În 1994, doi americani au răspuns unei invitaţii care li s-a făcut la

sosirea la Departamentul de Educaţie din Rusia.

Invitaţia era pentru a învăţa în şcolile publice, etica şi morala
bazată pe principii biblice
Trebuiau să-i înveţe pe cei din închisori, comerţ, în instituţiile de
pompieri ai poliţei şi într-un mare orfelinat.
Într-un orfelinat erau cam 100 de băieţi şi fetiţe, care fuseseră
abandonaţi, abuzaţi şi lăsaţi în mâinile Statului.
De aici a apărut această istorie, relatată chiar de
aceşti invitaţi :
 Se apropiau Sărbătorile Crăciunului anului 1994,
iar copiii orfelinatului ascultau pentru prima oară
istoria tradiţională a Crăciunului.
 Le povesteam despre Maria şi Iosif care au ajuns în Belen şi cum nu
găseau loc de găzduire, au trebuit să meargă într-un aşezământ, unde
în sfârşit copilul Isus se născu şi a fost pus într-o iesle.
 În lungul povestirii, copiii şi lucrătorii orfelinatuluinu conteneau sa
se uimească.
Unii stăteau aşezaţi pe marginea scaunului, căutând să capteze
fiecare cuvânt.
Odată terminată istoria, le-am dat copiilor trei mici bucăţi de carton,
ca să facă o iesle simplă.
Fiecărui copil i s-a dat un pătrăţel de hârtie tăiat din nişte şerveţele
galbene pe care le adusesem cu mine.
În oraş nu se putea găsi nicio bucată de hârtie colorată.

Urmând instrucţiunile, copiii au tăiat şi îndoit hârtia cu grijă,

aşezând tăieturile ca paie.
 Nişte pătrăţele mici de flanelă, tăiate dintr-o cămaşă veche pe
care o doamnă americană o uitase la plecarea din Rusia, au fost
folosite pentru a face pătura bebeluşului.
Dintr-un fetru maro pe care îl adusesem din Statele Unite, au tăiat
figura unui bebeluş.
 În timp ce orfanii erau foarte ocupaţi cu asamblarea ieslelor lor,
mergeam printre ei să vad dacă avea nevoie vreunul de ajutor.

Totul a fost bine până când am ajuns la locul unde micuţul Mişa
era aşezat.
 Părea să aibă cam 6 ani şi îşi terminase lucrul lui.

Când i-am privit ieslea, am rămas surprins să văd că în ea nu era

doar un singur copilaş, ci doi.
Am chemat repede translatorul ca să-l întrebe de ce avea doi copilaşi
în iesle.
Mişa îşi încrucişă braţele şi observând scena din iesle, începu să
repete istoria cu seriozitate.
Pentru relatarea unui copil care auzise istoria Crăciunului o singură
dată, era foarte bine, până când ajunse la partea unde Maria pune
copilaşul în iesle.
Aici Mişa începu să inventeze propriul său final al istoriei şi zise:
 Când Maria lăsă copilaşul în iesle, Isus m-a privit şi m-a
întrebat dacă eu aveam un loc unde să stau. Eu i-am spus că
nu am nici mamă nici tată şi că nu am niciun loc unde să stau.
Atunci Isus mi-a spus că aş putea să stau aici cu El.
I-am spus că nu aş putea, pentrucă nu am un cadou să-i dau.

Dar eu vroiam să rămân cu Isus, pentru asta m-am gândit ce aş fi

putut să am ca să-i dau ca dar Lui; mi s-a părut că un cadou bun ar
putea fi să-i dau căldură.
Pentru asta l-am întrebat pe Isus: Dacă îţi dau căldură, asta ar fi un
cadou bun pentru tine ?

Şi Isus mi-a spus : Dacă îmi dai căldură, ăsta ar fi cel mai bun cadou
pe care l-am primit vreodată.
Pentru asta m-am pus în iesle şi Isus m-a privit şi mi-a spus că aş putea
să rămân aici pentru totdeauna.

…...Când micuţul Mişa îşi termină povestirea, ochişorii lui străluceau

plini de lacrimi şi curgându-i pe obraji.
Îşi acoperi faţa, îşi ghemui capul pe masă şi umerii săi
începură să se scuture într-un plânset profund...
Micuţul orfan întâlnise pe cineva care niciodată nu l-ar fi abandonat
sau ar fi abuzat de el.

Cineva care ar fi stat cu el pentru totdeauna.

Datorită lui Mişa, eu am învăţat că nu lucrurile pe care le avem în viată
sunt importante,
ci pe cine avem în viaţă, ei sunt cei care sunt importanţi cu
adevărat.
Nu face caz de originea ta, poziţie, calităţi sau reuşite spirituale.Fii
prezent la simplitatea tuturor lucrurilor şi vei trăi o viaţă împlinită şi
plină de bucurii.
Să ai o zi frumoasă !