Morometii-dem/caract.Ilie M.

Primul roman scris de Marin Preda,”Morometii”,este alcatuit din doua

volume,publicate la doisprezece ani distanta: in 1955 vol I,iar in 1967 vol II. Desi
infatiseaza epoca de dinaintea si dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial,utilizand tehnici
narative diferite,cele doua volume alcatuiesc un ansamblu unitar deoarece reconstituie
imaginea satului romanesc intr-o perioada de criza si impune o tipologie noua in proza
romaneasca.
Ca formula estetica,proza lui Marin Preda se incadreaza in realismul postbelic si
ilustreaza,cu o mare putere de sugestie,”renuntarea partiala la omniscienta” dupa cum
remarca Nicolae Manolescu si nasterea unei obiectivitati moderne.
Tema acestui roman aduce in prim-plan conditia taranului in istorie,a familiei si a
modului de existenta patriarhal,specific satului traditional romanesc.Destinul lui Ilie
M.ilustreaza destinul categoriei sociale a taranilor sub impactul schimbarilor istorice si
politice: al Doilea Razboi Mondial,colectivizarea si instaurarea regimului comunist.
O alta tema este absenta comunicarii,absenta unei comunicari reale intre Ilie M.si
familia sa.Criticul Eugen Simion considera drept tema centrala a cartii “libertatea morala
in lupta cu fatalitatile istoriei”.
Insasi compozitia romanului evidentiaza evolutia si destinul personajului Ilie
M.,suprapunandu-l celui al comunitatii si al civilizatiei rurale,sub influenta schimbarilor
istorice.
Compozitia primului volum utilizeaza tehnica decupajului si accelerarea gradata a
curgerii timpului naratiunii.
Volumul este structurat in trei parti,cu o actiune concentrata,care se desfasoara pe
parcursul verii ,cu trei ani inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial.Prima
parte,de sambata seara pana duminica noaptea,contine scene care ilustreaza viata rurala:
cina(la inceput),taierea salcamului,intalnirea duminicala din poiana lui Iocan,hora,fuga
Polinei cu Birica s.a. Partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua saptamani,incepand
cu plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti si pana la serbarea scolara cu ocazia careia
Niculae ia premiul intai.Partea a treia,de la seceris pana la sfarsitul verii,se incheie cu
fuga feciorilor.Cele trei parti confera echilibrul compozitiei.Fiecare parte incepe cu o
prezentare de ansamblu: masa,prispa si secerisul.
Cartea este scrisa intr-un stil epic lent,personajele au timp sa gandeasca si sa se
exprime,gesturile lor sunt libere,existenta,in orice caz,nu-i terorizeaza.De pe stanoaga
podistei sale Ilie M.priveste cu un ochi netulburat oamenii care trec pe drum,in adunarea
din curtea lui Iocan el comenteaza evenimentele relatate in presa.
Structura epica a volumului al doilea se concentreaza pe rolul pe care politicul il
are in destinul unei comunati rurale si in destinul indivizilor.
Ritmul epic se schimba,existenta sociala este,aici,mai concentrata,oamenii apar
invadati de intamplari,satul asezat pe tipare arhaice intra intr-un proces rapid de
destramare.
In acest volum,structurat in cinci parti,se prezinta viata rurala intr-o perioada de
un sfert de veac,de la inceputul anului 1938,pana spre sfarsitul anului 1962.Prin tehnica
rezumativa,evenimentele sunt selectionate,unele fapte si perioade de timp sunt
eliminate(elipsa),timpul naratiunii cunoaste reveniri(alternanta).Ca in primul
volum,actiunea se petrece pe parcursul unei veri,insa volumul al doilea include si
numeroase intoarceri in timp,care au darul de a motiva epic situatii care se petrec la un
interval de aproape zece ani: felul in care comunitatea este afectata de razboi,felul in care
familia Moromete este afectata de acest flagel si de plecarea baietilor,biografia lui
Nicolae pana in momentul in care Ilie M.il retrage de la scoala si incercarea lui Moromete
de a-si readuce fiii acasa.
Referitor la compozitia primului volum,Marin Preda adopta o viziune dominata
de simetrie si echilibru,actiunea fiind construita in jurul unui personaj: Ilie M. Acesta
reprezinta un tip de taran aparte in literatura romana: un spirit
reflexiv,contemplativ,inteligent,ironic.Framantarile sale despre soarta taranilor depinzand
de roadele pamantului,de vreme si de Dumnezeu sunt relevante pentru firea lui
reflexiva.Personaj exponential,al carui destin ilustreaza moartea unei lumi, “cel din urma
taran”(Nicolae Manolescu) reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si fata de
familie.Criza satului arhaic se reflecta in constiinta acestui personaj confruntat,tragic cu
legile implacabile ale istoriei,cu timpul nerabdator.
Pana in ultima clipa,Moromete nu accepta ideea ca rostul lui in lume a fost gresit
si ca taranul trebuie “sa dispara”.
Ilie Moromete este un om respectat in sat.Are prieteni,Cocosila si Dumitru lui
Nae,pentru care opinia lui conteaza,este abonat la ziar.Discutiile despre politica,in poiana
lui Iocan,nu incep decat in prezenta lui pentru ca el este cel care citeste ziarele si
interpreteaza evenimentele.Moromete este sfatos,ii place sa discute,iar acest lucru o
deranjeaza pe Catrina,care se revolta adesea: “Lovi-o-ar moartea de vorba,de care nu te
mai saturi,Ilie!Toata ziua stai de vorba si bei tutun”.
Disimularea este trasatura esentiala a lui Moromete.Semnificativa in acest sens
este comedia pe care o joaca in fata agentilor fiscali,care-i stricase placuta discutie de
duminica.Intrand in curte,trece pe langa cei doi agenti ca si cum acestia ar fi
invizibili,striga la Catrina,despre care stie ca se afla la biserica si la un Paraschiv
inexistent.Le spune apoi ca nu are bani,le cere o tigara si numai dupa ce agentii sunt gata
sa-i ridice lucrurile din casa,Moromete se hotaraste sa scoata banii.
Ironia,puterea de a face haz de necaz reprezinta o alta trasatura esentiala a lui
Moromete,iar exemple in acest sens sunt numeroase.Lui Niculae,care intarzia sa vina la
masa,ii spune la un moment dat: “Te dusesi in gradina sa te odihnesti ca pana acum
statusi!” Lui Nila i se adreseaza la fel de sarcastic,atunci cand il intreaba de ce taie
salcamul: “Ca sa se mire prostii”.
Spirit contemplativ,inteligent si ironic,Moromete priveste existenta cu detasare,ca
pe un miracol.De pe stanoaga podistei sau de pe prrispa casei,Moromete priveste lumea
cu un ochi patrunzator;in intamplarile cele mai simple el descopera ceva deosebit,o nota
inveselitoare,o lumina care pentru ceilalti nu se aprinde.
Atitudinea fata de pamant si aceea fata de bani este legata de acest dar al
contemplatiei.Spre deosebire de taranul lui Rebreanu,dornic de a dobandi pamantul care
inseamna demnitate sociala si umana,Moromete trebuie doar sa-l pastreze.Pamantul ii da
posibilitatea de a fi independent si libertatea de a se gandi si la altceva decat la ceea ce
poate sa aduca ziua de maine.
O alta trasatura este autoiluzionarea: ca timpul are rabdare,ca familia il intelege si
va ramane unita,ca baietii vor continua sa traiasca din munca pamantului,ca taxele pot fi
amanate.Desi are forta necesara sa constientizeze drama sa,a familiei si a intregii
colectivitati si incearca sa rezolve conflictele,personajul pune in evidenta “libertatea
morala in lupta cu fatalitatile istoriei”,considerata de Eugen Simion tema centrala a
romanului.
Lui Moromete nu-i place negustoria,iar in bani vede adversarii iluziei ca poate
pastra modul traditional de viata,fundamentat pe munca pamantului familiei.De aici si
conflictul cu fiii cei mari,care au o dorinta nemasurata de castig si care cred ca tatal nu
face nimic toata ziua.Cu toate acestea,Moromete are iluzia ca poate comunica in familia
lui,ca nevasta si copiii il inteleg,ca gesturile si framantarile lui isi gasesc ecou si in
sufletul lor,ca nu trebuie sa le dea explicatii spre a nu-si stirbi autoritatea.Membrii
familiei nu-l inteleg si de aici se naste drama lui Moromete.Refractari la modul de
existenta oferit de tatal lor,Paraschiv,Nila si Achim traiesc cu iluzia ca s-ar putea realiza
independent.Cand afla ca fiii lui sunt hotarati sa-l paraseasca,Moromete trece printr-un
zbucium launtric ce isi pune amprenta asupra chipului sau (“Fata i se ascutise si se
innegrise,iar in cele cateva minute parca se subtiase”),chiar daca incerca sa ramane
detasat.Destramarea familiei duce insa la prabusirea morala a tatalui.Modificarea vietii
interioare este marcata de schimbarea glasului,care devine “tulbure si insingurat”.
Momentul culminant al acestei crize este meditatia de la hotarul lotului de
pamant.
In confruntarea finala cu fiii cei mari,stapanirea de sine este arma lui
Moromete,care spera pana in ultima clipa ca isi poate determina copiii sa abandoneze
calea gresita.Dupa revolta lor fatisa,intr-o izbucnire teribila,Moromete aplica inutil o
corectie baietilor,pe care ii bate cu parul.In lipsa tatalui ei sparg lada de zestre a
fetelor,iau banii,covoarele si caii si fug fara a mai privi in urma.
Ca efect al acestei lovituri naprasnice in sperantele lui,Moromete devine
“indepartat si nepasator”,se retrage in sine,isi pierde placerea de a
vorbi,sociabilitatea,fantezia,ironia.Socialul ucide spiritul creator.
In al doilea volum,Ilie M. intra intr-o zona de umbra.Isi pierde prestigiul de
altadata,autoritatea lui in sat se diminueaza,familia nu-l mai asculta,vechii prieteni au
murit sau l-au parasit,iar cei noi i se par mediocri,incapabili sa poarte o discutie
inteligenta.Cu toate acestea,pana in ultima clipa,Moromete nu accepta ideea ca rostul lui
in lume a fost gresit si ca taranul trebuie “sa dispara”.Este ilustrativ,in acest
sens,monologul imaginar adresat unui oarecare taran din sat,reprezentant al noii ideologii
socialiste,Baznae,in timp ce,pe ploaie,Moromete sapa un sant in jurul sirei de paie din
gradina,iar in alta parte a satului se pun la cale schimbari hotaratoare pentru destinul
taranimii.
Monologul este semnificativ in ansamblul romanului pentru ca scoate in evidenta
consecintele nefase ale disparitiei clasei taranesti,in contextul transformarii socialiste a
agriculturii.Atitudinea personajului este critica fata de noua societate,care se intemeiaza
utopic,pe anularea unei clase sociale,taranimea,adica pe distrugerea unei civilizatii si a
unui cod stravechi de comportament si intelepciune.De altfel,moartea lui Moromete din
finalul romanului simbolizeaza stingerea unei lumi.
Mai multe portrete realizate direct in anumite momente ale evolutiei subiectului
surprind efectele pe care istoria le produce asupra individului.
In debutul capitolului al X-lea din primul volum,personajul este caracterizat in
mod direct de catre narator: “Era cu zece ani mai mare decat Catrina si acum avea acea
varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba
firea cuiva”.
 La sfarsitul primului volum,naratorul surprinde prin caracterizarea directa
transformarea interioara a lui Moromete dupa ce fiii cei mari il parasesc,transformarea ce
are efect in plan exterior: “Dar cu toata aparenta sa nepasare,Moromete nu mai fu vazut
stand ceasuri intregi pe prispa sau la drum pe stanoaga.Nici nu mai fu auzit raspunzand
cu multe cuvinte la un salut.Nu mai fu auzit povestind.Din Moromete cunoscut de ceilalti
ramase doar capul lui de huma arsa,facut odata de Din Vasilescu si care acum privea
insingurat de pe polita fierariei lui Iocan la adunarile care inca mai aveau loc in poiana...”
Caracterizarea directa,realizata la inceputul volumului al doilea de Niculae
surprinde cel mai bine schimbarea lui Moromete: “il vezi cum ii altul vorba din gura fara
niciun respect si el lasa fruntea in jos si nu mai zicea nimic.De ce?Aici s-a intamplat ceva
si nimeni n-o sa stie vreodata ce-a fost cu el,poate doar mama,dar eu nu cred!”.
Autocaracterizarea din finalul volumului al doilea,in discutia cu doctorul,scoate in
evidenta libertatea individului in ciuda constrangerilor istoriei: “Domnule [...] eu
totdeauna am dus o viata independenta”.
Pe parcursul romanului,personajul este portretizat in miscare,prin acumularea
detaliilor.Obiectivitatea observatiei este dublata de finetea analizei interioare,de prezenta
jocului gandurilor lui Moromete.
Caracterizarea indirecta,ce se desprinde din gesturile,faptele,vorbele,gandurile
personajului,actiunile la care participa,dar si din relatiile cu celelalte
personaje,evidentiaza trasaturile.
Dupa cum marturiseste Marin Preda,Ilie M.este personajul preferat al intregii sale
opere,o proiectie literara a tatalui sau,Tudor Calarasu,ramane unul dintre cele mai
fascinante personaje masculine ale literaturii romane.
Morometii este un roman al deruralizarii satului.Criza ordinii sociale se reflecta in
criza valorilor morale,in criza unei familii,in criza comunicarii.Este un roman realist
pentru ca dezvolta problema relatiei omului cu istoria si un roman modern in
compozitie,in realizarea personajului principal si in stil.