Sunteți pe pagina 1din 1

De ce să nu mai credem în preoţi?

Aş avea atât de multe motive pe care să le aduc argumentului că pe zi


ce trece oamenii încep să creadă din ce în ce mai puţin în reprezentanţii
bisericii puşi să ne îndrume pe noi, cei păcătoşi, către Divinitate.

Însă, în ultimele zile, două întâmplări, una mai deosebită decât alta, m-au
zbuciumat şi pe mine, un om umil cu credinţă şi frică de Dumnezeu, nu şi de
preoţi. Prima dintre ele a fost confesiunea unui copil puţin trecut de zece ani, de la
care, într-o conversaţie oarecare, am încercat să aflu părerea în ceea ce priveşte
credinţa faţă de Dumnezeu. Şi mare mi-a fost mirarea când, din străfundul
inocenţei sale, au răsărit cuvinte dure, care, pe lângă faptul că m-au lăsat fără grai,
mi-au pus şi mie, ca simplu om, multe semne de întrebare. Copilul în cauză îmi
povestea cu patos că n-ar mai putea să creadă în nişte oameni care se cred trimişii
lui Dumnezeu pe pământ şi care fură, săvârşesc fapte abominabile şi uită misiunea
pe care o au de îndeplinit şi exemplul pe care trebuie să-l ofere. Nu pot sa neg ca
mai sunt si exceptii de comportament, moralitate si credinta ale unor preoti.
Însă cred că această concepţie a unui copil este doar o mică parte din
ceea ce oamenii mari gândesc în străfundul conştiinţei lor. Că preoţii sunt şi ei
oameni, cu bune şi cu rele, avari, hrăpăreţi, cu gânduri necurate şi care-şi privesc
misiunea de preot ca pe o meserie oarecare, deseori profitabila. Sincer, de unii
preoţi nu-mi pare rău. Cel mai rău îmi pare de faptul că generaţiile viitoare nu vor
mai avea aceeaşi credinţă cu care noi am fost crescuţi de părinţii noştri, ca nu vom
mai avea aceeasi frica si ca se va uita treptat valorile credintei.
Alt exemplu a fost cel al ucigaşului de la Cernavodă, despre
care, surprinzător sau nu, s-a descoperit că a trecut pe la Teologie. Un om despre
care se presupune că s-a vrut slujitor al lui Dumnezeu a ucis cu sânge rece doi
oameni nevinovaţi, cu zeci de lovituri de cuţit. Şi cazul preotului Chircu de la
Mangalia, legat de retragerea dreptului de a sluji şi de şiretlicurilor unora de a-l
ţine departe de altar mi-a întărit şi mai mult ideea că în cadrul bisericii, la fel ca în
viaţa de zi cu zi, există o competiţie pe viaţă şi pe moarte.
Şi-apoi, cu toate aceste exemple, de ce să nu-i dai dreptate copilului de
zece ani care declară cu luciditate că nu crede în preoţi şi nu-i vede ca pe cei care
duc cuvântul Domnului mai departe?! De ce doar să credem şi să nu cercetăm?!
Poate pentru ca alţii să-şi facă averi colosale pe seama orbilor.Si nu gresesc cu
nimic cand spun asta.

S-ar putea să vă placă și