PENOLOGIE

I. NOłIUNI GENERALE
1. ŞtiinŃa penitenciară
ŞtiinŃa penitenciară a avut ca obiect de studiu pedepsele în mediu închis (de penitenciar), fiind
asimilată în Europa, mai ales în FranŃa, criminologiei. Datorită diversificării sistemului sancŃionator prin
introdu-cerea unor pedepse neprivative de libertate, denumirea a devenit improprie, utilizându-se cel mai
adesea cea de penologie.
MulŃi autori optează pentru denumirea de drept execuŃional penal, care ar acoperi ambele domenii. În
concepŃia nord-americană, penologia a fost şi continuă să fie inclusă în criminologie.
ŞtiinŃa penitenciară este definită ca o disciplină socio-umană care studiază pedepsele privative de
libertate ce se execută în penitenciare. ŞtiinŃa penitenciară nu este o ştiinŃă normativă, nu studiază normele
juridice privind executarea pedepselor privative de libertate, ci condiŃiile în care pedeapsa este eficientă, în
care poate contribui la reeducarea condamnatului. În cadrul ei se studiază organizarea sistemului penitenciar,
regimul de viaŃă în penitenciar, se elaborează anchete sociale şi psihologice asupra deŃinuŃilor, cercetările
clarificând o serie de aspecte dincolo de cele strict juridice, care pun în evidenŃă eficacitatea acestei măsuri,
dar şi unele neajunsuri care se ivesc în executarea acestei pedepse.
2. Dreptul executării pedepselor
Dreptul executării pedepselor sau Dreptul execuŃional penal se poate defini ca o ramură de drept
alcătuită din totalitatea normelor juridice prin care se reglementează relaŃiile sociale privind executarea
sancŃiunilor de drept penal.

Obiectul dreptului executării pedepselor este alcătuit dintr-un grup de relaŃii sociale speciale, şi
anume cele care apar în activitatea de executare a pedepselor principale, complementare etc.

Domeniul dreptului executării pedepselor: ansamblul de norme juridice care reglementează relaŃiile
sociale apărute în cadrul executării sancŃiunilor de drept penal.

Caracterele:
- sistem cuprinzător de norme de drept ;
- caracter autonom ;
- caracter de drept public.

Scopul: educarea eficientă a celui care execută pedeapsa, prevenirea săvârşirii de noi infracŃiuni şi
apărarea ordinii de drept, precum şi realizarea politicii penale statale privind executarea pedepselor.
3. Penologia
Penologia este ştiinŃa care studiază mijloacele de apărare sociala contra faptelor antisociale declarate
infracŃiuni. Este o disciplină nenormativă, social-psihologică, ce studiază atât sancŃiunile privative de libertate,
cât şi celelalte sancŃiuni alternative, neprivative de libertate.
Deosebirile între penologie şi dreptul executării pedepselor sunt următoarele:
Penologia este o ştiinŃă nenormativă cu caracter social-psihologic care studiază evoluŃia pedepselor,
privative sau neprivative de libertate în societate, în timp ce dreptul executării pedepselor este o ştiinŃă
normativă ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează relaŃiile sociale legate de executarea
sancŃiunilor de drept penal.
ŞtiinŃa penitenciară este tot o ştiinŃă nenormativă care tratează regimul pedepselor, dar, spre deosebire
de penologie, ea studiază exclusiv executarea pedepselor în mediu închis.
Penologia oferă date despre natura, funcŃiile pedepselor, studiază evoluŃia pedepselor în societate,
modalităŃile de executare a acestora, apariŃia de sancŃiuni drept penal noi (măsuri educative), sancŃiuni penale
alternative şi propune schimbări în sistemul executiv penal care să apere societatea împotriva infracŃiunilor şi să
perfecŃioneze mijloacele de reeducare socială.

II. REACłIA SOCIALĂ FAłĂ DE CRIMINALITATE

1. EvoluŃia fenomenului de reacŃie socială
ReacŃia socială se concretizează în modelele de politică penală.
Prin reacŃie socială se înŃelege orice reacŃie de apărare a societăŃii împotriva celor care încalcă normele de
conduită general aplicabile. În raport de calitatea celui care măsoară întinderea şi gravitatea represiunii, reacŃia
socială poate fi clasificată în represiune privată şi represiune etatizată.
O dată cu progresele realizate de umanitate în ultimele decenii a evoluat, căpătând contur ştiinŃific, şi
problematica infracŃionalităŃii, infractorilor şi a reacŃiei sociale.
Se disting preocupări în acest sens atât la nivel naŃional, cât şi la nivelul celor mai înalte foruri mondiale,
inclusiv ONU, care a constituit, în cadrul Consiliului Economic şi Social (ECOSOC), în februarie 1992, Comisia
Interguvernamentală pentru Prevenirea CriminalităŃii şi JustiŃie penală.
2. Modelele de reacŃie socială

Modelul represiv:
A fost aplicat în două etape:
a) ajuridică, incluzând răzbunarea privată nelimitată (legea junglei sau legea celui mai tare) şi
răzbunarea privată limitată (predarea vinovatului, pedeapsa echivalentă, compoziŃie) ;
b) juridică, reprezentată prin represiune etatizată, cea mai evoluată formă a reacŃiei represive.
Modelul represiv a fost fundamentat de reprezentanŃii şcolii clasice de drept penal, al cărei întemeietor a
fost Cesare Beccaria, şi este caracterizat prin următoarele:
- pedeapsa trebuie proporŃionată cu gravitatea faptei;
- scopul pedepsei trebuie să fie intimidarea individuală şi colectivă, respectiv, prevenirea generală şi
specială.
Cesare Beccaria prezintă, în lucrarea sa Dei delitti e delle penne, aspecte privind represiunea etatizată ca
model de reacŃie socială. C. Beccaria introduce ideea de utilitate socială a pedepsei, cu semnificaŃia
că pedeapsa trebuie să se aplice nu pentru ispăşire, ci pentru a împiedica săvârşirea altor „rele” în viitor.
Pedeapsa trebuie să fie proporŃională cu gravitatea faptei fără a Ńine seama de personalitatea făptuitorului, care
era văzut ca o entitate abstractă, atributele principale ale pedepsei fiind uniformitatea şi severitatea. Scopul
pedepsei trebuie să fie intimidarea individuală şi colectivă. Ca modalităŃi de individualizare, pedepsele erau:
eliminatorii, corporale, pecuniare şi însoŃite de degradări sau interdicŃii. Beccaria s-a declarat împotriva
pedepselor brutale şi infamante, considerând că infractorii îşi vor multiplica activitatea criminală dacă îşi vor
da seama că un au nimic de pierdut. El s-a pronunŃat împotriva pedepsei cu moartea, apreciind că aceasta
trebuie aplicată numai în cazuri excepŃionale.

Modelul preventiv:
Este fundamentat pe doctrina pozitivistă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cel mai de seamă
reprezentant fiind E. Ferri. El afirmă necesitatea luării unor măsuri de ordin economic şi social care să
elimine şi să limiteze rolul factorilor generatori ai criminalităŃii, măsuri denumite substitute penale
(exemple: iluminatul străzilor, descentralizarea administrativă, reducerea consumului de alcool, reducerea
timpului de lucru). Pedeapsa constituie un mijloc de apărare socială cu caracter curativ prin care se
urmăreşte vindecarea infractorului, recuperarea acestuia (pe larg în lucrările: G. Nistoreanu, C. Păun,
Criminologie, Editura Europa Nova, Bucureşti 1996 şi I. IacobuŃă, Criminologie, Editura Junimea, Iaşi,
2002).

Modelul mixt:
Apare după cel de-al război mondial şi are ca reprezentanŃi pe F. Grammatica în Italia, Marc
Ancel în FranŃa şi T. Sellin în SUA. Obiectivul acestui model este resocializarea infractorului, ca o consecinŃă
a umanizării noilor legislaŃii penale pe baza cunoaşterii ştiinŃifice a fenomenului infracŃional şi a personalităŃii
delincventului.

III. INFLUENłA CRIMINOLOGIEI ASUPRA MODELELOR DE POLITICĂ PENALĂ

1. Măsurile de siguranŃă.
Criminologia a avut o contribuŃie importantă la lărgirea mijloacelor de combatere a criminalităŃii prin
susŃinerea introducerii în legislaŃia penală a măsurilor de siguranŃă. Aceste măsuri sunt necesare pentru că
unor categorii de infractori nu li se pot aplica pedepse (minori, persoane bolnave), iar pentru alŃii, pedepsele
aplicate (închisoarea) nu sunt suficiente (infractorul rămâne cu arme, bani, provenind din infracŃiune).
Măsurile de siguranŃă sunt sancŃiuni penale, măsuri de constrângere. Se aplică de către instanŃele de
judecată, uneori de parchet, persoanelor care au comis infracŃiuni.
Măsurile de siguranŃă sunt reglementate în Partea generală a Codului Penal şi sunt destinate să
preîntâmpine, prin înlăturarea anumitor stări de pericol social relevate de faptă, săvârşirea de noi infracŃiuni.
Aceste măsuri sunt: obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea de a se afla în anumite
localităŃi, expulzarea, confiscarea specială, interdicŃia de a reveni în locuinŃa familiei pe o durată
determinată.
Examenul individual
Presupune un examen al personalităŃii infractorului, formularea unui diagnostic şi elaborarea unui
program de tratament în vederea resocializării acestuia. Acest examen de personalitate a infractorului se află la
baza individualizării judiciare a pedepsei, urmată de o individualizare penitenciară cu aceeaşi finalitate.
Prima sa aplicare practică s-a realizat în anul 1907 în Argentina, înfiinŃându-se un cabinet de psihologie
clinică şi experimentală în cadrul penitenciarului naŃional. Ulterior, s-au luat măsuri similare în Brazilia, Chile,
Germania, Austria şi FranŃa.
În SUA, la închisoarea San Quentin din California s-a înfiinŃat, în anul 1944, un centru de orientare
curativă, care examina persoana infractorului şi aviza tratamentul ce urma să i se aplice în penitenciar.
2. Terapia resocializării
 Denumită şi tratamentul individual de resocializare, aceasta se bazează pe rezultatele cercetărilor
criminologice clinice, având ca finalitate ameliorarea tendinŃelor reacŃionale ale infractorului, valorificarea
aptitudinilor acestuia, reînnoirea motivaŃilor şi modificarea atitudinii sale. Programele de tratament sunt
fundamentate pe metoda clinică, abordând personalitatea infractorului în unitatea şi dinamica sa. Metoda
clinică rezidă în stabilirea unei relaŃii speciale de comunicare verbală între terapeut şi delincvenŃi. Fără a
distinge între desfăşurarea tratamentului în libertate, în mediu liber, semiliber sau închis, tratamentul este
individualizat în funcŃie de diagnosticul pus fiecărui subiect şi utilizează metode terapeutice, psihopedagogice,
psihanalitice etc. Această terapie este valoroasă prin faptul că implică infractorul în procesul de resocializare;
el e pus în situaŃia de a coopera la transformarea propriei personalităŃi.
3. Noile tendinŃe în politica penală

Neoclasică
Se manifestă ca un model nou de politică penală represivă, tendinŃă ce trebuie să se manifeste mai ales
în cazul terorismului, crimei organizate, infracŃiunilor contra mediului înconjurător şi împotriva activităŃilor
funcŃionarilor publici corupŃi, conform recomandărilor de politică penală ale celui de al VII-lea Congres al
ONU de la Havana, 1990, care a avut ca temă generală „Cooperarea internaŃională pentru prevenirea crimei şi
pentru justiŃia penală în perspectiva secolului XXI”. S-a materializat atât în legislaŃiile penale din Ńările
europene foste socialiste, care îşi înăspresc sancŃiunile, cât şi în Ńările occidentale (exemplu - noul cod penal
francez).

Moderată
ConsecinŃă a tentaŃiei echilibrului, având ca premise două idei: represiunea prea severă şi renunŃarea la
sancŃiunea penală vor avea drept consecinŃă accentuarea dificultăŃilor în relaŃiile interumane. Această orientare
apreciază că reducerea disparităŃilor sociale, economice şi culturale între indivizi este de natură să contribuie
la o mai bună integrare socială, la implicarea cetăŃenilor în rezolvarea problemelor comunităŃii şi, astfel, la
diminuarea criminalităŃii.
Se preconizează, printre altele:
-aplicarea mai frecventă a unor alternative la pedeapsă, cum ar fi munca în serviciul comunităŃii;
-soluŃionarea conflictelor penale prin mediaŃiune şi dejuridicizare (justiŃie restaurativă).

Radicală
Cunoscută şi sub denumirea de „noua criminologie”, propune un model aboliŃionist de politică penală,
punând în discuŃie legitimitatea sistemului penal şi necesitatea înlocuirii lui cu un sistem nepenal, incluzând
un ansamblu de măsuri şi acŃiuni care să asigure protecŃia socială, dar şi o „gestiune” echitabilă a conflictelor.
În acest context, rolul criminologiei constă în examinarea critică a sistemului de justiŃie penală existent
şi preconizarea unor soluŃii de restrângere treptată şi înlocuire a întregului ilicit penal.

IV. SCOPUL ŞI FUNCłIILE SANCłIUNILOR PENALE

1. FuncŃia morală
Cu toate că pedeapsa este o măsură cu caracter represiv, de natură să provoace infractorului o anumită
suferinŃă, ea are un puternic rol şi efect educativ, de împiedicare a repetării conduitei antisociale, de îndreptare
a condamnatului, de formare şi permanentizare în conştiinŃa acestuia a faptului că respectarea legii penale este
o necesitate.
2. FuncŃiile utilitare

Exemplaritate. Această funcŃie constă în influenŃa pe care pedeapsa aplicată condamnatului o
exercită asupra altor persoane, deoarece există persoane care se abŃin de la săvârşirea de infracŃiuni nu din
convingere, ci din teama de pedeapsă.

Intimidare. Prin aplicarea sancŃiunii se consolidează forŃa de intimidare exercitată asupra
destinatarilor normelor de drept penal.

Readaptare socială. Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faŃă de
muncă, faŃă de ordinea de drept şi regulile de convieŃuire socială. Reeducarea condamnatului, care să conducă
după executarea pedepsei la o deplină readaptare socială, tinde la modificarea structurii de personalitate a
condamnatului, la eliminarea concepŃiilor şi deprinderilor antisociale. Sunt considerate ca fiind esenŃiale în
procesul de readaptare socială a condamnaŃilor: munca, folositoare din punct de vedere social, educaŃia
şcolară şi pregătirea profesională în diverse meserii, activităŃi sociale şi culturale, educaŃia religioasă.

Eliminare. Constă în eliminarea, înlăturarea condamnatului din societate. Eliminarea temporară se
realizează când pedeapsa se execută în locuri de deŃinere o anumită perioadă de timp ; eliminarea definitivă se
realizează în cazul condamnării la pedeapsa detenŃiunii pe viaŃă.
3. Scopul sancŃiunii penale
Scopul pedepsei constă în prevenirea săvârşirii de noi infracŃiuni. Realizarea acestui scop include atât
prevenŃia specială, adică prevenirea săvârşirii de noi infracŃiuni de către cel condamnat, cât şi prevenŃia
generală, adică preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracŃiuni de alte persoane predispuse să săvârşească fapte
prevăzute de legea penală.

V. REGIMUL GENERAL DE EXECUTARE A SANCłIUNILOR

PENALE
1. Penitenciarul

Preliminarii
Penitenciarul este instituŃia în care se execută pedeapsa privativă de libertate, un loc de deŃinere special
amenajat care implică o împrejmuire specială, o pază specială şi camere speciale denumite celule.
Penitenciarele trebuie amenajate şi organizate pentru a îndeplini funcŃii cum ar fi: cazarea, hrănirea, igiena,
asistenŃa medicală, condiŃii de aplicare a regimului de detenŃie, desfăşurarea de activităŃi educative, folosirea la
muncă a celor condamnaŃi, paza şi supravegherea lor. După capacitatea lor, există penitenciare mici (200-500
locuri), mijlocii (500 -1000 locuri), mari şi foarte mari (1000-2000, 3000 locuri).
Penitenciarele sunt coordonate la nivel central de Administratia Nationala a Penitenciarelor, structură
care face parte din Ministerul JustiŃiei, iar la nivel local fiecare penitenciar are conducere proprie reprezentată
de un director civil, preferabil licenŃiat în drept, ajutat de un director adjunct , care răspunde de paza şi
securitatea penitenciarului. În cadrul fiecărui penitenciar există o comisie formată din director, un educator, un
medic sau un psihiatru, precum şi şeful compartimentului de evidenŃă şi organizarea muncii, care analizează
comportarea condamnaŃilor şi face propuneri privind regimul şi tratamentul acestora. Personalul este format
din personal de pază şi supraveghere, personal administrativ, personal specializat (psihologi, pedagogi etc.).

Repartizarea condamnaŃilor în penitenciare se face după criterii variate, cum ar fi: natura infracŃiunii,
natura pedepsei, antecedentele penale etc. În funcŃie de durata pedepsei, în penitenciar se execută pedepse pe
termen scurt, pedepse de durată medie şi pedepse pe termen lung.

Regimul de deŃinere
a) Formele regimului de deŃinere
Regimul de deŃinere în comun se caracterizează prin aceea că persoanele condamnate sunt Ńinute
împreună ziua şi noaptea, iau masa, dorm împreună, lucrează împreună în ateliere comune, femeile fiind
Ńinute separat de bărbaŃi.
Regimul de deŃinere celulară constă în Ńinerea condamnaŃilor închişi în celule separate ziua şi noaptea
(mănâncă, dorm, eventual lucrează în celulă). Se aplică celor condamnaŃi pentru infracŃiuni grave, celor
condamnaŃi la o pedeapsă de lungă durată.
Regimul de deŃinere mixt constă în Ńinerea condamnatului ziua, în comun, şi noaptea, izolat, în celulă.
Regimul de deŃinere progresiv constă în deŃinerea, la început, în regim celular şi, în măsura îndreptării
şi comportării bune a condam-natului, în deŃinerea în comun, apoi la o fază intermediară-regim de
„semilibertate”, iar în final trecerea la libertatea condiŃionată.
Regimul de deŃinere în România parcurge următoarele faze: faza deŃinerii în carantină, faza deŃinerii
în comun (cu excepŃia condamnaŃilor pentru infracŃiuni grave), faza muncii în afara penitenciarului fără pază
(tot în această fază, unii condamnaŃi pot fi trecuŃi în colonii penitenciare, spitale, penitenciare cu regim de
semilibertate), ultima fază de executare a pedepsei fiind cea a liberării condiŃionate în termenul hotărât de
instanŃă.

Regimul de ordine şi disciplină
CondamnaŃii sunt obligaŃi să respecte următoarele reguli: programul zilnic; disciplină şi ordine
interioară; să se supună percheziŃiilor; să respecte regulile de igienă; să îndeplinească în bune condiŃii muncile
la care sunt repartizaŃi, să execute dispoziŃiile date de conducere şi de personalul penitenciarului etc.

Regimul de muncă şi calificare profesională
Munca este o componentă a regimului penitenciar, un mijloc de reeducare şi este o necesitate pentru
menŃinerea unei stări fizice şi psihice corespunzătoare a condamnaŃilor.
CondamnaŃii pot presta o munca remunerata potrivita cu dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele
lor, numai la cererea acestora, daca nu le este periclitata sanatatea. Muncile cu caracter permanent se plătesc
(o cotă de 30% revenindu-i condamnatului), iar cele cu caracter gospodăresc din cadrul penitenciarului nu
sunt plătite.
Activitatea instructiv-educativă şi de reeducare se realizează prin programe adecvate în cadrul cărora se
urmăresc: cunoaşterea de sine, educaŃia morală, cunoaşterea defectelor şi propriilor tendinŃe. Activitatea
educativă se realizează cu un corp de educatori, instructori (profesori cu experienŃă, psihologi, psihiatri etc.).
Completarea studiilor condamnaŃilor se face prin programe de şcolarizare, în colaborare cu instituŃii de
învăŃământ public care asigură eliberarea certificatelor şcolare.

Drepturile condamnaŃilor sunt următoarele: dreptul de a anunŃa familia despre situaŃia în care se află,
dreptul de a se consulta cu avocatul, dreptul de a primi vizite, de a coresponda cu aceştia, dreptul la asistenta
medicala, dreptul la instruire, dreptul de i se respecta credinŃa religioasă, dreptul la informatie, dreptul la
consultarea documentelor de interes personal, dreptul de petitionare, dreptul la convorbiri telefonice, dreptul la
plimbarea zilnica, dreptul la incheierea unei casatorii, dreptul la asistenta diplomatica .
2. Executarea în regim semideschis
În penitenciarele cu regim semideschis, cei condamnaŃi sunt trataŃi cu exigenŃă şi cu încredere, fără a fi
înconjuraŃi de personal de pază în mod strict. Regimul semideschis se caracterizează printr-o muncă creativă,
disciplină liber consimŃită, care oferă condamnatului simŃul responsabi-lităŃii, organizând gradual revenirea la
viaŃa normală. Regimul semideschis se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai
mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani.
In mod exceptional, natura si modul de savarsire a infractiunii, precum si persoana condamnatului pot
determina includerea persoanei condamnate in regimul de executare imediat inferior ca grad de
severitate.
Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim semideschis sunt cazate in comun, se pot
deplasa neinsotite in interiorul penitenciarului, presteaza munca si desfasoara activitatile educative,
culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala sub supraveghere, in grupuri, in
spatii din interiorul penitenciarului care raman deschise in timpul zilei.
Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim semideschis pot presta munca si in afara
penitenciarului sub supraveghere.
ObligaŃiile, interdicŃiile, precum şi consecinŃele la care se expun în caz de nerespectare se află într-un
regulament pe care îl semnează condamnaŃii.
ObligaŃiile condamnaŃilor se referă la: respectarea programului de muncă, îndeplinirea activităŃilor
productive, respectarea regulilor de igienă, grija faŃă de bunurile din camerele de deŃinere etc. Ei au o serie de
drepturi, în conformitate cu dispoziŃiile în vigoare: dreptul de a circula liber în afara penitenciarului, putând
veni în contact cu mediul social obişnuit, dreptul la echipament, asistenŃă medicală, odihnă, petiŃionare, vizite,
corespondenŃă.

3.Executarea în regim deschis

Regimul deschis se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii de cel mult un an.
Deci, acest mod de executare a pedepsei închisorii în libertate sau executarea în regim deschis sau în libertate
se aplică în situaŃia în care o persoană este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de scurtă durată.
Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim deschis sunt cazate in comun, se pot deplasa
neinsotite in interiorul penitenciarului, pot presta munca si pot desfasura activitatile educative,
culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala in afara penitenciarului, fara
supraveghere.
Argumentele avute în vedere pentru aplicarea acestui sistem sunt următoarele:
a) executarea pedepsei închisorii în condiŃii de deŃinere în penitenciar exercită o influenŃă negativă, în
special asupra infractorilor primari (a celor care au săvârşit pentru prima dată o infracŃiune);
b) penitenciarul este un loc de executare a pedepsei care provoacă teamă, suspiciune şi atrage oprobriul
asupra celui ce a executat pedeapsa acolo, constituind o piedică în calea integrării sale în societate (căsătorie,
profesie);
c) procesul de reeducare al condamnaŃilor este dificil şi puŃin eficient în penitenciar;
d) costurile ridicate ale executării pedepsei în penitenciar ;
e) executarea pedepsei într-un loc de deŃinere înseamnă o rupere de familie, de profesie.
Executarea pedepsei închisorii fără privare de libertate se limitează la:
• condamnaŃi pentru comiterea unor infracŃiuni uşoare, cu un grad redus de pericol social pentru care se
prevede pedeapsa închisorii până la cel mult un an sau doi;
• condamnaŃi care au comis infracŃiuni din culpă şi care sunt infractori primari;
• aceşti condamnaŃi sunt supuşi condiŃiei de a nu mai săvârşi alte infracŃiuni pe o perioadă de timp.
Aceste forme sunt reglementate în cuprinsul legii penale şi în Legea nr. 275/2006 privind executarea
pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

4. Liberarea condiŃionată
 Este o formă de individualizare a executării pedepsei. Această instituŃie complementară a regimului de
executare este reglementată în Codul Penal, şi urmăreşte reducerea pedepsei cu închisoarea şi punerea în
libertate a persoanei înainte de termen. Măsura se ia la îndeplinirea condiŃiilor exprese de acordare, prevăzute
în lege, după executarea unei părŃi din pedeapsă.
CondiŃiile pe care condamnatul trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de liberare condiŃionată
sunt:
- Executarea unei părŃi din pedeapsa aplicată.
- PerseverenŃa şi disciplina în muncă.
- Dovezi concrete de îndreptare.
- Se iau în considerare antecedentele penale.
Altfel spus, persoana condamnata care este staruitoare in munca, disciplinata si da dovezi temeinice de
indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberata conditionat inainte de
executarea in intregime a pedepsei, in conditiile Codului penal.

Pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii
profesionale, in vederea acordarii liberarii conditionate, se calculeaza dupa cum urmeaza:
a) in cazul in care se presteaza o munca remunerata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (1) si (2), se
considera 5 zile executate pentru 4 zile de munca, in cazul condamnatilor majori, si 3 zile executate
pentru 2 zile de munca, in cazul condamnatilor minori si tineri;
b) in cazul in care se presteaza o munca neremunerata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (1) si (2),
se considera 4 zile executate pentru 3 zile de munca, in cazul condamnatilor majori, si 2 zile executate
pentru o zi de munca, in cazul condamnatilor minori si tineri;
c) in cazul in care munca este prestata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (3), se considera 4 zile
executate pentru 3 zile de munca;
d) in cazul in care munca este prestata in conditiile prevazute in art. 59 alin. (4), se considera 3 zile
executate pentru 2 nopti de munca;
e) in cazul participarii la cursuri de scolarizare sau de calificare ori recalificare profesionala, se
considera 30 de zile executate pentru absolvirea unui semestru scolar si 15 zile executate pentru
absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesionala;
f) in cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate, se considera 3 zile
executate pentru 2 zile de munca.
Reducerea fractiunii de pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a
instruirii scolare si formarii profesionale nu poate fi revocata.

Procedura de acordare a liberarii conditionate

este prevazuta in art. 77. Astfel, liberarea conditionata se acorda potrivit procedurii prevazute in
Codul de procedura penala, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru
individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cu
participarea judecatorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, in calitate de
presedinte, propune liberarea conditionata tinand seama de fractiunea din pedeapsa efectiv executata si
de partea din durata pedepsei care este considerata ca executata pe baza muncii prestate, de conduita
persoanei condamnate si de eforturile acesteia pentru reintegrarea sociala, in special in cadrul
activitatilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, al instruirii
scolare si al formarii profesionale, de responsabilitatile incredintate, de recompensele acordate, de
sanctiunile disciplinare aplicate si de antecedentele sale penale.
Propunerea comisiei de admitere a liberarii conditionate, cuprinsa intr-un proces-verbal motivat,
impreuna cu documentele care atesta mentiunile cuprinse in procesul-verbal, se inainteaza judecatoriei
in a carei circumscriptie se afla locul de detinere si se comunica persoanei condamnate.
In cazul in care comisia constata ca persoana condamnata nu intruneste conditiile pentru a fi liberata
conditionat, in procesul-verbal intocmit potrivit alin. (3) fixeaza un termen pentru reexaminarea
situatiei acesteia, care nu poate fi mai mare de un an. Totodata, comisia comunica procesul-verbal
persoanei condamnate si ii aduce la cunostinta acesteia, sub semnatura, ca se poate adresa direct
instantei

5. ProbaŃiunea
DefiniŃie. Din punct de vedere etimologic, termenul de probaŃiune provine din latinescul probatio, care
desemnează o perioadă de încercare sau iertare.
 ProbaŃiunea este posibilitatea acordată infractorilor condamnaŃi de a executa pedeapsa în comunitate,
sub supraveghere, sau reprezintă un mijloc de a asigura în acelaşi timp controlul şi asistenŃa infractorului în
timp ce acesta este lăsat în comunitate sub supraveghere.
Scopul creării unui sistem de probaŃiune: sprijinirea instanŃelor de judecată în procesul de
individualizare a pedepselor, prin promovarea pedepselor neprivative de libertate, precum şi creşterea gradului
de siguranŃă a populaŃiei prin supravegherea în comunitate a infractorului.
Avantajele probaŃiunii şi, totodată, dezavantajele sistemului de executare în penitenciar a pedepsei :
- Înlăturarea consecinŃelor negative ale pedepsei privative de libertate, inclusiv prin reducerea
influenŃelor mediului penitenciar asupra infractorilor, mai ales asupra celor primari.
- Reducerea costurilor legate de privarea de libertate.
- Evitarea ruperii legăturilor cu familia, cu mediul profesional.
- Posibilitatea de reeducare este considerabilă faŃă de mediul penitenciar.
- ContribuŃia personală a condamnatului la reintegrarea sa socială etc.
- Pe un plan general, contribuie la diminuarea criminalităŃii.
Cadrul legislativ
ProbaŃiunea, ca sancŃiune alternativă la pedeapsa închisorii, are o vechime apreciabilă în dreptul
românesc. Astfel, în Regulamentele Organice şi, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, în tradiŃia penală prin
filieră franceză şi belgiană se regăsesc o paletă largă de sancŃiuni denumite generic alternative la încarcerare.
În Codul Penal actual se regăsesc reglementate o serie de măsuri şi sancŃiuni neprivative de libertate:
suspendarea condiŃionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, executarea
pedepsei la locul de muncă, eliberarea supravegheată- măsură educativă aplicată minorilor.
Prin O. G. nr. 92/2000 adoptată la 29. 08. 2000, termenul de probaŃiune a fost înlocuit cu cel de
reintegrare socială a infractorilor şi supraveghere a executării pedepselor neprivative de libertate. Prin
prevederile O. G. nr. 92, serviciile de probaŃiune sunt organizate ca structuri independente faŃă de parchet,
instanŃe, penitenciare, în sistemul de justiŃie, în subordinea unei direcŃii de probaŃiune din Ministerul JustiŃiei.
Noutatea şi avantajele pe care le aduce instituŃia probaŃiunii sunt următoarele:
- probaŃiunea este un proces continuu: instanŃa încredinŃează spre supraveghere serviciului de
probaŃiune un client în virtutea unor argumente strict juridice;
- supravegherea nu are caracter poliŃienesc, ci presupune conjugarea controlului si asistarii;
- activitatea de probaŃiune este o activitate profesionistă desfăşurată de personal calificat;
- activitatea de reintegrare socială se face in colaborare cu organisme neguvernamentale;
- misiunea principală este cea de protejare a societăŃii.

Bibliografie obligatorie

1.Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele

judiciare in cursul procesului penal;
2.Ordonanta nr. 92/2000 privind organizarea si funtionarea serviciilor de reintegrare sociala
a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate;
3.Legea nr. 129/2002 pentru aprobarea O.G. nr.92/2000 privind organizarea si functionarea
serviciilor de reintegrare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor
neprivative de libertate;
4.Legea nr.293/2004 privind statutul functionarilor publici cu statut special din
Administratia Nationala a Penitenciarelor.