Sunteți pe pagina 1din 3

Winston Churchill – Discursul din 19 septembrie 1946, Univ.

Zürich

Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor,

Mă simt onorat pentru primirea care mi s-a făcut azi în străvechea dumneavoastră
universitate şi, de asemenea, pentru cuvântul de deschidere care mi-a fost adresat şi pe care
îl preţuiesc din tot sufletul. Aş dori să vă vorbesc astăzi despre tragedia Europei, acest
continent nobil, care are cele mai frumoase şi mai multe regiuni civilizate de pe glob, cu o
climă temperată şi plăcută, căminul strămoşilor tuturor raselor lumii vestice, baza credinţei
şi a eticii creştine. Aici s-a dezvoltat cea mai mare parte a culturii, artei, filosofiei şi ştiinţei,
atât în trecut, cât şi în timpurile moderne. Dacă Europa ar fi unită şi moştenirea ei ar deveni
comună, fericirea, prosperitatea şi gloria de care s-ar bucura cele trei sau patru sute de
milioane de locuitori, nu ar cunoaşte limite.

Şi totuşi, în Europa s-a iscat acea serie îngrozitoare de lupte naţionaliste, pornite de la
naţiunile teutone, în ascensiunea lor la putere, care, în secolul al-XX-lea, sau chiar în timpul
vieţii noastre, au stricat pacea şi au distrus perspectivele întregii omeniri. În ce situaţie a
ajuns Europa? Unele dintre statele mai mici au reuşit într-adevăr să-şi revină, dar regiuni
întinse sunt pline de oameni îngrijoraţi, care suferă de frig şi de foame şi care stau uimiţi în
faţa ruinelor oraşelor şi caselor lor, scrutând orizontul în aşteptarea unei noi forme de
tiranie sau de teroare. Vocile învingătorilor dansează într-un balet ameţitor, în timp ce
învinşii sunt cuprinşi de tăcerea morocănoasă a disperării. Este tot ce au obţinut europenii,
grupaţi în atâtea state şi naţiuni străvechi, şi tot ce au obţinut rasele germanice, sfâşiindu-se
reciproc şi ducând dezastrul până în cele mai îndepărtate colţuri.

Într-adevăr, dacă marea republică de dincolo de Atlantic nu şi-ar fi dat în cele din urmă
seama că distrugerea şi înrobirea Europei îi va influenţa propria soartă şi nu ar fi întins o
mână de ajutor şi de îndrumare, întunericul Evului Mediu s-ar fi întors peste noi în toată
cruzimea şi mizeria sa. Şi încă se mai poate întoarce. Există cu toate acestea un remediu
care, dacă ar fi adoptat spontan şi total de marea majoritate a oamenilor din multe ţări, ar
transforma ca prin miracol întreaga scenă şi ar face ca Europa să devină în câţiva ani, în
întregime sau în cea mai mare parte, la fel de liberă şi de fericită cum este Elveţia astăzi.

În ce constă acest remediu suveran? Nici mai mult nici mai puţin decât în a re-crea
edificiul european, sau cât de mult putem din el, şi a-l dota cu o structură în interiorul
căreia să putem trăi în pace, în siguranţă şi în libertate. Trebuie să construim un fel de
State Unite ale Europei. Numai în acest fel vor putea sutele de milioane de muncitori ai
acestui continent să-şi recâştige micile bucurii şi speranţe, care fac ca viaţa să merite trăită.
Procesul este simplu. Nu trebuie decât ca sutele de milioane de bărbaţi şi femei să se
hotărască să facă bine în loc să facă rău şi să câştige ca drept răsplată binecuvântarea în loc
de blestem. S-au făcut multe eforturi în această privinţă din partea uniunii pan-europene,
care îi datorează atât de mult celui căruia i-a cerut serviciile, celebrul patriot şi om de stat
francez, Aristide Briand. Mai este şi acel imens organism care a adus atâtea speranţe după
Primul Război Mondial - Liga Naţiunilor. El a eşuat nu din cauza principiilor sau
concepţiilor sale. S-a stins deoarece acele principii au fost abandonate chiar de către
statele care au înfiinţat-o, deoarece guvernele acestor state s-au temut să înfrunte
realitatea şi să acţioneze cât au avut timp.

Nu trebuie să repetăm acest dezastru. Pentru că avem acum experienţa dobândită la un preţ
amar, care ne face să continuăm lupta. Am fost foarte bucuros citind în ziare acum câteva
zile că prietenul meu, preşedintele Truman şi-a exprimat interesul şi simpatia faţă de acest

1
plan măreţ. Nu există nici un motiv ca o organizaţie regională din Europa să intre în
conflict cu organizaţia mondială a Naţiunilor Unite. Dimpotrivă, eu cred că gruparea
sintetică mai mare poate supravieţui numai dacă este bazată pe grupuri create în mod
natural. Încep deja să se formeze astfel de grupuri în emisfera vestică. Noi, britanicii, avem
deja comunitatea noastră de naţiuni. Ele nu slăbesc, din contră, întăresc organizaţia
mondială. Ele sunt, de fapt, suportul ei principal. Şi de ce să nu existe un grup european,
care să dea un sentiment de patriotism lărgit şi de cetăţenie comună încercaţilor oameni ai
acestui măreţ continent? Şi de ce să nu-si găsească el locul său de drept împreună cu alte
grupuri importante şi să ajute la cizelarea destinului onorabil al omului?

Ca acest lucru să se îndeplinească trebuie ca milioane de familii, care vorbesc mai multe
limbi, să participe în mod conştient la un adevărat act de credinţă. Ştim cu toţi că cele două
războaie mondiale prin care am trecut au izbucnit datorită dorinţei deşarte a Germaniei
recent unite de a juca un rol dominant în lume. În această din urmă confruntare s-au comis
crime şi masacre ce nu s-au mai întâmplat de la invazia mongolilor, în secolul al-XIII-lea,
fiind fără egal în istoria omenirii. Cei vinovaţi trebuie pedepsiţi. Germania trebuie să fie
deposedată de capacitatea de a se înarma din nou şi de a porni un nou război agresiv.

Când toate acestea vor fi realizate, căci vor fi realizate, trebuie să existe ceea ce Dl.
Gladstone a numit acum mulţi ani ,,uitarea binecuvântată". Trebuie să întoarcem spatele
ororilor trecutului şi să privim spre viitor. Nu ne putem permite să păstrăm în anii ce vor
veni ura şi răzbunarea izvorâte din rănile trecutului. Dacă vrem să salvăm Europa de o
infinită nenorocire şi de un dezastru final, trebuie ca familia europeană să participe la acest
act de credinţă, la acest ,,act de uitare" a tuturor crimelor şi nebuniilor trecutului.

Pot aceste popoare ale Europei să se ridice la înălţimea sufletului, a instinctului şi a


spiritului omului? Dacă ar putea, relele şi rănile la care au fost condamnate ar fi curăţate din
toate părţile de nenorocirile îndurate. Mai trebuie prelungită această agonie? Singura lecţie
de istorie să fie aceea că omenirea nu poate să înveţe din greşeli? Să fie dreptate, îndurare şi
libertate! Nu trebuie decât să ne dorim acest lucru şi el se va împlini.

Voi spune acum un lucru care vă va uimi. Primul pas în procesul de re-creare a familiei
europene trebuie să fie un parteneriat între Franţa şi Germania. Numai în acest fel îşi va
recăpăta Franţa statutul de conducător moral şi cultural al Europei. Nu poate exista o
renaştere a Europei fără măreţia spirituală a Franţei şi a Germaniei.

Statele Unite ale Europei vor fi astfel structurate încât forţa materială a unui singur stat să
fie mai puţin importantă. Naţiunile mici vor conta tot atât de mult ca cele mari şi îşi vor
câştiga onoarea prin contribuţia lor la cauza comună. Vechile state şi principate ale
Germaniei, unite liber pentru interesul lor comun într-un sistem federal, îşi pot ocupa locul
lor propriu între Statele Unite ale Europei. Nu voi încerca să întocmesc un program detaliat.
Există sute de milioane de oameni care vor să trăiască fericiţi şi liberi, în prosperitate şi
siguranţă, care doresc să se bucure de cele patru libertăţi de care vorbea marele preşedinte
Roosevelt, şi să trăiască conform cu principiile înscrise în Carta Atlanticului.

Dacă aceasta este dorinţa lor, a europenilor din mai multe state, nu trebuie decât să şi-o
exprime şi se vor găsi cu siguranţă mijloacele şi metodele de a o duce la îndeplinire.

Dar trebuie să vă avertizez. Timpul este scurt. Acum avem un răgaz. Tunurile au încetat să
tragă. Lupta a încetat, dar necazurile continuă să existe. Dacă vrem să formăm Statele Unite

2
ale Europei, sau orice alt nume vor avea ele, trebuie să începem acum. În prezent, trăim în
mod ciudat şi precar, sub scutul, şi aş spune chiar sub protecţia, bombei atomice.

Ea se află încă doar în mâinile unui stat şi ale unei naţiuni care ştim că nu o vor folosi decât
pentru cauza dreptăţii şi libertăţii, dar s-ar putea foarte bine ca în câţiva ani acest teribil
mijloc de distrugere să fie foarte răspândit şi că dezastrul care poate urma folosirii ei de
către unele naţiuni doritoare de război să pună capăt la tot ce numim azi civilizaţie şi chiar
să distrugă întreaga planetă.

Trebuie să rezum acum propunerile pe care vreau să vi le fac. Ţelul nostru permanent este
să construim şi să fortificăm organizaţia Naţiunilor Unite. În cadrul acestui concept
mondial trebuie re-creată familia europeană sub forma unei structuri regionale numite, să
zicem Statele Unite ale Europei, iar primul pas practic ar fi să formăm un Consiliu al
Europei. Dacă la început nu toate statele Europei vor dori sau vor putea să intre în uniune,
trebuie totuşi să pornim la drum cu asamblarea şi combinarea celor care vor şi pot.

Salvarea omului de rând, de orice rasă şi din orice ţară, de război şi de sclavie trebuie să se
bazeze pe voinţa tuturor, bărbaţi şi femei, de a muri mai degrabă decât să se supună tiraniei.
În această întreprindere urgentă, Franţa şi Germania trebuie să ia împreună conducerea.
Marea Britanie, Uniunea Britanică a Naţiunilor (Commonwealth), puternica Americă şi,
sper eu, Rusia Sovietică - căci atunci, într-adevăr, totul va fi bine - trebuie să fie prieteni şi
susţinători ai noii Europe şi să-şi apere dreptul la viaţă şi la prosperitate. De aceea vă spun
acum: ,,Fie ca Europa să se nască!"

Evaluare