CUPRINS

INTRODUCERE.........................................................................................6
1.COMUNITATEA ŞI ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ
LOCALĂ.......................................................................................................8
1.1. Aspecte teoretice privind comunitatea.................................................8
1.1.1. Evoluţia teoriilor despre comunitate...........................11
1.1.2. Dezvoltarea comunitară ..............................................15
1.2. Administraţia publică locală...............................................................17

1.3. Concepţia managerială asupra administraţiei publice.........................21

1.4. Colectivităţile locale ..........................................................................23

1.5. Consultarea comunităţii în problemele locale de interes

deosebit...........................................................................................26

2. LEADERSHIP ŞI LIDERI ÎN CONTEXT COMUNITAR........30

2.1.Aspecte teoretice privind conceptul de leadership şi lider.................30

2.1.1. Comportamente şi capacităţi necesare liderilor...........33
2.1.2. Leadershipul şi inteligenţa emoţională........................36
2.2. Arta de a convinge..............................................................................37
2.2.1. Abilităţi specifice artei de a convinge.........................39
2.2.2. Comunicarea mesajului şi solicitarea întreprinderii

de acţiuni...................................................................41

2.2.3. Arta de a convinge persoane cu influenţă....................44

2.3. Construirea relaţiilor...........................................................................45

2.3.1. Caracteristicile unor relaţii funcţionale.......................46

2.3.2. Menţinerea relaţiilor....................................................47

2.4. Lucrul în echipă .................................................................................49

 2.5. Leadershipul în organizaţia militară ..................................................51

3. ASPECTE ALE LEADERSHIPULUI COMUNITAR................54

3.1. Procesul de luare al deciziilor prin consens........................................54

3.1.1. Metode de luare a deciziilor........................................54
3.1.2. Consensul - avantaje şi dezavantaje ...........................56
3.1.3. Utilizarea unui facilitator.............................................59

3.2. Participarea comunităţii la procesul de luare al deciziilor..................60

3.3. Colaborarea şi leadershipul colaborativ..............................................62

3.3.1. Caracteristici ale liderilor colaborativi .......................65

3.3.2. Practicarea leadershipului colaborativ.........................66

3.3.3. Leadershipul colaborativ în comunitatea locală..........68

3.4. Facilitare şi întâlniri............................................................................69

3.4.1. Facilitarea unei întâlniri eficiente................................70

3.4.2. Facilitator comunitar...................................................71

3.5. Leadership comunitar..........................................................................73

4. PARTEA APLICATIVĂ.......................................................................75
4.1. Studiu de caz privind implicarea liderilor comunitari
în rezolvarea problemelor comunităţii........................................75
4.2. Studiu de caz privind colaborarea liderilor militari cu cei
comunitari în cadrul operaţiunii Antica Babilonia...................
CONCLUZII ŞI PROPUNERI.............................................................82
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................84

INTRODUCERE
 Plenitudinea existenţei umane, în mare parte, este determinată de confortul
individual şi social al individului. Acesta, la rândul lui poate fi regăsit în mediul vieţii
curente în care omul se desfăşoară în calitate de persoana fizică şi actor social.
Comunitatea, ca unul dintre platourile ambientale de bază în care omul îşi
desfăşoară activităţile cotidiene, este de importanţă promordială. Mediul comunitar,
mai ales în regiunile rurale, reprezintă cel mai potrivit teren social în care omul este
cunoscut şi recunoscut. Mediul comunitar totodată constituie microuniversul care în
cea mai mare măsură redă omului rezultatele acţiunilor proprii.
După cum este cunoscut, România se află în prezent în situaţia de a răspunde
unor cerinţe şi provocări impuse de procesul de dezvoltare socio-economică a ţării.
Există necesităţi şi constrângeri în numeroase domenii precum administraţie publică,
economie, mediu, cultură, sănătate, asistenţă socială. Multe dintre aceste domenii au
o relaţie şi o influenţă directă asupra comunităţilor locale, afectând într-un fel sau
altul nivelul de trai al acestora. A rezultat astfel, nevoia implicării comunităţilor în
ansamblu în rezolvarea problemelor care le afectează în mod direct şi cărora au
capacitatea de a le veni în întâmpinare. Toate aceste acţiuni îndreptate înspre
soluţionarea unor necesităţi ale comunităţilor, cu mobilizarea şi implicarea efectivă a
acestora, se traduc şi formează un proces amplu, acela al dezvoltării comunitare.
Resursele ce pot fi alocate în cadrul procesului dezvoltării comunitare variază în
funcţie de potenţialul comunităţilor, de poziţia lor în structura administrativă a ţării,
de gradul de pregătire şi implicare a resurselor umane locale.
Preocupările unei autorităţi a administraţiei publice locale ţin de aspecte legate
de viaţa de zi cu zi a oamenilor. Cel puţin din acest motiv, autoritatea respectivă,
indiferent care ar fi ea, intră în contact cu cetăţenii care îi solicită rezolvarea a fel de
fel de probleme şi se află în permanenţă sub observaţia cetăţenilor respectivi. Nu
întâmplător, de-a lungul timpului, la acest nivel s-a dezvoltat o întreagă teorie şi au
fost puse la punct o serie de instrumente prin care cetăţenii pot fi implicaţi nemijlocit
în activitatea administraţiei publice locale, inclusiv în latura decizională a acestei
activităţi. Iată însă, că şi în România, ca membru al Uniunii Europene, implicarea
membrilor comunităţii în dezvoltarea acesteia îşi găseşte din ce în ce mai mult locul
şi rostul.
Astfel comunitatea devine durabilă şi viabilă prin efortul comun al membrilor ei.
Orice tentativă de acest gen, deci, trebuie considerată salutară şi benefică. Unul din
cei mai importanţi factori din cadrul comunităţii care doreşte rezolvarea unora din
problemele stringente cu care se confruntă comunitatea, utilizând resursele
disponibile, este leadershipul comunitar.
Lideri comunitari pot fi nu numai reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai
organizaţiilor neguvernamentale sau oameni de afaceri ci şi oameni obişnuiţi care
sunt interesaţi de îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunitatea din care fac parte.
Implicarea cetăţenilor în dezvoltarea comunităţii în care trăiesc este nu numai
benefică, dar şi necesară. Cei aleşi în administraţia publică locală pot lua cunoştinţă
atât de nevoile şi grijile cetăţenilor, cât şi de eventuale sugestii privind modul de
rezolvare a unor probleme, numai printr-o permanentă şi strânsă legătură cu aceştia.
Pe de altă parte, dialogul între reprezentanţii administraţiei publice locale şi cetăţeni
poate oferi celor dintâi ocazia să-şi justifice unele decizii şi acţiuni şi să explice care
sunt cauzele anumitor nerealizări. Prin aceasta, administraţia unei comunităţi poate
obţine nu numai înţelegerea cetăţenilor din respectiva comunitate legată de unele
demersuri şi, mai cu seamă, de unele nereuşite ale sale, dar şi sprijinul în rezolvarea
anumitor probleme.
Pentru ca dialogul să fie însă eficient, trebuie ca cetăţenii să cunoască atribuţiile
diferiţilor factori ai administraţiei locale, cât mai exact. Aceasta le va da posibilitatea
să ridice în faţa administraţiei publice locale numai probleme ce sunt de competenţa
ei şi să înţeleagă limitele cu privire la atribuţiile acesteia. Atunci, presiunea
cetăţenilor, manifestată prin opinii şi iniţiative, îi va face pe primari, consilieri şi pe
funcţionarii primăriilor să nu se mai simtă singurii în măsură să decidă asupra
modului în care trebuie să rezolve anumite probleme, sau asupra priorităţilor.
Dar în acelaşi timp, această presiune va schimba, în perspectiva reprezentanţilor
şi lucrătorilor din administraţie, imaginea cetăţenilor, din cea de depunători de cereri
la primărie, într-una de căutători şi iniţiatori de soluţii, precum şi de persoane care se
interesează în permanenţă de ceea ce fac cei pe care îi aleg şi pe care îi plătesc.

CAPITOLUL I. COMUNITATEA ŞI ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

LOCALĂ

1.1. Aspecte teoretice privind comunitatea

De cele mai multe ori termenul de comunitate este definit folosind termeni
geografici, comunităţile fiind legate de o anumită locaţie, spre exemplu pot fi
comunităţi un oraş, cartier, un grup de oameni, etc. Când comunitatea este definită
prin localizare fizică, ea poate fi delimitată prin graniţe precise care sunt deja înţelese
şi acceptate de ceilalţi. Definirea comunităţilor în termeni geografici este numai o
modalitate de a le aborda. Comunităţile pot fi definite prin moştenire culturală
comună, limbaj, credinţe şi interese împărtăşite. De foarte multe ori sunt denumite
comunităţi de interese. Chiar şi atunci când comunităţile se referă la localizare
geografică, ele nu includ întotdeauna pe oricine din zonă. În centrele umane mari,
comunităţile sunt definite cel mai adesea în termenii cartierelor. Majoritatea
oamenilor aparţin mai mult decât unei comunităţi, chiar dacă suntem conştienţi sau
nu de acest fapt. De exemplu, un individ poate fi, în acelaşi timp, parte a unei
comunităţi reprezentate de cartier, o comunitate religioasă şi o comunitate ce împarte
interese comune.
 În Dicţionarul explicativ al limbii române comunitatea este definită ca: „ 1.
Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinţe ; posesiune în comun. 2.Grup de
oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune ; totalitatea locuitorilor unei
localităţi, ai unei ţări, etc.”1
Dicţionarul de sociologie (Zamfir şi Vlăsceanu, 1993) defineşte comunitatea ca
„entitate social-umană, ai cărei membri sunt legaţi împreună prin locuirea aceluiaşi
teritoriu şi prin relaţii sociale constante şi tradiţionale (consolidate în timp).”2
The New Shorter Oxford Dictionary face distincţia între două tipuri de
înţelesuri:
A. O unitate de indivizi;
B. O calitate sau stare.
Din prima categorie fac parte următoarele sensuri: 1. cei care sunt împreună ca
diferiţi de alţi semeni ai lor; 2. o unitate organizată social sau politic; 3. O unitate
monastică, socialistă, etc. de oameni trăind împreună şi posedând bunuri în comun; 4.
un grup de animale trăind sau acţionînd împreună. Următoarele înţelesuri se înscriu în
a doua categorie: 5. starea de a împărtăşi sau a poseda ceva în comun; 6. o
caracteristică comună; o înţelegere; o identitate; 7. interdependenţă socială, tovarăşie;
8. comunalitate; viaţă în asociaţie cu alţii”. 3
Utilizarea termenului „comunitate” în limbajul cotidian a condus practic la o
indeterminare a acestuia. Astfel, ori de câte ori cineva doreşte să facă referire la o
grupare de indivizi identificabilă prin caracteristici empirice şi/sau teoretice, sfârşeşte
prin a rosti cuvântul „comunitate”. Aspectul este valabil atât pentru referiri la nivel
micro cât şi la nivel macro: comunitate locală, diverse comunităţi etnice, până la
naţiuni privite ca şi comunităţi, şi mai departe Comunitatea Europeană, Comunitatea
Statelor Independente, comunitatea oamenilor de ştiinţă ş.a.m.d. Singurele elemente
comune tuturor acestor realităţi desemnate prin acelaşi termen sunt existenţa, pe de o
parte, a unui număr de indivizi şi, pe de altă parte, a unor legături reale (uneori
imaginare) între aceştia. În aceste condiţii, nu este de mirare faptul că termenul se
utilizează de multe ori şi atunci când se au în vedere grupuri de indivizi aparţinând
altor specii. Este o consecinţă normală a utilizării excesive.
Puţine sunt conceptele sociologice atât de vag explicate cum este cel de
comunitate. În limbajul comun acest termen acoperă semantic o multitudine de
realităţi ceea ce conduce finalmente la o nedeterminare a sa. Reprezentările generate
de sintagmele prezentate puţin mai sus sunt atât de eterogene încât termenul nu are
decât o relevanţă îndoielnică. Translatat, preluat în limbajul sociologic de specialitate,
termenul şi-a păstrat caracterul vag, denominaţiile multiple şi prea puţin relevante.
Termenul de comunitate apare în mod pregnant în terminologia sociologică
odată cu celebra lucrare a lui Ferdinand Tönnies „Comunitate şi societate”. Se
întâlnesc, de asemenea, termeni cum ar fi community, communauté ş.a. care sunt
utilizaţi la rândul lor foarte diferit în studiile sociologice.
1
***,Dicţionarul explicativ al limbii române, editia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p.205
2
Zamfir,C., Vlăsceanu, L., Dicţionarul de sociologie, Bucurereşti, Editura Babel, 1998, p.127
3
***, The New Shorter Oxford Dictionary, Oxford, 1993, p.56
 Spre deosebire de situaţia din alte state, termenul „comunitate” nu are o utilizare
foarte largă în limbajul curent în ţara noastră. În SUA, de exemplu, utilizat în sens
larg, termenul de comunitatea desemnează cel mai adesea o realitate socială specifică,
o zona rezidenţială care satisface nevoile curente de educaţie, recreere, aprovizionare,
acţiune civică în structuri formale sau informale, etc. Comunitatea este o realitate în
orice societate pe care istoria umanităţii ne-o relevă până astăzi. De exemplu, cea mai
mică unitate administrativ-teritorială de la noi – satul este o formaţiune acoperită în
mare măsură de conceptul de comunitate. Utilizarea restrânsă a acestui termen nu
poate conduce la negarea realităţii.
În definirea conceptului de comunitate se porneşte de la următoarele elemente:
• dimensiunea spaţială;
• dimensiunea cantitativă;
• dimensiunea structurală;
• dimensiunea relaţională;
• dimensiunea funcţională;
• dimensiunea temporală.
Definind comunitatea din punct de vedere morfologic, primele două coordonate
pot fi tratate împreună, cu atât mai mult cu cât aceasta este reclamată şi de
relativitatea inerentă prezentă în evaluarea cuprinderii lor. Ce întindere ar trebui să
ocupe o grupare umană pentru a putea fi numită comunitate? Răspunsul nu poate fi
dat nici departe într-o formă numerică. Există mai multe tipuri de comunităţi iar
fiecărui tip îi corespunde o dimensiune ce poate fi sesizată relativ uşor: comunitatea
rurală - satul, comuna; comunitatea urbană - oraşul şi se poate înainta până la aria
geografică a unei regiuni, ţări ş.a.m.d. Cum comunitatea este o realitate diferită într-
un sens de toate acestea, vom spune că ea trebuie să fie cuprinsă într-un spaţiu relativ
restrâns, de la zonele mai restrânse ocupate de comunităţile situate în mediul urban şi
nedepăşind dimensiunile unui sat. Formularea este suficient de vagă dar, ţinând cont
că definirea nu este epuizată doar prin această dimensiune, este suficientă pentru
etapa actuală de definire. Realitatea arată că pot exista comunităţi chiar într-o clădire
mai mare, într-un cvartal de clădiri, în unele zone ale diverselor localităţi, etc. Strâns
legată de dimensiunea anterioară şi inevitabil tratată în mod similar, dimensiunea
numărului de indivizi ce pot forma o comunitate este la rândul ei relativ restrânsă,
exemplul satului ca limită maximă fiind concludent. Aceste două dimensiuni sunt
esenţiale dar insuficiente pentru a putea defini o comunitate. Pentru a utiliza
terminologia durkheimiană4, densitatea materială nu reprezintă decât o condiţie
necesară dar nu şi suficientă a existenţei unei comunităţi. Este nevoie să existe o
densitate morală sau, altfel spus, trebuie ca între indivizi să existe raporturi specifice,
să interacţioneze reciproc. Pentru a contura mai bine specificul comunităţii, este de
preferat să se apeleze mai întâi la exemple de grupuri care nu sunt comunităţi, înainte
de a aduce exemple de comunităţi reale. De exemplu, mulţimea spectatorilor dintr-un
stadion, deşi îndeplineşte condiţiile de mai sus, nu este o comunitate, decât în
4
Pitulac, Tudor, Elemente de dezvoltare comunitară, în Jurnalul practicilor pozitive comunitare, nr.1/2001, p.4-6
limbajul cotidian la care am făcut deja referire. Este necesar să existe anumite
raporturi şi, de asemenea, acestea trebuie să fie persistente în timp, cum vom vedea
mai jos.

.........................

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Obiectivul final al acţiunilor liderilor comunitari este obţinerea unui salt calitativ
în privinţa organizării comunităţilor locale aflate în dificultate. Când facem referire la
acest tip de comunităţi nu avem în vedere doar aspecte de natură economică, ci şi
aspecte privind tipul şi natura relaţiilor din cadrul comunităţii, a capacităţii de a
susţine prin eforturi proprii iniţiativele de dezvoltare locală.
Procesele de dezvoltare comunitară sunt rezultatul unor demersuri comune
iniţiate şi gestionate de mai mulţi actori, atât din interiorul, cât şi din afara
comunităţii. Indiferent de statutul sau calitatea lor (instituţiile ale administraţiei
publice locale sau centrale, organizaţii sau grupurile de interes, finanţatori publici sau
privaţi, organizaţii neguvernamentale) acest tip de reţea instituţională are menirea de
a susţine procesul de leadership comunitar, obiectivul final fiind creşterea calităţii
vieţii la nivelul unei comunităţi locale. Consensul privind viziunea asupra dezvoltării
reprezintă unul din elementele centrale ce stau la baza succesului pentru acest tip de
procese. Alături de această viziune comună sunt o serie de alţi factori ce favorizează,
frânează sau chiar blochează succesul iniţiativelor de dezvoltare comunitară. Aici ar
fi suficient dacă am aminti caracteristicile comunităţii, caracteristicile organizaţiilor
sau ale reţelei instituţionale implicate în procesul de facilitare comunitară, tipul de
probleme ce vor fi atacate în prima fază etc.
Contrar celor ce crede majoritatea, liderii adevăraţi nu se nasc ci se formează!
Liderii adevăraţi se formează în cadrul unui proces continuu, prin educaţie, instruire
şi experienţă. Orice om poate să-şi îmbunătăţească anumite capacităţi sau să îşi
modifice comportamente pentru a deveni un lider mai bun. Aceste capacităţi includ,
printre altele: comunicare interpersonală, facilitare, construirea relaţiilor şi
dinamicilor de grup, lucrul în echipă, luarea deciziilor prin consensm supervizarea
angajaţilor şi voluntarilor şi rezolvarea conflictelor.
 Comunităţile au nevoie de lideri buni care să ghideze eforturile de îmbunătăţire
a vieţii comunitare. În calitate de lider comunitar putem avea o contribuţie
semnificativă la transformarea comunităţii din care facem parte într-un loc unde se
trăieşte mai bine. Abordările colaborative sunt ideale pentru rezolvarea unor
probleme deoarece colaborarea pune în evidenţă participarea publică cât mai largă în
procesul de luare a deciziilor. Colaborarea înseamnă în esenţă determinarea
oamenilor de a găsi propriile soluţii la problemele cu care aceştia se confruntă. Mai
înseamnă explorarea şi înţelegerea intereselor comune şi conlucrarea cu indivizi sau
grupuri de indivizi care în mod normal sunt percepuţi ca adversari. Abordarea
colaborativă necesită un efort conştient şi susţinut de a pătrunde în toate sectoarele
comunităţii. Liderii colaborativi vor ajuta la facilitarea procesului colaborativ pentru
a se asigura că toate părerile sunt exprimate şi ascultate şi că deciziile luate reflectă
nevoile a cît mai multor persoane / grupuri de persoane. Liderii colaborativi ştiu cum
pot fi oamenii aduşi la aceeaşi masă şi pot ajuta la crearea unei atmosfere de
încredere necesară colaborării. Ei ajută de asemenea la elaborarea proceselor
constructive care vor duce în cele din urmă la rezolvarea unor probleme şi la apariţia
şi formularea unor viziuni larg acceptate.
Una din condiţiile de bază în asigurarea unei guvernări reuşite constă în
antrenarea cât mai activă a cetăţenilor în soluţionarea problemelor comunităţilor,
implicarea lor în procesul decizional, sporirea activismului social al populaţiei. Acest
deziderat poate fi realizat doar în cazul în care cetăţenii vor simţi că sunt în centrul
atenţiei autorităţilor publice, că, de fapt, în primul rând pentru ei sunt elaborate
planuri şi luate decizii, se exercită funcţia publică.
Leadershipul este unul dintre cei mai importanţi factori care poate fi folosit
pentru dezvoltarea comunităţilor din care facem parte şi cu cât sunt mai mulţi lideri
comunitari numărul proiectelor de dezvoltare comunitară va creşte datorită faptului
că liderii au viziune, identifică problemele comunităţii care necesită rezolvare dar şi
modalităţi de dezvoltare a comunităţii din care fac parte.

BIBLIOGRAFIE

1. Aldersea, Richard, WoT’s Hot and and WoT's Not: Leadership in the Next
Millennium, http://www.tms.com.au.
2. Alexandru, Ioan, Criza administraţiei, Bucureşti, Editura All Beck, 2001
3. Atkisson, Alan, Making Group Decisions, New York, Institute for sustainable
Communities, 1995
4. Balogh, M., Bosovcki, A., Dragoş, D., Hinţea, C., Hosu, I., Facilitator
comunitar – ghid de pregătire, Cluj-Napoca, Fundaţia Civitas, 2003
5. Bantaş, Andrei, Dicţionar englez-român, Bucureşti, Editura Teora, 1996
6. Bennis, Warren, Nanus, Burt, Liderii, Bucureşti, Editura Business Tech
International Press, 2000
7. Berkowitz, Bill, Using Principles of Persuasion, în Community Toolbox,
http://ctb.lsi.ukans.edu/tools
8. Berkowitz, Bill, Schultz, Jerry, Involving Key Influentials in the Initiative,
apărut în Community Toolbox, http://ctb.lsi.ukans.edu/tools
9. Boudon, R., Bouricaud, F., Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura
Universitas, 1982
10. Cace, Sorin, Dezvoltarea comunitară şi construirea capacităţii comunitare, în
Jurnalul practicilor pozitive comunitare, nr. 1-2/2003,
11. Cestea, Margareta, Introducere în administraţia publică, Bucureşti, Editura
Economică, 2000
12. Chrislip, David, Larson, Carl E., Collaborative Leadership - How Citizens and
Civic Leaders Can Make a Difference, San Francisco, Jossey Bass Publisher,
1995.
13. Clark, Donald, Leadership Manual, 2001, http://www.nwlink.com/
~donclark/leader/leadtrn.html.
14. Clark, Donald. Big Dog’s Leadership Quotes, apărut în Big Dog’s Leadership
Training and Development Outline,http://www.nwlink.com/
~donclark/leader/leadtrn.html.
15. DuBrin, A. J., Leadership. Research. Findings. Practice and Skills, Houghton
Mifflin, 1995
16. Dumitrescu, Cristiana, CIMIC în Afganistan şi Irak, apărut în Observatorul
militar, nr.21/2007
17. Etzioni, Amitai, The Essential Communitarian Reader, New York,
Rowman&Littlefield Pub., 1998
18. Filip, Petru, Mangementul administraţiei publice, Bucureşti, Editura
Economică, 2007
19. Goleman, D., Boyatzis, R., McKee, A., Inteligenţa emoţională în leadership,
Bucureşti, Editura Curtea veche, 2005
20. Hill, Napoleon, Puterea de convingere, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2002
21. Hirschorn, Larry, Managing in the New Team Environment , New York,
Addison-Wesley Publishing Co., 1991
22. International City/County Management Association (ICMA), Involving Citizens
in Community Decision Making: A Guidebook, Washington, 1997
23. Johnson, Roy, Eaton, John, Influencing People , London, Essential Managers
Series, 2002
24. Kets de Vries, Manfred, Leadership – Arta şi măiestria de a conduce,
Bucureşti, Editura Codecs, 2003
25. Kymlicka, W., Multicultural Citizenship. A Liberal Theory of Minority Rights,
Oxford, Editura Oxford Univ. Press, 1995
26. Manda, C., Administraţia publică locală din România, Bucureşti, Editura
Lumina Lex, 1999
27. Maxwell, John, Building relationships to next level is the foundation of good
leadership, apărut în Pittsburgh Business Times, 2003,
http://pittsburgh.bizjournals.com/pittsburgh/stories
28. Mr. Iacobuţ, Cristina,”Antica Babilonia…”, apărut în Observatorul militar,
nr.40/2005
29. Musselwhite, Christopher, Hartigan, Maureen, Goalgetter Personal
Performance Support System: Action Guidebook, Greensboro, NC, Discovery
Learning Press, 1999; www.discoverylearning.net.
30. Orford, J., Psihologia comunităţii, teorie şi practică, Bucureşti, Editura Oscar
Print, 1998
31. Pitulac, Tudor, Elemente de dezvoltare comunitară, în Jurnalul practicilor
pozitive comunitare, nr.1/2001
32. Popescu, Corneliu, Autonomia locală şi integrarea europeană, Bucureşti,
Editura All Beck, 1999
33. Popescu, I., Profiroiu, A., Bazele administraţiei publice, Bucureşti, Editura
Economică, 2004
34. Quinn, Robert, Becoming a Master Manager: A Competency Framework, New
York, John Wiley & Sons, 1990
35. Richardson, Joan, Consensus: Tap Into a Powerful Decision-Making Tool,
Oxford, Oxford Univ. Press, 1997
36. Sandu, D., Dezvoltarea comunitară, Cercetare, Practică, Ideologie, Iaşi,
Editura Polirom, 2005
37. Sandu, T., Urziceanu, C., Vedinaş, V., Administraţia publică locală în România
în perspectiva integrării europene, Bucureşti, Editura Economică, 2003
38. Seidman, Harold, Politics, Position and Power, Oxford University Press, New
York, 1970
39. Simon, H., Smithburg, D., Thompson, V., Administraţia publică, Bucureşti,
Editura Cartier, 2003
40. Vesmaş, Daiana, Maura, Drept Administrativ. Teoria generală. Organizarea
administraţiei publice, Sibiu, ed. Universităţii Lucian Blaga, 2005
41. Woodrow, Wilson, The study of Administration, reedit. în Political Science
Quarterly, 1941
42. Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dicţionarul de sociologie, Bucurereşti, Editura
Babel, 1998
43. Zlate, Mielu, Leadership şi management, Iaşi, Editura Polirom, 2004.
44. ***, Dicţionarul explicativ al limbii române, editia a II-a, Bucureşti, Editura
Univers Enciclopedic, 1998
45. ***, The New Shorter Oxford Dictionary , Oxford, 1993
46. ***Legea nr. 215/2001 – Legea administraţiei publice locale

CONTACT:

Email: comenzilucrari@yahoo.com

Y!M: comenzilucrari

Web: www.licentade10.blogspot.com