Această metodă de învăţămînt, este caracterizată prin expunerea de către profesor, a unor matereale noi,

pe cale vorbită, prin intermediul unor structuri bine legate, ceea ce în final asigură un rezultat ridicat. în
această situaţie, este trasmisă de către profesor o cantitate de cunoştinţe, într-un interval de timp bine
definit şi calculat, în dependenţă de deducţiile şi argumentările, care trebuie să se petreacă. Se utilizează
discursul, limbaj concret, care la rîndul său duce la împărţirea expunerii în mai multe forme: povestire,
explicaţie, prelegere, expunere universitară, expunere cu oponent.

Povestirea reprezintă în sine, o naraţiune necomplicată, într-un limbaj clar şi înţeles, utilizat cel mai des,
în cadrul claselor primare. Pentru o participare activă a elevilor în cadrul lecţiilor sunt utilizate figuri de
stil, care dezvoltă imaginaţia, conchid motivaţii noi şi posibilităţi de învăţare.

Explicaţia reprezintă descoperirea adevărului, bazate pe argumentări deductive. în acest caz, sunt
dezvoltate operaţii logice complexe, ca exemplu: inducţia, deducţia, comparaţia, sinteza, analiza, analogia.
Rolul principal îl are totuşi pe recepţia cunoştinţelor, mai puţin pe interpretarea lor.

Prelegerea reprezintă expunerea de către profesor a unei cantităţi mari de informaţie, ce sunt structurate
şi sistematizate. Acest tip de metodă este utilizat tinerilor, cu o receptivitate mai mare a cunoştinţelor, şi
este recomandată claselor mai mari. Utilizînd un plan didactic, pregătit anterior, profesorul poate avea
succes în utilizarea prelegerea.

Prelegerea universitarăeste, o metodă de predare, utilizată în cadrul instituţiilor superioare. Ea poate să

se desfăşoate pe parcusrul a 2 ore, iar acest fapt permite participarea activă a studenţilor.

Expunerea cu oponent reprezintă o formă mai specială din cadrul expunerii generale, avînd formă
euristică. Acest tip de formă de predare implică, în momentul expunerii prezenţa unei persoane
secundare. Caracteristica principală este înviorarea expunerii informaţiilor noi, prin întrebări-capcană,
crearea situaţiilor de problemă, iar în final acestea din urmă sunt rezolvate şi cautate de către oponent.

Expunerea didactică reprezintă o direcţie simplă, rapidă, de transmitere a unor informaţii noi. Este o
metodă practică şi funcţională de predare, prin care elevii pe cale directă observă, ţinta finală, spre care
tinde profesorul. Minusul acestei metode este lipsa spiritului critic şi pasivitate din partea elevilor,
superficialitate în învăţare, din cauza informaţiilor brute, care sunt recepţionate de către elevi.

în această situaţie, feedback-ul este mic, iar legătura dintre elev şi profesor este unidirecţională, profesorii
fiind cei activi, iar elevii cei pasivi. Expunerea didactică este utilizată în cazuri didactice corespunzătoare,
şi poate fi înviorată prin utilizarea metodelor euristice: întrebări, luare de poziţii, situaţii-problemă,
discriminări valorice.