Planul

Marshall

Proiect realizat de:

Anca Diana Lungu

Grupa A 6

Anul II

C UPRINS

1
Cuprins....................................................................................................................................1
Situaţia europei postbelice......................................................................................................2
Contextul apariţiei Planului Marshall.......................................................................................4
Planul Marshall........................................................................................................................5
III.1. Implementarea planului Marshall.................................................................................5
III.2. Rolul şi scopul Planului Marshall..................................................................................6
III.3. Beneficiari....................................................................................................................7
III.4 Utilizarea fondurilor furnizate prin Planul Marshall.......................................................8
III.5. Efectele Planului Marshall............................................................................................9
C.A.E.R. – Replica URSS-ului..................................................................................................11
Concluzii................................................................................................................................11
VI. Anexe...............................................................................................................................12
VI.1. Discursul lui Marshall – 5 iunie 1947..........................................................................12
VI.2. Harta statelor europene care au beneficiat de ajutor prin Planul Marshall.................14
VI.3. Tabele........................................................................................................................15
Bibliografie............................................................................................................................18

S ITUAŢIA EUROPEI POSTBELICE

2
 Cel de-al Doilea Război Modial a lăsat în urma sa o Europă sărăcita aproape complet,
distrusă din punct de vedere economic şi într-o criză politică. Primele guverne postbelice au
trecut la măsuri ce aveau ca scop instaurarea unui control mai accentuat al statului asupra
principalelor ramuri economice şi asupra pieţei. 1 Însă criza nu a dispărut şi a atins punctul
culminant în cursul anilor 1946 – 1947.

Anul 1947 reprezintă poate cel mai important an din perioada postbelică. În acest an,
problemele cu care se confruntau statele europene au atins cote maxime. În primul rând, există
problema proviziilor alimentare. Fiecare stat se confruntă cu foametea, aportul caloric în zona
britanică a Germaniei scăzând de la 1.500 calorii/zi/adult la jumătatea anului 1946 la 1.050 la
începutul anului 19472. Grânarele din estul Europei nu mai reprezentau nici ele o sursă de hrană
deoarece erau aproape epuizate datorită secetei din ultimii ani şi a reformelor agrare aplicate. Pe
timp de iarnă situaţia s-a agravat din ce în ce mai mult: străzile au devenit impracticabile,
canalele au îngheţat, reţele feroviere au fost şi ele afectate, iar lipsa cărbunelui a condus la
scăderea producţiei industriale.

Cele două mari probleme le reprezentau dispartia Germaniei de pe planul economic al

Europei şi criza dolarului. Odată cu lipsa Germaniei de pe piaţa europeană, s-a produs un
dezechilibru în comerţ, iar producţia industrială a fost împotmolită datorită lipsei resurselor de
cărbuni din bazinul Ruhr. În aceste condiţii, Europa s-a orientat spre Statele Unite ale Americii,
având loc o creştere a cererii de produse americane, crescând astfel şi datoriile faţă de federaţie.

Cea mai importantă monedă europeană, lira sterlină, s-a devalorizat, iar în Germania nu
mai circulă nici o monedă: a înflorit piaţa neagră şi ţigările au devenit monedă de schimb
acceptată.

Comunismul avea un real success în acea perioadă în toate statele, fie vestice, fie
din est sau centrale, însă era încă promovată o formă democratică. Numărul membrilor partidelor
comuniste, care erau in coaliţii de guvernare, a crescut şi în Italia, Franţa şi Belgia.

1
Magda Stan, Cristian Vornicu, Istorie, manual pentru clasa a XI-a, filierele: teoretica,
vocationala si tehnologica, Editura Niculescu, 2006, pg. 95
2
Tony Judt, Epoca postbelica: O istorie a Europei dupa 1945, Editura Polirom, 2008, pg. 92

3
 În iulie 1947, Hamilton Fish, redactor la Foreign Affairs, a subliniat foarte bine situaţia
Europei într-un articol de-al său: “Totule e neîndestulător: prea puţine trenuri, tramvaie, autobuze
şi automobile care să transporte oamenii la lucru în timp util(…); prea puţină faină pentru pâine
fără aditivi, ca şi aşa nu-i de ajuns pentru cei care muncesc din greu; prea puţină hârtie pentru
ziare, care nu raportează decât o părticică din ce se întâmplă în lume; prea puţine seminţe pentru
culturi şi prea puţine îngrăşăminte; prea puţine case cu prea puţine geamuri de pus în ferestre;
prea puţină piele pentru încălţări, lană pentru haine, gaz pentru gătit, bumbac pentru scutece,
zahăr pentru dulceaţă, untură pentru prăjit, lapte pentru prunci, săpun pentru rufe.”

C ONTEXTUL APARIŢIEI P LANULUI M ARSHALL

În anul 1947, în urma unei întâlniri a miniştrilor aliaţi de Externe, secretarul de stat
american George C. Marshall, după ce a luat la cunoştinţă situaţia Europei, a fost convins că era
nevoie de o resuscitare a sa, iar iniţiativa trebuia să vină de la Washington3.

Acesta a elaborat un Program de Reconstrucţie Europeană (ERP – European Recovery

Program), în colaborare cu consilierii săi, program prezentat în cadrul unui discurs la
Universitatea Harvard, pe data de 5 iuni 1947.

Înainte de apariţia acestui plan, Statele Unite furnizaseră deja sume importante de bani în
Europa, dar erau strict pentru aprovizionare, reparaţii şi servicii de bază.

Un alt aspect care a favorizat criză şi a dus la apariţia unui astfel de plan a fost anularea
acordurilor Lend- Lease din timpul războiului de către preşedintele Truman. În urma acestei
decizii, Marea Britanie şi Franţa au negociat fiecare acorduri bilaterale cu Statele Unite în
vederea aprobării unor împrumuturi, însă condiţiile impuse erau extreme de restrictive: Marea
Britanie trebuia să renunţe la comerţul preferenţial cu dominioanele şi la controlul cursului
valutar, iar Franţa la tarifele de import protecţioniste.

Criza europeană a mai avut o consecinţă: în 1947 Marea Britanie a renunţat să mai acorde
ajutor guvernelor grec şi turc în lupta împotriva guerillelor comuniste4, ceea ce a determinat
3
Tony Judy, op.cit., pg 95
4
Prof. univ.dr.Maria Muresan, Lect.univ.dr. Andrei Josan, Istoria economiei europene: De la
revolutia industrial la Uniuniea Europeana, curs universitar, http://www.biblioteca-
digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=463&idb= , pg. 22

4
 Statele Unite să acorde un împrumut de 400 milioane de dolari pentru cele două ţări, fapt
ce a condus şi el la elaborarea Planului Marshall.

P LANUL M ARSHALL

III.1. I M P L E M E N T A R E A PLANULUI MARSHALL

Propunerile făcute de secretarul de stat Marshall erau inovatoare. Nu era obligatoriu

pentru toate statele europene, condiţiile impuse erau doar generale, iar consilierii americani doar
supravegheau administrarea fondurilor. Planul avea să se desfăşoare pe câţiva ani, împrumuturile
erau nerambursabile, iar sumele puse la dispoziţie erau imense (13 – 17 miliarde de dolari).

La câteva zile de la discursul lui Marshall, ministrul de externe francez, Georges Bidault,
alături de cel britanic, Ernest Bevin, au emis un comunicat prin care invitau 22 de state europene
să trimită reprezentanţi la Paris pentru a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. 5 În urma unor
dezbateri anglo-franco-sovietice, URSS refuza participarea la Programul de Reconstrucţie, iar
Molotov etichetează Planul Marshall drept „imperialism economic american” şi susţine faptul că
în acest mod statele îşi vor pierde autonomia economică şi independentă.

La data de 12 iulie 1947 are loc Conferinţa de Cooperare Economică Europeană, la care
participă 16 state: Marea Britanie, Franţa, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Danemarca,
Norvegia, Suedia, Elveţia, Grecia, Turcia, Irlanda, Islanda, Austria şi Portugalia. Împreună,
acestea stabilesc probleme esenţiale ale Europei: mare efort de producţie, obţinerea şi menţinerea
stabilităţii financiare interne, dezvoltarea cooperării economice, soluţionarea crizei dolarului.

În anul 1948, aprobarea Planului de către Congres a fost facilitată de faptul că urma să
aibă ca beneficiari numai state din Vest, excepţie făcând Grecia şi Turcia. Astfel, Planul a ajuns
să fie considerat şi că o barieră economică în calea expansiunii sovietice.6

Detaliile Planului au fost elaborate până în aprilie 1948 în cadrul unor negocieri. Din
partea S.U.A. , s-a creat Administraţia Cooperării Economice (ECA), cu sediul la Paris, instituţie

5
Maria Muresan, Andrei Josan, op.cit., pg. 24
6
Tony Judt,op.cit. pg. 97

5
ce urma să evalueze necesarul de ajutor şi să supervizeze cheltuielile efective7, iar din partea
Europei de Vest, a fost înfiinţată Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OEEC),
în scopul coordonării ajutoarelor solicitate şi a promovării liberalizării comerţului şi plăţilor în
Europa.8

În iunie 1949, Republica Federală Germana se va alătura şi ea Organizaţiei pentru

Cooperare Economică Europeană.

III.2. R O L U L ŞI SCOPUL PLANULUI MARSHALL

Allen Dulles, directorul CIA, a menţionat în legătură cu acest Program, faptul că a fost
creat cu rolul de a repune pe picioare cel mai important partener comercial al SUA9 şi pentru că
Europa să poată intra în competiţie cu ei pe piaţa mondială, pentru a fi capabilă să cumpere
produsele americane.

Planul Marshall impune un control indirect asupra economiei celor care beneficiază de
el10, însă s-a rezumat doar la a asista la procesul de absorbţie a fondurilor.11

Scopul Planului este evidenţiat chiar de secretarul de stat american în timpul discursului
său: „a rupe cercul vicios şi a restaura încrederea europenilor în viitorul economic al ţărilor lor şi
al Europei ca întreg”. Astfel, scopul primordial era acela de a reface şi reabilita industria,
agricultură şi domeniul financiar al statelor afectate de criză.

Principalele obiective ale Planului erau acelea de a reduce barierele vamale, de a elimina
criza dolarului, de a ajuta la cooperarea dintre state, alcaturirea unui plan comun de redresare şi,
din punct de vedere politic, de a împiedica înaintarea comunismului spre vestul Europei.

Statele Unite şi-au propus aprovizionarea cu bunuri, sub forma gratuită, cu condiţia
formulării unei cereri anuale, de către fiecare stat beneficiar. În acest mod, statele au fost obligate

7
Maria Muresan,Andrei Josan, op.cit., pg. 30
8
Maria Muresan,Andrei Josan, op.cit., pg 30
9
Tony Judt,op.cit., pg. 99
10
Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei, Volumul V, Editura Institutul European,1998,
pg 229
11
Maria Muresan, Andrei Josan,op.cit., pg 30

6
să îşi facă planuri anticipate cu privire la administrarea fondurilor, ceea ce a condus la numeroase
negocieri şi consultări nu numai cu Statele Unite, ci şi cu celelalte state din vest.

III.3. B E N E F I C I A R I

Un raport al CIA din 1947 susţinea faptul că „cel mai mare pericol pentru securitatea
Statelor Unite este posibilitatea unui colaps economic în vestul Europei şi venirea la putere a
elementelor comuniste”. Un alt raport al comitetului ce coordona Departamentele de Stat, de
Război şi al Marinei prezenta acelaşi pericol: „Este important să păstram în mâini prietene zonele
care conţin sau protejează surse de metal, petrol şi alte resurse naturale, care conţin obiective
tactice sau zone situate strategic, care au potenţial industrial substanţial, care poseda efective
civile şi militare organizate în număr semnificativ...” Astfel se poate explica şi interesul Statelor
Unite de a reabilita economia europeană, mai ales cea din vest şi de ce numărul beneficiarilor era
atât de mare şi suma alocată atât de ridicată.
Cei mai importanţi beneficiari ai Programului au fost Marea Britanie, Franţa, Italia şi
Germania de Vest. Însă şi celelalte state au beneficiat de importante fonduri ce le-au ajutat să îşi
redreseze economia.
În Italia, în primul an, au fost importate cantităţi semnificative de cărbune şi cereale şi s-
au consolidat sectoarele aflate în criză şi industria textilă. Ulterior însă, 90% din fondurile
primite au fost folosite pentru a dezvolta ramura investiţiilor tehnologice, energetice, în
agricultură şi pentru a moderniza reţeaua de transport şi a fost neglijată producţia bunurilor de
consum. În această situaţie, consilierii americani au încercat să determine guvernul să ia anumite
măsuri necesare: introducerea impozitelor progresive, relaxarea politicii de austeritate şi
permiterea scăderii rezervelor de valută, însă fără succes.
Franţa a răspuns pozitiv la apelul Statelor Unite de a învesti şi de a moderniza. În 1949,
producţia industrială şi agricolă depăşeau nivelul din 1938. Cu toate acestea, percepţia
francezilor asupra planul a fost una defavorabilă, 64% dintre adulţi declarându-l ca fiind
„nefast”pentru ţară12.

12
Tony Judt,op.cit., pg. 100

7
 În Austria planul a dat roade deoarece a ajutat populaţia să iasă din criza alimentelor.
În Grecia, situaţia a fost mult mai favorabilă Planului deoarece a stăvilit un război civil, a
condus la dispariţia sărăciei, fermierii au primit catâri pentru a-şi dezvolta afacerile, iar în anul
1950, fondurile Marshall reprezentau jumătate din produsul naţional brut.
Au fost însă şi tari care au dorit să participe la programul de reabilitare, dar presiunea
execitata de URSS le-au determinat să renunţe.
Ministrul de externe cehoslovac Jan Masaryk accepa invitaţia de a participa la Conferinţa
din iulie 1947. În această situaţie, Stalin face presiuni asupra Guvernului cehoslovac, catalogând
această chestiune drept una de care depinde prietenia dintre URSS şi Cehoslovacia. Drept
urmare, Mararyk cedează în fata presiunilor şi îşi anunţa retragerea de la Conferinţă.
În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Ungaria şi Polonia, ambele state fiind obligate să renunţe la
a participa la Planul Marshall şi să accepte planurile economice ale Uniunii Sovietice.
Un alt stat care refuză ajutorul american este Finlanda, sub motivaţii politice şi
geografice. În fapt, Finlanda a dus o politică de prietenie cu Uniuniea Sovietică, cu care a
încheiat şi un Acord de Prietenie, Cooperare şi Ajutorare în aprilie 1948. Acest pact prevedea
faptul că Finlanda era obligată să opună rezistenţă atacurilor Germaniei sau aliaţilor săi fie
asupra Finlandei, fie asupra URSS-ului prin Finlanda. În acelaşi timp, i-a fost recunoscută
neutralitatea în timpul Războiului Rece, motive pentru care a şi refuzat participarea la Planul
Marshall.13

III.4 U T I L I Z A R E A FONDURILOR FURNIZATE PRIN PLANUL MARSHALL

Aceste fonduri au fost utilizate în diferite moduri de către statele beneficiare:

→ Scutiri de taxă de transport pentru 16,8 milioane de pachete cu ajutoare private pentru
Europa,

13
http://en.wikipedia.org/wiki/Marshall_Plan

8
 → Construirea unui port în North Borneo (Malaezia) pentru a ajuta colonia britanică să
exporte cauciuc,
→ Asistentă în construirea de căi ferate şi sisteme de irigaţie în Nordul Africii (colonie
franceză),
→ 50 milionae de dolari în domeniul medical pentru combaterea tuberculozei,
→ Program de asistenţă tehnică: peste 3000 de europeni au făcut stagii de câte 6 luni în
diverse întreprinderi americane,
→ Un program similar s-a desfăşurat şi în domeniul agricol,
→ Ford Motor Co. din Marea Britanie a primit fonduri pentru înlocuirea utilajelor necesare
în producţia de autoturisme, camioane şi tractoare pentru export,
→ Otis Elevator Co. din Statele Unite a ajutat la modernizarea fabricilor britanice,
→ Portugalia a achiziţionat echipamente cheie şi materiale pentru construcţia de vapoare
destinate pescuitului,
→ Industria aviatică franceză a primit fonduri pentru cumpărarea anumitor componente
necesare în producţia de avioane,
→ Cultura unei plante producătoare de alcool din Scoţia a fost subvenţionată cu 6.5 milioane
de dolari, reducând importurile Marii Britanii şi contribuind la revitalizarea produselor
farmaceutice şi de material plastic, etc.14

Sintetizând lista de mai sus, sumele acordate au servit în principal la finanţarea

importurilor europene de produse agricole (alimente, furaje, îngrăşăminte chimice: 32,1% din
totalul sumelor alocate prin ERP) şi materii prime plus produse semifinite (48,3%, în special
combustibil şi bumbac). Numai 14,3% din valoarea totală a fost utilizată pentru utilaje şi
vehicule, adică pentru bunuri de investiţii autentice iar în cazul Germaniei de Vest chiar mult mai
puţin (3,3%).15

III.5. E F E C T E L E P L A N U L U I M A R S H A L L

14
Maria Muresan, Andrei Josan, op.cit., pg. 32 si 33
15
Maria Muresan, op.cit., pg. 31

9
 Unul dintre cele mai importante efecte ale Planului Marshall îl reprezintă înfiinţarea
Uniunii Europene a Plăţilor (EUP), în 1950, cu scopul de a extinde comerţul şi de a crea o casă
de compensaţii pentru debite şi credite în monede europene. Timp de 8 ani, cât a fost funcţională,

EUP a avut importante contribuţii la expansiunea comerţului între ţările vest europene şi a
condus la un număr cât mai mare de colaborări între aceste state.

I se poate aduce meritul că a obligat statele europene să lucreze împreună, să colaboreze,

să întreprindă planuri economice şi să-şi coordoneze activităţile.

De asemenea, un alt efect important a fost împiedicarea apariţiei unei crize politice
datorită dezvoltării economice, dispariţiei foametei, a crizei cărbunelui. Astfel a întărit încrederea
investitorilor în stabilitatea politică din Europa.16

Dolarii au început să se acumuleze în rezervele băncilor centrale. Apoi încep să se

dezvolte monedele europene: lira sterlină, marca germană şi altele.

Planul Marshall a făcut mai uşoară acceptarea de către Marea Britanie şi Franţa a
reintroducerii Germaniei de Vest în circuitele politice şi economice. În acelaşi timp, a deschis
calea unei cooperări mai strânse între cele două ţărmuri ale Atlanticului, dar mai ales a accelerat
procesul de construcţie europeană.17

Un alt beneficiu al Programul a fost împiedicarea statelor să vireze către comunism.

Făcând un bilanţ, 88,3 % din cheltuielile totale ERP au fost acordate direct, iar 11,7 % au
reprezentat credite acordate pe termen lung, cu termene de rambursare favorabile.

Între 1947 – 1951, cât timp a funcţionat planul, media PNB (produsului naţional brut) a
crescut cu 30%. După cum am menţionat mai sus, producţia industrială şi agricolă din Franţa, în
1949, a depăşit nivelul din 1938.

În anul 1952, Planul Marshall a fost înlocuit cu Proceduri de Acordare a asistenţei

Mutuale, iar Programul de Reconstrucţie Europeană a fost înlocuit cu Ajutorul Social Reciproc la
sfârşitul anului 1951.

16
Idem, pg. 35
17
Serge Berstein, Pierre Milza,op.cit., pg 230

10
 C.A.E.R. – R EPLICA URSS- ULUI

Consiliul de Ajutor Economic Reciproc a fost constitutit de URSS în anul 1949, ca

replică la Planul Marshall implementat de Statele Unite. Scopul cu care a fost creat era de a
stimula comerţul între statele din blocul est european, însă ajutorul oferit acestor ţări nu se
compară cu Programul de Reconstrucţie al Planului Marshall.

Membrele Consiliului de Ajutor erau: URSS, Republica Democrată Germană, Bulgaria,

Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi România. Spre deosebire de acestea, au mai existat şi alte ţări
care au luat parte la activităţile C.A.E.R.: Mongolia, Cuba, Vietnam, cu toate că aceste nu erau
de pe continentul european.

Factorul principal care a dus la eşecul activităţii Consiliului a fost economia dirijată ce nu
permitea comerţul liber între statele comuniste, acesta desfăşurându-se strict pe baza unor
acorduri bilaterale, pastranduse un echilibru al balanţei de plăti.18

C ONCLUZII

Planul Marshall a reprezentat un moment foarte important în istoria Europei de după cel
De-al Doilea Război Mondial. Cu ajutorul acestui program elaborat de Statele Unite, Europa s-a
reabilitat din punct de vedere economico-financiar şi a ajuns să concureze cu S.U.A., care în acel
moment devenise prima putere în lume. Treptat, Marea Britanie, Franţa, Republica Federală
Germană şi Italia au pus bazele unei cooperări la nivel europea între toate statele care au
beneficiat de împrumuturile americane.

După finalizarea Programului de Reconstrucţie Europeană, în fiecare stat european au

urmat o serie de reforme structurale ale economiilor.

18
http://ro.wikipedia.org/wiki/CAER

11
 O consecinţă a Planului Marshall a fost propunerea Consiliului Miniştrilor din cadrul
OECE de a elimina restricţiile cantitative asupra a 50% din comerţul intern al OECE, procent ce
a crescut ulterior până la 90%.

Acest Plan îşi merită denumirea de Realpolitik. A reprezentat o mişcare inteligentă a

secretarului de stat american la acea vreme, ajutând atât Europa, dar şi Statele Unite. Dacă Planul
nu ar fi fost pus în aplicare, cel mai probabil statele europene ar fi ajuns să se confrunte cu o
adevărată criză politică, situaţia ţărilor să fie cu mult mai precară decât în Marea Criză din
perioada interbelică, iar posibilităţile de reabilitare să fie îndepărtate.

De-a lungul timpului, i-au fost aduse atât critici pozitive, cât şi negative. Criticele aduse
în acea perioadă au fost negativiste. Henry Hazlitt, în cartea sa „Will dollars save the World?”
din 1947, a criticat planul susţinând faptul că refacerea economiei se realizează prin economisire,
acumulare de capital şi prin întreprindere privată şi nu prin mari subvenţii. Unii critici şi
congremeni considerau că Statele Unite împrumutau Europa cu prea mulţi bani.

The Times scria într-un articol de pe 3 ianuarie 1949 că „dacă e să comparăm eforturile
de cooperare făcute anul trecut cu naţionalismul economic intens din anii interbelici, se poate
spune că Planul Marshall a deschis o era nouă, plină de speranţă, în istoria europeană”.

În concluzie, Planul Marshall poate fi pus pe lista celor mai importante planuri şi
programe economice din decursul istoriei. El a reprezentat un punct de cotitură în istoria
construcţiei europene, unii susţinând chiar că a avut un rol în crearea unei Europe Unite, ceea ce
a stat la baza creării Uniunii Europene, mai târziu.

VI. A NEXE

VI.1. D I S C U R S U L LUI MARSHALL – 5 IUNIE 1947

12
 ‚Nu trebuie să vă spun domnilor, că situaţia din lume este foarte îngrijorătoare. Este
evident pentru toţi oamenii inteligenţi. Cred că o dificultate constă tocmai în faptul că
problema este una de o atât de mare complexitate, încât marea masă a aspectelor prezentate
publicului de către presă şi radio fac extrem de dificilă pentru omul de rând înţelegerea clară
a situaţiei.
Mai mult, locuitorii acestei ţări sunt departe de zonele tulburate ale lumii şi este greu
pentru ei să înţeleagă situaţia critică şi reacţia în consecinţă a celor care suferă, precum şi
efectul acestor reacţii asupra guvernelor lor în legătură cu eforturile noastre de a promova
pacea în lume.
Analizând necesitatea reabilitării Europei, au fost estimate corect pierderile fizice de
vieţi omeneşti, distrugerile vizibile ale oraşelor, fabricilor, minelor şi căilor ferate, dar pe
parcursul ultimelor luni a devenit evident că aceste distrugeri vizibile au fost probabil mai
puţin grave decât dislocarea întregii structuri a economiei europene. În ultimii zece ani,
condiţiile au fost profund anormale.
Menţinerea febrilă a efortului de război a implicat toate aspectele economiilor
naţionale. Angrenajele s-au defectat sau au fost scoase din uz. Sub conducerea nazistă
arbitrară şi distructivă tot spiritul întreprinzător a fost antrenat în maşinăria de război
germană. Au dispărut relaţii economice durabile, instituţii private, bănci, companii de
asigurări, companii de transporturi prin pierderi de capital, absorbţie prin naţionalizare sau
numai prin distrugere. În multe ţări încrederea în moneda naţională a fost zdruncinată
puternic. Eşecul segmentului de afaceri a Europei în timpul războiului a fost complet.
Reconstrucţia a fost amânată nepermis datorită faptului că la doi ai de la încetarea
ostilităţilor nu s-a căzut încă de acord asupra unui acord de pace cu Germania şi Austria. Dar
şi dacă s-ar găsi o soluţie mai promptă pentru probleme dificile, reabilitarea structurii
economice a Europei va necesita în mod evident mai mult timp şi efort decât a fost prevăzut.
Există un aspect interesant şi în acelaşi timp îngrijorător al acestei probleme. Din
totdeauna fermierul a obţinut produse alimentare pentru a le schimba cu orăşeanul şi a-şi
satisface celelalte necesităţi. Diviziunea muncii este baza civilizaţiei moderne. Momentan ea
este ameninţată de eşec. Industria din mediul urban nu mai produce bunuri adecvate pentru a
le schimba cu ţăranul – producător de alimente.
Stocurile de materie primă şi combustibil sunt reduse. Utilajele lipsesc sau sunt
depăşite. Fermierul sau ţăranul nu găsesc de vânzare bunurile pe care doresc să le cumpere.
Deci, vânzarea produselor fermei sale în schimbul unor sume pe care nu le poate folosi îi
apare drept o afacere neprofitabilă. De aceea, a retras multe suprafeţe de la cultivare,
utilizându-le pentru păscut. Creşte stocurile de cereale şi are provizii importante de alimente
pentru el şi familia sa, chiar dacă trebuie să renunţe la haine şi la instrumentele ordinare ale
civilizaţiei. În acest timp, locuitorii oraşelor duc lipsa alimentelor şi combustibilului. Astfel,
guvernele sunt forţate să folosească banii şi creditele străine pentru a procura din afară aceste
necesităţi. Acest proces epuizează fondurile necesare în mod imperativ reconstrucţiei. În acest
fel se dezvoltă rapid un context grav care nu prezice nimic bun pentru întreaga lume. Sistemul
modern de diviziune a muncii pe care se bazează schimbul de produse se află în pericol de a
eşua.
Adevărul este că în următorii trei sau patru ani, cererea Europei de alimente şi alte
produse esenţiale – în principal din America – va fi mult mai mare decât capacitatea prezentă

13
de plată, aşa încât trebuie fie să primească ajutor suplimentar, fie să facă faţă unei deteriorări
economice, sociale şi politice cu caracter extrem de grav.
Remediul stă în a rupe cercul vicios şi a restaura încrederea europenilor în viitorul
economic al ţărilor lor şi al Europei ca întreg. Fabricantul şi fermierul din zone îndepărtate
trebuie să vrea şi să poată să schimbe produsele lor pe monede, a căror valoare nu stă sub
semnul întrebării.
Alături de efectul demoralizator asupra întregii lumi şi de posibilele tulburări care pot
apărea ca rezultat al disperării oamenilor în cauză, ar trebui să fie evidente pentru toată
lumea consecinţele asupra economiei Statelor Unite. Este logic ca Statele Unite trebuie să
facă tot ce le stă în putinţă pentru a asista la revenirea sănătăţii economice în lume, fără de
care nu poate exista stabilitate politică şi pace sigură.
Politica noastră nu este îndreptată împotriva vreunei ţări sau doctrine, ci împotriva
foamei, sărăciei, disperării şi haosului. Scopul ei ar trebui să fie reinstaurarea economiei
funcţionale în lume pentru a face posibilă apariţia condiţiilor economice şi sociale în care pot
exista instituţii libere. Sunt convins că o astfel de asistenţă nu trebuie să fie una „peu-a-peu”
pe măsura ce se dezvoltă diverse crize. Orice asistenţă pe care o va acorda pe viitor acest
guvern trebuie să asigure vindecarea, să nu fie doar un paliativ.
Orice guvern care este dispus să contribuie la sarcina reconstrucţiei va găsi, sunt sigur,
cooperare deplină din partea Guvernului Statelor Unite. Orice guvern care va încerca să
blocheze reconstrucţia altor ţări nu poate aştepta ajutor din partea noastră. Mai mult,
guvernele, partidele politice sau grupurile care urmăresc să perpetueze mizeria umană în
scopul de a profita politic sau sub o altă formă pe seama acesteia se va lovi de opoziţia Statelor
Unite.
Este deja evident că, înainte ca Guvernul Statelor Unite să continue eforturile sale de a
decongestiona situaţia şi de a ajuta lumea europeană pe drumul reconstrucţiei, trebuie să
existe o înţelegere între statele Europei în ceea ce priveşte nevoile şi partea pe care şi-o va
asuma fiecare ţară pentru ca orice acţiune întreprinsă de acest guvern să aibă efectul scontat.
Nu ar fi potrivit, nici eficient pentru acest guvern să conceapă unilateral un program destinat
să pună Europa economic pe picioare. Aceasta este misiunea europenilor. Iniţiativa, cred,
trebuie să vină din partea Europei. Rolul acestei ţări constă în ajutorul prietenos de a schiţa
un program european atât cât ne stă practic în putinţă. Programul ar trebui să fie unul de
comun acord, acceptat de un număr, dacă nu de toate ţările europene.
O parte esenţială pentru orice acţiune de succes a Statelor Unite este înţelegerea din
partea poporului din America a caracterului problemei şi remediilor ce trebuie aplicate.
Pasiunile politice şi prejudiciile nu îşi au locul. Cu deschidere spre viitor şi
disponibilitate din partea poporului nostru de a face faţă responsabilităţilor imense pe care le-
a plasat istoria asupra ţării noastre, dificultăţile pe care le-am evidenţiat pot şi vor fi depăşite’.
(George C. Marshall, Discurs la Universitatea Harvard, 5 iunie 1947)

VI.2. H A R T A S T A T E L O R EUROPENE CARE AU BENEFICIAT DE AJUTOR PRIN

PLANUL MARSHALL

14
VI.3. T A B E L E

15
 Ajutorul american pentru Europa de Vest în perioada 1947-1955,
în milioane dolari
Tabelul 3.1

Anii Ajutor Donaţii Împrumut Total % din

militar uri pe totalul
termen importuril
lung or de
bunuri şi
servicii
1947 43 672 3.737 4.409 24
1948 254 2.866 1.213 4.079 22
1949 170 3.951 503 4.454 26
1950 463 2.775 180 2.955 19
1951 1.112 2.317 84 2.401 11
1952 2.151 1.453 453 1.906 9
1953 3.435 1.138 172 1.301 6
1954 2.313 1.018 105 1.123 5
1955 1.593 800 74 874 4
Total 11.534 16.990 6.521 23.511 13

Ajutorul economic (3 aprilie 1948 - 30 iunie 1952),

în milioane de dolari

Tabelul 3.2

Ţara Total Subvenţii Împrumuturi

Total pentru toate ţările 13,325.8 11,820.7 1,505.1
Austria 677.8 677.8 -
Belgia- Luxemburg 559.3 491.3 68.0
Danemarca 273.0 239.7 33.3
Franţa 2,713.6 2,488.0 225.6
Republica Federală Germania 1,390.6 1,173.7 216.9
Grecia 706.7 706.7 -
Islanda 29.3 24.0 5.3
Irlanda 147.5 19.3 128.2
Italia (inclusiv Trieste) 1,508.8 1,413.2 95.6
Olanda 1,083.5 916.8 166.7
Norvegia 255.3 216.1 39.2
Portugalia 51.2 15.1 36.1
Suedia 107.3 86.9 20.4
Turcia 225.1 140.1 85.0
Marea Britanie 3,189.8 2,805.0 384.8

Ajutorul acordat prin Planul Marshall şi performanţa economică

16
 Tabelul 3.3

Ţara PIB 1950, Ajutor primit în : Rate reale de

în mld. $ creştere ale :
Mil. % PIB Producţie Exporturi Formarea
$ din industrială capitalului
PIB total
Austria 2,430 703,5 7,2 8,66 12,82 22,30 16,87
Belgia- Luxemburg 7,052 324,8 1,2 3,87 2,92 8,71 3,66
Danemarca 3,348 271,2 2,0 3,79 3,96 15,46 7,46
Franţa 29,090 2.862,6 2,5 4,26 4,47 17,08 -0,56
Germania de Vest 23,310 1.317,2 1,4 13,32 20,37 50,09 20,12
Grecia 2,185 773,7 8,9 9,01 14,69 17,76 4,55
Italia 15,165 1.253,5 2,1 6,05 9,96 8,68 11,79
Olanda 4,976 980,6 4,9 5,18 7,63 23,89 2,96
Norvegia 2,720 263,6 2,4 3,34 7,26 7,54 3,61
Portugalia 1,398 41,6 0,7 3,71 - 4,87 1,98
Suedia 6,520 82,1 0,3 3,59 2,48 7,54 2,11
Turcia 2,300 213,1 2,3 7,39 8,36 12,81 -
Marea Britanie 37,337 2.690,7 1,8 2,71 4,03 4,40 2,92
Irlanda 1,086 146,5 3,4 3,07 7,78 12,92 6,00
Islanda 0,110 29,3 6,7 1,63 - 0,71 -
Total 139,02 11.954,0 2,1 5,27 7,71 13,3 -
7

17
B IBLIOGRAFIE

 Magda Stan, Cristian Vornicu, Istorie, manual pentru clasa a XI-a, filierele: teoretica,
vocationala si tehnologica, Editura Niculescu, 2006

 Tony Judt, Epoca postbelica: O istorie a Europei dupa 1945, Editura Polirom, 2008

 Prof. univ.dr .Maria Muresan, Lect.univ.dr. Andrei Josan, Istoria economiei europene:
De la revolutia industrial la Uniuniea Europeana, curs universitar,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=463&idb=

 Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei, Volumul V, Editura Institutul

European,1998

 http://en.wikipedia.org/wiki/Marshall_Plan

 http://ro.wikipedia.org/wiki/CAER

 http://facultate.regielive.ro/search.html?s=planul+Marshall&in=all

18