Sunteți pe pagina 1din 36

STANISLAW

COLECŢIA

LEM

POVESTIRI

ŞTIINŢIFICO-FANTASTICE

STANISLA W

ic

i:

315

L E

Mi

«S:

< :s O «

"*

3

X Z :

 

o 5 « o

> la

 

UI'

 

o o 2,

 

•n — i.]

 

REZUMATUL

O _

O

^ = S

 

CAPITOLELOR

PRECEDENTE:.

CI

s

o

o

9

V

Z'

Solaris este o planetă stranie, acope­

xjaata.

rită aproape in întregime de un ocean, pe care pămintenii II bănuiesc a (I gin- ditor, fără să reuşească totuşi să Intre In contact cu el. Pe o staţie satelizată deasupra planetei, cibernetlcianul Snaut, fizicianul Sartorius şi psihologul Kris Kelvin primesc vizita unor „oaspeţi" ui­ mitori şi Inspăimîntători totodată. Kel­ vin este vizitat de Harey, iubila-i, care, din vina Iui, se sinucisese cu un deceniu în urmă. Singura explicaţie e că ocea­ nul, folosindu-se de „firide" ale memo­ riei pămintenilor, a plăsmuit acele corpuri F (cum le numesc cl în mort conspirativ) şl le-a Introdus pe static in scopul sondării astronauţllur. Anallzind singele lui Harey, Kris îşi da seama c i ea e plămădită nu din atomi, ci dintr-u substanţă neutrinică. sartorius are Ideea de a construi un anihilator neutrinic şl Intenţionează să lupte împotriva ocea­ nului.

Colecfia

ŞTIINŢIFICO-FANTASTICE"

edifafă

„POVESTIRI

de

revisla

ştiinţa

• ielmic a

ANUL

XIV — 1 ianuari* 1968

STANISLAW

LEM

OLAW

 

(Urmare

din numărul

trecut)

— Nu-ţi ascund nimic

,

am răspuns cu glasul răguşit.

 

Atunci

e

perfect,

a

replicat,

sculîndu-se.

A m

vrut

să-ţl

spun

ceva

Simţeam

rămîneau

în

că nu pot lăsa aşa lucrurile, dar toate cuvintele

îmi

gît

 

Harey

Stătea

întoarsă

cu spatele

lîngă

fereastră.

Oceanul

albastru,

pustiu

se

întindea

sub

cerul

gol. Harey,

dacă

bănuieşti

Harey,

doar

ştii

te

iubesc

Pe

mine ? !

 

M-am

apropiat

de

ea.

A m

vrut

s-o

îmbrăţişez.

S-a

eliberat),

respingîndu-mi

braţul.

 
 

Esti

prea

bun

,

a

spus. M ă

iubeşti ? A s

fi

preferat

fi

bătut !

 

— Nu

Harey,

!

Nu

!

iubito !

Mai

bine

taci.

S-a apropiat de masă şi a început să strîngă farfuriile. Pri ­

veam deşertul albastru. Soarele coborîse, şi umbra mare a staţiei se proiecta ritmic pe valuri. Lui Harey farfuria i-a alunecat din

mînă şi a că/ut pe duşumea. Ap a bolborosea în chiuvetă.

ginea orizontului, bronzul se transforma într-un aur de un roşu

Deodată

L a mar­

murdar. Măra r de-aş jşti ce am de făcut î O, dacă aş şti ! s-a făcut linişte. Harey s-a oprit în spatele meu.

— Nu te-ntoarce, mi-a spus în şoaptă. Nu eşti cu nimic vinovat,

A

fugit în fundul cabinei şi, ridicînd o grămadă de farfurii, a reluat :

Păcat ! Dacă ar putea fi

am crezut că într-adevăr le va zvîrli pe jos, dar m-a privit şâgalnio

clipă

Kris. Sînt convinsă. Nu te frămînta. A m întins mîna spre ea.

sparte, oh, le-aş sparge

pe

toate

!

!

!

O

şi a /îmbit : Nu-ţi fie teamă, nu voi face scene.

M-am trezit în toiul nopţii, brusc, încordat şi atent, şi m-am

aşezat pe marginea patului ; în cameră

întredeschisă pătrundea lumina slabă de pe coridor. Un sîsîit intens creştea mereu, odată cu nişte lovituri înfundate, ca şi cum un obiect mare s-ar fi izbit cu putere de partea cealaltă a per&i.

era întuneric, prin uşa

telui.

U n

meteorit!

mi-a

străfulgerat

prin

minte.

A

spart

chitw

rasa.

Acolo

este

cineva

!

U n

horcăit

prelung.

 

M-a m

trezit

de-a

binelea.

M ă

aflam

în

staţie,

nu

în

rachetă.^

de

unde

M-a m

şi

atunci

acest

repezit

lumina

izbit

ce

de

o

tăia

în

pe

ardea.

adiere

petale

de

baie

sub

braţe,

acel

îngrozitor

culoar.

A m

ecou ?

micului

buzna

de

Uş a

laborator

Cabina

imediat

trupului

era

era

în

larg

plină

zăpadă.

des­

chisă

M - a abur

mulţime

un

dat

îngrozitor

înăuntru.

rece.

de

O

în­

de-o

Haray,

A m

răsuflarea,

albe

şi

de

îmi

transformînd-o

deasupra

slab

pe

M-a m

mîinile,

pluteau

care

nor

îmbrăcat

Abi a

spre

îngheţa.

tr-un

mai

a m

halat

vedeam

zvîcnea

gheaţă.

frigea

duşumea.

aruncat

mi

le

luat-o

halatul

(fugit

p e

coridor,

trecînd

p e

lîngă

şiruri

de

uşi,

n u

ma i

simţea m

frigul,

dar

respiraţia

ei,

ce

isca

nouraşi

de

vapori condensaţi,

îmi

ardea

umărul

ca

o

flacără.

A m

aşezat-o

privit

pe

masă,

i-am

sfîşiat

halatul

în

dreptul

pieptu­

lui ; i-am

o

clipă

foţa

tremurîndă ;

sîngele

îngheţase

 

pe

gura deschisă, acoperind buzele cu un

strat

negricios,

iar

pe

limbă

străluceau

cristale

de

gheaţă.

Oxigen

lichid!

In

laborator

se

afla

oxigen

lichid

tn

vasd

Dewar .

Ridicînd-o

pe

Harey,

mi-a m

simţit

tălpile

călcînd

pe

o

sticlă uşor

friabilă.

Cit putuse

bea ?

N u

mai

avea

nici

o

impor­

tanţă !

Gîtul,

faringele,

plămînii,

totul

era

ars.

Oxigenul

lichid

ard e

mai

intens

decit

acizii

cei

mai

concentraţi.

Respiraţia

ei

hîrîitoare, uscată, ca sunetul unor

hîrtii

care

se

rup,

devenea

lot

mai

slabă.

Ochii

îi

erau

închişi.

Agonie

 

A m

aruncat

o

privire

asupra

marilor

dulapuri

de

sticlă,

cu

instrumentar şi medicamente. Traheotomie ? Intubaţie ? Dar

ea

nu

mai

Rafturile

avea

plămîni.

Erau

erau

înţesate

de

arşi.

Medicamente ?

flacoane

şi

de

cutii

Greu

Năprasnicu l

de

ales.

el

hîrîit

umplea

întreaga

sală,

din

gura

ei deschisă

se risipea

o

ceaţă

alburie

 
 

Termofoarele.:.

A m

început

le

caut,

dar

pînă

le

găseso

a

m

alergat

la

cel

de-al

doilea

dulap,

a m

răscolit

printre

 

cutiile

cu

fiole

acum ,

o

seringă

unde ?

în

sterilizator

da r

n u

reuşeam

s-o

montez.

Mîinile

nu

a.scultau,

degetele

erau

în ­

ţepenite

şi

refuzau

se

îndoaie.

A m

izbit

cu

furie

în

"capacul

sterilizatorului,

dar

nu

simţeam

lovitura ; singura

reacţie

era

doar

o

uşoară

furnicare.

Muribund a

horcăia

tot

mai

cumplit.

A m

sărit

iîngă

ea.

Ochii

îi

erau

deschişi.

 

Harey 1

 

Sunetele

pe

care

le-am

scos

nu

orau

nici

măcar

o

şoaptă.

î m i simţea m propri a faţ ă străină , c a d e .sjhips. Coastel e prinseser ă

Bă-i

joace

sub

pielea

albă,

părul

umed,

din

cauza

zăpezii

topite,

t

se

răsfirase

în

şuviţe.

M ă

privea.

 
 

Harey 1

 

N u

puteam

articula

mai

mult.

Stăteam

ca

o

stană

de

piatră,

Iar mîinile, înţepenite, parcă

nu

mai

erau

ale

mele ;

tălpile,

bu­

zele, pleoapele m ă

ardeau

tot

mai

tare,

dar

aproape

nici

nu

sim­

ţeam ; o picătură

de

sînge

ce

se

topise

la

căldură

i-a

coborît

pie­

z

i ş

d e

p e

obraz .

Limb a

i- a

tremura t

ţ i

1-a

recăzu t

î n

gură .

Tot .

mal horcăia ,

poalele

halatului ; am pus urechea pe Irupu-i îngro/i'or de rece, chiar

sub sin. Printre pîrîituri ca de incendiu, am perceput bălai galo­ pante, mult prea repezi pentru a fi numărate. Stăteam aşa, foarte aplecat, cînd ceva mi-a atins fruntea. Degetele ei mi-au pătruns

în

mea ; mi-a strîns-o

atît

nită

reve­

îngrozitor de crispată, globii

iarăşi

horcăitul şi întregul trup i s-a contorsionat. Atîrna pe marginea

reţin,

m-a

apăsînd-o

năpădit transpiraţia, şi picioarele mi s-au făcut ca de vată. Cînd

zvîrcolirile

i-au mai slăbit, am încercat s-o reaşez. Deschidea

mesei

ochilor

T-am

luat

braţul,

nu

mai

avea

puia. A m

desMciit

larg

păr.

A m

privit-o

în

ochi.

— Kris, a şuierat, l-am

de

tare

o clipă

au

încît

mai-mai

îi părăsise din

lucit

scurt

p e

sub

Izbea

pe

cu

capul

masă,

dar

apucat

era

mîna într-a

ţip. Starea

in

gît

de

s-a

plastic.

conştientă

dezlănţuit

s-o

Brusc

nou faţa-i

pleoape,

suportul

de

cu

fiecare

încercam

scăpa.

spasm

îmi

larg

gura,

de parcă

ar

fi

înghiţit

aerul. Deodată,

pe

această

faţă

înspăimîntătoare

şi

însingerată

au

răsărit

luminile

ochilor.

— Kris,

a

bolborosit.

Cît

eît

o

mai

?

Kris !

S-a

înecat,

pe

buze i-a înflorit o spumă şi din nou a fost cuprinsă de spasme.

O

ţintam cu ultimele-mi rămăşiţe de putere. A căzut pe spate,

de

rostea repc^de, odată cu fiecare expiraţie , şi fiecare dintr e el e

părea ultima. Dar convulsiile i-au revenit şi Harey îmi tresaltă iar în braţe, respjrînd cu un suprem efort, în pauze tot mai gîfîite.

în sfîrşit pleoapele s-au ridicat la jumătatea ochilor ei deschişi şi

orbi. înţepenise. Credeam că e sfîrşitul. Nici nu încercam să-i şterg spuma trandafirie de pe gură, stăteam aplecat, ascultînd parcă un clopot îndepărtat şi imens, şi aşteptam ultimu-i răsuflet ca să mă

prăbuşesc odată cu el, dar Harey respira într-una, aproape nemai- horcăind, tot mai liniştit, iar sfîrcul sinului, care încetase să-i mai tremure, zvîcnea sub palpitarea iute a inimii. încă nu înţelegeam

trăgea sufletul. Nu, nu, nu,

i-au clănţănit

dinţii

şi abia

îşi

mai

ce

se-ntîmplă. Doar podul palmelor mi s-a umezit şi mi se părea

asurzesc, că ceva moale şi elastic îmi umple urechile, tot mai

auzeam

acel

clopot

bătînd,

dar

acum

surd, ca

şi

cum

ar

fi

avut

limba

crăpată.

Şi-a

ridicat

pleoapele

şi priviril e

noastre s-au

 

întîlnit.

 
 

Harey,

am

vrut să

rostesc, dar

parcă

mi-a

lipsit gura,

faţa

îmi

era ca

moartă, acoperită

de

o

mască

grea, şi nu puteam

decît

uit.

 

Şi-a

rotit

priviril e

în

jurul

camerei.

Fruntea

i

s-a

mişcat.

Era

o tăcere deplină. în

spatele meu, într-o altă

lume, apa picura

egal

din robinetul deschis. Hare y s-a ridicat într-un cot. S-a aşezat.

M-am

dat înapoi. Mă

urmărea

din

ochi.

 

N-a

n-a

reuşit ?

a

spus.

De

ce

?

De

ce

priveşti

aşa

?

Şi

deodată,

cu

un

strigăt

îngrozitor :

D e

ce

priveşti

aşa?!

S-a

aşternut

liniştea.

Şi-a

privit

mîinile.

A

mişcat

umerii,

apoi

degetele.

Sînt

eu

?

a

întrebat.

Harey,

am

pronunţat

numai

din

buze, fără

glas. Şi-a

ridi­

cat

capul.

 

Harey

?

a

îngînat.

S-a

lăsat

lunece

de

pe

masă

şi

s-a

sculat. S-a

legănat

puţin,

şi-a

recăpătat

echilibrul,

a

făcut

cîţiva

paşi. Toate

le

săvîrşea

într-o

stare

de perplexitate,

privea

de

parcă

n'i

m-ar

fi văzut.

Ilarcy ? a mai spus oriată, înret. Dur

cii

nu

sînt

llarey.

Dar

cine

?

lîu

?

Harey ?

Dar

Ui,

Iu? !

DcoJată

ochii

i s-au deschis

larg, au fulgerat,

şi umbra

unui

zimbet

de su­

premă

luminat

faţa.

I'oate

şi

tu ?

Kris ! l'oaie

şi

tu

speraiiţu i-a de asemenea

? Tăceam, sprijinit

cu spatele de dulap, acolo

unde mă împinsese spaima. Mîinile i-au căzut

reluat. Nu, fiindcă

aşa. Nu

mai

neputincioase. Nu, a

se

Doar

ţi-e frică. Dar, ascultu-mă

ştiam

nimic

nici

acum

nu

rni-nţeleg

mai

pot. Nu

nimic.

poate

nu

este

posibil !

Eu

(şi-a

dus

pumnii

palizi

spre

piept)

mi

ştiu

nimic în afară

de

Harey ! Ţi

se pare

poate că

prefac?

Nu

au

trecut

Acest

am

hohotind fără lacrimi. Dă-mi drumul ! Mi-a strigat. Dă-mi drumul !

sînt

eu,

— Tac i ! am urlat, zguduind-o. Amîndo i zbier'am ca ie.şiţi din

minţi, stînd îngenuncheaţi umil în faţa celuilalt. Harey îşi izbea

punerea.

din

capul

Deodată ne-am oprit, rcspiiînd greu

Ţi-e

respingea

prefac,

hohote.

sărituiă

pe cuvint

într-un

strigăt

fost

lîngă

scîrbă

nu sînt

I

de onoare că

A

căzut

nu mă

prefac. Ultimele

pirngîiid

cuvinte

în

geamăt.

parcă

ea, am

! Ştiu

eu, nu

Nu

sînt

pe

în

duşumea,

mine.

spăr-sese ceva

cuprins-o

vreau

aşa !

Intr-o

singură

doar că

de umeri, se apăra,

Nu

vreau ! Vezi

nu

de umărul

meu, eu o strîngeam spre mine cu toată

Apa

picura

ritmic

robinet.

Kris

,

a

bolborosit,

lipindu-şi

tare

faţa

de

umărul

meu.

Spune-mi

ce am

de făcut, Kris

ca

— încetează !

Şi-a

am

spre

ridicat

strigat.

mine

obrazul:

să nu

mai

fiu

Cum

?

Nici

tu

nu

ştii

?

N u

există

scăpar-e ?

Nici

una ?

Harey

fie-ţi

milă

A m

vrut

doar ai văzut. Nu. Nu. Dă-mi

drumul, nu

vreau

să mă

atingi ! Ţi-e

scîrbă de

mine.

 

Nu-i

adevărat!

 

Minţi ! Trebuie să-ţi

fie scîrbă. Mie

mic însămi

mi-ar'

fi.

Dacă aş putea

Dacă aş putea

 
 

Te-ai

sinucide ?

 

'

Da.

Dar

eu

nu vreau, înţelegi ? Nu

vreau

le sinucizi.

Vreau

fii

aici, lîngă mine, şi nu mai am nevoie de nimic

altceva.

Ochii

— Cît

ei

imenşi, cenuşii

de oribil

minţi

,

mi-a

devorau.

spus

pe

un ton

calm.

I-am

dat drumul

şi m-am

ridicat

din genunchi. S-a

aşezat

pe

duşumea.

— Spune-mi ce am de făcut

că accsta-i

ca adevărul, că altul

să mă crezi

ceea ce gîndesc

— Nu

poate fi adevărul. Nu

sînt

Harey.

că nu rostesc decît

nu

există ? !

 

— Dar

cine

eşti ?

 

A tăcut un timp mai

îndelungat. De cîteva

să-i

tremure pînă

cînd, aplecîndu-şi

capul, a

ori, bărbia a prins şoptit:

Harey

?

Dar

ştiu

nu-i

adevărat.

Nu

pe

mine

iubiseşi

acolo

de

mult

 

Da, am spus. Ceea

ce

a

fost

nu mai

este. A

murit. Dar

pe

tine, de-aici, te iubesc. înţelegi ?

A dat din cap.

nu

crezi

nu şliu

apreciez

lot

ce-ai

făcut.

Ai

pro­

cedat cil s-a putut

mai

bine, cil de bine te-ai priceput. Dar aici

nu

e.xistă scăpare. Acu m trei zile, cînd vegiieam lingă patul tău, aştep-

mi-aş

aminteam

toate

tind

te

trezeşti,

întimplal

nu ştiam

încă

foarte

de

îmi

nimic.

Iar

acum

purtat

mi

de

se pare

parcă

s-au

mult. M-am

eiau

fi

pierdut

minţile, gîndurile

înceţoşate. Nu-mi

nici ce

a fost

mai

înainte, nici ce a fost

mai

tirziu

şi

nu mă

miram

de

nimic,

la

fel

ca

un om

după o narcoză

sau după o boală

înde­

lungată,

şi chiar

credeam

fusesem

poate

bolnavă,

numai

tu

nu vrei

să-mi

spui

nimic.

Mai

lîrziu

însă, tot

mai

multe

lucruri

mi-au

dat

de

gindit.

Ştii

care dintre ele. începusem să desluşesc

ceva

cheamă ?

după

cu cu Snaut. Dar, cum n-ai vrut să-mi mărturiseşti

ce-ai

aisculat

în

bibliotecă

atunci

ăla

cum

îl

nimic,

m-am sculat noaptea şi am dat drumul la magnetofon. Doar atunci,

o singură dată, am minţit

vorbea, cum se numea

fiindcă eu îl ascunsesem, Kris . Cel care

?

— Gibarian.

— Da.

Gibarian.

Atunci

am

înţeles

totul,

deşi,

la

drept

vor­

bind, nici acum nu pricep nimic. Un singur lucru nu ştiam

că nu

mă pot

asta

şi

un om,

nu sînt

că toate astea se sfirşesc

De

altfel,

poale,

a

fără sfîrşit. Despre

trezit

nu sînt

nu

pomenea

nimic.

spus, dar

te-ai

am oprit

ci

banda. Dar şi aşa auzisem

doar

un

instrument

destul ca să aflu

— Ce

— Un instrument care să-ţi cerceteze reacţiile

tot

înşiri ?

sau ceva în ge­

nul ăsta. Fiecare dintre voi are pe cineva ca mine. Totul se bazează

pe amintiri sau pe reprezentări, pe stările inhibate. Cam aşa ceva

De altfel, o ştii mai bine decît mine. El spunea nişte lucruri îngro­

zitoare, de necrezut, şi dacă n-ar fi fost faptul că toiul coincidea n-aş fi crezut niciodată !

— Ce coincidea ?

— Ei,

n-am

nevoie

de somn, că trebuie

fiu

mereu

lîngă

tine. Ieri dimineaţă

mai

credeam

urăşti

şi

din

acest

motiv

eram

nefericită.

Doamne, cît

eram

de

proastă ! Dar

spune

şi

tu :

puteam oare să-mi imaginez ? Nici

el

n-o

ura

pe

femeia

lui,

dar

mi-am

dat

seama

că,

orice

cum vorbea despre ea I Abia atunci aş face, ar fi inciiferent. De-o voiam

sau nu, pentru

tine

tot

o

tor­

tură era: Ba chiar mai rău, fiindcă instrumentul de tortură este

acest

neînsufleţit şi inocent ca piatra, care cade şi ucide

instrument să poată avea cele mai bune intenţii şi să iubească

una ca asta nu mi-aş fi închipuit-o

împăr­

dar

ca

niciodată. A ş vrea să-ţi

tăşesc măcar ceva

din

cele petrecute

cu

mine atunci, după

ce

am

auzit banda aceea. A m încercat chiar să-mi notez cele auzite

 

— Ah, de aceea ai aprins lumina ? am

îngăimat.

— Da. Dar

n-a ieşit nimic

Fiindcă

eu căutam în mine

 

slii

pe

ei

adică acel

altceva

Eram

de-a dreptul

nebună, iţi spun !

O

vrem e mi s-a părut că sub pielea

mea

nu mai există un trup, că

se mint. înţelegi ? —

în

mine

află

înţeleg.

altceva,

sînt

doar

doar

aer.

Asta

ca

— Dacă

stai

du-te, poţi ajunge

aşa,

culcată,

ore

în

şir,

noaptea,

atunci,

foarte departe şi în locuri stranii, ştii

gîndin-

* -

•— Da r !m l simţeam

Şl la.

mi-ai

cercetat

sîngele.

Inima

bătînd

ş! mi-a m

sîngele

amlnllt,

d e alltel^

spu-*

Cu m este

me u î

Spune-mi,

ne-mi

adevărul

? Doar

mi-1 poţi

spune

acum.

L a

fel ca al meu .

 

într-adevăr 7

-

Iţi jur.

Atunc i

ce-nseamn â

ast a ?

Ştii

m-a m gîndi t

apoi

c

ă

poal e

acel

ceva

s e află

ascuns

în mine, c ă este foarte

mic . Da r n u

ştia m

unde.

Acu m

însă

cred

că toate astea

n-a u fost în fond

decît

eschi­

vări, căci

m ă temeam

îngrozitor d e ceea ce voiam

să fac şi căutam

o

altă ieşire. Dar , Kris, dacă a m acelaşi

sînge

dacă este aş a pre­

cum

spui,

atunci

Nu , asta-i

imposibil.

Doar

n-a ş ma i trăi

acum,

nu-i

aşa ? înseamnă

că totuşi ceva există, da r unde ? In ca p ? Dap,

eu gîndesc

cît se poate d e obişnuit

şi

n u ştiu

nimic. Dacă a ş gindi

Drin ace l

lucru,

a r trebu i

s ă

ştiu

totul

dintr- o

dat ă

şi

s ă

n u

t e iu -

aesc, ci doa r

te

s ă m ă prefac

şi să şliu

vo m izbuti

rog , tot ce ştii, poate

că m ă prefac

Kris,

să facem

ceva !

I

Tăcea.

Din no u s-a lăsat peste noi liniştea.

Vrei

mori ?

Ma i curînd da.

spune-mi,

Hare y

stătea

chircită,

ia r eu , apleca t

deasupra-i ,

privea m

îrt

adîncul

sălii

pustii

plăcile

albe

ale instrumentelor

emailate,

apara­

tura

lucioasă,

împrăştiată

pretutindeni.

Privea m

d e

parcă

fi

căutat

u n lucru

necesar

şi nu-1 puteam

găsi.

 

Harey,

crezi că ţi-aş putea spune

ceva ? Aştepta. Ce-i drept,

nu

eşti

întru

totul

asemănătoare

mie . Da r asta

nu-nseamnă

o

in ­

ferioritate.

Dimpotrivă.

Poţi

crede ce vrei despre toate astea, daB

tocmai

datorită

n-ai murit.

U

n

rîs copilăros

şi trist i-a zbuciumat

faţa.

— Să-nsemn e

c ă sînt

nemuritoare ?

— N u

şliu.

I n

orice

caz, eşti

într-o

măsur ă

mult

ma i

mar a

decît

mine.

'

— E

— Da r

îngrozitor ! a

şoptit.

Da r poate

n u

m ă

n u atit

invidiezi

cît ţi s-a r părea.

— Harey,

prezenţa

ta

ţine

ma i curînd

de

menirea

ta,

a?

spune. Ştii, aici, în staţie, menirea

ta este

la fel d e neclară

c a

şi

a

mea

sa u a fiecăruia

dintre

noi. Ceilalţi

vo r continua

experimentul

lui

Gibaria n

şi se poate

întîmpla

orice

Sa u

nimic.

Sa u

nimic

şi-ţi

mărturisesc

c ă aş prefera

n u

se-ntîmple

nimic

n u atît di n cauza fricii (c u toate că şi e a joacă, probabil, u n

rol), ci din pricina faptului că experimentul

n u

v a

duce

nicăieri,

D e asta sînt absolut sigur.

i Da r

d e

ce

n u

v a

duce

nicăieri ? E

vorba

d e ocean ?

! tresărit.

A

'

sînperienţestărit .cîDact seaălpoatn-aunoeir însdcunoştinţe ăsimplenimiec.

Da . Despre

contact

e vorba.

Contactusad eu comunicacel puţil

Cred

înseamnntalinunoacesă rschimburezultatet

că, în

esenţă,

lucrurile

schiml buno?al rDupunoexăr­

c u m elefantul nu este o bacterie foarte mare, nici oceanul

nu

poate

fi

un

creier

foarte

mare.

Fireşte

de

ambele

părţi

pot

interveni

anumite acţiuni. Ca o consecinţă

a

uneia

dintre

ele,

te

privesc

acu m şi-ncerc să te conving că-mi eşti mai

dragă

decît cei

doispre ­

zece ani pe care i-am

consacrat

planetei

Solaris

şi

vreau

Poate

prin

tine

oceanul

a

vrut

să-mi

facă

u n

rămîn cu tine. serviciu ; poate

apariţia

ta trebuia

fie

pentru

mine

un

supli­

ciu sau poate nu-i decît o cercetare

microscopică.

U n

gest de

prie ­

perfidă

sau

poate

un

joc sarcastic. Ori

poate

toate

tenie, o lovitură laolaltă sau —

ceea

ce

mi

se

pare

cel

mai

probabil

nimic

din

toate

astea,

dar,

în

definitiv,

ce

ne

privesc,

pe

mine

şi

pe

tine,

intenţiile

părinţilor

noştri

atît

de

diferiţi

între

ei

?

Mi-ai

putea

riposta

de

aceste

intenţii

depinde

viitorul

nostru,

şi

voi

fi

d e

acord.

C a

şi

tine, nu

sînt

capabil

prevăd

ceea

ce

se

va-ntîmpla.

N u

te

pot

asigura

nici

măcar

te

voi

iubi

întotdeauna.

Dup ă

ce

s-au

întîmplat

atitea,

ne

putem

aştepta

la

orice.

Poate

miine

voi

deveni

o

meduză

verde

Asta

nu

depinde

de

noi.

Dar,

în

măsura

în

care

depinde

de

noi,

vo m

fi

împreună.

Oare-i

puţin ?

Ascultă

,

a

.spus,

ma i

este

ceva.

Eu

cu

ea

semă n

mul t ?

Ai

semănat

foarte

mult,

am

spus,

dar

acum

nu

mai

ştiu.

Cu m

adică

 

?

S-a

sculat

de

pe

jos

şi

acum

privea

cu ochii

mari.

Ai

reuşit

s-o

adumbreşti.

 

Şi

Da .

eşti

P e

ce ?

i-ai

Cîn d

sigur

tine.

N u

nu

pe

ea,

ci

c ă

pe

mine ?

dacă

P e

mine

?

ştiu

ceva

cred

oribil.

ai

fi

într-adevă r

ea,

/

găsit

pe

măsuţa

d e

că Sartorius

între-

n-aş

putea

te

iubesc.

a m

făcut

făcut ?

a m

fost

D e

Fiindcă

Ei

Da .

Nu-m i

De

— Fiindcă

spune.

ce ?

zi,

vreau

DISCUŢIA

ştii

nu

de

la

sînt

ea.

întorcîndu

sub fereastră o scrisoare de la Snaut. îmi

A

doua

dejun,

a m

relata

rupsese munca la anihilator, ca să facă o ultimă încercare de

ira­

diere a

oceanului

cu un

fascicul

de radiaţii

dure.

 

Dragă,

a m

spus,

trebuie

duc

la

Snaut.

Apusul

roşu

ardea

în

ferestre,

împărţind

camera

în

două.

N e

aflam

în umbr a

sinilie. In

afara

spaţiului ei, totul

părea

do

aramă.

îţi făcea

impresia

că orice carte, căzînd

de

pe raft,

ar

da

un

sunet

metalic.

 

E

vorb a

de

experienţa

aia

Numa i