1

Petrescu Ana-Mara

Europa cetăţenilor
I. A călători, a locui şi a munci în Europa
Primul drept al cetăţeanului european este acela de a putea călători, munci şi locui oriunde pe
teritoriul Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht a consfinţit acest drept în capitolul referitor la
cetăţenie.
Statele membre au adoptat o directivă care instituie un sistem de recunoaştere reciprocă a diplomelor
din învăţământul superior. Această directivă se aplică în cazul tuturor formărilor la nivel universitar cu
o durată de cel puţin trei ani şi se bazează pe principiul încrederii reciproce în calitatea sistemelor
naţionale de educaţie şi de formare.
Orice persoană care are naţionalitatea unuia din statele membre UE se bucură de dreptul de a munci
în domeniul sănătăţii, al educaţiei sau în oricare alt sector al serviciilor publice cu excepţia anumitor
activităţi care intră sub incidenţa autorităţilor publice (poliţie, forţe armate, afaceri externe etc.). Într-
adevăr, ce poate fi mai normal decât ca un profesor britanic să fie solicitat să predea engleza la Roma
sau ca un tânăr absolvent belgian să-şi încerce şansele la un concurs pentru un post în administraţie
publică în Franţa?
Începând din anul 2004, cetăţenii europeni care călătoresc pe teritoriul Uniunii pot obţine un card
european de asigurări sociale de sănătate, emis de către autorităţile naţionale, care facilitează
acoperirea costurilor medicale eventuale pe durata călătoriei.

II. Cum se pot bucura cetăţenii de drepturile lor

Europeanul nu este doar un consumator sau doar un actor al vieţii economice şi sociale. El este un
cetăţean al Uniunii Europene şi, prin urmare, se bucură de anumite drepturi politice. Conform
Tratatului de la Maastricht, fiecare cetăţean al Uniunii, indiferent de naţionalitate, are dreptul să
voteze şi să candideze atât laalegerile localedin ţara în care îşi are reşedinţa, cât şi laalegerile
pentru Parlamentul European .
Aceste drepturi sunt o dovadă a apropierii Uniunii de cetăţenii săi. Cetăţenia europeană este
consfinţită prin Tratat: „Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are naţionalitatea unui stat
membru. Cetăţenia europeană completează şi nu înlocuieşte cetăţenia naţională”.

III. Drepturile fundamentale

Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare în 1999, a contribuit la consolidarea drepturilor
fundamentale ale cetăţenilor europeni. Acesta a introdus o procedură de sancţionare a statelor
membre care violează drepturile fundamentale ale cetăţeanului. De asemenea, aria de aplicare a
principiului non-discriminării, limitată până atunci la naţionalitate, a fost extinsă la sex, rasă, religie,
vârstă şi orientare sexuală.
În concluzie, Tratatul de la Amsterdam a îmbunătăţit politica de transparenţă a Uniunii şi le-a permis
cetăţenilor un acces mai larg la documentele oficiale ale instituţiilor europene.
Angajamentul Uniunii Europene în favoarea drepturilor cetăţenilor a fost subliniat în mod solemn în
anul 2000, la Nisa, prin proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene .
Această Cartă a fost elaborată de către o Convenţie formată din membri ai parlamentelor naţionale şi
ai Parlamentului European, reprezentanţi ai guvernelor statelor membre şi un membru al Comisiei
Europene. Alcătuită din şase capitole — Demnitatea, Libertăţile, Egalitatea, Solidaritatea, Drepturile
cetăţenilor, Justiţia — Carta conţine 54 de articole care definesc valorile fundamentale ale Uniunii,
precum şi drepturile civile, politice, economice şi sociale ale cetăţenilor europeni.
Primele articole se referă la demnitatea umană, dreptul la viaţă, dreptul la „integritate a persoanei”,
dreptul la libertatea de exprimare şi de conştiinţă. Capitolul Solidaritatea este inovator prin faptul că
asociază drepturile sociale şi economice după cum urmează:
• dreptul la grevă;
• dreptul lucrătorilor la informare şi consultare;
• dreptul la concilierea vieţii de familie şi a vieţii profesionale;
 2
Petrescu Ana-Mara

• dreptul la asistenţă medicală, securitate socială şi asistenţă socială pretutindeni pe teritoriul

Uniunii.
Carta promovează, de asemenea, egalitatea între bărbaţi şi femei şi proclamă dreptul la protecţia
datelor cu caracter personal, interzicerea practicilor de eugenie şi de clonare umană în scopul
reproducerii, dreptul la protecţia mediului, drepturile copilului şi ale persoanelor în vârstă şi dreptul la
o bună administrare.

IV. Europa: cultură şi educaţie

Sentimentul unui destin comun şi al apartenenţei la aceeaşi colectivitate nu poate fi creat în mod
artificial. Doar o conştiinţă culturală comună poate da naştere acestui sentiment, de aceea Uniunea
Europeană trebuie să-şi concentreze atenţia nu numai asupra chestiunilor economice, ci şi asupra
educaţiei, culturii şi drepturilor cetăţenilor.
În această privinţă, programele educaţionale şi de formare ale UE au un rol important.
Acestea promovează programe de schimb care le permit studenţilor să călătorească în străinătate, să
participe la activităţi şcolare transnaţionale, să înveţe noi limbi etc. Organizarea şcolilor şi a sistemelor
de învăţământ, precum şi conţinutul exact al programelor sunt încă decise la nivel naţional sau local.
În domeniul culturii, programele europene „Cultura” şi „Media” stimulează cooperarea între realizatorii
de programe, promotorii acestora, organismele de radiodifuziune şi artiştii din diferite ţări. Acestea
contribuie la creşterea producţiei de filme şi programe de televiziune europene şi la restabilirea
echilibrului dintre producţiile europene şi cele americane.

V. Ombudsmanul European şi dreptul la petiţie

Pentru a apropia Uniunea de cetăţenii săi, Tratatul de la Maastricht a creat o nouă
instituţie, Ombudsmanul European , cunoscută şi sub denumirea de Mediator European.
Acesta este desemnat de Parlamentul European, iar durata mandatului său este egală cu cea a
Parlamentului. Rolul Ombudsmanului este de a investiga plângerile privind administrarea defectuoasă
din instituţiile şi organismele Uniunii Europene. Orice cetăţean al Uniunii sau orice persoană fizică sau
juridică cu domiciliul sau sediul într-un stat membru al UE poate înainta o plângere către
Ombudsman. Acesta încearcă încheierea unui acord amiabil între reclamant şi instituţia sau
organismul european vizat.
Dreptul la petiţie către Parlamentul European de care beneficiază orice persoană care domiciliază pe
teritoriul Uniunii reprezintă un alt factor important de apropiere a cetăţenilor de instituţiile europene.

VI. Implicarea cetăţenilor

Ideea unei Europe a cetăţenilor este foarte nouă. Aceasta se va dezvolta prin popularizarea şi
multiplicarea simbolurilor unei identităţi europene comune. Există deja paşaportul european,
în uz din 1985, imnul european, „Oda bucuriei” compusă de Beethoven şi steagul european, un cerc
format din 12 stele aurii pe fond albastru. Permisul de conducere european există în toate statele
Uniunii din 1996. De asemenea, a fost adoptat motto-ul european „Uniţi în diversitate”, iar 9 mai a fost
desemnată Ziua Europei.
Introducerea alegerilor directe pentru Parlamentul European în 1979 a contribuit la sporirea
legitimităţii democratice a integrării europene prin implicarea voinţei populare. Caracterul democratic
al UE ar putea fi consolidat prin sporirea rolului Parlamentului, prin crearea unor adevărate partide
politice europene, prin încurajarea participării cetăţenilor la elaborarea politicilor europene prin
intermediul organizaţiilor non-guvernamentale şi a asociaţiilor de voluntariat.
Punerea în circulaţie a monedei unice, euro, în anul 2002, a avut, de asemenea, un important impact
psihologic. În prezent, mai mult de două treimi din cetăţenii Uniunii îşi gestionează bugetul personal şi
economiile în euro. Datorită monedei unice, consumatorii au posibilitatea de a compara preţurile la
bunuri şi servicii în diferite ţări ale Uniunii. Eliminarea controalelor vamale în statele membre ale
Uniunii care au semnat Acordul Schengen (la care ar trebui să adere treptat toate statele UE) a creat
cetăţenilor europeni sentimentul că aparţin unui spaţiu unitar.
„Nu coalizăm state, ci unim oameni”, afirma Jean Monnet în 1952. Sensibilizarea opiniei publice cu
privire la Uniunea Europeană şi implicarea cetăţenilor în activităţile acesteia reprezintă marea
provocare la care trebuie să facă faţă instituţiile europene în prezent.