CONTRIBUTIA EVREILOR LA DEZVOLTAREA CULTURII ROMANESTI IN

PERIOADA INTERBELICA

Cultura României este ansamblul de valori materiale şi spirituale produse

pe teritoriul României.
România are o cultură unică, care este produsul geografiei şi evoluţiei sale
istorice distincte.
Evreii erau cea de a treia minoritate, reprezentând 4% din ponderea
populaţiei statului naţional unitar român între 1918-1940. După realizarea
Marii Uniri, situaţia acestei etnii era una complexă, deoarece aparţinea unor
culturi diferite, în funcţia de statul cărora aparţinuseră Transilvania şi
Bucovina (Austro-Ungaria), Basarabia (Imperiul Rus)
In epoca interbelica evreii au participat la viata politica a tarii, au
contribuit la consolidarea statului national unitar roman, la dezvoltarea
democratiei si pluralismului politic.S-au raliat fortelor politice de orientare
democratica, combatand extremismul de dreapta in frunte cu legionarii si
cuzistii, care promovau o politica agresiva antisemita de calomniere si de
culpabilizare a populatiei evreiesti, trecand de multe ori la actiuni de violenta
si batai in special in institutiile de invatamant superior.
Evreii s-au afirmat in viata politica interbelica, atat prin aderarea la diferite
partide politice burghezo-democratice si socialiste, cat si prin organizatii si
partide politice proprii cum au fost: Uniunea Evreilor Romani (infiintata in
1909 cu titulatura Uniunea Evreilor Pamanteni, schimbata in UER in 1923),
Clubul Parlamentar Evreiesc (1928), Partidul Evreiesc (1930), numeroase
organizatii sioniste si Uniunea Comunitatilor Evreiesti din Vechiul Regat
(1928) transformata in 1937 in Federatia Uniunii Comunitatilor Evreiesti din
Romania
Istoria evreilor nu a fost doar o istorie politica sau o istorie de integrare
social-economica in mediul romanesc, dar a fost si o istorie cultual-
comunitara si cultural-spirituala.
Numerosi oameni de stiinta, scriitori, actori, pictori, compozitori si muzicieni
evrei au imbogatit cu opere esentiale viata stiintifica, literara, cultural-
spirituala si artistica romaneasca. Activitatea creatoare in contextul societatii
romanesti a fost intrerupta brusc de evenimentele dramatice din ajunul si din
timpul celui de al doilea razboi mondial.
Viata culturala a evreilor in Romania interbelica era intensa. In 1934 se
tipareau in Romania 18 ziare si 9 reviste, in limbile romana, maghiara ,idis si
germana. In 1937 in Vechiul Regat erau circa 63 de comunitati evreiesti,
fiecare cu institutiile traditionale- sinagoga, baie rituala, scoala, spital-azil.
Comunitatea evreilor din Bucuresti era impartita in functie de traditie:
comunitatea ascheneza si comunitatea sefarda. Ambele comunitati
intretineau lacase de cult, spitale, maternitati, scoli(gradinite,scoli
primare,scoli secundare), azile, cantine, cimitire, biblioteci, societati
stiintifice si literare, societati de ajutor reciproc.
 Si in domeniul stiintelor umaniste s-au afirmat numerosi evrei de pe
meleagurile romanesti. Contributiile lor in lingvistica, folclor, istorie, au
inceput din secolul al XIX-lea si au continuat cu intensitate si dupa aceea.
Una dintre cele mai importante personalitati in acest domeniu a fost Moses
Gaster (1856-1939), expulzat din Romania in 1885, stabilit in Anglia, unde a
devenit profesor la Oxford.
In domeniul filosofiei s-au remarcat I.Brucar si I.Banu, autori ai unor lucrari
de istorie a filosofiei.
In domeniul creatiei literare personalitatiile de vaza au fost Ilarie Voronca,
Benjamin Fundoianu, Tristan Tzara, Mihail Sebastian,
Ilarie Voronca (n.31 decembrie 1903, Brăila - d.8 aprilie 1946, Paris) a
fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor 75 HP şi
Integral şi al mişcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex
Cernat şi Roneiro Valcia. Voronca debuteaza in cadrul cenaclului Sburatorul,
stabilindu-se la Paris, unde i-au aparut cele mai importante opere precum
L'Apprenti fantome(1938), Beaute de ce monde(1940) si Arbre(1942).
Un alt evreu roman cu o contributie remarcabila la dezvoltarea culturii
romanesti si universale a fost Benjamin Fundoianu(1898-1944).
Fundoianu a fost un critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român de
etnie evreiască. Stabilit la Paris, destinul sau s-a asemanat cu al multor evrei
europeni in timpul Holocaustului. In 1944 a fost deportat si ucis in lagarul de
exterminare de la Auschwitz.
Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896 Moineşti - d. 25 decembrie 1963 Paris)
este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet şi eseist evreu român, născut
în Moineşti, România şi stabilit mai târziu în Franţa, cofondator al mişcării
culturale dadaiste care a condus la o revoluţie majoră în artele plastice şi
literatură.
Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: La Première Aventure
céleste de Monsieur Antipyrine (1916; Prima aventură cerească a domnului
Antipyrine) şi Vingt-cinq poèmes (1918; Douăzeci şi cinci de poeme),
respectiv manifestele mişcării: Sept manifestes Dada (1924; Şapte manifeste
Dada).
Aventurile lui politice îl vor apropia de fiinţele umane şi gradat se va
transforma într-un poet liric. Poemele lui Tristan Tzara revelează durerile
sufletului prins între revoltă şi uimirea datorată tragediilor zilnice ale
condiţiei umane.A murit la Paris şi a fost înhumat acolo în Cimetière de
Montparnasse. La Moineşti există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărui
inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru .
Mihail Sebastian (n. 18 octombrie 1907, Brăila, d. 29 mai 1945,
Bucureşti) a fost un romancier şi dramaturg, nascut într-o familie evreiască
din Brăila, cu numele de Iosif Hechter. El are un loc special in cultura
romana,fiind martorul perioadei de maxima fertilitate a societatii in Romania
interbelica. In acelas timp a fost si martorul dramei intelectului evreu in anii
ascensiunii extremei drepte in viata publica si apoi in anii Holocaustului in
Romania. Printre cele mai importante opere ale sale sunt "De doua mii de
ani", "Steaua fara nume", si "Jurnal",aparut postum in 2002.
În anul 1934 publică romanul, "De două mii de ani", de această dată despre
ce înseamnă să fii evreu în România, in care descrie atmosfera antisemita
din Romania anilor '20. Cartea a căpătat o celebritate nedorită, mai ales în
urma prefeţei semnată de magistrul lui Sebastian şi al generaţiei
Criterioniste, profesorul Nae Ionescu. Textul lui Nae Ionescu încerca să
fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii
nu au nici o putinţă de salvare întrucât sunt evrei.
Fenomenul receptării lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase,
atât în timpul vieţii scriitorului, cât şi în posteritate. Scandalul generat de
prefaţa lui Nae Ionescu la volumul "De două mii de ani" (1934) a făcut ca
autorul, discret plasat până atunci pe scena literară, unde se impusese mai
ales prin foiletoane critice, să ajungă brusc în centrul atenţiei. Capriciile
istoriei nu l-au putut împiedica pe Sebastian să aibă succes şi ca dramaturg,
încă din timpul vieţii. După moartea sa prematură în 1945, la nici 38 de ani,
el rămâne în atenţia publicului mai ales ca autor de teatru.Moare în 1945, la
numai câteva luni după ce naziştii fuseseră alungaţi din România, în plină
tinereţe creatoare.
Lazăr Şăineanu (n. 23 aprilie 1859, Ploieşti - d. 11 mai 1934, Paris) a fost
un lingvist şi folclorist român, de origine evreiască (numele de familie la
naştere: Schein).
A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. B. P. Hasdeu a
avut o mare pasiune pentru cunoaşterea sanscritei şi a cercetat relaţiile
dintre literatura veche indiană, filologia şi folclorul românesc. Lazăr Şăineanu
şi Moses Gaster au continuat cercetarea lui Hasdeu în domeniul folclorului
comparat.
In perioada interbelica avangarda se manifesta si in pictura. Artistii evrei
sunt in mijlocul acestor adevarate revolutii in cultura. Marcel Iancu (1895-
1984) si Victor Brauner(1903-1966) au fost reprezentantii de seama ai
curentelor "cubism" si "suprarealism".
România a fost leaganul teatrului evreiesc. La Bucureşti există Teatrul
Evreiesc de Stat, în ciuda numărului mic de evrei rămaşi în ţară.
Prima jumătate a secolului al XX-lea este considerată de mulţi ca fiind
epoca de aur a culturii române şi este perioada când aceasta a atins nivelul
său maxim de afirmare internaţională în armonie cu tendinţele culturale
europene.