Sunteți pe pagina 1din 1

Tabăra „Tradiţie şi artă la Poiana”

Dialog între creatorii populari


Ghidându-se după zicerea plină de înţelepciune, conform căreia „Tot ce-i nou, rar e adevărat. Tot ce-i adevărat, rar e
nou!”, reprezentanţii Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova au dat continuitate dialogului între meşterii din judeţele
Suceava, Neamţ, Vaslui şi Iaşi. De această dată, întâlnirea a luat forma unei tabere de creaţie, după modelul celor
organizate de artiştii plastici – pentru că, în fond, şi meşterii populari sunt adevăraţi creatori.
Tabăra de creaţie meşteşugărească „Tradiţie şi artă la Poiana” a avut o primă ediţie în perioada 22-26 martie, în
Parcul Turistic „Poiana”, din comuna Deleni. Meşterii şi creatorii populari invitaţi au fost Florin Cramariuc şi Toader
Ignătescu din Suceava, Vasile Neamţu din Nemţişor, Vânători-Neamţ, Cristian Constantinescu din Bârlad-Vaslui, Mircea
Mihăilescu din Hârlău-Iaşi (care au ilustrat domeniul meşteşugăresc lemn şi mobilier), Toader Nica şi Andrei Gheorghe
din Poiana Deleni-Iaşi (ceramică), precum şi Emanuela Pavăl din Plopeni-Suceava şi Elena Ţepuşă din Poiana Deleni-Iaşi
(textile şi port popular).
Dincolo de clipele de răgaz, meşterii au avut posibilitatea de schimba idei şi concepte despre meşteşug şi nu numai...
„Mă inspiră viaţa asta pe care o ducem, obiceiurile, tradiţiile, iar pentru că provin dintr-o familie religioasă, am şi
lucrări cu o astfel de tentă. Ce fac eu nu se face la strung. Totul e din daltă şi ciocan. Nu găsiţi la mine nici funduri
de mămăligă, nici chisoi de usturoi. Lucrările mele sunt pentru oameni care au un pic de cultură, un pic de înţeles
al scopului vieţii. Sunt şi oameni din popor care au o înţelepciune de rămâi mut, dar sunt rari”, ne-a destăinuit
Mircea Mihăilescu, din Hârlău.
De profesie inginer constructor, specializat în hidrotehnică, Mircea Mihăilescu a învăţat meşteşugul de unul singur. Cu
vreo 30 de ani în urmă, l-au „provocat” nişte studenţi veniţi să sculpteze în satul de vacanţă de la Pîrcovaci, dar a mai
lăsat lucrurile să se aşeze o vreme... „Aveam 43 de ani când am început să lucrez în lemn. Unii prieteni m-au
descurajat, dar m-a încurajat soţia, că suntem amândoi iubitori de vechituri, de artă. Trebuie să ne facem timp şi
pentru astfel de pasiuni. Eu am un singur talent: când mă uit la un lemn, văd ce-i înăuntrul lui...”, ne-a mai spus dl
Mihăilescu. De altfel, creatorul popular vede în această primă ediţie a taberei de la Poiana un prim pas în conturarea unei
noi tradiţii prin partea locului.
„E mai bine să lucrezi în tabără, orice schimbare de decor e benefică şi din punct de vedere calitativ, şi
cantitativ. Locul acesta inspiră şi, în plus, fiecare meşter are ceva particular. De regulă, se spune că meseria se fură,
nu trebuie vândută”, ne-a spus Toader Ignătescu, profesor de educaţie fizică la Ipoteşti – judeţul Suceava, dar şi „lemnar
din tată-n fiu”. „Eu lucrez mai mult artistic, îmi place să dau lemnului forme artistice. Fac mobilier rustic şi alte
obiecte de decor pentru case de vacanţă şi cabane. Îmi place psihologia şi redau în măşti, stări de moment ale
oamenilor. De regulă, publicul meu este unul educat, elevat, care are în acelaşi timp cultură şi potenţial financiar”,
admite Toader Ignătescu, organizator, la rându-i, a unei tabere asemănătoare, ajunsă la ediţia a VII-a, la Păltinoasa.
Meşterii prezenţi la Poiana, în tabăra organizată de Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM) şi SC Comur
SRL (Complexul Turistic Poiana-Deleni), au reuşit, în doar câteva zile, să dea un aer arhaic inconfundabil Parcului Turistic,
dar şi să contribuie la revigorarea interesului pentru creaţia meşteşugărească din zonă.
Gina Popa

S-ar putea să vă placă și