă în aceste cazuri este recompensa de orice fel. Aceşti copii nu tolerează nici o restricţie fizică: ies din pătuţul lor sau din premergător. se zbat. deseori se observă. că este „altfel”. Aceste momente sunt de neuitat pentru copil şi face minuni. Dar din păcate. observă cu stupoare că nu-i chiar aşa. În orice activitate. să-i ducă în colectiv. se bucură. încep să urle. acel moment îi va schimba cumva. Sunt momente pe care nimeni şi nimic în lume nu le poate înlocui. să citească. să fie atenţi cu ceilalţi. Sfaturi pentru pregătirea copiilor înainte de perioada intrării în grădiniţă: • • • • • Verificaţi dacă copilul este atent în timp ce vorbiţi către ei Folosiţi cuvinte simple în comunicare Vorbiţi lent şi articulat Instrucţiunile să fie simple şi uşoare Folosiţi cărţi. făcând ceea ce vor: să joace jocul preferat. vor să sară afară. desene interesante pentru a-i ajuta la recepţionarea mesajelor 16 . să participe în activităţi comune. nu se împrietenesc uşor. Părinţii au speranţa că deşi acasă sunt neliniştiţi. Părinţii trebuie să-i acorde zilnic timp suficient şi să fie cu ei. Astfel ei învaţă să se comporte. orice. sunt incapabili să-şi aştepte rândul. muşcă. să meargă cu bicicleta. se mişcă. ţipă sau dacă adorm. peste puţin timp se ridică şi pleacă. Timpul petrecut cu aceşti copii este de neînlocuit. Aceşti copii „storc” energia părinţilor. picturi. peste 1 minut aruncă creioanele. Se liniştesc. Dacă îi punem în scăunel. când îi punem la dormit. mofturoşi. poze. când citesc o carte. Iar pentru ei înseamnă „lumea întreagă”!16 Intrarea în creşă / grădiniţă Când copilul intră la grădiniţă sau creşă. sau stau în pat. ei nu se pot stăpâni: când desenează. Este foarte important ca toţi din viaţa aceştor copii să se implice. distrug totul din jurul lor.acţiunile lui. dacă se încearcă împiedicarea lor. neascultători. între alţi copii. urlă şi scutură tot ce apucă. somnul lor nu ţine mult. se simt bine. când mănâncă aruncă alimentele peste tot. Rezultatul nu va întârzia să apară. râd. să aştepte rândul lor.

Acest copil are nevoie de mişcare. „Problema” familiei se extinde. cu sarcinile date. Indicat este şi discuţia cu directorul şcolii. să se informeze amănunţit. în nici un caz să nu-l ţină în pauză sau după ore. Mulţi sunt care uită. acţiune a copilului. Acestea însă au efect 3 sau 4 ore. 17 .• • Notaţi fiecare mişcare importantă. a umărului pot face deasemenea miracole. deci nu strică dacă profesorul din când în când adresează cuvinte dulci sau îl evidenţiază în faţa clasei. înainte de înscriere. În orele în care se citesc poveşti. Dacă profesorul este rugat şi înştiinţat de importanţa acestuia. să viziteze cât mai multe şcoli. ci alţii trebuie să-l urmeze. iar un astfel de gest din partea profesorului poate ajuta desfăşurarea optimă a activităţilor şcolare. Astfel nu se va observa atât de uşor diferenţa dintre copii. fără să se simtă marginalizaţi sau ridicularizaţi de colegi. cu învăţătoarea şi cu toate persoanele care participă în creşterea copilului. Ar fi bine ca părinţii înainte de înscriere. pot deranja buna desfăşurare a orei. Aceşti copii sunt însetaţi de laude. Pregătirea cadrelor didactice din timp reprezintă o bună colaborare dintre ei şi copii. hiperactivii nu pot sta mult timp într-un loc. În cazul în care a rămas în urmă cu exerciţiile. dar dacă profesorul ştie de problemă. performanţelor pe care le observă din când în când. Astfel se sparge gheaţa şi nu mai este el cel care trebuie să urmeze un alt copil. O greşeală generală a cadrelor didactice este repetarea continuă a greşelilor pe care le-au comis copiii hiperactivi. Poate pot şi ei acorda sfaturi utile pentru viitor. Ar trebui sfătuiţi să schimbe repetarea greşelilor cu repetarea succeselor. el poate fi de mare folos. pentru a putea alege locul cel mai potrivit copilului: şcolile care au activităţi extracurriculare sunt mult mai indicate sau cele care conţin activităţi care permit deplasările copiilor în sala de clasă. o atingere a mâinilor. pentru a putea verifica ce se schimbă în comportamentul lui în viitor Repetaţi cuvintele cheie şi informaţiile adresate lor17 Copii şcolari Momentul intrării în şcoală este unul foarte decisiv. deci el nu va avea performanţele aşteptate dacă nu este lăsat la joacă în timpul pauzelor. Folosirea prenumelui. va aborda technici speciale încât să-i stimuleze şi pe aceştia. Sunt cazuri în care copiii hiperactivi iau medicamente (Ritalin). Îi poate aminti copilului momentul în care el trebuie să-şi ia dozele.

Ele trebuie înlocuite cu observaţii specifice şi obiective: „Ionuţ este foarte distrat în timpul orelor mele”. Asigurarea materialelor necesare rezolvării temelor şi a unei luminozităţi adecvate. distractibilitate. etc. În acest sens. la locul de muncă.19 Adolescenţii 70 % din copii sunt hiperactivi şi la vârsta adolescenţei. hiperactivitate. Uneori e nevoie de o perioadă mare de timp în care părinţii să audă comentarii similare de la profesori diferiţi pentru a fi convinşi că copilul lor necesită un tratament. necesare pentru ziua următoare. creioane. însă au probleme serioase cu concentrarea. Acest lucru îi poate afecta în viaţa famililă. De multe ori părinţii nu observă sau nu recunosc faptul că propriul copil are probleme pe care profesorul le-a observat la şcoală. Formarea unei rutini zilnice: servirea mesei. departe de televizor sau computer. mai ales când acestea indică antecedente de atenţie. Asistenţă pentru pregătirea materialelor (cărţi. şi circa 10 % şi la vârsta de adult. ghiozdan). Este recomandabil să se aducă la cunoştinţa părinţilor înregistrările efectuate de cadrul didactic asupra comportamentului copilului. 18 19 . caiete. rezolvarea temelor.Comunicarea strânsă între şcoală şi părinţi trebuie materializată prin creşterea numărului de contacte şi stabilirea unei relaţii bune cu părinţii. 18 Foarte pe scurt: Părinţii trebuie să-şi însuşească o serie de cerinţe necesare formării la copil a strategiilor de învăţare şi organizare. Recompensarea reuşitelor în organizarea activităţii sau efectuarea temelor. joacă. impulsivitate. Cu timpul ei se mai liniştesc. la şcoală. Verificarea temelor efectuate de copil. Sunt nerecomandate expresii de genul ”Sunt sigură că copilul dumneavoastră suferă de ADHD”. sunt recomandate: • • • • • • Asigurarea unui loc de studiu liniştit.

dar în special asupra copiilor. indiferent cât de mari sau mici ar fi. „Fii cel mai mare fan al copilului tău. „Fii cel mai puternic avocat / critic al copilului tău” 5. prognosticul şi tratamentul. De accea este foarte important cererea ajutorului din partea specialiştilor.” 9. „Crează-i oportunităţi pentru a avea succes. este extrem de importantă atenţia noastră.” 2. Când omul va înţelege natura acestei provocări. poate crea dezastre. se va simţi şi mai bine echipat în faţa ei. deci orice cuvânt. adresat lor. formare.22 Baza tratamentului în cazul confruntării cu ADHD trebuie să fie educaţia şi consilierea. viaţa socială. Cercetătorii Weiss şi Hechtman (1993) au studiat mult despre ADHD. iar controlul şi verificarea periodică a activităţilor lor este de neegalat. dacă e necesar. în special simptomele. primul pas în tratamentul acestor copii trebuie să fie învăţarea a ce anume înseamnă AD / HD şi ce anume trebuie făcut în legătură cu el. lumea sufletească. într -o clasă specială sau schimbarea 20 21 22 . „Învaţă-l aptitudini de auto-promovare.” 3. educatorul despre tulburările hiperchinetice. evoluţia clinică. Examinatorul trebuie să informeze părinţii copilului. profesorul. reuşind să implice cu succes în viaţa atât a copiilor cât şi a adulţilor cu un program special.Adolescenţii sunt foarte sensibili. etc. „Ajută-ţi copilul să identifice zonele sale de putere. De noi toţi depinde calitatea vieţii lor. Consultarea examinatorului cu părinţii. 20 Aşadar. Motto-ul lor dar şi a participanţilor a fost: „CINEVA A CREZUT ÎN EI” (Someone believed in them. orice gest mai neadecvat. implicând multe lucruri: viaţa de familie.) Iată 10 modalităţi descrise pentru ajutorarea copiilor cu ADHD: 1. ei aflându-se în creştere.” 6. „Ajută-ţi copilul să-şi găsească o „nişă”. „Ajută-l să identifice zonele de slăbiciune dar şi modalităţile de soluţionare.” 10. „Încurajează-ţi copilul dacă are interese speciale în orice domeniu” 8.”21 Aşadar adesea. cât şi transferul copilului. „Înscrie-te cu el la activităţi extra-curriculare. Relaţia strânsă şi bazată pe încredere poate rezolva problemele. cu şcoala este foarte importantă. a tuturor asupra oricărei persoane cu ADHD. „Joacă-te cu el„ 7. Altfel riscăm mult.” 4. etiologia.

ferită. bine definite şi consecvent aplicate (rutina previzibilă ajută la instructurarea timpului). Părinţii să interzică copiilor cartofii prăjiţi sau băile în piscină. 19 dintre băieţi au fost diagnosticaţi într-o clinică (de tulburări şi 23 . mai degrabă decât un lucru material (ex: bomboane. Identificarea situaţiilor problemă specifice (monitorizarea continuă a programului copilului) 2. atunci se recomandă şedinţe de joc supravegheate. Terapeutul ajută părinţii şi profesorii. Regulile din familie şi gospodărie să fie clare. ar trebui folosite ca recompensă pentru un comportament cuminte. aria de studiu trebuie să fie organizată. Împreună cu părinţii. Folosirea situaţiilor “problemă” specifice (ex: timpul mesei) pentru a antrena aceste aptitudini. dacă nu se conformează regulilor de comportament. ignoră cu desăvârşire diferitele reguli din familie). 6. 5. să folosească consecinţele negative ca exemplu neadecvat). Dacă interacţiunile copil-părinte sunt mai frecvent neplăcute decât pozitive şi armonioase. Activităţile care le fac plăcere copiilor. 23 39 de băieţi din Northern California au fost testaţi pentru observarea comportamentului lor. sau orice activitate care le face placere. să găsească tehnici comportamentale pentru acele situaţii (să încurajeze comportamentul adecvat şi compliant . 4. se face din copil un membru activ în tratament. spre exemplu mai mult timp liber petrecut împreună cu părinţii. Aceste mici intervenţii trebuie explicate foarte bine părinţilor şi trebuie să fie bine monitorizate pentru a nu deveni prea punitive. Dacă este posibil. Analizare împreună cu părinţii a consecinţelor pozitive sau negative şi eventualităţile unui comportament adecvat sau nu 3. să nu dea prea multe comenzi ân acelaşi timp). să identifice situaţiile specifice.şcolii. liniştită. Învăţarea părinţilor: metode eficiente de comunicare a comenzilor şi de a impune reguli (ex: să se uite direct în ochii copilului. găsirea consecinţelor negative pentru problemele de comportament. dulciuri). Folosirea sistemului faptă-răsplată pentru a reduce numărul unor probleme mai frecvente (ex: îşi părăseşte tot timpul locul în timpul meselor sau în timp ce-şi face lecţiile. Copiii cu vârsta suficient de mare trebuie educaţi să se autoobserve şi să se autoevalueze. să încurajeze complianta copilului. Antrenarea părinţilor şi intervenţiile comportamentale în familie: 1. Pentru copiii de vârsta şcolară folosiţi proceduri de autoevaluare legate de anumite situaţii (ex: părăsirea locului în timpul mesei).

. Comenzi implicite Definiţie Comenzi cu verbe explicite.. Evaluarea pozitivă a copilului 6...!” negativă relaţionate cu sarcini „Acum vine partea mai Afirmaţie care descrie sarcina „Cea roşie!” „Cea cu numărul a cărui rezultat poate fi observat imediat 3: 1. sărace şi bogate.. Fiecare băiat a participat la această testare alături de mama sau tatăl lui. 3 –se numără!” „Acesta este albastru!” „Uit- . Lego)... imperative Afirmaţii implicite.. care au orice fel de legătură cu copii cu ADHD.. de diferite etnii: albi 77 %. Rezultatul propus în urma acestei testări a fost alcătuirea unui model de comportament în rândul părinţilor şi profesorilor. nu-i 5. discuţii. majoritate de 7 ani şi 2 luni..... şedinţa având 60 de minute..tu?” „Vrei tu să.. afro-americani 5 %. conversaţii lungi sau scurte despre diferite teme. discursuri părinteşti: Categoria Afirmaţie directă 1. dar...tu?” „Este un joc interesant!” grea!” „Asta a fost uşor.. Afirmaţii perceptuale a sarcinilor Afirmaţie pozitivă despre copil sau despre performanţa lui Afirmaţie negativă despre copil sau despre performanţa lui aşa?” „Este o prostie!” „Foarte bine!” „Aşa!” „Ai dreptate!” „Ai reuşit!” „Eşti cel mai bun!” „Nu!” „N-ai făcut bine!” „Nu aşa ar fi trebuit!” „Nu eşti aşa de bun la. latini 13 % şi asieni 5 %.tu?” „N-ar trebui să. Cuplul mamă-copil / tatăcopil a fost monitorizat tot timpul. Şi iată un tabel cuprinzător.deficit de atenţie) cu ADHD. cuprinzând un sistem codificat pentru enunţuri.. din diferite familii.?” „Dar dacă ai. Băieţii aveau vârste cuprinse între 6 şi 8 ani. timp în care ei au primit diferite sarcini: jocuri diverse (construirea unui puzzle. Comenzi explicite 2... Ceilalţi copii nu aveau nici o problemă psihică. care poate fi de folos oricui. folosirea pronumelui „tu” 3. Evaluarea sarcinilor Evaluare pozitivă sau Exemple „Uite!” „Pune asta!” „Ia aia!” „Lasă-mă pe mine!” „Pune tu asta aici!” „Ia tu pe cea galbenă!” „Tu trebuie să fii atent!” „De ce nu. Evaluarea negativă a copilului Afirmaţii legate de sarcini 7... fiind necesară observarea comportamentului lor cu persoana cea mai apropiată din familie.. 2... Întrebări directe Părinţii direcţionează/conduc comportamentul copilului cu întrebări Afirmaţie motivaţională 4..

” „Aşa trebuie făcut pentru că. Afirmaţii conceptuale a sarcinilor Sarcini care necesită reprezentaţii/închipuiri mentale sau comparaţii o!” „Uite-o pe cea galbenă!” „Din cele galbene sunt mai puţine decât din.. Întrebări perceptive O întrebare adresată copilului care are un răspuns imediat sau are un răspuns dat cu o altă întrebare Întrebare care necesită din partea copilului gândire/capacitate de explicare pentru a fi capabil să răspundă „Ce culoare are?” „Câţi sunt acolo?” „Unde este cea albastră?” „Asta e albastră nu?” „Cea lungă?” „Nu-i adevărat?” „Nu-i aşa?” „Care este mai mare?” „Cum sunt astea toate la fel?” „Ăştia urmează hăhh?” „Ce crezi despre asta?” „De ce asta?” „Asta unde se potriveşte?” „Unde vei pune tu aia?” „Şi tu vezi aia?” „Vezi? Hmmm?” „Ce spui tu?” „Tu aşa crezi?” 13. Întrebări personale Întrebare adresată copilului care include „tu” sau „noi” . Planuri Eu sau noi facem planuri pentru viitor Întrebări 12.” „Noi vrem / trebuie să.” 9..” „O facem noi?” „Hai să facem... Afirmaţii despre oameni Afirmaţie descriptivă cu un pronume( eu.. Explicaţii şi reguli Explicaţii generale despre jocuri..8.. sau afirmaţii hipotetice 10.. Întrebări conceptuale 14.” „Dacă pui asta aici...) despre o întâmplare trecută sau prezentă 11.....” „Eu voi. reguli..” „Acesta merge la sfârşit.” „Tu ai pus-o deja acolo!” „Aia face eu acum!” „Şi noi avem 5 bucăţi!” „ Eu nu ştiu!” „Eu cred că. noi.........” „Nu toate sunt roşii!” „Acesta e cel mai mare!” „Deci înseamnă că nu este verde!” „Uite cum trebuie:.. la început!” „Noi ar trebui să.... tu..

să moduleze comportamentul social şi să fie mai productiv. Tratamentul trebuie să includă psihoterapia. „Cum ţi-e stomacul?” „Cum te simţi?” „Ruff ruff?” „Mhh!” „Ok!” „Ooops!” 24 Concluzie Fără tratament adecvat copilul poate rămâne în urmă la şcoală şi poate să îşi piardă prietenii. Psihoterapia poate ajuta de asemenea copilul să îşi construiască stima de sine. jocuri de cuvinte. să reducă gândurile negative şi să îmbunătăţească capacitatea de rezolvare a problemelor. educaţia părinţilor şi modificarea programului educaţional al copilului.15. concentrarea. Cercetările demonstrează clar că medicaţia poate îmbunătăţi atenţia. Psihoterapia poate ajuta copilul să îşi controleze agresivitatea. Copilul are mai multe eşecuri decât succese şi este criticat de familie şi profesori care nu recunosc faptul că are o problemă. inperceptibile. 24 . exclamaţii. Altele Afirmaţii irelevante. antrenamentul abilităţilor sociale. comportamentul direcţionat spre un scop şi abilităţile de organizare.