mului social şi dezvoltarea lui, prin perfecţionarea fiinţei
Principiul răspunderii pentru fapte săvîrşite cu
Răspunderea juridică e considerată, pe bună
dreptate, una din instituţiile centrale ale dreptului. Aceasta
se datorează, în primul rînd, faptului, că răspunderea este
direct legată de finalităţile dreptului, de realizarea
acestora.
Dicţionarul limbii române moderne defineşte
răspunderea, ca fiind „faptul de a răspunde,
responsabilitatea". Responsabilitatea este definită ca
„obligaţia de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da
socoteală la ceva, răspundere".'
Din cele spuse rezultă că termenii „răspundere" şi
„responsabilitate" sunt interpretaţi ca termeni, echivalenţi,
ca sinonime. Şi totuşi, o analiză a literaturii de specialitate
permite de a evidenţia atît apropieri, cît şi diferenţe ale
acestor două categorii.
Astfel, în viziunea doctorului în drept Lidia Barac,
responsabilitatea socială ar putea fi definită ca fiind „acea
instituţie socială care cuprinde complexul de atitudini ale
omului în raport cu sistemul de valori, instituţi- onalizat de
societatea în care trăieşte, în vederea conservării şi
promovării acestor valori, în scopul perfecţionării fiinţei
umane şi conservării vieţii în comun, pe calea menţinerii
şi promovării ordinii sociale şi binelui public".2
Alta este situaţia răspunderii sociale. Ea vizează
sistemul normativ al societăţii, ordinea pe care acest
sistem normativ o promovează. După cum am menţionat
anterior, este recunoscut faptul că nici o societate umană
nu poate funcţiona în lipsa unui ansamblu de norme care
să reglementeze comportamentul membrilor săi. Aceste
norme orientează conduita oamenilor în cele mai diverse
sfere de activitate. Pe măsura dezvoltării societăţii umane,
se modifică şi sistemul normativ existent. Acesta din urmă
prescrie comportamentul uman şi îi asigură o anumită
uniformitate. Societatea nu poate să accepte alte
comportamente decît cele prescrise de normele ei sociale
şi va lupta împotriva tuturor celor care încalcă modelele de
comportament dictate de norme, ordinea socială. Prin
urmare, răspunderea presupune îndeplinirea unei obligaţii,
respectarea unei restricţii ce rezultă din normele sociale.
De aici, remarcăm că, responsabilitatea are o sferă
mult mai largă decît răspunderea. în timp ce
responsabilitatea se raportează la activitatea desfăşurată
de om din propria iniţiativă, pe baza alegerii libere a
obiectivelor din mai multe variante posibile, răspunderea
presupune realizarea unui comportament definit prin
norme sociale.
Deosebirea dintre răspundere şi responsabilitate se
manifestă prin următoarele.
în primul rînd, răspunderea presupune supunerea
individului, responsabilitatea presupune cunoaştere şi
apreciere, atitudine activă, convingere şi angajare.
In al doilea rînd, răspunderea este, mai ales, de
ordin normativ, iar responsabilitatea este de ordin valoric.
în al treilea rînd, răspunderea se manifestă, mai
ales, ca expresie a unor cerinţe pe care societatea le
impune agentului, în timp ce, responsabilitatea se
manifestă ca prezenţă umană liberă, ca expresie a
cerinţelor pe care agentul le formulează, la adresa
societăţii.
în final, răspunderea vizează în mod direct
conservarea sistemului social dat, în timp ce,
responsabilitatea vizează, mai ales, ameliorarea siste-
2.
umane. vinovăţie.
Diferite sunt şi mijloacele, căile prin care 3. Principiul răspunderii personale.
societatea asigură şi stimulează funcţionarea răspunderii 4. Principiul prezumţiei nevinovăţiei în stabilirea
şi responsabilităţii.1 răspunderii juridice.
Răspunderea juridică e o parte integrantă a 5. Principiul justiţiei sancţiunii.
răspunderii sociale. Specificul răspunderii juridice constă 6. Principiul operativităţi răspunderii juridice.
în faptul că ea se referă la obligaţia de a răspunde pentru 7. Principiul potrivit căruia unei singure violări a
încălcarea normei de drept. Aceasta e şi firesc. Se ştie că, normei juridice îi corespunde o singură imputare a
reglementînd relaţiile sociale prin norme juridice, răspunderii.
legiuitorul prescrie variantele acceptabile de comportare Principiul legalităţii răspunderii juridice are un
sau variantele ce sînt interzise pentru comportare. caracter complex. Caracterul lui complex se manifestă
Totodată el stabileşte şi consecinţele violării normei prin prin faptul că:
conduite ce nu corespund variantelor acceptate din punct a) răspunderea juridică are loc numai în baza
de vedere social. Ca urmare, singurul temei al răspunderii normei juridice;
juridice îl constituie încălcarea prevederilor normelor
juridice. Cele spuse, permit să definim răspunderea juridică
ca o instituţie juridică ce cuprinde ansamblul normelor
Stabilirea concretă a răspunderii juridice are la bază nu juridice, care vizează raporturile juridice ce se nasc în sfera
numai o apreciere socială din partea unui grup de activităţii specifice, desfăşurată de autorităţile publice, în
persoane, colectiv etc. Ea se întemeiază pe o constatare temeiul legii, împotriva tuturor celor care încalcă ordinea
oficială făcută, de regulă, de organele de stat, persoane de drept, în scopul asigurării respectării şi promovării
oficiale special împuternicite. Iată de ce răspunderea ordinii juridice.
juridică este strîns legată de activitatea unor organe de stat
şi a unor persoane oficiale. Aceasta însă nicidecum nu 20.2. Condiţiile răspunderii juridice
înseamnă că răspunderea juridică e izolată absolut de
Indiferent de domeniul juridic (civil, penal,
activitatea celorlalte persoane şi subiecte de drept, de alte
administrativ, financiar etc.) în care are loc, răspunderea
forme de răspundere socială. Dimpotrivă, răspunderea
juridică survine numai atunci cînd sînt întrunite anumite
juridică se află într-o strînsă legătură şi interdependenţă cu
condiţii. La ele se atribuie:
acestea. O asemenea legătură e determinată de diverşi
b) fapta ilicită;
factori şi, în primul rînd, datorită faptului că:
c) legătura cauzală dintre fapta ilicită şi rezultatul
a)sfera de reglementare a multor categorii de produs;
norme sociale deseori coincide (de exemplu, d) existenţa vinovăţiei;
furtul ca faptă social-periculoasă e inad- e) inexistenţa unor împrejurări care exclud
misibil nu numai din punctul de vedere ai răspunderea juridică.
normelor juridice, ci şi al celorlalte categorii 1. Fapta ilicită
de norme sociale: morale, obiceiuri, norme Fapta ilicită reprezintă împrejurarea de care
religioase etc.); legiuitorul leagă apariţia raportului juridic de constrîngere.
a) scopul statului de a combate faptele ilicite Ea se manifestă printr-o comportare ce intră în contradicţie
coincide şi cu scopul diverselor organizaţii cu prescripţiile normelor juridice. Modalităţile de
nestatale. comportare ilicită pot fi: acţiunea sau inacţiunea.
Răspunderea juridică intervine, prin urmare, ca Acţiunea reprezintă modalitatea cea mai frecventă
rezultat al faptei ilicite şi derivă din sancţiunea pe care de realizare a conduitei ilicite. Ea presupune întotdeauna
legiuitorul o prevede în conţinutul normei juridice. Ea încălcarea unei norme juridice care interzice ceva.
constituie, astfel, un raport juridic de constrîngere, născut Inacţiunea constă dintr-o abţinere de la o acţiune,
ca urmare a săvîrşirii faptei ilicite. Acest raport se impusă persoanei, prin norma juridică.
caracterizează prin următoarele: Fapta ilicită poate îmbrăca diferite forme, în
a) unul din subiectele lui întotdeauna este statul dependenţă de gradul de pericol social şi sancţiunile ce se
(reprezentantul lui oficial), iar celălalt subiect aplică pentru săvîrşirea diferitelor fapte ilicite. Faptele
e persoana care a săvîrşit fapta ilicită; ilicite pot fi diferenţiate în:
b)în conţinutul raportului juridic de constrîngere b) infracţiuni;
intră asemenea drepturi şi obligaţii corelative, c) contravenţii;
cum ar fi: obligaţia statului de a aplica numai d) abateri disciplinare;
sancţiuni prevăzute de lege pentru fapta e) fapte ilicite civile etc.
comisă şi dreptul persoanei responsabile de a i Toate faptele ilicite prezintă, indiscutabil, un pericol
se aplica numai această sancţiune şi nu alta social. Ce-i drept, gradul de periculozitate poate fi mai
etc.; mare sau mai mic.
c) aplicarea sancţiunii se face în numele statului a) Infracţiunea
şi are drept scop atît restabilirea ordinii legale Dintre toate formele de fapte ilicite, infracţiunea
încălcate prin fapta ilicită, cît şi întărirea prezintă cel mai înalt grad de pericol social.
legalităţii. Potrivit art. 14 al Codului Penal al Republicii
Moldova:
Răspunderea juridică, indiferent de forma ei
concretă de manifestare, are la bază următoarele principii:
1. Principiul legalităţii răspunderii juridice.
 „(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune)
prejudiciabili prevăzută de legea penală, săvîrşită cu
vinovăţie şi pasibilă de pedeaps penală.
(2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau
inacţiunea care, deşi forma conţine semnele unei fapte
prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită d importanţă,
nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni".
După cum se vede din definiţia dată infracţiunii de
Codul penal, exi: tcnţa infracţiunii este de neconceput în
afara determinării exprese facul de legea penală. Nu
întîmplător în dreptul penal se ia la bază un principi
cunoscut încă din antichitate: nullum crimen sine lege (nu
există crimă fai să fie prevăzută de lege).
b) Contravenţia
Ca formă a conduitei ilicite, contravenţia este
definită de art. 9 al Cc dului cu privire la contravenţiile
administrative al Republicii Moldov; Contravenţie
administrativă se consideră fapta (acţiunea sau inacţiune,
ilicită ce atentează la personalitate, la drepturile
persoanelor juridice etc.
b) Legătura cauzală a faptei ilicite şi
rezultatului dăunător
Latura cauzală a faptei ilicite şi a rezultatului
dăunător este obiectivi
Caracterul obiectiv al legăturii cauzale înseamnă că
aceasta există ind< pendent de voinţa omului şi de
recunoaşterea ei. Ştiinţa dreptului porneşl de la premisa
conform căreia răspunderea juridică se declanşează şi si
biectul faptei ilicite este tras la răspundere cu condiţia că
rezultatul ilic este o consecinţă nemijlocită a faptei
(acţiunii sau inacţiunii) sale iliciţi Raportul cauzal exclude
faptele întîmplătoare care pot uneori interveni.
Astfel, răspunderea juridică intervine numai atunci
cînd efectul di unător este rezultatul acţiunii unui individ,
atunci cînd rezultatul decu ge logic din această conduită.
Aceasta înseamnă că, atunci cînd rezultati negativ din
punct de vedere juridic s-a produs din cauze ce nu depind
c individ, legătură cauzală nu există. Prin urmare, pentru a
se declanşa răi punderea juridică a unui individ, acesta
trebuie să fi acţionat cu vinovăţii iar rezultatul ilicit trebuie
să fie consecinţa nemijlocită a conduitei sal Aceste cauze
pot fi asociate, concurente ori succesive, principale sau s<
cundare, directe sau indirecte.
Vinovăţia este o altă condiţie a răspunderii juridice. Ea
caracterizeas atitudinea psihică a autorului faptei ilicite
faţă de fapta sa şi faţă de const cinţele acesteia. Vinovăţia
presupune şi implică recunoaşterea capacităţ omului de a
pătrunde şi a aprecia un lucru la justa lui valoare. Nu
poate vorba de vinovăţie atunci, cînd fapta ce se atribuie
unei persoane nu-i aparţine sau dacă fapta dată e un
rezultat ce nu depinde în genere de voinţa ei. Orice faptă
săvîrşită de o persoană, înainte de a deveni realitate, apare
sub forma unei idei de comportament. Mai apoi, ideea
este urmată de hotărîrea realizării ei practice. Ca rezultat,
vinovăţia se manifestă ca o legătură între conştiinţa
omului şi consecinţele survenite în urma faptei sale
ilicite.
Vinovăţia se poate manifesta prin următoarele
forme:
b) intenţia;
c) culpa.
Intenţia, ca formă a vinovăţiei, se caracterizează
printr-un complex de factori psihici printre care un rol
primordial îi revine cunoaşterii caracterului antisocial al
faptei şi acceptării urmărilor ei negative.
Intenţia, Ja rîndul ei, poate fi directă şi indirectă.
Intenţia e directă atunci cînd persoana (subiectul,
făptuitorul) îşi dă seama de caracterul so- cial-periculos al
acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările dăunătoa-
re ale acestora şi doreşte să săvîrşească fapta şi acţionează
în acest scop.
în cazul intenţiei indirecte, subiectul prevede
caracterul ilicit al faptei sale şi al urmărilor acesteia şi
acceptă producerea faptei şi a urmărilor ei.
Culpa este acea formă a vinovăţiei în care autorul
unei fapte ilicite nu prevede consecinţele faptei sale, deşi
trebuia să le prevadă sau, prevăzîn- du-le, speră în mod
uşuratic că ele nu se vor produce.
Culpa îmbracă două forme:
a) sineîncrederea (imprudenţa) - cînd autorul
prevede caracterul ilicit al faptei sale şi urmările
a acesteia, nu le doreşte, nu le acceptă, dar, în
virtutea unor împrejurări, speră cu uşurinţă că nu
se vor produce;
b) neglijenţa - cînd autorul faptei n-a prevăzut
posibilitatea survenirii unor asemenea urmări
dăunătoare, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
Distincţia formelor respective ale vinovăţiei are o
mare însemnătate practică, deoarece face posibilă
stabilirea sancţiunii mai oportune.
20.3. împrejurările care exclud răspunderea
juridică
Aşa cum am arătat deja, în dreptul nostru,
răspunderea juridică survine numai atunci cînd sunt
întrunite anumite condiţii. Răspunderea are un caracter
subiectiv, fiind fundamentată de vinovăţie, în marea
majoritate a cazurilor, iar vinovăţia este raportată la
autorul unei fapte ilicite.
Legea şi doctrina semnalează însă o serie de cauze menite
să înlăture caracterul ilicit al faptei ce produce consecinţe
negative în realitatea obiectivă. în prezenţa acestor cauze
răspunderea nu se va declanşa, fiind lipsită de temei. Deci,
asemenea cauze exclud în acelaşi timp şi răspunderea.1
Relativ la cauzele care înlătură caracterul ilicit al
faptei, menţionăm că ele nu figurează şi nu sunt expres
arătate în toate ramurile dreptului.
în materie de răspundere civilă, remarcăm că Codul
civil conţine doar o singură prevedere normativă din care
ar rezulta cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei.
Astfel, conform alin. (1) al art. 13, „nu sunt ilicite acţiunile
persoanei care, în scopul autoapărării, ia, sustrage, distruge
sau deteriorează un bun sau, în acelaşi scop, reţine
persoana obligată care ar putea să se ascundă, sau înlătură
rezistenţa celui obligat să tolereze acţiunea dacă nu se
poate obţine asistenţa organelor competente şi dacă, fără o
intervenţie imediată, există pericolul ca realizarea
dreptului să devină imposibilă sau substanţial îngreuiată".
în materie de răspundere penală aceste împrejurări
sunt concretizate, în Codul penal din 1961 erau formulate
doar două cauze care înlăturau caracterul penal al faptei:
legitima apărare (art. 13) şi extrema necesitate (art. 14). în
Codul penal din 18 aprilie 2002 legiuitorul a stabilit
cauzele care înlătură caracterul penal al faptei într-un
capitol separat - capitolul III. Conform art. 35, se consideră
cauze care înlătură caracterul penal al faptei:
1. legitima apărare;
2. reţinerea infractorului;
3. starea de extremă necesitate;
4. constrîngerea fizică sau psihică;
5. riscul întemeiat.
Legitima apărare este în consens direct cu
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Art. 36 al Codului penal stipulează că este în stare
de legitimă apărare persoana care:
b) săvîrşeşte fapta pentru a respinge un atac direct,
imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa,
a altei persoane sau împotriva unui interes
public şi care pune în pericol grav persoana sau
drepturile celui atacat ori interesul public;
c) săvîrşeşte fapta, prevăzută mai sus, pentru a
împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei
ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă
încăpere.
Reţinerea infractorului este o împrejurare nouă
pentru legislaţia noastră.Prin reţinere a infractorului, în
sensul art. 37 al Codului penal, se înţeleg acţiunile de
cauzare a unor prejudicii în timpul captării şi predării or-
ganelor de drept a persoanei care a comis o infracţiune, şi
care se sustrage de la răspundere penală.1
Starea de extremă necesitate este reglementată de
art. 38 al Codului penal: „(2) Este în stare de extremă
necesitate persoana care săvîrşeşte fapta pentru a salva
viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei
persoane ori un interes public de la un pericol iminent care
nu poate fi înlăturat altfel".
Legea prevede totodată faptul că nu este în stare de
extremă necesitate persoana care, în momentul săvîrşirii
faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave
decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era
înlăturat.
Constrîngerea fizică sau psihică este o altă cauză
care înlătură caracterul penal al faptei. Astfel, conform
alin. (1) al art. 39 al Codului penal: „Nu constituie
infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat
daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al
constrîngerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei
constrîngeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile".
în cazul constrîngerii se înlătură caracterul penal,
întrucît acesteia îi lipseşte una dintre trăsăturile esenţiale:
vinovăţia.
Riscul întemeiat este o altă prevedere nouă pentru
legislaţia noastră. Art. 40 al Codului penal prevede:
„(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de
legea penală, care a cauzat daune intereselor ocrotite de
lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor
socialmente utile.
(2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul
socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un
anumit risc şi dacă persoana care 1-a admis a luat măsurile
necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor
ocrotite de lege "...
#*#
 Doctrina juridică semnalează şi alte cauze menite a săvîrşite în exerciţiul funcţiei lor ş.a. Totuşi, această fixează în mod expres vîrsta de la care persoanele fizice
înlătura caracterul ilicit al faptei ce produce consecinţe răspundere este deseori parţială şi fragmentară, necom- sînt responsabile.
negative, cum ar fi: parîndu-se cu alte forme de răspundere în ceea ce priveşte Remarcăm şi faptul că anumite fapte ilicite pot fi
d) lipsa pericolului social al faptei; decizia. După cum, pe bună dreptate, se menţionează în săvîrşite în majoritatea cazurilor, de persoane fizice. Aşa,
e) cazul fortuit; literatura juridică, acestei forme de răspundere juridică îi de exemplu, infracţiunile pot fi săvîrşite, ca regulă, de
f) iresponsabilitatea; este caracteristică „întârzierea sau chiar evitarea persoane fizice care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, au
g) beţia fortuită (accidentală) reglementării răspunderii ministeriale şi reticenţa de a împlinit vîrsta de şaisprezece ani, iar pentru unele
introduce procedeul revocării populare"2. categorii de infracţiuni - paisprezece ani. De asemenea,
h) minoritatea făptuitoruluieroarea de fapt; Răspunderea civilă este forma tipică şi totodată cea subiect al abaterii disciplinare poate fi numai persoana
i) consimţămîntul victimei; mai dezvoltată a răspunderii juridice. Ea se declanşează în fizică încadrată în muncă şi care prestează munca în
j) executarea unei obligaţii de serviciu; temeiul condiţiilor fixate prin Codul civil. Răspunderea temeiul unui raport de muncă.
k) exercitarea unui drept etc. civilă cunoaşte două forme: răspunderea civilă delictuală q) Subiecte colective
Cauzele menţionate se acceptă, evident, doar în şi răspunderea civilă contractuală. Ambele forme sunt Dacă persoanele fizice, în condiţiile legii, pot fi
condiţiile prevăzute de lege. dominate de ideea reparării unor prejudicii create prin subiecte ale răspunderii juridice în toate cazurile, atunci
în afara împrejurărilor analizate de noi mai există şi faptele ilicite. subiectele colective (şi în primul rînd persoanele juridice)
situaţii care, deşi nu înlătură caracterul ilicit al faptei, Răspunderea penală este definită ca raportul pot să răspundă numai din punct de vedere civil şi în
înlătură fie răspunderea juridică, fie, executarea unor juridic penal de con- strîngere, născut ca urmare a cazuri mult mai rare, administrativ sau penal. De cele mai
măsuri rezultate din stabilirea răspunderii făptuitorului. săvîrşirii infracţiunii între stat, pe de o parte, şi infractor, multe ori colectivităţile apar ca subiecte ale răspunderii
în dreptul penal aceste împrejurări sunt cunoscute pe de altă parte. în cadrul acestui raport juridic statul are juridice civile.
sub denumirea de cauze care înlătură răspunderea penală dreptul să tragă la răspundere pe infractor, să-i aplice Indiferent de forma răspunderii la care sînt supuse
sau consecinţele condamnării. Ele sunt reflectate în sancţiunea prevăzută de lege şi să-1 constrîngă să o subiectele colective, sancţiunile aplicate faţă de acestea
capitolul XI al Codului penal. Acestea sunt: execute. Infractorul este obligat să răspundă pentru fapta sînt numai de ordin patrimonial.
l) Amnistia (art. 107); sa şi să se supună pedepsei aplicate.
m) Graţierea (art. 108); în dreptul muncii răspunderea angajaţilor poate fi:
n) împăcarea (art. 109); răspundere materială şi răspundere disciplinară. Ea
o) Reabilitarea judecătorească (art. 112). survine în cazul în care angajatul încalcă cu vinovăţie
Codul penal (art. 53) prevede, de asemenea, obligaţiile de serviciu şi cauzează o pagubă organizaţiei la
liberarea de răspundere penală. Astfel, „Persoana care a care este angajat.
săvîrşit o faptă ce conţine semnele componenţei de Am menţionat doar cîteva din multiplicitatea
infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către formelor răspunderii juridice. în acelaşi timp, cu toată
instanţa de judecată în cauzele: diversitatea formelor răspunderii juridice, acestea sunt
a) minorilor; fundamentate pe o serie de principii comune, cum ar fi: le-
b) tragerii la răspundere administrativă; galitatea răspunderii juridice, principiul răspunderii
c) renunţării de bunăvoie la săvîrşirea personale, principiile unicităţii răspunderii etc.
infracţiunii;
d) căinţei active; Subiectele răspunderii juridice sînt persoanele împotriva

e) schimbării situaţiei; cărora se exercită constrîngerea de stat prin aplicarea de

f) liberării condiţionate; sancţiuni juridice. Calitatea de subiect a răspunderii

g) prescripţiei de tragere la răspundere penală ". juridice intervine în toate cazurile cînd are loc săvîrşirea
unei fapte ilicite. Nu există fapte ilicite care nu au un
subiect în lipsa acestuia nu poate fi vorba de faptă ilicită.
20.4. Formele răspunderii
Ce-i drept, sînt anumi te excepţii, strict determinate de
juridice. Subiecţii răspunderii lege, cînd răspunderea juridică intervine pentru anumite

juridice persoane fără ca acestea personal să fi săvîrşit fapte ilicite

De exemplu, persoana răspunde pentru dauna pricinuită de
Fiecare ramură a dreptului cunoaşte o formă de
animalele sai păsările care se află sub ocrotirea sa.
răspundere specifică. De aceea există mai multe forme de
răspundere juridică. în domeniul fiecărei ramuri de drept
Subiect al răspunderii juridice poate fi atît o
s-au conturat forme specifice de răspundere, cum ar fi:
persoană fizică cît şi anumite colectivităţi.
răspunderea constituţională, răspunderea administrativă,
p) Persoana fizică
răspunderea civilă, răspunderea penală etc.
Pentru ca o persoană fizică să fie considerată
Din perspectiva teoriei generale a dreptului,
subiect al răspunderii juridice, ea urmează să corespundă
remarcăm faptul că există relaţii complexe de
unor condiţii: să aibă capacitatea de e răspunde şi să
interdependenţă între diferitele forme de răspundere.
acţioneze în mod liber.
Capacitatea de a răspunde nu trebuie confundată
Precizăm, de asemenea, că nu fiecărei ramuri de drept îi
nici cu capacitatea de folosinţă şi nici cu capacitatea de
corespunde o formă unică de răspundere. Spre exemplu, în
exerciţiu. Ea e o formă specifică a capacităţii juridice ce
cadrul dreptului administrativ putem întîlni răspundere
atribuie subiectului de drept capacitatea de a răspunde
contravenţională, civilă, penală, disciplinară etc.1
pentru fapta sa ilicită, ultima fiind o manifestare a voinţei
Răspunderea constituţională are la bază concepţia
ei.
statului constituţional şi democratic. Ea se referă la
A acţiona în mod liber, înseamnă a-ţi propune
răspunderea şefului statului (Preşedintelui Republicii
anumite scopuri şi a decide în ce mod ele pot fi atinse.
Moldova), răspunderea deţinătorilor unui mandat politic
Subiecte ale răspunderii juridice pot fi doar
(răspunderea celor aleşi în organele reprezentative ale
persoanele capabile de a înţelege caracterul faptei sale şi
statului, răspunderea membrilor Guvernului pentru faptele
consecinţele acesteia. Din aceste considerente, legiuitorul
NJ
1)Acea norma sociala ce contine o regula de conduita,
stabilita sau autorizata de stat, menita sa reglementeze cele
mai importante domenii de activitate umana si ocrotita, in
caz de necesitate, de forta coercitiva a statului.
2)N.Popa-regula generala si obligatorie de conduita, al
carei scop este de a asigura ordinea sociala, regula ce poate
fi adusa ;a indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie, prin
constringere
3)I.Dogaru-regula de conduita generala, impersonala si
obligatorie, care exprima vointa electoratului infatisat de
organul legislativ, regula a carei scop este de a asigura
ordinea sociala si care poate fi adusa la indeplinire pe cale
statala, la nevoie, prin constringere
4)H.Kalsen-cuvintul norma exprima ideea ca ceva trebuie
sa fie sau sa produca, in particular, ca un om trebuie sa se
comporte de o anumita maniera. Aceasta este semnificatia
ce o poseda unele acte umane, care dupa intentia autorilor,
vizeaza sa provoace conduita altuia
Elementele NJ
1)Imperativul-ipotetic-prevederile NJ sunt subordonater
unei conditii(daca nu vor fi achitate datoriile, se confisca
bunurile)
2)Constringerea-NJ comporta o constringere ce deosebeste
dreptul de morala.Concepind dreptul ca constringere
morala devine un fapt social care nu stabileste asemnea
sanctiuni, ci ale carei sanctiuni si dezaprobarea atitudinilor
ce contravin normelor.
3)Validitatea-(Kelsen fundamenteaza teoria pura a
dreptului)-Este conditia existentiala”sine qua non” a normei
juridice.Validitatea unei norme nu poate avea alt fundament
decit validitatea altei forme.
4)Inlantuirea- NJ constituie un element al totalitatii, o
veriga dintr-un sistem de norme care trebuie sa fie
coerent.NJ formeaza un sistem logic, perfect, unitar,
uniform
5)Eficacitatea-o norma care nu beneficiaza de un minim de
eficacitatea nu este recunoscuta drept o norma juridica,
obiectiv valabila.
Dupa Mircea Djuvara Elementele NJ:
1)reglementeaza numai intentii exteriorizate
2)obligatiile ei au atit caracter pozitiv, cit si negativ
3)NJ obliga numai fata de altul
4)constringerea(sanctiunea) intervine invariabil din
exteriorul persoanei, pt a o determina sa intre in ordinea
instituita si pt a reface aceasta ordine dezechilibrata intr-un
mod oarecare.
Geny Fracois sustine ca NJ se disting de cele morale prin:
a)sanctiunea din afara
b)ideea de just
c)imperativul categoric al NJ
Caracteristicile NJ(N.S. Timocheff)
1)recunoasterea lor de catre membrii grupului
2)respectarea acestora in calitate de comandamente
generale
3)recunoasterea NJ de catre guvernanti
4)garantarea NJ de catre guvernanti
Trasaturi NJ(Nicolae Popa)
1)NJ are un caracter general si impersonal
2)NJ are un caracter tipic
3)NJ implica un raport intersubiectiv
4)NJ este obligatorie
b)relativ-determinate- cu limite
c)alternative-se poate opta pt mai multe sanctiuni
d)cumulative-2sau mai multe sanctiuni deodata
Regulile tehnicii legislative:
1)ceea ce e de la sine clar, e evident nu e cazul sa expui, sa
formulezi
b)ceea ce e expus odata, legiuitorul nu repeta a 2-a oara
c)una si aceiasi prescriptie normativ-juridica, una si aceiasi
formulare poate indeplini concomitent mai multe functii,
formulare care indeplineste intr-o NJ rolul de dispozitie,
poate si p/u o alta NJ o ipoteza.
Expunere alba- corelarea textelor din mai multe acte
normative
Clasificarea NJ:
A)Dupa ramura de drept-in dependenta de obiectul
reglementarii normative si metoda acestuia:de drept
constitutional, administrativ, civil, penal, familiar, al
muncii
B)Forma juridica:
I)cuprinse in legi-conctitutionale, organice, ordinare
II)acte normative subordonate legii-hotaririle
parlamentului, ordonantele guvernului, presedentia RM,
ordonantele guvernului, alte acte normative
C)Structura tehnico legislativa sau modul de redactare:NJ
complete(ipoteza, dispozitie, sanctiune) NJ incomplete
D)Caracterul conduitei prescrise
I)imperative-prescriu comportamentul subiectilor
a)onerative b)prohibitive
II)dispozitive-comportamentul larg al subiectilor
a)permisive b)suplenitive
E)Gradul si intensitatea incidentei
a)principii sau norme cardinale- din constitutie si
declaratii
b)mijloace normative-asigura traducerea cerintelot
fundamentale de reglementare a ordinii sociale, in limbajul
specific dreptului
F)Sfera de aplicare-norme generale, speciale, de exceptie
G)Criteriul socio-juridic-punitive(cei ce nu respecta legea
sunt pedepsiti juridic); stimulative(stabilesc un anumit
sistem de stimulente)
H)gradul de precizie si specificitate- stricte, directive

Situatia cind doar frica de pedeapsa consituie temeiul

aplicarii legilor, se poate distinge in viata societatilor un fel
de flux si reflux
1)frecventa pedepsei ↑→frica ↑
2)frica↑→respectul legii ↑
3)respectul legii ↑→frecventa pedepsei ↓
4)frecventa pedepsei ↓→Frica ↓
5)frica ↓→respectul legii ↓
6)respectul legii ↓→frecventa pedepsei↑

Dupa natura distingem :

1)sanctiuni patrimoniale- vizeaza patrimoniul subiectului
2)sanctiuni nepatrimoniale-privitoare la dpreturile
persoanei, la actele persoanei si la persoana

Dupa ramura de drept in care intervin

1)civile2)disciplinare3)penale4)administrative5)finaciare
Dupa rol:
1)cu caracter reprimator 2) cu caracter reparator
Dupa modul de reglementare:
a)generale-cuprinse in legi-cadru, coduri
b)speciale-reglementate prin norme speciale
Dupa efectele produse:
a)cu efect precumpanitor moral
b) cu efect precumpanitor patrimonial
Dupa regimul juridic:
a)Transmisibile
b)Netransmisibile
Dupa natura inclinarii
a)penaleb)administrativec)disciplinared)civile
Dupa gradul de determinare
a)determinate- sunt exacte