ETAPELE DEMERSULUI OBSERVATIV

Observaţia este un procedeu al cunoaşterii ştiinţifice, constând în contemplarea metodică şi

intenţionată a unui obiect sau proces. Ea constituie o metodă de cercetare fundamentală în
majoritatea ştiinţelor, inclusiv în pedagogie şi psihologie.
Ca proces psihic, observarea este definită ca fiind o percepţie independentă, sistematică şi
organizată, orientată către un scop.
În pedagogie, mai ales în didactică, observarea este o metodă de învăţământ utilizată cu
scopul de a orienta percepţia copiilor în vederea desprinderii aspectelor caracteristice obiectului sau
fenomenul studiat.
Caracteristicile activităţii de observare
Din punct de vedere al sarcinii didactice, observarea este considerată ca fiind principala
activitate de formare a reprezentărilor şi a noţiunilor celor mai simple despre natură şi viaţa socială.
Este o activitate de comunicare de noi cunoştinţe şi de formare a unor deprinderi şi priceperi simple
de activitate practică şi intelectuală, cu un conţinut ştiinţific accesibil vârstei copilului, valorificând
datele anterioare şi integrându-le într-un sistem de imagini cu privire la mediul înconjurător.
Conţinutul observărilor este divers, fiind tot atât de amplu pe cât este realitatea care se oferă
simţurilor copilului. Copilului îi sunt prezentate cu precădere plante, animale, fenomene ale naturii,
obiecte uzuale, aspecte ale vieţii sociale. Acest tip de activitate este o sursă importantă de impresii pe
care copiii le acumulează şi le valorifică în întreaga lor viaţă, fiind punctul de plecare al întregului
proces organizat de cunoaştere de mai târziu.
În plan formativ, activitatea constă în antrenarea tuturor analizatorilor, în stimularea
capacităţilor perceptice, în adâncirea contactului direct cu mediul înconjurător, în verbalizarea
corectă a celor percepute.
Din caracteristicile prezentate se desprind următoarele obiective:
- perceperea obiectelor realităţii îmbinată cu acţiuni simple cu aceste obiecte.
- acumularea de impresii despre realitatea înconjurătoare, în vederea construirii unor imagini
clare şi diferenţiate; îmbogăţirea vocabularului cu noţiuni corespunzătoare datelor dobândite;
- elaborarea unor generalizări simple şi corecte despre obiectele percepute;
- lărgirea şi adâncirea intereselor cognitive, stimularea curiozităţii;
- formarea primelor reprezentări şi noţiuni corecte despre viaţă, natură, societate;
- formarea unei atitudini corespunzătoare faţă de realitate.
1
Etape în organizarea şi desfăşurarea activităţii de observare.
- introducerea în activitate şi captarea atenţiei. În acest moment, accentul cade pe captarea
atenţiei copilului, pe stimularea interesului acestuia, pe elaborarea unei motivaţii puternice cu
rol de a focaliza şi orienta atenţia copilului către obiectul supus observării, pe realizarea unui
climat afectiv, motivant pentru implicarea deliberată a copilului în activitatea de cunoaştere.
Poate lua forma de element surpriză, elemente de joc, ghicitori.
- anunţarea temei şi prezentarea obiectului de observat.
- percerea sistematică a obiectului supus observării pe baza unui plan de întrebări sau
concomitent cu efectuarea unor acţiuni simple de către copii în vederea stabilirii însuşirilor
prin intermediul diferiţilor analizatori, verbalizarea celor observate. Obiectivul principal îl
constituie dezvoltarea acuităţii senzoriale, prin acţiunile săvârşite direct de copii sub
îndrumarea cadrului didactic, informaţiile obţinute de copii fiind rezultatul propriei lor
investigări a obiectului. La grupele de vârstă mai mari (5/6-7 ani), un loc distinc îl ocupă şi
observarea prin comparaţie, cu accentul pe desprinderea asemănărilor şi deosebirilor dintre
obiectele prezentate.
- sintezele parţiale şi finale, generalizările simple asupra celor observate au rolul de a
reconstitui pe plan mintal întregul, în vederea elaborării reprezentărilor sau noţiunilor
corespunzătoare. Ele se pot realiza sub forma unor descrieri, ghicitori, desene.

Obiectul observării: Ursul

Scopul:
- formarea reprezentării despre urs pe baza perceperii sistematice a părţilor componente
vizibile ale corpului, precum şi pe baza desprinderii unor însuşiri caracteristice ale înfăţişării
acestuia;
- lărgirea orizontului de cunoştinţe cu privire la locul de viaţă, hrană, foloase şi pagube pe care
le aduce;
- îmbogăţirea vocabularului cu cuvintele: cafeniu, bârlog, hibernează.

Metode: observaţia, demonstraţia, explicaţia, conversaţia, problematizarea, exerciţiul.

Materiale didactice: mulajul unui urs prezentat pe o machetă cu elemente din pădure, un bârlog, un
fagure de miere, fragi, zmeură, modelate din plastilină, fişe individuale, având desenat conturul
ursului cu elemente lipsă pentru a fi completate.
Organizarea activităţii
Prezentarea obiectului de observat;
Perceperea liberă a ursului, exprimarea impresiilor imediate;
Analiza sistematică a înfăţişării ursului, pe baza întrebărilor şi indicaţiilor verbale:
2
 - Din ce părţi se compune corpul ursului?
- Care este cea mai mare parte a corpului, dar cea mai mică?
- Ursul din faţa voastră este la fel de mare ca un urs adevărat?
Analiza sistematică a părţilor componente ale corpului:
- Ce formă are capul ursului?
- Ce formă au ochii?
- La ce îi servesc ochii, dar urechile?
- Ce se află în vârful botului?
- La ce îi servesc nările, dar gura?
Sinteza parţială se va realiza prin desenarea elementelor ce intră în componenţa capului,
educatoarea solicitând copiii să le denumească şi să le descrie.
- Ce parte a corpului ar trebui să observăm după cap?
- De ce se vede atât de greu gâtul ursului?
- Mai cunoaşteţi un alt animal carea area gâtul scurt?
- Cum arată trunchiul ursului?
- Cu ce se termină trunchiul ursului?
- Cum merge ursul? De ce?
- Priviţi picioarele ursului şi spuneţi din ce este alcătuit fiecare?
- Să încercăm să mergem şi noi ca ursul! – se insistă pe imitarea mersului ursului, prin redarea
legănatului şi a păşitului greoi.
Sinteza parţială se va realiza prin continuarea desenului elementelor ce intră în
componenţa trunchiului, educatoarea solicitând copiii să le denumească şi să le descrie.
Se orietează atenţia copiilor spre macheta realizată, cerându-le să privească adăpostul
ursului şi hrana acestuia.
- Unde trăieşte ursul?
- Cum se numeşte adăpostul acestuia? – se va expune în mod concis modul în care ursul îşi
construieşte adăpostul.
- Ce face ursul toată iarna? – se explică sensul cuvântului „hibernează”.
- Ce manâncă ursul?
- Ce păţeşte când vrea să ia mierea albinelor?
Se orientează atenţia copiilor spre desprinderea foloaselor, dar şi a pagubelor aduse de urs.
- De ce sunt vânaţi urşii?
- Ce foloase aduc ei? Dar pagube?
- Există urşi de care ne putem apropia fără grijă?
- Poate să se apropie oricine de ursul îmblânzit?
Sinteza finală se va realiza prin completarea fişelor de muncă independentă, unul sau
3
câţiva copii vor enumera toate părţile corpului desenate pe foaia lor.
O altă modalitate poate fi recitarea de către educatoare a unei scurte poezii care reuneşte
caracteristicile ursului, după care copiii vor imita mersului şi mormăitul ursului.

„Ursuleţul Martinel
Are un cap mititel,
Are corp cu blană deasă,
Are coadă, nu-i stufoasă,
Are ochii mititei,
Dar vede bine cu ei.
Cu cele patru picioare,
Merge ziua la plimbare
După fragi şi după mure,
După mierea din pădure
Mor, mor, mor, mor……”