Dumnezeiasca Scriptură în lumina Tradiţiei

„Sunt şi alte multe minuni pe care le-a făcut

Iisus înaintea ucenicilor Săi care nu sunt scrise în cartea aceasta” (In. 20,
30).

Sfântul Ioan Damaschin spune că atât Scriptura cât şi Tradiţia se nasc

din harul Duhului Sfânt1. Pentru a conştientiza adevărul credinţei trebuie
să înţelegem rolul Tradiţiei în Biserică, iar cercetarea adevărurilor biblice
să se facă în cadrul Tradiţiei. Crezul, cărţile de cult, învăţăturile părinţilor
şi scriitorilor bisericeşti, ale apologeţilor, confesorilor şi sfinţilor, ale
teologilor care au alcătuit Mărturisiri de credinţă şi Catehisme acceptate,
toate sunt izvoare ale Tradiţiei2, iar Tradiţia este transmiterea prin viu
grai a învăţăturii lăsate de Hristos Bisericii. La originea Tradiţiei stă
„credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3).
Tradiţia vine de la Dumnezeu prin apostoli – martorii Mântuitorului şi ei îi
datorăm scrierea Scripturii. Apostolicitatea Bisericii este de o mare
importanţă, iar fără tradiţia primită de la apostoli primele comunităţi nu
ar fi putut legitima continuarea Evangheliei lui Hristos. Faptele
Apostolilor enumeră părţile principale ale tradiţiei apostolice: învăţătura
sau didahia apostolilor, comuniunea, frângerea pâinii şi rugăciunea3.
Autenticitatea, unicitatea şi originalitatea Revelaţiei Mântuitorului se
păstrează în Sfânta Tradiţie, de aceea Biserica noastră Dreptmăritoare
nu se poate lipsi de aceasta.4

În mărturisirea sa patriarhul Dositei spune: „Credem că

Dumnezeiasca Scriptură este dată de Dumnezeu şi pentru aceasta
suntem datori să credem în ea, nu în alt mod, ci aşa precum Biserica
Sobornicească a interpretat-o şi a predat-o... De aceea credem că şi
mărturia Bisericii soborniceşti nu valorează mai puţin decât aceea pe
care o posedă Dumnezeiasca Scriptură. Fiindcă unul şi acelaşi Duh Sfânt
este autorul amândurora, este acelaşi lucru deopotrivă să ne instruim
deopotrivă şi de către Scriptură şi de către Biserica sobornicească. Apoi
este firesc ca orice om, vorbind numai după mintea sa, să greşească, să

1
Arhiep. Hrisostom de Etna, Ep. Auxentie de Foticeea, Scriptură şi Tradiţie, p. 54
2
Pr. Prof. Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, p. 87
3
Idem, p. 85
4
Pr. Prof. Ion Bria, „Tradiţie” şi „dezvoltare” în teologia ortodoxă, p. 18
1
amăgească şi să fie amăgit, pe când Biserica sobornicească care
niciodată n-a vorbit şi nu vorbeşte de la sine ci din Duhul lui Dumnezeu –
este îndeobşte cu neputinţă să greşească, nici peste tot să amăgească,
nici să fie amăgită; ci Biserica este asemenea cu Dumnezeiasca
Scriptură, nerătăcită şi totdeauna având aceeaşi autoritate”.5

Din punct de vedere cronologic, Tradiţia este anterioară canonului

Noului Testament, care provine din tradiţia divino-apostolică pe care o
conţine şi o transmite. Tot tezaurul biblic a fost transmis anterior pe cale
orală, încât Sfânta Scriptură face parte din Tradiţie.6 În acelaşi timp
Tradiţia nu este separată de Scriptură şi din punct de vedere al
conţinutului nu este anterioară ei; Scriptura este doar Tradiţia
înregistrată.7 Din punct de vedere al scopului scrierilor nou-testamentare
nu se poate spune că Scriptura cuprinde numai parţial Evanghelia lui
Hristos şi că ar avea un caracter incomplet. Evanghelistul are conştiinţa
că a consemnat în scris esenţa Evangheliei lui Hristos (I In. 4, 1-3) şi că
ceea ce a scris are autoritate deplină pentru credinţă.8 Biserica primară a
invocat Tradiţia drept criteriu autentic al interpretării scripturii.9 Părintele
Florovsky spune că există o unitate desăvârşită între Scriptură - ca şi
cuvântul drept – şi Tradiţie - ca receptarea corectă a acestui cuvânt.

Prin urmare, din punct de vedere al originii şi conţinutului, Sfânta

Scriptură şi Sfânta Tradiţie formează în Biserică o unitate indisolubilă şi
stau în deplină dependenţă reciprocă. Pentru a stabili canonul Sfintei
Scripturi, Biserica a recurs la Tradiţie, iar pentru a verifica originea
apostolică a Tradiţiei, Biserica a recurs la Scriptură. Pe de o parte, fără
Sfânta Scriptură, Tradiţia nu mai poate fi recunoscută ca o mărturie
apostolică a Evangheliei; pe de altă parte Sfânta Scriptură este un
criteriu pentru originea şi conţinutul Tradiţiei.10

Astăzi raţionalismul ştiinţific bate la uşa Bisericii, încercând să

zdruncine credinţa celor slabi, explicând evenimente biblice prin prisma
raţiunii iar nu prin prisma credinţei în Dumnezeu. Aceşti urmaşi ai lui Leo
5
Idem, pag. 87
6
Diac. Asist. Ion Bria, Scriptură şi Tradiţie, p. 396
7
Arhiep. Hrisostom de Etna, Ep. Auxentie de Foticeea, Scriptură şi Tradiţie, p. 77
8
Diac. Asist. Ion Bria, Scriptură şi Tradiţie, p. 396
9
Arhiep. Hrisostom de Etna, Ep. Auxentie de Foticeea, Scriptură şi Tradiţie, p. 42
10
Diac. Asist. Ion Bria, Scriptură şi Tradiţie, p. 398
2
Taxil pun la îndoială bazele credinţei – Învierea, inspiraţia Scripturii şi
chiar existenţa lui Dumnezeu, în general întreaga Scriptură – prin cărţi şi
emisiuni precum Codul lui Da Vinci, Misterele Bibliei, Evanghelia lui Iuda,
filme creştine de Hollywood ş.a. Toate acestea au la bază însă nu
predania apostolilor, contrazisă în mod explicit cu „dovezi”, ci orice altă
sursă care ar contrazice textul Scripturii – în principal evangheliile
gnostice. Desigur, acest demers nu este nou în Biserică, fiind doar o
formă actualizată a gnosticismului sau o altă treaptă a căderii neo-
protestante – Biserica fără Tradiţie şi unitate, unde Scriptura se
interpretează după bunul plac al fiecăruia. Nu este greu de înţeles cum
în lipsa Tradiţiei apar rătăciri precum Regatul lui Iehova sau Cartea lui
Mormon sau atâtea mii de secte „creştine”. Să nu uităm că puterea
Bisericii noastre ortodoxe stă în Adevăr care vine de la Hristos
Mântuitorul prin Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură, iar mărturie acestui
adevăr sunt sfinţii.

BIBLIOGRAFIE:

Cărţi:

• Pr. Prof. Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică,

Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 1997

• Arhiep. Hrisostom de Etna, Ep. Auxentie de Foticeea, Scriptură şi

Tradiţie, trad. Mariana Chiper, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2003

Reviste:

3
• Prof. Ion Bria, Despre Revelaţia dumnezeiască, în rev. „Glasul
Bisericii”, XXIII (1964), nr. 3-4

• Diac. Asist. Ion Bria, Scriptură şi Tradiţie, în rev. „Studii Teologice”,

XXII (1970), nr. 5-6

• Pr. Prof. Ion Bria, „Tradiţie” şi „dezvoltare” în teologia ortodoxă, în

rev. „Ortodoxia”, XXV (1973), nr.1