c
  

  
 
˜
  


 

 
 
 

 "M-am gîndit cu drag la tine pînă nu te -am cunoscut meu", "Eminul m eu", "Micu ul meu Eminescu" ). Aici i se mărturisea: inclusiv la banchetul aniversar al Junimii. i, brusc, u urateca


    


   

 Te ştiam numai din nume,de nu te -aş mai fi ştiut "Tu mă crezi prea u uratică spre a -mi presupune o inimă i eu î i Veronica, plictisită să -l tot a tepte pe Eminescu, îl întîlne te la Ia i
 

 





 

 Şi -am dorit să pot odată să te văd pe tine eu, pot afirma că sunt o femeie sinceră, i n -a vrea cu nici un pre să - pe Caragiale, între care se înfiripă o rela ie sentimentală. Emin escu a
  
  Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu..." i creez o via ă penibilă... Vreau să tiu dacă mă vei ierta, dacă mă aflat - viitorul dramaturg nu făcea secrete din cuceririle sale - i
M-am gîndit... mai iube ti un pic răutăciosule mic, bebelu mic i prea iubitul meu rela iile epistolare parcurg o perioadă glacială, ea amenin îndu -l pe
O coresponden ă secretă
O legendă, bine între inută, a t ransformat prietenia i apoi iubirea
dintre Eminescu i Veronica Micle, în unica dragoste a poetului. i
nu-i a a. La Viena avusese rela ii amoroase cu o Mili, despre care
aflăm i dintr -un manuscris eminescian.
I-a închinat vestitele versuri de repro : " Pe lîngă plopii fără so ". i
au mai fost i alte femei plăcute inimii sale. Pe Veronica Micle a
cunoscut-o la Viena, ea venind, acolo, într -o călătorie de petrecere.
Poetul abia -şi stăpînea "plăcutele" surprinderi în faţa unei femei
neobişnuit de frumoa să, spirituală, modestă şi inimoasă. Era o tînără
care nu călca grav ca atîtea cuconiţe pedante ale timpului. Eminescu a
găsit o rază de iubire sinceră şi adevărată în chipul Veronicăi, blînda şi
fermecătoarea femeie - poetă. Potrivit mărturiilor unor co ntemporani,
Veronica s-a îndrăgostit de Eminescu îndată ce i -a privit fotografia,
fapt pe care -l mărturiseşte ea însăşi:

Veronica, născută în acela i an cu poetul (1850), a fost căsătorită în
1864, la 14 ani, cu profesorul tef an Micle, mai în vîrstă decît ea cu
30 de ani, cu care concepu i două fete. Se credea poetă (a i
publicat un volum de versuri). Prima scrisoare a marelui poet către
Veronica e datată 8 noiembrie 1874, din care reiese că se cuno teau
mai demult i îi mărt urisea că, văzînd -o într-o lojă la o
reprezenta ie, i -a adus aminte "de invita ia primită de a veni într -o
joi la serată dv. literară" i o vestea că va veni, citind, acolo, o
poezie.
Se pare că, flusturatecă cum era, Veronica i l -a apropiat pe poet de
inima ei.
Brusc, în a doua scrisoare păstrată, din 1876, poetul se plîngea că a
fost în elat în sim ămintele sale, că Veronicăi îi plăcea să se tie, la
Ia i, că e iubită de Eminescu , iar ea "în realitate iube ti pe cine tie
cine." Urma, apoi, vestea unei decizii: "Dar cred că trebuie să sfîr im
odată" pentru că are convingerea că, pentru ea, el este "un capriciu al
d-tale, nu mai putea rămîne astfel, pentru că nu mai sunt de 16 ani,
nici de 70. Ei bine, ce -ai binevoit d -ta a face di n mine? Mi -ai omorît
orice idee mai bună în cap, am stat aice, în acest ora pe care nu -l
pot suferi pentru a te vedea en societé o dată pe săptămînă i pentru
a fi ridicol în fa a lumii i, ceea ce -i mai mult, în ochii d -tale.
Credeam în d-ta, nu mai cred . Cine mă cunoa te cum m -ai cunoscut
d-ta, cine tie, cum stii d -ta, că n-am putut iubi nici pe mumă -mea
mai mult decît te -am iubit. Ce să mai continuăm, doamnă, o comedie,
pe care d-ta ai tiut s -o joci bine, nu -i vorbă, dar în care mie rolul de
bufon nu-mi convine... Nu crede că - i fac împutări. Ce împutări se
pot face unei femei u oare?" Reiese, de aici, că amorul lor ajunsese
destul de departe i că poetul trăia amara, dezamăgitoarea concluzie
că iubita este o femeie u oară i o părăse te. Într -o altă e pistolă, din
acela i an 1876, redactată în fran uze te, reiese că, atunci cînd
Veronica se plimba prin parc (Copou) era "în societatea de ofi era i
a unei artilerii considerabile prin mustă ile sale mari" . i, totu i,
aceste declaratii de jignită despăr ire nu sînt decît expresia unui amor
năbădăios. Pentru că următoarea epistolă, datată 20 august 1876,
începea cu apelativul "dulcea mea amică" i îi mărturisea că ar voi o
fotografie a iubitei fără coafura ei înaltă, pentru că "în genere te iubesc
în propor ii cît se poate de proprii".
Prima scrisoare cunoscută a Veronicăi e din 27 octombrie 1897 i
începe cu vulgara apela ie "Mult iubite Titi" . (În general, apela iile
ei drăgăstoase sînt vulgare: "micu ule iubit", "Mi ule", "Mi ul
Titi".
Dacă de Crăciun ar veni la Ia i (Eminescu se afla la Bucure ti,
lucrînd la Timpul) "te voi vedea adormind pe bra ul meu. Î i jur că
nu voi mai fi niciodată răutăcioasă cu tine" . i, în decembrie 1877, îl
vestea: "dac-ai ti cît doresc să fiu lîngă tine, mi -e lehamite de lumea
asta".
Anul 1879 e bogat epistolar. i aceasta pentru că în vară a murit
tefan Micle, lăsînd -o pe Veronica o tînără văduvă de 29 de ani, dar
cu două fete. Eminescu îi scrie la începutul lui august 1879 o caldă
scrisoare de condolean e, asigurînd -o că "în viata mea, ciudată i
azi neexplicabilă pentru to i cunoscu ii mei, nu are nici un în eles
fără tine". Veronica îi răspunde calin, cople ită de mărturisiril e sale.
La începutul lui septembrie 1879 se deplasă la Bucure ti si iubi ii s -
au regăsit în dragostea lor. Iar deplasările ei în capitală s -au repetat în
acest an i în următorul. Deodată, Veronica află că Eminescu o
afec iona pe Mite Kremnitz i îi imputa , la 2 septembrie 1879, că
poezia Atît de fragedă e adresată nemtoaicei ("Eminescule, acea
poezie e sim ită - i doar eu am dispărut din inima ta - era oare
altceva decît inima ta la care am inut mult mai mult decît am avut
aparen a?"). Dar asta nu a tulb urat întîlnirile lor bucure tene.
Veronica nutrea, acum, gînduri matrimoniale. Eminescu nu prea
răspundea la epistolele Veronicăi, de i scrisorile ei erau ardente. ("cît
pentru mine, tu e ti i vei fi pururea iubitul meu ideal", îi notifica la
7 noiembrie 1879). Îl chema la Ia i insistent. Dar el nu venea,
Eminescu, la 27 iunie 1880, că într -o lună îi va distruge scrisorile.
Apoi, în mai 1881, o scrisoare îndurerat ă că l-a pierdut făcea aluzie la
Mite Kremnitz. Pentru ca în august 1881 să i se confieze că îl iube te
fără nici o perspectivă iar, în aceea i lună, o altă scrisoare, cu
apelativul " domnul meu", să-i împărtă ească acelea i sentimente
("î i scriu i - i spun că mi-e ti drag, că te doresc, c -a vrea să te
văz măcar pe stradă, o clipă i numai o clipă"), făcînd, din nou,
referire geloasă la Mite ("năsoasa de Mme Kremnitz"). La 1
septembrie 1881 îi cerea înapoi coresponden a. Dar în 9 septembrie
1881 se afla în Bucure ti i -l invita seara la ea acasă. Amorul s -a
reînchegat, după textul exaltatei scrisori din 23 decembrie 1881, în
care îi amintea de domnul lipsit de cavalerism (era vorba de
Caragiale), care refuza să -i înapoieze scrisorile. Ciudată, într -adevăr,
această Veronică, trecînd u uratec de la un bărbat la altul, apelînd la
unul să depună diligente pentru a recăpăta coresponden a ei de la
celălalt. ("Dl. în chestiune (e vorba de Caragiale, n.m.) poate să zică
orice-i va plăcea, eu am băgat de curînd seamă că e de rea -
credin ă!... El mi -a mărturisit că -i este ru ine să -mi spună pînă la
ce punct mă iube te i e gelos i se teme că mă va pierde"). La 26
decembrie 1881, ajunsă la Ia i, îi declară, totu i, că nu poate trăi fără
el, i ori vine ea la Bucure ti, ori el la Ia i. Eminescu îi răspunde la
28 decembrie 1881, anun înd -o că a avut o alterca ie, în societate,
cu Caragiale i că dacă, la o revenire a Veronicăi, nu -i va înapoia
coresponden a, atunci îi va cere satisfac ie, semn sigur că poetul
tia de episo dul sentimental cu viitorul dramaturg i acum îi inea
ei partea. Dar drojdia amărăciunii i -a rămas în suflet.
Cîteva scrisori succesive i -a trimis totu i, la începutul anului 1882.
În una, din ianuarie 1882, îi i mărturisea "Ascultă, dragă, to i mi -au
interzis ca să - i scriu, căci ziceau că purtările tale sunt nedemne
pentru un răspuns din partea mea" . (Se pare că, după incidentul
Caragiale, Maiorescu însu i i -a atras aten ia poetului despre
u urătatea totală si depravarea Veronicăi). Coresponden a dint re cei
doi aman i a continuat totu i, inclusiv deplasările ei la Bucure ti, el
plîngîndu-se, la 21 februarie 1882, că are "o cumplită nevralgie la
cap". Dar ea tot insista, inclusiv vorbind de căsătorie. Încît, la 28
februarie 1882, Eminescu îi scria acea tulburătoare scrisoare de refuz
("Bolnav, neavînd nici o pozi ie socială sigură prin care să - i pot
pregăti un trai modest i poate fericit alături de mine; sărac, precum
tii că sunt, i avînd pururea grija zilei de mîine, tu crezi că a
putea fi atît de nelegiuit să pot veni lîngă tine i să nu vreau să viu...
Eu nu mă opun fericirii tale; dacă crezi că un alt mod de via ă ar fi
mai bun pentru tine... Nu văd nici o perspectivă deocamdată de -a trăi
 c
  


  

împreună, pentru că nu mi s -a oferit pîn -acum nimic în Ia i cu care -
a putea duce o viată convenabilă cu tine, i în mizerie nu voi să
trăie ti. Un lucru crede -l. Nu voi iubi niciodată o altă femeie".)
N-a convins-o. Ea continua să insiste, inclusiv în stabilirea lui la Ia i.
În martie 1882 poetul vestea că a di scutat cu d -na Slavici pentru a -i
găsi, ei i lui, o locuin ă potrivită pe Podul Mogosoaiei, unde se va
muta de Sf. Dumitru. Pentru că, la sfîr itul lui martie, Veronica să i
se plîngă că el e inutil gelos i că presimte că dore te să rupă
rela iile cu ea. Apoi, ca i cum nimic nu s -ar fi întîmplat, îi cerea un
permis pe calea ferată pentru a veni la Bucure ti. Iar el, în mai 1882,
se gîndea că ar putea ob ine, la Ia i, un post de profesor de limba
germană. În octombrie Veronica, nevricoasă, i se adresa cu "domnul
meu", vestindu -l că are gînduri de sinucidere. A venit, apoi, năpasta
bolii lui Eminescu. S -au revăzut la Ia i, unde poetul, iremediabil
bolnav, fusese stabilit. Amorul se stinsese, de i e cunoscut episodul,
din 1888, cînd Veronica, după mul i ani, îl răpi, din Boto ani, unde
locuia la sora sa Henrietta, plecînd împreună la Bucure ti. S -a păstrat
o ultimă scrisoare, datată decembrie 1888, a lui Eminescu către
Veronica. Poetul î i exprima, aici, regretul pentru via a dezordonată
pe care a dus -o, sfăt uind-o pe bălăuca: "Uită totul. Nenorocirea care
m-a lovit e destulă pedeapsă pentru că n -am voit să te ascult." Apoi a
venit sfîrsitul, Veronica sinucigîndu -se la cîteva luni după moartea
poetului, la mînăstirea Văratec, unde a si fost îngropată. Legenda
acestei iubiri, socotite unică (desi n -a fost) s -a consolidat cu trecerea
vremii.
"Numai poetul
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului."
Mihai Eminescu (Numai poetul)

Din luna lui Iunie 1882.
A plâns scriind -o.
Îngerul meu blond,
Te-aş acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre
scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de faţă; aş face -o în gând,
dacă n-aş fi atât de gelos precum sunt. Tu îmi faci imputarea că nu -ţi
vorbesc de loc de amor ± dar tu nu ştii că amorul meu e un păhar în
adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Şi acea
amărăciune, care -mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie
nebună, care mă face distras, care mă amărăşte şi când eşti de faţă, şi
când nu eşti. Veron icuţa mea, dacă acest sentiment care tâmpeşte
mintea şi stinge -n om orice curaj de viaţă, n -ar învenina pururea
zilele şi nopţile mele, dacă n -ar fi ingredienţa fatală a oricărei gândiri
la tine, aş fi poate în scrisorile mele mai expresiv şi mai vorbăreţ. Tu
trebuie să ştii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot aşa ± uneori ± te
urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că -mi
închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are preţul ce i -l
dau eu şi nebunesc la ideea că te -ar putea atinge altul, când trupul
tău e al meu exclusiv şi fără împărtăşire. Te urăsc uneori pentru că te
ştiu stăpână pe toate farmecele cu care m -ai nebunit, te urăsc
presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea
avere. Fericit pe deplin nu aş fi cu tine, decât departe de lume, unde
să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându -te
într-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Şi această amărăciune e
uneori atât de mare, încât pare c -aş fi vrut să nu te fi văzut niciodată.
E drept că viaţa mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce -i dă
cuprins şi înţeles, e drept că nu te -aş fi strâns în braţe, dulce şi albă
amică, dar nici n -aş fi suferit atât, nici n -aş fi trăit pururea ca un om
care duce un tezaur printr -un codru de tâlhari. Oare acel om, pururea
în pericol de a -şi arunca viaţa pentru acel tezaur şi pururea în pericol
de a-l pierde, nu -şi zice în sine uneori că, cu toate că iubeşte tezaurul,
ar fi fost ± nu mai fericit, dar mai puţin nefericit să nu -l fi avut? Aşa
zice poate, dar cu toate acestea nu -l lasă în pădure, cu toate acestea -l
iubeşte mai mult decât viaţa. Aşa te iubesc şi eu ± mai mult decât
viaţa, mai mult decât orice în lume şi pururea cu frica -n sân, aş vrea
să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de -a te pierde.
Ţi-am spus, Nicuţă, că pentru mine viaţa s -a încheiat. Ce -mi mai spui
tu, că sper să aflu alt amor cu uşurinţă şi că nu apreciez îndestul
dragostea ta? Nu mai sunt în stare şi nu voi mai fi de -a iubi nimic în
lume, afară de tine.
Dac-ai cunoaşte această mizerie sufletească care mă roade, dacă ai
şti cu câtă amărăciune, cu câtă neagră şi urâtă gelozie te iubesc, nu
mi-ai mai face imputarea că nu -ţi scriu uneori o vorbă de amor. În
acel moment te -aş săruta, te -aş desmierda, dar te -aş ucide totodată.
Momoţelule, îţi sărut mânile tale mici şi genunchii tăi cu gropiţe şi
gura ta cea dulce şi părul şi ochii şi coatele şi toată, toată te sărut şi
te rog, te rog mult să nu mă uiţi deloc, deşi poate tocmai când vei şti
că te iubesc , nu vei mai pune nici un preţ pe iubirea
lui Emin.
Momoţi dragă,
Din faptul că nu ai căpătat ieri depeşă, vei fi conchis fără îndoială că
ieri nu a fost la ordinea zilei petiţia ta. De la 1 pân¶ la 4 am stat ieri
la Cameră în deşert. Nicu Gane mi -a spus c -o să vie Sâmbăta viitoare,
ceea ce doresc şi eu pentru ca să se mântuie odată.
Pe pezevenchiul cel de grec nu -l mai primi, te rog; sau ± dacă-l
primeşti ± te oblig să fie şi Câmpeanca de faţă, pentru că nu voi să
rămâi tu, om sincer şi adevărat, incapabil de v iclenie şi minciună, sub
impresia acestui şarpe veninos, acestei archicanalii ingrate,
mincinoase şi spioane. ± Eine schwache Stunde ± zici tu că e partea
slabă a femeilor. De aceea mă tem şi eu mai mult decât de orice şi de
aceea găsesc preferabil să nu -l găsesc de loc şi să -i ceri prin madame
Câmpeanu scrisorile, dacă va veni. Ce mai are a -ţi spune azi, când a
aruncat asupra fericirii noastre cea mai neagră injurie? Eu nu ştiu
cum tu nu ai sentimentul pe care -l am eu şi nu recunoşti că
apropierea acestui mizerabil de tine e o injurie mortală pentru noi
amândoi? Din purtarea ta în această cestiune delicată voi face un
merit, dacă va fi bună, un merit pentru care îţi voi fi recunoscător
toată viaţa mea.
Nicuţă, fii cuminte. Pe mine m -apucă iar furia înnăscut ă caracterului
meu, gelozia, cea mai rea şi mai amară din toate patimele. Te rog să
n-o hrăneşti, dacă nu vrei să -mi iei liniştea trebuincioasă pentru a
iubi atât de senin, precum te -am iubit în momentele cele mai bune ale
vieţii.
Te sărut din creştet pân¶ în tălpi şi rămân
al tău Emin
7 fevruarie 1882
Momoţi,
Scrisoarea de la 5 am primit -o în 7. Te rog să -mi spui dacă primeşti
regulat scrisorile mele, căci şi mie îmi vine ideea să le numerotez ca
vestita femee din romanul francez. În scrisoarea de ieri, pr eocupat de
gelozie, am uitat să -ţi zic că tu eşti Momoţi a mea - numai a mea, că
eşti gingaşă ca un crin şi albă ca şi el, dar nu aşa de cuminte.
Titus îmi propune să -mi editez versurile şi am şi luat de la el volumul
1870-71 din "Convorbiri" unde stau "Ve nere şi Madonă" şi
"Epigonii". Vai Muţi, ce greşeli de ritm şi rimă, câte nonsensuri, ce
cuvinte stranii! E oare cu putinţă a le mai corija, a face ceva din ele?
Mai nu cred, dar în sfârşit să cercăm.
De-ai fi aici te -aş pupa! Dar aşa să pup în vânt? Căci tu eşti începutul
şi sfârşitul vieţii mele, cu tine se -ncepe şi se -nchee gândul meu, al
Lui Emin
Vinerea Patemelor 26 martie 1882
Fetiţule dragă,
Nu te supăra dacă nu-ţi scriu numaidecât după ce -ţi primesc scrisorile,
dar în adevăr înot în stele. Acuma m -au apucat frigurile versului şi vei
vedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi muta de aici îţi trimit
bani de drum; pân -atunci "Legenda" la care l ucrez va fi gata şi fiindcă
luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă de el, fetiţul
meu cel gingaş şi mititel, şi nu te -i supăra că nu -ţi scriu imediat, nici
că nu-ţi scriu mult. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care -l cultiv
acum. E de-o linişte perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu
împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le -ai dăruit. Căci tu eşti regina
stelelor din cerul meu şi regina gândurilor mele - graziosa -
graziosissima donna - pe care o sărut de mii de ori în somn şi tr ează şi
mă plec ei ca robul din "O mie şi una de nopţi"
Emin
Amica mea,
Îţi mulţumesc pentru trimiterea fotografiei. Nu ţi -am răspuns la cea
din urmă scrisoare şi n -am dat mai ales urmare cererii pentru batistă şi
scrisori, pentru că î mi era atât de greu de -a ,ă despărţi de aceste dulci
rămăşiţe ale fericirii şi nefericirii mele, de rămăşiţele singurului
sentiment adevărat pe care l -am avut în viaţă şi pe care desigur nu -l
voi mai avea nicicând.
Dacă pretinzi în mod absolut ca să -ţi trimit cele din urmă scrisori
înapoi, ţi le voi trimite, căci eşti în drept a mi le cere; dar dacă nu le
pretinzi, amica mea, atunci te rog lasă -mi-le. Nevrednic de -a le păstra,
nevrednic de -a fi iubit de D -ta, precum ţi -am spus de atâtea ori, eu o
cer acesta nu ca pe un semn de afecţie, ci ca o graţie excepţională. Dar
în sfârşit, D -ta eşti stăpână pe voinţa D -tale şi dacă îngădui să le
păstrez, le voi păstra. Încolo cred că nu vei socoti că aş putea abuza
vrodată de ele. Trimiterea fotografiei a fost pent ru mine un semn că
mi-ai permite a păstra şi acele scrisori, care departe de a face asupră -
mi efectul unor triste amintiri, formează comoara, singura comoară a
vieţii mele. Îţi simt mâna mică şi rece şi te rog să -mi ierţi şi cele ce ţi -
am greşit şi cele ce -ţi închipuieşti că am greşit.
M. Eminescu
NB. Scrisoarea Dtale a întârziat din cauza întreruperii comunicaţiilor.
c