MIOP

Costin Barbutz

1
 SCENA I
PERSONAJE:

TÂNĂRUL DOMN: tânăr, frumos îmbrăcat, aproximativ 30 de ani

DOAMNA ÎN VÂRSTĂ: doamnă în vârstă, îmbrăcată în halat de casă
VOCEA DE LA TELEVIZOR

DECORUL
Birou directorial.
Biroul masiv se află în mijlocul încăperii. În jur, rafturi cu cărţi. Pe birou, un computer, obiecte de
scris de lux, telefon fix şi telefoane mobile.
Pe scaunul directorial, tânărul domn lucrează concentrat la calculator.

TÂNĂRUL DOMN
- Mama măsii de treabă!
(unul dintre telefoanele mobile sună, tânărul răspunde dar e continuu atent la calculator)
TÂNĂRUL DOMN
- Alo! Da mă, am terminat. Cine ţi-a zis? Păi şi de ce nu m-a sunat ieri. Hai, mă, să mă mai lase în
pace. Păi şi ce dacă? (lăsându-se pe spate) Păi a făcut cum i-am zis eu? Spune-i să mai facă o data.
(aproape închizând telefonul) …şi să mă sune ea!
(lasă mobilul pe masă şi continuă să lucreze la computer)
(după un timp ia un postit şi notează ceva pe el)
(sună telefonul fix, răspunde)
TÂNĂRUL DOMN
- N-am timp, un pic mai târziu!
(închide)
(se ridică de la birou şi face câteva mişcări de dezmorţire)
TÂNĂRUL DOMN
- Nu pot să-i înţeleg pe oamenii ăştia.
(se duce şi scoate dintr-un loc ascuns o sticlă de coniac, îşi toarnă o gură într-un pahar, se
răzgândeşte, mai toarnă o gură şi se duce cu paharul la birou, se trânteşte pe scaun, îşi aduce
aminte brusc ceva.Se duce la uşă şi o încuie. Revine la loc şi mulţumit de sine îşi aprinde un
trabuc)
TÂNĂRUL DOMN
(mormăind, se uită la ceasul de perete)
- …şi ce dacă e 10!
(fumează şi bea visător cu picioarele pe masă)
TÂNĂRUL DOMN
- Mda! (ca un motan) E frumoasă viaţa…!
(fumează şi se gândeşte, după care îsi îndreaptă brusc atenţia către public)
TÂNĂRUL DOMN
- Credeţi totuşi că e atât de uşor? Credeţi că pentru mine viaţa e mai uşoară fiindca sunt aici, în
biroul ăsta?
(pauză, mai trage din ţigară şi se gândeşte la ceva)
TÂNĂRUL DOMN
- Voi ce faceţi? Vă treziţi dimineaţa, vă beţi cafeaua cu soţii şi soţiile voastre, schimbaţi două trei
vorbe, vă sărutaţi, vă ziceţi cuvinte de încurajare şi pe urmă vă plimbaţi spre serviciu. Acolo vă
aşteaptă un birou plin de colegi, a doua cafea de dimineaţă, o mică bârfă, comentarii despre ce a

2
fost aseară la televizor şi…(iar ia o pauză pentru fumat şi băut)…la urma urmelor ce aveţi de făcut.
În primul rând, aveţi sarcini clare. Tu (arătând spre cineva din public) trebuie să verifici un
contract de două ori pe an, tu răspunzi la un telefon punând placa cu “nu intră in atribuţiunile
noastre”, tu, tu ce faci, în afară de faptul că eşti responsabilă cu făcutul cafelei şi cumpăratul
covrigilor, ce mai faci? Iar tu? După figură am impresia că eşti responsabil cu buna-dispoziţie şi
curtatul colegelor..n-ai o viaţă asa de rea cum îi spui soţiei cand ajungi acasă. Oricum, in fiecare zi,
stiţi ce vă aşteaptă acolo unde mergeţi. De fapt, să fim serioşi, pentru voi, serviciul e o a doua
familie, sau prima…e frumos.
(se opreşte să mai tragă un fum şi să se mai gândească)
TÂNĂRUL DOMN
- Aşa, să revin. Una peste alta, după opt ore vă duceţi acasă cu sentimentul datoriei împlinite,
bifând încă o zi, gândindu-vă acum la micile bucurii din familie ..si la ziua de salariu, evident. Vă
plângeţi în stânga şi-n dreapta de viaţa grea…
(se aude o bătaie în usă şi cineva încearcă clanţa, se ridică destul de brusc de pe scaun şi deschide
fereastra, mai trage două fumuri şi aruncă tigara de foi pe geam)
TÂNĂRUL DOMN
- Nu e chiar aşa uşor cum credeţi, nu mă judecaţi! Astea două (şi arată spre ţigara aruncată şi spre
paharul de coniac) sunt singurele bucurii ale zilei mele…..şi nici de astea nu am parte în linişte..
(sună telefonul)
TÂNĂRUL DOMN
(arătând spre telefon)
- …poftim!
(răspunde la telefon)
TÂNĂRUL DOMN
- Nu, ţi-am spus că nu pot acum, nu mai insista!(pauză) Da, un pic mai târziu! Da….mulţumesc!
(ia paharul de pe masa şi-l pune la loc în dulap, la fel şi scrumiera, vântură cu mâna prin camera ca
să alunge fumul şi se aşează din nou la birou unde începe să lucreze la calculator)
(după un timp)
TÂNĂRUL DOMN
- Nu pot nicicum să înţeleg.
(ia telefonul mobil şi sună pe cineva)
TÂNĂRUL DOMN
- Băi, nu pot să trec de ăla! (ascultă) Înţeleg, dar nu îl găsesc! (ascultă). Hai, ştii ceva, treci tu
după-amiază pe aici şi o lămurim.
(închide telefonul şi continuă să butoneze plictisit şi uşor nervos după care renunţă şi se lasă pe
spate ţinându-se cu mâinile de cap, se ridică şi descuie uşa, o deschide, se uită afară apoi o închide
la loc. Se duce la fereastră şi zâmbeşte cu mâinile în buzunare în faţa geamului deschis).
TÂNĂRUL DOMN
- Eu, şi turnul meu de fildeş…
(sună mobilul, se duce, îl ia de pe birou şi răspunde)
TÂNĂRUL DOMN
- Da! Când? Şi cine mai intră? O.K. Despre ce? (aşezându-se la birou şi dând drumul la
“teleconferinţă”) Acum, acum, da.(închide telefonul şi îşi pune căştile şi microfonul de la
calculator)
TÂNĂRUL DOMN
- Bună dimineaţa tuturor!(ascultă) Abia acum m-a sunat. (ascultă) Îmi pare rău. (ascultă) Da, uite
despre asta aveam de gând să vă spun şi eu. Implementarea tipului de reţea pe care am propus-o mi
se pare o idee bună. Am făcut un sondaj şi majoritatea achiesează la tipul ăsta de organizare.
(ascultă). Am enumerat in mail-ul pe care vi l-am trimis toate avantajele.(ascultă). Mă rog sunt
deschis la discuţii…şi la critici constructive.(ascultă). Da, sunt de acord, nu e o idee profund
originală dar marile idei sunt îmbunătăţiri ale unor idei mai vechi. (ascultă). Eu am încercat, mă

3
rog…empiric să o pun în aplicare la mine dar numărul utilizatorilor este de esenţă. (ascultă). Nu
vreau să pară că scot asul pe masă dar de fiecare dată când comunitatea a venit cu o propunere am
acceptat-o şi am implementat-o!(pauză). Nu, nu mă supăr dar nu înţeleg de ce Talibanul refuză atât
de tranşant. (ascultă). Omule, nu am de gând să mă cert cu tine, nici măcar să intru în polemici, am
propus, v-am trimis, aştept un rezultat. Nu am forţat pe nimeni, nu am spus nimănui că ideea mea e
mai bună decât ideile celorlalţi.(puţin iritat). Ştiţi ceva, am înţeles, nu vă convine, lăsaţi-o
încurcată. M-am trezit foarte O.K. în dimineaţa asta, nu înţeleg de ce, dintr-o dată propunerea mea
ajunge mare subiect de ceartă.(ascultă). OK, OK, reluăm subiectul altădata. Ce mai e pe ordinea de
zi? (ascultă) Aştept atunci să-mi trimiteţi şi mie pe mail.(ascultă, după un timp îşi scoate căştile de
pe urechi şi închide “videoconferinţa”)
TÂNĂRUL DOMN
- Băi, ce nenorociţi! Faza asta chiar n-am înţeles-o.
(ia unul dintre telefoanele mobile şi sună pe cineva)
TÂNĂRUL DOMN
- Alo, băi, de ce nu-mi spui şi mie înainte, că ăştia au de gând să sară pe mine în modul ăsta? Dar
care-i treaba? Ce mari geniali sunt ei să vorbească aşa?(ascultă) Ştii ceva eu îmi bag picioarele!
(ascultă)(mai liniştit). Bine, hai că vorbim mai târziu, vorbim când termini, mă suni tu!Da? Şi să-
mi trimiţi şi mie alea? Merci! Hai, salut!
(stă un pic pe gânduri dupa care îşi îndreaptă din nou atenţia către sală)
TÂNĂRUL DOMN
- Mda..zilnic mă confrunt cu aşa ceva. Zilnic trebuie să iau decizii. (mai tare) şi nu decizii de tipul:
ce trebuie făcut azi de mâncare, oare mai e zahăr în dulap, oare i-a plăcut colegei muzica pe care i-
am adus-o? (ridicându-se) Nu domnilor, decizii care vă privesc pe aproape fiecare dintre
dumneavoastră. Rezultatul unei asemenea discuţii(arată cu degetul spre calculator) vă poate afecta
viata! O mare idee se poate naşte sau poate fi omorâtă în faşă. Credeţi că orgoliul meu rănit
contează. Aşa cum poate contează pentru voi că şeful s-a răstit alaltăieri dimineaţa la unul dintre
voi că nu i-aţi adus nu’ş ce hârtie la timp? Imediat v-aţi gândit la ziua de alaltăieri. Aşa e? V-aţi
gândit. De unde ştie asta? Sau: da mă, băga-mi-aş picioarele, cum naiba dreg săptămâna viitoare
faza aia cu şefu’? Eu nu. Eu nu am voie să am orgolii, nu am cui să mă plâng. Mai vedeţi pe cineva
pe aici? Nu, eu trebuie să lupt pentru ideile mele, trebuie să mă gândesc la strategii, la atitudini pe
care să le adopt în faţa unuia sau altuia, în funcţie de personalitatea lui, de puterea lui de decizie.
Iar în final(gest patetic) în final…(lasă mâinile jos)să se aleagă praful.
(se duce iar la birou şi mai butoneaza la mouse)(se ridică brusc)
TÂNĂRUL DOMN
- Dar nu am voie să mă las, nu am voie! (mai calm) Pentru voi, în numele vostru nu am voie.
(Pune mâna pe telefonul fix şi apasă pe un buton)
TÂNĂRUL DOMN
- Pot să mai primesc şi eu o cafea? (ascultă) Bine, aştept!
(trântindu-se pe scaun)
TÂNĂRUL DOMN
- Aia e!
(lucrează concentrat la calculator, după o vreme iar sună unul dintre mobile, se uită cu reproş în
sală şi într-un final răspunde)
TÂNĂRUL DOMN
- Da! (continuă să butoneze mouse-ul)Da! (puţin alertat) Pe ce program?
(se ridică de la birou şi caută nervos telecomanda, ascultând în continuare ce i se spune de la
celălalt capăt)Băi ăştia-s nebuni? (ţipând) Stai, mă că nu găsesc telecomanda! Băga-mi-aş în ea de
telcomandă unde mă-sa am pus-o? (o găseşte şi aprinde televizorul, în acelaşi timp închide
telefonul)(la televizor rulează ştirile, le urmăreşte în picioare cu telecomanda în mână şi mare
atenţie)
VOCEA DE LA TELEVIZOR

4
- “…necesită un procesor de minim 1GHz, 32 de biţi (x86) sau 64 de biţi (x64), RAM de 1GB (32
de biţi) sau de 2GB (64 de biţi), spaţiu pe disk de 16GB (32 de biţi) sau 20GB (64 de biţi) şi un
procesor de grafică DirectX 9 cu driver WDDM 1.0 sau mai mare.Pe 13 octombrie, cunoscuta
firmă a lansat un security patch, care conţine 13 elemente de securitate importante ce repară 34 de
vulnerabilităţi ale sistemului. Până la 31 decembrie, preţul estimat al licenţei full de pachet în
promoţie va fi de 119.99 EUR pentru versiunea Home Premium (discount de aproximativ 110
EUR faţă de preţul curent al prdusului anterior), iar în afara promoţiei va fi de 199.99 EUR, o
reducere de 13% faţă de versiunea curentă de pachet Home Premium.
TÂNĂRUL DOMN
- Extraordinar! Exact asta ne mai lipsea! (televizorul continuă să meargă tare, el rămâne în
mijlocul camerei vizibil îngrijorat, se aude o bătaie în uşă)
TÂNĂRUL DOMN
(nervos)
- Da!
(uşa se deschide încet şi intră o femeie în vârstă cu o cârpă sub-braţ, ducând în mână o tavă cu o
ceaşcă de cafea şi o farfurie cu mic dejun)
DOAMNA ÎN VÂRSTĂ
- Eu sunt!(se duce şi pune tava pe birou) Dă televizorul ăla mai încet!
(tânărul dă sonorul mai încet de la telecomandă, se uită lung la femeie şi se hotărăşte să stingă
televizorul. Se îndreaptă spre scaunul de la birou. Femeia îşi trage scaunul din faţa biroului şi se
aşează păstrând cârpa în mâna şi jucându-se cu ea).
DOAMNA ÎN VÂRSTĂ
- Vreau să vorbesc ceva cu tine!
TÂNĂRUL DOMN
(aranjându-şi în faţă micul dejun şi cafeaua cu un aer directorial):
- Mmm!
DOAMNA ÎN VÂRSTĂ
- Puiul mamei!
TÂNĂRUL DOMN
-Iar?!
DOAMNA ÎN VÂRSTĂ
- Dragul mamei, uite..nu te supăra, am vorbit cu Doamna Ionescu…
TÂNĂRUL DOMN
- Hai, mă, mamă!
DOAMNA ÎN VÂRSTĂ
- Ai 30 de ani, mâine-poimâine faci 31. Apucă-te şi tu mamă de ceva.(o ia repede ca să nu fie
întreruptă) Stai toată ziua în camera asta a ta, cu, cu (arată spre computer) cu măgăoaia asta şi
cu telefoanele astea. Afară e frumos, e soare, sunt fete, să te duci şi tu mamă, ca un om
cumsecade la un serviciu, să câştigi un ban al tău, să-ţi faci şi tu o familie, un copil.(tânarul
lasă micul dejun şi se ridică de la birou, se ridică şi femeia şi o ia cu spatele către uşă
continuând). Eu nu zic ca să te supăr, nu că te grăbesc, dar uite, zicea madam Ionescu că are pe
cineva la Finanţe. (e ieşită deja pe uşă şi continuă de afară, tânărul stă în uşă vizibil iritat şi
aşteaptă să termine). Hai măcar să stai de vorbă..
TÂNĂRUL DOMN
- Da, mamă, saru-mâna pentru cafea. Da.
(inchide uşa)
TÂNĂRUL DOMN
(către public):
- Despre asta-i vorba!

5
 SCENA 2
PERSONAJE

EL: Domn matur şi serios, trecut de 40 de ani

EA: Doamnă matură şi responsabilă, trecută de 40 de ani
Irina : Tânără, frumoasă, vorbăreaţă, până în 30 de ani
Ionuţ : Tânăr, elegant, pasionat de calculatoare, până în 30 de ani

DECOR

Cameră de familie în ajunul Crăciunului. Brad, masă de sărbătoare. Două uşi, una spre bucătărie,
cealaltă spre hol.

EL
(citind un pliant de oferte la market):
- Hm. Numai porcării!
EA
(aranjând masa):
- Căutai ceva?
EL
(lăsând oferta din mână) :
- Nu.. mă gândisem înainte de sărbători să iau un aparat de pozat mai performant lu’ asta mică
şi… numai prostii. Mă aşteptam să facă reduceri mai serioase de Crăciun..
EA
(continuând să aşeze masa):
- Şi-a exprimat ea dorinţa sau..aşa.. surpriză?
EL:
- -Surpriză, surpriză. Are unul vechi dar de când cu pixelii, trixelii aştia, (facând un gest
caraghios) trebuie nou, performant. Pe vremea noastră erau doar un singur tip, conta cât de
bun eşti la fixarea diafragmei, vitezei de expunere,..la developat.
EA:
- Ei hai că exagerezi! Şi atunci erau mai multe tipuri, mai multe calităţi.
EL:
- Da, dar tot trebuia să fixezi, diafragma, alea..acum orice prost face poze. E mare fotograf, ce
să-ţi spun. Atunci, fotograf..era o chestie!
EA
(oprindu-se amuzata)
– Nu înţeleg de ce te revolţi aşa. Astea sunt timpurile. Eu nu i-am luat lui Ionuţ laptop? Şi încă
nu orice laptop, nu ştiu ce hard, placă..îmi tot explică ce minune e aparatul ăla.
EL
(un pic revoltat):
- Păi calculatorul vechi ce avea? Abia era cumpărat şi ăla..de ziua lui parcă.
EA:
- Ei, da..dar(zâmbind uşor ironic) laptop-ul e laptop, calculatorul, calculator.
EL:
- Adică?
EA:
- ..păi, da, calculatorul e fix, pe când laptop-ul îl poate lua cu el oriunde. În oras, în vacanţă.

6
EL:
- Ia uite, ce să-ţi spun..”în oraş, în vacanţă”..Da’ ce frate, s-a născut cu el de gât? Ce trebuie să
stea toată ziua cu nasul în..în..trăsnaia aia?
EA
(împăciuitoare):
- Aşa sunt timpurile..Hai, ajută-mă să aduc şi băuturile din bucătărie că se face târziu!
(el se ridică şi aduce împreună cu ea câteva sticle şi pahare cu care completează masa de
sărbătoare)
EL:
- Dar acuma unde au mai dispărut?
EA:
- Cred că sunt prin cameră pe undeva. Îi arată Ionuţ nu ştiu ce program de prelucrat poze.
EL:
(dând din cap):
- Mai bine ar fi venit să te ajute cu masa. N-au nicio responsabilitate. Sunt obişnuiţi să le vină
totul pe tavă.
EA:
- Ei hai, nu e chiar aşa, şi ei trăiesc timpuri destul de dificile.
EL:
- Ei da, dificile, ce-i aşa de dificil acum. Au tot ce le trebuie, se duc la un serviciu unde nu au
cine ştie ce responsabilitate, în rest..nu ştiu ce să mai cumpere..să mai inventeze că au nevoie.
EA:
- De ce îl mânii pe Dumnezeu, nu sunt atât de pretenţioşi.
EL:
- Da, mă rog…Oricum ca să facă ceva, trebuie să le spui, nu au pic de inţitativă , pic de
responsabilitate.
EA:
- Nu mă pronunţ în privinţa Irinei dar Ionuţ, zic eu, dă dovadă de maturitate prin felul în care a
început să rezolve problemele casei.
EL:
(aprinzându-şi o ţigară):
- Adică.
EA:
(aşezându-se)
- Ştii ţeava aia din beci care tot curgea şi o reparam, ţinea un timp şi..
EL:
- Aşa.
EA:
- A venit cu nu ştiu ce meşter de la el de la serviciu şi a schimbat-o cu totul, practic a schimbat
toată ţevăria de la podea până la scurgere.
EL:
- Hai, na, nu ştiam.
Irina
(intrând) :
- Despre ce vorbeaţi.
EA:
(ridicându-se):
- De-ale noastre de-ale “bătrânilor”.
Irina:
- Ei lasă, că nu sunteţi atât de bătrâni! (se duce şi-l pupă pe obraz pe El) Mai ales tu!
EL:

7
 - Nu-i frumos să vorbeşti aşa. De câte ori să-ţi spun să nu mai faci glume din astea.
Irina
(catre Ea):
- Hai nu te supăra, ştii doar că nu o fac cu răutate!
EL:
- Puteai să vii să ajuţi la pusul mesei.
EA:
- Las-o, ea a insistat, eu i-am spus că n-am nevoie de niciun ajutor. Nu s-a mai văzut demult cu
Ionuţ şi …aşa am mai stat şi noi de vorbă. Au mai stat şi ei împreună să vorbească de ale lor..
Irina
(ridicându-se de pe marginea fotoliului):
- Păi gata, am vorbit, ai nevoie de ajutor?
EA:
- Nu, draga mea, chiar nu am nevoie, uite, am terminat. Mai aştept să se termine cu friptura din
cuptor ca să nu mă ridic în timpul mesei şi gata… putem să mâncăm. Ionuţ pe unde e?
Irina:
- Ei, mai întârzie şi el un pic, (în şoaptă) Mai are ceva de împachetat.
EL:
- V-am spus să încetaţi cu cadourile astea! Sper că nu aţi cheltuit banii pe ceva scump.
Irina:
- Hai, nu ne strica tot cheful! E Crăciunul, e normal să facem cadouri. Voi nu ne-aţi luat la
fiecare câte ceva?
EL:
- Mmmm!
EA:
(plecând spre bucăăarie şi zâmbind):
- Da, Irina, ai dreptate, de ce nu-i laşi în pace, e plăcerea lor.
Irina
(către el):
- Ei, ce ţi-a mai spus?
EL:
- Adică, ce să-mi spună?
Irina:
- Ce-aţi mai vorbit? Ţi-a spus ceva despre Ionuţ?
EL:
- Adică.
Irina
(uşor iritată):
- Adică, adică! Ţi-a zis sau nu ţi-a zis ceva?
EL:
- Chiar nu înţeleg despre ce vorbeşti. Mi-a spus că a schimbat nu’ş ce ţevi prin beci şi..cam atât.
Irina:
- Şi n-ai întrebat-o despre colega aia de serviciu a lui?
EL:
- Irina, ştii că nu-mi plac discuţiile astea. Nu m-am băgat niciodata şi n-am să mă bag nici
acum. E major, e responsabil, face ce vrea.
Irina
(clătinând din cap):
- Totuşi.
Ionuţ
(intrând pe uşă):

8
 - Ei …gata?
Irina
(tresărind):
- Gata ce?
Ionut:
- Masa, pregatirile..
Irina:
- Păi de unde să ştiu?
EL:
(ridicându-se din fotoliu si dând să se aşeze la masă):
- Maestrul de ceremonii e la bucătărie pentru ultimele pregatiri. E cam gata.
Ionuţ
(către El):
- Păi nu mergi până la ea să vezi dacă e gata?
EL:
(pregătit să fie iritat):
- Eu?
Irina
(împingându-l):
- Hai, hai, du-te la bucătărie un pic..
EL:
(fixându-se pe picioare mirat):
- ..păi.
Irina:
- Of, greu mai pricepi, are omul ceva de pus sub brad…eu la fel.(împingându-l), fă-ţi şi tu de
lucru prin bucătăie zece minute. Hai, hai!

Ionuţ dispare şi el după cealaltă uşă şi începe să aducă pungi de cadouri pe care le aşează sub brad.

Irina
(reapare in cameră):
- Stai!
Ionuţ:
- Ce-i?
Irina:
- Stai că le încurci!
Ionuţ:
- Ce-ncurc, dragă? Oricum sunt bileţele pe fiecare.
Irina:
- Da, dar eu am unul special si vreau să-l dau la sfârşit. Să vezi ce râs o să fie.
Ionuţ:
- Pentru cine?
Irina
(arătând spre bucătărie):
- Pentru el.
Ionuţ:
- OK, uite, astea sunt ale mele, pe ale tale pune-le tu cum vrei.

Irina alege pungile aruncând câte un ochi în fiecare.

Irina:

9
 - Când am intrat, am surprins o discuţie între ei.
Ionuţ:
- Mmm!
Irina
(asezând cadouri sub brad):
- Era vorba despre noi cred, fiindcă s-au oprit brusc.
Ionuţ:
- Adică, ce spuneau?
Irina:
- Nu ştiu. Până la urmă, conteaza?
Ionuţ:
- -Păi tu ai deschis subiectul.
Irina:
- -Ei am deschis..Mă gândeam aşa la ei..ce drăguţi sunt când stau şi vorbesc despre noi. Oare ce
crezi că spun?
Ionuţ:
- Păi ce e de spus? Vorbesc despre serviciul fiecăruia, despre micile bucurii, despre griji..
Irina:
- Ţie nu ţi se pare că au îmbătrânit tare în ultimul an?
Ionuţ:
- Nu. La cine te referi?
Irina:
- Păi nu ştiu..la amândoi cred!
Ionuţ:
- Cred că exagerezi, eu nu văd nimic schimbat.
Irina:
- Bănuiesc că asta e foarte frumos.
Ionuţ:
- Eu am terminat cu aşezatul.
Irina
(scoţând un pachet mai în faţă) :
- Da, cred că şi eu.
Ionuţ
(trântindu-se în fotoliu):
- A mai venit un Crăciun.
Irina
(reaşezând globuri prin brad):
- Da…fericit aş zice.(se uită întrebător spre Ionuţ)
Ionuţ
(surprinzându-i privirea):
- Da, fericit!
Irina:
- Auzi, tu o mai iubeşti?
Ionuţ
(imitând-o) :
- Auzi, tu îl mai iubeşti? Ce fel de întrebări sunt astea? Normal, nu s-a schimbat nimic.
Irina
(hotărâtă să spargă misterul):
- Şi colega de la serviciu?
Ionuţ
(acoperindu-şi faţa cu palma):

10
 - Aoleu, până şi tu ai aflat?
Irina
(frenetică) :
- Aha, păi vezi, deci e ceva!
Ionuţ:
- E pe naiba, nu-i nimic, vorbeşte mai încet! E o nebună care nu mă lasă în pace. Atât. Nu i-am
dat în niciun fel să înteleagă că aş fi disponibil.
Irina:
- Dar nici că eşti total indisponibil.
Ionuţ:
- Ba chiar, da. A făcut o fixaţie şi i se pare ei că mă poate face mai fericit decât mă face soţia,
îmi tot aduce prăjituri, îmi face cafele şi bineînţeles că toţi colegii au impresia că e ceva între
noi . E o tâmpenie, nu e nimic.
Irina:
- Şi..nu are dreptate?
Ionuţ:
- Cu ce? Hai mai, lasă-mă în pace! Cauţi un motiv să te iei de mine?
Irina:
- Hoo, că nu te mai intreb nimic!
EL:
(intră pe uşă):
- Hai, gata? Ne aşezăm şi noi la masă săptămâna asta?
Irina:
- Gata, gata!
Ionuţ:
- Păi nu desfacem întâi cadourile? Parcă aşa era tradiţia.
EA:
(intrând):
- Bineînteles, eu le-am pus deja! Dealtfel o parte dintre ele se bănuiesc deja.
Irina:
- O să ne prefacem că e surpriză.
EL:
- Ei, hai odată, le desfacem, hai, fraţilor că mi-e foame!
EA:
- Hai, gata! Să punem nişte colinde şi gata.
(Dă drumul la colinde)

Irina se aşează prima lângă brad şi începe să umble printre cadouri.

Irina:
- Ăsta …ăsta e pentru tine! (îi întinde Ei cadoul).

Ea îl desface repede în timp ce ceilalţi o urmăresc.

EA:
- Un şal! Vai ce frumos e! De la care dintre voi e?
Irina:
- De la niciunul, de la Moş Crăciun!
EA:
(râzând)
– Aha, hai să te pup Moş Crăciun. (se apleacă şi o pupă pe Irina)!

11
Irina
(cotrobăind mai departe) :
– Ăsta e …pentru tine!(îi intinde Lui cadoul)

El îl desface sub privirile celorlalţi.

EL:
- O lavalieră! Vai ce frumos! Pe cine trebuie să pup?
Irina
(râzând) :
- Tot pe Moş Crăciun!(se apleacă şi o pupă pe Irina)
Irina
(cotrobăind mai departe)
– Iar ăsta e, bănuiesc, pentru tine!(îi întinde cadoul lui Ionuţ, care îl desface sub ochii celorlalţi)
Ionuţ:
- Un webcam RTX400! Moş Crăciun eşti mare! ( se apleacă şi o pupă pe Irina)
Hai gata, acum treci şi tu!
Irina:
- Nu, nu, nu! Şi acum cadoul comun de la cei doi Moşi Crăciuni(arată spre sine, spre Ionuţ şi
spre Ea), pentru tine…(arată spre El).

El işi desface cadoul cu o figură mirată.

EL:
- Ha! (scoate un aparat de fotografiat model foarte vechi) Măi glumeţilor!(ceilalţi râd) Să ştiţi că
de fapt ăsta e un aparat cu adevărat bun.
EA:
- Să-l stăpâneşti sănătos!
EL:
- Hai să vă pup, şmecherilor! (îi pupă pe toţi). Şi acum, pentru că sunt cel mai bătrân de aici,
daţi-mi voie să fac şi eu pe Moşul. ( se apleacă şi ia pungile de cadou pe care le împarte).
Pentru tine, pentru tine şi pentru tine!

Fiecare desface cadoul. Irina, un aparat de fotografiat ultimul tip, Ionuţ o cravată iar Ea un set de
CD-uri.

EA:
- Edith Piaf, vai cât îmi doream discurile astea.
Ionuţ:
- CD-uri!
EA:
- CD-uri, discuri, tot aia, hai să te pup!(îl pupă pe El, pe obraz). Uite, astea sunt de la mine! (şi
se apleacă sub brad de unde scoate trei cadouri pe care le oferă fiecăruia.) Tu, (se uita spre
Ionuţ) iţi ştii deja cadoul!

Ionuţ desface pachetul unde găseşte un laptop. Se duce şi o pupă. La fel face şi Irina care a primit
un telefon mobil ultimul tip şi El care a primit o pipă pe care o tot flutura in mâini.

Ionuţ se apleacă şi el sub pomul de Crăciun de unde ia ultimul pachet, pe care îl oferă Ei. Ea îl
desface.

12
EA:
- Un colier de perle! Şi o camee! Vai! (vizibil emoţionată îl ia pe Ionuţ în braţe şi îl sărută)
Unde să mai găsesc un soţ ca el?
EL:
(care o sărută deja pe Irina):
- Dar eu o soţie ca ea? La masa! La masa, ca mor de foame!
Irina
(luând aparatul de fotografiat):
- Staţi, staţi asa! Unu, doi, trei. (întorcându-se spre public şi făcându-i o poză cu blitz-ul aprins)
La mulţi ani!!

SCENA III
PERSONAJE

El: bărbat responsabil, soţ înţelegăator între 30 si 40 de ani

Ea: visătoare, preţioasă, pretenţioasă, cu ceva internari la boli de nervi, soţia dânsului, vârsta
asemănătoare

DECORUL:
O bancă într-un parc de provincie. Toamnă, sfârşit de octombrie.

Printre fagii bătrâni, chiar lângă chioşcul fanfarei, se agită împrejurul unei bănci, un pic nervoasă,
de fapt doar nerăbdătoare, o siluetă tânără. Îi este frig, îi pare rău că nu şi-a luat cu ea şalul de lână.
Se opreşte scurt şi parcă răzgândindu-se o ia de la capăt cu paşi din ce în ce mai studiaţi până când
aproape totul se transformă într-un dans.
El stă pe bancă cu un maldăr de hârtii pe genunchi încercând să coreleze datele de pe foi.
Ea:
- Mai lucrezi mult la alea?
El:
- -Ana, doar ne-am înţeles de acasă.
Ea
( îl imită cu voce de copil mofturos):
- Ne-am înţeles, ne-am înţeles. Nu mai ai timp de mine, doar de, de…(arată către maldărul de
hârtii aşezate minuţios pe servietă)
El lasa pentru o clipă mâna să se odihnească şi ridică ochii spre ea.
El:
- Ana…

Ea:
- Ce-i cu figura asta ameninţătoare, uite nu mai pot de frică. Nici când ieşim nu poţi să le laşi,
te-ai plictisit de mine, asta se întâmplă, s-a întamplat de mult, de fapt, n-ai chef să recunosti, ţi-
e frică!
El:
- De ce exagerezi?
Ea:
- Da, aşa sunt eu, mereu exagerez!

13
 Cu un gest de lehamite, ea îşi reia dansul în jurul băncii. Fredonează, se opreşte, pare că
încearcă să-şi amintească o continuare şi o ia de la capăt. Îl priveşte din când în când pe furiş
cum lucrează, se pregăteşte să-i mai spună ceva dar renunţă ştiind că nu-l poate convinge.
Ea:
- Auzi, pantofii ăştia ai mei nu au nicio legătură cu nimic. Auzi?! Alo!!
El:
- Ana, lucrez.
Ea:
- …şi nu te poţi opri o secundă să stai de vorbă cu mine? Ce zici de pantofii ăştia, ai mei, tu nu
ai văzut dimineaţă ce-mi pun în picioare? Nu puteai să zici ceva?
El:
(apăsat)
- Ana, ce au, ce e cu ei?
Ea:
(ţipând)
- Sunt aiurea, sunt absolut alături, nu se potrivesc cu nimic şi nici nu-mi plac.
El:
- O să luăm alţii. Hai, lasă-mă să lucrez, trebuie să termin până după-amiază.

Ea ezită puţin, pare că răspunsul o mulţumeşte.

Ea:
- Am văzut o pereche…dar scumpi, arată totuşi cumva.
El:
- Pe ăia îi luăm, diseară mergem şi-i cumpărăm.
Ea:
- Dacă închide?
El:
- Nu închide, îţi promit că în seara asta îi ai.

Ea îşi reia plimbarea, zăreşte la câţiva paşi o castană şi porneşte hotărâtă spre ea, o ridică. O
fascinează nuanţa, maroul acela special, strălucitor.

Ea:
(ca pentru sine) :
- Ceva lung, de catifea sau mătase castanie, cu bretele, şi parfumul din Franţa, ar fi perfect
pentru teatru, pentru concerte. Discretă şi în acelaşi timp strălucitoare, câtă fericire, şi perlele
…La aşa ceva s-ar potrivi perfect.
Ea
(tare):
- Când mai avem drum pe la Bucureşti?
El:
- Mmm.
Ea:
- Ajungem la Bucureşti luna asta?
El
(pentru sine, cu ochii in aceleaşi hârtii):
- +,- 2 la sută, nu e tocmai rău.
Ea:
- Alexandru!!
El:

14
- Da, spune.
Ea:
- Alexandru, te-am întrebat ceva.
El:
- Hai, Ana fii cuminte, lasă-mă să termin.
Ea:
- Dar ţi-am pus o simplă întrebare, ţi-e greu să-mi răpunzi şi la o întrebare simplă sau nu mai
merit atenţia ta? Iar tonul, ce-i aia “fii cuminte”?
El
(răsuflând):
- Ce e?
Ea:
- Nimic, nu mai are nicio importanţă.
El:
- De ce îmi faci aşa, ştii că te iubesc, de ce nu vrei să înţelegi că am puţină treabă acum, termin
şi pe urmă stăm de vorbă cât vrei.
Ea:
- Cât vreau? Să-nţeleg că vorbeşti doar ca să-mi faci mie o plăcere.
El:
- Ana!
Ea:
- Mai ai mult?
El:
- Ştii că sunt presat de timp acum. La trei dau situaţia şi am terminat, pe urmă mergem unde
vrei, stăm de vorbă, hai…
Ea:
- Puteai măcar să-mi răspunzi la întrebare.
El:
- Bine, îţi răspund, întreabă-mă?
Ea:
- Deci nici n-ai auzit că vorbeam cu tine.
El:
- …
Ea:
- Mai mergem pe la Bucureşti luna asta?
El
(calm):
- Dacă vrei tu să mergem, mergem.
Ea
(nervoasă, sătulă să mai facă alte concesii):
- Vreau!

Se aşeză pe bancă lângă el, îşi lasă capul pe spate şi incepe să urmărească norii.

Ea
(uşor patetic):
- Aceiasi nori trec şi pe deasupra mării, şi pe deasupra munţilor. Am putea să fim într-un loc
minunat acum, în vacanţă. De ce s-a terminat vacanţa? Ce regulă stupidă care ne impune
“sezoane” de vacanţă şi sezoane de muncă. Măcar nu trebuie să stau într-un birou. La ora asta
oamenii sunt înnebuniţi în birouri, se agită, uită de vieţile lor, modifică parcă şi duratele, ies

15
 din timpul ăsta minunat, de sub umbra ceasului de bunică al cerului în favoarea cronometrelor
de pe calculatoare, cască ochii răvăşiţi la ceasurile rotunde cocoţate deasupra uşilor. Aceiaşi
nori, aceiaşi… (către el) Când vine vacanţa?
El:
- Poftim?
Ea
(scârbită):
- Nimic, vorbeam singură. Parcă vara a trecut atât de repede…De ce nu putem să ne luăm şi o
vacanţă de toamnă? Parcă aş merge undeva, la munte. Mi-ar plăcea să zăresc pe geam, prin
ploaia rece, vârfurile brazilor, verzi, albastre…Ne-am plimba dimineaţa, pe urmă aş sta în
fotoliu toată după-amiaza şi m-aş uita pe geam, n-aş face nimic altceva. Doar aş sta şi aş privi
afară, nu m-aş putea sătura de aşa ceva.
El:
- Poate.
Ea
(iritată):
- Poate ce? Crezi că nu pot sta să contemplu un peisaj pur şi simplu fără să mă plictisesc?
El:
- Nu, Ana, ştiu că poţi, poate vom merge două, trei zile undeva la munte.
Ea:
- Vorbeşti serios, ţi-ar plăcea?
El:
- Da, mi-ar prinde bine să ies două zile din oraş.
Ea:
- Atunci aşa rămâne. Mergem la Bucureşti şi pe urmă la munte.
El:
- O să vedem, să facem o socoteală.

Ea se ridică şi îşi reia mişcarea în jurul băncii.

Ea:
- Ştii ceva, eu nu mai suport să stăm aici, hai să ne întoarcem acasă.
El:
- Ana, hai fii cuminte, mai am puţin de lucru, tu ai vrut să ieşim, ştii că lucrez mai bine acasă,
cu toate astea, uite, ţi-am făcut plăcerea şi am venit aici.
Ea:
- Adică ţie nu-ţi place. Nu-ţi plac păsările, cerul, copacii, natura, culorile, preferi pereţii gri ai
casei, hârtiile şi pereţii…şi aerul închis.
El:
- Ştii bine că nu. Mă bucur că am venit împreună îm parc.
Ea:
- Atunci de ce-mi vorbeşti despre bani?
El:
- Despre bani?! Ce am spus despre bani?
Ea:
- Hai, ştii ceva, nici măcar nu eşti atent la mine.
El:
- Ana, vino lângă mine!
Ea:
- Lasă-mă!!

16
El:
- De ce faci aşa?
Ea
(deodata inspaimantata):
- Cum fac? Ce am făcut?
El:
- Te superi, te enervezi fără motiv.
Ea
(real şi teribil îngrozită):
- Ce vrei să spui?
El:
- Uite, ce motiv ai acum să te comporţi aşa, nu am făcut ce vrei tu? Nu ţi-am promis că diseară
mergem la magazin?
Ea
(cu voce neaşteptat de liniştită însă cu ochii crispaţi de o frică rece):
- Ba da!?
El:
- Ţi-am spus că e posibil să mergem şi la munte…Ce-i cu tine?
Ea
(cântat însă întreaga faţă se incleştează nefiresc iar ochii se transformă în universuri haotice, neguri
sclipind a necunoscut):
- Nimic, cu mine nu-i nimic, totul e bine, sunt liniştită! Sunt fericită.
El:
- Bine, atunci lasă-mă să termin şi mai vorbim pe urmă, da? Ana, da? E bine aşa? Ana!
Ea:
- Să nu mă duci ACOLO! Să nu mă duci, n-aş mai putea, NU…!
El:
- Hai, linişteşte-te, nu mai trebuie să mergi.
Ea
(cu neîncredere de animal hăituit):
- Nu?
El:
- Gata, hai, stai puţin lângă mine, nu te mai gândi la asta.
Ea
( cu privirea în palme şi icnind scurt, nici plâns, nici sufocare, frică sălbatică):
- Doctorii, şi…., ahh, nu mai pot suporta!
El:
- Te rog, nu te mai gândi, nu ai nici un motiv. Vrei mai bine să mergem acasă? Uite, ne oprim în
colţul parcului şi bem o ciocolată caldă. După-amiază mergem la cumpărături şi la sfârşitul
săptămânii, chiar la sfârşitul ăsta de săptămână mergem la munte. Unde vrei tu, hai, fii
cuminte, nu trebuie să faci nimic din ce nu vrei.
Ea
(pare mai liniştită, priveşte oarecum încălzită de gând o frunză arămie):
- Nu ştiu cum poţi să trăieşti cu mine, ai atâta răbdare, îmi îndeplineşti toate dorinţele, eşti atât
de bun, şi eu…
El:
- Hai, hai să mergem.

Alexandru îşi strânge hârtiile şi le îngesuie în servietă.

Lăsând părul pradă vântului pentru o clipă, Ana se ridică, trage în faţă scaunul cu rotile ascuns
după bancă şi cu o mişcare de mult cunoscută îl ridică şi îl aşează în acesta.

17
 Ea
(împingând scaunul cu rotile şi cântând ca un copil sub razele inutile şi liniştite ale sfârşitului de
octombrie):
- Mergem la munte, mergem la munte!

SCENA IV
PERSONAJE:
ŞEFU’ : 40 de ani, patron firmă de pescuit industrial, grobian cu înclinaţii spre înţelepciunea
bătrânească
PETRICĂ: in jur de 40 de ani, fratele şefului şi totodată angajatul lui, este ziua lui de naştere
BARMANUL: în jur de 20 de ani, băiat de la ţară, barman in localitate
TOŢI: angajaţi in firma de pescuit a “Şefului”, grup tipic românesc, înzestrat cu oarecare talent
muzical
STRĂINUL: un tânar cu plete, îmbrăcat cam sărăcăcios
UN COMESEAN
POLIŢISTUL

DECOR
Un mic restaurant dintr-o mică staţiune montană.

ŞEFU’:
-Un, doi trei şi!
TOŢI :
-Mulţi ani trăiască, mulţi ani trăiască, la muuulţi ani!
ŞEFU’:
- Şi!
ŞEFU’:
-Mulţi ani trăiască, mulţi ani trăiască, la muuulţi ani!
ŞEFU’:
-Înc-o dată, băi!
TOŢI:
-Mulţi ani trăiască, mulţi ani trăiască, la muuulţi ani!
ŞEFU’:
-Să trăieşti, băi Petrică, mânca-ţi-aş gura ta de bufalău!
TOŢI:
-Să trăieşti, băăăi!
ŞEFU’ :
(către băiatul de la bar, care stă lângă casetofon)
- Bagă băi, fraiere!
BARMANUL:
-Mă scuzaţi, dar nu o găsesc!
ŞEFU’:
(apropiindu-se de el ameninţător)(deodată pe ton blând)
- Lasă, mă, nu fii supărat că cântăm noi! (depărtându-se) Da’ te-ai şters la bot!(se pregăteşte o
clipă după care începe pe ton de bas): “Puşca şi cureaua lată, Ce bărbat eram odată!

18
(încep şi ceilalţi şi duc cântecul atât cât îl ştiu)
PETRICĂ:
- Hai, mă, mai încet că deranjăm!
ŞEFU’:
- Ce deranjăm, băi, că suntem în varfu’ muntelui. Păi nu de-aia te-am adus aici să te
sărbătorim.(se duce către el şi-l pupă zgomotos pe gură). Eşti prost!
ŞEFU’:
- Băi! “Puşca şi cureaua!” (către barman) Băi băieţaş, ce puii mei faci băi, tu nu vezi că stă
oamenii ăştia pe uscat?
(barmanul toarnă cu masura wiskey în paharele de pe bar)
ŞEFU’:
- Băi, băi, ce faci băi?! Ia vino, mă încoace cu sticla aia! Băi, vino, mă încoace când îţi zic!
(barmanul se apropie timid cu sticla în mână, Şeful i-o smulge şi o trânteşte pe masă) Las-o, bă
dracu-aici! (către barman) Auzi, mă, da gagici n-aveti? O gagicuţă de pe-aici de pe la voi, să
pună la băieţi în pahare. Una d-aia rumenă şi pietroasă?(barmanul dă să plece). Stai bă, unde
pleci aşa? (îl agaţă de haină) Ce te băţoşeşti aşa, ce tu nu ai cocoşel? (îi trage un bobârnac în
zona genitală după care râde tare împreună cu cei de la masă)
PETRICĂ:
- Şefu, şefu! Da ia-ntreabă-l a pus mâna vreodata pe un bulan de gagică?
ŞEFU’
(către barman)
– I-auzi băi ce întreabă băieţii! Tu ai gagică?
BARMANUL :
- Vă mai ofer ceva?
ŞEFU’
(către băieţi, maimutărindu-l pe barman):
- “Vă mai ofer ceva?” Băi da’ ce stilaţi e ăştia pe la ţară? Ce să ne oferi tu? Pă tine? (se râde
zgomotos la masă) Ad’-o pe gagică-ta să vadă şi ea bărbaţi adevăraţi!
PETRICĂ
(împăciuitor):
Lasă-l, bre şefu’!
(afară şuieră vântul)
ŞEFU’:
- Bă, da ce vânt se porni!
UN COMESEAN
: - ..şi plouă de rupe!
ŞEFU’
(luând un pahar plin):
Lasă mă, să plouă, să crească grâu’!
PETRICĂ:
- Da bre, da noi cum plecăm de-aci? Mata ai jeep, da’noi cum coborâm pe noroiu’ ăsta?
ŞEFU’:
-Lasă, bă că vă trag eu pe toţi, nu toată viaţa v-am tras după mine!
UN COMESEAN
: - Traiască şefu, că şefu bea, şefu plăteşte…
ŞEFU’
(aruncând cu o felie de pâine după comesean):
-Bă, ‘ţi-ar capu’ al dracu’!
( Uşa de la intrarea în bar se trânteşte de perete. Toţi se întorc. Intră un tip la vreo 30 de ani,
pletos şi cu haine un pic sărăcăcioase)
STRĂINUL:

19
- Scuzaţi, vântul a trântit-o!
ŞEFU’
(mormăind, se întoarce către masă)
- Intră, mă şi tu mai uşor!
(Străinul se îndreaptă spre bar, între timp, cei de la masă continuă să vorbească în şoaptă şi să
râdă)
BARMANUL:
Vă pot servi cu ceva?
STRĂINUL:
- Dacă nu vă supăraţi, unde este toaleta şi dacă aveţi un prosop să mă şterg şi eu un pic pe cap.
(Barmanul îl măsoara un pic, pe urmă se apleacă şi-i dă un prosop de sub bar apoi îi arată cu
degetul direcţia spre uşa de la toaletă)
ŞEFU’
(după ce străinul a intrat la baie):
- Îl cunoşti pe haighlander-ul ăsta?
BARMANUL
(puţin încurcat):
- Ce..?
ŞEFU’
(răstit):
- Îl ştii, bă, p-ăsta?
BARMANUL:
- Nu, de unde să-l ştiu?
ŞEFU’:
- Io parcă l-aş cunoaşte de undeva.
BARMANUL:
- Se poate..
ŞEFU’:
- Se poate pe naiba, tu nu vezi că eşti prost?
PETRICĂ:
- Şefu! O fi vreun student d’ăla, nu vşzuşi ce plete are?
ŞEFU’:
- Toţi pletoşii ăştia nu fac cât un prost cumsecade. Nimic nu s-alege de ei în viată, nimic.
Auzi! Îi tragem după noi toată viaţa iar ei se ţin de taclale şi cărţi.
PETRICĂ:
- ..şi de muzica aia a lor.
ŞEFU’:
- Mă piş pă muzica lor.(apoi tare) Puşca şi cureaua lată…(ceilalţi îi ţin isonul)
STRĂINUL:
(iese de la baie şi se îndreaptă spre barman cu prosopul în mână)
– Mulţumesc.
(toţi cei de la masă îl urmăresc cu coada ochiului)
BARMANUL:
- Vă mai pot servi cu ceva?
STRĂINUL:
- Un ceai dacă aveţi, v-aş fi recunoscător.
BARMANUL:
- De care să fie? Lămâie, fructe de pădure, măceşe, tei..
STRĂINUL:
- Tei, vă mulţumesc! Dar am o problemă, acum am coborât de pe munte şi n-am la mine niciun
ban.

20
ŞEFU’:
(care în tot acest timp trăsese cu urechea la conversaţia celor doi):
- Teiul te blegeşte la puţă, băi!
(Toţi cei de la masă izbucnesc în hohote de râs)
ŞEFU’:
- Bea şi tu o vodcă, ca bărbaţii!
(iar râsete)
STRĂINUL:
- Mulţumesc pentru bunele intenţii dar nu beau. Poate că băutura e cel mai mare blestem care
s-a abătut asupra omenirii.
ŞEFU’:
(întorcându-se de-a binelea pe scaun)
– Hai na! Da’ de ce să fie băutura blestem?
UN COMESEAN
(în băşcălie):
- Că-ţi baţi nevasta şi copii.
ŞEFU’:
- Da’ ce, de la băutură îţi baţi nevasta? O baţi fiindcă eşti prost, n-are nicio treabă băutura. Nu
băutura e blestem (întorcându-se către comesean) capul tău prost e blestem.(râde tare)
BARMANUL
(către străin) :
- Păi şi cum să facem?
ŞEFU’
(care îl aude)
– Lasă mă, că plătesc eu, dă-i fraierului ceaiul!
STRĂINUL
(zâmbind îngăduitor)
– Mulţumesc! Răsplata celui milostiv e mare.
ŞEFU’:
- Da, da, bine mă..
(Barmanul pregăteşte ceaiul, Străinul se aşează la o masă)
ŞEFU’
(către străin):
-Şi de unde vii pe vremea asta.
STRĂINUL:
- Cum am spus, vin de pe munte.
ŞEFU’:
- Păi cum, aşa, fără rucsac, fără nimic.
STRĂINUL:
- Toate ale mele sunt cu mine.
ŞEFU’:
- Băi, s-a rupt calu’, ia că avem un filozof printre noi. Asta cu “toate ale mele sunt cu mine” a
zis-o Socrate, aaa?(către comeseni) Ce credeţi, bă că dacă stau cu nişte lepre ca voi înseamnă
că n-am citit la viaţa mea? Am citit băi, ameţiţilor, am citit cât voi toţi la un loc şi cât tot
neamu’ vostru. (ridicând paharul) Hai noroc!(întorcându-se către Străin) Hai să trăieşti băi
poetule!
STRĂINUL:
- Să fiţi sănătoşi!
ŞEFU’:
- Să fim, să fim.(gândindu-se un pic). Păi stai mă, şi nu-nţeleg, ce căutaşi pe munte aşa, fără
rucsac, fără prieteni?

21
STRĂINUL:
- Prietenii mei sunt toate cele ce se văd şi cele ce nu se văd.
(pauză, toţi rămân suspendaţi, după care urmează un “Aaaaa” general. Barmanul îi aduce
ceaiul şi-l lasă pe masă)
STRĂINUL:
- Mulţumesc încă o dată, tu mi-ai dat astăzi un ceai, tatal tău din cer îţi va da să bei înzecit din
cupa mântuirii şi luminii.
ŞEFU’
(care iar trăsese cu urechea, se ridică de la masă şi se îndreaptă spre masa străinului)
– Băi, ia stai aşa, ce-i cu tine, băi băiete? Acuma, râdem, glumim da’ eu trebuie să pricep ce
hram porţi. (se proţăpeşte pe un scaun de la masa străinului şi face un semn barmanului) psttt,
băi, ia adu aici la băiatu o cafea, că ăsta a început să mă enerveze.
BARMANUL:
- Vă rog, nu vreau scandal…
ŞEFU’:
- Ce scandal mă, stau şi eu cu omul de vorbă.
(Străinul zâmbeşte, Şefu se uită chiorâş la zâmbetul lui dar se decide să-l treacă cu vederea)
ŞEFU’:
- Ia s-o luam cu începutul, cum te cheamă băiete?
STRĂINUL:
- Cristi!
ŞEFU’ (întinzând mâna)
– Îmi pare bine, nea Andrei!(se aşează mai bine pe scaun după care strigă către barman) Vii,
băi cu cafeaua aia?
BARMANUL
(preparând cafeaua cu gesturi grăbite):
- Imediat, imediat!
ŞEFU’
(către străin):
- Şi cu ce te ocupi tu, băi Cristi?
STRĂINUL
(sorbind din ceai):
- Acum, cu nimic!
ŞEFU’:
- Cum, mă cu nimic, şi din ce trăieşti?
STRĂINUL:
- Tatăl meu din cer îmi dă tot ce am nevoie.
ŞEFU’:
- Hai nu mai spune!(stă un pic şi se gândeşte) Păi şi de ce nu ţi-a dat şi ceai?
STRĂINUL:
- Păi, mi-a dat!
ŞEFU’:
(ramane un pic pe gânduri după care trânteşte un pumn în masă şi se întoarce zâmbind către
prietenii săi):
- Băi, ştii că are dreptate?
BARMANUL:
(punând cafeaua pe masă):
- Cafeaua dumneavoastră.
ŞEFU’:
- Da, mă, merci! (către străin) Păi şi ce faci, umbli aşa teleleu prin munţi?
STRĂINUL:

22
 - Nu, pe munte am stat numai 40 de zile…am avut o treabă!
ŞEFU’:
- 40 de zile, zici, ă? (stă şi se gândeşte adânc) şi acu’, acu’ ce faci?
STRĂINUL:
- Acum am coborât de pe munte şi urmează să pornesc prin lume..
ŞEFU’:
(ironic)
- Aşa..prin lume. Şi maică-ta si tac-tu nu zic nimic? Nu ar trebui să fii şi tu la casa ta, să-ţi cauţi
o nevastă, un loc de muncă?
STRĂINUL:
- Munca e bună şi frumoasă dar e făcută doar pentru a sluji sufletului. Omul e călător pe acest
pământ şi dator sieşi doar cu lumina sufletului. Când omul a muncit întâia oară, a făcut-o
pentru a putea să mănânce, alungat din grădina raiului el nu a fost părăsit de tot de tatăl său din
cer. I-au rămas câmpurile cu roade, apele cu peştii şi văzduhul cu păsările. Oare nu e de-ajuns?
Tot ce e mai mult decât pânza care-l acoperă şi coaja de pâine care-l ajută să trăiască, e trufie.
De aceea şi munca, făcută a sluji altceva decât măruntele nevoi ale trupului, e trufie.
(Se aşterne linişte şi la masa petrecăreţilor. Barmanul se opreşte şi el din şters pahare. Toţi
ochii se aţintesc spre şef.)
ŞEFU’
(scărpinându-se în cap):
- Na, că aici m-ai cam încurcat. Atunci se cheamă că tot ce făcurăm noi, adica io, ăştia de aici,
tata, bunicu şi care or mai fi fost, fu degeaba.
STRĂINUL:
- Tot ce nu a fost pas pe calea mântuirii a fost zădărnicie.
ŞEFU’ :
- Daaaa?
STRĂINUL:
- Da.
ŞEFU’
(stă un moment pe gânduri):
- Şi firma de pescuit?
Străinul:
- Şi.
ŞEFU’:
- Păi dacă nu făceam eu firma asta de pescuit, ăştia nu mai aveau loc de muncă, o pâine pe
masă pentru copii..
STRĂINUL:
- Dumnezeu avea grijă de ei.
ŞEFU’:
(râzând):
- Nu ştiu de unde scoţi mata chestiile astea, dar eu ştiu că Dumnezeu dă dar nu-ţi bagă şi-n
traistă.
STRĂINUL:
- Nu-ţi bagă, dar vezi dumneata, Dumnezeu le-a băgat în traistă prietenilor dumitale.
ŞEFU’:
- Păi cum lor da şi mie nu?
STRĂINUL:
- Ba ţi-a băgat dar nu ţi-ai dat seama. Dacă firma de pescuit despre care vorbeşti ar fi fost
făcută doar ca să le dea de muncă acestor oameni şi dumitale o modestă pâine, atunci se
cheamă că te-ai mântuit prin dragostea ta de oameni.
ŞEFU’:

23
- Băi să fie!
STRĂINUL:
– Dacă însă ai făcut-o întru slava ta şi îmbogăţire, atunci Dumnezeu inzecit iţi va lua în viaţa
de apoi.
ŞEFU’:
(ridicându-se)
– Da de ce să-mi ia, ce el a stat pe baltă? El a tras de odgoane? El a rămas fără un ou în
frigider când a fost criza financiară?
STRĂINUL:
(tainic)
– În toată vremea aceea el a fost lângă tine.
ŞEFU’:
- Mda. O fi şi cum zici mata, că şi eu sunt credincios şi ma duc la biserică.
STRĂINUL:
- E bine că te duci la biserică…dar asta nu te face credincios.
ŞEFU’:
- Păi cum, că dau şi la săraci. (întorcându-se către masa camarazilor săi şi râzând cu jumătate
de gură). Uite, la săracii ăştia.
STRĂINUL:
- Şi asta e bine, dar nici asta nu te face credincios, deşi de bună seamă e un pas spre mântuirea
sufletului tău.
ŞEFU’:
- Păi, aia nu, aia nu, fă-mă şi pe mine să pricep, ce ar trebui să fac?
STRĂINUL:
- Să crezi.
ŞEFU’:
- Păi nu-ţi zisei că cred?
STRĂINUL:
- Cu tot sufletul şi cu toată mintea ta.
ŞEFU’:
- Păi, ce, eu am timp să mă gândesc la asta. Când trec pe lângă sfanta biserică, fac o cruce, trei
dacă nu-s grăbit, zic “Doamne ajuta” şi ..
STRĂINUL:
- Uite, vezi, asta am venit să vă zic vouă.
ŞEFU’:
(uimit):
- Adică ce?
STRĂINUL:
- Dacă ai fi trăit în vremurile de demult, Andrei, ţi-aş fi spus că, să mergi la Casa Domnului e
lucru de căpătâi, să-ţi faci sfănta cruce, iarăşi, să miluieşti săracii deasemenea. Acum ai
crescut. Acum îţi zic ţie şi celorlalţi: caută să nu te înşeli pe tine. Făcând toate acestea îţi spui
ţie însuţi că ai credinţă..şi treci mai departe. Uiţi să-l porţi pe Domnul Dumnezeul tău în suflet
şi în gând în toate ce le faci. Atunci, toate cele ce ies din mâinile tale pierd sfinţenia lucrului
făcut în numele Domnului. Banul îl dai celui nevoiaş de lângă tine dar făcând asta, uiţi că
trebuie să-i dai dragostea şi înţelegerea, nu mai priveşti în sufletul lui, nu-l mai înţelegi, nu-l
mai iubeşti şi mai ales nu-l mai asculţi. Poate nu banul pe care îl pui în palmă îl vrea în primul
rând ci altceva. La fel, când intri în biserică sau treci doar prin faţa ei, prin gestul tău cauţi să-l
plăteşti pe Dumnezeu la fel cum ţi-ai plăti dările către cetate. L-ai întrebat pe Dumnezeu dacă
asta vrea de la tine?
ŞEFU’
(cu gura căscată):

24
 - Păi cum să-l întreb?
STRĂINUL:
- Asta ar trebui să ştii singur dar cum spui că eşti ocupat cu pescuitul(arată cu degetul către
masa plină cu băutură), am venit să-ţi spun eu. Ţie şi celorlalţi.
ŞEFU’
(către băieţii de la masă)
- Băi Petrică, adu-mi şi mie un wiskey, că am nevoie de-o tărie.(către străin) Aşa deci..
STRĂINUL: …
ŞEFU’:
- Păi şi eu acu’ ce să fac?
(Petrică îi aduce paharul şi se aşează şi el pe un scaun lângă cei doi)
PETRICĂ (către străin):
- Auzi, vreau să te întreb şi eu ceva.
STRĂINUL:
…
PETRICĂ:
- Cum ziseşi că-ţi zice?
STRĂINUL:
- Cristi. Cristian.
PETRICĂ:
- Da lu’ tac-tu?
STRĂINUL:
- Iosif.
PETRICĂ:
- Dar lu…las-o moartă! Auzi, da tu, aşa, de felul tău ce eşti, un fel de călugar, stai la vreo
mănăstire.
STRĂINUL:
- Într-un fel..da. dar pe dumneavoastră cum vă cheamă dacă nu vă e cu supărare?
ŞEFU’:
- Mie-mi zice nea Andrei, cum ţi-am spus iar ăsta e frate-miu, Petrică.
(toti tac privindu-l cu ochi mari pe străin. Acesta mai ia o gura din ceai dupa care se ridică)
STRĂINUL:
- Ei, de-acum eu trebuie să plec. Am o cale lungă de bătut şi ceasurile sunt numărate.
ŞEFU’:
(sare şi el in picioare) :
- Stai, bre, cum pleci aşa, şi pe noi cui ne laşi?
STRĂINUL
(uitandu-se peste scenă şi sală):
- Vă las cu Dumnezeu…şi cu petrecerea dumneavoastră.
PETRICĂ:
- Păi nu vrei să te ducem unde ai nevoie?
STRĂINUL:
- Adică vreţi să mergeţi cu mine?
ŞEFU’:
(uitandu-se peste scenă şi sală)
- Păi…aici am cam terminat.
STRĂINUL:
- Bine. Vă aştept afară. Încheiaţi-vă şi voi socotelile pe aici, luaţi-vă hainele şi …pe urmă
mergem.
Pe uşă năvăleşte un poliţist în uniformă.
POLIŢISTUL:

25
 (către barman)
- Băi a lu’ Iuda, băi, nu văzuşi unu’ pletos p-acilea, că-l caută unii de la judeţeană. (zărindu-l
pe tânăr). Băi gagiule, aci în bătătura mea ţi-ai găsit tu să-mi faci probleme?(îndreptându-se
spre el şi pregătindu-şi cătuşele) Eşti arestat pentru vagabondaj!(îl bruschează, îi pune
cătuşele). Stai tu un pic pe la noi pe la bulău şi pe urmă sa vină ăia de la Judeţ să te ia. Poate
puşcăria îţi mai bagă minţile în cap. Şi te şi tunde. Paştele mamii voastre de pletoşi, prostiţi
lumea cu gărgăunii voştri.(către public, ieşind cu arestatul). Şi voi ce căscaţi gura p-acilea?
Marş la muncă şi terminaţi cu tâmpeniile!(ieşind) Ţara are nevoie de muncă, nu de frecat
menta pă la Căminilii Culturale!

Cortina

26