CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU - CREATOR DE

ŞCOALĂ FILOSOFICĂ ROMÂNEASCĂ

GABRIELA POHOAŢĂ

gabriela_pohoata@yahoo.com

Abstract: Constantin Rădulescu-Motru was the founder of the 20-

th century Romanian school of philosophy. His personality reflects a
sui generis mixture of pedagogics and philosophy, a teacher of
philosophy as well as a founder of a philosophical system. Therefore,
his pedagogics was, rather a metaphysical one, a result of the
energetic personalised reconstruction of Man, in other words an
anthropological pedagogics.

Keywords: energetic personalism, psychology, pedagogics,

philosophical education, Romanian culture.

Despre personalitatea şi filosofia lui C. Rădulescu-Motru s-au scris

numeroase studii şi articole unele caracterizate prin obiectivitate şi
rigoare ştiinţifică. Aceasta pentru că perspectivele deschise de filosof şi
de psiholog în cunoaşterea ştiinţifică a fiinţei umane, în determinarea
specificului naţional, a categoriilor sociale şi politice care au acţionat în
România modernă, însuşirile sale de animator, toate laolaltă şi fiecare
în parte s-au repercutat asupra vieţii noastre intelectuale.
Articolul de faţă îşi propune să ilustreze latura pedagogică
a personalităţii sale, arătând că rămâne unul dintre cei mai
importanţi filosofi români care a fost şi creator de şcoală şi
publicistică filosofică. Considerăm că, alături de Nicolae Iorga,
profesorul Constantin Rădulescu-Motru este incontestabil omul
cel mai viu, cel mai creator şi original al generaţiei de la 1900.
Este personalitatea care a însemnat mult prin multilateralitatea sa
pentru cultura română a timpului când a trăit, prin contribuţiile în
estetică, pedagogie, psihologie, sociologie, politică toate venind de la
reconstrucţia personalist-energetică a omului pe care o consideră
posibilă şi care unifică toate preocupările sale sub semnul unei
concepţii filosofice cu vădite capacităţi de a deveni practic
operaţională pentru cultura naţională. A fost printre primii care a fost
ispitit, de a crea o ,,filosofie a poporului român”. Filosoful Rădulescu-
Motru s-a regăsit în mai multe locuri: la universitate, în presă,
în conferinţele publice, în parlament, la radio. A ocupat mai
multe statusuri sociale: profesor, decan, director de publicaţii,


Conf. univ. dr. – Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”.
jurnalist, dramaturg, politician, funcţionar public, proprietar
agricol.
Constantin Rădulescu-Motru a făcut filosofie pornind de la
doctrinele europene, fiindu-i limpede că o filosofie românească se
dezvoltă numai în raport cu gândirea europeană, deşi în România de
sfârşit de secol XIX lipsea un spaţiu public bine conturat, nu existau
canalele de comunicare între filosofi, fără a mai aminti de lipsa unui
dialog real între discipline, fapt sesizat de Rădulescu-Motru. El a înţeles
necesitatea difuzării filosofiei pe diverse canale de comunicare,
pornind de la producţia filosofică reală. Nu a coborât filosofia la nivelul
maselor. Nu a făcut activitate de vulgarizare a filosofiei, însă el a
acţionat pentru crearea unui public intelectual recrutat din toate
categoriile intelectualităţii, interesat de meditaţia filosofică.
Avem mărturii despre starea filosofiei la sfârşitul secolului al XIX-
lea şi începutul secolului al XX-lea. Însuşi C. Rădulescu-Motru descrie
poziţia profesorului de filosofie în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea. Învăţământul filosofic ,,era mai mult un învăţământ de completare
pentru istorie şi filologie, filosofiei acordându-i-se un rang subaltern,
fiindcă nu exista un context favorabil gândului filosofic, iar opinia
publică manifesta o anumită inhibiţie faţă de creaţia filosofică
originală. De altminteri, publicul nici nu pretindea lucrări originale.(…)
Ar fi fost chiar discreditaţi, mai ales aceia care erau profesori, dacă li s-
ar fi atribuit idei personale. Aceasta ar fi însemnat că nu-şi cunoşteau
bine materia ce aveau de predat. În climatul cultural de acum 30-50
ani în urmă, nu erau condiţii prielnice pentru originalitate filosofică”1.
Ideea se va regăsi şi în ,,Prefaţă” la Personalismul energetic
(1927), unde remarca lipsa unei tradiţii filosofice, din care cauză nu a
fost posibilă inovarea filosofică.
Şi ca argument aduce pe dascălii săi Titu Maiorescu şi C.
Dumitrescu-Iaşi, care nu au elaborat şi publicat lucrări de filosofie
originale2.
Una dintre cele mai importante instituţii create de filosof rămâne
Societatea Română de Filosofie. Înfiinţată ca Societatea de Studii
Filosofice în 1910, transformată, în 4 martie 1915, în Societatea
Română de Filosofie, această organizaţie a reunit cam tot ce a fost
semnificativ în filosofia noastră în prima jumătate a secolului al XX-lea.
Societatea Română de Filosofie a funcţionat până în anul 1944.
La şedinţele Societăţii române de filosofie s-a discutat de mai multe
ori despre situaţia filosofiei în şcoala secundară, şi s-a luat decizia
organizării unui congres al profesorilor de filosofie. În zilele de 2, 3, şi 4
februarie 1934, la Fundaţia Dalles, are loc primul Congres al
profesorilor secundari de filosofie, organizat de Gruparea profesorilor
de filosofie, al cârei preşedinte era Rădulescu–Motru. Au participat
1
Rădulescu-Motru, C., Mărturisiri, ediţie de Valeriu şi Sanda Râpeanu, Editura
Minerva, 1990, p. 64-70.
2
Rădulescu-Motru, C., Personalismul energetic, Editura Albatros, 2005, pp.V-LVI.
câteva sute de profesori. Deschizând Congresul, C. Rădulescu-Motru
arăta că scopul acestuia este de a aduce argumente în crearea unei
catedre de filosofie prin stabilirea numărului necesar de ore pentru
filosofie în şcoală: ,,Nu cerem nicio favoare, ci o înţelegere deplină”.
O componentă esenţială a activităţii de organizator şi creator de
şcoală a lui C. Rădulescu-Motru o reprezintă comunicările memorabile
ţinute sub cupola Academiei. Astfel, comunicarea Rolul educativ al
filosofiei, ţinută în şedinţa publică din 18 februarie 1944, afirma
raţionalismul şi încrederea în valoarea educativă a filosofiei, într-un
moment de bulversare a tablei de valori şi de exacerbare a unor porniri
din subconştient. ,,Între rolurile filosofiei - spune Motru -, cel mai de
seamă este rolul educativ. De la origine, gândirea filosofică a fost
îndreptată spre perfectarea omului, sub raportul conduitei şi al
mentalităţii. Filosofia a fost şi este, în primul rând, înţelepciune; adică:
gând şi faptă cumpănite”. Cu această convingere, Motru uzând de
ampla sa experienţă didactică, pledează pentru predarea eficientă a
filosofiei elevilor din învăţământul secundar. ,,Prin lecţiile de educaţie
filosofică - afirma gânditorul - nu se urmăreşte scopul de a da elevului
cunoştinţe numeroase de filosofie, ci de a-i da acestuia o educaţie,
care să-i mijlocească maturizarea minţii şi a conduitei morale”3.
,,Aşa cum era firesc, scrie Gh. Vlăduţescu4, Rădulescu-Motru s-a
aplecat ceva mai stăruitor asupra pedagogiei, dascăl fiind, şi încă unul,
deşi nespectaculos, memorabil. Despre el Nechifor Crainic spunea:
,,Cuvântul lui Motru nu strălucea, propoziţiunea curgea de multe ori ca
un fir de apă pierdut printre pietre, dar dincolo de cuvânt simţeai pe
omul de construcţie şi de cultură de la care aveai ceva de învăţat”.
,,tipul adevăratului magistru”, ,,bun cunoscător şi înţelegător al
psihologiei adolescenţei”, de aceea ,,mai puţin sever şi mai mult
îngăduitor”, călăuzea discuţiile seminariale ,,cu o mâna sigură, fără
nicio morgă”. ,,La examenul de licenţă, dânsul examinează cu
afabilitate, prin întrebări de materie şi inteligenţă, le asculta cu atenţie
răspunsurile, cercetându-le cu blândeţe erorile, le înfrânează cu mult
calm avânturile de critica juvenilă şi, lucru de mirare, este profund
jenat de neştiinţa sau slăbiciunea lor”5. Nu avea ,,elocvenţă”, dar
,,lecţiunile sale” ,,erau foarte interesante, pline de idei şi fapte” (I.
Petrovici, Amintiri universitare). ,,Era cât se poate de îngăduitor la
examene. Ceea ce voia să constate la candidaţi era râvna şi munca
efectivă” (Eugeniu Sperantia, Figuri universitare).

3
Rădulescu-Motru, C., Rolul social al filosofiei (restituiri), în ,,Revista de filosofie”,
2/1992, p.155-156.
4
Vlăduţescu, Gh., Neconvenţional despre filosofie românească, Bucureşti,
Editura Paideia, 2002, p. 16-22.
5
Gheorghiade, C., D-l C. Rădulescu-Motru ca profesor şi ca om de ştiinţă, în
,,Convorbiri literare”, anul VII, iul.-aug. 1925.
 ,,[…]Învăţătura lui ajungea să ne străbată în cugete, devenindu-ne
astfel materie şi disciplină de gândire” (Ion Zamfirescu, Oameni pe
care
i-am cunoscut).
Însă mai mult decât atâta, ca orice dascăl este pedagog, C.
Rădulescu-Motru a cercetat pedagogia şi a participat la desluşirea
rosturilor ei şi epistemologic. Aşa cum spunea el însuşi, i-a rezervat
,,îndelungate reflectări”, ,,nu pentru a culege aplauze, ci pentru a
recruta…apostolii care să răspândească în mijlocul poporului o credinţă
nouă, din care vor izvorî pentru el, mai târziu, foloase materiale şi
morale”6. Aflată în criză financiară gravă ţara, implicit este şi şcoala,
nu numai material ci şi de sistem. Ea se afla încă în prelungirea vechii
rostuiri, să dea adică numai cultura generală şi doar pentru câţiva.
,,Departe de a fi lux, şcoala devine o necesitate pentru toţi….Lumea
noastră contimporană, fără a fi lichidat privilegiile de naştere, se
îndreaptă hotărât spre şcoala cea nouă. Căci ,,fiecare absolvent…este
un izvor de energie naţională”, iar ,,energia unui popor vine din
legătura muncii cu natura”.
Pedagogia lui vine dintr-o metafizică energetistă şi finalistă, două
fiindu-i, găsea Vasile Băncilă, tezele de sprijin: una, ca ,,anume nu se
adaptează direct la mediul cosmic, ci reacţionează faţă de el”, şi
cealaltă, ,,ideea scopului” care ,,implica ideea mijloacelor, deci ideea
educării pentru a realiza scopul”7.
Pedagogia sa era, într-un fel, metafizică, decurgând dintr-o
reconstrucţie personalist-energetică a omului ,,marea preocupare a d-
lui Motru”. Urmând ,,evoluţia procesului de personalizare a vieţii”, aici
era şi temeiul pedagogiei sale. ,,Căci a căuta să stabileşti filosofia
realizării personalităţii nu e în acelaşi timp a căuta să lămureşti
dezvoltarea unui proces de educaţie”. Cu punctul de plecare şi
fundamentele în metafizica personalismului energetic, la rigoare, o
antropologie, pedagogia antropologică a filosofului dădea în sine, ca
finalitate, evidenţa principiilor şi mijloacelor, de o parte celor de natura
psihologiei, ca de alta să fie cele de filosofie politică”8.
Examinând izvoarele gândirii lui Rădulescu-Motru, trebuie să
reţinem în primul rând influenţa exercitată asupra lui de către Titu
Maiorescu. Mai întâi, Maiorescu a contribuit la orientarea lui Motru spre
psihologia nouă, experimentală. Dar nu numai ideile profesorului său, ci
şi îndemnul direct, personal al acestuia a contribuit la orientarea lui
Motru spre psihologia nouă, după cum reiese din corespondenţa lor din
anii 1889-1898. Pe de altă parte, discuţiile din cadrul ,,Junimii” ca şi
concepţiile filosofice ale lui Maiorescu au putut contribui la orientarea

6
C. Rădulescu-Motru, Şcoala practică şi democraţia, în ,,Revista de filosofie”, nr.
3/1929.
7
Gh. Vlădescu Racoasa, pedagog, în Omagiu profesorului C. Radulescu-Motru
în ,,Revista de filosofie”, vol. XVII/1932.
8
Gh. Vlăduţescu, Neconvenţional, op.cit., p.43.
gândirii lui Rădulescu-Motru, la încercarea de a găsi o formulă de
compromis între ştiinţă şi metafizică. Mai concret, încercarea de a
depăşi kantianismul din unghiul unei epistemologii realiste şi al unei
ontologii evoluţioniste, de a concilia valoarea obiectivă a ştiinţei cu
ideea relativităţii adevărului, în care vom putea recunoaşte idei
directoare ale gândirii lui Motru, au fost înrâurite de ideile lui Maiorescu
şi de discuţiile ce se purtau în sânul ,,Junimii”, după cum ne sugerează
chiar o caracterizare făcută de Rădulescu-Motru filosofiei lui Titu
Maiorescu în 1920. Autorul Personalismului energetic înfăţişa conflictul
dintre ,,perspectiva adevărului obiectiv”, perspectivă din care ar fi
izvorât, printre altele, însăşi critica culturală maioresciană, şi
,,relativitatea ştiinţei”, şi a ,,adevărului în genere”, ca aflându-se la
,,obârşia gândirii lui Maiorescu”. ,,Relativismul kantian conciliat cu
evoluţionismul lui Herbert Spencer i se prezentau lui (Titu Maiorescu)” -
continuă Motru - ca o soluţiune mai completă şi mai conformă
realităţii”9.
În sfârşit, Motru avea să reia, mai în seamă în prima fază a
activităţii sale, teoria maioresciană a ,,formelor fără fond”,
configurând, cu o argumentare mai largă, de filosofia culturii, o
concepţie neojunimistă10.
Filosofia kantiană a constituit pentru Motru un punct de plecare şi,
totodată, obiectul unei preocupări de-a lungul mai multor decenii. În
filosofie, influenţa lui Wundt asupra lui Motru s-a manifestat mai ales în
modul de a concepe obiectul şi metoda filosofiei. După Wundt, filosofia
trebuie să se bazeze pe rezultatele ştiinţelor particulare; între filosofie
şi ştiinţă nu există o deosebire principială, filosofia depăşind ştiinţele
particulare prin confruntarea şi generalizarea rezultatelor lor.
Încercarea lui Wundt de a reconstrui metafizica pe baze inductive a
putut influenţa formaţia lui Motru oarecum sinergic cu orientarea mai
sus menţionată a lui Titu Maiorescu. Psihologismul gânditorului
german, tendinţa de a considera problemele logice, epistemologice, de
teoria culturii etc., ca probleme psihologice au influenţat, de
asemenea, într-o măsură, pe C. Rădulescu-Motru11.
Constantin Rădulescu-Motru se remarcă prin multiplele sale
valenţe, toate puse în slujba perfecţionării spirituale a neamului
românesc. A fost filosof şi psiholog de marcă, cu studii şi recunoaştere
în Germania şi Franţa, om politic şi conducător de instituţii, a fost
Preşedintele Academiei române între 1938-1940, a înfiinţat în 1910
Societatea de Studii filosofice care, aşa cum am subliniat anterior, va
deveni Societatea Română de Filosofie. Spre deosebire de cel care i-a

9
Simion Ghiţa, Ştiinţa şi cunoaştere în concepţia lui C. Rădulescu-Motru, în vol.
Filosofia şi Sociologia românească în prima jumătate a secolului al XX-lea, Bucureşti,
Editura Academiei, 1969.
10
Petru Vaida, C. R. Motru, în Istoria filosofiei româneşti, vol. II, Bucureşti, Editura
Academiei, 1982, p.368.
11
După Istoria filosofiei româneşti, op.cit., p.369.
fost magistru, mai exact de Titu Maiorescu, el a înţeles că filosofia
trebuie să fie prezentă în spaţiul public, dincolo de sălile de curs ale
Universităţii, exprimând astfel şi capacitatea românilor pentru
meditaţia filosofică.
Filosoful a desfăşurat o laborioasă activitate de conferenţiar în
spaţiul public. Pentru ilustrare facem trimitere la conferinţele ţinute în
perioada 1910-1912. În conferinţa ţinută cu ocazia serbării date de
Societatea Căminul cultural în ziua de 9 mai 1910 la Ateneu, C.
Rădulescu- Motru a vorbit de pretinsa inferioritate a femeii, denunţată
de mişcarea feministă. Greşeala feminismului stă în susţinerea ideii
despre concurenţa femeii ca egală în funcţiune cu bărbatul. Femeia nu
este creată pentru îndeplinirea aceleaşi funcţiuni sociale ca şi bărbatul.
Aceasta nu înseamnă că bărbatul are funcţiuni superioare celor ale
femeii, argumentul său fiind că fiecărui sex îi sunt specifice anumite
funcţii. Numai între funcţiile care nu sunt necesare se pot stabili grade
de inferioritate. Femeia este dominată de instinctul maternităţii şi din
această cauză viaţa ei sufletească este mai aproape de viaţa speciei
umane şi este mai conservatoare. Bărbatul reprezintă elementele de
variabilitate în evoluţia sufletească a speciei. În şcoală nu se face
educaţie care să ţină seama de însuşirile sufleteşti ale femeii (C.
Rădulescu-Motru, 1910).
În a doua jumătate a lunii iunie 1912 C. Rădulescu-Motru a ţinut un
ciclu de 14 lecţii de psihologie cu aplicaţie la practica pedagogică,
pentru conducătoarele grădiniţelor de copii, adunate în acest scop la
Azilul Elena Doamna, la care au asistat 170 de învăţătoare.
Constantin Rădulescu-Motru, iniţiatorul revistelor cu profil filosofic în
România, a urmat modele din spaţiul cultural german şi francez, pe care
le-a cunoscut în perioada studiilor sale. El scria12: ,,La vârsta de 25-30
de ani, scrierile mele au caracter de eseuri, sau încercări motivate de
împrejurările externe (…). Vârsta dintre 30-40 de ani a fost pentru mine
o epocă de orientare în problemele politice şi culturale româneşti. Din
1900 şi până în 1916, apar două serii <<Noua Revistă Română>>, pe
care o dirijez şi în care public numeroase articole cu subiecte variate de
politică, de literatură şi cultură. În anul 1904, pe când publicaţia
<<Noua revistă română>> a fost întreruptă, scriu Cultura română şi
politicianismul…de la vârsta de 40 de ani, munca mea pe terenul
filosofiei devine mai ordonată prin înfiinţarea revistei<<Studii
filosofice>>, care continuă şi astăzi, sub titlul <<Revista de filosofie>>.
În primii ani din <<Studii filosofice>> apar: Puterea sufletească (1908)
şi Elemente de metafizică (1912). La vârsta de 50 de ani trecuţi,
îndrăznesc sa dau lucrărilor mele un caracter de sistematizare”13.
Nu puteam vorbi despre profesorul Rădulescu-Motru, fără a nu face
referiri la dimensiunea creativă a personalităţii sale obiectivată prin
12
C. Rădulescu-Motru, Revizuiri şi Adăugiri, 1944, II, Bucureşti, Editura Floarea
Darurilor, 1996, p.195.
13
C. Rădulescu-Motru, Revizuiri şi Adăugiri, op. cit., p. 196.
numeroasele publicaţii, pe care le-a iniţiat şi condus, atât în domeniul
filosofiei cât şi al psihologiei. De asemenea, activitatea publicistică nu
este reductibilă doar la revistele proprii, filosoful român publicând
numeroase studii şi articole atât în reviste din străinătate cât şi din
ţară.
Era foarte încrezător în rolul educativ al filosofiei româneşti şi
considera că prin intermediul publicaţiilor şi profesorilor de filosofie şi
pedagogie şcoliţi în Occident, spiritul filosofiei europene pătrunde în ţara
noastră.
Deşi a fost contemporan cu unii din cei care au ilustrat în cel mai
înalt grad catedra universitară românească începând cu magistrul său
Titu Maiorescu, C. Rădulescu-Motru a fost - din 1897 până în 1941- unul
din acei profesori care şi-au pus amprenta asupra sufletului mai multor
generaţii ce s-au succedat la cursurile şi seminariale sale înainte şi după
cea dintâi conflagraţie mondială. Pentru că, aşa cum arăta unul dintre
foştii săi studenţi, Ion Zamfirescu, C. Rădulescu-Motru a exercitat asupra
generaţiei sale ,,în perioada dintre cele două războaie mondiale, o
influenţă la fel de caracteristică, şi tot atât de edificatoare, ca şi aceea
resimţită de generaţii anterioare, la începutul secolului. Nu străluciri,
efecte, impresii ori judecaţi de moment; nu trăsături putând să
trezească în noi admiraţie şi adeziune imediată; nu vreo expresivitate
retorică ori alta, în stare să ne încânte exterior; altele, în cazul de faţă,
sunt elementele grăitoare cu adevărat. E vorba, anume, de
personalitatea gânditoare a profesorului: cu masivitatea ei înceată, cu
durata ei continuă, cu înlănţuirile ei de adâncime. Această gândire avea
să ni se dezvăluie treptat: cu mergeri din aproape în aproape, fără
salturi ori discrepanţe, ca dintr-o desfăşurare naturală şi într-o integrare
organică. Pe scurt: nu dintr-o dată, ci în timp; acesta este ritmul în care
aveam să ne legăm de C. Rădulescu-Motru, şi de el ca om, şi de
gândirea lui. Am rămas legaţi de C. Rădulescu-Motru, mulţi dintre noi, şi
după perioada de studenţie. În calitatea sa de preşedinte al Societăţii de
filosofie, implicit şi de conducător al revistei, ne-a fost patronul bun,
înţelegător, al unora dintre primele noastre manifestări, publicistice ori
orale”14.
Imm. Kant - filosoful care l-a influenţat pe Rădulescu-Motru – face
distincţia dintre filosof şi profesorul de filosofie15, dar gânditorul român
contrazice remarca kantiană, întruchipând într-un mod fericit, în
personalitatea sa cele două faţete. În acest sens, Mircea Vulcănescu
sublinia într-un articol, nu lipsit de note patetice, publicat în ziarul
Cuvântul (an VIII, 7 nov. 1932, p. 2) în momentul când magistrul
sărbătorea treizeci şi cinci de ani de prezenţă la catedră: ,,Profesorul

14
Ion Zamfirescu în C. Rădulescu-Motru: Mărturisiri, Bucureşti, Editura Minerva,
1990, p.9.
15
Imm.Kant, Studiu introductive la Critica raţiunii pure, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1969, p. 25.
Rădulescu-Motru înseamnă în viaţa culturii româneşti două lucruri: o
ţinută intelectuală şi un sistem de filosofie”.
Nicolae Bagdasar realizează un portret autentic al profesorului
C. Rădulescu-Motru. Redăm doar câteva aspecte pe care le considerăm
esenţiale pentru conturarea profilului psihomoral al acestui veritabil
dascăl de filosofie, care a făcut din filosofie mai mult decât o disciplină
de curs, o modalitate de trezire la conştiinţă a românilor, un fel de
paideia în accepţiunea platoniciană, de educaţia firii româneşti.
,,Cursul său era numai substanţă…Date fiind sârguinţa şi
conştiinciozitatea pe care le punea în pregătirea cursurilor, C.
Rădulescu-Motru a fost unul dintre puţinii profesori care stăpâneau cu
competenţa suverană mai multe discipline filosofice. Foarte instruit şi
mereu la curent cu cercetările, C. Rădulescu-Motru nu era pedant, nu
făcea caz de erudiţia sa, expunând ideile cele mai noi cu naturaleţe,
făcând abstracţie de sine, ca şi când ar fi vrut să spună: ,,Nu-i mare
greutate să le posezi, oricine poate să şi le apropie” 16. Ştia prea multă
carte, ceea ce îl dispensa să impresioneze prin ştiinţa sa de carte….La
fiecare problemă el dădea bibliografia celor mai importante lucrări,
fără însă a face el însuşi caz de ea, cum făceau acest lucru alţi
profesori. Era afabil şi prietenos cu studenţii, stându-le bucuros la
dispoziţie cu informaţiile de care aveau nevoie. La seminarii, nu-i
întrerupea pe vorbitori oricât s-ar fi îndepărtat de subiect şi oricât ar fi
divagat - ceea ce se întâmpla uneori - manifestând o deplină înţelegere
pentru îndrăznelile lor juvenile, preferând să le permită a spune şi
enormităţi decât să-i intimideze şi deprime. La sfârşit, calm şi blând,
menajând pe de o parte, încurajând pe de alta, el arată cum se pun
problemele şi cum se rezolvă. Îşi făcea cursurile şi îşi ţinea seminariale
cu o conştiinciozitate exemplară. Chiar când era deputat sau senator -
şi Camera şi Senatul îşi ţineau după-amiaza, şi după-amiaza îşi avea şi
C. Rădulescu-Motru orele de curs şi de seminar - el nu-şi neglija
catedra. Iar când se întâmpla ca din motive de forţă majoră să
lipsească, avea grija să pună pe un asistent să-i ţină locul sau îşi făcea
orele respective în alte zile. În viaţa sa ,catedra a jucat primul loc;
a fost totdeauna întâi profesor şi în al doilea rând şi-a văzut de
alte treburi. Conştiinciozitatea pe care o punea în ţinerea cursurilor şi
seminarilor, C. Rădulescu-Motru o punea şi în citirea lucrărilor scrise de
seminar, a lucrărilor scrise la examenele parţiale, a tezelor de licenţă.
Personal le citea şi le nota, nu făcea ca alţi profesori, care îi însărcinau
pe asistenţi să le citească şi să le aprecieze”17. Dar, nu putem să nu
amintim faptul că C. Rădulescu-Motru a fost şi profesorul lui Mircea
Eliade. În volumele sale memorialistice Mircea Eliade se referă la
personalitatea lui C. Rădulescu-Motru18 care i-a fost profesor la
Facultatea de Litere şi filosofie şi, alături de P.P. Negulescu şi D. Gusti,
16
N.Bagdasar, C. Rădulescu-Motru, Portrete în Anexa la Psihologia poporului
român, Editura Paideia, Bucureşti, 1999, p. 142.
17
Idem, op.cit., p.143.
unul din membrii comisiei în faţa căreia şi-a trecut, în anul 1928, teza
de licenţă. Iată cum şi-l reaminteşte Mircea Eliade:
,,Îmi amintesc de primele lecţii ale lui Rădulescu-Motru. Avea
atunci numai vreo şaizeci de ani dar arată mult mai bătrân. Vocea îi
era stinsă, aproape nu mai vedea, mergea anevoie, rezemându-se în
baston, şi nu recunoştea figurile, nu reţinea numele. Câţiva ani mai
târziu, în urma unei operaţii reîntinerise complet. Când, în 1932, la
reîntoarcerea din India, m-am dus să-l văd părea cu zece ani mai
tânăr”19.
Indiscutabil, mărturiile, de mai sus, ne servesc ca repere în
prezentarea unuia dintre cei mai mari dascăli de filosofie ai neamului
românesc. Rolul pe care l-a jucat C. Rădulescu-Motru în cultura
românească pentru răspândirea cunoştinţelor filosofice şi pentru
dezvoltarea interesului faţă de problemele filosofice a fost mare.
Gânditor robust, profesor cu mare prestigiu şi autoritate, întemeietor
de reviste de cultură şi de specialitate, sprijinitor neprecupeţit al tuturor
iniţiativelor filosofice şi spirituale, C. Rădulescu-Motru rămâne cea mai
înaltă şi distinsă figură pe care a dat-o cugetarea românească. Ceea ce a
îndreptăţit pe V. Băncilă să afirme20 că domnul Motru este un ,,adevărat
educator al energiei etnice româneşti”, iar doctrina sa ,,o pedagogie
socială”21.
Nu a rămas unic pentru că a avut discipoli luminaţi precum cei
menţionaţi mai sus, ci pentru că înţelegând rolul educativ al filosofiei a
fost preocupat de statutul ei ca disciplină de învăţământ, atât în
învăţământul superior, cât şi în învăţământul secundar. Era convins de
faptul că studiul filosofiei este cea mai desăvârşita formă a educaţiei
neamului său, că nu există o cale mai elevată de conştientizare a
românilor. De aceea, pentru el filosofia a însemnat mai mult decât o
disciplină de curs, C. Rădulescu-Motru însemnând pentru noi, românii,
unul dintre cei mai mari pedagogi ai acestui popor.

18
Mircea Eliade, Amintiri, colecţia ,,Destin”, 1966, p.113. În Les promesses de
l’equinoxe (Gallimard, 1980), Mircea Eliade relatează şi alte întâlniri cu C. Rădulescu–
Motru după întoarcerea din India, aminteşte în câteva rânduri de sprijinul pe care
profesorul i l-a dat cum ar fi publicarea unor studii în Revista de filosofie.
19
Mircea Eliade, op. cit., p.115.
20
V. Băncilă, Doctrina personalismului energetic a lui C. Rădulescu-Motru,
Bucureşti, Cultura Românească, 1927, p.117.
21
Gh. Vladescu-Racoasa, Viaţa, personalitatea şi opera lui C. Rădulescu- Motru, în
Revista de filosofie, nr. XVII/1932, p.26.