1) Se constată, in mod regulat, că subiectii nu intampină probleme deosebite in reamintirea

ultimilor 3-5 itemi (primii - in ordinea solicitată dereproducere). Performantele lor de

reamintire ating, in medie, 7 itemi, foarte putini reusind să-si reamintească 8-9 itemi.
Realizand o serie de experiente de acest gen, G.A. Miller (1956) le consemnează intr-un
articol clasic: The magical number seven plus or minus two:Some limits on our capacity
for processing information (Numărul magic sapte plus sau minus doi: câteva limitări ale
capacităŃii noastre de procesare a informaŃiei). Asa cum sugerează si titlul, numărul de
itemi pe care il putem reactualiza la cateva secunde după prezentarea unui "material",
variază in jurul valorii de 7±2. In jargonul psihologic aceasta inseamnă că volumul sau
capacitatea memoriei de scurtă durată este de 7±2 itemi. volumul de informatie din MSD
se poate măriconsiderabil dacă subiectul uman grupează informatia in unităti cu sens,
maigenerale. Aceste unităti au fost numite, chiar de către G.A. Miller, chunks, termencare
nu are o traducere adecvată in limba romană, dar nici in alte limbi de circulatie,ca
franceza sau germana, ceea ce a făcut ca el să fie preluat ca un termen passpartout, in
forma originală13. Un chunk este cea mai inaltă modalitate de organizare a informatiei de
care dispune un subiect la un moment dat. Asadar, volumul informatiei pe care o putem
retine pe termen scurt, creste considerabil dacă reusim să integrăm această informatie in
unitati de semnificatie.

Reactualizarea si similaritatea "contextului neuropsihic"

PerformanŃele de reactualizare (reproducere si/sau recunoastere) sunt semnificativ mai

ridicate dacă starea neuropsihică din momentul invăŃării este congruentă cu cea din
momentul reactualizării sau decforării. De pildă, itemii invătati in conditiile in care subiectii
fumau marijuana au fost reamintiti mai bine dacă, in momentul reproducerii, subiectii se aflau
iarăsi sub influenta drogului, decat dacă erau intr-o stare de constiintă normală (Anderson,
1985). Materialul invătat intr-o anumită dispozitie afectivă poate fi reamintit mai acurat atunci
cand subiectii se află intr-o dispozitie afectivă similară (Bower, 1981). De pildă, pacientii
maniaco-depresivi isi reamintesc mai bine continuturile invătate in faza maniacală, cand
reproducerea se realizează tot pe un fond maniacal; materialul invătat in faza depresivă e
reprodus mult mai corect la revenirea stării depresive. In mod analog, itemii invătati pe fondul
consumului de alcool, sunt reamintiti mai corect intr-o stare bahică ulterioară, decat in stare
de trezie (Eich, 1980)14. Dependenta performantelor mnezice a fost confirmată si in cazul
studierii subiectilor infraumani. Kalat (1988) a invătat un lot de soareci aflati sub narcoză să
parcurgă un labirint. După eliminarea efectului narcoticului au fost inregistrate performantele
lor in parcurgerea labirintului respectiv. Ulterior, fără nici un antrenament prealabil, li s-a
injectat iarăsi doza initială de narcotic, si au reluat sarcina de parcurgere a labirintului.
Performantele lor s-au dovedit net superioare in acest din urmă caz. Am trecut in revistă toate
aceste rezultate experimentale pentru că ele trebuie să ne dea serios de gandit atunci cand
facem conjecturi de la performanta reactualizării la calitatea memoriei. In conditiile in care
contextul fizic si neuropsihic al reactualizării este congruent cu cel al invătării - performantele
sunt ridicate. Din această cauză, de pildă, performantele de recunoastere sunt in mod constant
mai bune decat
( Probabil, unii isi mai reamintesc filmul lui Charlie Chaplin - Luminile orasului. In film
Chaplin salvează de la inec un bancher beat, care voia să se sinucidă. Intreg comicul rezidă
din faptul că acesta isi aminteste de binefăcătorul său in stare de betie, dar il repugnă total
cand e treaz. )

la testul de reproducere. Cred că tot pe această bază pot fi explicate o mare parte din
fenomenele de hipermnezie care apar sub transă hipnotică. Inductia hipnotică nu duce prin ea
insăsi la hipermnezie, ci indirect, prin favorizarea unei stări psiho-neurologice similare cu cea
in care a avut loc invătarea. Cu cat scade similaritatea dintre contextul invătării si cel al
reactualizării, cu atat mai scăzute sunt performantele mnezice. Aceasta nu inseamnă insă că
memoria este deficitară; inseamnă că contextul reactualizării nu a fost cel mai potrivit. Sau
sarcina de reactualizare nu a fost cea mai adecvată . A doua conditie a eficacitătii
reactualizării viza disimilaritatea dintre contextul reactualizării si alti itemi decat cei care
trebuie actualizati. ea se poate ilustra indeosebi pentru cazul recunoasterii. Intr-o sarcină de
recunoastere itemii nefamiliari sunt mai usor de recunoscut decat itemii familiari, dată fiind
asemănarea acestora din urmă cu alti itemi din mediu, care nu au un rest de activare mai
ridicat si pot perturba astfel recunoasterea (Barsolou, 1992).

Impactul contextului fizic si neuropsihic al memorarii asupra performantelor la reactualizare

Numeroase cazuri de uitare a informatiilor din memorie rezulta mai degraba dintr-o pierdere a
accesului la informatie,decat dintr-o pierdere a informatiei in sine.O memorie saraca adeseori
reflecta un esec de reactualizare si nu unul de stocaj.Se observa ca acest lucru difera in cazul
memoriei de scurta durata,unde uitarea este rezultatul depasirii capacitatii de stocare,in timp
ce reactualizarea este lipsita de eroare.) A incerca sa reactualizezi un item din memoria de
lunga durata este ca si cum ai incerca sa gasesti o carte intr-o biblioteca mare.Faptul ca nu vei
gasi cartea nu inseamna ca ea nu exista in biblioteca,ci poate ca o cauti intr-un loc gresit sau
poate ca este pur si simplu inregistrata gresit,deci inaccesibila.In concluzie,cu cat sunt mai
bune indiciile de reactualizare,cu atat este mai buna memoria.Acest principiu explica de ce in
general avem rezultate mai bune la un test de recunoastere a unei informatii,decat in cazul
unui test de reactualizare.

Performantele de reactualizare (reproducere si/sau recunoastere) sunt semnificativ mai

ridicate daca starea neuropsihica din momentul învatarii este congruenta cu cea din momentul
reactualizarii sau ecforarii. De pilda, itemii învatati în conditiile în care subiectii fumau
marijuana au fost reamintiti mai bine daca, în momentul reproducerii, subiectii se aflau iarasi
sub influenta drogului, decât daca erau într-o stare de constiinta normala (Anderson, 1985).
Materialul învatat într-o anumita dispozitie afectiva poate fi reamintit mai acurat atunci când
subiectii se afla într-o dispozitie afectiva similara (Bower, 1981). De pilda, pacientii maniaco-
depresivi îsi reamintesc mai bine continuturile învatate în faza maniacala, când reproducerea
se realizeaza tot pe un fond maniacal; materialul învatat în faza depresiva e reprodus mult mai
corect la revenirea starii depresive. În mod analog, itemii învatati pe fondul consumului de
alcool, sunt reamintiti mai corect într-o stare bahica ulterioara, decât în stare de trezie (Eich,
1980) .

Dintre factorii care pot afecta reactualizarea,cel mai important este interferenta.Daca asociem
itemi diferiti cu acelasi idiciu,atunci cand vom incerca sa utilizam acel indiciu pentru a
reactualiza unul dintre itemi,ceilalti itemi vor deveni active si vor interfera cu descoperirea
tintei.

Putem sa ne gandim la continutul memoriei de scurta durata ca fiind tot ceea ce este activa in
constiinta noastra.Intuitia ne arata ca accesul la aceasta informatie este imediat.Nu trebuie sa
“scotocesti” dupa ea,aceasta este la indemana.Deci, reactualizarea nu depinde de numarul de
itemi aflati in constiinta.Datele ne arata ca reactualizarea devine cu atat mai lenta,cu cat sunt
mai multi itemi in memoria de scurta durata.

La descrierea stadiului de encodare a informatiilor operatiile executate in timpul encodarii(de

exemplu,elaborarea) vor usura mai tarziu reactualizarea.Alti doi factori ai procesului de
encodarea sporesc de asemenea sansele unei reactualizari de success:a)organizarea informatiei
in timpul encodarii,si b) contextual encodarii informatiei trebuie sa fie similar celui in care
informatia va fi reactualizata.

De vreme ce contextual este un indiciu foarte puternic pentru reactualizare,ne putem

imbunatati memoria prin restocarea contextului in care a avut loc invatarea.In cazul in care
cursul de psihologie are loc totdeauna intr-o singura sala,reproducerea materialului de curs va
fi mult mai buna daca te afli in acea sala,decat daca esti intr-o sala total diferita,deaorece
contextual salii este un indiciu de reactualizare pentru materialul de curs;totusi,cel mai
adesea,cand trebuie sa nereamintim ceva,nun e putem intoarce fizic la contextual in care am
invatat.Daca ai dificultati de reproducere a numelui unui coleg din liceu,nu poti sa te reantorci
la liceu doar pentru a-ti aminti acel nume.Totusi in astfel de situatii poti incera sa reface
mental contextual.Pentru a reactualiza numele uitate de mult timp,cauta sa te gandesti la
diferitele clase,cluburi si alte activitati prin care ai trecut in timp ce erai la scoala,pentru a
vedea daca vreuna duntre acestea iti vor aduce aminte numele cautat.

Cunoastem faptul ca organizarea in timpul endocarii imbunatateste ulterior reactualizarea

informatiilor.Acest principiu are o mare valoare practica:suntem capabili de stocarea si
reactualizarea unei cantitati mari de informatie doar daca o organizam.Unele experimente au
investigat procedee oranizationale ce pot fi utilizate petru a invata mai multi itemi fara
legatura intre ei.Intr-un asemenea studio,subiectii au memorat liste de cuvinte fara
legatura,prin organizarea cuvintelor din lista sub forma unei povesti.Ulterior la o testare a
memoriei pentru 12 liste(in total 120 de cuvinte),subiectii au reprodus mai mult de 90% din
cuvinte.Desi este o perfomanta remarcabila,nimeni nu poate realiza asa ceva foarte usor.

O alta modalitate de imbunatatire a reactualizarii informatiei din memorie,consta in

practicarea ei-cu alte cuvinte,san e punem intrebari despre ceea ce incercam sa invatam.Sa
presupunem ca ai la dispozitie doua ore in cvare sa inveti un material care poate fi citit in
aproximativ 30 min.Citirea si recitirea de patru ori a materialului este in general ami putin
eficienta decat citirea lui o singura data,insotita de punere DE INTREBARI DESPRE
TEXT.Apoi urmeaza recitirea partilor selectate din text,pentru a clarifica unele aspecte care
au fost greu reactualizabile dupa prima citire;prin dezvoltarea acelor aspecte,partile textului
sunt bine conectate intre ele,precum si cu restul materialului.Incercarea de reactualizare a
materialului este un mod efficient de utilizare a timpului;acest fapt a fost demonstrate cu mult
timp in urma prin experimente ce au utilizat un material cum ete cel utilizat in present la
cursuri.Un procedeu inrudit cu exersarea reactualizarii este,de asemenea,util in situatiile de
memorie implicita;este vorba de practica mentala,care implica repetarea imaginata a
deprinderii perceptual-motorii in absenta oricaror miscari grosiere ale corpului.De
exemplu,poti sa te imaginezi leganandu-te in asteptarea mingii de tennis,initiind corectiile la
nivel mental daca balansul pare gresit,fara a-ti misca nici macar o mana.O astfel de practica
mentala va imbunatati performanta deprinderii,in special daca este combinata cu practica
fizica reala.

Am trecut în revista toate aceste rezultate experimentale pentru ca ele trebuie sa ne dea serios
de gândit atunci când facem conjecturi de la performanta reactualizarii la calitatea memoriei.
În conditiile în care contextul fizic si neuropsihic al reactualizarii este congruent cu cel al
învatarii - performantele sunt ridicate. Din aceasta cauza, de pilda, performantele de
recunoastere sunt în mod constant mai bune decât la testul de reproducere. Cred ca tot pe
aceasta baza pot fi explicate o mare parte din fenomenele de hipermnezie care apar sub transa
hipnotica. Inductia hipnotica nu duce prin ea însasi la hipermnezie, ci indirect, prin
favorizarea unei stari psiho-neurologice similare cu cea în care a avut loc învatarea.

Cu cât scade similaritatea dintre contextul învatarii si cel al reactualizarii, cu atât mai scazute
sunt performantele mnezice. Aceasta nu înseamna însa ca memoria este deficitara; înseamna
ca contextul reactualizarii nu a fost cel mai potrivit. Sau sarcina de reactualizare nu a fost cea
mai adecvata . A doua conditie a eficacitatii reactualizarii viza disimilaritatea dintre contextul
reactualizarii si alti itemi decât cei care trebuie actualizati. ea se poate ilustra îndeosebi pentru
cazul recunoasterii. Într-o sarcina de recunoastere itemii nefamiliari sunt mai usor de
recunoscut decât itemii familiari, data fiind asemanarea acestora din urma cu alti itemi din
mediu, care nu au un rest de activare mai ridicat si pot perturba astfel recunoasterea
(Barsolou, 1992).

Relatia dintre memorie si memorare

Prin memorie omul intipareste, conserva si reactualizeaza atat propria sa experienta de viata,
cat si experienta intregii omeniri. Inteleasa in acest fel, memoria apare ca fiind o forma de
cunoastere, si anume cunoasterea trecutului. Cele trei procese de baza ale memoriei
(memorarea, stocarea, reactualizarea) apar mentionate in aproape toate definitiile date
memoriei. “Conceptul de memorie se refera la relatiile functionale existente intre doua grupe
de conduite observabile separate printr-un interval de durata variabila, primele conduite
apartinand fazei de achizitie, conduitele ulterioare apartinand fazei de actualizare” (Flore,
1992) Reuchlin, sesizand caracterul behaviorist al definitiei lui Flores, axata mai ales pe
“conduitele observabile”, muta accentul pe mecanismele care fac posibila reactualizarea
informatiilor stocate. Memoria cuprinde “mecanismele prin care o achizitie oarecare ramane
disponibila, putand fi reamintita si utilizata” (Reuchlin, 1988). Prin aceasta definitie, autorul
intentioneaza sa diferentieze memoria de invatare.

“Memoria este capacitatea sistem de tratare natural sau artificial, de a encoda informatia
extrasa din experienta sa cu mediul, de a stoca intr-o forma apropiata si apoi de a o recupera
si utiliza in actiunile sau operatiile pe care le efectueaza.” (Lecocq, Leconte si De Schonen,
1997

Memoria reprezinta unitatea dinamica a trei actiuni sau procese: 1. Memorarea informatiilor
(intiparirea, fixarea, engramarea sau encodarea); 2. Pastrarea lor in timp (retinerea,
conservarea, stocarea); 3. Reactualizarea informatiilor (reactivarea ).

1. Memorarea informatiilor: acest proces poate lua aspectul unei engramari

intentionate, voluntare, cu scop a informatiilor, sau din contra, aspectul unei inregistrari
spontane. De asemeni, el poate lua forma unei intipariri mecanice a informatiilor sau a unei
retineri logice a informatiilor. Nu toate aceste forme de memorare sunt la fel de productive.
Astfel, memorarea mecanica se bazeaza pe asociatiile binare, respectiv pe asociatiile de
contiguitate, de alaturare in timp si spatiu. Persoana care a devenit dependenta de un astfel de
tip de momorare, respecta intr-atat succesiunea elementelor informationale dintr-un text, incat
memorarea sa se va realiza in mod unilateral, univoc, respectiv, un element informational
dupa altul in stricta lor succesiune fara preocuparea de a surprinde corelatiile logice,
semnificative dintre concepte si idei. Asa se explica, de exemplu, comportamentul unor elevi,
studenti care atunci cand sunt opriti in relatarea lor prin intrebari suplimentare, nu pot
continua reproducerea materialului. Este evident ca un astfel de tip de memorare este
neproductiv, pentru ca el asigura o memorare a formelor verbale, nu si a continutului logic.
Totusi, sunt situatii in care memorarea mecanica se impune, cand materialul de memorat nu
dispune de o structura logica (numerele de telefon, numele persoanelor, datele istorice etc);
dar, chiar si in aceste situatii, pentru a-si usura memorarea, persoana face efortul de a acorda
anumite semnificatii faptelor memorate sau le leaga de anumite puncte referentiale din
experienta sa de viata. La cealalta extrema este memorarea logica care se desfasoara pe un
teren intelectual, specificul ei constand in sesizarea intelesurilor logice si valorice ale
conceptelor, in organirzarea materialului de memorat in unitati logice, in elaborarea unor
raporturi explicative, de tip inductiv, deductiv, analogic. Prin faptul ca asigura insusirea
materialului de memorat intr-un mod explicit, demonstrativ, memorarea logica este eficienta,
adica creeaza mari posibilitati operationale si de transfer a informatiilor in cele mai diverse
situatii si, totodata este economica pentru ca pretinde un efort de memorare mai redus
comparativ cu memorarea mecanica care se bazeaza pe un numar mult mai mare de repetitii,
in aceeasi forma statica. Dupa prezenta sau absenta efortului voluntar, putem distinge in
cadrul memorararii alte doua forme si anume: memorarea involuntara si memorarea
voluntara. Memorarea involuntara se caracterizeaza prin faptul ca intiparirea informatiilor
se realizeaza in absenta unui scop mnezic fixat in prealabil si fara utilizarea unor procesdee
speciale de memorare. De obicei, aceasta forma a memorarii este determinata de insusirile
obiectelor, fenomenelor etc care se impun atentiei prin caracterul lor nou, inedit sau
imprevizibil (culori deosebite, contraste de forme sau dimensiuni, ritmuri alerte etc). Dar cel
mai mult este determinata de acele evenimente sau situatii de viata care au proprietatea de a
ne satisface optimal anumite trebuinte sau interese de cunoastere. De exemplu, pentru o
persoana pasionata de istorie sau geografie care viziteaza o expozitie de carte, se vor impune
atentiei si memorarii acele standuri de carte care fac referiri la domeniile mentionate. Prin
comparatie cu memorarea involuntara, memorarea voluntara pretinde formularea in
prealabil a unui scop mnezic, ceea ce presupune mobilizarea tuturor resurselor persoanei
pentru indeplinirea scopului si recurgerea la o serie de procedee speciale care sa faciliteze
memorarea.

a) Memorarea - este primul proces al memoriei,cel in care are loc intiparirea,fixarea

experientei noastre.In procesul memorarii,legaturile nervoase se sistematizeaza si se
constitue in stereotipuri dinamice.Dupa cum ne amintim,intr-un stereotip dinamic e
vorba de un sir de acte integrate intr-un ansamblu cu sens unitar.Cuvintele unei poezii
nu se insira,pur si simplu,in memoria nostra,cum de insira margelele unui sirag.Fiecare
cuvant odata rostit il declanseaza pe cel urmator,dar acestea in functie de locul pe
care-l ocupa cuvantul in ansamblu poeziei.

Experimente :

Teorii./ experimente:

De exemplu: ma plimb intr-o zi insorita la periferia orasului si zaresc o gradina plina de flori
frumoase. Deodata, din spatele casei se repede spre mine, latrand, un dulau mare; din fericire,
intre noi se afla un gard inalt. Daca peste catva timp revin in acelasi loc, imaginea gradinii imi
va reaminti prezenta cainelui, chiar daca el nu apare din nou. Sau, invers, intalnind pe strada
unul asemanator cu cel care m-a speriat, imi va reaminti si de curtea cu flori.
inca in carticica sa intitulata Despre memorie si reamintire Aristotel a consemnat fenomenul si
conditiile in care se produce. Cea mai importanta conditie (legea fundamentala a asociatiei)
este contiguitatea in timp (contiguitate insemnand alaturare, invecinare, coincidenta). Cand
doua evenimente au loc simultan sau in succesiune imediata, intre ele se produce o asociatie.
Recunoastem aici prima conditie a formarii reflexelor conditionate, precizata de I.P. Pavlov.
Dar posibilitatile de asociere au fost concepute mai liber, fiindca nu se aminteste de conditia
restrictiva a intaririi impresiei sau a existentei unui efect cu ecou biologic (ca la Thorndike).
Contiguitatea ar explica si fixarea unei legaturi asociative si posibilitatea reamintirii. O alta
lege, cea a asemanarii, nu explica decat evocarea: intalnesc o persoana necunoscuta care-mi
aminteste imediat de prietenul meu N. imi dau seama ca, de fapt, intre cele doua persoane
exista o asemanare fizica. Asemanarea poate exista si in ce priveste glasul sau gesturile, rolul
ei evocator se pastreaza. S-a incercat sa se reduca legea asemanarii la contiguitate, deoarece
asemanarea ar presupune o identitate partiala, datorita careia are loc asocierea. Argumentul
este discutabil.
S-a vorbit si despre o lege a contrastului: perceptia unui cal negru mi-ar reaminti un cal alb,
intalnind un om foarte inalt, imi vine in minte un pitic s.a. Aceasta s-ar putea reduce la legea
asemanarii, ambele imagini fiind extreme intr-o serie de intermediari.
Primul filosof care da importanta asociatiei, ca baza a formarii obisnuintelor, este David
Hume (1711-1776). in aceeasi perioada, un medic, David Hartley, scrie o carte in care cauta
sa explice constituirea vietii psihice numai pe baza legii contiguitatii. in secolele XVIII si
XIX, filosofii empiristi au acordat o mare importanta asociatiilor de imagini si de idei.
Asociatia era privita ca o lege fundamentala pentru viata psihica, asa cum legea gravitatii era
considerata de fizicieni in domeniul fenomenelor materiale. De aceea, respectivii filosofi sunt
numiti „asociationisti". in secolul XIX, mentionam mai intai pe James Mill, apoi J. Stuart
Mill, Al. Bain, H. Spencer in Anglia, iar in Franta pe Hippolyte Taine.
Contributii importante la teoria asociatiei a adus insa W. Hamilton (1788-1856). El observa ca
imaginile nu se succed, datorita asociatiilor, ca inelele dintr-un lant, asociatia se explica prin
„legea reintegrarii" : producerea, amintirea unei parti, a unui element atrage dupa sine
reconstituirea intregului. Astfel, in exemplul mentionat mai sus, amintirea cainelui evoca
imediat intreaga imagine a gradinii cu flori, in cadrul careia am perceput dulaul. Acest fel de
interpretare e foarte modern si coincide cu rezultatele scolii gestaltiste, de care am amintit
discutand problemele perceptiei.
Apoi Hamilton a mai formulat o lege, legea interesului: dintre toate amintirile pe care o stare
prezenta le poate evoca, sunt reamintite cele care au un interes actual (adica sunt in
concordanta cu tendintele dominante in acel moment). Prin aceasta lege, se explica de ce un
obiect imi evoca numai un anumit eveniment, desi de el se pot asocia multe altele. De pilda,
cosul cu garoafe din fata unei florarii imi poate reaminti nunta surorii mele, dar si moartea
bunicii sau o pictura de Luchian ori o gradina din Olanda (unde am fost anul trecut) s.a.
Conform cu observatia filosofului englez, daca sunt bine dispus, garoafele imi vor reaminti
evenimente placute (nunta surorii), dar daca sunt suparat, imi va veni in minte o
inmormantare.
intr-adevar, rolul afectivitatii este esential in fixarea si reamintirea asociatiilor. De aceea, sunt
zile cand imi vin in minte numai neplaceri, necazuri si ghinioane, pe cand in altele,
dimpotriva, imi reapar succesele, surprizele, bucuriile. in secolul nostru, S. Freud a dat o mare
atentie asociatiilor, asociatia libera a ideilor permitand, dupa parerea parintelui psihanalizei,
sa aflam multe detalii revelatoare pentru framantarile inconstiente.

Să luăm un exemplu. Unui lot de subiecti i se va prezenta succesiv o serie de nume proprii:
Ana, Dan, Marina, Ion, Achim, Geta, Suzana. Imediat după prezentarea acestei secvente (a
cărei lungime poate fi mai mare), subiectii sunt solicitati să reproducă cat mai multe din
cuvintele prezentate anterior. Se prezintă apoi o altă serie: Stefania, Violeta, Diana, Aron,
Mara, Mircea etc., si se procedează la o nouă fază de reproducere. Dacă repetăm experimentul
utilizand stimuli din aceeasi categorie, vom constata o curbă descendentă a performantelor. La
un moment dat, vom schimba categoria stimuluilor din secventele prezentate si vom alege, de
pildă, nume de flori: zambilă, trandafir, lăcrimioară, crizantemă etc. Vom constata că rata
reproducerilor atinge, iarăsi, parametrii maximi. Experientele de acest gen au fost repetate cu
categorii diferite de stimuli (ex: verbali/nonverbali, imagistici/acustici, cu sens/fără sens etc.),
constatandu-se aceleasi rezultate. Un fapt similar era consemnat de gestaltisti si e cunoscut, in
literatura de specialitate, sub numele de "efectul von Restorff". Dacă subiectii sunt solicitati să
memoreze serii de stimuli dintr-o anumită categorie, in care este inserat un stimul dintr-o
categorie diferită, rata reamintirii stimulului inserat este mult mai mare decat media ratei
reamintirii celorlalŃi stimuli. Să presupunem că avem seria:

CPDARM8ZTFC
Se observă că intr-o serie de litere este inserată o cifră. Dacă incercăm să ne reamintim acum
secventa de mai sus, e foarte probabil ca cifra respectivă să fie cel mai rapid de reactualizat.
Efectul von Restorff se poate verifica cu diverse categorii de materiale experimentale. El
poate chiar să obtureze efectul pozitiei in serie. Fluctuatiile capacitătii MSD pot fi explicate
exhaustiv si elegant dacă considerăm MSD ca o mulŃime de cunostinte activate din MLD. Cu
cat sunt mai multe cunostinte de aceeasi categorie, cu atat mai mare este inhibitia laterală,
deci valoarea de activare a fiecărei unităti. de informatie ce trebuie reactualizată, este mai
redusă. Efectul comportamental rezidă in scăderea treptată a performantelor la testul de
reproducere. Stimulii din altă categorie nu cad sub incidenta inhibitiei laterale a stimulilor
precedenti. Valoarea lor de activare este mai mare, iar performantele la testul de reproducere -
semnificativ mai ridicate. Acelasi mecanism explică si efectul von Restorff: stimulul
diferential, oriunde ar fi inserat intr-o serie, are o valoare de activare mai ridicată si o
probabilitate de reactualizare mai bună. Petterson & Petterson (1959) au prezentat subiectilor
un set de cuvinte a cate trei litere fiecare. Ulterior, se cere subiectilor să reproducă lista
invătată la interval de 1 secundă; aceeasi listă trebuia reprodusă după 2 secunde s.a.m.d., pană
la intervalul maxim de 18 secunde. Intre faza de prezentare a materialului si faza de
reproducere, sau intre diversele reproduceri ale materialului, subiectii sunt solicitati să
numere din trei in trei, in ordine inversă, incepand cu 418 (ex: 415, 412, 409 etc.). rata uitării
este maximă in primele 6 secunde (uităm peste 50% din materialul memorat), iar după 15
secunde uităm aproximativ 90% din materialul initial, după care curba uitării se aplatizează.
Aceasta inseamnă că itemii care pot fi reprodusi după acest interval, apartin deja memoriei de
lungă durată. Se conchide că durata MSD este de aproximativ 15-20 secunde.

dacă initial subiectilor li se prezintă o multime de cuvinte, iar ulterior, pentru a nu putea
repeta "in gand" aceste cuvinte, sunt solicitati să rezolve fie o problemă de aritmetică (ex:
adunarea sau inmultirea unor numere), fie una verbală (ex: rezolvarea unui careu de cuvinte
incrucisate), se constată că durata MSD este mai lungă in primul caz decat in al doilea,
deoarece interferenta e mai redusă. Acest fenomen n-ar avea loc dacă MSD ar fi un sistem
mnezic independent, durata sa rămanand constantă si insensibilă la interferenta dintre natura
materialului de invătat si sarcina-distractor.