CHIMIA ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR: SPRIJIN SAU OBSTACOL?

Problemele de mediu precum modificările climatice, poluarea apei şi energie

regenerabilă au devenit importante subiecte de ştiri, câştigând o importanţă tot mai
mare în viaţa noastră. Multă lume percepe chimia şi industria chimică ca fiind nocive
pentru mediul înconjurător. Şi totuşi, o serie de progrese recente în cercetarea
ştiinţifică din domeniul chimiei facilitează conceperea unor materiale şi aplicaţii cu
impact scăzut asupra mediului, păstrând în acelaşi timp calitatea şi stilul de viaţă
dorit.

De-a lungul anilor, industria de profil şi opinia publică au devenit conştiente de

efectele nocive ale unor practici din trecut şi de nevoia de a proteja mediul
înconjurător. În trecut, puţini au fost cei care au conştientizat efectele negative pe
care stilul nostru de viaţă le-ar putea avea asupra mediului, alegând să vadă doar
potenţialul pozitiv al acestuia pentru crearea de materiale şi produse noi şi utile.

Cercetările din domeniile biologiei şi chimiei au arătat că procesele industriale

chimice şi petrochimice pot juca un rol în soluţionarea unor probleme de mediu
precum modificările climatice, managementul deşeurilor, reciclare, eficienţă
energetică, ca să amintim doar câteva. Fără ajutorul chimiştilor nu am fi reuşit
niciodată să înţelegem aceste probleme. În vederea găsirii unor soluţii alternative, au
fost făcute şi se fac în continuare schimbări profunde.

Industria chimică a demarat o serie de iniţiative precum programul „Protecţie

responsabilă”, în scopul de ridica standardele de abordare a problemelor de sănătate
şi mediu şi de a concepe sisteme de transport sigure şi durabile, potrivit
reglementărilor în vigoare. În cadrul acestui program, industria de profil a publicat
instrucţiuni privind distribuţia şi manipularea substanţelor chimice ce necesită
condiţii speciale. Toate aceste eforturi, conjugate cu noua legislaţie europeană în
domeniul substanţelor chimice (denumită REACH), garantează practicarea chimiei
într-un mod mai sigur şi mai ecologic.

În paralel, chimiştii şi petrochimiştii caută noi metode durabile şi ecologice,

menţinând însă ritmul de dezvoltare a economiei şi industriei de profil. Iată câteva
exemple:

Biocombustibilii: combustibili pentru mijloacele de transport derivaţi din biomasă.

O gamă variată de materiale precum trestia de zahăr, rapiţa, porumbul, paiele,
lemnul, reziduurile din agricultură şi de origine animală poate fi folosite la obţinerea
combustibililor pentru mijloacele de transport.
Bioplasticul: obţinerea de materiale plastice din surse naturale precum plantele,
care sunt biodegradabile.
Materialele termoizolatoare: materiale izolatoare superioare, care permit
construcţia unor clădiri eficiente din punct de vedere energetic.
Materialele compozite uşoare, care duc la reducerea masei automobilelor şi a
consumului de combustibil al avioanelor.
Celulele de combustie: Automobilele şi motocicletele puse în mişcare de celule de
combustie cu hidrogen produc vapori de apă în loc de gaze de eşapament.
Noi tehnologii de iluminare (precum OLED – Diode electroluminescente
organice), care produc mai multă lumină cu un consum mai mic de curent electric.
Turbinele eoliene şi panourile solare: ambele se bazează pe materiale produse
de industria chimică. Palele de metal ale turbinelor eoliene au fost înlocuite în cea
mai mare parte cu unele din poliester armat cu fibră de sticlă, capabile să reziste
celor mai puternice intemperii.
Societatea tinde să considere orice produs chimic artificial ca fiind nociv, iar tot ce
este natural, bun. Doar pentru ceva este natural nu înseamnă că este şi bun pentru
sănătate sau pentru mediu şi viceversa, nu orice produs chimic este periculos. Ce
pare mai natural decât lemnul care arde într-un spaţiu deschis? De fapt, fumul
produs de un foc în spaţiu deschis poate produce aceleaşi daune sănătăţii şi mediului
înconjurător ca orice proces de combustie.

De asemenea, atunci când evaluăm impactul unui produs, trebuie să luăm în

consideraţie întregul său ciclu de viaţă (de la crearea sa la momentul când ne
debarasăm de el). Ştiaţi că impactul culturii de bumbac asupra mediului poate fi mai
mare decât procesul de obţinere al fibrelor sintetice? Explicaţia acestui fapt rezidă în
faptul că procesul de cultivare a bumbacului necesită cantităţi enorme de apă,
îngrăşăminte şi pesticide.

Menţinerea echilibrului între un stil de viaţă confortabil şi un mediu înconjurător

sănătos impune întărirea domeniului chimiei prin intermediul cercetării şi dezvoltării.
Acest lucru ilustrează cea mai mare provocare a tuturor disciplinelor ştiinţei
moderne, cu precădere a celor legate de mediu, şi anume integrarea tehnologiei,
naturii şi a oamenilor.