Art.

59: Felurile pedepselor

(1) Pedepsele care se aplica persoanei juridice pentru crime sau delicte sunt: pedepse principale
si pedepse complementare.

(2) Pedeapsa principala este amenda de la 10.000.000 lei la 10.000.000.000 lei.

(3) Pedepsele complementare sunt:

a) dizolvarea persoanei juridice;

b) suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice pe o durata de la un an
la 3 ani;
c) interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice, pe o durata de la un an la 5 ani;
d) interzicerea accesului la unele resurse financiare, pe o durata de la un an la 5 ani;
e) afisarea hotararii de condamnare sau difuzarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei, prin presa
ori mijloace de comunicare audiovizuala.

(4) Pedepsele complementare prevazute in alin. (3) lit. b)-e) se pot aplica in mod cumulativ,
integral sau partial.

Răspunderea penală a persoanei juridice este o instituţie juridică relativ nouă a Dreptului
Penal. Spunem că este o instituţie relativ nouă, întrucât încercări incipiente de
reglementare a răspunderii penale a persoanei juridice întâlnim şi în cuprinsul Codului
penal adoptat în anul 1936, denumit Codul Carol al II-lea, care a intrat în vigoare la 1
Ianuarie 1937.
Apariţia răspunderii penale a persoanei juridice este legată de o cascadă de încercări,
renunţări, aprobări, retractări, controverse şi dezbateri care creează impresia unei instituţii
cu o naştere şi evoluţie tumultuoasă în sfera dreptului penal. Se poate spune că
răspunderea penală a persoanei juridice a fost reglementată, pentru prima dată, în Noul
Cod penal din 2004 dar aplicarea efectivă a răspunderii penale a persoanei juridice se
regăseşte printre normele Actualului Cod penal din 1968, modificat prin Legea nr.
278/2006 lege care cuprinde prevederi referitoare la persoana juridică .
În cadrul relaţiilor sociale din interiorul unei societaţi, membrii societaţii sunt chemaţi să
dea seama pentru modul cum se comportă în viaţa socială prin intermediul răspunderii
sociale. Sfera răspunderii sociale cuprinde mai multe forme. Ea include răspunderea
morală, răspunderea politică, răspunderea juridică precum şi alte modalităţi de
constrângere a membrilor societăţii .
Răspunderea juridică reprezintă obligaţia unei persoane de a suporta o anumită
consecinţă juridică sau o anumită sancţiune, pentru că a încălcat un drept al altuia.
Potrivit noilor modificări aduse Codului penal prin Legea nr. 278/2006, răspunderea
penală poate fi clasificată în funcţie de subiectul activ al infracţiunii în: răspunderea
penală a persoanei fizice şi răspunderea penală a persoanei juridice. Răspunderea penală
a persoanei juridice este consecinţa nesocotirii dispozitiilor normei juridice penale de
către o persoană juridică.
Persoanele juridice care nu răspund penal sunt:
- statul,
- autoritaţile publice,
- instituţiile publice care desfăsoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului
privat.
Regimul sancţionator aplicabil persoanelor juridice se rezumă la două categorii de
pedepse, respectiv o pedeapsă principală şi mai multe pedepse complementare.(art.53 C.
Penal.)
Pedeapsa principală este amenda ale cărei limite legale generale sunt de la 2.500 lei la
2.000.000 lei. Pedeapsa amenzii reprezintă o constantă în reglementarea răspunderii
penale a persoanei juridice. Potrivit art. 711 din Actualul Cod penal, pedeapsa amenzii
reprezintă suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească.
Aceeaşi reglementare o oferă şi art. 80 din Noul Cod penal. Ambele coduri menţin două
paliere de individualizare a pedepsei amenzii în funcţie de gravitatea infracţiunii săvâşite
de persoana juridică.
Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau
suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit
infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3
ani;
e) afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.
Dintre pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice, suspendarea activităţii,
interzicerea de a participa la achiziţii publice şi afişarea sau difuzarea hotărârii de
condamnare se pot aplica în mod cumulativ.
Aplicarea pedepselor complementare se dispune atunci când instanţa constată că, faţă de
natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi faţă de împrejurările în care a fost săvârşită,
aplicarea lor este necesară. Aplicarea pedepselor complementare poate fi şi obligatorie
atunci când legea prevede expres acest fapt. Pedepsele complementare vor fi executate
după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Dizolvarea persoanei juridice reprezintă cea mai aspră pedeapsă complementară, sub
aspectul consecinţelor, fiind chiar mai gravă decât amenda, care este reglementată ca
pedeapsă principală unică. Dizolvarea poate fi pronunţată în următoarele situaţii: când
persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său
de activitate a fost deturnat în acest scop. Dizolvarea persoanei juridice are ca efect
deschiderea procedurii de lichidare, instanţa desemnând lichidatorul iar o copie după
dispozitivul hotărârii de dizolvare se transmite organului care a autorizat înfiinţarea
persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile
necesare
Definirea răspunderii juridice – este acea formă a răspunderii sociale stabilită de stat în
urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit şi care determină suportarea
consecinţelor corespunzătoare de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forţei de
constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate.
Noţiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în
toate domeniile vieţii sociale.
Răspunderea poate să fie de natură: politică, morală, juridică, religioasă, etc.; şi
are un caracter corelativ, respectiv politic, moral, juridic, religios ş.a.m.d. Prin
declanşarea răspunderii şi suportarea consecinţelor decurgând din ea se restabileşte
ordinea de drept încălcată.
Legislaţia si jurisdicţia nu definesc noţiunea de răspundere juridică, legiuitorul fixând
doar condiţiile în prezenţa cărora o persoană poate fi trasă la răspundere, respectiv
principiile răspunderii, natura şi întinderea sancţiunilor susceptibile de aplicare şi limitele
în care operează.
Situaţia este similară şi în practica judiciară, care nu dă o definiţie a răspunderii juridice
sau a vreuneia din formele acesteia, însă practica şi-a adus o valoroasă contribuţie la
explicarea şi lămurirea condiţiilor şi formelor răspunderii juridice. Sensul frecvent
atribuit noţiunii de răspundere este acela de obligaţie de a suporta consecinţele
nerespectării unor reguli de conduită, de către autorul faptei contrare normei şi care
poartă totdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea conduite. După unii
autori, răspunderea civilă constituie obligaţia de reparare a prejudiciului, iar răspunderea
penală este obligaţia de a suporta şi executa pedeapsa. Definind astfel răspunderea,
respectiv identificând-o cu sancţiunea, se restrânge sfera răspunderii. O altă opinie
apreciază că răspunderea juridică are loc doar în cazul încălcării unor norme juridice şi
este urmată de aplicarea constrângerii de stat prin mijloace corespunzătoare gradului de
pericol social al faptei savârsite. Se defineşte astfel răspunderea juridică ca fiind o situaţie
juridica specifică constrângerii de stat atrasă de încălcarea sau nerespectarea normelor
juridice în vigoare. Având în vedere necesitatea răspunderii juridice ca un raport juridic
de constrângere care se naşte ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale de către
persoana fizică sau juridică se poate considera că răspunderea juridică este complexul de
drepturi şi obligaţii conexe, care, potrivit legii, se nasc ca urmare a savârsirii unor fapte
ilicite, constituind cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sancţiunilor
juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi a îndrumării membrilor
societăţii în spiritul respectării ordinii de drept.

2. Condiţiile răspunderii juridice:

A) Fapta (conduita) ilicită Ea constă în săvârşirea unei anumite fapte rezultând

dintr-o conduită neconformă cu legea sau ilicită a subiectului de drept. Faptul juridic ilicit
presupune o conduită sau o atitudine manifestă contrară regulilor de drept şi care a
încălcat norma prescrisă perturbând desfăşurarea normală a relaţiilor sociale.
Noţiunea de conduită este atitudinea rezultată din voinţa şi conştiinţa obiectivată a
omului. Un fapt devine ilicit numai atunci când conduita încalcă normele de drept,
obiectul ilicitului juridic constituindu-l tocmai această încălcare.
Fapta se compune din:
Acţiunea reprezintă atitudinea activă a autorului faptei ilicite sancţionată pentru că
s-a materializat într-o conduită interzisă de normele prohibitive. Normele juridice nu pot
enumera exhaustiv sau limitativ toate acţiunile interzise deoarece este o imposibilitate
teoretică şi practică, însă stabilesc expres doar ceea ce este interzis şi implicit sancţionând
orice faptă sau acţiunea care le încalcă.
Inacţiunea constă dintr-un fapt negativ, o conduită de abţinere sau de omisiune
de la acţiunea prescrisă subiectului obligat să o săvârşească. Conduita ilicită constă - în
acest caz - din însăşi atitudinea de abţinere, autorul faptei fiind sancţionat nu pentru
starea de pasivitate ci pentru lipsa acţiunii la care era obligat prin norma onerativă, adică
nerealizarea sau neîndeplinirea îndatoririi rezultate din lege şi/sau din actul juridic
individual.

B) Rezultatul faptei ilicite îl reprezintă efectul sau consecinţa care decurge din
săvârşirea ei sau din conduita avută. În funcţie de felul şi natura faptei efectele produse
pot fi materiale, reprezentând transformări în lumea materială (decesul şi vătămarea
persoanei fizice, degradarea sau distrugerea unui bun) dintre care unele sunt susceptibile
şi de evaluare precuniară, iar altele pot fi efecte nemateriale (atingerea adusă onoarei şi
demnităţii unei persoane, neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere şi educare a minorilor
de către părinţi etc.)
Rezultatul, mai ales în cazul faptelor materiale (licite, dar mai ales ilicite), are o
importanţă deosebită constituind elementul doveditor al producerii faptului ilicit întrucât
el este cunoscut primul, iar apoi, pornindu-se de la el, se ajunge la stabilirea săvârşirii
faptei. De aceea, în unele forme ale ilicitului penal sau civil lipsa rezultatului material
poate echivala cu inexistenţa faptei sau cu existenţa tentativei, chiar dacă a fost săvârşită
o anumită activitate tipică.

C) Raportul sau legătura cauzală dintre fapta ilicită şi rezultatul dăunător

In toate cazurile în care pentru existenţa încălcării ordinii de drept legea mai stabileşte, pe
lângă săvârşirea acţiunii sau inacţiunii şi producerea consecinţelor ilicite pentru
declanşarea răspunderii juridice, organului de aplicare a dreptului îi revine întotdeauna şi
sarcina determinării existenţei sau inexistenţei raportului de cauzalitate adică a legăturii
dintre faptul săvârşit şi rezultatul produs.
Cauzalitatea reprezintă un ansamblu de fenomene legate astfel între ele încât existenţa
unui fenomen este determinată sau condiţionată de producerea unui alt fenomen.
Fenomenul care determină existenţa unui alt fenomen se numeşte cauză, iar fenomenul
astfel determinat sau produs se numeşte efect. In raport cu efectul, cauza este primordială,
independentă şi obiectivă, în timp ce efectul este dependent secundar şi derivat întrucât
izvorul său rezidă în cauză. Legătura dintre cauză şi efect este denumită cauzalitate sau
raport de cauzalitate ("nexum cauzal").

D) Subiectul răspunderii juridice Subiecţii răspunderii juridice sunt:

Persoana fizică - poartă răspunderea faptei sale dacă are responsabilitate juridică.
Capacitatea de a răspunde exprimă aptitudinea de a da seamă pentru fapta ilicită săvârşită
şi de a suporta toate consecinţele juridice decurgând din ea. Capacitatea de a răspunde
este o formă specifică a capacităţii juridice şi nu se confundă cu o anumită capacitate
determinată dintr-o ramură de drept.
Persoana juridică - răspunde pentru faptele persoanelor fizice care o compun în cazul
acelor fapte săvârşite de acestea din urmă în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul. Faptele ilicite ale conducerii persoanei juridice sunt considerate
fapte ale însăşi acestei organizaţii colective, iar, în consecinţă, răspunderea va fi pentru
fapta proprie, în timp ce faptele ilicite ale celorlalţi membri ai acesteia antrenează doar
răspunderea pentru fapta altuia.
"Unele forme ale răspunderii, cum sunt cea penală sau disciplinară, revin în
exclusivitate numai persoanelor fizice nu şi celor juridice."

E) Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a subiectului faţă de fapta săvârşită şi

de rezultatul acesteia. Ea este expresia unei atitudini psihice conştient negative faţă de
valorile juridice ocrotite prin lege. Săvârşirea faptei ilicite este, de regulă, precedată de
apariţia ideii devenită hotărâre sau rezoluţie şi transformată în manifestare de voinţă ce
impulsionează şi declanşează energia necesară săvârşirii faptei. Individul aflat în
deplinătatea facultăţilor mintale poate concepe şi aprecia caracterul ilicit al faptei sale cât
şi urmările negative aferente ei. Pentru a putea răspunde sau a da seamă individul trebuie
să aibă în acel moment al săvârşirii o voinţă conştientă faţă de rezultatele faptei sale şi
liberă, neconstrânsă, putând hotărî nestânjenit în deplină cunoştinţă de cauză în vederea
atingerii unui scop.
Vinovăţia cunoaşte două forme:

Intenţia este de două feluri:

a) directă;

b) indirectă.

Culpa – este forma mai puţin gravă a vinovăţiei şi îmbracă în dreptul penal două forme:
a) cu previziune sau imprudenţă;
b) fără prevedere sau neglijenţă.
În dreptul civil vinovăţia îmbracă forma culpei în:
a) culpa cu intenţie ;
b) culpa fără intenţie.
F) Cauze care exclud caracterul ilicit al faptei şi cauze care înlătură răspunderea
juridică : legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi
constrângerea morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia (involuntară),
minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt, situaţii în care, deşi există o faptă ilicită,
rezultat periculos, raport de cauzalitate şi subiect, lipseşte vinovăţia autorului.

3. Formele răspunderii juridice:

Formele răspunderii juridice, în funcţie de apartenenţa normelor juridice la una sau alta
din ramurile dreptului sunt:
- Răspunderea juridică de drept civil;

Este forma tipică şi totodată cea mai dezvoltată a răspunderii juridice. Ea cunoaşte două
forme:

– delictuală

– contractuală

Delictele civile sunt faptele ilicite cauzatoare de daune comise cu intenţie sau din culpă.
Această formă delictuală cunoaşte mai multe feluri de răspundere :

- directă
- indirectă

- Răspunderea juridică de drept penal;

Este un raport juridic penal de constrângere născut în urma comiterii unei infracţiuni
.Temeiul răspunderii penale este infracţiunea , adică fapta care prezintă pericol social ,
este săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penală.

Infracţiunile se pot împărţi în diferite categorii , cum ar fi : infracţiuni contra securităţi

statului, contra persoanei, contra autorităţii, contra avutului privat, infracţiuni de fals etc.

- Răspunderea juridică de drept administrativ;

Ea cunoaşte trei forme: răspundere administrativ-disciplinară, răspunderea administrativ-

convenţională, administrativ-patrimonială.

- administrativ-disciplinară: care este antrenată în situaţia producerii unor abateri care nu

îmbracă caracterul de contravenţie.

- administrativ-patrimonială: care este antrenată în cazul în care statul trebuie să răspundă

pentru prejudiciile cauzate ca urmare a unor erori judiciare ale organelor sale specializate
cu atribuţii judiciare, ori pentru pagubele rezultate din acte administrative ilegale emise
de administraţia de stat, ori prin nesoluţionarea în termenul prevăzut de lege a cererilor
adresate autorităţilor publice.

- administrativ-convenţională: care intervine în cazul săvârşirii unei contravenţii.

Contravenţia este fapta care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea, care
este prevăzută ca atare de lege sau alt act normativ şi care este săvârşită cu vinovăţie.

- Răspunderea juridică de drept a muncii;

În ramura dreptului muncii , răspunderea angajaţilor poate fi:

- răspundere materială;

- răspundere disciplinară.

Răspunderea materială: este antrenată în cazul în care angajatul încalcă cu vinovăţie

obligaţiile de serviciu şi cauzează o pagubă unităţii la care este angajat.
Răspunderea disciplinară: este antrenată când persoana încadrată, indiferent de funcţia
sau postul pe care îl ocupă, încalcă cu vinovăţie obligaţiile pe care şi le-a asumat prin
contractul de muncă.
- Răspunderea juridică de drept constituţional.
Deţinătorii unui mandat politic sunt ţinuţi să răspundă pentru altele lor, deziderat existent
în concepţia statului constituţional şi democratic modern.
Răspunderea celor aleşi în organele reprezentative ale statului este parţială şi fragmentată
şi nu se poate compara cu altă formă de răspundere în ceea ce priveşte decizia.

( Pentru determinarea formelor răspunderii juridice se are în vedere criteriul

apartenenţei şi formei sancţiunilor juridice aplicabile la ramura de drept.)

4. Particularităţile Răspunderii:

I Particularităţile răspunderii penale:

a) răspunderea penală poate fi angajată doar prin fapte ilicite declarate prin lege
INFRACŢIUNI, adică fapte care prezintă o anumită doză de pericol social.
b) Temeiul obiectiv al răspunderii juridice penale este conduita ilicită definită prin lege
ca infracţiune.
c) Acţiunea penală se promovează din oficiu şi nu poate fi stinsă, de regulă, prin
convenţia părţilor, ceea ce înseamnă că sustragerea de la răspunderea penală se realizează
nu din iniţiativa părţilor ci din iniţiativa autorităţilor publice, astfel ca satisfacerea
intereselor victimei prejudiciate nu-l absolvă pe infractor de pedeapsa prevăzută de lege.
d) Sancţiunea penală are ca obiectiv fundamental prevenţia - arest - generală şi specială,
asigurată prin lege care reglementează cazurile şi condiţiile de aplicare a pedepsei şi
stabileşte modalităţile şi posibilităţile de individualizare a pedepsei.
e) Pentru a interveni răspunderea penală este suficientă încălcarea normelor de drept
obiectiv în condiţiile în care legea stabileşte consecinţele, nefiind necesar ca prin fapta
infracţională să se violeze concomitent şi un drept subiectiv al unei persoane ( exemplu
conducerea în starea de ebrietate, portul ilegal de arme de foc, etc.).
f) Răspunderea penală se întemeiază totdeauna pe vinovăţia autorului faptei ilicite, ceea
ce înseamnă ca are un caracter subiectiv. În consecinţă, nu este suficient să se fi produs o
faptă în mod obiectiv, ci fapta trebuie să fi fost săvârşită cu vinovăţie, iar vinovăţia
constituie criteriul principal de stabilire şi individualizare a pedepsei.
g) Răspunderea penală este personală şi limitată în sensul că vizează numai persoana
autorului infracţiunii şi se referă în exclusivitate la fapta comisă. Numai autorul
infracţiunii va putea fi obligat să suporte pedeapsa şi să o execute, legea neadmiţând
substituirea celui condamnat în executarea pedepsei cu o altă persoană. De aceea moartea
inculpatului împiedică continuarea procesului penal şi moartea condamnatului întrerupe
executarea pedepsei.
h) În cazul răspunderii penale prezumţia de nevinovăţie a inculpatului ca prezumţie
relativă care poate fi răsturnata de către acuzare prin proba contrară.
II Particularităţile răspunderii civile generale:
a) Răspunderea civilă intervine, în principiu, atunci când cel prejudiciat îşi manifestă
interesul apelând la forţa de constrângere a statului.
b) Finalitatea ei este satisfacerea intereselor celui prejudiciat prin fapta ilicită, dacă prin
săvârşirea delictului civil s-a cauzat un prejudiciu victimei.
c) Sancţiunea civilă intervine aplicabilă autorului faptei ilicite constă în obligaţia de
reparare a prejudiciului şi are menirea de a da satisfacţie intereselor celui prejudiciat.
d) Sancţiunea civilă intervine numai atunci când prin fapta ilicită s-a încălcat atât un
drept obiectiv cât şi un drept subiectiv al unei persoane.
e) La aprecierea vinovăţiei, respectiv a culpei autorului faptei ilicite, se are în vedere o
diligenţă ce se poate pretinde persoanelor aflate în situaţia autorului faptei ilicite şi nu în
funcţie de însuşirile personale ale autorului faptei ilicite, astfel încât, se foloseşte drept
criteriu diligenţă maximă pe care trebuie să o depună o persoană, adică conduita morală
într-o anumită situaţie.
f) Gradul de vinovăţie al făptuitorului, în principiu, nu are nici un rol în stabilirea
răspunderii civile, deoarece măsura răspunderii civile este dată de cuantumul
prejudiciului suferit de victima. În cazul în care fapta ilicita a fost săvârşită de mai multe
persoane, fiecare dintre acestea este ţinută solidar de repararea prejudiciului.
g) Răspunderea civilă are un caracter patrimonial , deoarece sancţiunea aplicabilă
autorului faptei ilicite vizează patrimoniul acestuia şi asigură înlăturarea consecinţelor
păgubitoare suferite de victimă, iar autorul faptei ilicite nu este ţinut personal să execute
sancţiunea , repararea prejudiciului putând-o face şi altă persoană, prin substituire.
h) Răspunderea civilă se prezintă sub doua forme:
1 Răspundere civilă delictuală care intervine în cazul în care o persoană cauzează alteia
un prejudiciu prin fapta sa ilicită, fără ca între autor şi cel prejudiciat să existe vreo
legătură contractuală. Această răspundere este atrasă datorită obligaţiei fiecărei persoane
de a nu face nimic de natură a prejudicia pe altul.
2 Răspunderea civilă contractuală care intervine pentru neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, de către una din părţile contractante. Fapta
ilicita constă în încălcarea obligaţiilor contractuale.

III Particularităţile răspunderii administrative:

Răspunderea administrativă este angajată pentru săvârşirea faptelor ilicite prevăzute de
lege drept contravenţii. Conform Legii 32/1968, contravenţia este fapta săvârşită cu
vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea, şi este prevăzută
şi sancţionată de lege.
Subiectul răspunderii administrative este , în principal, numai persoana fizică şi numai
atunci când legea prevede, sancţiunea contravenţională putând fi aplicabilă şi persoanelor
juridice. Pentru aceeaşi contravenţie legea nu admite aplicarea cumulativă a două
sancţiuni administrative, de exemplu avertisment şi amendă.
Se admite aplicarea cumulativă a amenzii cu confiscarea, atunci când legea prevede
măsura suplimentara a confiscării.
Când o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii, pedeapsa ce i se aplică se stabileşte în
conformitate cu sistemul cumulului aritmetic, după cel al absorbţiei legale, astfel că
amenzile se vor cumula pentru fiecare contravenţie în parte, fără ca acestea împreună, să
depăşească dublul maximului amenzii prevăzute pentru contravenţia cea mai gravă.