Sunteți pe pagina 1din 31

Universitate „Babeş-Bolyai”

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării


Departamentul de Jurnalism
IDD

FOTOJURNALISM
CURS PRACTIC

Suport de curs

Cluj-Napoca
2008
Cuprins

1. Introducere
2. Elemente de tehnică fotografică
• Elementele componente ale aparatului de fotografiat
• Tipuri de obiectiv
• Profunzimea de câmp
• Lumina
3. Elemente de estetică
• Reguli de compoziţie
• Elemente de estetică
4. Genuri jurnalistice în fotografia de presă
• Ştirea
• Feature
• Portret
• Fotografie de sport
• Fotoreportaj
5. Etica în fotojurnalism
6. Anexa: Codul etic al Asociaţiei Naţionale a Fotografilor de Presă din
Statele Unite
7. Bibliografie

2
INTRODUCERE

Fotojurnalismul se află la graniţa dintre activitatea de presă şi arta fotografică. De


aceea, fotografiile de presă trebuie să aibă simultan şi valoare informativă, şi valoare
vizuală.
Informaţia din presa scrisă devine mult mai credibilă atunci când este însoţită de
ilustraţii, pentru că imaginea dă senzaţia de martor ocular la eveniment. Fotografia de
presă are rolul de a completa informaţia, de a o nuanţa.
Munca de fotoreporter este complexă, cere pasiune şi cunoştinţe de natură
interdisciplinară. Pentru a fi un bun fotograf de presă, un profesionist trebuie să
îndeplinească în acelaşi timp mai multe condiţii. Ei trebuie să fie simultan:

• Reporteri – să decidă dacă subiectul merită fotografiat, să aleagă abordarea


potrivită, adică fotografia care ilustrează cel mai bine evenimentul, să evalueze
dacă întâmplarea are o doză de inedit şi este de actualitate;
• Utilizatori ai limbajului vizual – să îşi folosească simţul estetic, să opteze pentru
structurile compoziţionale cele mai potrivite şi să elimine din cadru elementele
perturbatoare, inutile, să pună în valoare cromatica.
• Tehnicieni – să cunoască şi să folosească aparatul de fotografiat în mod corect
(expunere, focalizare etc.) şi în concordanţă cu tipul de fotografie pe care doreşte
să îl realizeze.

În acelaşi spirit, unul dintre cei mai mari fotoreporteri ai secolului XX, francezul
Henri Cartier Bresson, vorbea despre momentul decisiv, adică momentul în care
evenimentul surprins şi structura compoziţională se află într-un echilibru ideal.
Acest suport de curs va prezenta şi va examina, pe rând, fiecare dintre cele trei
aspecte majore (valoarea jurnalistică, estetica şi tehnica foto) care contribuie la
realizarea unor fotografii de presă valoroase.

3
ELEMENTE DE TEHNICĂ FOTOGRAFICĂ

Aparatul de fotografiat prezintă o serie de asemănări cu ochiul uman. Pentru a înţelege


mai bine cum se formează imaginea şi care sunt mecanismele care contribuie la realizarea
unei fotografii, vom trece în revistă principalele elemente ale aparatului foto şi felul în care
acestea influenţează realizarea fotografiei.
Principalele elemente componente ale aparatului foto sunt:
• corpul aparatului (sau camera obscură)
• obturatorul (un dispozitiv care, prin deschiderea şi închiderea sa, permite luminii
să ajungă la peliculă/la senzor pentru o perioadă determinată de timp, denumit timp
de expunere )
• obiectivul (un sistem optic, format dintr-o lentilă sau un ansamblu de lentile, care
are rolul de a transmite imaginea unui obiect în planul de focalizare)

Aşa cum se poate observa şi în schiţa de mai sus, imaginea subiectului sau obiectului
fotografiat se va forma în planul de focalizare răsturnată şi de dimensiuni mai mici.
Elementul care contribuie decisiv la calitatea optică a imaginilor este obiectivul.
Distanţa focală a unui obiectiv reprezintă distanţa dintre centrul optic al obiectivului şi
punctul sau planul de focalizare. Distanţa sau lungimea focală se măsoară în milimetri.

4
În funcţie de valoarea distanţei focale, obiectivele se pot clasifica în obiective cu
distanţă focală mică (grand angulare, superangulare şi fish eye), normală şi cu distanţă focală
mare (teleobiective).

5
Obiectivele foto acoperă unghiuri de câmp care variază în general între 5º şi 180º (a se
vedea imagine de mai sus). În funcţie de unghiul de câmp, se pot identifica mai multe
categorii de obiective:
• NORMALE – lungime focală de 50mm şi cu unghi de câmp de aprox.45º, se apropie
cel mai mult de ceea vede ochiul uman.
• TELEOBIECTIVE – lungime focală de peste 50mm şi unghi de câmp mai mic de
45º, permit apropierea unui obiect sau subiect îndepărtat, au o profunzime de câmp
mică şi sunt utilizate pentru a scoate în evidenţă subiectul
• GRANDANGULARE - lungime focală sub 50mm şi unghi de câmp mai mare de 45º,
are profunzime de câmp mare şi se foloseşte de obicei pentru fotografierea de spaţii
largi.
• FISH EYE – este un tip de obiectiv cu lungime focală mică, are un unghi de câmp
care poate ajunge la 180º, transformă toate liniile drepte în linii curbe, cu excepţia
celor care se află în centrul imaginii.

Obiectiv de 20mm Obiectiv de 100-400mm

Obiectiv fish eye

Obiectivele pot fi cu lungime focală fixă (nu se poate modifica distanţa focală, a se vedea
exemplul de mai sus – obiectiv de 20mm) sau cu lungime focală variabilă - zoom (permit
modificarea distannţei focale, a se vedea exemplul de mai sus – obiectiv de 100-400mm).

6
Obiectivul este format, la rândul lui (aşa cum se poate vedea în secţiunea de mai sus),
din sistemul optic (lentile) şi dintr-un mecanism asemănător pupilei ochiului uman, denumit
diafragmă. Acesta este dispozitiv destinat dozării cantităţii de lumină care intră în aparatul
foto.

Profunzimea de câmp este plaja de


claritate din faţa şi din spatele punctului
de focalizare. Acesta poate să fie mai
mare (profunzime de câmp mare) sau
mai redusă (profunzime de câmp mică).
În imaginea alăturată, profunzimea de
câmp este mică, rezultatul fiind izolarea
mai bună a subiectului faţă de fundal.

7
Factorii care pot influenţa profunzimea de câmp sunt:
• Deschiderea diafragmei (profunzimea de câmp creşte cu cât se închide mai mult
diafragma).
• Lungimea focală a obiectivului (Obiectivele cu lungime focală mai mare
(ex.teleobiectivele) vor da o profunzime de câmp mai mică).
• Distanţa fotografului faţă de subiect. (cu cât ne apropie de subiect, profunzimea de
câmp scade)

Lumina
Condiţiile de iluminare pe care le avem la dispoziţie
atunci când realizăm fotografia înfluenţează în mod decisiv
calitatea acesteia. De aceea, trebuie să ţinem cont de câteva
elemente legate de lumină:
• Este formă de energie care se propagă în spaţiu sub
formă de unde electromagnetice;
• Lungimea de undă a radiaţiilor electromagnetice se
măsoară în nanometri (1nm=10-9 metri) şi se notează
cu λ (lambda);
• Ochiul uman percepe doar o parte dintre aceste unde
electromagnetice = spectrul vizibil (de la 380nm la
760nm);
• Lumina albă este constituită din ansamblul culorilor
care fac parte din spectrul vizibil roşu, orange, galben,
verde, albastru, indigo, violet (abreviat ROGVAIV).

Sinteza aditivă a culorilor se referă la


faptul că : radiaţiile de lumină ROŞIE, VERDE
şi ALBASTRĂ (RGB), combinate în cantităţi
egale, formează albul.
EX.când roşu şi verde se suprapun, ele formează galbenul ş.a.m.d.
Sinteza substractivă a culorilor se referă la filtrarea luminii albe prin filtre colorate în
roşu, albastru şi verde, rezultatul fiind negrul.

8
Temperatura de culoare poate fi definită ca fiind variaţile de culoare pe care le
suferă un corp incandescent in funcţie de temperatura la care este adus. La temperaturi joase,
predomină radiaţiile roşii.Ex. la 5500K (grade Kelvin) lumina emisă este albă
Noţiunea de temperatură de culoare a fost extinsă şi la corpurile neincandescente şi în
acest sens este folosită şi în fotografie. Ex. temperatura de culoare pentru Cerul albastru este
de 10.000K (formularea poate fi citită ca „lumina emisă de un corp negru adus la temperatura
de 10.000K”)
TEMPERATURA DE
SURSA
CULOARE
Flacăra chibritului 1700K
Soare la răsărit 2600K
Bec 2700-2900K
Soare la prânz vara 5400-5500K
Cer înnorat 10.500K

Temperatura de culoare se măsoară cu colorimetrul.

Sursele de lumină pot fi de mai multe feluri.

Temperatura de culoare a luminii variază în funcţie de momentul zilei şi de condiţiile


atmosferice. EX. de obicei, are o tentă de roz dimineaţa, gălbuie la prânz, portocalie la asfinţit
şi albăstruie seara.Lumina dată de un bec cu filament este diferită de lumina dată de un neon.
EX. becul are tentă gălbuie, neonul are tentă albăstruie
În consecinţă, pentru a obţine culori naturale şi apropiate de realitate, trebuie să
ajustăm redarea lor cu ajutorul balansului de alb (white balance).

9
Sensibilitatea la lumină este capacitatea peliculei sau a senzorului de a reacţiona mai
rapid sau mai lent la lumină şi este exprimată în ISO (înainte de ISO, existau alte două
unităţi : ASA şi DIN). Este direct proporţională cu mărimea cristalelor de material
fotosensibil:
• cu cât aceste cristale sunt mai mari, cu atât mai reacţionează mai rapid la lumină, iar
claritatea e mai scăzută (ex. o peliculă de 800 ISO reacţionează rapid la lumină).
• cu cât granulaţia e mai mică, materialul reacţionează lent la lumină şi imaginea e mai
clară.
Ex. ISO 80, ISO 100, ISO 200, ISO 400, ISO 800, ISO 1600

Blitzul (flashul) este necesar atunci când lumina nu este


suficientă pentru o expunere corectă. Emite o lumină puternică de
scurtă durată, care “îngheaţă” mişcarea subiecţilor.

10
PRINCIPII DE ESTETICĂ ÎN FOTOJURNALISM

Impactul unei fotografii, dincolo de realitatea pe care o prezintă, constă într-un mesaj
limpede, iar claritatea mesajului este în directă legătură cu felul în care sunt puse în aplicare
pricipiile de compoziţie.
Vom considera că o fotografie este bine compusă atunci când centrul de interes se
evidenţiază uşor, când este echilibrată şi perspectiva e corectă.
În fotografie se aplică, în mare măsură, principiile estetice valabile în pictură. Una
dintre cele mai importante regului datează încă din Evul Mediu şi este denumită regula
treimilor sau secţiunea de aur. Conform acestei reguli, există patru puncte forte şi patru linii
forte ale imaginii.

11
Se recomandă folosirea punctelor forte pentru plasarea celor mai importante elemente
din fotografie. Una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de către fotografii amatori sau cei
începători este plasarea personajului, obiectului principal în centrul imaginii, şi, de aici
utilizarea ineficientă a spaţiului avut la dispoziţie.
Desigur, există şi situaţii când se recomandă folosirea centrului se simetrie ca punct de
maxim interes pentru fotografie, dar numai atunci când subiectul fotografiat prezintă
simetrie.(EX. o ţintă de tir, cercurile pe care le face o piatră aruncată în apă)

În imaginea prezentată anterior (distinsă cu Premiul Pulitzer), pasărea se află în


punctul forte din dreapta sus, iar copilul se află în punctul din stânga jos. De asemenea,
remarcăm o linie imaginară care uneşte pasărea de copil, făcând-o si mai ameninţătoare. Este
vorba de diagonala descendentă. De asemenea, linia orizontului este plasată la două treimi de
la baza imaginii, pe linia orizontală forte.
Liniile care dau personalitate compoziţiei fotografice sunt:
• liniile forte ale cadrului (orizontalele şi verticalele care împart fiecare latură în trei
segmente egale)
• diagonalele. Diagonala ascendentă (sau diagonala forte) porneşte din colţul stâng
jos şi urcă spre colţul situat în dreapta sus, iar diagonala descendentă (sau
diagonala slabă) porneşte din stânga sus şi coboară spre dreapta jos.
De obicei, linia orizontului se alege în fotografie pe una dintre cele două linii
orizontale forte (o treime sau două trimi de la bază), deoarece imaginile în care linia
orizontului se află la jumătatea cadrului obligă ochiul să privească fie în jumătatea de sus, fie
în cea de jos.
Totuşi, respectarea acestei reguli nu este suficientă pentru realizarea unor fotografii de
calitate: dacă linia orizontului se află la o treime de bază, iar celelalte două treimi ale
fotografiei sunt ocupate de un cer senin (suprafaţă mare, lipsită de detalii), se creează un efect
de gol.

12
Subiectele fotografiate în mişcare se supun regulii „efectului gravitaţional”, care îl
determină pe privitor să continue metal traiectoria obiectului. Din această cauză, obiectele
aflate la în mişcare nu se vor plasa la marginea cadrului, ci într-o zonă care permite
continuarea mentală a mişcării.
Dacă se fotografiază un alergător sau un vehicol în mişcare, cu direcţia de deplasare
dreapta-stânga, acesta nu va fi plasat aproapre de marginea stângă, deoarece persoana care
priveşte va continua mişcarea la modul imaginar, „scoţându-l din cadru”.
Pentru exemplificare, iată un exemplu:

În mod similar, în fotografia de mai jos, privitorul este tentat să continue mental
mişcarea sportivului în sensul indicat de braţele acestuia. Acesta este unul dintre motivele
care au determinat plasarea sportivului în partea stângă a cadrului. În plus, imaginea surprinde
în fundal şi o panoramă a oraşului Barcelona, unde au avut loc Jocurile Olimpice în 1994.

13
Perspectiva
Fotografia reprezintă la modul bidimensional (pe axele x şi y) o realitate
tridimensională (care are în plus axa z). Pentru ca această reprezentare să păstreze şi să redea
impresia de spaţialitate, fotografia trebuie să respecte anumite reguli legate de mărimea
relativă, ordinea spaţială şi tonalitatea elementelor.
Există două feluri de perspectivă:
• liniară (dată de mărimea relativă a obictelor şi de ordinea acestora în spaţiu)
• aeriană (dată de tonalitatea elementelor ce o compun).
În funcţie de felul în care fotograful se poziţionează faţă de linia orizontului, respectiv
de punctul de fugă al imaginii, există trei tipuri de perspectivă:
• Perspectiva liniară normală corespunde nivelului ochilor unui om aflat în
picioare, care priveşte drept înainte; linia orizontului este paralelă cu suprafaţa
pământului, iar punctul de convergenţă al liniilor paralele se va afla în acest plan.
• Perspectiva liniară inferioară (numită şi „a broaştei”) este aceea în care privim de
jos în sus (de ex., când fotografiem un bloc turn de la baza lui). Liniile paralele
converg spre un punct de fugă situat în parte superioară a fotografiei, iar senzaţia
creată este aceea că obiecte fotografiate sunt mai mari decât în realitate.
• Perspectiva liniară superioară (numită şi „a păsării în zbor”) dă o viziune de sus
în jos. pentru un obiect înalt, punctul de convergenţă al liniilor se va afla în partea
de jos a imaginii, creându-se impresia de dominare a obiectului fotografiat.

14
Perspectiva liniară poate fi axială şi laterală, în funcţie de poziţia pe care o are
fotograful faţă de axul imaginii.

Perspectivă axială superioară

Perspectivă laterală normală

15
Temă:
1. Analizaţi fotografiile de primă pagină ale principalelor ziare naţionale şi
observaţi în ce măsură sunt respectate principiile de compoziţie mai sus
menţionate. Este încălcarea lor o greşeală întâmplătoare sau este un demers
intenţionat al fotografului, tocmai pentru a crea un plus de efect în imagine?
2. Observaţi mai multe imagini în care apare perspectiva şi menţionaţi de ce tip este
aceasta (axială sau laterală, respectiv normală, superioară sau inferioară).

16
ELEMENTE DE LIMBAJ VIZUAL UTILIZATE ÎN FOTOGRAFIE

Cel mai des întâlnire elemente vizuale sunt


punctele, liniile, suprafeţele sau formele, volumele şi
tonurile.
Punctul este definit în geometrie ca intersecţia a
două linii, dar în fotografie poate să se situeze şi la capătul
unei sau chiar izolat. Cel mai des folosit punct este soarele.
În economia imaginii va fi considerat punct şi o pasăre care
se află pe vârful unui stâlp. Din punct de vedere vizual,
punctul are funcţia de a atrage atenţia.
Linia constituie intersecţia dintre două suprafeţe şi
este considerată a fi unul dintre cele mai dinamice
elemente. Aceasta poate fi reală (când delimitează forme clare) sau imaginară (când e folosită
pentru a indica direcţii, mişcări). În fotografie, întâlnim linii drepte, curbe şi frânte, fiecare
dintre ele având efecte diferite asupra privitorului.
Cu cât liniile drepte sunt mai lungi, cu
atât dau mai mult impresia de monotonie,
de repaus. Liniile verticale (copaci,
oameni înalţi, muchiile clădirilor) dau
impresia de solemn, de măreţie. Când
sunt mai lungi, lasă impresia de
stabilitate, chiar severitate. Liniile
orizontale sugerează de obicei calm,
linişte, infinit. Liniile orizontale sau
verticale trebuie echilibrate cu alte
elemente, deoarece folosirea lor în exces oboseşte ochiul şi rupe armonia.
Liniile înclinate cele mai importante sunt diagonalele. Diagonala forte (ascendentă)
sugerează ideea de urcuş, de optimism, iar diagonala slabă (descendentă) este mai dinamică
datorită „efectului gravitaţional”. Încadrarea pe verticală imprimă un efect mai puternic
diagonalelor, datorită unghiului de înclinare mai mare.

17
Liniile curbe dau graţie imaginii.
Atunci când concavitatea este orientată în
parte de sus au un caracter vesel, iar când
curbele orizontale au capetele orientate în
jos sugerează tristeţe, resemnare. O
semnificaţie mult mai strictă a liniilor
curbe se găseşte în mimica umană (zâmbet
şi grimasă de plâns). Liniile şerpuite
verticale dau impresia de instabilitate, de
agitaţie.
Liniile frânte sugerează energie, asprime, uneori nervozitate (ex. fulgerul, creasta unui
munte). Dacă liniile se încrucişează în toate direcţiile şi conduc ochiul în afara imaginii,
derutează privirea şi în acest caz este nevoie de folosirea altor elemente (ex. puncte,
suprafeţe), care să le echilibreze.
Suprafeţele şi formele sunt delimitate de linii.
Forma se sugerează prin asocierea de linii, contururi şi culori.
Suprafeţele dau echilibru imaginii şi pot sugera bine forţa, slăbiciunea, masivitatea.
Suprafeţele mari care nu sunt întrerupte de detalii sunt statice şi monotone (ex. un cer senin,
fără nici un nor). Alăturarea la aceste suprafeţe a suprafeţelor mici, cu tonuri şi culori variate
dau dinamism imaginii (ex. frunze de mai multe culori pe o alee).
Suprafeţele luminate dau un efect de calm, optimism, sugerează bună dispoziţie (ex.
reflexele de lumină pe suprafaţa unui lac). Prin contrast, suprafeţele întunecate au un efect
deprimant, trist (ex. norii care prevestesc furtuna).
Suprafeţele triunghiulare (reale sau doar sugerate)
se aseamănă ca sugestie cu liniile frânte. Triunghiurile
alungite sunt legate de dimensiunea verticală, în vreme ce
triughiurile isoscele dau impresia de stabilitate atunci când
sunt cu baza în jos. (ex. formele cele mai comune de
triunghi sunt cea formată de cap şi de umeri, precum şi cea
sugerată de ochi şi de gură).
Tonurile sunt şiruri de valori luminoase care
pornesc de la albul fără textură şi ajung la negru. Tonurile
pot fi definite ca variaţii ale luminii pe anumite suprafeţe.
Tonurile întunecate evocă interiorizare, dramatism, tristeţe,

18
iar tonurile deschise sugerează exteriorizare, veselie, răceală. Cu ajutorul tonurilor se poate
obţine efectul de spaţialitate sau de volum. Prin alăturarea tonurilor întunecate cu tonurile
deschise rezultă un efect puternic, şocant, denumit contrast. În afară de contrastul de
complementaritate, mai există contrast de calitate sau de cantitate.

Temă:
1. Identificaţi fotografii în care apar în mod evident elemente de limbaj vizual, aşa cum au
fost descrise mai sus (puncte, linii, suprafeţe, tonuri) şi explicaţi semnificaţia lor.

19
GENURI JURNALISTICE ÎN FOTOGRAFIA DE PRESĂ

Fotojurnalismul abordează vizual un evantai larg de evenimente, fiecare având


caracteristicile sale. În cele ce urmează, vom aborda cele mai importante dintre speciile
fotografiei de presă şi modalităţile lor de realizare.
ŞTIREA se referă la ilustrarea evenimentelor planificate (întruniri, şedinţe, mitinguri,
conferinţe de presă) sau a evenimetelor neplanificate (accidente, incendii, delicte etc.).
FEATURE sunt o specie de fotografii care nu depind de realitatea imediată, valoarea
lor informativă fiind aceea de interes uman sau divertisment.
PORTRETUL este una dintre cele mai des utilizate specii, având un impact major în
economia unei publicaţii.
FOTOGRAFIA DE SPORT poate fi împărţită în două mari categorii, fotografia tip
ştire care relatează un evenimet sportiv şi fotografia tip feature, care dezvăluie emoţiile
participanţilor la competiţie.
FOTOREPORTAJUL poate fi definit ca „o poveste în imagini”. Este una dintre cele
mai spectaculoase specii ale fotografiei de presă.

Ştirea
Evenimentele neplanificate sunt greu de fotografiat, deoarece pot fi anticipate în mică
măsură sau, uneori, chiar deloc. Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă
fotoreporterul este aceea de a ajunge în timp util la locul evenimentului, pentru a surprinde
elementele esenţiale ale evenimentului.
O altă dificultate legată de realizarea acestui tip de fotografii este legată de faptul că,
adeseori, contextele de obţinere a imaginilor sunt delicate şi presupun luarea în considerare a
unor factori umani sau tehnici complecşi, care îşi pot pune amprenta decisiv asupra finalizării
demersului jurnalistic.
De exemplu:
• subiecţii fotografiilor sunt răniţi, accidentaţi, suferă fizic sau sunt în stare de şoc
• unoeri subiecţii nu acceptă să fie fotografiaţi şi pot deveni agresivi
• multe persoane adoptă o atitudine falsă în momentul sosirii fotoreporterilor
Din punct de vedere tehnic, trebuie să ţinem cont de câteva aspecte:
• folosirea blitzului poate fi deranjantă în anumite situaţii
• aparatele folosite la evenimente de tipul înmormântărilor sau proceselor trebuie să fie
silenţioase, pentru a nu atrage atenţia

20
• locaţiile şi condiţiile cele mai potrivite pentru obţinerea celor mai bune fotografii sunt
uneori greu accesibile fotoreporterului.

Cele mai fotografiate evenimente neplanificate sunt accidentele, incendiile şi delictele.


Aceste evenimente trebuie evaluate cu profesionalism, prin prisma mai multor valori
informaţionale, care pot fi identificate răspunzând la următoarele întrebări:
• Au existat victime? Au existat supravieţuitori?
• Care sunt urmările accidentului? (chiar dacă nu se soldează cu victime, accidentele
colective – de tren, de avion – prezintă interes jurnalistic)
• Care sunt pagubele materiale?
• A fost implicată vreo persoană publică/celebritate?
• Există aspecte neobişnuite?

Care poate fi unghiul de abordare al unei fotografii de presă despre un accident?


• Cauza
• Impactul propriu-zis (surprind foarte rar, unori absolut întâmplător)
• Consecinţele (apar cel mai adesea în imagini)
• Evidenţierea unui aspect semnificativ (concentrare pe un personaj sau obiect)
• Detalii sau obiecte simbolice

Prezenţa în ziare şi reviste a numeroase fotografii care au ca subiect accidentele se explică


prin faptul că: accidentele au loc destul de frecvent; cititorii doresc să afle detalii despre
asemenea evenimete; publicarea fotografiilor creşte credibilitatea articolului pe care îl
însoţesc; interesul cititorilor creşte datorită identificării simbolice cu victimele; publicarea
acestor fotogrefii are funcţie preventivă.

Temă:
1. Identificaţi în ziare naţionale sau locale fotografii care au ca subiect accidentele. Care
este unghiul de abordare? Ce anume se scoate în evidenţă? Care este gradul de violenţă
al acestor imagini?

21
În cazul incendiilor, abordarea fotoreporterului poate viza două elemente esenţiale:
• Dimensiunile catastrofei
• Emoţiile şi trăirile participanţilor
În cazul tragediilor, fotoreporterii trebuie să se concentreze pe elementul uman. Cu
toate acestea, există situaţii când fotografierea persoanelor implicate nu este recomandabilă,
fie pentru ca imaginile au un grad ridicat de violenţă, fie pentru că acele pesoane beneficiază
de dreptul la propria imagine. Imaginea unei maşini răsturnate într-un şanţ este un mesaj
destul de clar, nefiind nevoie să arătăm în detaliu victimele mutilate. În alte cazuri, privitorii
pot înţelege exact de gravitatea situaţiei privind o fotografie a unui detaliu semnificativ, a unui
element cu valoare de simbol – de exemplu, o jucărie căzută lângă o maşină răsturnată.
În cazul delictelor, valoarea informativă este dată de:
• Numărul victimelor
• Prezenţa violenţei
• Celebritatea persoanelor implicate
• Aspectele inedite
• Comicul situaţiei (dacă este cazul)

Fotografiile despre evenimente planificate prezintă marele avantaj că oferă fotografilor


posibilitatea de a se pregăti din punct de vedere tehnic pentru eveniment (conferinţă de presă,
şedinţă, congrs, spectacol etc.)
Un posibil dezavantaj este faptul că aceste evenimete sunt mari consumatoare de timp,
deoarece adesea trebuie aşteptat momentul când persoana face un gest mai deosebit, are o
mimică mai grăitoare etc. O altă problemă care se ridică în cazul realizării acestor fotografii
este monotonia şi lipsa elementelor spectaculoase, care pot atrage atenţia privitorului. De
aceea, se recomandă ca fotoreporterii sa „vâneze” expresii ale feţei (mirare, plictiseală,
nervozitate etc.) La nivel tehnic, monotonia se poate evita prin folosirea unor unghiuri
(perspective) înalte, joase, laterale.

FEATURE
Realizarea fotografiilor de tip feature nu depinde de obicei de un eveniment sau
moment anume şi nu trebuie să aibă ca subiecţi celebrităţi. Aceste fotografii diferă de
fotografiile tip ştire deoarece rezistă trecerii timpului (nu sunt atât de perisabile), principala
lor valoare fiind cea vizuală, şi nu cea informativă.

22
Fotografiile feature au rolul de a contrabalansa imaginile violente şi agresive din presă.
Iată diferenţele dintre cele două specii foto:
Ştirile Features
Sunt legate de actualitate, axate pe un Nu depind de o acţiune sau eveniment clar
eveniment anume definit
Capătă valoare când:
- înregistrează o „felie de viaţă”
- are ca subiect o celebritate
- oferă o abordare nouă pentru un
- evenimentul e de proporţii
subiect vechi
- consecinţele sunt tragice

Există anumite subiecte preferate pentru fotografiile feature, dar, care, prin
nenumărate repetări, şi-au pierdut valoare şi au devenit clişee:
- copii care imită adulţi
- asocieri contrastante şi amuzante (călugăriţe mâncând îngheţată)
- animale care se comportă ca oamenii.

PORTRETUL
Un portret trebuie să surprindă, în primul rând, personalitatea şi trăirile celui
fotografiat. Portretele pot fi statice sau în mişcare, respectiv „tip buletin” (prim plan, pe fundal
neutru) sau de ambianţă.

23
Prim planurile sunt cel mai adesea folosite. Ele trebuie să vorbească de la sine. Nu
trebuie uitat că fundalul foate crea anumite efecte : de ex. un portret în faţa unui perete alb va
da senzaţia că subiectul este lipit de zid, în vreme ce un portret pe un fundal negru crează
impresia de spaţialitate.
Fotografii experimentaţi recomandă urmărirea gesturilor mâinilor, privirea, mimica.
De asemenea, se recomandă fotografierea din lateral în loc de fotografierea frontală.
Portretele de ambianţă, dincolo de fizionomia subiectului, trebuie să ne dezvăluie alte
aspecte ale personalităţii acestuia prin intermediul obiectelor care îl înconjoară.

24
Temă:
1. Identificaţi tipurile de portret reprezentate în fotografiile de mai sus. Care sunt elementele
care le conferă inedit?

Portretele pot fi atât individuale, cât şi de grup. Un fotograf celebru, Annie Leibowitz
realizează aşa-numitele portrete psihologice. Iată un portret de grup, în care actorii din filmul
Clanul Soprano sunt prezentaţi într-o alegorie a tabloului Cina cea de taină a lui da Vinci.

Cele mai importante elemente ale unui portret sunt:


• Mimica şi mâinile
• Mediul/ambianţa
• Lumina şi compoziţia

25
FOTOGRAFIILE DE SPORT
Fotografiile sportive combină acţiunea cu suspansul. Condiţia de bază pentru a putea
realiza acest tip de fotografii este să cunoştem regulile jocului şi să putem anticipa momentele
de tensiune şi momentele dramatice.
Fotografiile din sport pot fi:
• De acţiune (în timpul întrecerii sportive)
• Feature (emoţii în vestiar, la marginea terenului, galeriile etc.)
Acţiunea trebuie să fie personalizată prin imagini ale sportivilor, nefiind suficient să
arătăm o simplă minge pe un teren de sport.

Iată câteva teme pentru fotografii de sport:


• sportivul ca atlet
• rezumatul evenimentului într-o fotografie
• reacţia sportivilor pe sau în afara terenului.

FOTOREPORTAJUL
Poate fi definit, aşa cum am mai menţionat, ca o povestire în imagini. Fotoreportajul
este bazat pe secvenţialitate şi, de obicei, cuprinde cinci tipuri de fotografii:
1. Plan larg/îndepărtat – descrie subiectul reportajului într-o singură imagine, plasează
subiectul în context şi redă dimensiunea evenimentului.
2. Plan mediu – arată legătura dintre personaje, felul în care subiectul principal
interacţionează cu alţi participanţi la evenimente.

26
3. Portret – surprins într-un moment cheie, în care se revelează personalitatea
subiectului,
4. Plan apropiat – un detaliu reprezentativ al unui obiect/persoane, care poate dat
informaţii suplimentare despre situaţia descrisă şi are valoare de simbol
5. Concluzia – vizează efectele sau consecinţele, respectiv deznodământul
evenimentului.
Condiţia obligatorie pentru realizarea unui fotoreportaj este prezenţa reporterului la
eveniment, deoarece nu se admit reconstituiri.

27
ETICA ÎN FOTOJURNALISM

Înainte de a realiza o fotografie, se impune să răspundem câtorva întrebări care ne vor


ajuta să luăm decizii corecte din punct de vedere etic.
• Ce informaţii deţin?
• Care este scopul meu jurnalistic?
• Ce probleme etice poate ridica subiectul?
• Cum pot include în procesul decizional voci ale unor oameni care au puncte de
vedere şi idei diferite?
• Care sunt persoanele afectate de deciziile mele jurnalistice? Cum sunt acestea
afectate?
• Ce s-ar întâmpla dacă s-ar inversa rolurile? Cum m-aş simţi dacă m-aş afla în locul
uneia dintre persoanele afectate?
• Care pot fi consecinţele acţiunilor mele pe termen scurt? Dar pe termen mediu?
Merită să sacrific acurateţea relatării şi autenticitatea faptelor de dragul calităţii
tehnice?
• Care sunt alternativele pentru a creşte acurateţea relatării faptelor şi pentru a
diminua efectele negative?
• Pot să îmi justific raţionamentul şi deciziile faţă de colegii de breaslă? Dar faţă de
subiecţi? Dar faţă de public? Dar faţă de mine însumi sau însămi?
• Fotografia are puterea de a relata singură evenimetul sau doar îl ilustrează?

Alte elemente care trebuie luate în considerare de-a lungul diferitelor etape de
realizare a imaginii de presă:
• Arată fotografia acelaşi lucru pe care l-a văzut fotograful prin obiectiv?
• Sunt aduse imaginii şi alte modificări, în afară de editarea care ţine de asigurarea
calităţii imaginii?
• Este imaginea destul de clară (lipsită de ambiguitate) pentru privitor?
• Este necesară adăugarea unui text explicativ, care să plaseze imaginea în context?

28
CÂND ŞI UNDE SE POT FACE FOTOGRAFII

Tipul locului unde se Locul propriu-zis Condiţiile în care poate


fotografiază fotografia
Stradă oricând
Trotoar oricând
Aeroport oricând
Gară oricând
Plajă oricând
Parc oricând
Zonă publică Grădina zoologică oricând
Staţiile mijl. de transport oricând
Şcoli oricând
Gradiniţe oricând
Universităţi oricând
În interiorul şcolilor În timpul cursurilor dacă este permis
Sediul Poliţiei cu restricţii
Zone publice cu Clădiri guvernamentale cu restricţii
restricţii Tribunale dacă este permis
Închisori dacă este permis
Parlament dacă este permis
Spital dacă este permis
Centre de îngrijire a Centre de recuperare dacă este permis
sănătăţii La Urgenţă dacă este permis
Spital de boli nervoase dacă este permis
Birourile medicilor dacă este permis
Clinică dacă este permis
Instituţii private cu Holul cinematografelor dacă nu există obiecţii
acces public Birouri dacă nu există obiecţii
Holul hotelului dacă nu există obiecţii
Restaurant dacă nu există obiecţii
Cazinouri cu restricţii
Muzee cu restricţii
Fotografiere din zone Ferestre oricând
publice în zone private Terase oricând
Curte oricând
Ferestre dacă nu există obiecţii
În zone private Terase dacă nu există obiecţii
Curte dacă nu există obiecţii
Apartement dacă nu există obiecţii
Cameră de hotel dacă nu există obiecţii
Automobil dacă nu există obiecţii

*după Paul Martin Lester – Photojournalism – an Ethical Approach (1999)

29
ANEXĂ
CODUL ETIC AL NATIONAL PRESS PHOTOGRAPHERS ASSOCIATION (2004)
Photojournalists and those who manage visual news productions are accountable for
upholding the following standards in their daily work:
1. Be accurate and comprehensive in the representation of subjects.
2. Resist being manipulated by staged photo opportunities.
3. Be complete and provide context when photographing or recording subjects. Avoid
stereotyping individuals and groups. Recognize and work to avoid presenting one's own
biases in the work.
4. Treat all subjects with respect and dignity. Give special consideration to vulnerable
subjects and compassion to victims of crime or tragedy. Intrude on private moments of
grief only when the public has an overriding and justifiable need to see.
5. While photographing subjects do not intentionally contribute to, alter, or seek to alter or
influence events.
6. Editing should maintain the integrity of the photographic images' content and context. Do
not manipulate images or add or alter sound in any way that can mislead viewers or
misrepresent subjects.
7. Do not pay sources or subjects or reward them materially for information or participation.
8. Do not accept gifts, favors, or compensation from those who might seek to influence
coverage.
9. Do not intentionally sabotage the efforts of other journalists.
Ideally, photojournalists should:
1. Strive to ensure that the public's business is conducted in public. Defend the rights of
access for all journalists.
2. Think proactively, as a student of psychology, sociology, politics and art to develop a
unique vision and presentation. Work with a voracious appetite for current events and
contemporary visual media.
3. Strive for total and unrestricted access to subjects, recommend alternatives to shallow or
rushed opportunities, seek a diversity of viewpoints, and work to show unpopular or
unnoticed points of view.
4. Avoid political, civic and business involvements or other employment that compromise
or give the appearance of compromising one's own journalistic independence.
5. Strive to be unobtrusive and humble in dealing with subjects.
6. Respect the integrity of the photographic moment.
7. Strive by example and influence to maintain the spirit and high standards expressed in
this code. When confronted with situations in which the proper action is not clear, seek
the counsel of those who exhibit the highest standards of the profession. Photojournalists
should continuously study their craft and the ethics that guide it.

30
BIBLIOGRAFIE

• Barthes, Roland – Camera luminoasă- însemnări despre fotografie, Idea Design &
Print, Cluj Napoca, 2005
• Bistriţeanu, V. – Filtrele fotografice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1975
• Buell, Hal - Moments – The Pulitzer Prize Winning Photographs, Koenemann, Koeln,
2000
• Horton, Brian – The Associated Press photojournalism stylebook, Associated Press,
1994
• Hurn,David & Jay,Bill – On Being A Photographer, 3rd Edition, Lenswork, 2003
• Jolie, Martine - Introducere în analiza imaginii, Editura All, Bucureşti, 1996
• Kobre, Kenneth – Photojournalism – The Professional s Approach, Focal Press, 2000
• Lester, Paul Martin - Photojournalism – an Ethical Approach, E-version, 1999
• Sandu, Gabriela – Manual de fotojurnalism, Tritonic, Bucureşti, 2004
• Sontag, Susan - On Photography, Routledge, London, 1997
• Tomescu, Nicolae - Estetica imaginii fotografice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1972
• Yapp, Nick & Hopkinson, Amanda - 150 Years of Photojournalism, Koenemann,
London, 1995

31