Gestionarea riscurilor bancare si implicatiile asupra profitului bancar.

Societatile bancare isi desfasoara activitatea intr-un mediu economic complex, marcat de un dinamism
tot mai accentuat, in conditiile intensificarii competitiei. Riscurile pe care le incumba activitatea bancara
au o determinare multipla, mergand de la particularitatile operatiunilor 12512b124m proprii
desfasurate, pana la caracteristicile mediului economic intern si extern.

In ultimul timp, bancile si-au extins activitatea atat pe piata nationala cat si pe cea internationala, ceea
ce a condus la o crestere accentuata a incertitudinilor, ca urmare a dificultatilor in previzionarea cu
acuratete a evolutiei viitoare a activelor si pasivelor, implicit a veniturilor si cheltuielilor aferente.

Variabilele generatoare de risc bancar  care, intr-o abordare globala, permit un management integrat al
riscului sunt determinate de:

●  evolutiile macroeconomice, in principal dinamica PIB pe total si pe componente, evolutia ratei inflatiei,
precum si utilizarea instrumentelor de politica monetara;

●  modificarile intervenite in legislatia economica  in general si in cea  financiar-bancara  in special, care

se repercuteaza asupra eficientei si sigurantei activitatii bancare;

●  sitatia politica si economica actuala si de perspectiva  a tarii, cu implicatii asupra serviciului datoriei
externe;

●  perturbatii provocate de  deficientele structurii organizatorice a bancii, pregatirea necorespunzatoare

a personalului, realizarea unor operatiuni ineficiente sau insuficient supravegheate care pot genera
pierderi;

● luarea unor  decizii financiare cu efecte negative  asupra masei creditului, ratei dobanzii, lichiditatii sau
capitalului propriu al bancii.

Avand in vedre ca riscul este o realitate permanenta, insotind toate afacerile bancii, el se manifesta sau
nu in functie de conditiile care i se creaza. Adoptarea deciziilor in functie de corelatia rentabilitate-risc si
prognoza indicatorilor care o influenteaza reprezinta o problema centrala a managementului bancar,
care vizeaza trei elemente importante:

● utilizarea unor metodologii viabile pentru analiza rezultatelor bancii;

● identificarea cailor de evaluare a profiturilor si a riscurilor aferente asumate de banca;

● cunoasterea si controlul relatiei de interdependenta risc-profit.

In activitatea de conducere si supraveghere a riscului bancar se recomanda folosirea unei metodologii

care utilizeaza o procedura in patru etape, respectiv:

1. identificarea si analiza riscului

2. controlul sau eliminarea riscului

3. asumarea riscului

4. transferul riscului.

Aceasta metodologie porneste de la ideea ca riscul este un fenomen inerent operatiunilor bancare, care
induce efecte negative asupra activitatii bancii, prin deteriorarea calitatii afacerii, diminuarea profitului
sau chiar inregistrarea de pierderi si afectarea functionalitatii bancii. Managementul riscului apare ca
functie a raportului risc-profit, existand din acest punct de vedere doua strategii clasice:

● asumarea constienta a unor riscuri mari, atunci cand obiectivul privind nivelul de profit este, de
asemenea, foarte ridicat;

● abordarea unei atitudini prudente, concentrata pe minimizarea riscului, acceptand castiguri mici dar
sigure.

Monitorizarea atenta a factorilor potentiali de risc trebuie integrata in strategia si managementul

societatilor bancare, din considerente care tin atat de siguranta proprie, cat si de calitatea mediului de
afaceri in care opereaza acestea. Calitatea activitatii desfasurate de orice entitate bancara poate fi
cauza, dar si efect al producerii unor riscuri, iar implicatiile sale depasesc sfera strict economica, avand
conotatii sociale importante.

In orice institutie bancara, managementul riscurilor reprezinta responsabilitatea conducerii sale

superioare si a conducerii executive. Desi dezideratul managerilor este acela de a maximiza “valoarea
actionarilor”, un management performant are la baza si cerintele clientilor, salariatilor, precum si ale
societatii in ansamblu.

Principalele obiective ale unui sistem performant de management al riscurilor vizeaza:

● stabilirea unei definitii larg acceptate a notiunii de “risc” si a tipurilor de risc, care sa determine
elaborarea unei “harti a riscurilor” bancii;

● evaluarea cuprinzatoare si continua a surselor existente si potentiale de riscuri interne si externe;

● stabilirea unor responsabilitati clare in domeniul managementului riscurilor (de sus in jos, in ierarhie) si
a sistemului de raportare (de jos in sus), pentru a evita confuziile, suprapunerea eforturilor sau pierderea
din vedere a unor aspecte importante;

● asigurarea transparentei, printr-un sistem cuprinzator de informare a conducerii, precum si printr-un

sistem de monitorizare si raportare, prin care sa se prezinte, sa se analizeze si sa se comunice expunerile
efective, castigurile si pierderile care trebuie cunoscute si stocate pentru referiri viitoare;

● elaborarea unui sistem de masurare a performantei financiare care sa ia in considerare pierderea

prevazuta (costul activitatii), pierderea neprevazuta (masurarea riscurilor), alocarea de capital pe fiecare
categorie de risc acolo unde este posibil, precum si veniturile ajustate pentru fiecare risc (rentabilitatea
capitalului ajustat cu riscurile);
● evaluarea in functie de piata a costului capitalului, a ratei minime de rentabilitate si a posibilitatilor si
limitelor cresterii organice a expunerilor la risc;

● definirea si utilizarea principiilor de diversificare a riscurilor si de management al portofoliului;

● eleborarea unui sistem de clasificare a creditelor pe baza ratei anticipate de neperformanta;

● stabilirea preturilor produselor si serviciilor, luand in considerare toate elementele mentionate

anterior;

● identificarea inclinatiei/tolerantei in asumarea riscurilor si stabilirea limitelor de expunere in

concordanta cu aceasta;

● elaborarea unui cadru conceptual consistent, prin care sa se stabileasca obiectivele si sa se evalueze
performantele unitatilor operative, produselor, relatiilor cu clientii si salariatii;

● instalarea, in toate domeniile de activitate ale bancii a unor planuri de recuperare in caz de dezastre
si/sau a unor planuri de continuitate a activitatii, actualizarea si teastarea cu regularitate a acestor
planuri;

● analiza permanenta a realizarilor si esecurilor sistemului de management al riscurilor si ajustarea, in

functie de acestea, a instrumentelor de control;

● stabilirea si implementarea unui sitem independent de management al riscurilor, separat de

desfasurarea activitatii;

● asigurarea unui nivel profesional si specializat al cunostintelor salariatilor in domeniul neutralizarii si

controlului diferitelor tipuri de riscuri bancare.

In plan general, strategia unei banci confirma faptul ca structurile organizatorice sunt cele care sustin in
mod direct realizarea obiectivelor proprii. Fara structuri adecvate, strategiile si politicile bancii fie ca nu
au sanse de realizare, fie realizarea lor va fi foarte mult incetinita. Acest lucru este valabil si in domeniul
riscului bancar. Banca trebuie sa adopte politici corespunzatoare in planul organizarii sale pentru a
monitoriza in mod eficient fiecare categorie de risc in parte si, in mod integrat, intreg sistemul de riscuri
care insoteste activitatea bancara.

Atunci cand ne referim la domeniul organizatoric, avem in vedere doua zone distincte:

●  organizarea sistemului propriu de norme si proceduri  capabile sa creeze cadrul normativ propriu care,
aplicat in procesul de derulare a operatiunilor bancare si a afacerilor contractate cu clientela proprie sa
asigure evitarea sau minimizarea riscurilor in anumite conditii date;

●  organigrama bancii, care trebuie sa asigure compartimente si departamente adecvate supravegherii si

monitorizarii riscului bancar.
In mod implicit, toate normele si procedurile bancii care reglementeaza operatiunile proprii au prevederi
subordonate obiectivului de diminuare a riscului, fie ca este vorba de activitatea de creditare, de
trezorerie, sau, in sens mai larg, de gestionarea activelor si pasivelor bancare.

Daca ne referim, de exemplu, la activitatea de creditare, in cazul Bancii Comerciale Romane, normele
care reglementeaza aprobarea, derularea, urmarirea si rambursarea imprumuturilor acordate clientilor
bancii stabilesc conditiile ce trebuie respectate pentru cuantificarea si diminuarea riscului.

Reglementarile proprii ale unei banci in domeniul managementului riscurilor se bazeaza in primul rand
pe prevederile legii bancare nr. 58/1998, pe normele prudentiale ale B.N.R., pe experienta specialistilor
proprii, pe schimburi de experienta cu banci si institutii financiare nationale si internationale, agregate si
sintetizate in instructiuni de lucru proprii bancii comerciale respective.

Dintre reglementarile prudentiale aplicabile in domeniul managementului riscurilor, a caror punere in

practica reprezinta una din preocuparile zilnice ale conducerii bancii si specialistilor din compartimentele
de resort, mentionam:

● Expunerea neta a societatii bancare fata de un singur debitor nu poate depasi 20% din fondurile
proprii ale bancii.

● Suma totala a expunerilor mari acordate debitorilor nu poate depasi de 8 ori fondurile proprii ale
bancii.

Se considera expunere mare orice expunere neta (determinata prin insumarea tuturor imprumuturilor
acordate unui singur debitor, a garantiilor si a altor angajamente asumate in numele acestuia in lei si
valuta) care depaseste 10% din fondurile proprii ale societatii bancare.

● Toate creditele si scrisorile de garantie si orice alte angajamente in lei si valuta pe termen scurt, mediu
si lung acordate unui agent economic, indiferent de forma de organizare si de natura capitalului social,
nu vor putea depasi de cel mult 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respectiv.

In cazul agentului economic, capitalurile proprii cuprin capitalul social si primele legate de capital,
diferentele de reevaluare, rezervele, fondul de dezvoltare, alte fonduri, profitul nerepartizat din anii
precedenti, subventiile pentru investitii, provizioanele reglementate, precum si aportul intreprinzatorului
individual, daca exista angajamentul scris, in forma autentica, privind mentinerea acestuia pe durata
creditarii.

● Rata de solvabilitate in functie de fondurile proprii ale bancii si rata de solvabilitate determinata pe
baza capitalului propriu trebuie sa fie de minim 12% si respectiv 8%.

● Normele bancii stabilesc si restrictii, adica interzic acordarea de credite in anumite conditii, astfel de
prevederi avand rolul de a elimina din start riscul in activitatea proprie.

Aceste restrictii vizeaza:

- agentii economici care inregistreaza pierderi si sunt fara

      perspective de redresare, cu exceptia cazurilor in care prin acte

      normative s-a reglementat astfel;

- agentii economici care nu contribuie cu capital propriu la

    fintarea mijloacelor circulante sau la realizarea proiectelor de

    dezvoltare;

- unitatile economice pentru care s-a instituit procedura de

    reorganizare sau lichidare financiara.

● In cazul clientilor inclusi in programe guvernamentale de restructurare sau de redresare financiara,

banca va putea acorda credite numai in limita sumelor cuprinse in aceste programe, cu aprobarea si in
conditiile stabilite de organele abilitate.

● Pentru o mai buna protectie impotriva riscurilor, se stabilesc limitele de risc pentru cei mai importanti
clienti ai bancii.

Limita de risc reprezinta nivelul maxim potential la care banca se poate expune la risc fata de un singur
debitor, prin credite, scrisori de garantie, avaluri si alte facilitati, fiind stabilita de banca pe baza tuturor
informatiilor financiare si nefinanciare disponibile in ceea ce priveste debitorul respectiv.

● Acordarea de credite se realizeaza pe baza unui sistem de rating de credit, determinat in functie de
caracteristicile clientului si de caracteristicile creditului respectiv. Caracteristicile clientului urmaresc
aspectele de ordin general, financiar, managerial ca si pe cele care vizeaza ramura de activitate din care
acesta face parte.

Caracteristicile creditului se refera la istoricul relatiei de credit, conditiile de eligibilitate, de administrare,

sursa de rambursare si garantiile colaterale.

Normele bancare mai prevad si alte masuri menite sa asigure protectia impotriva riscului. Astfel, pentru
afacerile cu partenerii straini, banca urmareste incadrarea in limitele de expunere la riscul de tara si pe
societati bancare, care se stabilesc prin hotarari ale organelor de conducere ale bamcii. Limitele de
expunere la risc pe tari si banci se revizuiesc anual sau ori de cate ori este cazul. In general se poate
aprecia ca normele proprii ale bancilor constituie o parghie organizatorica fundamentala pentru
protectia impotriva riscului, prin caracterul lor preventiv.

In mod concret, structurile organizatorice au un rol esential in coordonarea responsabilitatilor in

domeniul managementului riscului. La nivelul bancii, responsabilitatea permanenta pentru gestionarea
riscurilor revine Conducerii executive, care reprezinta Consiliul de Administratie al bancii intre doua
sedinte ale acestuia. Succesul activitatii de management al riscului decurge din modul in care este
conceputa responsabilitatea monitorizarii acestuia, in cadrul departamentelor din structura bancii.
Noua lege bancara reglementeaza infiintarea unor structuri destinate administrarii riscurilor, astfel incat
sa se realizeze un cadru minim de monitorizare si minimizare a riscului la nivelul fiecarei entitati bancare
si, prin aceasta, a riscului sistemic: Comitetul de Risc, Comitetul de Credit, Comitetul de Administrare a
Activelor si Pasivelor.

Comitetul de Risc  analizeaza conditiile de producere a riscului bancar si propune politicile bancii pentru
protectia impotriva riscurilor generate de activitatea de creditare, subscriere, tranzactii comerciale si
alte activitati desfasurate de banca in interesul clientilor din tara si strainatate.

Comitetul de risc urmareste permanent riscul aferent tuturor pozitiilor din bilant si din afara bilantului.
Este vorba in principal, de riscurile majore: riscull de credit, riscul ratei dobanzii, riscul de capital, riscul
valutar, dar si de alte riscuri care pot influenta activitatea bancii: riscul de sistem, riscul de reglementare,
riscul de tara, riscul de functionare.

Comitetul de credite  analizeaza, din punctul de vedere al oportunitatilor si costurilor, documentatiile

care stau la baza cererilor formulate de clientii bancii si aproba creditele, emiterea scrisorilor de
garantie, precum si alte angajamente solicitate a fi asumate de banca in lei si valuta, potrivit
prevederilor normelor proprii de lucru.

De asemenea, Comitetul de Credite analizeaza si aproba solicitarile privind suplimentarea unor credite,
modificarea conditiilor de utilizare, garantare si rambursare a unor credite acordate anterior, precum si
solicitarile de prelungire a termenului de valabilitate a scrisorilor de garantie emise anterior. Comitetul
de credite analizeaza si propunerile privind caile de solutionare a creditelor neperformante propuse de
directiile de specialitate si le aproba sau le avizeaza pentru a fi supuse aprobarii Consiliului de
Administratie, in conformitate cu normele interne ale bancii.

Comitetul de Administrare a Activelor si Pasivelor  analizeaza si face propuneri cu privire la gestionarea

tuturor componentelor bilantului bancii si altor activitati legate de activele si pasivele bancii, in
conformitate cu strategia acesteia.

Comitetul de Administrare a Activelor si Pasivelor functioneaza ca organ de sinteza cu caracter

consultativ, avand ca obiective:

● protejarea actionarilor si deponentilor;

● mentinerea unei lichiditati suficiente pentru acoperirea cerintelor de cash-flow si investirea profitabila
a surplusului de lichiditate;

● managementul gap-ului pentru a maximiza profitul in cadrul limitelor de risc;

● realizarea unor castiguri din operatiunile de schimb valutar in cadrul limitelor de risc;

● stabilirea pretului produselor pentru a sprijini managementul activelor si pasivelor si a maximiza

veniturile bancii.
Un aspect deosebit de important care trebuie evidentiat este acela ca diferitele categorii de riscuri nu se
manifesta izolat, ci se afla in relatie de interdependenta, astfel ca materializarea unui risc genereaza
efecte in lant. Astfel, riscurile de lichiditate si de rata a dobanzii sunt corelate; creditele neperformante
pot expune banca la un risc de pret; deficientele operationale pot cauza riscuri de credit, de lichiditate,
chiar de insolvabilitate.

In legatura cu cele prezentate anterior, se pot evidentia, in sinteza, cele trei trepte de monitorizare a
riscurilor ce decurg din operatiunile bancare:

T1–structurile operative unde se desfasoara propriu-zis activitatea generatoare de riscuri;

T2–structurile specializate (Comitetul de Credite, Comitetul de Administrare a Activelor si Pasivelor,

Comitetul de Risc) si Condu-cerea executiva;

T3–Consiliul de Administratie.

In cadrul structurilor organizatorice, un rol important revine auditorilor interni si externi, acestia avand o
functie distincta, in afara structurii prezentate mai sus.

Rolul auditului intern si extern vizeaza:

● inspectarea evidentelor contabile si verificarea activelor si pasivelor la toate sediile bancii, periodic, la
termene prestabilite;

● realizarea unei verificari permanente a operatiunilor efctive de control al riscurilor din toate domeniile
de activitate;

● participarea la elaborarea oricaror norme noi de control (inclusiv pentru produsele noi);

● realizarea unei baze de date cuprinzand fraudele, investigarea tuturor cazurilor importante de fraude
si a oricaror pierderi neprevazute, in momentul aparitiei lor;

● reprezentarea bancii, impreuna cu alte departamente din banca, in relatiile cu politia sau serviciile
speciale.

Auditorii externi ai bancii vor avea un rol de inspectare la nivel macro si vor efectua controale cu
periodicitate anuala. In activitatea lor, acestia vor realiza controale prin metoda esantioanelor si, intr-o
anumita masura, se vor baza pe activitatea de detaliu desfasurata de structurile de audit intern ale
bancii. In aceste conditii, este necesara existenta in banca a unui comitet de audit care sa faciliteze
legatura cu auditorii externi, sa analizeze rapoartele acestora si sa supravegheze aplicarea masurilor de
remediere, conform constatarilor facute.

In Marea Britanie,  Germania  si Elvetia, autoritatile de reglementare solicita comitetelor de audit

rapoarte periodice, in special in legatura cu cheltuielile bancii. In acest fel, bancile centrale primesc
informatii fara a desfasura controale la fata locului in societatile bancare, asa cum se intampla in Franta
si SUA. La Citibank, Comitetul de Risc evalueaza si gestioneaza pro-activ profilul de risc al bancii, care
apare din activitatea de creditare, subscriere, tranzactionare si din alte activitati derulate in numele
clientilor, atat in SUA, cat si in exterior.

Comitetul de Risc foloseste un cadru analitic numit “WINDOWS ON RISK” (compartimente de risc prin
care se controleaza concentrarea riscului pe fiecare tara, ramura industriala, produs, client, etc.), in
scopul reducerii vulnerabilitatii bancii din punctul de vedere al portofoliului, operatiunilor, tehnologiei si
legislatiei.

Pentru a crea un echilibru intre profilul de risc al bancii, venituri si capital, sistemul “WINDOWS ON RISK”
are in cadrul acestei banci trei componente majore:

1. elaborarea unei prognoze pe termen scurt privind mediul global extern, cu identificarea riscurilor
majore;

2. examinarea profilului de risc al bancii care afecteaza afacerile si operatiunile banesti;

3. initierea de actiuni care influenteaza profilul de risc.

In activitatea Comitetului de Risc, analiza profilului de risc se refera la:

● tendintele de evolutie a riscului, inclusiv a raportului risc-profit;

● concentrarea pe industrii, la nivel global si regional;

● limitele stabilite pe relatii si programe;

● concentrarile pe produs si pe regiuni;

● riscul de  tara, riscul de contra-partida, riscul de    pret, riscul lichiditatii, riscul de capital.

In  Romania, bancile au inceput de curand sa dobandeasca o anumita experienta in problema

administrarii riscului bancar, fiecare avand o modalitate proprie de abordare, reflectata la nivelul
structurii organizatorice.

Sistemul bancilor comerciale romanesti s-a format si a inceput sa se consolideze din 1990, legislatia in
vigoare si contextul macroeconomic favorizand optiunile strategice pentru profilul de universalitate.
Implicarea bancilor in finantarea unei economii aflate intr-un proces inconsistent de restructurare, ale
carui efecte s-au manifestat prin inflatie ridicata, deficite bugetare si comerciale, depreciere valutara,
contractia consumului intern, a determinat o permanenta inasprire a climatului de afaceri si de
amplificare a riscurilor in activitatea curenta.

In consecinta, optimizarea managementului riscurilor bancare reprezinta un obiectiv obligatoriu al

politicilor de dezvoltare durabila, atat la nivelul fiecarei banci in parte, cat si la nivel global. Concomitent,
insa, potentialul operational inca redus al pietei de capital, al pietei secundare a titlurilor de stat, precum
si al pietelor specifice pentru executarea garantiilor, coroborat cu utilizarea incompleta a instrumentelor
financiare moderne, limiteaza foarte mult alternativele practice de diminuare a riscurilor, facand
necesara aplicarea unor tehnici adaptate situatiilor concrete.
Una dintre conditiile necesare pentru un management eficient al riscurilor bancare consta in stabilirea
de structuri organizatorice adecvate, bazate pe o conceptie clara din punctul de vedere al
responsabilitatilor, monitorizarii si controlului in acest domeniu.

Ca in orice afacere, managementul riscului bancar este responsabilitatea Consiliului de Administratie si,
implicit, a Comitetului de Directie care reprezinta managementul executiv. Obiectivul fundamental al
Consiliuluin de Administratie vizeaza tratarea riscurilor intr-o maniera care sa maximizeze veniturile
actionarilor, concomitent cu minimizarea potentialelor daune, avand in vedere in acelasi timp protejarea
intereselor clientilor si personalului propriu.

Cadrul organizatoric stabilit imperativ prin legea bancara creeaza premisele unei activitati eficiente de
management al riscurilor, dar prevederile legale nu au caracter limitativ. Pe langa structura statuata
prin lege, orice banca isi poate constitui, in conditiile respectarii legalitatii, si alte comitete care sa
abordeze anumite laturi ale riscului bancar, astfel incat, acesta sa fie monitorizat si controlat in cele mai
bune conditii.

O alta directie importanta pentru diminuarea impactului negativ al riscurilor bancare consta in
diversificarea acestora.

Mentinerea unei structuri “granulare” a portofoliului de plasamente presupune realizarea unui echilibru
optim al activelor dupa gradul de risc. In acest sens, consideram ca o structura asiguratorie a
plasamentelor trebuie sa fie construita pe investitii cu risc minim in proportie de circa 30%, pe cele cu risc
mediu – circa 30%, iar plasamentele cu risc ridicat care sunt si cele mai rentabile sa detina circa 40% din
total. Concomitent, bancile trebuie sa urmareasca in mod consecvent diversificarea resurselor atrase, in
general, si a sistemului de depozite, in special.

Analiza, in timp real, a diferentei dintre plasamentele si resursele cu scadenta ramasa in anumite
intervale de timp reprezinta un instrument de lucru eficient pentru supravegherea lichiditatii pe termen
scurt, mediu si lung. In legatura cu acest aspect, apreciem ca un obiectiv central trebuie sa fie acela de a
asigura un GAP cumulat pozitiv pana intr-o luna, GAP calculat pentru toate activele lichide introduse in
acest interval si ponderate cu un anumit factor in functie de gradul lor de lichiditate. Pentru realizarea
analizei in timp real este absolut necesara dezvoltarea unui sistem informational performant, care se
fundamenteaza pe solutii informatice moderne.

Datorita ponderii semnificative ce revine creditelor in portofoliul bancilor comerciale, putem aprecia ca
riscurile asociate acestora trebuie sa focalizeze in mod deosebit atentia managerilor.

Avand in vedere faptul ca riscul poate fi identificat, monitorizat si diminuat, dar niciodata eliminat
complet, bancile trebuie sa dezvolte un set de politici generale (in functie de prevederile legale si
reglementarile bancii centrale), politici specifice (in raport de strategia de dezvoltare a bancii) si politici
sectoriale (limite de expunere pe ramuri si sectoare de activitate, pe zone si unitati teritoriale).
Consideram ca liniile directoare pentru diminuarea riscului de credite al bancilor comerciale trebuie sa
urmareasca:
● analiza viabilitatii si realismului afacerilor creditate;

● obtinerea de garantii acoperitoare;

● analiza periodica a calitatii portofoliului de credite si provizionarea corespunzatoare;

● asigurarea impotriva riscului la institutii specializate (Fondul Roman de Garantare a Creditelor pentru
Intreprinzatorii Privati, Fondul de Garantare a Creditului Rural, Eximbank, societati de asigurare –
reasigurare);

● dispersia riscului prin sindicalizarea imprumuturilor mari cu alte societati bancare;

● stabilirea unor limite de expunere pe ramuri de activitate, pe baza unor modele proprii de analiza.

In conditiile concrete ale economiilor in tranzitie, un manage-ment adecvat al riscurilor bancare trebuie
sa vizeze si consolidarea continua a capitalurilor proprii, preponderent pe seama cresterii profiturilor.

Bancile comerciale sunt institutii concepute functional pentru gestionarea riscurilor. Acest adevar, care a
dobandit valente profunde in experienta economiilor de piata in ultimii ani, pe masura ce fenomenul
globalizarii redimensioneaza mediul de afaceri si relatiile internationale, impune bancilor romanesti
adaptari comportamentale in consecinta.

Managementul riscurilor bancare devine, astfel, un test de competenta si competitivitate pentru

realizarea unui sistem bancar viabil si performant, compatibil din punctul de vedere al performantelor cu
standardele economiilor de piata dezvoltate.