CRITICILE LUI TITU MAIORESCU

O cercetare critica asupra poeziei

Studiul repezinta un ghid pentru a scrie poezie de valoare vizat creatoriilor din acea
perioada.
Poezia dupa parerea lui Titu Maiorescu are rolul de a exprima frumosul spre deosebire de
stiinta care se ocupa de adevar. Adevarul poate fi expliram prin idei , iar frumosul trebuie
sa-si invaluie ideea intr-un “material sensibil”.
Fiecare arta foloseste un anumit material , de exemplu muzica foloseste sunetul , picture
culorile , numai poezia nu are in lumea fizica un material potrivit pentru exprimarea
ideiilor. Prin urmare materialul folosit de poezie este present doar in constiinta omului si
se compune din imaginile pe care cuvintele peotului le trezesc in constiinta cititorului.
“Prima conditiune (…) ca sa existe poezie in genere , fie epica , fie lirica , fie dramatic ,
este ca sa destepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantezia auditoriului”
Titu Maiorescu da anumite metode pentru a putea crea poezie prin care:
- sa se aleaga cuvinte mai putin abstracte;
- sa se foloseasca figure de stil precum epitete, personificari , comparatii si
metafore;
- este necesar ca obiectele sa fie sensibilizate;
- subiectul poeziilor sa fie aproape de sufletul omului
ex: frumusetea naturii , sentimentele omenesti etc.
Maiorescu nu recomanda poeziile politice sau istorice deoarece le considera lipsite de
sensibilitate poetica.
Diferenta dintre stiinta si poezie este ca poezia este repausul inteligentei , iar stiinta se
bazeaza numai pe inteligenta.
Maiorescu sfatuieste poetii sa nu se repete pentru ca intervine efectul de plictiseala, prin
urmare el avertizeaza poetii sa pastreze un raport armonios intre cuprins si intindere.
Adevarul artistic este un adevar subiectiv , cuvintele poetului exprima sentimentele sale
profunde , nu un anumit adevar al vietii.
In poezie trebuie folosite cuvinte elerate care sa inalte sufletul si nu sa-l injoseasca.
Critical avertizeaza sa nu fie folosite diminutivele pe care le considera forme de decadent
lingvistica.
Nu in ultimul rand criticul spune sa nu se foloseasca nume proprii decat in poeziile epice
cu tema istorica insa nu in poeziile lirice in afara de Elena sau Maria.
In contra directiei de astazi in cultura romana
Titu Maiorescu critica in acest studiu anumite reviste literare, precum Familia si
Transilvania, pentru ca publica articole scrise cu greseli gramaticale si de ortografie.
Cea mai mare greseala care se face in cultura, dupa parerea criticului, este ca nu exista
originalitate, operele literare care sunt scrise si publicate sunt imitatii dupa opere din
literatura universala, iar scrierile politice sunt pline de “neadevar”.
Unii ajung la exagerari si neadevaruri dintr-un exces de zel precum Petru Maior, care,
din dorinta de a demonstra latinitatea poporului roman, sustinea ca toti dacii au fost
exterminati de romani, si limba romana este in intregime latina, fara influente slavone.
In cadrul culturii, Titu Maiorescu demasca “formele fara fond”, s-au infiintat societati
culturale, teatre, academii, dupa modelul occidental, dar fara sa existe un fond original
care sa umple aceste forme. O astfel de cultura de fatada este falsa si ridicola, singura
clasa reala este cea a taranimii.
Criticul sugereaza sa nu fie incurajata mediocritatea in arta, politica, jurnalism etc., ci
sa fie promovate valorile nationale autentice “Caci fara cultura poate inca trai un popor
(…), dar cu o cultura falsa nu…”

Betia de cuvinte
Pornind de la un fragment dintr-o carte a lui Darwin despre comportamentul maimutelor
la betie, Titu Maiorescu sugereaza ca placerea oamenilor pentru ameteala indusa de
bauturile alcoolice este o predispozitie stramoseasca comuna cu rudele noastre apropiate,
maimutele.
Insa, pe langa aceasta ocupatie straveche, romanii mai sufera si de pe urma altei
dependente: betia de cuvinte.
In unele reviste, asa-zisii oameni de cultura folosesc cuvinte incorecte din abundenta fara
sa transmita idei, doar din placerea de a le rosti, ametindu-si astfel inteligenta.
In acest studiu, plin cu citate revelatoare, criticul biciuieste cu ironia falsa cultura a
contemporanilor sai.

Comediile d-lui Caragiale

Acest studiu a fost scris ca o pledoarie pentru comediile lui I.L.Caragiale, deoarece
dramaturgul a fost aspru criticat la vremea respectiva pe motiv ca scrierile lui sunt
pamflete politice si ca sunt “triviale” si “imorale”.
Studiul este laudativ, criticul scoate in evidenta originalitatea comediilor ca stil si
tematica. Faptul ca sunt o oglinda caricaturala a societatii din acea vreme nu e din vina
autorului, ci a societatii care e ridicola.
Arta, dupa parerea lui Titu Maiorescu, are un element esential moralizator si are rolul de
a inalta omul facandu-l sa traiasca o emotie estetica. Insa moralitatea artei nu e una
practica, este una ideatica.
Ca argumente in favoarea valorii dramaturgului, criticul vorbeste despre marii dramaturi
ai lumii: Moliere, Shakespeare, care, fiecare in felul lor, au scris opere care au fost
adevarate oglinzi in care contemporanii au putut sa isi vada defectele.
Prin urmare, acest studiu are rolul de a oferi dramaturgului roman recunoasterea meritata.