TEORII ETOLOGICE

Etologia este ştiinţa care se ocupă de studiul comportamentului animal (obieciuri

şi deprinderi). Ea studiază comportamentul intraspecific al animalelor şi interacţiunea
acestora cu mediul natural, atât la nivel individual, cât şi la nivel populaţional. În felul
acesta se poate înţelege comportamentul instinctiv şi capacitatea înnăscută de a răspunde
în diverse situaţii.

Darvin si teoria evolutiei

Persoana cel mai des asociata cu teoria evolutionista este Darwin. Dar el nu a fost
primul care a elaborat o teorie a evolutiei. In cartea sa “Originea speciilor”, publicata in
1859, acesta isi custine viziunea asupra faptului ca nu se dobandeste nici o noua
caracteristica de-a lungul vietii unui individ. In teoria darwiana in interiorul unei specii
se produc numeroase variatii, dar doar o mica parte din acestia supravietuiesc pentru a se
reproduce. Astfel exista o “lupta pentru existenta” prin care doar membrii mai adaptati
traiesc suficient pentru a-si transmite caracteristicile generatiei urmatoare. Pe parcursul a
numeroase generatii, natura “selecteaza” doar pe cei care se pot adapta cel mai bine la
mediu. Evolutia de obicei se produce extrem de incet, reveland schimbari vizibile doar
dupa numeroase generatii.
Comportamentul social si ratiunea
Termenii darwieni “lupta pentru existenta” si “supravietuirea celui mai adaptat”
invoca imagii ale indivizilor in lupte violente. Totusi, intr-un alt sens acesti termeni pot fi
inselatori. Darwin a scris intensiv despre importanta instinctelor sociale pentru
supravietuirea grupului. Aceste animale care si-au creat semnale de alarma si si-au ajutat
“colegii” trebuie se fi avut mai multe sanse de supravietuire decat restul. La oameni, in
completare, un factor crucial a fost dezvoltarea ratiunii. Din moment ce oamenii sunt
fizic mai slabi si mai lenti decat numeroase specii, s-au bazat pe inteligenta si inventiile
lor pentru a supravietui. Capacitatea de socializare si ratiunea, pe langa trasaturile fizice,
au depasit selectia naturala.
Evolutie si embriologie
Darwin a afirmat ca descoperirile embriologice se potrivesc bine cu teoria
evolutiei. Dezvoltarea unui organism individual repeta, sumarizat, modurile evolutiei
istorice ale propriei specii.
Darwin a speculat ca selectia naturala se aplica nu numai caracteristicilor fizice, si
si asupra diferitelor tipuri de comportament. El a fost primul etologist care a studiat
comportamentul animalelor dintr-o perspectiva evolutionista.

Etologia moderna: Lorenz

Etologistii sunt convinsi ca putem intelege comportamentul unui animal daca il
studiem in mediul sau natural. Doar in acest fel putem obserba structura
comportamentului animal si cum aceasta serveste la adaptarea speciilor.
Comportamentul instinctual
Etologistii sunt interesati de instincte. In vorbirea curenta consideram un
comportament innascut ca “instinctiv”, dar etologistii considera ca instinctele formeaza
doar o clasa speciala a comportamentelor innascute. Instinctele sunt provocate de un
stimul extern si sunt specifice fiecarei specii in parte, ceea ce inseamna ca un anumit
model de comportament se regaseste numai la membrii unei specii. Comportamentele
includ intotdeauna cateva actiuni fixe, componente stereotipe.
1
 Instinctele sunt predusul evolutiei, deci au valuare de supravietuire.
Imitarea
In numeroase cazuri reactia unui animal la anumiti declansatori este interioara sau
innascuta. Dar in multe alte situatii, animalul se naste cu o lipsa de cunostinte. Animalul
se naste cu toate componentele unui instinc, dar ii lipsesc unele informatii despre stimulii
decalansatori. Cand aceasta informatie este completata pe parcursul perioadei critice,
procesul se numeste imitare.
Multe specii de pasari si mamifere se nasc fara o cunostinta completa asupra
stimulilor care le vor declansa raspunsurile ulterioare. Lorenz a fost primul care a afirmat
ca acest lucru se produce pe parcursul perioadei critice. Asta inseamna ca tinerele
animale vor forma un atasament pentru un obiect doar daca este expus la el si il urmeaza
pe parcursul unei anumite perioade initiale ale vietii. Imitarea poate determina nu numai
raspunsul la un anumit stimul, dar si comportamentul ulterior. In particular, imitarea
timpurie poate influenta preferintele sexuale ulterioare.
Imitarea ca si activitatile, poate determina alte tipuri de invatare, precum invatarea
teritoriilor, preferintele culinare si cantecul.
Etologistii s-au intrebat adesea despre valoarea adaptiva a imitarii. Se pare ca a
evoluat ca si un atasament macanic timpuriu la acele pasari si mamifere care traiau in
grup si care erau sub presiunea constanta a pradatorilor. La aceste specii, formarea rapida
a urmarii unuia dintre parinti asigura supravietuirea puiului in perioadele de pericol.

Atasamentul uman: Bowlby si Ainsworth

Teoria atasamentului
Bowlby a afirmat ca putem intelege comportamentul uman doar daca luam in
calcul mediul in care s-a dezvoltat. Pe parcurdul istoriei umanitatii, oamenii probabil se
deplasau in grupuri mici in cautarea hranei si de multe ori riscand sa fie atacati de
pradatori. Cand erau amenintati probabil, ca si alte grupuri de primate, colaborau pentru a
alunga animalele de prada si pentru a-i proteja pe cei tineri si pe cei bolnavi. Pentru a
beneficia de aceasta protectie copiii trebuiau sa stea cat mai aproape de adulti, iar daca
pierdeau contactul puteau fi ucisi. De aceea copii trebuie sa fi dezvoltat un comortament
de adaptare prin gesturi si semnale care mentin proximitatea ingrijitorului. Un semnal
evident este plansul copilului care este un semnal de alarma. Alte comportamente sunt:
zambetul, ganguritul, suptul si urmarea.
In scrierile sale Bowlby a utilizat termenii instinct si imitare intr-un sens general.
A vrut sa arate aceste concepte aplicate comportamentului uman intr-un mod general, si
nu precis, detaliat.
Ca si produs al evolutiei, copilul simte o nevoie instinctuala sa stea aproape de
parinte, de care s-a atasat. Aceasta nevoie este inscrisa in firea fiintei umane.
Faze ale atasamentului:
1. Prima faza(nastere pana la 3 luni): raspuns nediscriminant pentru
persoane
In primele 2-3 luni de viata copilul manifesta diferite forme de raspuns persoanelor cu
care vine in contact, dar in general raspund fiecaruia fara discriminare.
2. A doua faza(de la 3 la 6 luni): preocuparea pentru persoanele familiare
Incepand cu a treia luna de viata comportamentul copilului se schimba. Raspunsurile
sociale ale copilului se schimba si incep sa devina mai mult selective. In aceasta perioada
isi vor restrange raspunsurile doar la mediul familial. De obicei prefera 2 sau 3 persoane
si una in special.

2
 3. A treia faza(de la 6 luni pana la 3 ani): atasament intens si cercetare
activa a proximitatii
Incepand cu aproximativ 6 luni, atasamentul copilului pentru o anumita persoana devine
mai intens si exclusiv. Copiii plang cand mama paraseste incaperea, demonstrand astfel
anxietatea provocata de separare. In jurul varstei de 7-8 luni atasamentul fata de parinte
este evident prin frica de straini a copilului.
Copii se misca adesea dinspre si spre figura de care s-a atasat, untilizandu-l ca si bza
sigura dinspre care sa inceapa explorarea. Comportamentul de atasare depinde
deasemenea de starea interna a copilului. Daca acesta este bolnav sau obosit, nevoia de a
ramane aproape de mama va fi mai mare decat nevoia de explorare.
4. A patra faza (de la 3 ani pana la sfarsitul copilariei): comportamentul de
parteneriat
Copilul este mai binevoitor sa isi lase parintele sa plece, astfel comportandu-se ca un
partener in relatie.

Atasamentul ca si imitare
Teoria lui Bowlby urmareste un traseu similar imitarii animalelor. La oameni
putem observa un proces asemanator, chiar daca se dezvolta mai lent. In primele
saptamani de viata copiii nu pot urmari lucruri prin miscare, dar trimit raspunsuri sociale
inspre oameni.
Zambetul, gangureala, plansul lor reprezinta metode de a tine persoanele aproape. La
inceput copiii indreapta aceste raspunsuri inspre oricine. Totusi pe la 6 luni se manifesta
doar inspre un grup restrans de persoane. In principal vor sa aiba aceasta persoana in
permanenta aproape.
Efectele institutionalizarii
Deprivarea institutionala. Conditiile in numeroase institutii par a fi nefavorabile pentru
dezvoltare de legaturi intime interpersonale. Bebelusii primesc ingrijire din partea
asistentelor care le pot satisface nevoile fizice, dar care au putin timp pentru a
interactiona cu ei. Astfel este dificil pentru un copil sa stabileasca o legatura puternica cu
vreo persoana. “Esecul” in imitare explica efectele deprivarii institutionale. Copii care nu
au parte de suficienta interactiune umana s-ar putea sa nu dezvolte vreun comportament
social corespunzator. Deprivarea institutionala “pune copiii la rece”, incetinindu-le
dezvoltarea sociala si extinderea perioadei critice. Dupa acest moment copiii care au fost
lipsiti de interactiune umana s-ar putea sa nu se mai dezvolte normal.
Separarea. Dupa Bowlby efectele separarii au urmatorul itinerariu. La inceput copiii
protesteaza(plang si tipa si refuza substituti ai mamei), apoi trec printr-o perioada de
disperare(devin tacuti, retrasi si inactivi) iar la final trec printr-o faza de detasare (accepta
ajutor din partea celorlalti). Cand mama se intoarce, copilul pare sa nu o mai cunoasca si
sa isi fi pierdut interesul pentru ea. Din fericire majoritatea copiilor restabilesc legaturile
de atasament dupa o perioada.

Sabloane ale atasamnetului

Mary Ainsworth si studentii ei au observat copiii si pe mamele lor in propriile
case pe parcursul primului an de viata a copilului, facandu-le vizite la fiecare 3-4
saptamani. Aceasta a dorit sa observe cum copiii se vor comporta intr-un mediu nou. Ea
era interesata in mod particular de modul in care copiii se vor folosi de mama, ca si baza
de la care sa inceapa explorarea, si cum vor reactiona in cazul separarii de aceasta. Dupa
efectuarea experimentului Ainswort a observat 3 situatii:
1. Copiii bine atasati. Dupa ce au intrat in camera de joaca impreuna cu
mama, copiii au inceput sa exploreze folosind-o pe mama drept baza. Cand aceasta a
3
plecat explorarea s-a diminuat si erau vizibil afectati. Cand mama s-a intors, copilul a
venit la ea pentru un moment dupa care si-a continuat explorarea. Ainsworth crede ca
acesti copii au demonstrat un model veritabil de atasare, copiii considerand-o pe mama
drept protector.
2. Copiii nesiguri, evitanti. Acesti copii pareau a fi destul de independenti
la inceputul testului. Dupa ce au intrat in camera de joaca s-au grabit sa inspecteze
jucariile, nefolosindu-se de mama drept baza pentru explorare. Cand mama a parasit
incaperea nici nu si-au dat seama si si-au continuat joaca. Interpretarea data este aceea ca
copiii nu pot conta pe mama pentru sprijin, actionand intr-un mod defensiv. Bowlby a
speculat ca acest comportament poate deveni permanent. Atunci cand copilul va deveni
adult va fi in permanenta in garda si independent, neputand conta suficient pe altii pentru
a stabili relatii apropiate cu ei.
3. Copiii nesiguri, ambivalenti. In camera de joaca acesti copii erau atat de
preocupati de mama incat nici nu au explorat imprejurimile. Cand mama a parasit camera
au devenit foarte iritati, iar cand s-a intors, acum se intindea inspre ea, in momentul
urmator o lovea. Termenul ambivalent este uneori denumit “ resistenta” deoarece copilul
nu cauta disperat numai contact, dar ii si rezista.
Descoperirile facute de Ainsworth au fost refacute si de alti cercetatori. Studii
asupra atasamentului facute de catre Marinus van Ijzendoorn si Abraham Sagi, care au
depus eforturi sa testeze metoda la nivel universitar, au demonstrat ca experimentul
realizat de Ainsworth este valabil si pentru alte parti ale lumii, atat in zonele urbane cat si
in cele rurale.