ALECSANDRU

FLECHTENMACHER

Compozitor, dirijor şi pedagog român s-a

nãscut la Iaşi la 23 decembrie 1823. Data
naşterii sale este controversatã, unii susţinând
cã s-ar fi nãscut la 5 iunie 1822, iar alţii la 23
decembrie 1823.
A fãcut studiile muzicale la Viena şi Paris.
S-a reîntors în ţarã şi a avut o contribuţie însemnatã la dezvoltarea vieţii
muzicale româneşti. A fãcut parte din pleiada intelectualitãţii, care a luat
parte activã la Revoluţia din 1848, ce a militat pentru înfãptuirea Unirii,
Flechtenmacher numãrându-se printre marii înaintaşi care au sustinut
dezvoltarea şi afirmarea muzicii româneşti. A funcţionat ca şef de orchestrã
la Teatrul Naţional din Bucureşti, Craiova şi Iaşi. În aceastã calitate scrie
muzica de scenã la piesele aflate în repertoriu, dând la ivealã o creatie
bogatã, destinatã teatrului. A scris numeroase operete, vodeviluri şi
canţonete (Baba Hârca„ Doi ţãrani şi cinci cârlani, Scara mâţii, Coana
Chiriţa, Iaşii în Carnaval, Piatra din casã, Cinel-Cinel, Cetatea Neamţului,
Rãzvan şi multe altele). Aceastã abundentã creaţie a însemnat pentru
Alexandru Flechtenmacher ocazia de a deschide o largã cale folclorului
românesc în muzica cultã, contribuind în acelaşi timp la începuturile
teatrului muzical românesc. A mai compus o uverturã naţionalã pentru
orchestrã, coruri patriotice (Hora Unirii), dansuri, hore, piese pentru voce şi
pian, precum şi opera Fata de la Cozia. Prestigiul câştigat în viaţa muzicalã a
ţãrii a fãcut ca la înfiinţarea Conservatorului din Bucureşti, în anul 1864, sã
fie numit director al acestei instituţii în care a depus o rodnicã şi îndelungatã
activitate pedagogicã.
Amurit la Bucureşti la 28 ianuarie 1898.

Am considerat important sã prezint în aceastã lucrare, dedicatã actorilor, un

scenariu alcãtuit pe baza cânticelelor comice scrise de Vasile Alecsandri pe
muzica lui Alexandru Flechtenmacher, ce a stat la baza unui episod din
„Antologia Umorului Românesc“ realizat de TVR în anii ’80 . Regia era
semnatã de Alexandru Tocilescu iar pregãtirea şi conducerea muzicalã îmi
aparţineau. Aici sunt prezente câteva din cânticelele cele mai reprezentative
în sensul temei urmãrite, cele care au constituit evenimente în teatrul
românesc prin luãri nete de poziţii, lucrãri care au prilejuit totodatã creaţii
remarcabile actorilor de comedie ai vremii, Matei Millo şi Neculai Luchian.
Alecsandri îşi preciza astfel intenţiile: „ am socotit cã nu ar fi poate o
lucrare greşitã de a compune pentru curiozitatea urmaşilor noştri o galerie de
tipuri contemporane, iar pentru a da acestor tipuri o expresie mai vie, am
adoptat pentru ele forma dramaticã şi le-am prezentat publicului sub rubrica
Cânticele comice“. La realizarea emisiunii de Tv am avut bucuria de a lucra
cu mari maeştrii ai scenei româneşti în urmãtoarea distribuţie:

ION PÃPUŞARU...............ION CARAMITRU

PARAPONISITUL.............CORNEL DUMITRAŞ
KERA NASTASIA.............CELA DIMA
HAIMANA.........................VIRGIL OGÃŞANU
FLORICA...........................DANA DOGARU
MAMA ANGHELUŞA.......JULIETA STRÂMBEANU
BARBU LÃUTARU...........SILVIU STÃNCULESCU
HARTÃ RÃZÃsUL...........CORNEL VULPE
NAPOILÃ.........................JORJ VOICU
CLEVETICI.......................FLORIAN PITIŞ
COANA CHIRIŢA.............TAMARA BUCIUCIANU
MATEI MILLO..................OCTAVIAN COTESCU

CÂNTICELUL COMIC

Comper: -Veselul Alecsandri“ aşa îl numea Eminescu. Veselul, ironicul,

criticul muscãtor, satiricul, observator atent al vietii sociale da, e dumnealui
Bardul de la Mircesti. Dumnealui a „inventat“ în limba românã cânticelul.
Ce frumos spus:cânticel si comic. Nu cantonetã, nu sansonetã ci, cânticelul-
reflex spontan la adresa unor fapte sau oameni care se opuneau progresului,
adevãrului, curgerii istoriei. si iatã-le parcã purtate în cutia celui mai vechi
dintre vechii pãpusari:

Ion Pãpusarul: -Sãrmane pãpusele, frumusele, curãtele!... voi ati înveselit

pe mosii si strãmosii nostri, ca pe niste oameni cu bunãtate-n
suflet si cu râsu-n fatã.
 (cântat)
Lumea-i plinã de pãpuşi
De tot soiul , mari şi mici,
Cu surtuce, cu mãnuşi,
Cu-anteriu şi cu işlici;
Şi-ntre ele cât trãiesc
Se alung, se prigonesc,
Se înşel, se pizmuiesc
Şi chiar se batjocoresc,
Cã-s pãpuşi, pãpuşi lumeşti
Tot sã stai sã le priveşti.

Una-i proastã şi fudulã,

Alta face cât o nulã,
Alta are dinţi de lup,
Alta-i chiar trântor de stup;
Alta-i viţã de ciocoiu
Alta-i coadã de strigoiu,
Cã-s pãpuşi , pãpuşi lumeşti
Tot sã stai sã le priveşti.
(vorbit)
-Mare poznã şi minune!... oare de ce s-o mâniat pãpuşele cele
mari pe cele mici, de le prigonesc?...Poate cã vreau sã aibe singure dreptu’
de a face sã râdã lumea...Eau, mai ştii?

(cântat)
Lumea-i plinã de pãpuşi
De tot soiul , mari şi mici,
Cu surtuce, cu mãnuşi,
Cu-anteriu şi cu işlici;
Şi-ntre ele cât trãiesc
Se alung, se prigonesc,
Se înşel, se pizmuiesc
Şi chiar se batjocoresc,
Cã-s pãpuşi, pãpuşi lumeşti
Tot sã stai sã le priveşti.

(vorbit)
 -Şi iatã pãpuşile când pleacã din hârzobul meu şi devin asemeni
oamenilor!

(personajele momentelor urmãtoare apar în chip de marionete, ca

interpreţi ai lui Ion.)

Paraponisitul: -Cã dreptu-i?... Frumosu-i?... Toatã lumea în slujbã, afarã de

cât mine!...Apoi sã nu fiu paraponisit?...Ba sã fiu!... şi sunt!...

(cântat)

Sunt paraponisit
Cãci mã vãd pãrãsit
Nemetahirisit
si nechivernisit

(vorbit)
si poate cã n-am dreptate! Adicã, mã rog, de ce sã se hrãneascã
o multime de trântori, pe lângã albine, din banii statului?cã dreptu-i?
Frumosu-i? Am alergat, m-am rugat... As! vorba ceea:geaba vii, geaba te
duci, numai rupi niste papuci!... Pe la toate ministerele mi s-a rãspuns, cã
îndatã ce va fi un loc vacant... Da o leafã bunã fãrã muncã nu se aflã si
pentru mine? Cãci,

(cântat)

Avem prefecti si sub-prefecti

si arhitecti, foarte perfecti.
Avem notari si arhivari
si chiar primari, buni cãrturari.
si casieri si ingineri
si grefieri si consilieri,
si presedinti, vicipresedinti
si permanenti, toti excelenti
si preceptori si controlori,
Judecãtori, silvicultori,
Ecspeditori si controlori
si inspectori, sub-inspectori
si inspectori de inspectori.
Într-un cuvânt acestia sunt
 Toti candidati de amploiati.
(vorbit)

-Toti, toti afarã de mine!...Cã dreptu-i? Frumosu-i?...

Kera Nastasia: -Am venit sã te rog, bei, ca sã-ti faci o pomanã helbet!...N-
am muncit ce e drept, dar pensie voiesc!

(cântat)

Ca multã lume si eu vroiesc

Din pensioarã sã mã hrãnesc,
Cãci nu e-n lume mai dulce hranã
De cât aceea ce-i din pomanã.

Pensia grasã este un dar

ce-ti cade-n gurã ca un zahar;
Deci ca sã-ti cadã pensia’ ndatã,
Fii totdeauna gurã cãscatã.

(vorbit)
-Aud?...Mã întrebi, bei, dacã am drepturila pensie/ Cum sã nu
am!... Lasã cã-s din oameni, lasã cã-s cunoscutã de toti boierii... dar apoi
sunt si vãduvã de trei bãrbati... trei! Bãrbatu meu cel dintâi era Ciubuc-
basa la Caradgea, si de mult ce a tot suflat în ciubuc a ofticat si sufletul...
Ai zilele în fum, dupã cum zicea bãrbatu-meu cel doilea, care a fost Cafegiu
tot la Caradgea. Sãrmanul! si el si-a dat pelea , opãrindu-si gâtu cu cafea
clocotitã, si s-a dus fost pe ceea lume, dupã cum zicea bãrbatu-meu cel de al
treilea, care a fost portar-basa la sutu.El sedea la perdeaua domneascã zi si
noapte,si când se trezea Mãria Sa , el striga prin saraiu cât îl tinea gura:
Cafe-basa!... Bãrbier-basa!...Chichirgi-basa!...(oftând) Acum, drãgutu nu
mai zice nici cârc, cãci i-a astupat gura pãmântu...Hei! Hei!Lume! Lume!

(cântat)

Ah! Ah!
nastasie, ah!
Am avut eu trei bãrbati
Toti în ranguri înãltati
 Ah! Ah! Ah!
si-s toti rãposati!

(vorbit)

...Ear am rãmas vãduvã! Ce-mi rãmâne de fãcut?

-Sã ceri pensie! Rãspunde unu
-Dar mi-or zice poate cã am avere si cã n-as avea nevoie... si cã
n-am slujit. Ei s-apoi?... câti sunt cu averi mari, cari aleargã dupã pensie cu
limba scoasã?

(recitat)

Aici, multi cu mici, cu mari

Vreau a fi pensionari.
Cel ce-i cu avere mare,
Alt-ambitie nu are
Ci de-a fi functionar
Pentru-a fi pensionar.
Cred cã teara-i milostivã,
si budgetu-i o colivã
Pentru cei multi...colivari,
Vreau sã zic...pensionari.

si eu sã nu am parte de pensie pentru cã-s o sãrmanã vãduvã de

trei bãrbati! Dreptu-i asta?...De-oiu sti, c-oiu muri, voiu sã mã duc cu jalba.
Asa-i?

Haimana: -Asa-i. Cine m-ar vedea cutreierând orasul cu valiza pe spinare,

ar cuteza poate a crede cã sunt un vagabond?...Ei bine sunt un soi de
vagabond oficial, pentru cãnu mã pot lipsi de un loc anume!

(recitat ritmic cu tus de orchestrã dupã fiecare vers –cromatic ascendent)

Sunt impegat
În veci mutat
si permutat
 si prea mutat
Fãrã rãgaz
Aice azi
s-aiurea mâni,
Cerci în zadar
Pe loc a sta,
s-am ajuns chiar
De haimana.

-Aveti gust sã cunoasteti jalnica mea tragedie? Sunt însurat si am

doi copilasi nostimi.Sunt familist, însã poate m-ati întreba unde mi-e
familia?...Unde?... De trei ani aleargã dupã mine fãrã a-mi putea da de
urmã.Sã vedeti: pânã a nu mã musca chiftirita ambitiei de a gusta din
cascavalul budgetului, trãiam cum trãiam... greu în oarecare huzur... Cap
de cuc, eu! Uitasem cã sunt impegat! Am cutreierat astfel toata România de
la Carpati la Dunãre, închiriind mereu la case, si am trecut ca un fulger prin
toate ramurile.Judecãtor mã vrei? Am fost; politaiu mã vrei? Am fost, pânã
si primar, pânã si vames, pânã si impegat la regia tutunului, din care s-a
ales numai fum si scrum... Încã drept sã spun, am obosit ca un cal de postã
ce nu-si are tainul la vreme.
(scoate si citeste o depesã)
„Fiind destituit din postul ce-l ocupi la... e de prisos sã mai vii la
Bucuresti“.Ce face?...Destituit? Destituit! A? Mã destitui, d-le si
pentru ce mã rog?...Spune...pentru ce? Pentru cã îmi place sã mã
preumblu? Nu-i asa duducã Floricã? Matale ce crezi? Cum o sã te
procopsesti ca sã fii cocoanã mare?

Florica:
(cântat)

ca sã fii cucoanã mare

si sã placi la cavaleri
E destul sã fii în stare
De-a mânca zece averi.
Pe cordelute
Pe capelute
Pe dantelute
Sã-ti faci de cap.
Pe-orice mâncare
 Cu pret mai mare
Ce arãtare îti trece-n vis.

Iar de vrei sã fii plãcutã

si madamã de bon-ton
Curtezani sã ai o sutã...
E destul într-un salon.
sã treci mãreatã
Cu gura creatã
si îndrãzneatã
Lângã femei.
Dar totodatã
Nevinovatã
Blândã, plecatã,
Lângã holtei.
Sã critici tare
În gura mare
Pe orisicare
Fãrã temei.

(vorbit)

si dacã n-o sã izbândesc, o sã mã duc la Mama Anghelusa!

Mama Anghelusa: (cântat)

Eatã, eatã si mãtusa

Eu sunt Mama Anghelusa
Care stiu discântici mii,
s-ori ce soiu de doftorii.
Pentru farmeci de iubire
si drãcii chiar peste fire
Nici cel mare cornorat
Nu-i ca mine de-nvãtat!

(vorbit)
-Asa, zãu, boieri d-voastrã...Nu cã mã laud, dar puteti întreba
si pe cuconu...Cum Doamne iartã-mã îi zice?. Unu cam ceacâr, cu barba-n
furculitã si c-o alunicã cât nuca pe vârfu’ nasului...De mult ce tot trecuse
astã iarnã pe la ferestrele cuconitei...iaca pozna, cã-i uitaiu numele!...
cuconita... una cam limonie la fatã si cu ochii în doi peri...Ei!...îl apucase pe
bietul cuconãsel o tuse de cele cu urechile lungi...ca sã nu zic vorbã
proastã... si numai eu am putut sã-l tãmadui de dânsa, bat-o pârdalnicu!...

(cântat)

stiu sã fac si cu ulcica,

De ti se zburleste chica,
Când auzi dracii soptind
si prin oalã bojdãind;
Atunci vezi cum vine, sboarã,
Prin vãzduh ca o cocoarã
Voinicel de dor nebun,
Pe-o projinã de alun.

(vorbit)
-I! Doamne! Multi cuconasi zãresc eu aici, cãrarea le-asi face de
dragoste cu ulcica...dac’ as sti cã nu le-ar fi cu bãnat.Ean spuneti drept,
sãruta-vas ochisorii, sã vã fac acu sã-nebuniti dupã mine. Cât sunt de bãtrânã
si de hardughitã?...Doamne! Ce m-ati mai pupa...ce m-ati mai dismerda...ce
m-ati mai numi înger cu pãr galben, si eu m-as fasoli ca o madamã...(fãcând
ca o tânãrã cochetã).Da sezi binisor, mosiu...da dã-mi pace, mosiu. Vai de
mine! Ce vrea sã zicã una ca asta?...mon die, mon die!... Je vu pri...pardon...
Ei , dã nu vã speriati...c-asa glumesc eu!

(cântat)

stiu sã sting în apã rece

Cãrbuni rosi vreo cinsprezece,
Pentru-acei, putini isteti,
Ce le zic cã-s diocheti.
Dragi boieri si cuconite,
Holtei, fete, vãduvite,
De vroiti numai decât
 Sã vã treacã de urât;
Lãsati iute casã, masã,
si cu inima voioasã
Alergati vã sfãtuiesc,
La Teatrul Românesc.

(vorbit)
-Unde o sã-l chem si pe Barbu Lãutarul!

Barbu Lãutaru: (cu sfialã) -Dee!...Dacã eu sunt Barbu Lãutaru cunoscut în

toatã tara Moldovii...cum o sã mã dai afarã?...Mai stai sã grãiesc douã vorbe
cu boieriu! (îsi scoate islicu) Eaca!...Aice-i adunare mare! si adunare fãrã
Barbu, starostele de lãutari, nu se poate! Eu care am cântat la nuntile si la
mesele pãrintilor d-voastrã?

(cântat)

Eu sunt Barbu Lãutariul

Starostele si cobzarul,
Ce-am cântat pe la Domnii
si la mândre cununii.
Cobza mea a fost vestitã,
Veac întreg a fost cinstitã,
La boierii de pe aici
Ba chiar si la venetici!

Of, of, of! mi-aduc aminte

Of, of, of! Cã mai nainte
Nici un chef nu se fãcea
Fãrã astã cobza mea.

Dragi boieri de lume nouã

Ziua bunã! Vã zic vouã;
Eu mã duc mã prãpãdesc
Ca un cântic bãtrânesc!

Ah! Gânditi c-am fost odatã

 Glasul lumii desfãtatã,
si-nchinati câte-un pahar
Lui biet Barbu Lãutar!

Hartã Rãzãsul: -Scriu eu jalbã!...de 20 de ani de când m-am tot frecat de

pãretii judecãtorilor, doar am deprins sã întorc suruburi cârciogãresti, si
am ajuns a putea tinea clant cu ori-care avocat.

(cântat)

Eu sunt Hartã, bas rãzãs

Cunoscut tocmai prin Es
De ciocoi, de scriitori,
si de multi judecãtori.
Ani întregi eu m-am luptat
Pânã ce mi-am câstigat,
si procesul cârciocos,
si nume de Hartã...gos!

(vorbit)
-pofteascã, dacã vrea sã guste moara lui Hartã!

Napoilã: - Îl duce în judecatã pe Clevetici!

Clevetici: -Ba eu pe tine Napoilã...

(cântat)

Eu sunt celebrul Clevetici

Cunoscut nu de mult pe-aici
Liberal ultra, jurnalist
si constitutionalist.
Unii-mi zic cã-s demagog
Altii cã sunt numai gog,
Dar eu n-aud, eu sufãr tot
Cãci sunt un mare patriot!
Napoilã: -ce spui?

(cântat)

Pân-acuma-n tara aceasta

Noi ne-am burzuluit creasta
Noi am fost simandicosi
mari si ighemonicosi!
Vel-Clucerul Napoilã
Ce vã plânge acum de milã,
Boierit si cãftãnit
si la minte-ntepenit.

Comperul:-Clevetici? Napoilã...Alecsandri nu e întrecut decât de Caragiale

în inventarea unor nume burlesti.Ia gânditi-vã ce solemn se recomandau
dumnealor: Jitnicerul Vadrã ot Nicoresti, sãtrarul Sãbiutã, Postelnicul Taki
Lunãtescu, Papã Lapte, Nãstase Cârcei, Nae Nãucescu, Lica Panglicã,
Grigore Bârzoi , Mustacsidis, Tingericã-rumenicã, Curculet- Istet,
Fãrãocoastã, Balamucea-Porcea, Imergold, Ghiftui, Banul Hagi Flutur,
Cârcioc, satrarul Mãrilã, Chir Chirita, Colivescu, Agamemnon Kiulafoglu,
Take Jãvrescu, Pungescu, Gulitã, Serdarul Cuculet, Sgârcea, Tribunescu, P
itarul Slugãrici, Aristita, Calipsita, Profirita, Luluta, Mândica, Afrodita,
Marghioala, Lucsita, Farmazoana, Gahita, Rosmarinovici, Coana Tarsita
si... si, mai ales Coana Chirita.

Coana Chirita: -Eatã-mi-s am sosit... Plecãciune boieri. De mult nu ne-am

vãzut. Sãnãtosi! Dar cucoanele? si copii? Bine? Mã bucur.Aud? si mie
precum videti îmi merge de minune... sãrut ochisorii...Am fost la Paris...
si eu ca sã vãd lumea cea mare.Mã mucezisem la tarã, la Bârzoieni...De la o
vreme îmi venise stenahorie si ipohondrie; asa dar... nu-ti uita vorba...într-o
dimineatã, pe la toacã, dupã ce m-am cotorosit de Aristita si de Calipsita,
mi-am luat catrafusel si am spãlat putina! Sotul meu, paharnicu Bârzoiu,
cam cârnia din nas , dar l-am sãrutat între sprâncene, dupã obiceiu, si l-am
lãsat cu buza umflatã...Uf!...M-am dus la Galati cu trãsura mea cea
galbenã, si cum am ajuns, nici una nici douã...tup în vapor, Gulitã, tup dupã
mine, Ioana tiganca tup dupã Gulitã, si vorba aceea cu cãtel cu...am
plecat!!! Doamne! Boieri d-voastrã, minunat lucru-i vaporul...D-apoi
cãpitanul! Sã vã spun una? Sotul meu nu-i pe aice? Mi-a fãcut curte,
berbantu, tot drumul si, zeu, între noi sã rãmâie... dacã nu mi-ar fi fost de
ighemonicon, mai cã...mai cã...Dupã Beligrad am sosit...

(cântat)

De-acolo am urmat
Prin tara cea nemteascã
si-n pesta am mâncat
Mâncat papricã ungureascã
Apoi în drum de fier
Suindu-mã în grabã,
Am voiagiat cu-n nobil cavaler,
Un baron prea de treabã...
Ce voiagiu minunat!
Ce frumos m-am primblat!
În urmã am lãsat
Un nume lãudat...

(vorbit)
-Fosta-ti cu drumu’ de fer, boieri d-voastrã? Ei, apoi ce mai
ziceti?cât ai plecat ai si ajuns, ba încã baronul care cãlãtorea cu mine, m-o
încredintat cã în Englitera drumu’ de fer merge asa de iute cã soseste pâna a
nu pleca. batã-l vântu de Baron! Mare ghidus era si nostim!... Sã vedeti:
trecând odatã pe sub o hrubã lungã care-izic tunel, si gãsindu-ne prin
întuneric, si-o întins botu ca sã mã sãrute...Va mânca-l-ar moliile!...Când i-
am tras un pumn, o fãcut hâc...Asa sã stii domnule ! Baronu rusinat , sã vede
c-o coborât la cea întâi statie si a dispãrut... împreunã cu sãcusorul meu de
voiagiu...hait! Mi-l sterse potlogaru drept suvenir...Plodul cel de Gulitã se
cobora la toate statiile...Îl trimeteam cu Ioana pentru ca sã nu se
prãpãdeascã...când aproape de Viena astept sã se întoarcã în vagon...nu
vine... trenu se pune în miscare, si Gulitã nu-i!...Sfinte Pantelimoane! Era sã
turbez...Scot capu’ pe fereastrã si încep a striga: Gulitã! Ioanã! Cioarã!
Dimone! Tufã...Dau sã deschid oblonul, nu pot; dau sã sar pe fereastrã, nu
încap. Ei!... închipuiti-vã, boieri, Gulitã si Ioana sosesc buni teferi.Ah!
Dumnezeule, când i-am vãzut era sã nebunesc de bucurie, si în prima furie
am tras palme tigãncei, precum si lui Jupânu Gulitã. I-am fãcut o moriscã în
chicã...Halal de tãrile care au drumuri de fer!...În Paris minunea minunilor!
târgu vavilonului din zilele noastre! A doua zi l-am înfundat pe Gulitã într-
un pension, si am rãmas liberã, de capul meu...Ha...a...alal de cine-i tânãr!

(cântat)

Iatã-mã-s Am sosit
Dintr-o cãlãtorie
În care am pãtimit
O sutã de sotii s-o mie.
Dar, zãu, nu mã cãiesc,
Nu-mi pasã de nimicã;
Eu sunt sdragon si mã numesc
Chirita cea voinicã.
Ce voiagiu minunat!
Ce frumos m-am primblat!
În urmã-mi am lãsat
Un nume lãudat.

(vorbit)
(Scoate o tigarã) -Nu-mi place, dar e la modã, cã face bine la tusã si
la junghi!

(cântat)

Toatã lumea azi fumeazã,

Scoate fum pe nas pe gât;
Unii moda imiteazã;
Alti fumeazã de urât.
Omenirea-i o tigare
Care se preface-n scrum;
si amorul cel cu parã
Arde si se schimbã-n fum...
Numai fumuri vezi aice
La femei si la bãrbati
Numai fumuri vezi aice
Cã-s mai toti înfumurati!

Comper: si veselul Alecsandri nu se putea întâlni mai fericit decât cu

Matei Millo. Marele Millo, director de teatru- cãruia îi dedicase un cânticel.
 Matei Millo: (cântat)

Sunt director si doresc

Publicul sã-l multumesc.
Nu prin drame zbuciumate
Cu tipete-nfiorate.

Dar prin bune comedii,

Cântece de veselii,
Care fac a da uitãrii
Negurile supãrãrii.

Sunt director si voiesc

Artisti buni sã întrunesc.
Iar pe muza teatralã
Sã o vãd nationalã

(vorbit) -Nu-i asa?

(Toti interpretii cântã pe rând)

Credeti-mi mie, cei multi în lume,

Fie din Londra sau din Focsani,
Fie cu stare, cu rang cu nume,
Gioc ades roluri de comediani.

Cela ce strigã cã tara piere

Pânã-n-ce-apucã vre un ciolan;
si cât îl roade, stã în tãcere...
Cine nu-l stie cã-i comedian?

Cel care vesnic se tot fãleste

Cã-i de neam nobil cât un Sultan...
si-n faptã-i neamul si-l necinsteste...
Îi prost sãrmanul! Prost comedian...
 Cela ce caut’ o zestre mare,
Desi el poate nu face-un ban,
si zice fetei cã-i dragã tare...
Are iubire de comedian...

Cel care jãcas fiind de moarte

A luat pielea de pe sãrman...
De- vezi deodatã blând, smerit foarte...
Sã fugi de dânsul cã-i comedian!

(Toti)

Astfel e lumea... o comedie!

Iar noi artistii care-o giucãm,
N-avem dorintã alta mai vie
Decât aplauze sã meritãm.

Matei Millo: (cãtre public) si acum cu totii, refrenul!

Astfel e lumea...

-Sfârsit-