Exemple de probleme de programare liniară

a) Problema planului optim de producţie.

Fie maşinile M1 , M 2 ,... , M n care fabrică sau consumă produsele
P1 , P2 ,... , Pm , în cantităţi date pe unitatea de timp, anume aij din Pi pentru maşina
M j , 1 ≤ i ≤ m, 1 ≤ j ≤ n . (Dacă M j produce în unitatea de timp cantitatea aij din Pi
atunci aij > 0 , dacă consumă atunci aij < 0 , iar dacă aij = 0 , M j nu produce şi nu
consumă Pi ). Producţia (respectiv consumul) produsului Pi nu trebuie să fie sub limita
(respectiv să depăşească) bi , bi ≥ 0 (respectiv −bi dacă bi < 0 ) pentru 1 ≤ i ≤ m .
Fie x j timpul de funcţionare al maşinii M j , iar c j beneficiul obţinut prin
funcţionarea lui M j în unitatea de timp, 1 ≤ j ≤ n . Un sistem de numere reale
( x1 , x2 ,... , xn ) constituie un plan optim de producţie, dacă maximizeză beneficiul total
adică funcţia:
n
f = ∑c j x j în condiţiile restrictive:
j =1
n

∑a x
j =1
ij j ≥ bi , 1 ≤ i ≤ m şi x j ≥ 0 .

Dacă c j reprezintă costul funcţionării maşinii M j în unitatea de timp, atunci se

n

va cere minimizarea funcţiei de cost f = ∑c j x j .

j =1

b) Problema dietei (a amestecului).

Să se determine cantităţile x j din alimentele A j , 1 ≤ j ≤ n , alcătuind o dietă
n

( x1 ,... , xn ) astfel încât costul acesteia f = ∑c j x j să fie minim, unde c j reprezintă

j =1

costul unitar al alimentului A j , dacă se mai cunoaşte componenţa în substanţe nutritive

S1 , S 2 ,..., S m (cum ar fi: glucide, lipide, vitamine) a alimentelor A j , 1 ≤ j ≤ n , dată

prin matricea: (a )
i j 1≤ i ≤ m
1≤ j ≤ n
unde aij este cantitatea de substanţă Si conţinută în unitatea din

alimentul A j şi se cere ca fiecare dietă să conţină cel puţin cantităţile bi din substanţa
Si , 1 ≤ i ≤ m . Deci, matematic problema se transcrie:
  n

min ∑
c j x j in co nditiile restrictiv e
 j =1
n

 ∑ a ij x j ≥ bi , 1 ≤ i ≤ m
j=1
x ≥ 0 j= 1,2
,..., n
j



c) Problema folosirii optime a resurselor.

O unitate economică trebuie să producă produsele P1 , P2 ,..., Pn având la
dispoziţie cel mult cantităţile b1 , b2 ,... , bm din resursele R1 , R2 ,..., Rm . Ştiind că
producerea unei unităţi din produsul Pj necesită cantitatea aij din resursa Ri şi că prin
livrarea unei unităţi din acelaşi produs se obţine beneficiul C j , 1 ≤ i ≤ n se cere să se
determine cantităţile x1 , x 2 ,..., x n din produsele P1 , P2 ,..., Pn astfel ca beneficiul să
fie maxim. Deci:
 n
m
ax ∑
c j x j in c o
n d itiile
 j= 1
 n

∑
 a ij x j ≥ bi , 1 ≤ i ≤ m
j= 1

xj ≥ 0 j = 1, 2,..., n




d) Problema de transport.
Se dau depozitele D1 , D2 ,..., Dn , având disponibilă o marfă în cantităţile
b1 , b2 ,..., bn ; consumatorii C1 , C2 ,..., Cm solicitând marfa în cantităţile b'1, b'2, ...,
b'm; şi costul unitar cij de transport al mărfii de la depozitul Di la consumatorul C j .
Se cere să se găsească un sistem de numere nenegative
{ ij
x , i = 1,2,..., n; j = 1,2,..., m} unde x ij este cantitatea de marfă transportată de la Di la
n m
C j , care să facă minim costul de transport, adică funcţia f = ∑∑c x
i =1 j =1
ij ij şi să nu
m

depăşească disponibilul din nici un depozit, adică: ∑x ij ≤ bi , i = 1,..., n şi să satisfacă

j =1
m
măcar cererea fiecărui consumator, adică: ∑x ij ≥ b 'j , j = 1,..., m
i =1
 Sistemul { xij , i = 1,2,..., n; j = 1,2,..., m} care îndeplineşte aceste condiţii se
numeşte program de transport. Evident, existenţa unui program de transport impune
condiţia ca disponibilul total să depăşească sau să fie măcar egal cu cererea totală, adică:
n m
( 1) ∑ b ≥ ∑ b'
i =1
i
j =1
j

Dacă restricţiile problemei sunt date ca egalităţi atunci şi relaţia (1) devine
egalitate, şi în acest caz problema de transport se numeşte echilibrată.
În caz contrar spunem că avem o problemă de transport neechilibrată.
Datele problemei de transport pot fi înscrise într-un tablou de forma:

Tabelul (T)
Consumatori
C1 C2 ... Cm Disponibil
Depozite
D1 c11 c12 ... c1m b1
D2 c21 c22 ... c2 m b2
     
Dn cn1 cn 2 ... cnm bn
Cerere b'1 b '2 ... b'm