I.

Aici, lĂngĂ mine

1. Ce înseamna “ghinion” şi de unde vine?

Voi fi mereu acolo unde tu nu te vei aştepta niciodată, de altfel la fel ca şi
tine; Voi rămâne la fel ca timpul, la fel de neschimbatoare, poate cum vei fi
şi tu odată .

Republica Cehă ; oraşul Brno

Este o altă dimineaţă pentru o domnişoară draguţă în patul ei cald. Sună iar
alarma, ce a ce însemnă faptul că trebuia să se ridice şi să plece la liceu, dar
aşa cum din cauza carantinei acesta era închis, această dimineaţă era mai
specială decât toate celelalte. Pentru Elvira, dealtfel, nu mai avea diferenţă,
era sau nu o zi de şcoală; alarma sunase şi nu insemna inceputul unei
dimineţi, ci sfârşitul unui vis, unui vis pe care ea poate îl aştepta toată viaţa
ei.

- Ce vise pot să am şi eu, trebuie să îi spun neapărat Izei să râdă şi ea,

îşi zise ea în gănd. Prima dată m-am aflat şi eu aproape de stele  bine
că sunase alarma poate m-aş fi prăbuşit de la înălţimea aceea.

Se ridică leneşă din pat şi merse sa-şi controleze telefonul dacă o sunase
cineva. Trei apeluri ratate de pe nişte numere pe care nu le ştia. Iară mă
sună ăla, ce enervant poate să fie câteodată După aceea se şi supără de ce
nu-i răspund, câtă prostie. Merse în bucătărie unde se gândi ca îşi va găsi
locul perfect pentru o mică meditaţie asupra visului pe care îl avuse, unui vis
care nu era aşa simplu şi frumos cum credea ea, ci mult mai tainic şi mai
fermecător.

Îşi făcuse cafeaua de dimineaţă şi se puse la masă. Se uita pe geam unde

afară era un frig de crăpau pietrele, ce anomalie pentru luna septembrie mai
ales de aici... Fulgii mari cădeau din cerul învelit de o plapumă din nori şi se
lipeau de geamul ei. Unii dintre ei erau mari şi pufoşi, dar toţi se invârteau în
jurul lor de parcă mişcările lor haioase erau determinate de îmbrăcămintea
lor groasă. Alţi fulgi erau zimţaţi şi ascuţiţi ţi se mişcau elegant prin aer, de
parcă fiecare vroia să spună unul celuilalt, “eu sunt mai frumos” şi celălalt
zicea “nu e adevarat că eu!” BUFFFFFFFFFFF…..negru în faţa ochilor… ce a
fost asta? Scaunul Elvirei aproape dezşurubat se prăbuşi sub ea, iar aşa cum
ea se prinse de masă, aceasta căzu peste ea şi dulapul întredeschis, se
gândi umpic şi ca să nu rămâna în urmă pică şi el peste Elvira. Asta da
reacţie în lanţ.
În afară de un haos imens în casă mai era prezentă şi o pisică, care se retrase
discret din camera pentru a nu fi prima victimă a accesului de furie care
avea sa urmeze. Elvira se ridică încetişor de sub dărâmături şi îşi dăduse
seama de mai multe lucruri. Primul lucru era că o să urmeze o curăţenie
generală, doi curăţenia asta generală nu trebuia să ţină mai mult de două ore
pentru că parinţii veniţi de la lucru să nu-şi facă prea multe cruci înainte să
o dea la mănăstire.

Fiecare ştie că niciodată un lucru rău nu vine singur, primul lucru rău este o
avertizare pentru următoarele, dar aşa cum deobicei zicem , “las că ne-o
trece” toate celelalte probleme, se prăbuşesc pe neaşteptate.

În timp ce Elvira (adică eu) făcea curăţenia neplănuita de dinainte de

Sărbători, se tot întreba “oare pentru ce naiba exista răul?”. Răul care
includea problemele, certurile şi tot restul…. “Poate pentru că omul se
oboseşte de atâta bine şi în plus, de multe ori nici nu mulţumeşte Sorţii
pentru binele acela. Mulţumirea oare constă în preţuirea binelui sau în a
merge la biserică? În fine… prea multă filosofie, nu are rost. Dă-ţi o palmă şi
revino pe pământ” . Cele mai stranii gânduri îţi trec prin cap când faci
curăţenie …E ca şi cum ai încerca să refaci, sau să faci o ordine anume în
gândurile tale, să găseşti ce a ce ai omis odată şi lucruri importante în viaţa
ta cărora nu le-ai dat o mare atenţie, în mare parte viaţa noastră este
structurată pe un plan care se repetă, numai ca nu observăm asta, şi asta
este foarte important deoarece datorită acestui fapt viaţa noastră este
diversificată. Dacă ar fi să împarţim viaţa în “câmpuri lexicale” atunci am
observa că lucrurile mici , uşoare, nesemnificative pe care le facem sunt
defapt o oglindire a lucrurilor importante din viitor. Atingerea unei flori,
frumoase parfumate poate fi găsirea unei persone iubite, pierderea vreunui
lucru poate fi pierderea în viitor a cuiva şi aşa mai departe, dar asta nu
trebuie tratat la propriu, lucrurile mici sunt pentru a învăţa persoana cum să
reacţioneze în viitor, nu pentru a-i descoperi viitorul. Pentru ce ai avea
nevoie sa-ţi ştii viitorul dacă ai afla că nu ştii să rezolvi acea
problema (înca)? asta te-ar face numai să intrii în depresie. În fine.. dacă mă
gândesc aşa înseamnă că mă aşteaptă un dezastru luând în considerare
dulapul, masa.. şi într-un sfârşit şi pisica.  Măcar telefonul a rămas intact,
ce-i drept.. numai telefonul..

În momentul acela cineva a sunat la uşă. Atacul de cord putea fi garantat

celui care intra şi vedea acest dezastru din bucătărie. Bine că am invăţat
matematică, acum voi încerca să calculez numărul pedepselor posibile supra
numărul pedepselor favorabile, minunat. În cel mai bun caz mă duceau la
mănăstire şi în cel mai rău caz mă lăsau fără calculator, câte pedepse puteau
fi incluse între acestea două? Răspunsul era simplu : “n”. În caz că rămâneam
fără calculator (mi se facu pielea de găină) plecam eu la mănăstire. Ce
interesant este că gândurile au proprietatea asta de a se mişca foarte repede
prin capul nostru şi cel mai fain este faptul că dacă două persone total
opuse care nu se suportă una pe cealalta se întâlneau cumva acolo prin
labirinturile încurcate ale gândurilor noastre, niciodată nu se certau, numai
atunci când eu vroiam asta… în fine. Soneria suna iar şi m-am repezit la
uşă, spre norocul meu acolo era un poştaş pierdut care habarn-avea unde se
afla şi m-a găsit pe mine drept proasta să mă întrebe.

- Dumneavoastră sunteţi foarte ocupată? Întrebă el suspicios privind în

apartamentul meu în care pisica mieuna stând peste grămezile de
lucruri care picaseră una peste cealalta.

- Dar ce s-a întâmplat?, l-am întrebat eu deodată binevoitoare.

- Trebuie să fac interviu la ceva persone şi aşa cum nu le mai găsesc..

aţi putea dumneavoastră să-mi răspundeţi la ceva intrebări?

- Bine…. Intră…

L-am lăsat să intre iar tânărul fără nicio jenă şi-a deschis gura şi a început să
se uite la micul meu dezastru din bucătărie. Cred că pisica mea era încântată
să-l vadă, şi ea se uita la fel de atentă la el, luând în considerare că nu
văzuse niciodatî vreun băiat adus de mine la noi acasî, ce să zic, progres. L-
am poftit să ia loc în bucătărie pe o bucată de lemn care a rămas din
taburet… măcar aşa. Era încântat , citeam asta pe faţa lui, era încântat că l-
am chemat înauntru pentru că afară era foarte frig. L-am privit pe furiş cum
acesta examina bucata de lemn pe care urma să se aşeze pentru a nu cădea
de la început şi a da impresia că avea două picioare stângi.

- No hai pune întrebările acelea, i-am ordonat eu .

- Păi hai să începem, spuse el jenat. Cum vă cheamă?

- Spune-mi te rog , arăt chear aşa urâtă şi bătrână?

- Nu, chear...

- Mulţumesc, atunci de ce îmi spui “dumneavoastră”? Spune-mi “tu”.

- Bine… “tu”, auzi cum te cheamă?

- Scrie acolo, Elvira Elstadt.

- Ălai oraş în Germania , nu? Întreba el nedumerit.

- Ălai numele meu, fraiere, văd că poştaşii mai nou nu învaţă geografie.

Tânărul se uita ruşinat la mine şi continuă.

 - Locul de muncă

- Niciunul .

- Statutul social…

- Ocupată.

Acesta se uită uimit la mine , în speranţa că era o glumă.

- Scrie acolo foarte ocupată, nu am timp de nimic, am continuat eu. Auzi

da pe tine cum te cheamă?

- Paul… zise el înlemnit.

M-am uitat imediat la ce se uita.. bănuiesc că era foarte uimit de situaţia din
casa mea. Observa foarte atent cum ridicam farfuriile sparte şi le aruncam la
gunoi şi cum luam lemnele rupte şi le aruncam tot acolo.

- Auzi, dar ce s-a întâmplat aici? Întrebă el umpic speriat. Ai dat o

petrecere?

- Nu chear.. . am urmărit emisiunea “Cum să-ţi distrugi casa în 5 minute

“ şi am hotărât să încerc pe o arie mai redusă…

Aha.. înţeleg… . răspunse el şi mai nedumerit decât atunci când întrebase.

Când am văzut că nu mai înţelege nimic i-am explicat toată situaţia,iar
ochii lui de un albastru ceresc au inceput să strălucească, bănuiesc că de
la faptul că în momentul acela curăţam o ceapă. Nici n-am remarcat faptul
că ochii mei se umpluseră de lacrimi şi arătam de parcă îmi părea rău de
ce am facut. Ştiam că dacă se întâmpla ceva puteam să dau vina pe
pisica mea , deobicei ea era de vină că nu cumpărasem pâine, că nu am
luat o notă prea mare la tes(adică ceva în jurul notei 4) şi că nu am
mâncat micul dejun ; deobicei nu-i prea păsa de chestia asta. Era aşa
frumoasă...de un alb imaculat şi cu o dungă neagră, orizontală pe spate,
totdeauna când se întorcea de afară tata o întreba” no, Murka iar te-o
călcat tractorul?” la ce ea se uita la el şi ridica încet colţul gurii, nu ştiu
ce vroia să spunî prin asta: poate că zâmbea poate că era un tic nervos.
Dar de data asta era greu să dau vina pe ea.

- Bănuiesc că ai nevoie de o mână de ajutor… spuse el încet plin de

speranţă .

- Sinceră să fiu, am nevoie de mai multe dar nu am de unde…

răspunsem eu umpic supărată.

- Păi .. cred că te pot ajuta eu.. în cazul în care ai nevoie de mobilă

nouă.. zise el
 - Păi am nevoie.. nu cred că pot restaura toate astea..

- Auzi, am un prieten care lucrează la un magazin cu mobilier, şi

periodic acolo se aduc tot felul de chestii noi care nu s-au vândut şi, să
zic aşa au iesit din moda cum zice el, iar aşa cum la magayinul acela
deobicei mobilierul e dinacela mai smecher, ei duc asta la depozit.

Peste vreo oră alesesem deja mobilierul care mai apoi trebuia să fie pus în
bucătărie. Acum trebuia numai să le aduc pe toate, dar nici cu asta n-am avut
prea mari probleme, Paul făcuse tot posibilul să nu car mult. Peste 2 ore totul
fu terminat. Numai vreau să povestesc cât de înlemniţi au fost părinţii când
văzuseră toate chestiile acelea în bucătărie.. multe multe ce să zic.. aşa am
devenit eu prietenă cu Paul. 