Sunteți pe pagina 1din 10

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE


ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRTIVE

Catedra Ştiinte Politice

Referat
Necesitatea moralei în politică

Efectuat:Climauţan Adelina
Verificat:Ejova Cristina

Chişinău 2011
CUPRINS

INTRODUCERE
I.Conceptul de morală în politică

II.Virtutea şi imoralitatea în politică: feţe ale "mâinilor


murdare"

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE
Introducere:

Actualitatea temei investigate. Politica şi morala au fost întotdeauna private prin prisma
incopatibilităţii dintre acestea, totuşi cu certitudine ele nu exclude una pe alta. Actualitatea
temei date derivă anume din necesitatea conştientizării utilităţii moralei în politică precum şi
al caracterului indispensabil al acesteia. Este totuşi un paradox utilizarea conceptului de
morală cu privire la politică sau este o necessitate imperioasă. Care este locul moralei deci în
politică pe cît el este de conştientizat şi în ce măsură este în drept un politician a se abate de la
aceste principii de dragul realizării unui scop.
Gradul de studiere a temei investigate. În lucrarea dată am încercat să abordez subiectul
moralei în politică din perspectiva mai multor viziuni, astfel de la incompatibilitatea acestora
în viziunea lui Nicollo Machiavelli pînă la morala ca element indispensabil în politică, H.
Hallowell etc. Studiul dat mai conţine şi abordarea conceptului de “mîini murdare” în politică,
interpretarea viciului şi a virtuţilor în politică atît în dependenţă de perioada istorică dată cît şi
de statul şi/sau regiunea respectivă.
Scopul şi sarcinile referatului. Prin lucrarea dată ne propunem elucidarea importanţei
moralei în politică atît prin prisma viziunilor cunoscute din cele mai vechi timpuri cît şi
actualitatea subiectului dat în societăţile contemporane. Am mai încercat să evidenţiez
caracteristicile conceptului de „mîini murdare” în politică, noţiune şi dimensiunile abordabile
ale acestuia precum şi identificarea de soluţii pentru o abordare a politicului prin prisma
moralităţii sau cel puţin admiterea şi acceptarea acesteia ca o componentă importantă şi care
nu ar trebui ignorată.

I.Conceptul de morală în politică


Normele sociale sunt impuse, promovate prin mai multe metode:
• sunt interzise acele comportamente sau conduite care aduc atingere valorilor societăţii
sau grupului social;
• sunt recomandate, aprobate acele comportamente sau conduite care ajută la integrarea
individului ca membru al societăţii;
• sunt obligatorii acele comportamente sau conduite care conservă ordinea acelei
societăţi.
Cercetătorul N.Losschii, analizând conceptul de valoare, consideră că în ştiinţele, care se
referă la problema valorică, lipseşte o determinare clară a categoriei valorii. În opinia
savantului, unii autori rezumă aspectul valoric din emoţiile in¬dividual - valorice, alţii - din
factorii nepsihologici; unii consideră valorile drept fenomene subiective, alţii - obiective; unii
afirmă relativitatea tuturor valorilor, alţii insistă asupra existenţei valorilor absolute; unii
consideră valorile drept ideale, alţii - reale; unii spun că valorile reprezintă relaţia, iar alţii –
calitatea. Totodată, nu putem să nu fim de acord cu cercetătorul N.Losschii că această
multitudine de idei teoretice, nu trebuie să fie un motiv pentru disperare, deoarece cât de
diverse n-ar fi aceste teorii, fiecare din ele ia în consideraţie o anumită latură a valorii
Normele morale trebuie sa se supună principiului universalităţii, cu alte cuvinte, să fie
aplicabile oricui, oricând, oriunde. Ele ar trebui să aibă caracter absolut şi obiectiv: să nu
depindă de credinţe, sentimente, obiceiuri particulare, nici de voinţa arbitrară a cuiva aflat în
poziţie de putere normativă.1
Valorile morale fundamentale sunt:
1.Binele: util pentru un scop/o fiinţă, eficacitate, bunăstare, succes în afaceri (dar nu cu orice
mijloace, oricum);
2.Adevărul moral: opusul minciunii, ipocriziei, vicleniei, duplicităţii, etc.;
3.Iubirea aproapelui: respect, preţuire, bunătate, blândeţe, compasiune, milă, dăruire,
solicitudine, etc;
4.Dreptatea: echitate, raţiune, corectitudine, civism, etc;
5.Omenia: umanism, onestitate, sinceritate, modestie, etc;
6.Datoria şi obligaţia morală: a munci, a ajuta pe cei din jur, a fi generoşi, a fi cinstiţi, a
cultiva prietenia, justiţia, a urma binele, a evita răul.2
Etica în politică reprezintă o problemă care pentru unii nu merită pusă. Cât despre
fundamentele etice ale politicii (și îndeosebi ale democrației) nici nu poate fi vorba. Desigur
că și într-un caz, și în celălalt nu poate fi vorba de altceva decât de o viziune obtuză, la limită
semidoctă, asupra domeniului politicii.
Pentru aceștia, politica înseamnă doar ceea ce se vede la televizor, se citește prin câte un
tabloid ori se discută cu năduf la colț de stradă; adică departe de a cuprinde instituții
(parlament, guvern), tradiții politice (fie ele și de 200 de ani, precum în cazul românesc, spre
a nu mai vorbi de cele englezești, de patru ori mai îndelungate), gânditori politici și, nu în
ultimul rând, texte politice (eseuri, scrisori, tratate).
John H. Hallowell, profesor la Harvard în anii interbelici și eminent reprezentant al
conservatorismului american, a ținut o serie de câteva conferințe cu privire la relația dintre

1
Nikolai Losski, Conditiile binelui absolut, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997
2
Tratat de etică, Blackwell, Peter Singer, Iaşi, POLIROM, 2006
morală și politică. O clarificare a ambiguității era necesară atunci, după cum necesară rămâne
și astăzi.
Forma principală de existenţă a valorilor politice este în calitate de idealuri sociale, adică
de închipuiri generale despre ideal în sfera vieţii politice, create de conştiinţa socială.
Conform opiniei lui I. Lebedev, prin valorile politice se înţeleg nu numai idealurile, dar şi
normele bine determinate, care sunt necesare de respectat. Din această definiţie constatăm că
valorile (idealurile) politice, cu toate că au o importanţă enormă, nu pot fi cunoscute imediat.
O expresie a idealurilor valorice politice o constituie normele politice, fixate în sfera vieţii
po¬litice. Sistemul normativ determină mai rigid decât cel valoric activitatea oamenilor.
Deosebirile dintre ele constau în faptul că valorile politice constituie nişte criterii de orientare
în lume, pe când normele sunt mai degrabă nişte mijloace şi metode de atingere a scopului
propus.
Valorile morale reprezintă o sferă specifică a vieţii sociale, care include conştiinţa, normele,
comportamentul real al oamenilor, bazat pe evaluarea faptelor şi acţiunilor, din punctul de
vedere al idealurilor, binelui şi răului, dreptăţii şi nedreptăţii. Morala se bazează pe o anumită
înţelegere a sensului existenţei, scopurilor şi predestinaţiei omului. Ea nu este utilitară pentru
indivizi aparte. Respectarea valorilor şi normelor nu promit indivizilor nici un folos personal.
Com¬portamenul moral se deosebeşte printr-o motivaţie înaltă umană. Valorile morale de
bază sunt absolute. Ele nu se scot din alte valori, valori economice, politice mai supreme.
Statutul lor înalt se determină de însăşi valoarea omului.
Uneori, în literatura de specialitate, se întâlneşte opinia că nu trebuie de vorbit despre valorile
politice, ci despre locul şi rolul valorilor în politica practică. Acest raţionament rezultă din
corelaţia dintre morală şi politică. În acest sens, valorile în activitatea politică sunt identificate
cu cele din sfera moralei, care stau la baza comportamentului guvernanţilor. Desigur, valorile
morale au o influenţă enormă asupra acţiunilor politicienilor, asupra hotărârilor luate de ei. În
acest caz, politica devine mai umană şi mai previzibilă. 3
Cel mai potrivit exemplu este conceptul de libertate. Deși frecventat de toate orientările
politice, înțelesurile diferă în raport cu cât de mult este luată în serios contribuția moralei la
definirea sa. Pentru Hallowell, libertatea există doar în funcție de capacitatea omului nu doar
de a alege binele, ci și de a-l cunoaște.
Pentru a alege binele, trebuie ca acesta să fie cunoscut. Cunoașterea binelui necesită efortul
intelectului, al rațiunii. Alegerea binelui reclamă efortul voinței. Faptul că omul este unica

3
Victor SACA, Veronica FRUNZĂ, Valorile politice şi morale în contextul politicii externe a statului în
tranziţie, Moldoscopie
ființă care se bucură de voință și de rațiune nu înseamnă că ele sunt perfecte. Dacă ar fi așa,
etica ce indică tipul opțiunii (bună, mai puțin bună, rea, mai puțin rea etc.) n-ar mai avea nici
un rost. Cunoașterea definiției binelui și alegerea pe cale de consecință reclamă un efort
întotdeauna peste puterile persoanei.
Rațiunea și voința, cei doi poli ai libertății, nu sunt perfecte tocmai pentru că exercițiul
deplin al acestora depășește posibilitățile omului. Deosebirea dintre aspirația către bine și
dificultatea de a-l alege se reflectă în cuvintele Sf. Ap. Pavel: „Căci nu fac binele pe care-l
voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc” (Romani 7, 19). Dincolo de a vorbi
despre neputința omului, Pavel subliniază necesitatea ajutorului lui Dumnezeu.
Ruptura între morală şi politică este justificată astfel:
- Comportamentul politic este ghidat de maxima: Scopul scuză mijloacele! iar scopul
major este crearea sau păstrarea statului şi binele public. Securitatea statului este socotită, într-
o astfel de abordare, binele suprem. Acest comportament nu este justificat însă în statul de
drept. În cadrul acestuia din urmă, mijloacele care conduc la lezarea drepturilor fundamentale
ale omului, nu sunt legitime.
- Teoria raţiunii de stat solicită realism politic, adică divorţul de morală, fie în raport cu
"inamicul intern" (vezi duşmanul de clasă în perioada de instaurare a comunismului), fie în
raport cu "inamicul extern" (vezi cazul războaielor). Împotriva acestor inamici, politicienii
aflaţi la putere uzează de orice mijloace, dacă sunt adepţii divorţului moralei de politică
(morala nu se aplică "duşmanilor"). Între aceste mijloace pot să primeze şantajul, tortura,
întemniţarea fără judecată, condamnarea arbitrară, terorismul, segregarea, uciderea,
genocidul.
- Există, potrivit unor opinii, o contradicţie fundamentală între etica principiilor şi etica
consecinţelor. Dacă ţinem seama doar de principii, putem ajunge la consecinţe absurde legate
de faptul că putem sacrifica orice în numele lor, eventual potrivit dictonului: Fiat
iustitia,pereatmundus! (Să se facă dreptate, chiar dacă ar pierii toţi oamenii!). Dacă ţinem
seama doar de consecinţe, putem iarăşi sacrifica orice categorie de cetăţeni sau de interese
externe în numele faptului că, pentru grupul pe care îl reprezintă, politica satisface pe deplin
interesele acestuia (vezi de exemplu procesele de colonizare, subjugarea altor categorii,
interesele corporatiste din simple raţiuni de piaţă în condiţiile globalizării).

II.Virtutea şi imoralitatea în politică: feţe ale "mâinilor murdare"


Faţa întunecată a politicii este chiar faţa ei imorală. Între formele frecvente de
imoralitate politică se numără:
- utilizarea cetăţenilor ca mijloace;
- înşelăciunea;
- încălcarea promisiunilor;
- cinismul (a călca peste cadavre);
- lipsa de compasiune;
- compromiterea;
- demagogia;
- cruzimea;
- manipularea;
- trădarea.

Exista o criza majora in societate.Publicul este ostil,anxios.Electoratuul nu vrea sa faca


sacrificii imediate si este preponderent emotional.Prin urmare,in campanie politicienii pot
recurge la formula:”spune oamenilor ceea ce vor ei sa auda” si,odata ajunsi la guvernare,ei
vor face ceeace trebue,din ratiuni de stat. Cetaţenii îi vor scuza după ce vor percepe ca
utileconsecinţele guvernarii.uneorio astfel abordare o întîlnim ca justificare pentru reducerea
panicii în marele public. Oamenii sunt mai bine manipulaţi dacă sunt făcuti să fie optimişti.
Propaganda are rolul de a-i ţine pe oameni pentru a permite maşinii puterii să opereze şide a-i
manipula oamenii să acţioneze în vermuri de criză.dar în anumite condiţii,chiar crearea
panicii are rol manipulator. De exemplu,cu cîtă criză economică se adîncea în regimul
Ceauşescu,cu atît mai mult se recurgea la contracărarea ei printr-o panică şi mai mare.
Oanumităcategoriede minciuni,mai ales cele care ridică moralul,este socotită”minciună
nobilă”.
Minciuna nevinovată.Din această categoriefac parte aşa numitele mincini albe,cele
lipsite de consecinţe.Sunt minciuni de politeţe şi se practică mai ales in diplomaţie sau din
curtoazie diplomatică.Toastezi in sănătatea unui dictator,omagieyi un politician veros cu o
ocazie festivă,acorzi distingţii unor oameni care nu le merită,fiindcă aşa este mai
“diplomatic”. Caracterul “nevinovat” acestui tip de minciună este discutabil. Mulţi politicieni
occidentali au fost criticati pentru faptul că au legitimat regimul Ceauşescu prin astfel de
gesturi “diplomatice”. O vastă categorie de persoane din România şi-a pierdut reputaţia
fiindca s-a exprimat pudlic omagial la adresa dictaturii.
Minciuna este menită să protejeze secrete.Există informaţii care nu pot fi public deyvaluite
fiindcăar aduce prejudicii fără să producă şi consecinţe dezirabile.Acelaş argument este folosit
şi în cazul secretelor private,nu doar al celor de stat.Este invocat dreptul de a ascunde
infirmaţii.În situaţiile anterioare invocate,dilema morala este cea între minciună şi
înşelăciune. Cea din urmă nu este moral scuzabilă fiindcă încalcă principiul
consimţămîntului tacit sau explicit.Tratează oamenii mijloace pentru experienţe sociale la
care nu au consimţit,încalcă principiul abţinerii de la promisiuni false.Dreptul de a ascunde
informaţii nu este tot una cu drept de a înşela.4
Un rol major al politicii este acela de a aplica strategii ale dreptăţii, chiar de a contura
sensurile contextuale ale dreptăţii. La modul general, dreptatea este tratată ca dreptate
procedurală şi dreptatea retributivă. Legea este egală pentru toţi, fiecare persoană primeşte
ceea ce merită. Numai că acest fel de dreptate are partea ei de orbire. Dacă "oamenilor legii" li
se cere să o aplice, pur şi simplu, politicienilor aflaţi la putere li se cere altceva: să vadă
dincolo de egalitatea în faţa normelor şi situaţiile particulare, grupurile defavorizate,
nedreptatea, chiar "imoralitatea" legilor oarbe. În legătură cu acestea, politicienii trebuie să
stabilească victimele nedreptăţii şi strategiile de compensare: dreptatea compensatorie. Ea este
expresia practică a regretului moral în politică. Astfel de abordări sunt frecvente în raport cu
grupurile rasiale, etnice. În România cele mai semnificative abordări politice de acest tip s-au
referit în ultimii ani la compensarea victimelor regimului comunist, la dreptatea reparatorie şi
cea restitutivă. În cazul dreptăţii reparatorii s-a ţinut cont de majoritatea populaţiei şi au fost
adoptate măsuri reparatorii de tipul: vânzarea apartamentelor către chiriaşi, restituirea
"părţilor sociale", Legea 18 de restituire a micii proprietăţi agricole. Argumentul moral al
dreptăţii reparatorii a fost acela potrivit căruia majoritatea populaţiei a fost victimă a
comunismului şi merită compensaţii. Dreptatea restitutivă, parte a dreptăţii compensatorii, a
vizat o categorie mai restrânse de victime: foştii proprietari de case, terenuri, păduri, marii
proprietari funciari din perioada interbelică.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Se pot formula câteva raţiuni pentru existenţa unei morale în politică:


4
“Etica Profesionala” Prof. univ.dr. Mihaela Miroiu-Universitatea Bucuresti:2000.
- Actele aparţinând politicilor publice schimbă vieţile multor oameni, prin urmare,
responsabilitatea pentru consecinţe este semnificativ mai ridicată decât pentru actele din viaţa
personală sau chiar din viaţa profesională.
- Domeniul public deţine "monopolul violenţei", în sensul utilizării ei ca violenţă
legitimă. Pentru Poliţie, de exemplu "să nu loveşti" sau uneori chiar "să nu ucizi", devin
norme inaplicabile sau dacă sunt aplicate, consecinţele pot să fie mult mai imorale.
- În democraţie guvernanţilor li se cere să protejeze interesele celor pe care îi reprezintă,
indiferent dacă aceştia sunt membri partidului propriu sau cetăţeni neafiliaţi sau afiliaţi altor
partide, prin urmare, politicienii trebuie să aibă o componentă de etică a grijii. Așadar,
desconsiderarea concepției creștine despre imperfecțiunea omului ca rațiune de a fi a eticii
poate fi evocată ca sursă a suferințelor pe care istoria le consemnează în politica ultimului
veac. Și, de aici, diversificarea politicii în forme de guvernare mai mult sau mai puțin
acceptabile moral.

Bibliografie:
1. “Etica Profesionala” Prof. univ.dr. Mihaela Miroiu-Universitatea Bucuresti:2000.

2. Nikolai Losski, Conditiile binelui absolut, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997


3. Tratat de etică, Blackwell, Peter Singer, Iaşi, POLIROM, 2006.

4. Victor SACA, Veronica FRUNZĂ, Valorile politice şi morale în contextul politicii


externe a statului în tranziţie, Moldoscopie.

5. Rogovaia G. Principiile morale ale societăţii în perioada de tranziţie. // Revista de


Filosofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, Chişinău, nr.1, 2008.