Verificarea scrisă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în lucrări de control sau teze.

Elevii au
şansa să-şi prezinte achiziţiile educaţiei fără intervenţia profesorului, în absenţa unui contact direct cu acesta.
Anonimatul lucrării, uşor de realizat, îngăduie o diminuare a subiectvităţii profesorului. Avantajul constă şi în
posibilitatea verificării unui număr relativ mare de elevi într-un interval de timp determinat, raportarea
rezultatelor la un criteriu unic de validare, constituit din conţinutul lucrării scrise, avantajarea unor elevi timizi
sau care se exprimă defectuos pe cale orală etc. Verificarea scrisă implică un feed-back mai slab, în sensul că
unele erori sau neimplicări nu pot fi eliminate operativ prin intervenţia profesorului.

Testele pedagogice sînt utilizate în procesul de instruire pentru a măsura progresele sau dificultăţile din
activitatea de învăţare.

Obiectivele testelor pedagogice vizează măsurarea cunoştinţelor şi a capacităţilor fundamentale proiectate în

cadrul programelor şcolare. Această acţiune presupune implicit aprecierea gradului de înţelegere, aplicare,
analiză şi sinteză a informaţiei dobîndite într-o anumită perioadă de timp, de obicei, determinată, într-un
domeniu al cunoaşterii generale, de profil, de specialitate.

Interpretarea testelor pedagogice ca teste de cunoştinţe angajează o anumită concepţie de elaborare a probelor
pentru a elucida în mod expres “fie un pronostic al reuşitei, fie un inventar al situaţiei sau al achiziţiei, fie un
diagnostic, localizînd o dificultate şi, eventual, indicînd sursa”. În această accepţie testele pedagogice pot fi
definite ca teste de prognoză, teste de achiziţii, teste de diagnoză, aplicabile în calitate de teste de cunoştinţe
instrumentale sau de teste de cunoştinţe profesionale.

Clasificarea testelor pedagogice, angajate în cunoaşterea fondului informativ-formativ dobîndit de elev/student

în cadrul activităţii didactice/educative, presupune deosebirea acestora de testele docimologice, folosite doar la
concursuri, examene, acţiuni de promovare. În această accepţie testele pedagogice pot fi clasificate în funcţie de
obiectivitate, utilitate, specificitate, aplicabilitate.

Să remarcăm totuşi faptul că tipurile de teste prezentate mai sus nu sînt total disjuncte. Ele prezintă elemente
contrare, dar au şi elemente comune.

Tipuri de teste

de cunoştinţe - de capacităţi -

măsoară un anumit conţinut deja parcurs, vizînd au în vedere aptitudinile generale

cunoştinţele, priceperile, deprinderile şi şi specifice ale elevului, indiferent
abilităţile referitoare la acel conţinut. dacă anumite conţinuturi au fost
sau nu parcurse.

criteriale – normative –

presupun aprecierea rezultatelor elevului în rezultatele elevului sînt evaluate

raport cu criteriile de performanţă stabilite în raport cu cele ale unui grup de
anterior. referinţă.

formative – sumative –

urmăresc periodic progresul şcolar şi oferă sînt administrate la sfîrşitul unei

feed-back-ul necesar profesorului. perioade lungi de instruire:
trimestru, an şcolar, ciclu de
învăţămînt.

punctuale – integrative –

conţin itemi care se referă la un aspect izolat al formate dintr-un număr mai mic
conţinutului destinat cunoaşterii. de itemi, dar care – fiecare în
 parte – estimează mai multe
cunoştinţe, priceperi şi capacităţi.

obiective – subiective –

presupun o notare obiectivă a elevilor . au un grad inferior de fidelitate a

notării.

iniţiale – finale -

nivelul performanţelor este evaluat înaintea nivelul este măsurat la încheierea

unui program de instruire. programului de instruire.

standardizate - nestandardizate -

• itemii testelor au calităţi tehnice proiectate de profesor.

superioare;
• indicaţiile privind administrarea şi
corectarea testelor sînt atît de precise,
încît procedeele sînt aceleaşi (sandard)
pentru diferiţi utilizatori;
• normele prevăd criterii pe vîrste, la nivel
naţional sau regional;
• sînt oferite forme echivalente şi
compatibile de teste;

• un ghid al testului este elaborat pentru

administrarea, corectarea, evaluarea
calităţilor lui şi pentru interpretarea şi
utilizarea rezultatelor.

Un test poate face parte din mai multe categorii.

De exemplu: un test de cunoştinţe poate fi în acelaşi timp normativ, punctual şi

obiectiv.

Caracteristicile testului. Funcţionalitatea pedagogică a unui test de cunoştinţe depinde de capacitatea acestuia
de a fi simultan: valid, fidel, obiectiv şi aplicabil.

I. Validitatea

de de construct: concurentă: de faţadă:

conţinut:
arată exprimă acurateţea se referă la un test, care
măsura în cu care testul concordanţa dintre evaluează
care testul estimează un rezultatele obţinute conţinuturi de
acoperă anumit “construct” de elev la un test şi dimensiuni
uniform “unele criterii de diferite, trebuie
elementele (de ex: un test la comportament să exprime acest
de conţinut fizică va măsura similare fapt prin numărul
majore pe abilităţi de aplicare inegal de itemi ce
care le a cunoştinţelor de (de ex: elevul, care a testează
testează. fizică şi nu abilităţi obţinut rezultate conţinuturile
de utilizare a bune la un test ce respective
calculului măsoară capacitatea
matematic sau de a utiliza cele patru (de ex: într-un
cunoştinţe în operaţii aritmetice, test de
domeniul lexicului, nu face greşeli de bacalaureat se
lucrînd cu DEX-ul calcul la un test de vor propune 30
asupra condiţiei tip rezolvare de % itemi la
problemei). probleme, în care mecanică,
sînt folosite aceste
operaţii). deoarece
mecanica se
studiază în 102
ore din 340 de
ore în ciclul de
liceu).

Printre factorii care influenţează validitatea unui test vom remarca:

• indicaţiile neclare;

• nivelul de dificultate necorespunzător al itemilor;

• itemii de calitate proastă;

• testul prea scurt;

• administrarea şi corectarea necorespunzătoare a testului.

II. Fidelitatea reprezintă calitatea unui test de a produce rezultate

constante în cursul aplicării sale repetate.

Factorii care influenţează fidelitatea:

• lungimea testului - cu cît testul este mai lung, cu atît nivelul său de fidelitate sporeşte;

• dispersia scorurilor - cu cît dispersarea scorurilor este mai mare, cu atît testul este mai fidel;

• obiectivitatea testului – cel format din itemi obiectivi are o fidelitate mare;

• schema de notare - cea ambiguă reduce şansele de fidelitate a testului.

Relaţia validitate – fidelitate

• Un test poate fi fidel fără a fi valid, deoarece testul poate măsura altceva decît a fost destinat să măsoare.

• Dacă un test nu este fidel, atunci el nu este nici valid.

• Fidelitatea este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru validitate.

• Validitatea are o importanţă mai mare decît fidelitatea.

III. Obiectivitatea reprezintă gradul de concordanţă între aprecierile

evaluatorilor independenţi în ceea ce priveşte un răspuns bun pentru
fiecare din itemii testului. Testele standardizate oferă o obiectivitate
foarte bună.

IV. Aplicabilitatea reprezintă calitatea testului de a fi administrat şi

interpretat cu uşurinţă.

Criteriile de selectare a unui test cu o bună aplicabilitate sînt:

• importanţa conţinutului pe care testul îl măsoară;

• concordanţa dintre forma şi conţinutul testului şi vîrsta elevului;

• costul şi timpul necesare pentru administrarea testului;

• obiectivitatea în notarea şi interpretarea rezultatelor.

Etapele elaborării unui test

♦ Determinarea tipului de test.

♦ Asigurarea calităţilor/caracteristicilor tehnice ale testului.

♦ Proiectarea matricei de specificări.

♦ Definirea obiectivelor de evaluare.

♦ Construirea itemilor.

♦ Elaborarea schemei de notare.

Etapele de mai sus reprezintă tot atîtea răspunsuri la întrebările:

♦ Pentru cine proiectez testul şi în ce scop?

♦ Ce obiective şi conţinuturi va acoperi testul?

♦ Ce fel de itemi trebuie să elaborez în aşa fel, încît testul să măsoare în mod valid cunoştinţele, priceperile şi
capacităţile elevilor?

♦ Cîţi itemi din fiecare tip trebuie să proiectez?

♦ Cît de lung va fi testul (ca timp şi număr de itemi)?

♦ Cît de dificil va fi testul?

♦ În ce mod vor fi notaţi itemii testului?

Matricea de specificaţii. Odată cu tipul de test determinat – de exemplu, normativ - avem nevoie de un
procedeu care ne-ar da certitudinea că testul măsoară obiectivele educaţionale definite în curriculum şi are o
bună validitate de conţinut.

Unul dintre cele mai utilizate procedee ce poate să servească acest scop este construirea matricei de specificaţii
pentru testul respectiv. În funcţie de scopul şi tipul testului, pot fi constituite matrice de specificaţii generale şi
detaliate. Matricele cu caracter general însoţesc testele sumative care testează elemente mai mari de conţinut şi
domenii, cu un grad general de specificitate. O matrice detaliată se obţine - fie separat, fie împreună – pe
următoarele căi: împărţirea conţinuturilor în subconţinuturi şi împărţirea domeniilor în subdomenii.

Pe coloanele matricei sînt specificate nivelurile cognitive, iar pe linii sînt enumerate elementele de conţinut care
vor fi testate.

Cunoaşterea şi Aplicarea Rezolvarea de Total

înţelegerea probleme

Mecanica 7 % (2 itemi) 10 % 17 % 34 %

(3 itemi) (6 itemi) (11 it.)

Fizica molec. 5 % (2 itemi) 7 % (2 itemi) 12 % (4itemi) 24 %

Termodinam.
(8 it.)

Electromag- 8 % (3 itemi) 13 % 21 % 42 %
netismul
(4 itemi) (7 itemi) (14 it.)

Total (%) 20 % 30 % 50 % 100 % (33

it.)
(7 itemi) (9 itemi) (17 itemi)

Fizica, clasa a X-a şi a XI-a, profil real

Mecanica – 80 de ore (34 %);

Fizica Moleculară şi Termodinamică – 56 de ore (24 %);

Electrodinamica – 102 de ore (42 %);

Total – 238 de ore.

 1. Se identifică tipurile de comportamente/domenii care vor fi testate (cunoaştere şi înţelegere, aplicare,
rezolvare de probleme).
2. Se identifică elementele de conţinut care vor fi testate (mecanica, fizica moleculară şi termodinamica,
electromagnetismul) .
3. Se determină ponderea pe fiecare domeniu (20 %, 30 %, 50 % din ultima linie a matricei) şi element de
conţinut (34 %, 24 %, 42 % din ultima coloană a matricei), pe care fiece domeniu o va avea în cadrul
testului.
4. Se completează celulele matricei prin înmulţirea datelor de pe linii cu coloanele respective (de ex.:
ponderea “aplicării” în mecanică este:

30 % * 34 % / 100 % = 10 %;

sau pentru a indica numărul de itemi în fiecare celulă (de ex.: numărul de itemi care testează rezolvarea de

probleme pentru Fizica Moleculară şi Termodinamică este:

Recomandări pentru elaborarea testelor

1. Pentru a evalua o gamă cît mai largă de cunoştinţe, priceperi şi capacităţi intelectuale, se recomandă ca testul
să fie compus din două părţi: prima va conţine itemi de tip obiectiv sau semiobiectiv, iar cealaltă parte va fi
formată din itemi cu răspuns deschis. Totodată, se va indica ponderea fiecărei părţi.

Varianta I

Nr.crt. Subiectul Ponderea

1. Itemi cu alegere multiplă 35 %

2. Itemi – rezolvare de probleme 65 %

Varianta a II-a

Nr.crt. Subiectul Ponderea

1. Itemi cu alegere duală şi cauză-efect 40 %

3. Item – eseu structurat 60 %

2. La organizarea itemilor într-un test, itemii trebuie grupaţi. Itemii obiectivi sau semiobiectivi trebuie plasaţi la
începutul testului iar cei cu răspuns deschis – la sfîrşit. Itemii obiectivi se plasează înaintea itemilor
semiobiectivi.

3. Fiecare secţiune a testului trebuie să conţină indicaţii pentru elevi privind modul de realizare a testului (ce să
facă, cum să răspundă şi unde să plaseze răspunsurile). Elevilor mai mari li se va comunica şi punctajul acordat
pentru fiecare item.

4. Fiecare elev trebuie să aibă o copie a testului.

5. Să se asigure un climat fizic adecvat - elevii să se simtă confortabil şi să se evite întreruperile.

6. Să se asigure un climat psihologic adecvat. Acest lucru se realizează prin anunţarea anticipată a testului,
repetarea obiectivelor importante şi prin încurajarea elevilor de a se strădui să răspundă cît mai bine fără a-i
stresa.
7. Copierea este o acţiune inacceptabilă, neonestă. Este responsabilitatea profesorului să asigure astfel de
condiţii care ar reduce copierea, prin aşezarea elevilor în anumite locuri, umblarea regulată prin clasă,
interzicerea elevilor de a face schimb de materiale şi prin stabilirea unor reguli şi penalităţi.

Definirea noţiunii de item. În sens restrîns, itemii reprezintă elementele componente ale unui instrument de
evaluare şi pot fi: simple întrebări, un enunţ (cu sau fără elemente grafice) urmat de o întrebare, exerciţii şi
probleme, întrebări structurate, eseuri. În sens larg, itemii conţin nu numai elementele menţionate mai sus,

dar şi tipul de răspuns aşteptat din partea elevului.

Clasificarea itemilor. Din punct de vedere al tipului de răspuns şi, implicit, al obiectivităţii în notarea acestuia,
itemii se împart în următoarele categorii şi subcategorii: itemii obiectivi, itemii semiobiectivi, itemi cu
răspunsuri deschise.

I. Itemii obiectivi:

a. itemi cu alegerea duală;

b. itemi cu alegerea multiplă;
c. itemi de tipul pereche;

II. Itemii semiobiectivi:

a. itemi cu răspunsurile scurte;

b. itemi structuraţi;

III. Itemi cu răspunsurile deschise:

a. itemi de tipul rezolvare de probleme;

b. eseu structurat;
c. eseu nestructurat.

Recomandări pentru elaborarea itemilor.

Deoarece orice item testează unul sau mai multe obiective, acestea vor fi precizate înaintea enunţului itemului.
Între obiectivele de evaluare şi itemi există o legătură indisolubilă. Inainte de construirea itemului se va formula
obiectivul pe care acesta îl testează.

1. Itemul să fie formulat clar şi fără ambiguităţi, scurt şi interesant: un item bun este o adevărată operă de artă.

2. În item să nu existe, chiar şi involuntar, o indicaţie, o cheie a răspunsului.

3. Opţiunile să fie plauzibile şi paralele.

4. Să existe un singur răspuns corect.

5. Răspunsul să fie indiscutabil corect, iar distractorii - indiscutabil greşiţi.

6. Ordinea răspunsurilor: numerică, alfabetică, ordinea dificultăţii.

7. Lungimea opţiunilor să nu constituie un indiciu de selectare a răspunsului corect.

8. Itemul trebuie să fie specificat: formularea lui va evita situaţia în care elevii inteligenţi, pot răspunde bine,
fără a fi studiat materialul.
9. Un item calitativ trebuie să reflecte un element structural al cunoştinţelor (lege, principiu, proprietate etc.).

10. Enunţul itemului nu se formulează prin negaţie;

11. În formularea enunţului itemului trebuie să se evite utilizarea cuvintelor “toţi”, “orice”, “nici un (o)”.

Exemple de sarcini scrise la fizică cu nivele de dificultate minim, mediu, superior

la tema “Aplicarea principiilor dinamicii”

Nivelul minim

Calculaţi forţa de greutate a unui corp cu masa de 2 tone;

Calculaţi forţa de atracţie universală, care acţionează asupra două corpuri cu masa
12 tone fiecare, care se află unul de altul la distanţa 3 metri;

Nivelul mediu

Calculaţi forţa de greutate care acţionează asupra unui corp cu masa de 2 tone pe
suprafaţa Lunii;

Construiţi graficele dependenţei forţei de atracţie universală de masa a corpului

pentru două perechi de corpuri în cazul coraportului distanţelor între corpuri 2:1 şi
comparaţi graficele construite;

Nivelul maxim

Interpretaţi grafic rezultatele comparării a forţelor de greutate la suprafaţa a trei

planete din Sistemul Solar în dependenţă de parametrii planetelor;

În baza legii atracţiei universale calculaţi limitele de măsurare a universului.

Bibliografie:

1. S. Cristea, Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. – Bucureşti, 1998.
2. C. Cucoş, Pedagogie, Polirom, Iaşi, 1996.
3. A. Stoica, S. Musteaţă, Evaluarea rezultatelor şcolare, Editura “Liceum”, Chişinău, 1977.
4. Третьяков П.И., Сенновский И.Б., Технологии модульного обучения в школе, Москва, Новая
Школа, 1997.