Sunteți pe pagina 1din 4

1.

CONCEPTUL DE ÎNTREPRINDERE MICĂ ŞI MIJLOCIE

1.1 Definiţii ale întreprinderii mici şi mijlocii

Criterii cantitative şi calitative de definire a întreprinderilor mici şi mijlocii

Criterii
Cantitative Calitative
Principale Secundare
1 Număr de angajaţi 1 Valoarea producţiei 1 În funcţie de tipul de
2 Capital 2 Capacitatea de producţie legături cu mediul
3 Cifra de afaceri 3 Cota de piaţă economic
4 Număr de angajaţi şi 2 În funcţie de rolul
capital sectorului economic studiat
5 Număr de angajaţi şi 3 Alte criterii (explicarea
cifra de afaceri concepţiilor
6 Capital şi cifra de afaceri întreprinzătorilor,
7 Număr de angajaţi, cifra angajaţilor, etc.)
de afaceri şi capital

Principalele tipuri de abordări ale definirii IMM – urilor

Nr. Categorii de abordări


crt. Criterii Denumire Caracteristică dominantă
1 Sfera de Generalizatoare Stabilesc acelaşi sau aceleaşi criterii de
cuprindere a definire a IMM – urilor pentru toate
economiei ramurile economiei
Diferenţiate Stabilesc diferite criterii de definire a
IMM – urilor, în funcţie de domeniul
lor de activitate (industrie, comerţ,
transporturi, etc.)
2 Numărul Unidimensionale Definesc dimensionarea IMM – urilor
indicatorilor pe baza unui singur indicator, cel mai
utilizaţi adesea numărul de salariaţi
Multidimensionale Definesc dimensionarea IMM – urilor
pe baza mai multor indicatori: cei mai
frecvent utilizaţi sunt numărul de
salariaţi, cifra de afaceri şi capitalul
social

La nivelul statisticilor Uniunii Europene se evidenţiază trei categorii de întreprinderi mici şi


mijlocii: microîntreprinderea cu 1 – 9 angajaţi; întreprinderea mică cu 10 – 99 angajaţi şi
întreprinderea mijlocie cu 100 – 499 angajaţi (Entreprise in Europa, Eurostat, DG 23). În România
întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei de bunuri materiale şi
servicii, se definesc, în funcţie de numărul mediu scriptic anual de persoane, după cum urmează:
a) până la 9 salariaţi – microîntreprinderi
b) între 10 şi 49 salariaţi – întreprinderi mici
c) între 50 şi 249 salariaţi – întreprinderi mijlocii
Nu se încadrează în prevederile prezentei legi (Legea nr. 133 din 20 iulie 1999 ) societăţile
bancare, societăţile de asigurare şi reasigurare, societăţile de administrare a fondurilor financiare de
investiţii, societăţile de valori mobiliare şi societăţile cu activitate exclusivă de comerţ exterior.
Nu beneficiază de prevederile prezentei legi societăţile comerciale care au ca acţionar sau
asociat persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii:
a) au peste 250 angajaţi
b) deţin peste 25% din capitalul social

1.2 Avantaje şi critici aduse întreprinderilor mici şi mijlocii


Avantaje:
- întreprinzătorul este un participant activ în realizarea echilibrului macroeconomic;
- întreprinderea mică şi mijlocie reprezintă unul din remediile importante împotriva
şomajului, atenuând fluctuaţiile de pe piaţa muncii;
- un puternic sector mic şi mijlociu are efecte pozitive asupra stabilităţii politice şi sociale
- întreprinderile mici şi mijlocii constituie o sursă de concurenţă, un element de concurenţă
pentru oligopolurile şi monopolurile existente, reducând capacitatea acestora de a controla şi de a
creşte preţurile
- Întreprinderile mici şi mijlocii se constituie ca o parte importantă a infrastructurii de
care depinde economia acţionând ca furnizori specializaţi de piese, subansamble şi servicii pentru
întreprinderile mari, prin activitatea de subcontractare.
- Sectorul mic şi mijlociu contribuie la diversificarea ofertei de mărfuri oferind produse
pentru pieţe limitate sau specifice care nu sunt eficiente pentru întreprinderile mari
- Întreprinderile mici şi mijlocii joacă un rol important în combinarea factorilor de
producţie precum şi încurajarea investiţiilor
- O altă caracteristică a întreprinderilor mici şi mijlocii o constituie contribuţia la dezvoltarea
economiilor locale prin abilitatea lor de a răspunde la cererile locale şi prin cunoştinţele lor
detaliate referitor la pieţele locale
- Întreprinderile mici şi mijloci se constituie într-un nucleu de dezvoltare a viitoarelor mari
întreprinderi. Întreprinderile foarte mari de azi au fost ieri întreprinderi mici.

Dezavantaje:
- Sunt în imposibilitatea de a obţine economie de scală în producţie şi distribuţie,
caracterizându-se printr-o lipsă acută de resurse.
- Firmele mici şi mijlocii au o durată de viaţă mai scurtă, prezentând o rată de eşec mai mare
decât cele mari. Anumiţi specialişti au identificat unii factori care au impact major asupra IMM –
urilor, condiţionându-le chiar supravieţuirea. Aceşti factori sunt:
- opţiunile strategice ale întreprinzătorului;
- evoluţia ramurii economice implicate;
- vârsta firmei;
- ritmul de creştere al firmei;
- dimensiunea firmei;
- existenţa unor mari firme concurente
- Întreprinderile mici şi mijlocii nu creează atât de multe locuri de muncă cum se afirmă de
obicei deoarece nu se oferă informaţii legate de măsura în care acestea sunt permanente sau pe termen
lung.
- Alţi specialişti sunt de părere că întreprinderile mici şi mijlocii plătesc salarii mai mici (cu
circa 30%), oferă condiţii mai grele de muncă şi concurează pe piaţă prin reducerile de
costuri care ar rezulta pe aceste căi.

1.3 Rezultatele microeconomice

În concordanţă cu diviziunea muncii, rezultatele economice sunt urmărite şi evidenţiate, în primul


rând, la nivelul fiecărui agent economic întreprinzător. Rezultatele obţinute la acest nivel sunt
cunoscute sub denumirea de rezultate microeconomice.
Rezultatele microeconomice se măsoară cu indicatori specifici diferitelor domenii de activitate.
De pildă, pentru măsurarea activităţii industriale se utilizează, în deosebi, următorii indicatori: cifra de
afaceri, valoarea adăugată, venitul global şi profitul (beneficiul) net.
Cifra de afaceri reflectă totalitatea încasărilor realizate de un agent economic pe baza actelor de
comerţ, efectuate într-o anumită perioadă de timp, exprimate prin preţurile pieţei. Acest indicator
comensurează performanţele financiare brute, pe baza lui asigurându-se compararea mărimii
cheltuielilor efectuate de agenţii economici cu cea a profitului realizat.
Valoarea adăugată reflectă suma de bani încasată din vânzarea bunurilor economice peste
mărimea cheltuielilor cu materiile prime, materiale şi energie, care au fost utilizate pentru producerea
bunurilor economice. Ca sold intermediar de gestiune, valoarea adăugată (VA) se determină cu relaţia:

VA = (Marjă comercială + Producţia exerciţiului) – (cheltuieli cu materii prime şi materiale +


cheltuieli cu lucrări şi servicii efectuate de terţi)

Valoarea adăugată reprezintă sursa de acumulări băneşti din care se face remunerarea
participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea economică a întreprinderii (figura 1.1).

VALOARE ADĂUGATĂ

Cheltuieli cu Participare
Personal personalul la beneficii

Impozite şi Impozit pe
Stat taxe beneficii

Creditori Cheltuieli
financiare

Acţionari Dividende

Întreprindere Autofinanţare

Fig. 1.1 Repartizarea valorii adăugate

Venitul global al întreprinderii reflectă mărimea profitului brut. Mărimea acestuia se determină
prin diminuarea cifrei de afaceri cu costul producţiei.
Profitul (beneficiul) net evidenţiază acea parte a venitului global al întreprinderii rămas după
scăderea din acesta a impozitelor şi altor prelevări prevăzute de lege.

Întrebări recapitulative:

1. În ce constau criteriile cantitative principale şi secundare


2. În ce constau criteriile calitative
3. Care sunt criteriile de abordare după sfera de cuprindere a economiei
4. Care sunt criteriile de abordare după numărul indicatorilor utilizaţi
5. Cum se clasifică IMM-urile în România
6. Care sunt avantajele IMM-urilor
7. Care sunt dezavantajele IMM-urilor
8. Ce reprezintă Cifra de Afaceri (CA)
9. Ce reprezintă Valoarea adăugată
10. Ce reprezintă Venitul global al întreprinderii
11. Ce reprezintă Profitul net