Ê
 

despre aripi nu s-a prea vorbit

nici despre părul tău în care mie îmi place să

dansez

sau eu ştiu..

despre haina mea aşezată într-un mod

involuntar pe tine nu se pomeneşte niciunde

e interzis să te gândeşti uneori

cum îţi vine acel zâmbet de undeva de jos dreapta

manubriu îi spune acelui os ştii?

e osul care leagă cele două clavicule

le uneşte

aşa cum mie îmi place uneori să mă unesc cu

cine ştie ce fluturat din pleoape

sau fluturat din faptul că eşti frumoasă

aşa bolnavă

de lucruri necunoscute

eşti bolnavă de friguri portocalii

de fumul meu care refuză categoric să vină spre

tine

c
ştie că nu are voie să te atingă niciodată

pentru că tu în felul tău eşti de neatins

de nevorbit, de faptul că mai există tăceri

cu miros portocaliu închis de data asta

mi-am ars degetele că să luminez nişte

poveşti extrem de spontane

venite de undeva din dreapta jos

portocaliu insist

şi ce a urmat apoi e acum de nezis cuiva

pentru că poemul ăsta se cam lungeşte

uite ce lung e

cum îmi vin cuvintele pe mână unul după altul

nu am timp să mai spun cât de apropiată de aripi

eşti uneori

nu mai am timp de nimic

mi se pare că deja de 10 minute tot scriu

şi nu se termină nimic.

mie mi-a plăcut aşa portocaliu cum a fost

portocaliu cu friguri şi înălţimi ameţitoare

şi cu puţin gust de vin şi gata

î c

eu m-am obişnuit poemul ăsta e în continuă mişcare

de fiecare dată îmi vine să mai adaug câte ceva

26. am senzaţia că nu se umple

te citesc ca pe o carte ar trebui să mă opresc ,

de joc. nu?

te ţin între două degete

pentru că eşti ultima.

de îndată te arunc peste celelalte

cartonate şi azvârlite pe masă.

dar tu cazi tot timpul în picioare.

ca o pisică

27.

calea lactee!

se circulă pe două benzi pe calea lactee

bară la bară.

e un trafic de-ţi vine să o iei pe jos

până la destinaţie

nu alta

c 
ñ ñ
 Ê


 Ê
ñ

 


m-am rătăcit pe fruntea ta 24.

acum nu mai găsesc drumul înapoi
eram pe bicicleta mea roşie
mă plimbam pe o stradă de acolo
mă intersectam cu alţii
într-o dimineaţă m-am trezit cu o pleoapă pe
inimă,
a crescut pe un perete interior
iar atunci când clipea scotea un sunet ca de
trompetă

ne salutam din priviri -ce se aude aici? mă întrebi în timp ce te aşezi cu

la un moment dat nu mai ştiu urechea pe pieptul meu

am ajuns într-un fel de vale -nu-ţi face griji , îţi răspund.

cu nisip mişcător , dansant iar îmi canda inima jazz nocturn

-cred că am ajuns din greşeală

pe primul tău rid de supărare iubito

nici nu ştii ce frică mi-e să nu

mă apuce noaptea pe aici 25.

uite-te la tine , iar se anunţă un cataclism.

toţi vor trebui să te înfrunte

să se războiască cu tine.

numai eu nu.

Ô c
la serviciu în ture de 24 de ore

nu vor mai avea timp pentru ele deloc.  ñ




  

doar noaptea se mai pot furişa de la datorie

vizitându-şi unele colege la vreo ocazie specială

fac parte din cei care se nasc
-un botez, o zi de naştere-
aproape zilnic dimineaţa
ştii cum e.
sunt unul din acei oameni care
------------
se sting odată cu seara
dormim
eu trăiesc câte o zi.
tot timpul.
de fiecare dată numai una
doar că nu ne dăm seama.
ştiu sigur că peste un timp
atunci când citim
mă voi naşte sau poate
când gătim împreună
mă va naşte cineva întâmplător
când îţi aduc un pahar de ceva,
mai ştiu că ora respectivă
dormim.
când te voi întâlni
ca doi somnambuli.
va fi cea mai frumoasă
am pierdut ideea poemului dar
din viaţa mea scurtă de o zi.
nu suntem noi oamenii
sunt deja un om matur,
nişte somnambuli eterni?
bătrân în exerciţiu.
poate nu ne-am trezit niciodată
e ora 7 seara
sau eu ştiu

c 
 


Ê
ñ Ê



am insomnii.

îmi port strigătul de disperare în buzunar se zice că atunci când nu poţi dormi

sunt pe stradă , mă apropii de acele doamne înalte ar fi bine să numeri ceva în gând.

aşa că m-am hotărât să mă duc

le îndemn să-mi bage mâna adânc în palton
pe o stradă des circulată
să nu le fie frică de urletul meu de durere
să mă întind pe asfalt

să îmi culc urechea pe ciment şi

să număr perechile de picioare

care mă ocolesc întrebătoare.

poate aşa voi reuşi să adorm

------------

e perioada în care florile îşi iau concediu de odihnă

stau la ele acasă , savurează perioada rece

împreună

cu familia.

imediat va veni şi acel timp când vor merge

 c
vorbim.

Úñ

mă numesc Şerban.

aş vrea să spun că mă bucur

ţi-am găsit linia vieţii.

nu în palmă după cum era de aşteptat

ci imediat sub sânul stâng.

sunt:
o urmăresc cu atenţie cât e de lungă
cu capul
cum se ondulează pe tot trupul tău
în nori.
cum se spiralează până pe gleznă
între perne.
unde se opreşte speriată.
între coapsele tale.
ştie că talpa ta îmi aparţine
în lume.
în totalitate.
pe umeri?
------------

stau pe marginea oceanului

cu undiţa în mână, pregătit

-domnule Iov vă rog, îi spun.

îi prind cârligul de pulover

şi îl arunc în mare.

apoi mă pun pe aşteptat.

aşa e la pescuit de baleen

cÔ 


Ê
ñ
 copiii îmi desenează oasele cu cretă colorată,

îi simt cum joacă şotron pe sternul meu,

stau de vorbă cu marea bătrână, coastele mele colorate în galben

îmi povesteşte câte bătălii arată ca nişte contururi de soare proaspăt răsărit.

s-au purtat deasupra ei o fată mai retrasă îmi face inventarul vertebrelor,

câte războaie s-au stins în ea, alta îmi foloseşte falangele mâinii ca pe un abac.

îmi zice de toate acele corăbii pe femurul meu sunt desenaţi numai super-eroi

vapoare pe care le-a savurat betmeni, icsmeni sau alte minunăţii dinastea.

de toate fluviile şi lacurile pe n-am apucat să îi admir încă pentru că de fiecare

care le-a iubit. dată când plouă, copiii pleacă

-şi totuşi, o întreb eu, şi desenele se duc odată cu ei

cum e să ai peşti şi epave în stomac ------------

în loc de fluturi nu mai îmi inspiri nimic.

atunci când eşti îndrăgostită? dar absolut nimic.

nici nu ştiu de ce te mai ţin la mine.

eşti liberă să pleci

------------ ia-ţi şi lucrurile astea înşirate cu tine.

nu.

pisica rămâne aici.

 c
Ê
 
sunt eroul celor picaţi,

celor care încă nu s-au dezmeticit

de fiecare dată când o privesc ,
sunt idolul tuturor morţilor
iubita mea îşi pierde din culoare.
a bolnavilor de minte
azi dimineaţă în timp ce făceam o baie împreună
sunt eroul meu propriu şi personal
şi-a pierdut brusc numele.
uneori ca să am noroc
nu mai ştiam cum o cheamă
mă port la gât ca pe un medalion de lut
nici eu.

nici ea.
------------
a zis că nu-i pasă ,

că pot să-i zic cum îmi vine.

am să-ţi fac o mie de cocori din hârtie
bine, zic. astăzi am să îţi spun Oră.
am să ţii trimit pe rând

fiecare după ce e pregătit

------------
să îmi zboare direct din mâini

dimineaţa să te trezeşti cu

o mie de cocori la tine în cameră

care aşteaptă cuminţi

să îţi pui o dorinţă

cî

Ú
 ñ




mi trag un glonţ în cap zici că mi-a intrat cineva în suflet,

pun pistolul jos
îl curăţ
apoi mă sinucid din nou.
mor într-o veselie în ultimul timp
îmi place să trec în nefiinţă
de fiecare dată să mă urc sus
până la dumnezeu acasă
să-l întreb de sănătate,
de diabet,
să mai discutăm de-ale noastre
ca apoi să cobor a nu ştiu căta oară
cu picioarele şi pistolul pe pământ
cineva insomniac.
nu doarme niciodată
zi şi noapte
îl aud cum face curat acolo,
cum spală pe jos, cum şterge praful de pe
noptieră.
aeriseşte şi curăţă locul de toate mizeriile
adunate de-a lungul timpului.
acum, când intri la mine în suflet
ţi-e mai mare dragul să dormi
la mine în pat
savurând o ţigară înainte

şi să-mi pun aceeaşi şi aceeaşi întrebare:

-de ce doamne?

23 ianuarie , noaptea

c cc