Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

Capitolul 6
RECONSIDERAREA IMPORTANŢEI RISCULUI ÎN
COMERŢUL EXTERIOR CU PRODUSE
AGROALIMENTARE

Dilema existenţială care contrapune primatul material faţă de cel spiritual poate fi
transpusă în plan economic prin opţiunea incertitudine-certitudine, risc-siguranţă, ca sursă
primordială a avuţiei şi dezvoltării unei naţiuni. Perfecţiunea funcţională şi estetică pe care
au atins-o în prezent bunurile nu ar fi fost posibilă fără acţiunea unei echipe de creatori,
tehnicieni care definesc spaţiul de joc, formulează replicile personajelor şi sancţionează
performanţele în relaţia lor cu piaţa. Informaţiile, banii, ideile, mesajele, imaginile,
simbolurile se constituie în suportul invizibil al universului material, iar modelarea
acestora prin prisma fiecărui individ, la diferite niveluri perceptive şi emotive, se
transformă şi devin suportul valorilor culturale şi spirituale ale umanităţii.

Această antiteză material-imaterial a stat la baza construcţiei actualului sistem economic

mondial, văzut ca o reţea densă şi capilară de activităţi generatoare de bunuri şi servicii,
alături de dihotomia risc-siguranţă ce a marcat încă din adâncul istoriei fiecare acţiune
întreprinsă de om, dihotomie ce-i defineşte destinul pe drumul parcurs către eternitate.
Această dimensiune dublă a acţiunii fiecărui individ l-a obligat, uneori forţat de condiţiile
social-istorice restrictive, alteori împins de acea curiozitate inefabilă ce caracterizează
conştiinţa umană, să-şi minimizeze eforturile depuse şi să-şi maximizeze efectul util al
acţiunilor sale, proces ce a condus gradual la o implementare din ce în ce mai agresivă a
progresului tehnic şi ştiinţific în viaţa cotidiană.

Tocmai această construcţie antitetică am încercat sa o dezvoltăm pentru a putea cuantifica

nuanţele care intervin în economia mondială. În condiţiile perioadei contemporane,
creşterea complexităţii relaţiilor economice internaţionale şi dezvoltarea la o nouă
dimensiune a proceselor integraţionale au determinat ca o tranzacţie economică să se
deruleze nu numai între două sau mai multe sisteme economice naţionale, dar presupune şi
participarea unui număr considerabil de operatori economici la finalizarea acesteia. În acest
context, activitatea curentă a unui agent economic ce evoluează într-un mediu foarte incert,
schimbător şi dominat de o puternică concurenţă internaţională, va fi influenţată de un
număr extrem de variabile exogene şi endogene.

Procesul de expansiune a activităţii economice dincolo de graniţele naţionale cunoscut de

către o întreprindere, proces denumit şi internaţionalizare, reprezintă forma cea mai
complexă de derulare a operaţiunilor sale, formă ce cuprinde o multitudine de operaţiuni
comerciale şi financiare, presupune existenţa unui management eficace şi asumarea unor
riscuri derivate din înscrierea întreprinderii în circuitul economic internaţional. De aceea,
pentru a rămâne competitive, pentru a se adapta întotdeauna mai repede şi pentru a garanta
reactivitatea la mediul economic, acestea sunt obligate să-şi administreze riscurile şi să-şi
fundamenteze luarea deciziilor în strictă corelaţie cu restricţiile şi oportunităţile existente.

Astfel, reiese că scopul gestiunii riscului este de a decide într-un viitor incert şi de reducere
sau eliminare a efectelor induse de activitatea economică a întreprinderii. Noţiunea de risc

208
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

apare astfel subdivizată în “ceea ce poate face întreprinderea” şi “ceea ce a făcut

întreprinderea”, raportat la un eveniment economic. În general, riscul cuprinde 3 atribute:
• probabilitatea apariţiei unui eveniment (caracter aleator);
• consecinţele evenimentului;
• evaluarea acestor consecinţe.

Riscul devine, fără îndoială, prima preocupare a unui agent economic. Viaţa este descrisă
ca o adaptare interioară la condiţiile şi evenimentele externe. Reacţia la diverşi stimuli
externi îl obligă pe agentul economic să emită judecăţi de valoare cu privire la rezultatul
acţiunilor sale şi să prospecteze viitorul, atitudinea faţă de risc nu trebuie privită ca o
chestiune de curaj. Majoritatea investitorilor sunt prinşi între două alternative decizionale:
să aleagă un câştig sigur, cu o rată de profit redusă sau să opteze pentru rate înalte de profit
şi, implicit, să-şi asume un risc mai mare.

Derularea comerţului internaţional cu produse agroalimentare presupune asumarea unor

riscuri specifice de către operatorii economici implicaţi în derularea unei tranzacţii că
mărfuri specifice. Accelerarea procesului de globalizare va determina internaţionalizarea
pieţelor agricole, iar accentuarea proceselor de cooperare şi integrare economică (UE,
CEFTA, NAFTA, ASEAN, Mercosur) impune anumite comportamente pieţelor agricole.

Liberalizarea graduală a pieţelor agricole sub impactul Acordului asupra Agriculturii din
Uruguay (1994), creşterea competitivităţii agricole şi controlului riguros al calităţii şi
sănătăţii produselor agricole presupun luarea în considerare a tuturor factorilor de risc ce
pot avea incidenţă asupra derulării unei tranzacţii cu mărfuri agro-alimentare între două sau
mai multe sisteme economice naţionale.

Primul pas spre identificarea factorilor de risc care apar în comerţul mondial cu produse
agroalimentare îl constituie definirea principalelor dimensiuni ale acestuia. Deosebim cinci
dimensiuni ale acestuia (vezi anexa nr. 24):
• cererea de produse agroalimentare;
• oferta de produse agroalimentare;
• analiza pieţelor unde sunt cotate şi comercializate produsele agro-alimentare;
• derularea tranzacţiei propriu-zise;
• restricţii sistemice.

Fiecare dimensiune presupune o serie de factori de risc care afectează într-o măsură mai
mare sau mai mică comerţul cu mărfuri agricole.

1. Factori de risc specifici comerţului exterior cu produse agroalimentare care

acţionează în sfera cererii de produse agroalimentare.

a) Creşterea demografică este primul factor de risc care are incidenţă asupra
cererii. Populaţia globului a cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimii 130 de ani, de la
câteva sute de milioane în 1870 la peste 5,5 miliarde de oameni în prezent. Prognozele
demografice arată un număr de 8,2 miliarde de oameni în 2030 (Sursa FAOSTAT), sau
atingerea unui prag de 11,5 miliarde de oameni în intervalul 2030-2040 (Sursa: ONU).
Această dezvoltare accelerată a populaţiei generează o presiune constantă asupra

209
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

consumului de produse agro-alimentare. Aşadar, din punct de vedere al desfacerii,

producţia agricolă în viitorul apropiat are sigur un nivel ridicat de cerere.

b) Creşterea gradului de urbanizare în ultimii 30 de ani a constituit un alt factor de

influenţă al consumului şi implicit al comerţului cu produse agroalimentare. În
conformitate cu rapoartele Băncii Mondiale, populaţia urbană a lumii a crescut de la 34%
în 1960 la 46% în 1998, reprezentând un numărde 3,4 miliarde de oameni ce îşi desfăşoară
activitatea curentă în mediul urban. Prognozele arată că în anul 2020, dacă se păstrează
ritmul de creştere de 3% înregistrat de ţările în curs de dezvoltare în ultimii ani, populaţia
urbană va fi de aproximativ 4 miliarde persoane în aceste ţări. Ţările dezvoltate nu deţin
decât 20% din populaţia urbană a lumii, dar rata lor de creştere va fi sub 1% pe an.

Urbanizarea presupune o analiză a cererii de produse alimentare pe cele două medii, urban
şi rural, deoarece studiile au arătat că cererea diferă pe aceste două categorii. Consumul în
mediul rural este orientat către cereale şi rădăcinoase (legume a căror rădăcină este
comestibilă), în timp ce în mediul urban consumul este orientat către fructe, legume şi
produse din carne.

În următoarele două decenii urbanizarea va avea incidenţe semnificative, prin modificările

implicate în structura consumului alimentar, asupra pieţelor agricole, comerţului mondial şi
consumului de produse alimentare.

c) Stilul de viaţă al consumatorilor este un factor de risc care îşi pune amprenta
asupra cererii de produse agricole. Stilul de viaţă al consumatorilor diferă de la o ţară la
alta şi s-a format în urma interacţiunii cu tradiţiile, obiceiurile, caracteristicile
gastronomice acumulate de-a lungul secolelor, în urma evoluţiei sub diverse condiţii
social-istorice. În unele ţări şi regiuni economice consumul curent de cartofi, cereale, orez
determină o cererea constantă pentru aceste categorii de produse. Cultura specifică fiecărui
popor a determinat existenţa anumitor sărbători cu o importanţă deosebită, pentru fiecare
naţiune în parte, ceea ce implică şi organizarea unor mese tradiţionale. Astfel, în anumite
perioade ale anului, consumul pentru anumite categorii de produse agroalimentare creşte
semnificativ.

Comportamentul alimentar al consumatorului prezintă nuanţe şi particularităţi de la un stat

la altul şi de la o regiune la alta. Pentru a evidenţia marea varietate a influenţelor de natură
etnologică, vom prezenta pe scurt câteva din obiceiurile în tradiţiile în alimentaţie ale
diferitelor popoare:
• bucătăria franceză este recunoscută în toată lumea pentru rafinamentul gastronomic
tradiţional, iar consumul agro-alimentar se încadrează în zona plăcerii de a mânca.
Francezii sunt consumatori foarte exigenţi ce pun accentul pe gusturi şi tradiţii
alimentare, fiind adepţii meselor complete;
• in italia consumul alimentar se încadrează în zona plăcerii de a mânca, dar este preţuită
în mod deosebit autenticitatea şi originalitatea alimentelor;
• in Germania produsele alimentare sunt considerate drept “carburant”, iar consumul
acestora este o necesitate. Consumul alimentar este influenţat de comoditatea în
preparare, dar şi de obiceiuri şi de tradiţiile alimentare;
• englezii şi americanii au obiceiuri alimentare similare. Aceştia obişnuiesc să consume
foarte frecvent preparate din carne pe care le asociază cu legume, sosuri şi salate.

210
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

Mâncarea chinezească este un întreg univers, cu legile şi armoniile lui, iar potrivit tradiţiei,
gustul preparatelor se asociază unor proprietăţi curative. O veche zicală chinezească spune
că “schimbările ce se produc într-un vas de gătit, nu pot fi înţelese şi nici spuse”.

d) Preferinţele consumatorilor diferă în funcţie de vârstă şi determină un consum

specific de alimente. În SUA populaţia tânără preferă produsele din carne, cu aport caloric
mai mare, în timp ce populaţia în vârstă este orientată către fructe, legume şi sucuri.
Existenţa anumitor boli la un număr important de oameni, dar şi a unui tipar de frumuseţe a
determinat un regim alimentar specific (dietă) care induce anumite caracteristici cererii de
mărfuri agricole. De asemenea, consumul în locaţii publice gen “fast-food” şi în
restaurante a devenit un lucru obişnuit în epoca contemporană.

e) Modificarea statutului femeii în societate în ultimii 50 de ani a indus şi anumite

modificări asupra consumului. Trecerea de la statutul de casnică la cel de salariată a
presupus adaptarea cererii la aceste condiţii noi şi anume creşterea ponderii produselor
aflate în diferite faze intermediare de prelucrare şi în fază finală (produse gata preparate),
în ultimii 50 de ani.

f) Existenţa unor produse de substituţie pentru o anumită marfă şi gradul de

substituţia al acestuia influenţează în mod direct consumul alimentar. Dacă untul poate fi
înlocuit cu produse substituibile (ca margarina), pentru pâine nu putem găsi un substituent.
Astfel, în funcţie de gradul de substituţie al unui produs şi comerţul cu mărfuri agricole
poate evolua într-o direcţie sau alta. Elasticitatea cererii clasifică un produs în funcţie de
procentul de consumatori care se estimează că vor renunţa la cumpărarea acestuia în
favoarea altui produs în cazul creşterii de preţ.

2.Factori de risc specifici comerţului exterior cu produse agroalimentare care

acţionează în sfera ofertei de produse agroalimentare
a) Factorii climatici afectează în mod direct producţia şi comerţul cu produse
agroalimentare. Seceta prelungită, inundaţiile, taifunul, uraganul, ploile torenţiale sau
temperaturile extreme sunt fenomene care se produc cu regularitate în diferite regiuni ale
lumii afectând recoltele în diferite perioade ale anului. Înregistrarea unor producţii mai
reduse decât cele prognozate la începutul anului, are impact direct asupra comerţului cu
mărfuri agro-alimentare, bursele fiind primele care reacţionează la publicarea rapoartelor
de specilitate. De asemenea, factorii climatici împreună cu condiţiile de relief îşi pun
amprenta asupra caracterului sezonier al recoltelor;

b) Factorii biologici cu o incidenţă directă asupra recoltelor. Insectele, rozătoarele,

diverşi viruşi sau boli pot afecta producţia de mărfuri agroalimentare în mod semnificativ.
Dezvoltarea cercetărilor în domeniul biologiei şi ingineriei genetice a permis introducerea
în agricultură a unor soiuri de plante mult mai rezistente la diverşi agenţi patogeni şi
insecte;

c) Barierele comerciale. În ultimii 30 de ani, dar mai ales în urma Acordului

privind Agricultura din Uruguay, a avut loc o deplasare a politicilor comerciale tarifare
către cele netarifare. Impunerea unor norme şi specificaţii pentru produsele agro-
alimentare, implementarea unor sisteme de standardizare pentru mărfurile destinate
comerţului mondial constituie tot atâtea elemente care afectează comerţul internaţional cu
aceste produse. situaţia se prezintă diferit pentru cei trei poli de putere economică; SUA,

211
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

UE şi Asia de Sud-Est. UE a reuşit să atingă un grad de autosuficienţă la majoritatea

produselor agricole, importurile vizând în principal produsele care nu pot fi obţinute din
cauza condiţiilor climatice necorespunzătoare (cafea, cacao, banane, în general fructe
tropicale). Japonia şi Coreea de Sud au pieţele închise pentru produsele obţinute din recolta
internă şi acceptă contingente pentru acele mărfuri agricole care nu pot fi obţinute din
recolta internă. SUA obţine randamente ridicate pentru majoritatea produselor agricole, în
principal ca urmare a biotehnologiilor utilizate şi prezintă disponibilităţi importante pentru
export. În acest context, în următorii 10 ani se estimează o înăsprire a barierelor comerciale
între SUA şi UE pentru anumite categorii de produse comercializate între cele două puteri
economice, situaţie care va afecta în mod direct comerţul mondial cu produse agricole. Se
estimează că o reducere în medie cu 40% a tarifelor comerciale ar genera un venit real pe
plan mondial de 60 miliarde dolari anual, dar rămâne de văzut în ce măsură ţările
dezvoltate vor determina o armonizare a politicilor comerciale în conformitate cu Acordul
privind Agricultura din Uruguay. Barierele comerciale rămân aşadar un factor major al
comerţului mondial cu produse agro-alimentare, indiferent de forma în care se regăsesc de
la un stat la altul (subvenţionarea producţiei, prime la export etc.)

d) Gradul de înzestrare cu factori de producţie îşi pune amprenta asupra derulării

comerţului internaţional cu produse agricole. Deşi nu generează o influenţă asupra preţului
mărfurilor tranzacţionate, înzestrarea într-un procent diferit de la o ţară la alta cu factori de
producţie determină formarea fluxurilor mondiale de comerţ cu produse agroalimentare în
funcţie de producţia obţinută, care pot satisface doar autoconsumul unui stat sau al unei
zone economice, sau de înregistrarea unui excedent pentru un produs sau categorie de
produse agricole. Principala trăsătură generată de o înzestrare diferită cu factori de
producţie e aceea că din producţia obţinută numai partea care se înregistrează ca excedent
peste autoconsumul zonei respective este destinată comerţului mondial cu mărfuri
agroalimentare. De asemenea, trebuie să reţinem principalele trăsături care se vor înregistra
în următorii 10-15 ani. UE va rămâne principalul producător de mărfuri agroalimentare
obţinute prin metode tradiţionale, produsele ecologice urmând să aibă o importanţă din ce
în ce mai mare.

Datorită politicilor restrictive asupra producţiei şi consumului de produse agroalimentare

obţinute cu ajutorul biotehnologiilor (este vorba de utilizarea pe scară largă a ingineriei
genetice în agricultură) practicate de UE, America de Nord, în special SUA, vor deveni
producătorii principali de produse agroalimentare obţinute cu ajutorul ingineriei genetice,
iar ţările în curs de dezvoltare principalul consumator al acestor produse. Ciclul de viaţă al
acestor produse va trece astfel direct din SUA în ţările în curs de dezvoltare, excluzând
UE. Factorii tehnologici vor determina existenţa unor suprafeţe diferite de la un stat la
altul, aflate în exploatare pentru anumite culturi, precum şi înregistrarea unor randamente
deosebite.

e) Stocurile existente pe plan mondial generează influenţe directe asupra cotaţiilor

internaţionale pentru diverse produse agricole. Aşa cum am văzut într-un capital anterior,
majoritatea mărfurilor agricole, în specil cerealele, dispun de stocuri importante pe plan
mondial. Aceasta face ca atunci când se înregistrează o recoltă mai slabă, consumul să fie
acoperit din aceste stocuri. Stocurile au rolul de a atenua volatilitatea preţurilor; dar costul
de depozitare trebuie situat la un asemenea nivel încât să fie recuperabil din
comercializarea mărfurilor agricole. Înregistrarea unei supraproducţii de cereale în anii
1987, 1988 şi 1989 şi stocarea excedentului de mărfuri a determinat ca în anul 1989 costul

212
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

de depozitare pentru producţia din 1987 să depăşească preţul mărfurilor pe piaţa mondială
(ex. grâu).

f) Tehnologiile de transport sunt un alt factor care influenţează în mod direct

comerţul mondial cu mărfuri agricole. Perisabilitatea este o caracteristică a produselor
agricole, care influenţează în mod direct oferta de produse agro-alimentare existentă la un
moment dat pe piaţă. Menţinerea calităţii produselor vegetale, în cadrul circuitului de
valorificare (din momentul recoltării şi până la transformarea industrială sau biologică a
produsului), dar şi de condiţiile de depozitare şi comercializare ale acestuia. Cerealele
prezintă o rezistenţă mai mare la diversele procese operative (manipulări, transport) şi se
pot păstra o perioadă îndelungată cu pierderi relativ reduse. Durata de păstrare a legumelor
şi fructelor este mai scurtă decât în cazul cerealelor şi exigenţele procesului de păstrare
sunt mai ridicate, generând cheltuieli suplimentare. În cazul produselor de origine animală
deprecierile calitative apar mai ales datorită modificărilor microbiologice ce se
înregistrează pe parcursul păstrării şi pot genera pierderi cu valoare adăugată ridicată. În
acest context, prin reducerea timpului de livrare, prin menţinerea calităţii produselor, prin
reducerea costurilor de transport, tehnologiile avansate de transport se constituie într-un
factor favorizant al comerţului mondial cu produse agroalimentare. Ele au influenţat în
mod direct fluxurile comerciale prin creşterea ponderii mărfurilor non-vrac în defavoarea
mărfurilor vrac, ce sunt transportate şi comercializate pe pieţele mondiale (inclusiv prin
creşterea gradului de comercializare pentru produsele perisabile).

g) Secolul XX a reprezentat momentul apariţiei şi dezvoltării proceselor economice

integraţioniste, precum şi a procesului de globalizare a pieţelor de la finele aceleiaşi
perioade. Cristalizarea şi consolidarea noilor grupări economice au avut un impact imediat
şi asupra fluxurilor comerciale ce le interconectează şi, implicit asupra comerţului cu
produse agroalimentare. Începutul sec. XXI va accelera consolidarea grupărilor economice
prin formarea de noi alianţe în plan regional şi subregional. Principala caracteristică a
acestui secol va fi trecerea de la o lume bipolară la o lume multipolară, ca urmare a
accelerării procesului de transfer tehnologic şi al globalizării pieţelor financiare.

În literatura de specialitate găsim adesea, alături de tradiţionala ordonare (crescătoare sau

descrescătoare) a principalilor actori economici, date şi clasificări statistice care grupează
aceşti actori în noi categorii: ţări industrializate, ţări în curs de dezvoltare, ţări în tranziţie.
Această nouă orientare ne oferă posibilitatea de a avea o nouă perspectivă asupra
comerţului mondial cu produse agro-alimentare.

Astfel, grupările economice în funcţie de poziţia pe care o ocupă în sistemul economic

mondial pot avea calitatea de pieţe receptoare, emiţătoare sau neutre, din punct de vedere
al comercializării produselor agroalimentare.

Regionalizarea reprezintă un proces care favorizează accesul produselor agroalimentare la

un număr mare de consumatori, ajutând la echilibrarea cererii şi ofertei şi la reducerea
anumitor fluctuaţii ale preţului produselor agricole. Pe de altă parte, trebuie urmărite cu
atenţie momentele de inflexiune ce apar în cadrul grupărilor economice, care conduc la
modificarea alianţelor economice şi comerciale – este o legitate istorică creşterea şi
descreşterea marilor puteri – prin realizarea unor analize multicriteriale şi prin utilizarea
funcţiei de prognoză. Cel mai bun exemplu îl reprezintă transformarea sistemică a lumii
comuniste, în special a spaţiului ex-sovietic între 1989-1991, şi care a permis accesul unor

213
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

cantităţi importante de produse agroalimentare pe aceste pieţe şi, implicit, o volatilitate

mai mare a preţului acestora.

3. Factori de risc specifici comerţului exterior cu produse agroalimentare care

acţionează în sfera pieţei financiare (bursa de mărfuri)
Bursa de mărfuri este locul unde cererea şi oferta de produse agroalimentare se întâlnesc
într-un cadru instituţionalizat şi permite stabilirea unor cotaţii pentru aceste produse. Se
impune aşadar analiza câtorva factori de risc ce influenţează direct comerţul cu produse
agricole.

a. Factorii tehnologici
În urma revoluţiei tehnico-ştiinţifice din ultimele trei decenii, pieţele financiare şi de
mărfuri s-au transformat continuu. Expansiunea fără precedent a tehnologiilor informatice,
dereglementarea serviciilor financiare şi globalizarea fluxurilor financiare sunt cei trei
vectori care permit astăzi oricărui agent economic să-şi acopere un risc de tranzacţie printr-
o operaţiune bursieră fără a fi nevoie de prezenţa fizică a acestuia pe piaţa respectivă.

Astfel, prin interconectarea unui număr important de pieţe financiare, indiferent de locaţia
geografică, şi prin accelerarea fluxurilor de informaţii şi de tranzacţii, piaţa financiară este
expusă frecvent riscului sistemic. Acest risc, dominat de principiul domino-ului, poate
determina o suită de catastrofe în diverse colţuri ale lumii, atât în cadrul pieţei
instituţionalizate, cât şi în afară, în urma unui dezechilibru temporar pe o piaţă locală sau
regională. Cele mai sugestive exemple le constituie „cutremurul” din 1997 de la bursa din
Tokio – ca urmare a cutremurului din oraşul Kobe – care a generat pagube importante
pentru economia japoneză – ale cărui unde s-au propagat pe toate pieţele financiare asiatice
şi într-o mai mică măsură pe alte pieţe, precum şi atacurile din 11 septembrie, care au
obligat autorităţile americane să închidă bursa din New York pentru câteva zile.

În general, în literatura de specialitate întâlnim două topuri de riscuri inerente pieţei

financiare:
 Riscul Monte-Carlo. Acesta este definit ca un fenomen de autoconsolidare în sens
negativ sau pozitiv (adică în sensul vânzării sau a cumpărării unor instrumente
financiare cotate pe o piaţă), în urma unei suite de ordine tranzacţionale, şi care prin
feed-back amplifică volumul tranzacţiilor până la punctul de inflexiune când sunt
provocate mari speculaţii „à la hausse” sau „à la baisse”. Cel mai elocvent exemplu îl
constituie crahul din octombrie 1987, când prăbuşirea celor două mari pieţe financiare
Chicago Board of Trade şi Chicago Mercantile Exchange a fost evitată în ultimul
moment, numai prin intervenţia autorităţilor.
 Riscul Cernobîl -Acest risc este definit ca riscul de blocare a sistemelor şi reţelelor
informatice ca urmare a unei încărcări generalizate a acestora. Cel mai bun exemplu îl
oferă tot pieţele americane unde blocarea sistemelor de plată şi compensare în urma
unor defecţiuni tehnice, scurtcircuitare sau pană de curent, a generat acumularea unor
debite în valoare doar de câteva miliarde de dolari în mai puţin de câteva ore.

Aşadar, dependenţa critică a burselor de telecomunicaţii şi informatică ne obligă să luăm în

calcul şi riscul generat de factorii tehnologici.

214
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

b) Factorul ciclicitate
Ciclicitatea este un proces de evoluţie sinusoidală a preţului produselor agricole şi
alimentare cotate la bursă. Tehnologia informaţională a permis economiştilor analiza
seriilor de date statistice ale cotaţiilor mărfurilor agricole şi alimentare pentru intervale de
timp diferite. Deosebim astfel:
• ciclicitatea pe termen lung – este generată de ciclurile economice de dezvoltare pe mai
multe decenii (30-40-50 de ani);
• ciclicitatea pe termen mediu – este asociată fiecărui tip de produs agricol şi variază
între 3-6 ani;
• ciclicitatea pe termen scurt – este determinată de variaţia sezonieră a produsului
analizat şi datele statistice se culeg pe perioada unui an.

Analiza comparativă a datelor permite proiectarea ciclurilor pentru fiecare produs în

parte, oferindu-i investitorului posibilitatea de a-şi fundamenta deciziile de acţiune pe
piaţă. Totuşi, datorită gradului ridicat de complexitate şi a numărului semnificativ de
variabile ce acţionează la formarea preţului, este absolut necesar ca acest factor să fie
analizat şi interpretat în strictă corelaţie cu alţi factori.

c) Factorul informaţional
Tehnologia informaţională asigură suportul logistic pentru agenţii economici de a fi
conectaţi cu societăţile bancare şi bursiere, primind în timp real informaţiile de care au
nevoie pentru fundamentarea deciziilor.

Caracterul volatil al instrumentelor financiare şi fluctuaţia preţurilor pentru diverse produse

cotate la bursă au constituit motiv de cercetare pentru mediul ştiinţific. Un pas important a
fost realizat în 1990, când trei economişti americani, Merton Miller, William Sharpe şi
Harry Markovitz, au primit în bloc premiul Nobel pentru economie, revoluţionând teoria
financiară. De atunci încercările de modelare matematică a evoluţiei diverselor instrumente
financiare au devenit din ce în ce mai dese; în ceea ce priveşte cotaţia produselor agricole
cele mai utilizate instrumente de analiză sunt modelele statistice şi modelele grafice

Existenţa acestui fond de cunoştinţe permite agentului economic sau speculatorului să-şi
fundamenteze decizia şi să aibă acces la istoricul evoluţiei unui produs agricol începând
din momentul cotării sale şi până în momentul actual.

Informaţia devenind marfă, a condus la apariţia unor societăţi specializate care furnizează
informaţii microeconomice şi macroeconomice – dinamica PIB/PNB; ritmul inflaţiei;
situaţia masei monetare; analize efectuate la cerere-contra cost. Deşi poate exista caracterul
de atomicitate prin numărul mare de societăţi care furnizează analize şi prognoze asupra
pieţelor financiare, principalii actori ai celor trei centre de putere economică, U.E., SUA şi
Asia de Sud - Est, utilizează în majoritatea cazurilor aceleaşi strategii bazate pe aceleaşi
analize şi prognoze, care la rândul lor, au cam acelaşi izvor de informaţii.

Această situaţie aparent normală, poate determina mimetismul actorilor în piaţă, iar
simultaneitatea şi maşinitatea deciziilor poate genera confuzie, în condiţiile în care
informaţia se propagă cu rapiditate. Acest aparent paradox, volum de informaţie dispersată
– judecată unică, generează acumularea unor ordine de vânzare sau cumpărare a unui titlu
financiar şi determină evoluţia accelerată a preţului într-un sens sau altul.

215
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

În practica curentă a operaţiunilor bursiere există suficienţi actori care adoptă decizii de
sens contrar sau foarte rar se întâlneşte consensul informaţional. Aşadar, asimetria
informaţională este cea care determină acţiuni diferite ale agenţilor economici şi asigură
operabilitate pieţei. Chiar şi în condiţiile în care doi investitori au beneficia de un consens
informaţional atunci accesul la informaţie ar fi diferit în timp, strategiile alese pot fi
diferite, obiectivele propuse nu vor fi aceleaşi şi, implicit, rezultatele acţiunilor lor nu vor
fi aceleaşi.

Este necesară în primul rând o clasificare a informaţiilor care ajută la fundamentarea unei
decizii investiţionale. Deosebim informaţii publice, semioficiale, cu caracter sensibil şi
secrete. În funcţie de tipul de informaţie la care are acces, putem vorbi o apropiere a
şanselor de reuşită ale unui investitor.

În concluzie, asimetria informaţională evoluează continuu, funcţie de informaţiile

disponibile, de interpretările lor, de momentele de inflexiune ale pieţei, cursa pentru
obţinerea unui avantaj competitiv prin utilizarea informaţiei oportune fiind dată de
dictonul: „Informaţia stăpâneşte situaţia”.

d) Factorul psihologic
Dezvoltarea unui fond de cunoştinţe care permite modelarea matematică a diverselor
fenomene, utilizarea instrumentului statistic şi a istoricului evoluţiei pieţelor financiare şi
de mărfuri permite fundamentarea diverselor strategii şi decizii de acţiune la bursă. Se
ridică întrebarea ce se întâmplă dacă toţi sau un număr important de investitori care deţin
acelaşi fond de cunoştinţe vor acţiona în aceeaşi direcţie la bursă?

Realitatea demonstrează că evenimentul acesta are loc foarte rar, datorită atât factorilor
informaţionali, cât şi factorilor psihologici. În condiţiile în care ar exista un consens
informaţional, viteza de reacţie a doi investitori este diferită; fiecare prezintă un anumit
grad de aversiune faţă de risc, care-l poate determina să acţioneze sau nu; fiecare investitor
dispune de anumite resurse financiare, astfel încât uneori poate fi dispus să-şi asume riscul,
alteori nu, fiecare investitor prezintă o vârstă diferită, poate avea sau nu copii, astfel încât
disponibilitatea de a-şi asuma riscul este diferită. Fiecare investitor îşi interpretează
informaţiile de care dispune în funcţie de zestrea genetică, de mediul social din care face
parte şi de educaţia primită, altfel spus, fiecare om este suma experienţelor trăite, iar
informaţia care îi asigură suportul decizional este filtrată prin prisma acestor trăiri astfel
încât generează decizii diferite.

Teoriile economice dezvoltate în ultimii 30 de ai au abordat de multe ori tipologia

comportamentală a individului ca subiect al activităţii economice, încercând să explice de
ce omul acţionează diferit de la o situaţie la alta, de la un stimul la altul. Aşadar, pentru a
putea înţelege care este succesul unui investitor la bursă nu este necesar a lua în
considerare numai fondul de cunoştinţe existent (modele matematice, instrumentar
statistic), o analiză amănunţită a pieţei, cunoaşterea teoriilor economice, ci şi cuantificarea
şi interpretarea stimulilor interni şi externi care generează o anumită tipologie
comportamentală.

4. Factori de risc specifici comerţului exterior cu produse agroalimentare şi care ţin

de natura tranzacţiei

216
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

Derularea unei tranzacţii cu mărfuri agricole presupune o serie de riscuri intrinseci care se
află în afara controlului părţilor contractante.

a) Riscul de preţ
Se manifestă atunci când momentul încheierii contractului nu coincide cu momentul
efectuării plăţii şi cunoaşte două forme:
• riscul exportatorului de mărfuri agricole în condiţiile în care preţul stabilit prin contract
se situează la un nivel inferior preţului mondial pentru produsul respectiv;
• riscul importatorului de produse agricole în condiţiile în care preţul stabilit prin
contract se situează la un nivel superior preţului mondial pentru produsul tranzacţionat.

Fundamentarea corectă a preţului de import, respectiv export ţine de capacitatea părţilor de

a ajunge la un acord comun, precum şi de experienţa avută în tranzacţiile internaţionale.

b) Riscul valutar
Reprezintă posibilitatea de a înregistra în cadrul unei operaţiuni de comerţ exterior pierderi
sau câştiguri, ca urmare a modificării cursului de schimb, a valutei de contract în intervalul
de timp dintre momentul finalizării contractului şi momentul efectuării plăţii în valută.

Riscul valutar apare în derularea acestor tranzacţii comerciale în care unul dintre parteneri
provine dintr-o ţară cu o monedă care nu este reprezentativă în cadrul relaţiilor economice
internaţionale (nu este convertibilă, are convertibilitate limitată) şi este expus într-o
pondere mai mare decât celălalt partener. Cel mai bun exemplu în reprezintă ţările sud-
americane, care având o libertate redusă de a-şi implementa propriile politici monetare şi
valutare, sunt obligate să-şi lege moneda naţională de moneda americană. Devalorizările
repetate suferite de aceste state în deceniul opt, ca urmare a politicii de apreciere a monedei
americane implementate de Administraţia americană a permis stimularea exporturilor de
mărfuri agricole. Dacă pentru importator aprecierea monedei îi permite să cumpere mai
ieftin şi deci o cantitate mai mare, pentru exportator această situaţie înseamnă de fapt o
reducere a veniturilor. În 1999 moneda braziliană a suferit o reducere de 40% în primele
luni ale anului, ceea ce a făcut mai competitive exporturile de mărfuri agricole, dar a
însemnat şi o reducere a veniturilor încasate de către exportatorii brazilieni.

Un alt exemplu îl constituie Japonia, care prin aprecierea yenului în 1999, în primul
trimestru, a avut ca efect stimularea consumului intern de crevete şi a presupus creşterea
importurilor pentru asigurarea cererii interne a acestui produs. Această situaţie a oferit
şansa consumatorilor japonezi de a cumpăra o cantitate mai mare de crevete raportată la
aceeaşi sumă de bani.

Alte şocuri externe, cum au fost crizele financiare din America Latină (1998-2001), Asia
(1995-1997), Federaţia Rusă (1998), ţările în tranziţie la economia de piaţă (1990-1991) au
avut ca rezultat devalorizări mai mult sau mai puţin accentuate, uneori succesive şi în
cadrul comerţului mondial cu produse agro-alimentare a indus două efecte:
 reducerea veniturilor pentru exportatori;
 creşterea exporturilor de produse agricole acolo unde elasticitatea
cererii externe a permis absorbţia unor cantităţi suplimentare de mărfuri.

c) Riscul dobânzii
Acest risc apare în acele tranzacţii cu mărfuri agricole, când un operator economic nu
dispune de anumite resurse financiare pentru a achiziţiona o cantitate de produse agricole
217
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

şi se împrumută urmând ca în urma comercializării produselor achiziţionate să ramburseze

creditul. Riscul de credit sau riscul dobânzii se manifestă prin creşterea ratei dobânzii în
intervalul de timp dintre accesul la resursele financiare şi lichidarea creditului, creştere ce
poate determina pierderi la finele operaţiunii de comercializare. Acest risc se poate acoperi
prin includerea în preţul mărfurilor agricole a unei marje asiguratorii care să permită
acoperirea unei variaţii a creditului cu câteva puncte procentuale. Calculul trebuie făcut cu
mare atenţie, deoarece includerea unei marje asiguratorii mai mari poate duce la obţinerea
unui preţ necompetitiv pentru produsele agricole.

e) Comisioanele şi spezele aferente

Atunci când dorim să ne acoperim riscul unei tranzacţii cu mărfuri agricole prin utilizarea
contractelor pe opţiuni va trebui să achităm o sumă firmei de brokeraj care ne facilitează
tranzacţia. În situaţia în care realizăm operaţii consecutive de vânzare-cumpărare, pentru a
minimiza riscul este foarte posibil ca suma totală a comisioanelor datorate brokerului să fie
importantă comparativ cu pierderea/câştigul obţinut. De aceea se recomandă o informare
completă înainte de a realiza o tranzacţie pe pieţele financiare.

5. Factori de risc specifici comerţului exterior cu produse agroalimentare care pot fi

definite ca riscuri sistemice
Deşi sunt mai puţin controlabile şi mai dificil de prognozat, modificările pe termen lung
ale unui sistem economic naţional şi/sau mondial influenţează destul de mult fluctuaţia
preţului pentru mărfurile agricole.

a. Achiziţiile guvernamentale sunt cumpărări de mărfuri agricole, de regulă cereale, la

preţuri stabilite de către guvern care pot fi superioare preţului existent pe piaţă, în scopul
constituirii unor rezerve strategice. În general, achiziţiile guvernamentale au rolul de a
atrage excedentul de marfă existent pe o piaţă şi atenuează reducerea preţului atunci când
se înregistrează supraproducţii.

b.Starea mediului economic este stabilită printr-o serie de analize şi prognoze ce au ca

obiect o anumită piaţă şi este interpretată prin prisma unui set de variabile
macroeconomice. Masa monetară, situaţia creditului, gradul de impunere fiscală, rata
inflaţiei, evoluţia PIB-ului, situaţia balanţei de plăţi, soldul comercial, deficitul bugetar,
convertibilitatea monedei naţionale, riscul suveran sunt tot atâtea variabile care pot
influenţa cotaţia produselor agricole la bursă. Totalitatea acestor variabile macroeconomice
ne permite să apreciem gradul de stabilitate al unui sistem economic, naţional sau mondial
şi, implicit, anticiparea fluctuaţiilor preţului la diverse mărfuri agricole cotate pe piaţa care
face obiectul analizei.

c. Evenimente internaţionale
Preţul anumitor produse agricole, cum sunt zahărul, cafeaua, grâul sunt foarte sensibile la
diverse evenimente internaţionale, cum ar fi războaie conflicte civile, calamităţi naturale,
deciziile politice ale guvernelor. Spre exemplu, decizia de instituire a unei politici de
embargo pentru o ţară anume poate afecta producătorii interni în condiţiile în care acea ţară
constituie o piaţă de desfacere şi implicit va duce la scăderea preţurilor pentru produsul
respectiv; sau decizia de a relua relaţiile economice cu o ţară, care se constituie într-o

218
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

potenţială piaţă de desfacere, poate duce la creşterea preţurilor pe piaţa internă şi reprezintă
un semnal pentru deţinerea unor producţii mai mari.

Această ultimă situaţie ne duce cu gândul la un eveniment care deja a generat anumite
modificări ale comerţului mondial cu produse agro-alimentare. Acceptarea Chinei în cadrul
Organizaţiei Mondiale a Comerţului va genera modificări importante ale comerţului cu
produse agroalimentare nu numai în relaţia cu SUA, dar şi cu UE, Canada, Australia şi
Noua Zeelandă. Noul acord comercial încheiat între China şi SUA va permite obţinerea
mai multor concesii privind accesul pe piaţa cărnii de porc pentru SUA. Se estimează că
până în 2010 producţia de carne de porc în China să atingă 54 milioane MT (tone metrice),
iar cererea internă va fi de 48 milioane MT. Excedentul va fi orientat spre comerţul
internaţional şi va genera un impact semnificativ asupra preţurilor mondiale. El va permite
dezvoltarea comerţului intra-industrial între cele două ţări cu industrii de carne de porc
competitive. Se prognozează că Republica China va deveni un importator net de carne de
vita, pasăre şi peşte. Consumul de carne de pasăre va depăşi producţia de la 736.000 tone
în 2000 la 2142000 tone în 2010 în China. Cererea internă de carne de vită în China va
depăşi consumul de la 59.000 tone în 2000 la 2682000 tone în 2010. de asemenea, în
acelaşi interval de timp, consumul de peşte va creşte peste producţia obţinută, de la
1556000 tone la 3641000 tone. Aderarea la OMC va determina un impact substanţial şi
asupra industriei agricole americane şi mondiale, în special asupra grâului. Liberalizarea
politicilor cu China va determina o creştere a preţului mondial al grâului cu 2-5% în
următorii 5 ani, iar preţul intern (al SUA) pentru grâu va creşte cu 3-6% în acelaşi interval
de timp. Valoarea importurilor chineze cu SUA va creşte de la 221 milioane USD în
prezent, la 842 milioane USD în 2005.

Aşadar, impactul acestei subcategorii de factori de risc este foarte mare, iar incidenţa
asupra cotaţiilor mărfurilor agricole pe pieţele naţionale şi internaţionale este mai mult
decât semnificativ.

e. Discrepanţele economice
Datorită condiţiilor social-istorice diferite şi a localizării geografice, statele lumii prezintă
grade diferite de dezvoltare. Acest fapt îşi pune amprenta şi asupra fluxurilor comerciale ce
se dezvoltă între ele. În sec. XVIII şi XIX, statele slab dezvoltate aveau statut de colonii,
fiind dependente de metropolă. Aceste colonii furnizau materii prime pentru statele
industrializate şi constituiau pieţe de desfacere pentru produsele acestora. Comerţul cu
produse agricole avea, în mare, aceleaşi caracteristici: statele africane şi o serie de state
asiatice furnizau mărfurile agricole în stare neprelucrată şi de obicei la un preţ prestabilit
de către metropolă; mai mult, statele industrializate impuneau dezvoltarea anumitor culturi
agricole, de multe ori în sistem monocultură, care au generat un grad de dependenţă ridicat
al coloniilor faţă de metropole. Chiar şi după câştigarea independenţei politice, ţările slab
dezvoltate au fost orientate, de către statele puternic industrializate, către acele culturi care
nu puteau fi obţinute datorită condiţiilor climatice şi de relief: condimente, trestie de zahăr,
arahide, tutun, ceai, cafea, mac sau către producţia de alimente deficitare pe pieţele interne
cum sunt zahărul, uleiurile vegetale, băuturile. Este cunoscut cazul Senegalului, care a
devenit importator de orez pentru a înlocui meiul şi sorgul din raţiile alimentare zilnice,
deoarece era mult avantajoasă pentru ţările dezvoltate cultivarea pământului cu arahide.

219
Capitolul 6-Reconsiderarea importanţei riscului în comerţul exterior cu produse agroalimentare

220
Capitolul 6-Reconsiderarea rolului riscului in comertu lexterior cu produse agroalimentare

221