Madalina Andreea Hanganu clasa a VII-a A

Materialele plastice

Primele materiale plastice

Cel mai vechi material plastic este celuloidul, fabricat in Statele
Unite in 1870, pentru a inlocui fildesul bilelor de biliard. Cu acest produs,
industria incepe sa produca pentru prima oara un tip de material care este
folosit la fel de frecvent ca si o substanta naturala. Patruzeci de ani mai
tarziu, in 1909, un chimist belgian, emigrat in Statele Unite, Leo Hendrik
Baekeland (1863-1944) descopera bachelita, primul plastic considerat a fi
un material frumos. Din punct de vedere chimic, bachelita reprezinta o
revolutie. Materialele de baza folosite pana atunci pentru fabricarea
plasticelor erau obtinute din materiale naturale. Bachelita insa, este
fabricata in intregime din produse industriale. Ea constituie deci primul
material plastic sintetic. Bachelita s-a folosit la fabricarea unui numar
mare de obiecte: telefoane, bijuterii, porttigarete, aparate de radio, etc.
Materialele plastice nu exista in natura. Ele sunt compusi creati
artificial in laborator. Numele care li s-a dat aminteste de una dintre
propietatile lor fundamentale, si anume plasticitatea, capacitatea de a se
deforma sub actiunea unei forte exterioare si de a-si conserva apoi forma
care le-a fost data. Exista numeroase procedee de fabricare a materialelor
plastice. O galeata, o sticla, o casca de motociclist, o plansa de
windsurfing sun toate fabricate din diferite tipuri de plastic. Pentru fiecare
obiect, trebuie ales materialul plastic care are calitatile cele mai potrivite:
suplete, rigidate, rezistenta la soc, elasticitate, transparenta, greutate mica.
O molecula de baza pentru fabricarea tuturor tipurilor de plastic
In general, produsul de la care se porneste in fabricarea materialelor
plastice este naftul, un produs obtinut in rafinariile de petrol. Naftul este
un amestec de diferite molecule de hidrocarburi. Acest amestec este adus
la temperaturi inalte in prezenta vaporilor de apa, ceea ce provoaca
ruperea moleculelor de hidrocarbura si obtinerea de molecule mai mici,
molecule de etilena. Etilena este molecula pe care se bazeaza intreaga
industrie a maselor plastice.
Materialele plastice: molecul usoare
Micile molecul de etilena sunt unitatile de baza (numite
“monomeri”) ale materialelor plastice. Acestea se obtin asambland
monomeri in numar de sute, mii, chiar zeci de mii, pentru a forma

1
Madalina Andreea Hanganu clasa a VII-a A

molecule uriase lungi catene numite polimeri. Aceasta operatie,

polimerizarea, se efectueaza in instalatii industriale, reactoare chimice, la
presiuni si temperaturi inalte si in prezenta unor produsi care declanseaza
reactia. Tipul de plastic care se obtine depinde de tipul de molecula de
baza care a fost polimerizata. Daca se utilizeaza monomeri de etilena,
plasticul obtinut se numeste polietilena. Acesta este un material suplu si
transparent, folosit la fabricarea sticlelor, a sacilor de plastic si a
jucariilor. Polimerizarea se poate face utilizand si molecule derivate din
etilena, molecule in care atomii de hidrogen au fost inlocuiti cu atomi de
clor sau de fluor. Polimerii obtinuti sunt policlorura de vinil (PVC) si
teflonul. PVC-ul este dur, impermeabil si bun izolator electric. El se
foloseste la fabricarea prizelor electrice, a tevilor si a materialelor pentru
plansee. Teflonul este un material care rezista la caldura (350C), la frig
(-80C) si la actiunea produselor chimice. De aceea este folosit la
captusirea vaselor de bucatarie sau a formelor de patiserie, precum si in
numeroase aparate de uz stiintific.
Termoplastice si termorigide
Exista doua mari familii de materiale plastice: materiale
termoplastice si cele termorigide. Prima categorie cuprinde plastice care
se topesc daca sunt incalzite, unele chiar de la 70C, altele inspre 120C.
Atunci cand sunt fierbinti si lichide, aceste materiale pot fi turnate in
forme sau extrudate, adica trase in fire sau foi. Racindu-se, materialele
termoplastice se solidifica si isi pastreaza noua forma. Aceste materiale
plastice sunt folosite in special pentru fabricarea obiectelor in serie, cum
ar fi sticle, galeti,etc.
In schimb cele termorigide se intaresc la caldura. Astfel, ele sunt
mulate la rece pe formele dorite apoi sunt incalzite pentru a se intari. Sau
pot fi lasate sa se intareasca dupa ce li se adauga un produs special.
Plasticele termorigide se folosesc la fabricarea obiectelor prelucrate
manual sau a celor care necesita o fabricatie ingrijita. Asa se fabrica
ambarcatiunile, piesele de caroserie, barele de protectie etc.

Tragerea in forma a unui obiect de plastic

In industrie se utilizeaza doua procedee de tragere in forma a
obiectelor din plastic. Suflarea este flosita pentru fabricarea obiectelor
care au interiorul gol, cum sunt mingile, flacoanele, sticlele,
popicele.Materia plastica incalzita coboara in forma, in care se injecteaza
apoi aer. Aceasta are ca efect intinderea materialului cald pe peretii
interiori ai formei. Metoda cea mai utilizata este insa injectarea. Este
flosita mai ales pentru fabricarea obiectelor cum sunt pieptenii, periutele
de dinti, ustenssilele de bucatarie. Materia plasctica intra sub forma de
granule intr-o masina de injectare. Prin incalzire, ea este transformata

2
Madalina Andreea Hanganu clasa a VII-a A

intr-o pasta mai mult sau mai putin groasa, care este apoi injectata in
forma si racita printr-un circuit de apa.

Materialele termoplastice

Primele materiale plastice au fost produse din transformarea materialelor

naturale. In anul 1859 au aparut fibrele vulcanizate, in 1869 a aparut
celuloidul si in 1897 galitul. Primul material sintetic aparut (1908) a fost
rasina fenolformaldehidica numita bachelita. Exista numeroase procedee
de fabricare a materialelor plastice. O galeata, o sticla, o casca de
motociclist, o plansa de windsurfing sun toate fabricate din diferite tipuri
de plastic. Pentru fiecare obiect, trebuie ales materialul plastic care are
calitatile cele mai potrivite: suplete, rigidate, rezistenta la soc, elasticitate,
transparenta, greutate mica. O molecula de baza pentru fabricarea tuturor
tipurilor de plastic In schimb cele termorigide se intaresc la caldura.
Astfel, ele sunt mulate la rece pe formele dorite apoi sunt incalzite pentru
a se intari. Sau pot fi lasate sa se intareasca dupa ce li se adauga un
produs special. Plasticele termorigide se folosesc la fabricarea obiectelor
prelucrate manual sau a celor care necesita o fabricatie ingrijita. Asa se
fabrica ambarcatiunile, piesele de caroserie, barele de protectie etc. In
industrie se utilizeaza doua procedee de tragere in forma a obiectelor din
plastic. Suflarea este folosită pentru fabricarea obiectelor care au
interiorul gol, cum sunt mingile, flacoanele, sticlele, popicele. Materia
plastică incălzită coboară în forma, în care se injectează apoi aer. Aceasta
are ca efect întinderea materialului cald pe pereţii interiori ai formei.
Metoda cea mai utilizată este însă injectarea. Este flosită mai ales pentru
fabricarea obiectelor cum sunt pieptenii, periuţele de dinţi, ustenssilele de
bucătărie. Materia plasctică intră sub forma de granule intr-o maşină de
injectare. Prin încalzire, ea este transformată într-o pasta mai mult sau
mai putin groasa, care este apoi injectata in forma si racita printr-un
circuit de apa. Masele plastice sunt folosite, cu mici excepţii, în toate
domeniile de activitate. Această performanţă de pătrundere în mai toate
sectoarele de activitate se datorează proprietăţilor lor de neegalat vis-a-vis
de celelalte materiale: sunt anticorosive, electroizolante, au greutăţi
specifice mici, au proprietăţi mecanice bune, cost scăzut, aspect exterior
plăcut, se pot prelucra atât pe cale mecanică tradiţională cât şi prin
procedee specifice cum ar fi injecţia lor, se pot acoperi cu vopsea sau prin
galvanizări, permiţând în felul acesta să capete aspectul dorit de către
proiectant. Există însă şi unele proprietăţi care fac dezavantajoasă

3
Madalina Andreea Hanganu clasa a VII-a A

utilizarea maselor plastice, cum ar fi micşorarea rezistenţei mecanice cu

creşterea temperaturii, coeficientul de dilatare mare, coeficientul de
transmiterea căldurii mic, etc.
[modifică]Recomandări la proiectare şi prelucrare

Din prezentarea avantajelor făcută se observă că aceste materiale permit

desfăşurarea imaginaţiei creative a designerului fără prea mari restricţii.
Totuşi aceste materiale presupun o cunoaştere şi o stăpânire a
posibilităţilor lor tehnologice. Se impune ca o necesitate, marcarea de
către proiectant a suprafeţelor cu rol estetic, sau care presupun finisaje
suplimentare, sau care nu admit defecte de injecţie sau alte tipuri de
defecte ce pot afecta suprafaţa respectivă a produsului. Din punct de
vedere al formei există recomandări vizând prelucrarea maselor plastice
de care proiectantul trebuie să ţină cont:

 Piesa se va proiecta cu o grosime uniformă de perete, ceea ce

contribuie atât la creşterea productivităţii cât şi la eliminarea
concentratorilor de material sau de temperatură, concentratori ce pot
introduce defecte de execuţie ale reperului respectiv. Grosimea
minimă a pereţilor unui reper din masă plastică poate fi S=0,5÷2 mm.
 Piesele se pot proiecta fie cu muchii vii, fie cu raze de racordare,
ultima fiind de preferat din punct de vedere al execuţiei sculei. Ţinând
cont că sculele pentru reperele prevăzute cu raze de racordare se
execută mai uşor, se va ţine cont la proiectarea reperelor de o rază
minimă de racordare necesară ρ=(0,3 ÷0,4)S (S=grosimea peretelui
piesei; ρ=raza de racordare). Sculele pentru realizarea pieselor care nu
au prevăzute raze de racordare, se vor executa din bacuri.
 În vederea extracţiei piesei din sculă, aceasta va fi prevăzută cu o
înclinaţie a pereţilor în funcţie de grosimea acestora: pentru piesele cu
o grosime mai mare de S≥10mm, înclinaţia va fi de la 2’ până la
20÷30; pentru piesele cu o grosime a pereţilor S <10mm , se pot
admite şi pereţi fără înclinări (unghiuri de extracţie).
 Pentru evitarea defectelor ce pot apărea datorită răcirii
necorespunzătoare a pieselor, acestea, după scoaterea din sculă (dacă
scula nu este termostatată, caz în care scula nu injectează decât dacă a
atins prin încălzire temperatura de injecţie prescrisă în regimul de
injecţie, şi nu permite extracţia piesei injectate decât când aceasta a
atins temperatura la care nu există riscul deformării piesei), se răcesc

4
Madalina Andreea Hanganu clasa a VII-a A

fie pe un calapod, fie sunt prevăzute prin construcţie cu nervuri de

rigidizare.
 Se recomandă ca grosimea pereţilor interiori să fie egali cu S/2
(deci cu jumătate din grosimea peretelui de bază), pentru a nu
introduce concentratori de tensiune şi de temperatură. Este cazul
nervurilor: de rigidizare, tehnologice,sau de construcţie.
 Se preferă ca piesele prevăzute cu filet, să aibă pasul mai mare sau
egal cu1mm. De asemenea, dacă piesa este prevăzută cu găuri, filetate
sau nefiletate, acestea nu vor fi prevăzute la extremităţile piesei sau în
vecinătatea pereţilor piesei, pentru a nu introduce eventualele situaţii
favorabile apariţiilor defectelor de injecţie.
 Se recomandă ca în vederea eliminării tensiunilor interne şi evitării
deformaţiilor, piesa să fie supusă unui tratament de îmbătrânire la o
temperatură de 800 ÷1000 C, timp de câteva ore.