Poezia „Testament" deschide volumul de debut al lui Tudor Arghezi - „Cuvinte potrivite" (1927)

Titlul poeziei poate insemna actul juridic intocmit de o persoana, prin care aceasta isi exprima
dorintele ce urmeaza a-i fi implinite dupa moarte.
In sens biblic, termenul trimite la invatatura pe care ne-au lasat-o proorocii si apostolii (cuprinsa
in „Vechiul Testament" si in „Noul Testament"): opera argheziana este un legamant intre autor
(devenit Dumnezeul „cartii" sale) si cititor, o imagine a lumii izbavite prin arta
In primele doua versuri se concentreaza ideile de baza ale intregii poezii: succesiunea
generatiilor, truda indelungata a creatorului, importanta „cartii" (operei) pentru urmasi.
Poetul i se adreseaza fiului (urmasilor) carora le lasa Cartea sa (opera), asa cum strabunii ne-au
lasat textele sacre.
Intre cei doi termeni care incheie versurile 1 si 2 („moarte", „carte") se stabileste o opozitie: in
vreme ce fiinta poetului se va intoarce in lut, opera va dainui mereu.
Tot aici, epitetul individual „nume adunat" contine ideea ca opera a fost zamislita printr-un
proces trudnic si indelungat, la capatul caruia poetul isi va aduce partea lui de contributie la
„urcusul" in timp al omenirii.
Versurile 3-8 ale primei strofe ofera „o viziune de sus a germinatiei antropologice" (Calinescu),
poetul coborand in timp pana in clipa in care s-au nascut primii oameni.
Poetul si fiul nu sunt decat doua momente ale eternei curgeri a „raului" de oameni. In prima
strofa, opera este vazuta ca ..o treapta" in „marea trecere" universala, un moment al progresului
inceput in adancurile timpului originar, cand cei dintai strabuni s-au ridicat din golul
preexistentei.
In strofa a H-a, „Cartea" devine „hrisovul vostru cel dintai", act al innobilarii prin munca,
daruit urmasilor spirituali.
Ideea legaturii poetului cu stramosii este exprimata in metafora osemintelor „varsate" in sufletul
acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.
In strofa a IlI-a (alcatuita din 18 versuri) se concentreaza o ideatie densa.
In aceste versuri, ideea legaturii dintre generatii castiga noi semnificatii: „batranii" autorului
sunt taranii (care au mentinut, prin truda lor, viata planetei incadrand-o in ritmurile cosmice);
metafora: „Sudoarea muncii sutelor de ani" cumuleaza sirul de opintiri existentiale ale
strabunilor-tarani, avand drept consecinta aparitia unor generatii de intelectuali.
Ridicati la rangul de Creatori, „batranii" sunt sacralizati, iar memoria lor (metafora „ cenusa
mortilor din vatra") devine „Dumnezeu de piatra".
Tot aici, apare si sintagma „cuvinte potrivite" (care constituie si titlul primului volum arghezian).
Aceasta il defineste pe autor ca pe un artizan care „potriveste" cuvintele in vers, printr-o
activitate migaloasa si grea, desfasurata in „mii de saptamani".
Decantate din graiul simplu si rudimentar (aspru si pur ca insusi pamantul) al inaintasilor tarani,
cuvintele sunt „prefacute" „in versuri si-n icoane", devenind arta.
in versul al X-lea din strofa pe care o discutam, este enuntata estetica uratului: „Facui din
zdrente muguri si coroane" inseamna transformarea uratului in frumos, adica in poezie.
Estetica uratului este formulata si in doua versuri din strofa a IV-a:
„Din bube, mucegaiuri si noroi Iscat-am frumuseti si preturi noi"
O seama de verbe din strofele a IIl-a si a IV-a subliniaza rolul poetului in aceasta transfigurare:
„am ivit", „le-am prefacut", „facui", „l-am preschimbat", „iscat-am".
Strofa a IV-a reliefeaza rolul purificator al creatiei poetice: aceasta este armonie (metafora
cantecului la vioara) care incanta, dar si pedepseste, in scopul curatirii lumii („Pe care
ascultand-o a jucat / Stapanul ca un tap injunghiat").
In ultima strofa, autorul isi sintetizeaza opiniile asupra viitoarei sale creatii.
Alcatuita din „slova de foc" (cuvantul fierbinte, inspirat) si „slova faurita" (cuvantul ales cu
migala si truda), „Cartea" este darul pe care „Robul" (autorul) i-1 ofera „domnului" (cititorul,
urmasul).
De asemenea, observam ca unii termeni capata semnificatii neobisnuite, contrastele sunt
izbitoare, iar sintaxa frazei poate fi rupta (elemente moderniste).
Daca am incadra „ Testament" numai in modernism ar fi insuficient insa; felul in care poetul
vorbeste despre stramosii tarani constituie un filon traditionalist care nu poate fi neglijat.
.