Introducere: ce este ADHD?

Părinţi şi copii cu ADHD

Metode de ajutorare

Antrenarea părinţilor şi intervenţiile comportamentale în familie

Sistem codificat pentru enunţuri, discursuri părinteşti

Concluzie

Această reacţie de retragere poate afecta şi celelalte relaţii.2 Părinţii şi copiii cu ADHD Pentru a putea lua decizii bune în ceea ce priveşte managementul comportamentului copilului cu ADHD. care însă poate fi preferat senzaţiei de epuizare pe care o are în momentul în care se implică activ în relaţia cu copilul. care sunt de multe ori îndepărtaţi datorită faptului că familia este prea preocupată de a controla comportamentul copilului. manifestată prin hiperactivitate. El se poate coaliza cu fratele copilului cu ADHD sau se poate izola. 3 1 2 3 . În mod normal. două sau trei din aceste comportamente. în timp ce tatăl. impulsivitate şi inatenţie măsurate dimensional. social şi emoţional. ei trebuie să înceteze să se centreze pe comportamentele care simt că le scapă de sub control şi să găsească strategii mai structurate de intervenţie. Copiii sau adolescenţii cu această tulburare pot avea una. a tulburărilor în legătură cu o substanţă şi a tulburării de personalitate antisocială. Probe considerabile atestă influenţa puternică a factorilor genetici asupra nivelelor de hiperactivitate. şcolare şi din partea egalilor sunt însă cruciale în determinarea întinderii deteriorării şi comorbidităţii. studiile sugerează că la membrii de familie ai indivizilor cu tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie. renunţă adesea şi se retrage astfel încât nu mai simte presiunea de a decide ce să facă. mama este cea care este considerată responsabilă de creşterea copiilor.ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este o tulburare neurologică. Influenţele familiare. Această tulburare poate afecta starea de bine pe plan fizic. În acest scop. ceea ce duce la sentimentul de neajutorare. părinţii trebuie să dispună de energia necesară pentru acest gen de sarcină. depăşit de situaţie. Pentru aceasta au nevoie de sprijinul celor din jur.1 S-a constatat că tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie este mai frecventă la rudele biologice de gradul I ale copiilor cu această tulburare decât în populaţia generală. există o prevalenţă mai mare a tulburărilor afective şi anxioase. a tulburărilor de învăţare. distractibilitate şi / sau impulsivitate. De asemenea.

Ei sunt de obicei obosiţi. mai exact fiecare al 200-lea suferă concret de acest diagnostic. grădiniţe. la scăderea nivelului maxim de tensiune în familie sau şcoală sau cercul de prieteni. şcoli. cu nervi şi ruşine. De foarte multe ori părinţii sunt „etichetaţi” după comportamentul copiilor lor. dacă ne gândim şi la faptul că „ a fi părinte” implică foarte multe lucruri. care chiar dacă nu rezolvă definitiv „problema”. se bătea cu ceilalţi copii. În parc. rupea toate florile pe care le găsea.„Băieţelul meu este hiperactiv!” – această expresie este tot mai des folosită şi auzită în parcuri. mama credea că lucrurile se vor schimba. mai târziu. numai Ben al ei urla. Deseori părinţii copiilor cu ADHD sunt retraşi. Susie spunea despre fiul ei Ben: încă din perioada postnatală. cuminţi. toţi bebeluşii sugeau. astfel nu se învinovăţesc de creşterea neadecvată a copiilor. foarte des este greşit folosit.4 Pe lângă tratamentele cu medicamente şi diferite technici de psihoterapie. dormeau liniştiţi. La biserică nici nu intrau. Părinţii copiilor hiperactivi sunt într-o situaţie aparte. Cum îi putem ajuta pe aceşti copii? Creşterea unui copil cu ADHD este o sarcină foarte grea pentru un părinte. Deşi este un termen cunoscut. însă educatoarele. că deja trebuia să iasă. Norocoşi sunt cei care au copii mai mari. ajută la ameliorarea ei. Situaţia se complică şi mai tare dacă mai sunt alţi copii în familie. familie. frustraţi. colegi din cauză că „toată lumea vrea să scape” de ei. incapabili de a stabili o ordine zilnică normală în programul copiilor lor. suspectându-l de hiperactivitate. Cercetările arată că aproximativ 30% din părinţi declară copii lor a fi hiperactivi. se mişca continu. Un studiu britanic arată însă că fiecare al 100-lea copil. Când Ben a intrat la grădiniţă. au sfătuit-o pe mama să-l ducă la doctor. Sarcinile se împart în jurul copiilor. persoanele cu ADHD pot fi ajutate prin mii de mijloace. Ei se simt marginalizaţi de prieteni. când umbla cu el la consilierea mămicilor. Ieşirile afară întotdeauna se terminau cu fuga acasă. se împingea. în ciuda eforturilor depuse. Problemă mare constituie şi găsirea unui baby sitter. 4 .

în struguri. Astfel s-a constatat că foarte puţini au fost copiii diagnostigaţi cu ADHD. prune şi căpşuni. Feingold susţinea că hiperactivitatea este o anormalitate biologică în care toate aceste substanţe constituie otravă. sau a unor activităţi fizice unde nu se observă „problema” copilului. Funcţionează ca un hormon şi participă în diferite activităţi. 93 % din 88 de copii nu s-au mai plâns de migrene. care se găseşte în numeroase fructe. cum ar fi: stabilirea unui program strict acasă. Explicaţia lui era: salicilatul împiedică producerea prostaglandinei. ca de exemplu: în măr. deşi mulţi ţin să o folosească. cel mai cunoscut regim alimentar este „dieta Feingold”. denumită după doctorul Feingold. eczema. Controlează dilatarea venelor. fructe şi băuturi. că au decis să studieze. Mai există şi multe alte metode cu care îi putem ajuta. şi 76 de copii hiperactivi. mulţi părinţi chestionaţi au experimentat o ameliorare în comportamentul copiilor lor cu un regim adecvat şi au afirmat că i-au ajutat în creşterea lor. un regim alimentar corespunzător şi stilul de viaţă. la care au şi observat schimbări de comportament. Cel mai indicat ar fi găsirea unor părinţi care se confruntă cu aceeaşi probleme. banană. nici părintele să nu ştie de compoziţia alimentelor din dietă. Regimul alimentar consta în: carne de 5 6 . care controlează multe procese fizice a corpului uman. pe aceeaşi bază. Dieta constă în eliminarea alimentelor care conţin culori artificiale. Au dispărut şi simptomele adverse cum ar fi: durerile de stomac. astma şi tulburările de comportament. 6 În 1983 au efectuat nişte studii în spitalul pediatric Great Ormond Street. În tratamentul copiilor hiperactivi. stimulează nervii care controlează durerea şi are rol important în apariţia sau nimicirea cheagurilor de sânge. 5 Regimul alimentar Deşi studiile nu confirmă o legătură strânsă între mâncare şi comportament. conservanţi şi salicilat.Este extrem de important ca părinţii să reuşească să-i integreze pe aceşti copii în societate. adică prin schimbarea zilnică a diferitelor produse de carne. Rezultatele obţinute au avut un efect atât de mare asupra cercetătorilor. Acesta din urmă este o substanţă chimică naturală. Cercetătorii sunt de părere că este bine ca la început nici doctorul psihiatru. Aşadar dieta Feingold nu este eficace. în urma cărora s-a constatat că pe baza dietei prin rotaţie. care a studiat-o mult încă din 1970.

În cazul copilului mai mare. Atunci a constatat cu stupoare că Thomas era dispărut undeva. „altfel”. Trebuie să-l lăsăm să guste şi altceva. Era ascuns cu „pacheţelul” lui. de preferinţă cele care nu au fost contaminate cu insecticide.2 ore. iar la restul au observat un comportament normal. părinţii sunt sfătuiţi să urmeze un training. orez. pentru ca să se simte normal. apă. „ciudat”. carne de pasăre. El trebuie să se zbată în voie. decât ceea ce este prescris în ea. În cazul acestor probleme. Copiii hiperactivi sunt „însetaţi” de schimbări. Cola şi alte sucuri).miel. să se joace cât mai mult înainte de somnic. Exemplu: Thomas ori de câte ori mergea la colegii lui la un chef. Deci este foarte important ca familiile. se zbat şi se vaită. 7 Alte probleme asociate cu hiperactivitate Somnul / Odihna Copiii hiperactivi dorm foarte puţin. 3. Mama în acel moment a hotărât că îl va lăsa „în pace” în astfel de momente. care au o persoană hiperactivă între ei. cartofi. în fiecare seară băiţa copilului să se facă la aceeaşi oră. S-a constatat o ameliorare la 62 de copii. să acorde mare atenţie regimului alimentar: cât mai multe mâncăruri proaspete pe masă. să se petreacă cât mai mult timp în natură. ajutându-l astfel să se integreze şi el în societate. pentru a-l lua. să nu se lase copilul să doarmă mai mult de 1 ½ . cât şi diferite preparate bogate în vitamine. roşiile. varză. Era momentul când toţi au gustat din mâncărurile pregătite. de lucruri noi. pentru că bebeluşul este prea mic pentru a învăţa orice. el trebuie lăsat înainte de culcare să aibă timp de joacă şi de multă mişcare. pere. avea la el „pacheţelul special” pregătit de mama lui. citricele. Astfel copilul este ajutat să nu se simtă marginalizat sau exclus din familia lui. Este important însă să nu exagerăm cu includerea dietelor în regimul copilului. fără a se simţi jenat. noaptea se trezesc de mai multe ori. Această metodă nu este indicată înainte de 6-9 luni. 2. După un timp l-a găsit pe fiul ei la etaj. Sfaturi de urmat: 1. Odată ea a ajuns mai devreme la casa prietenilor. mere. Este recomandat ca şi restul membrilor familiei să consume aceste preparate. între prieteni. O plimbare în parc îi ajută să se liniştească. Părinţii lui ţineau la excluderea câtorva alimente din regimul lui (ciocolata. descoperind în continuu lucruri noi. 7 .

diferite modele de leagăne sau în principiu jucării care îl ţin în mişcare continuă. Dacă se începe acest training. poze interesante. mai exact de 149 de ori. plânge înainte de culcare. Mama s-a dus la pătuţul lui să vadă ce se-ntâmplă. mulţi sunt cei care astfel scapă de energia acumulată în timpul zilei. fără întreruperi şi liniştit.4. să nu fie dus niciodată în patul părinţilor şi să nu se joace cu el noaptea. dar până la urmă Dennis a înţeles că trebuie să doarme în pătuţul lui şi a renunţat. mama lui fără să-i vorbească. Exemplu: Claire a încercat aceste sfaturi cu Dennis şi a obţinut rezultate pozitive: Fiul ei apărea foarte des în dormitorul lor. nu trebuie ezitat. După joacă se recomandă o baie. să cunoască aşteptările părinţilor. să simtă că este supravegheat. să fie lăsat singur. acest program trebuie să fie scurt şi foarte precis. Astfel a trecut acea noapte. nu este abandonat. Dacă doarme suficient de mult. Dennis dormea cu un îngeraş. În a 3-a noapte n-a apărut deloc. va obţine ceea ce vrea. 5. În cazul copiilor mai mari este indicat achiziţionarea unor jucării ca: trambulină. însă trebuie să şi ştie. Claire a observat că şi ziua era mai liniştit ca înainte şi nu era exagerat de agitat. Acest lucru este valabil în general la toţi copiii. Copilul trebuie să simtă că este iubit. din 10 în 10 minute trebuie mers lângă el. sărea pe pat sau pur şi simplu se juca. În prima noapte de aplicare a acestor technici. dar el n-a venit. Părinţii îl aşteptau a 14-a oară. Dacă este incapabil de a se concentra mai mult timp. 8 Oboseala 8 . etc. ba chiar este recomandat cererea ajutorului specialiştilor. În cazul în care copilul are probleme cu adormitul şi după mai multe încercări se observă că metodele anterioare nu funcţionează. după care urmează să li se ţină atenţia trează cu cărţi de poveşti. coardă. Copilul trebuie să realizeze că noaptea este pentru dormit şi nu pentru joacă. el nu trebuie întrerupt nicicum.dacă copilul urlă. În caz contrar copilul îşi va da seama că dacă urlă şi plânge destul de mult. înseamnă că aceste technici pot fi aplicate şi în viitor. l-a luat şi l-a pus înapoi în patul lui. însă în nici un caz să nu fie luat în braţe sau pus lângă părinţi în pat. Dacă nu se observă nici o schimbare. În noaptea următoare numărul a scăzut la 13.

O altă technică ar fi conştientizarea copilului mai mare de problema lui. Acest lucru poate afecta lumea lor sufletească pe întraga viaţă. însă de două ori mai importante în creşterea copiilor cu ADHD. „Care sunt regulile?”. Rata este mai mare la băieţi decât la fete. descrie trei teme principale care se învârt în jurul întrebărilor: „Cine este şeful?”. de la Nothingam University susţinea că fiecare copil are nevoie de un timp anume pentru a dormi. Este bine să introducem în viaţa lor de zi cu zi activităţi şi jocuri care necesită multă mişcare dar şi atenţie. pentru a se odihni. 9 Enurezis Enurezis-ul este des întâlnit la cei cu ADHD. mofturoşi. Cu aplicarea oricărei pedepse am agrava situaţia. neascultători. astfel ne putem pune întrebarea: oare aceste două fenomene nu sunt legate? Deci şi dacă joacă un rol important şi dacă nu în hiperactivitate. Astfel se va simţi jenat şi va încerca să se controleze. care îl ajută pe copil să se trezească înainte de a urina în pat. Şi foarte important: să nu-i obligăm pe cei mai mari să poarte scutece. atât pentru copii cât şi pentru părinţi. „Chiar trebuie să le respectăm?” Acestea sunt necesare în creşterea copiilor de sex masculin. Cel mai indicat este cumpărarea unui sistem de alarmă. deloc de neglijată. „Creşterea băieţilor”. Astfel ei sunt impulsivi. să ştie ce are voie să facă şi ce nu. Se poate cere copilului să-şi schimbe el lenjeria de pat. nu se duc în excursii sau nu dorm la prieteni. lipsa somnului este foarte importantă. Cercetătorii arată că 90 % dintre cazuri au avut rezultate în urma folosirii acestuia. În zilele noastre tot mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu ADHD. Steve Biddulph. Oricum aceşti copii sunt frustraţi. doctor psiholog. 9 . Studiile arată însă că în zilele noastre copiii dorm mult mai puţin decât este indicat.Profesor. Circa 48 % din ei suferă de această boală. în cartea sa. Este foarte greu însă pe termen lung să obţinem rezultate bune. John Pierce. Stabilirea ordinului şi a limitei În viaţa copiilor este bine de stabilit un ordin strict. În nici un caz nu este recomandată pedeapsa.

care deranjează toţi membrii familiei. întotdeauna după o faptă bună. alerga. juca în voie. respectarea regulilor impuse de la început10 Stabilirea ordinii / regulii în casă Fiecare familie poate să-şi stabilească o ordine.Mesajul acestei cărţi este: 1. bunici. unde copilul poate merge zilnic: un parc. În casă. Prima regulă trebuie să aibe la bază soluţionarea celei mai grave probleme. când creşte trebuie învăţat să meargă el singur.11 Comunicarea Copiii cu ADHD sunt incapabili de a se concentra la mai multe lucruri simultan. Dacă este necesar trebuie repetat mesajul sau chiar trebuie rugat copilul să repete ceea ce a auzit. 12 Protecţie în casă 10 11 12 . să ascundem orice obiect care-i poate distrage atenţia. discret. Dacă se doreşte atenţia lor. un colţişor cu lucrurile lui. fără ca ei să observe. linişte pentru el. Este de preferat ca în timp ce învaţă. îi „imobilizăm”. să fie spus clar. un teren de joacă etc. îi ţinem într-un loc. recompensarea oricărui act 3. Se poate încerca şi prinderea mâinilor lor sau a umărului în timpul comunicării şi ţinerea contactului vizual permanent. unde se poate mişca. să nu-l deranjăm. Va fi un prilej de relaxare. o regulă în casă. şi să se asigure că au înţeles mesajul. Orice li se spune. Astfel. Trebuie găsit şi un loc potrivit. acordarea atenţiei sporite copiilor 2. eventual jucăriile preferate. unde să poate lucra. în camera lui trebuie aranjat un loc . Însă nu trebuie uitat recompensa. este important ca discuţia să se desfăşoare despre o singură temă. să nu primim oaspeţi. Când este mic trebuie dus de către părinţi.

Chris o bate pe Cally-Jane. Ceea ce poate reprezenta pericol trebuie pus într-un loc inaccesibil lor. Dacă se întâmplă ca în parc sau pe stradă copilul să lovească un altul. îi fură jucăriile. urlă. CallyJane. impulsivi. Ei acţionează deseori impulsiv şi nu se gândesc la pericole sau la consecinţe.13 Fraţi sau surori Se întâmplă ca în familiile cu mai multţi copii. 13 ani. trebuie să aibă un loc special în casă. Este indicată comunicarea. Astfel nu se ivesc certuri între fraţi. de ce au regim alimentar special. trebuie să ne asigurăm de siguranţa obiectelor şi mai ales a copilului. de ce toată ziua. de aceea nimeni nu doreşte ca un copil să înveţe de la un adult manifestările agresive. Această metodă nu ajută în nici un caz. pedeapsa fizică. este suficient să se ia copilul de acolo. De aceea substanţele chimice. ţipă. Christopher. Trebuie explicat de multe ori de ce nu are voie să facă ceva şi cum ar fi trebuit să facă ceea ce a făcut. Copilul imită părintele. De foarte multe ori fraţii / surorile lor sunt invidioşi: de ce părinţii acordă mai multă atenţie. Mama lui susţine că dacă ştia ce înseamnă ADHD. Niciodată nu este sfătuită agresivitatea. Daniel îndură mult din cauză că împart aceeaşi cameră. 4 ani „Boala” lui Chris a fost descoperită doar la 8 ½ ani. Agresivitate Copiii cu ADHD sunt agresivi. 11 ani cu ADHD. oglinzile etc. nu o lasă o secundă în pace. sunt sfătuiţi ca. în limita posibilităţilor. cei cu ADHD să fie mai „răsfăţaţi”. spunându-i că „Nu-i voie”. Exemplu: Kim are patru copii: Daniel. iar când se linişteşte să i se explice de ce comportamentul lui a fost neadecvat. portretele. să urmeze aceleaşi reguli cu toţi copiii lor. Totodată. obiectele de decor. La miezul nopţii Chris încă nu doarme. 13 . toată lumea se ocupă cu ei. Se pot impune pedepse: „pentru că l-ai lovit pe X. Dacă adulţii îl consideră „cu probleme” copiii îi văd ca pe un „răsfăţat”.Copiii hiperactivi sunt capabili să „distrugă” casa. Bronny. nu ai voie să te uiţi la TV” sau „nu ai voie să mănânci din prăjitură azi”. închise. 9 ani. de ce ei întotdeauna obţin ce vor? Părinţii care se confruntă cu această problemă. nu se mai gândea să nască alţi copii. otrăvitoare trebuie ţinute în locuri ascunse. Ca şi în cazul copiilor mici.

greu de rezolvate. la şcoală. ambiţionat. copilului trebuie explicat de ce s-a creat această stare. Dimineaţa este foarte greu să se trezească şi să pornească la şcoală din această cauză. oriunde s-ar duce. la engleză. el va simţi că nimeni nu observă ce face. ba chiar foarte plictisitoare. rău. dacă aceşti copii ar primi şi laude din partea celor din jur: astfel ei ar realiza că pot face ceva bun. de ce nu eşti atent. dur. trebuie lăudat. nu sunt „neputincioşi”. au probleme la matematică. n-ai voie acolo. Cei întrebaţi au spus că deseori şi sarcinile de zi cu zi li se par complicate. nu-i adevărat?” Concluzia. un răsfăţat.aleargă. care nu va fi greu de urmat. Cu trecerea timpului sarcinile par tot mai grele. 14 Prieteni Copiii hiperactivi trebuie socializaţi. însă cu comportamentul lor le arată un model. Chiar dacă stă 2 minute lângă o carte sau pe scăunelul lui. mofturos. trebuie ajutat în continuare să găsească alţi amici. n-ar mai fi Chris. la ore de sport sunt şanse unice pentru ei în găsirea prietenilor. Plimbările zilnice în parc. Ar fi foarte bine. Încurajarea şi explicaţiile date. Ei sunt certaţi tot timpul acasă. creează întotdeauna probleme. vizita la piscină. Este greu pentru că şi ei la urma urmei sunt copii. Stima de sine pare a fi afectată dacă nu aude altceva decât: „N-ai făcut bine. Altfel. de ce umbli acolo etc?”. Este foarte importantă reacţia copiilor: toţi sunt supăraţi pe Chris. însă toţi şi-au exprimat sentimentele lor faţă de el: „Şi ce dacă e nebun? Noi îl iubim aşa cum este. Consolidarea stimei de sine Copiii cu ADHD se confruntă adesea cu subapreciere de sine. În cazul în care se întâmplă ca cei doi să se certe sau să se lovească pe parcurs. în principiu şcoala reprezintă pentru ei „o povară”. nimeni nu e atent la 14 15 15 . continue pot face miracole. La început este bine ca ei să fie supravegheaţi de un adult. la literatură. iar dacă prietenia se rupe. nesimţit. şi nu-l lasă nici pe el să doarme. calmi. Dacă n-ar fi aşa. morala acestei povestiri este una simplă: părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor să fie înţelegători. răbdători. sunt capabili de ceva. îl consideră nebun. dar încet-încet pot fi lăsaţi singuri. la grădiniţă. Fraţii lui Chris au fost interogaţi în legătură cu relaţia lor.

când citesc o carte. Aceşti copii nu tolerează nici o restricţie fizică: ies din pătuţul lor sau din premergător. sau stau în pat. între alţi copii. Dacă îi punem în scăunel. peste puţin timp se ridică şi pleacă. să meargă cu bicicleta. Sunt momente pe care nimeni şi nimic în lume nu le poate înlocui. deseori se observă. se simt bine. distrug totul din jurul lor. Părinţii trebuie să-i acorde zilnic timp suficient şi să fie cu ei. să participe în activităţi comune. să fie atenţi cu ceilalţi. se zbat.acţiunile lui. Astfel ei învaţă să se comporte. poze. că este „altfel”. Este foarte important ca toţi din viaţa aceştor copii să se implice. se bucură. nu se împrietenesc uşor. picturi. se mişcă. sunt incapabili să-şi aştepte rândul. urlă şi scutură tot ce apucă. Şi atunci de ce să mai continue? Cea mai recomandată faptă în aceste cazuri este recompensa de orice fel. când mănâncă aruncă alimentele peste tot. încep să urle. muşcă. să-i ducă în colectiv. să aştepte rândul lor. făcând ceea ce vor: să joace jocul preferat. Aceşti copii „storc” energia părinţilor. să citească. vor să sară afară. ei nu se pot stăpâni: când desenează. Părinţii au speranţa că deşi acasă sunt neliniştiţi. ţipă sau dacă adorm. mofturoşi. acel moment îi va schimba cumva. Aceste momente sunt de neuitat pentru copil şi face minuni. Dar din păcate. Rezultatul nu va întârzia să apară. desene interesante pentru a-i ajuta la recepţionarea mesajelor 16 . peste 1 minut aruncă creioanele. dacă se încearcă împiedicarea lor. Sfaturi pentru pregătirea copiilor înainte de perioada intrării în grădiniţă: • • • • • Verificaţi dacă copilul este atent în timp ce vorbiţi către ei Folosiţi cuvinte simple în comunicare Vorbiţi lent şi articulat Instrucţiunile să fie simple şi uşoare Folosiţi cărţi. când îi punem la dormit. neascultători. Iar pentru ei înseamnă „lumea întreagă”!16 Intrarea în creşă / grădiniţă Când copilul intră la grădiniţă sau creşă. râd. somnul lor nu ţine mult. În orice activitate. orice. observă cu stupoare că nu-i chiar aşa. Se liniştesc. Timpul petrecut cu aceşti copii este de neînlocuit.

hiperactivii nu pot sta mult timp într-un loc. Îi poate aminti copilului momentul în care el trebuie să-şi ia dozele. deci el nu va avea performanţele aşteptate dacă nu este lăsat la joacă în timpul pauzelor. Indicat este şi discuţia cu directorul şcolii. fără să se simtă marginalizaţi sau ridicularizaţi de colegi. Folosirea prenumelui. să viziteze cât mai multe şcoli. O greşeală generală a cadrelor didactice este repetarea continuă a greşelilor pe care le-au comis copiii hiperactivi. Sunt cazuri în care copiii hiperactivi iau medicamente (Ritalin). iar un astfel de gest din partea profesorului poate ajuta desfăşurarea optimă a activităţilor şcolare. Astfel se sparge gheaţa şi nu mai este el cel care trebuie să urmeze un alt copil.• • Notaţi fiecare mişcare importantă. cu învăţătoarea şi cu toate persoanele care participă în creşterea copilului. Aceşti copii sunt însetaţi de laude. Poate pot şi ei acorda sfaturi utile pentru viitor. pentru a putea alege locul cel mai potrivit copilului: şcolile care au activităţi extracurriculare sunt mult mai indicate sau cele care conţin activităţi care permit deplasările copiilor în sala de clasă. performanţelor pe care le observă din când în când. înainte de înscriere. va aborda technici speciale încât să-i stimuleze şi pe aceştia. 17 . o atingere a mâinilor. acţiune a copilului. Astfel nu se va observa atât de uşor diferenţa dintre copii. Dacă profesorul este rugat şi înştiinţat de importanţa acestuia. cu sarcinile date. în nici un caz să nu-l ţină în pauză sau după ore. a umărului pot face deasemenea miracole. ci alţii trebuie să-l urmeze. să se informeze amănunţit. Mulţi sunt care uită. „Problema” familiei se extinde. deci nu strică dacă profesorul din când în când adresează cuvinte dulci sau îl evidenţiază în faţa clasei. dar dacă profesorul ştie de problemă. Ar fi bine ca părinţii înainte de înscriere. el poate fi de mare folos. În cazul în care a rămas în urmă cu exerciţiile. pentru a putea verifica ce se schimbă în comportamentul lui în viitor Repetaţi cuvintele cheie şi informaţiile adresate lor17 Copii şcolari Momentul intrării în şcoală este unul foarte decisiv. pot deranja buna desfăşurare a orei. Pregătirea cadrelor didactice din timp reprezintă o bună colaborare dintre ei şi copii. Ar trebui sfătuiţi să schimbe repetarea greşelilor cu repetarea succeselor. În orele în care se citesc poveşti. Acestea însă au efect 3 sau 4 ore. Acest copil are nevoie de mişcare.

De multe ori părinţii nu observă sau nu recunosc faptul că propriul copil are probleme pe care profesorul le-a observat la şcoală.19 Adolescenţii 70 % din copii sunt hiperactivi şi la vârsta adolescenţei. hiperactivitate. Asistenţă pentru pregătirea materialelor (cărţi. şi circa 10 % şi la vârsta de adult. ghiozdan). însă au probleme serioase cu concentrarea. În acest sens. mai ales când acestea indică antecedente de atenţie. la şcoală. impulsivitate. la locul de muncă. Asigurarea materialelor necesare rezolvării temelor şi a unei luminozităţi adecvate. Verificarea temelor efectuate de copil. creioane. departe de televizor sau computer. Uneori e nevoie de o perioadă mare de timp în care părinţii să audă comentarii similare de la profesori diferiţi pentru a fi convinşi că copilul lor necesită un tratament. sunt recomandate: • • • • • • Asigurarea unui loc de studiu liniştit. 18 Foarte pe scurt: Părinţii trebuie să-şi însuşească o serie de cerinţe necesare formării la copil a strategiilor de învăţare şi organizare. Ele trebuie înlocuite cu observaţii specifice şi obiective: „Ionuţ este foarte distrat în timpul orelor mele”.Comunicarea strânsă între şcoală şi părinţi trebuie materializată prin creşterea numărului de contacte şi stabilirea unei relaţii bune cu părinţii. distractibilitate. 18 19 . Formarea unei rutini zilnice: servirea mesei. Sunt nerecomandate expresii de genul ”Sunt sigură că copilul dumneavoastră suferă de ADHD”. Recompensarea reuşitelor în organizarea activităţii sau efectuarea temelor. caiete. necesare pentru ziua următoare. Este recomandabil să se aducă la cunoştinţa părinţilor înregistrările efectuate de cadrul didactic asupra comportamentului copilului. Acest lucru îi poate afecta în viaţa famililă. joacă. etc. Cu timpul ei se mai liniştesc. rezolvarea temelor.

) Iată 10 modalităţi descrise pentru ajutorarea copiilor cu ADHD: 1. „Învaţă-l aptitudini de auto-promovare. formare. deci orice cuvânt. Examinatorul trebuie să informeze părinţii copilului. se va simţi şi mai bine echipat în faţa ei.” 4. reuşind să implice cu succes în viaţa atât a copiilor cât şi a adulţilor cu un program special. viaţa socială. Altfel riscăm mult. într -o clasă specială sau schimbarea 20 21 22 .” 3. evoluţia clinică. indiferent cât de mari sau mici ar fi. Cercetătorii Weiss şi Hechtman (1993) au studiat mult despre ADHD. 20 Aşadar. „Ajută-ţi copilul să identifice zonele sale de putere. lumea sufletească. în special simptomele. dacă e necesar.” 9. „Fii cel mai mare fan al copilului tău. profesorul. adresat lor. iar controlul şi verificarea periodică a activităţilor lor este de neegalat. este extrem de importantă atenţia noastră. „Crează-i oportunităţi pentru a avea succes.” 6. educatorul despre tulburările hiperchinetice.Adolescenţii sunt foarte sensibili. cu şcoala este foarte importantă. cât şi transferul copilului. ei aflându-se în creştere.22 Baza tratamentului în cazul confruntării cu ADHD trebuie să fie educaţia şi consilierea. Consultarea examinatorului cu părinţii. etiologia. „Ajută-l să identifice zonele de slăbiciune dar şi modalităţile de soluţionare. prognosticul şi tratamentul. „Înscrie-te cu el la activităţi extra-curriculare. „Fii cel mai puternic avocat / critic al copilului tău” 5. „Ajută-ţi copilul să-şi găsească o „nişă”.” 10. a tuturor asupra oricărei persoane cu ADHD. etc. dar în special asupra copiilor. primul pas în tratamentul acestor copii trebuie să fie învăţarea a ce anume înseamnă AD / HD şi ce anume trebuie făcut în legătură cu el. poate crea dezastre. Motto-ul lor dar şi a participanţilor a fost: „CINEVA A CREZUT ÎN EI” (Someone believed in them. Când omul va înţelege natura acestei provocări. „Joacă-te cu el„ 7. De accea este foarte important cererea ajutorului din partea specialiştilor. implicând multe lucruri: viaţa de familie.” 2. De noi toţi depinde calitatea vieţii lor. orice gest mai neadecvat. Relaţia strânsă şi bazată pe încredere poate rezolva problemele.”21 Aşadar adesea. „Încurajează-ţi copilul dacă are interese speciale în orice domeniu” 8.

Identificarea situaţiilor problemă specifice (monitorizarea continuă a programului copilului) 2. Regulile din familie şi gospodărie să fie clare. Activităţile care le fac plăcere copiilor. ferită. mai degrabă decât un lucru material (ex: bomboane. Analizare împreună cu părinţii a consecinţelor pozitive sau negative şi eventualităţile unui comportament adecvat sau nu 3. Dacă este posibil. ar trebui folosite ca recompensă pentru un comportament cuminte. Copiii cu vârsta suficient de mare trebuie educaţi să se autoobserve şi să se autoevalueze. 23 39 de băieţi din Northern California au fost testaţi pentru observarea comportamentului lor. liniştită. sau orice activitate care le face placere. Terapeutul ajută părinţii şi profesorii. 19 dintre băieţi au fost diagnosticaţi într-o clinică (de tulburări şi 23 . să găsească tehnici comportamentale pentru acele situaţii (să încurajeze comportamentul adecvat şi compliant . să încurajeze complianta copilului.şcolii. spre exemplu mai mult timp liber petrecut împreună cu părinţii. se face din copil un membru activ în tratament. dulciuri). să identifice situaţiile specifice. Antrenarea părinţilor şi intervenţiile comportamentale în familie: 1. bine definite şi consecvent aplicate (rutina previzibilă ajută la instructurarea timpului). atunci se recomandă şedinţe de joc supravegheate. să folosească consecinţele negative ca exemplu neadecvat). ignoră cu desăvârşire diferitele reguli din familie). Părinţii să interzică copiilor cartofii prăjiţi sau băile în piscină. dacă nu se conformează regulilor de comportament. Aceste mici intervenţii trebuie explicate foarte bine părinţilor şi trebuie să fie bine monitorizate pentru a nu deveni prea punitive. 4. găsirea consecinţelor negative pentru problemele de comportament. Pentru copiii de vârsta şcolară folosiţi proceduri de autoevaluare legate de anumite situaţii (ex: părăsirea locului în timpul mesei). Învăţarea părinţilor: metode eficiente de comunicare a comenzilor şi de a impune reguli (ex: să se uite direct în ochii copilului. Folosirea situaţiilor “problemă” specifice (ex: timpul mesei) pentru a antrena aceste aptitudini. Împreună cu părinţii. 5. să nu dea prea multe comenzi ân acelaşi timp). Folosirea sistemului faptă-răsplată pentru a reduce numărul unor probleme mai frecvente (ex: îşi părăseşte tot timpul locul în timpul meselor sau în timp ce-şi face lecţiile. 6. Dacă interacţiunile copil-părinte sunt mai frecvent neplăcute decât pozitive şi armonioase. aria de studiu trebuie să fie organizată.

. Comenzi implicite Definiţie Comenzi cu verbe explicite. cuprinzând un sistem codificat pentru enunţuri..?” „Dar dacă ai...!” negativă relaţionate cu sarcini „Acum vine partea mai Afirmaţie care descrie sarcina „Cea roşie!” „Cea cu numărul a cărui rezultat poate fi observat imediat 3: 1... fiind necesară observarea comportamentului lor cu persoana cea mai apropiată din familie.. sărace şi bogate. care poate fi de folos oricui.... de diferite etnii: albi 77 %. Cuplul mamă-copil / tatăcopil a fost monitorizat tot timpul.. Lego)... imperative Afirmaţii implicite.tu?” „Este un joc interesant!” grea!” „Asta a fost uşor. folosirea pronumelui „tu” 3..tu?” „Vrei tu să. Afirmaţii perceptuale a sarcinilor Afirmaţie pozitivă despre copil sau despre performanţa lui Afirmaţie negativă despre copil sau despre performanţa lui aşa?” „Este o prostie!” „Foarte bine!” „Aşa!” „Ai dreptate!” „Ai reuşit!” „Eşti cel mai bun!” „Nu!” „N-ai făcut bine!” „Nu aşa ar fi trebuit!” „Nu eşti aşa de bun la. timp în care ei au primit diferite sarcini: jocuri diverse (construirea unui puzzle. discursuri părinteşti: Categoria Afirmaţie directă 1. Evaluarea pozitivă a copilului 6. şedinţa având 60 de minute.. Evaluarea sarcinilor Evaluare pozitivă sau Exemple „Uite!” „Pune asta!” „Ia aia!” „Lasă-mă pe mine!” „Pune tu asta aici!” „Ia tu pe cea galbenă!” „Tu trebuie să fii atent!” „De ce nu.tu?” „N-ar trebui să. Fiecare băiat a participat la această testare alături de mama sau tatăl lui.deficit de atenţie) cu ADHD. dar.. 2... majoritate de 7 ani şi 2 luni.. Şi iată un tabel cuprinzător. Rezultatul propus în urma acestei testări a fost alcătuirea unui model de comportament în rândul părinţilor şi profesorilor. nu-i 5. care au orice fel de legătură cu copii cu ADHD. Comenzi explicite 2. Evaluarea negativă a copilului Afirmaţii legate de sarcini 7. 3 –se numără!” „Acesta este albastru!” „Uit- ... Întrebări directe Părinţii direcţionează/conduc comportamentul copilului cu întrebări Afirmaţie motivaţională 4. Ceilalţi copii nu aveau nici o problemă psihică. din diferite familii. Băieţii aveau vârste cuprinse între 6 şi 8 ani. afro-americani 5 %... discuţii... latini 13 % şi asieni 5 %.. conversaţii lungi sau scurte despre diferite teme..

Întrebări personale Întrebare adresată copilului care include „tu” sau „noi” . noi.. Afirmaţii despre oameni Afirmaţie descriptivă cu un pronume( eu.” „Nu toate sunt roşii!” „Acesta e cel mai mare!” „Deci înseamnă că nu este verde!” „Uite cum trebuie:..... Întrebări perceptive O întrebare adresată copilului care are un răspuns imediat sau are un răspuns dat cu o altă întrebare Întrebare care necesită din partea copilului gândire/capacitate de explicare pentru a fi capabil să răspundă „Ce culoare are?” „Câţi sunt acolo?” „Unde este cea albastră?” „Asta e albastră nu?” „Cea lungă?” „Nu-i adevărat?” „Nu-i aşa?” „Care este mai mare?” „Cum sunt astea toate la fel?” „Ăştia urmează hăhh?” „Ce crezi despre asta?” „De ce asta?” „Asta unde se potriveşte?” „Unde vei pune tu aia?” „Şi tu vezi aia?” „Vezi? Hmmm?” „Ce spui tu?” „Tu aşa crezi?” 13....” „Dacă pui asta aici..) despre o întâmplare trecută sau prezentă 11. sau afirmaţii hipotetice 10.... Planuri Eu sau noi facem planuri pentru viitor Întrebări 12. Întrebări conceptuale 14. reguli. Explicaţii şi reguli Explicaţii generale despre jocuri. la început!” „Noi ar trebui să..8. Afirmaţii conceptuale a sarcinilor Sarcini care necesită reprezentaţii/închipuiri mentale sau comparaţii o!” „Uite-o pe cea galbenă!” „Din cele galbene sunt mai puţine decât din.” „O facem noi?” „Hai să facem..” „Tu ai pus-o deja acolo!” „Aia face eu acum!” „Şi noi avem 5 bucăţi!” „ Eu nu ştiu!” „Eu cred că. tu...” 9.” „Noi vrem / trebuie să...” „Aşa trebuie făcut pentru că..” „Acesta merge la sfârşit...” „Eu voi........

inperceptibile. să reducă gândurile negative şi să îmbunătăţească capacitatea de rezolvare a problemelor. 24 . comportamentul direcţionat spre un scop şi abilităţile de organizare. Altele Afirmaţii irelevante. exclamaţii. Tratamentul trebuie să includă psihoterapia. jocuri de cuvinte. Psihoterapia poate ajuta copilul să îşi controleze agresivitatea.15. concentrarea. să moduleze comportamentul social şi să fie mai productiv. „Cum ţi-e stomacul?” „Cum te simţi?” „Ruff ruff?” „Mhh!” „Ok!” „Ooops!” 24 Concluzie Fără tratament adecvat copilul poate rămâne în urmă la şcoală şi poate să îşi piardă prietenii. Psihoterapia poate ajuta de asemenea copilul să îşi construiască stima de sine. antrenamentul abilităţilor sociale. Cercetările demonstrează clar că medicaţia poate îmbunătăţi atenţia. Copilul are mai multe eşecuri decât succese şi este criticat de familie şi profesori care nu recunosc faptul că are o problemă. educaţia părinţilor şi modificarea programului educaţional al copilului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful