Adolescenta

Definire, Caracteristici,Concepte

Adolescenta reprezinta o etapa distincta în evolutia individului care se situeaza între

copilarie si tinerete, prezentând aspecte caracteristice în plan biologic si psihosocial, fiind
dependenta în desfasurarea ei de factori biologici ereditari, sociali, culturali si educationali.
Sociologic, adolescenta este privita prin prisma integrarii culturale si sociale, prin formarea
unor grupuri de adolescenti cu preocupari comune si culturi specifice (subcultura adolescentina).
Grupurile de adolescenti sunt unite, coezive exercitând o puternica influenta asupra membrilor,
promovând tendinta acestora de a chestiona si descoperi valorile.

Ultima si cea mai complexa etapa a dezvoltarii copilului este adolescenta, etapa a
conturarii individualitatii si a începutului de stabilizare a personalitatii care marcheaza încheierea
copilariei si trecerea spre maturizare. Transformarile fizice si psihice care apar în aceasta perioada,
schimbarile în atitudi 858r1718i ni si conduita, la fel ca si problemelor ridicate parintilor si
familiei, fac din adolescenta cea mai sensibila faza de evolutie spre viata adulta.

Este o faza de restructurare afectiva si intelectuala a personalitatii, un proces de

individualizare si de metabolizare a trasformarilor fiziologice legate de integrarea corpului sexuat.
Este greu de precizat, la ora actuala, sfârsitul adolescentei câta vreme numerosi adolescenti îsi
prelungesc procesul de personalizare.

Psihologic, ea se caracterizeaza prin cresterea dezvoltarii intelectuale, hipersensibilitate,

aparitia unor conflicte motivationale si afective.

Sociologia studiaza adolescenta si din punctul de vedere al fenomenelor înscrise în

categoria delicventa juvenila, urmarind conditiile si cauzele producerii acestora, descoperirea
unor modalitati formale si informale de prevenire a manifestarilor predelicvente si delicvente
(Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, 1998, p. 8).

Ca perioada de tranzitie între copilarie si maturitate, adolescenta se caracterizeaza

printr-o serie de trasaturi generale si specifice care conditioneaza si determina procesul de
cristalizare a personalitatii tânarului.
 Incluzând indivizi a caror vârsta este cuprinsa între 13-14 ani si 18-19 ani (desi exista
autori care extind aceasta vârsta pâna la 25 ani - adolescenta târzie), adolescenta cuprinde
doua subperioade principale, aflate una în succesiunea celeilalte:

a.      preadolescenta — între vârsta de 13-14 - 16 ani - caracterizata prin

stabilizarea maturitatii biologice si dobândirea unei individualitati
mai nuantate;

b.      adolescenta propriu-zisa sau "marea adolescenta" - cuprinzând

vârsta de  16 –18/19 ani si caracterizata prin fundamentarea
principalelor trasaturi de    caracter si  stratificarea  intereselor
profesionale.

Maurice Debesse (1970) opereaza o alta clasificare:

a.      adolescenta pubertara, cuprinzând copiii pre si puberi;

b.   adolescenta    juvenila,     care    include     perioada   

coerspunzatoare        postpubertatii;

c.       tineretea propriu-zisa, ca etapa a postadolescentei si care

înglobeaza tinerii între 17-22 ni sau 17-25 ani.

Limitele cronologice si etapizarea pe cicluri de dezvoltare sunt însa discutabile si nu

exista criterii precise care sa ofere o clasificare invariabila si admisa unanim. Vârsta nu
reprezinta în sine un criteriu, deoarece dezvoltarea biologica apare dependenta de factorii
sociali, astfel, maturitatea depinde în buna masura de etaloanele societatii care o defineste.    

Daca în pubertate se înregistreaza un puseu de crestere, în perioada adolescentei se

produce o dezvoltare intensa în plan psihic si se stabilizeaza structurile de personalitate.

În plan psihologic, transformarile sunt extrem de rapide, spectaculoase si de maxima

complexitate cu salturi la nivelul unor functii, cu evolutii mai lente la nivelul altora.
Diversitatea dezvoltarii psihice genereaza noi conduite si noi modalitati de relationare cu cei
din jur, forme originale de întelegere si adaptare.
 Traversarea acestei perioade nu se face în mod lent, dimpotriva, tensionat, adeseori cu
existenta unor conflicte si trairi dramatice, cu framântari interne pentru gasirea surselor de
satisfacere a elanurilor, a aspiratiilor si cu tendinta de a evita teama fata de piedicile ce se pot
ivi în realizarea proiectelor sale de viitor. Adolescentul este un nonconformist si un luptator
activ pentru îndeplinirea dorintelor sale, un original în adoptarea solutiilor urmarite, în modul
de a privi si de a se adapta la lumea înconjuratoare.

Acestea sunt o parte din motivele pentru care adolescenta este atât de controversata de
o serie de specialisti, fiind considerata ca o perioada de "criza" (Emil Verza, Florin Emil
Verza, 2000, p. 94).

Criza adolescentei se refera, pe de o parte, la negarea de catre adolescent a identitatii

sale în calitate de copil si, pe de alta parte, la revendicarea unei noi identitati, care sâ-l plaseze
în lumea adultului.

Fiind o perioada de dependenta economica si afectiva, care se opune participarii

active cu drepturi depline la exigentele normative ale vietii sociale, adolescenta reflecta atât
particularitatile climatului familial si educational, cât si transformarile complexe ale mediului
social.

O serie de cercetari au evidentiat faptul ca aceasta "criza" nu este un produs exclusiv

al adolescentei, ci al conditiilor noi de viata din societatile industrializate si al modelului
cultural în care traieste tânarul.

Jean Rousselet (1969, p. 41) surprinde 3 forme de conduita mai importante care se
produc din dorinta adolescentului de a se afirma si de a fi unic în felul sau:

-                     conduita revoltei - prin care adolescentul refuza ostentativ ceea ce a învatat
sau i s-a impus sa învete, adopta atitudini negativiste, contrazice pe altii fara
temei, îi ironizeaza, utilizeaza un limbaj iesit din comun cu atitudini pline de
ironie;

-                     conduita închiderii în sine - din care transpare o autoanaliza si cenzurare

severa a sentimentelor, a atitudinilor si actiunilor, a introspectiilor pentru
cunoasterea de sine, si disecarea comportamentelor altora, lansarea într-o
reverie care poate duce la îndepartarea de realitate si închiderea în sine;
 -                     conduita exaltarii si afirmarii - prin care se cauta confruntarea cu altii pentru
a-si verifica propriile capacitati fizice,  intelectuale si afectiv-motivationale
adoptând atitudini extreme fata de tot ceea ce dispretuieste sau nu se
încadreaza în vederile sale.

Pe lânga conduitele normale, care denota dimensionarea echilibrului si adaptarii

adolescentului, pot aparea conduite amorale, ce se caracterizeaza prin exprimarea ostilitatii,
negativismului, nonconformismului bazat pe ignoranta, pe încalcarea unor reguli din
necunoasterea lor sau din nerealizarea implicatiilor cu care se pot solda asemenea atitudini,
si, în fine, conduite imorale când încalcarea normelor si regulilor sociale se face în cunostinta
de cauza sau deliberat. Ca urmare a desfasurarii unor astfel de conduite, se constituie
acceptorii morali, care pot duce la conflict si frustrare ce se evidentiaza în roluri si statute
sociale. Când conflictul si frustrarea îmbraca forme acute si când se prelungesc în timp încât
adolescentul traieste anxios si dramatic relatiile sale cu cei din jur, intervin o serie de
manifestari ce cad sub incidenta unor comportamente structurate dupa urmatoarele tipuri de
personalitate:

-                     a imaturitatii psihice, când adaptarea este dificila, greoaie, lipsita partial de
realism si cu actiuni infantile;

-                     a dezvoltarii disarmonice dominate de actiuni instabile, labilitate afectiva,

impulsivitate, brutalitate, negativism, atitudini nonconformiste, egoism,
nesociabilitate, ostilitate fata de cei din jur;

-                     a evolutiei astenice ce poate fi de natura cerebrala, somatogena sau psihogena

în care domina forme de handicap cu caracter reactiv, prin vulnerabilitatea
persoanei la diferite situatii;

-                     a evolutiei psihopatice sub forma epileptoida, schizoida, isterica, ce contin o

mare doza de labilitate afectiva si tendinte spre manifestari delicventuale si
infractionale.

Adolescentul ramâne înca în buna masura, dependent de familie, dar se straduieste tot
mai mult sa iasa de sub tutela ei. Situatiile extreme cum ar fi un climat prea indulgent sau
neglijent, ca si al unuia prea rigid cu interdictii exagerate, nu faciliteaza dobândirea
autonomiei personale, deoarece se mentin situatiile tensionale si se reduc motivele pentru o
implicare activa a adolescentului în propria sa socializare. Posibilitatile reduse de adaptare si
de integrare, neputinta adolescentului de a se racorda la structurile social-profesionale si
frecventele esecuri, insuccese, dezamagiri, anxietati, pot genera comportamente nefaste,
deviante, de eliberarea de structurile socializatoare în care se simte un inadaptat (E. Verza,
F.E. Verza, 2000, p. 98).

Servind multa vreme ca explicatie generala a oscilatiei personalitatii între normal si

"patologic" si a tendintelor de devianta constanta a comportamentului, notiunea de "criza" a
adolescentei se refera de fapt la trasaturile psihologice contradictorii ale etapelor de
dezvoltare a personalitatii, care la unii adolescenti se manifesta mai accentuat decât la alti.
Variind în functie de mediul social si de conditiile de viata ale adolescentului si reflectând
tensiunile adaptarii sale la un nou status social (cel de adult), criza adolescentei, pe care unii
autori o apreciaza ca manifestându-se între 14 - 16 ani la baieti si între 12-14 ani la fete, apare
deseori pe fondul unei instabilitati a personalitatii, manifestata afectiv si comportamental, si
pe fondul unei identificari negative a adolescentului cu normele si valorile etice. Revoltându-
se contra "tabuurilor" si interdictiilor care i s-au impus în perioada copilariei, viitorul adult îsi
formeaza o constiinta normativa si motivationala orientata catre negarea si respingerea
modelelor adultului si, implicit, cautarea si afirmare unor modele culturale contestatare
proprii, însotita de modificarea inteligentei,  a afectivitatii si  personalitatii. Criza are o 
veritabila perioada de "moratoriu psihosocial" (Fred Mahler, 1983) în cursul careia se
formeaza adevarata constiinta morala si când are loc îndepartarea fata de parinti, revolta
contra interdictiilor scolare, formarea unor noi imagini despre sine, dezvoltarea unor prietenii
idealizate cu parteneri de aceeasi vârsta, precum si aparitia unor multiple conflicte interne si
externe.

Stanley Hall si M. Debesse subliniaza ca adolescenta este o perioada de dezechilibrare

care este însotita de aparitia unei atitudini de opozitie fata de mediul scolar si familial si, în
general, fata de orice autoritate, atitudine, prin care tinerii cauta sa-si manifeste independenta
personalitatii lor si sa-si dobândeasca constiinta de sine.

Dupa cum remarca J. Piei criza adolescentei "variaza sensibil de la un individ la altul
si în diferite societati sau medii socioculturale: la unii adolescenti aceasta criza este putin
marcata si nu se deruleaza decât o scurta perioada, în timp ce pentru altii criza dureaza mai
mult, caracterizându-se printr-o reactie violenta si spectaculoasa (evaziune din familie si
scoala, opozitie manifesta, rebeliune). Pe de alta parte, manifestarile acestei vârste pun în
evidenta o serie de trasaturi psihologice contradictorii, timiditate sau încrederea în sine,
cautarea originalitatii sau conformism, entuziasm sau apatie, egocentrism sau altruism,
obedienta si revolta, independenta si imitatie.

În concluzie, conform opiniei autorilor E. Verza, F.E. Verza (2000, p. 104),

adolescentii traverseaza urmatoarele etape principale ale identificarii personalitatii si
comportamentului:

-                     cristalizarea vietii interioare si a constiintei propriei identitati, prin tendinte

de interiorizare si introspectie, de analiza si autoanaliza, a starilor traite;

-                     instalarea constiintei maturizarii si a aspiratiilor de a fi adult, printr-o

raportare pertinenta a însusirilor proprii la conduitele celor din jur:

-                     mentinerea si chiar accentuarea în unele împrejurari a conduitelor de opozitie,

de teama, de conflict si frustrare, prin zbaterea spre câstigarea independentei si
autonomiei personale;

-                     cresterea simtului de responsabilitate, de datorie si proiectia personalitatii în

devenirea si afirmarea sociala, culturala, profesionala;

-                     maturizarea personalitatii si elaborarea de comportamente integrative, bazate

pe cresterea fortei intelectuale, volitive si motivationale, prin trairea
experientelor afective si cognitive care fac posibila integrarea cultural-sociala
si circumscrierea în cadrul originalitatii atât de râvnite;

-                     dezvoltarea  capacitatii  de  autocontrol   si   stapânire   de   sine,   prin
exercitarea unor conduite de sacrificiu si proiectarea aspiratiilor pentru
servirea cauzelor generoase.

Instabilitatea afectiva si comportamentala

Problematica adolescentei a fost si continua sa fie tema de predilectie a numerosi

cercetatori si specialisti din domeniul psihologiei, pedagogiei, eticii, sociologiei, dreptului
familiei etc, întrucât reprezinta una dintre cele mai importante faze-ale dezvoltarii umane,
marcata prin diferentiere si individualizare, prin nevoia permanenta a adolescentului de a se
adapta si integra într-o lume care sa corespunda aspiratiilor sale.

In perioada adolescentei, o data cu amplificarea si complicarea relatiilor sociale,

viitorul adult se gaseste confruntat cu multiple situatii contradictorii, generate de prelungirea
dependentei sale fata de mediul familial si de dorinta puternica de afimare a identitatii sale în
viata sociala. Nemaifiind copil, dar nedevenind înca adult, adolescentul resimte o necesitate
puternica de a savârsi gesturi si acte care sa-i confere constiinta autonomiei si sentimentul
asimilarii unor conduite noi si originale fata de cele precedente. În asemenea comportamente
contrastante, care opune activitatile copilaresti si gesturile mature, conflictele interne si cele
externe, se pot descifra cel mai bine cauzele savârsirii unor acte cu caracter deviant.

Abandonul scolar sau fuga de acasa trebuie privita si prin acesata perspectiva, a
încercarii adolescentului de a se sustrage dependentei sale fata de parinti si tendintei de a
evita rigorile vietii socializate.

Imaturitatea, refularea afectivitatii, egocentrismul, sentimentul de injustitie,

indisciplina, renuntarea la sarcinile impuse de familie si scoala, ostilitatea fata de sanctiuni
sunt numai câteva din conduitele care sunt specifice perioadei de oscilatie între statusul de
adult si pozitia de copil, antrenând tinerii în savârsirea unor acte deviante nesanctionabile
penal.

Instabilitatea se manifesta în aria sensibilitatii afective ca si în cea atitudinala si

comportamentala, fiind atât produsul structurii individuale (al predispozitiilor constitutionale
tipului ale sistem nervos), cât si rezultatul unor dificultati adaptive aparute în cadrul relatiilor
interpersonale familiale sau al proceselor de integrare în scoala.                             

Tendintele catre instabilitate apar amplificate în cazul familiilor dezorganizate,

caracterizate prin spirit de dezordine, conduite antisociale si deficit afectiv, contribuind
uneori la agravarea comportamentului deviant si la transfomarea sa în comportament
delicvent propriu-zis. În ansamblul lor sentimentele de nesiguranta, insecuritate si labilitate a
structurii personalitatii, care caracterizeaza instabilitatea afectiva si comportamentala a
tânarului nu trebuie interpretate ca factori determinanti ai unei conduite delicvente. Pentru
stabilizarea unei asemenea conduite este necesara asocierea altor factori negativi din mediul
familial si extrafamilial si metinerea unei disarmonii puternice între diferitele laturi de
dezvoltare a personalitatii adolescentului.

La nivelul dezvoltarii psihice remarcam modificari importante: evolutia  

sensibilitatilor,   progrese în memorie, o mai mare operativitate a gândirii (care devine mai
flexibila, logica, utilizeaza sistematizarea, inductia, deductia, analogia, clasificarea dupa mai
multe criterii; expunerea e controlata critic, e folosita argumentatia logica, se dezvolta arta
gândirii si a discutiei - se remarca în special placerea pentru discutia în contradictoriu), creste
randamentul activitatii intelectuale, evolueaza limbajul vorbit si scris (dar, în acelasi timp, în
medii informale limbajul poate fi neglijent, impregnat de voite vulgarisme si agramatisme,
ceea ce denota un teribilism; creste interesul pentru limbi straine), imaginatia si creativitatea
se dezvolta foarte mult, având note originale (ce se pot manifesta în arta - literatura, muzica,
pictura, sculptura, etc.-, în domeniul tehnicii, dar si în reverie si vis), la fel si latura afectiva
(cu trei directii mai importante : dezvoltarea sensibilitatii si a conceptiei morale; cresterea si
afirmarea constiintei de sine, ca mobil al dorintei de a fi independent; erotizarea în continuare
a vietii afective), interesele se diversifica (pasiune pentru sport, lectura, muzica, dans, pentru
diverse modalitati de petrecere a timpului liber. E posibil ca randamentul scolar sa scada, sa
se manifeste preferinte pentru anumite materii, în special în perspectiva orientari scolare si
profesionale). În ce priveste comportamentul adolescentin si viata sociala, aici lucrurile sunt
extrem de complexe. în descrierea relatiei cu adultii - si în special cu parintii - credem ca e
semnificativ urmatorul pasaj preluat din LBauman si R.Riche (1995, p. 12): " Crezând ca nici
un adult nu îi poate întelege si temându-se sa-si dezvaluie cele mai launtrice nedumeriri unor
oameni care nu-i pot si nu vor întelege, adolescentii tind sa devina secretosi (fiindca se tem
de amestecul celor care nuîi pot întelege cu adevarat); laudarosi (deoarece, sarjând, poate vor
reusi sa îi pacaleasca pe ceilalti, facându-i sa-i creada stapâni pe viata lor sau poate
autoconvingându-se chiar pe ei însisi ca sunt stapâni); deprimati (fiindca de cele mai multe
ori nimic nu pare sa iasa bine); rebeli (pentru ca parintii par mereu sa aiba reguli care fie
contravin vietii lor tumultoase, fie nu se aplica); sfidatori (caci acesta e singurul mod pe care-
l cunosc pentru a-l convinge pe parinti sa-f lase în pace) si chiar evazivi (dat fiind ca
înfruntarea directa e prea neplacuta si poate pricinui mai multa durere de moment decât cred
ei ca pot suporta).

L.Bauman si R.Riche (1995) au evidentiat o serie de comportamente si interese

specifice adolescentilor, rezultate din bogata experienta de consiliere si mediere între parinti
si adolescenti. Acestea sunt : asa -zisa iresponsabilitate adolescentina (care în majoritatea
cazurilor se datoreaza faptului ca parintii îi trateaza ca pe niste copii, nu le permit sa fie
responsabili deoarece nu sunt facuti raspunzatori de propriile comportamente, în sens real);
furia si manifestarea ostilitatii, a iritabilitatii (ce se pot naste din diferite frustrari); mintitul
(din dorinta de a evita neplacerile sau a le amâna, pentru a nu spune tot adevarul, pentru a-si
crea sau sustine o anumita reputatie, pentru a atrage atentia, etc); plictiseala (ei cred ca ar
trebui sa se distreze sau sa faca ceva deosebit tot timpul si nu stiu înca faptul ca fiecarui om i
se întâmpla uneori sa fie plictisit, retragerea temporara din anumite activitati e perceputa ca
plictiseala, poate fi o scuza a timidului pentru a nu avea anumite contacte sociale, o reactie
declarata fata de o situatie sau atitudine fata de care nu-si poate manifesta adevaratele
sentimente); rezultate scolare proaste (apar preocupari noi, vor sa atraga atentia, pot fi efectul
unei situatii familiale indezirabile, pot fi atrasi doar de anumite materii, etc); lipsa de
comunicare cu parintii (din dorinta de independenta, de intimitate, de a se descurca singuri,
dintr-o lipsa de afectiune din partea familiei - reala sau resimtita ca atare de adolescenti, etc);
atractia fata de anumite medii mai mult sau mai putin nocive (de exemplu în care se consuma
alcool sau droguri); singuratatea (deoarece nu cred ca au interese comune cu altii, nu au gasit
înca grupul potrivit, au o perioada pasagera de singuratate, calitatea de adolescent - victima,
timiditatea, etc); probleme legate de atractia sexuala si viata sexuala (datorate maturizarii
treptate biologice si psiho-afective).

Adaptarea si integrarea în diferite grupuri poate fi o modalitate importanta de

socializare. Ei cauta puterea grupului, afirmarea de sine, recunoasterea din partea grupului,
încearca sa-i înteleaga pe ceilalti si vor sa fie întelesi de acestia, cauta securitate emotionala,
sprijin, ajutor.

Prieteniile si grupurile formate din tineri de aceeasi vârsta ofera adolescentilor

satisfacerea unor nevoi sociale ca cea de cautare a unei noi identitati, nevoia sporita de
afectivitate, de schimbare si securitate.

Prin urmare putem concluziona ca adolescenta este o perioada în care domina

conflictul de autoafirmare, de dobândire a unui status-rol, de aspiratie vocationala, se
construieste conceptia despre lume si viata, se formeaza atitudini, are loc maturizarea
biologica, afectiva, volitiva, motivationala si morala, stabilirea de relatii sociale si integrarea
sociala.