Cat costa Constitutia Romaniei?

Prof. univ. dr. Simina Tanasescu

Aparent anodina daca nu paradoxala, intrebarea din titlu porneste de la o constatare

factuala realizata de un judecator al Curtii Supreme de Justitie din SUA. In incercarea de
a justifica si sustine o abordare interdisciplinara asupra unor chestiuni care „nu starnesc
sufletul” (conform celebrei zicale a lui Edmund Burke) Stephen Breyer facea vorbire de o
anumita „privire de tunel, prezenta atat printre economisti, cat si printre juristi, care ii
inhiba reciproc in a tine seama unul de disciplina celuilalt” . Cu toate acestea, conceptul
de constitutie economica formeaza obiectul analizei doctrinare in dreptul comparat de
multa vreme ; el a revenit in atentia cercetatorilor  in special datorita fenomenelor
economice globale inregistrate catre sfarsitul primului deceniu al mileniului al treilea.
Intr-adevar, ceea ce colocvial ne-am obisnuit sa numim „criza economica” ridica intrebari
si provocari de scala (pentru a utiliza jargonul de sorginte anglofona devenit noua limba
de lemn la moda mai ales printre economisti) si pune probleme noi in plan juridic (pentru
a nu iesi complet nici din tiparele exprimarii legale contemporane). Constitutia
economica poate oferi raspunsuri la toate aceste framantari cu conditia ca ea sa fie corect
inteleasa, interpretata si pusa in aplicare. In acest proces, rolul esential revine insa
autoritatilor statului competente sa adopte decizii politice si economice in baza
legitimitatii democratice prin care isi justifica atributiile (gen Parlament ori Guvern) si nu
celor care efectueaza asupra primelor un control ex post si limitat la eventuala
conformitate cu standarde pre-existente (tip autoritati jurisdictionale).

Constitutia economica este diferita de constitutia juridica, insa este sarcina dreptului ca,
prin mijloace juridice, sa instituie un anumit sistem economic si sa-l garanteze, adica sa
„constituie” spatiul si regulile jocului economic. Constitutia economica exprima realitatea
in conformitate cu care regulile juridice pot interveni – inclusiv in plan economic – nu
numai pentru a prescrie comportamente umane, ci si pentru a consacra o anumita
doctrina. Din perspectiva functionala orice sistem economic este definit de un set de
norme constitutive; prin analiza acestor reguli este posibila evaluarea naturii unei
constitutii economice. Altfel spus, constitutia economica da consistenta garantiilor
institutionale si functionale pentru structura (statica) si functionarea (dinamica) a
economiei din cadrul unui stat. Ea reuneste ansamblul normelor juridice instituite de stat
pentru a reglementa activitatea economica din interiorul sau si care stabilesc cine va
decide cu privire la mecanismul de coordonare economica dintr-un stat (ceea ce teoria
dreptului constitutional desemneaza prin sintagma Kompetenz-Kompetenz), care este – in
concret – acest mecanism de coordonare si cum poate el functiona.

Articolul 135 din Constitutia Romaniei este intitulat „Economia” si incepe printr-o
afirmatie care poate parea apodictica: „Economia Romaniei este economie de piata”.
Coroborata cu alte dispozitii constitutionale, cum ar fi cea prin care este garantata
libertatea economica sau cea prin care se protejeaza dreptul de proprietate privata,
afirmatia capata valoare programatica si exprima realitatea in conformitate cu care
actuala constitutie economica a Romaniei a realizat o optiune in favoarea unui sistem
economic bazat pe libera initiativa si concurenta. Alte prevederi constitutionale pot pune
sub semnul intrebarii fermitatea sau rigoarea unei astfel de alegeri, caci, inca din primul
sau articol, statul roman se declara a fi „de drept si social”, iar prin numeroase alte
drepturi fundamentale se obliga sa asigure un nivel ridicat de protectie sociala cetatenilor
sai. Ceea ce la o prima vedere poate parea contradictoriu nu constituie altceva decat sursa
si obiect al concilierii; valori constitutionale aparent antagoniste sunt oricand susceptibile
de a fi interpretate astfel incat sa devina coerente si chiar convergente, insa o astfel de
operatiune tehnica, juridica, depinde intotdeauna de fundamentele conceptuale si
doctrinare declarate prin legea fundamentala si asumate de interpret. In plan stiintific se
poate sustine, cu egala indreptatire, atat neutralitatea economica a Constitutiei, cat si
contrariul sau. Mult mai relevanta este insa aplicarea Constitutiei economice de catre
autoritatile statale competente sa realizeze o astfel de activitate, in primul rand aplicarea
sa de catre Parlament.

Exemplul Romaniei demonstreaza faptul ca declararea (partizana si asumata) in chiar

Constitutie a unei anumite optiuni cu privire la regulile fundamentale ce stau la baza
sistemului economic nu este suficienta pentru ca prescrierea tuturor comportamentelor
umane sa fie realizata, ulterior, in aceeasi cheie de lectura. In egala masura, exemplul
Romaniei poate fi ilustrativ si pentru efectele nefaste pe care le poate avea o eventuala
incoerenta (pe termen lung) sau chiar simpla inadvertenta (momentana) a deciziei politice
in raport cu fundamentele economice enuntate la nivel constitutional. In contextul mai
larg al globalizarii, care progreseaza tot mai mult – atat ca arie de cuprindere, cat si ca
intensitate – ale carei efecte sunt accentuate de fenomene relativ rare si dificile (precum
criza economica susmentionata), constientizarea importantei pe care o are constitutia
economica si, mai ales, respectarea ei, devine o necesitate. Sau, altfel spus, ignorarea
faptului ca legea fundamentala precizeaza anumite standarde, inclusiv cu privire la
sistemul economic al statului, risca sa determine, pentru societate, costuri mult mai
ridicate decat cele care rezulta in mod normal din simpla ei punere in aplicare. Acest
lucru a putut fi constatat de toti salariatii din economia Romaniei si aduce in atentie –
inca odata – intrebarea din titlu: cat costa respectarea/ nerespectarea Constitutiei
Romaniei (fiecare cetatean si societatea in ansamblu)?

In acest context rolul judecatorului constitutional este marginal si se rezuma la eventuale

corectii reziduale prin raportare la un standard pre-existent si, prin definitie, mai restrans
decat decizia verificata. Controlul ex post si care nu poate viza elementele de oportunitate
ce stau la baza luarii deciziilor nu are cum sa suplineasca, necum sa indrepte, eventuale
procese decizionale viciate ab originem. Aceasta este explicatia pentru ceea ce doar
aparent poate fi considerat inconsecventa judecatorilor constitutionali in materie:
Tribunalul constitutional german a afirmat in mod constant ca legea fundamentala
economica germana nu obliga statul nici la respectarea principiilor economiei de piata si
nici la interventia in economie [BVerfGE 4, 7 (1954), mentinuta prin BVerfGE 50, 290
(1979)]; asemanator, Consiliul Constitutional francez a declarat constitutionale atat
nationalizarea (132 DC, 16 janvier 1982 si 139 DC, 11 fevrier 1982) cat si privatizarea
(207 DC, 25-26 juin 1986) acelorasi banci prin raportare la aceeasi lege fundamentala, iar
Curtea Constitutionala a Romaniei a declarat constitutionala atat reducerea salariilor
[decizia 872 din 25 iunie 2010 (M.Of. nr. 433/28.06.2010)], cat si marirea lor [decizia nr.
1655 din 28 decembrie 2010 (M.Of. nr. 51/20.01.2011)].

Cu siguranta ca este mai usor sa fie descrise elementele componente si structura

constitutiei economice a unui stat decat sa fie stabilit cu precizie modelul teoretic in care
ea se incadreaza. Aceasta operatiune intelectuala depinde, de altfel, de subiectivitatea
celui care o realizeaza. Constitutia economica a Romaniei poate fi interpretata intr-o
cheie accentuat competitionala sau, dimpotriva, preponderent sociala. Jurisprudenta
Curtii Constitutionale poate oferi unele indicii, dar poate fi la fel de fluctuanta ca
jurisprudenta altor jurisdictii constitutionale in materie, caci standardul de referinta, legea
fundamentala insasi, ofera suficiente elemente pentru sustinerea oricarei alternative. In
plus, desi aparent contradictorii, normele juridice continute in art. 1 si art. 135 din
Constitutia Romaniei sunt perfect conciliabile si pot fi interpretate astfel incat sa permita
dezvoltarea unei activitati statale de punere in aplicare a Constitutiei care sa nu coste mai
mult decat ar costa nerespectarea ei. Pentru acesta este suficient ca semnificatia tehnic-
juridica a reglementarii sa fie corect inteleasa si pusa in aplicare cu buna credinta.